A murit eternitatea mea. Opera poetică

by César Vallejo

„Există poeți a căror muncă poate fi explicată, dar există și poeți inexplicabili, cum e César Vallejo. Însă a fi incapabil să explici nu înseamnă că ești incapabil să înțelegi, chiar dacă poemele lor sunt incomprehensibile, cu totul ermetice. [...] Poezia lui Vallejo este cea a condiției umane. Ea ține de realitatea existențială în care se alcătuiesc viețile bărbaților și ale femeilor: incertitudinea despre originea și viitorul nostru pe acest pământ; extremele suferinței și ale disperării pe care le poate atinge ființa umană; și, de asemenea, intensitatea emoțiilor noastre atunci când ne înving iubirea, excitația, mila sau nostalgia. [...] Ea ne face să simțim adevăratele fibre ale existenței, ea ne dezbracă de tot ceea ce este incidental și trecător și ne reconfortează cu ceea ce este esențial în noi: cu faptul că suntem muritori, cu disperata noastră dorință de a ajunge la transcendență și oarecum de a supraviețui morții, cu absurdul, cu erorile și confuziile care hotărăsc destinele noastre individuale." Mario Vargas Llosa

Piatră neagră pe o piatră albă
Eu voi muri-n Paris pe-o zi cu ploaie,
de care-aș zice că-mi reamintesc.
Eu voi muri-n Paris – nu mă feresc –
poate-într-o joi, cum e și azi, pe toamnă.

Va fi o joi, ca azi, când eu prozaic
înșir aceste versuri, simțind că am și umerii
prost puși, nicicând pe drumul meu
n-am fost ca azi mai singur, cum mă văd.
César Vallejo a murit, lovit
de toți, rău n-a făcut la nimeni;
dar au tot dat în el cu parul greu

sau c-o frânghie groasă; are martori
aceste joi și oasele din umeri,
singurătatea, ploaia, drumurile...


Născut la Santiago de Chuco (Perú) în 1892, într-o familie metisată, numeroasă și modestă, César Vallejo este o figură majoră a marii aventuri moderniste mondiale și, probabil, poetul latino-american care a influențat cel mai profund generațiile succesive ale poeziei hispanice din veacul trecut. Primele două culegeri de poeme, Heralzii negri (1919) și, mai cu seamă, Trilce (1922), anunțau deja o voce individualizată care ataca dificile teme existențiale, pendulând inventiv de la un somptuos romantism până la ermetism sau la experimentele avangardiste europene, multe dintre ele intuite și „deconstruite" pe cont propriu. După studii universitare filologice și juridice, e implicat într-un scandal public și suferă o nedreaptă încarcerare care îl va face să ia ulterior calea exilului spre Franța. Trăiește precar la Paris publicând articole de presă, traduceri, eseuri, note de călătorie sau implicându-se, mai târziu, în inițiative pentru susținerea republicanilor în războiul civil din Spania. Aderă la un moment dat la Partidul Comunist Spaniol și întreprinde trei călătorii în URSS animat de o concepție mesianică și utopică despre comunism. Pablo Neruda, Vicente Huidobro, Octavio Paz, Tristan Tzara, Robert Desnos sau Pablo Picasso sunt prietenii lui din această perioadp pariziană în care Vallejo scrie numeroase și importante poeme în proză, toate publicate postum. Tot postum apare ultima sa culegere de poeme dedicată republicanilor spanioli, Spanie, îndepărtează de mine această cupă, tipărită în 1939, la un an după dispariția poetului. Culminează în ea forța acestei sensibilități contrastante ce învinge și se arată învinsă, care face unică poezia lui Vallejo în istoria poeziei din toate timpurile.

Genres: Poetry

592 pages, Hardcover

Published January 1, 2022

About the author

César Abraham Vallejo Mendoza was a Peruvian poet. Although he published only three books of poetry during his lifetime, he is considered one of the great poetic innovators of the 20th century. Always a step ahead of the literary currents, each of his books was distinct from the others and, in it's own sense, revolutionary. Clayton Eshleman and José Rubia Barcia's translation of "The Complete Posthumous Poetry of César Vallejo" won the National Book Award for translation in 1979.

Reviews

[Sandra Deaconu · Rating 2 out of 5]

Cred că poezia ar trebui să aline sufletul, oricare ar fi tema acesteia. Când trebuie să citesc atâtea note scrise de o grămadă de oameni care și-au dat cu presupusul despre ce s-ar putea să fi vrut să spună autorul, nu pot considera că am citit poezie. Am renunțat la volum după sintagma ,,vene otiline", care cică s-ar putea referi la nepoata autorului, Otilia, sau la iubita sa cu același nume. Dacă nici atât nu poți înțelege clar dintr-o poezie...

,,Sunt lovituri în viață, atât de grele... Ce știu!
de parcă Domnul ne-ar urî; de parcă
valul întors al suferințelor
le-ar prevesti izbind în suflet... Ce știu!

Nu multe sunt; dar sunt... Deschid obscure
fisuri pe chipul cel mai mândru și în spinarea tare."

,,Azi nimeni n-a venit să mă întrebe ceva;
și nici nu mi s-a cerut nimic astă-seară.

N-am văzut azi nici măcar o floare de cimitir
în atât de voioasa procesiune-a luminilor.
Iartă-mă, Doamne: că murisem cam prea puțin!

Prin seara asta se perindă cu toții, cu toții
fără să fiu întrebat sau să mi se ceară ceva.

Nu știu ce lucru să fi fost el uitat de rămâne
în mâinile mele atât de nepotrivit, de străin.

Am ieșit în pragul ușii,
îmi vine să le strig tuturor în față:
De vă lipsește ceva, aici îl găsiți!

Întrucât în toate după-amiezile vieții ăsteia,
nu știu ce fel de uși mi se tot trântesc în față,
și ceva străin continuă să fie luat din sufletul meu.

Astăzi nimeni n-a mai sosit;
Iar spre seară puțin câte puțin am murit!"

,,Acum mă simt bine. Acum
lucește o gheață stoică
în mine.
Mă face să râd funia
rubinie
care în corpul meu pârâie.

Funie nesfârșită,
ca o buclă
ce coboară
din rău...
funie sângeroasă, stângace,
alcătuită din
o mie de pumnale de-ncredere."

,,pământul jilav
din cimitir miroase a sânge drag."

,,Gene ale dimineții, nu vă ridicați!"

,,Toate oasele mele sunt străine;
s-ar zice că eu însumi le-am furat!
Poate că mie însumi eu mi-am dat
ceea ce altuia i se cuvenea;
și cred că dacă eu nu mă nășteam,
bietul de el, un altul mi-ar fi băut cafeaua!
Eu sunt un ticălos... Oriunde aș merge!

În ceasul ăsta rece, când pământul miroase-a praf uman, atât de trist,
la toate ușile aș vrea să bat,
să-i cer iertare nu știu cui, iertare,
să-i dăruiesc bucăți de pâine caldă
de-aici, din vatra sufletului meu...!"

,,Iubire! Chiar și tu. Suplicii sumbre
se nasc sub masca ta și o vor rupe."

,,Iubire, tu ești numai păcat pe acest pământ!"

,,Rămâi în cuget,
dar și în imensul mit
al simțirii mele!"

,,Eu m-am născut într-o zi
când Dumnezeu era bolnav,
grav."

,,Ei numai de viață vor muri."

[Izzie · Rating 2 out of 5]

Nu e ceaşca mea de ceai
(E. a râs copios la unele)