Prima che Brežnev morisse

by Iulian Ciocan, Francesco Testa (translator)

L’epoca è il crepuscolo del decrepito regime di Brežnev, il luogo la Repubblica Socialista Sovietica di Moldavia: la “periferia latina dell’impero”. Un pensionato cerca giustizia per la moglie morta, schiacciata dalla caduta di una gru – simbolo stesso della “costruzione del socialismo” – ma si scontra con l’ostilità di un sistema cinico, nel migliore dei casi indifferente, nel peggiore sprezzante della vita umana. Con un occhio acuto e gogoliano per i dettagli grotteschi, spesso squallidi, della vita quotidiana in URSS, Iulian Ciocan dipinge ritratti cupamente umoristici ma compassionevoli dell’Homo sovieticus, dai veterani di guerra e dagli umili lavoratori delle fattorie collettive ai venerabili pezzi grossi del Partito, mentre ognuno di loro giunge all’inquietante consapevolezza che i nobili ideali della società sovietica erano bugie da sempre.
E per il giovane pioniere idealista Iulian, la più grande disillusione di tutte sarà la brusca rivelazione della mortalità di Brežnev.

Genres: Romanian Literature, Fiction

137 pages, Paperback

First published January 1, 2007

About the author

Iulian Ciocan (n. 6 aprilie 1968, Chişinău, Republica Moldova) este prozator, publicist şi critic literar. Romane publicate: Înainte să moară Brejnev (Polirom, 2007; traducere în limba cehă la Dybbuk, 2009, traducere în limba engleză la Dalkey Archive Press, 2020, traducere în limba sârbă la Sluzbeni Glasnik, 2021: traducere în italiana la Bottega Errante, 2022); Tărîmul lui Saşa Kozak (Tracus Arte, 2011; traducere în limba slovacă la Kalligram, 2015; traducere în limba franceză la Belleville, 2017, Premiul "Coup du Coeur" la Salon du Livre des Balkans, 2018); Iar dimineaţa vor veni ruşii (Polirom, 2015; ediţie cehă la Dybbuk, 2021, ediție franceză la Tropismes, 2023, ediție italiană la Bottega Errante, 2024, ediție maghiară la Lira, 2024), Dama de cupă (Polirom, 2018; traducere în limba franceză la Belleville, 2019 şi nominalizare la Premiul Jean Monnet, 2020; traducere în limba bulgară la Foundation for Bulgarian Literature, 2019; ediţie cehă la Dybbuk, 2020; ediţie olandeză la Pegasus, 2020); Clovnul (Polirom, 2021, ediție cehă la Dybbuk). A publicat proză în reviste şi antologii din SUA, Germania, China, Cehia, Bulgaria, Belgia şi Brazilia. Invitat la New York, la festivalul PEN World Voices (2011), la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi (2015, 2018) şi la Noaptea Literaturii din Amsterdam (2016).

Reviews

[Platon Cristina]

4,5/5

[Jurjen Abbes]

In dit boek is Chisinau een koude stad.

Koud, kil, grim, grijs, en in het algemeen afstotelijk. Het leven lijkt er vruchteloos, behalve misschien voor bewoners van het platteland, voor wie de stad nog wel nieuwe kansen te bieden heeft. Iulian Ciocan schrijft hier een aantal korte, deels autobiografische hoofdstukjes die elk een portret zijn van verschillende bewoners van een wijk in Chisinau (Kisjinev/Sovjet-Unie) rond het jaar 1980. Indrukwekkend en pakkend is zijn stijl, waarin hij droge, korte, realistische zinnen afzet tegen geromantiseerde citaten van communistische schrijvers. Het contrast tussen de utopische auteurs en de slachtoffers van het communisme wordt zo zonneklaar.

Het lukt Ciocan in deze bleke schildering van het leven waarin hij zijn jeugd doorbracht, menselijke gevoelens op een rauwe en pure manier af te beelden. Het leven in een communistische waan mag dan erg anders zijn dan dat wat we in het Westen kennen, hoe mensen omgaan met rouw, liefde, schaamte, hoop, angst, vernedering, blijft hetzelfde.

'Before Brezhnev Died' stemt je niet vrolijk. De hoop die je er wel uit kan halen, is dat de menselijke geest - in goede en kwade zin, dat wel - ook onder bedrukte levensomstandigheden tot overleven in staat blijkt.

Ik hoop dat in Chisinau de zon nu iets meer schijnt.

[Dorin]

Fiind născut şi copilărind în tranziţie, mi s-a părut că recunosc cam tot cotidianul sovietic descris de Iulian Ciocan. Nu degeaba ne spune acesta că „anume realitatea sovietică [...] a generat haosul tranziţiei”. Mentalităţile şi comportamentele nu se schimbă peste noapte. Prăbuşirea URSS şi a comunismului nu a fost evenimente care să genereze mari cutremure. Tranziţia a fost o continuare logică a ceea ce a fost înainte, cu unele elemente noi incluse treptat pe măsură ce-şi făceau loc. Electrocasnicile şi hainele de import pe uşa din faţă, ideile pe unde puteau dacă puteau. De asta căminele din tranziţie au fost mult timp exact la fel cum apar la Iulian Ciocan, cu aceeaşi forfotă şi aceleaşi miasme „îmbietoare”, schimbându-se doar când unii au început să fugă la ţară sau, dacă erau mai norocoşi, în apartamente mai spaţioase (unii şi-au însuşit treptat micile încăperi rămase libere, dărâmând pereţi şi zidind uşi dând naştere unor adevărate anomalii arhitecturale). Nomenclaturiştii, politrucii şi directorii de fabrici au rămas aceiaşi şi în tranziţie, că doar nu pot apărea din senin oameni capabili pentru a-i înlocui. Macaralele cad în continuare, iar în faţa gării poţi auzi şi acum câte un „naucisi gavariti normalino” sau citi despre un Valera care-i... bîc. Mergem cu paşi repezi spre punctul în care tranziţia durează mai mult decât perioadă dinspre care tranzităm.

Cine nu s-a gândit oare cum va reacţiona Lenuţa T. când va afla că a fost bătut? Şi tragediile au rămas aceleaşi.

4/5

[Milan]

Obratite pažnju na ovu knjigu. Autor na duhovit i gorko-sladak način opisuje zgode i nezgode običnih ljudi u jednom bloku zgrada u… hm… prestonici Moldavije neposredno pre no što je Brežnjev umro.

Sve je još uvek depresivno, sivo, bedno i jadno, ali se naslućuju promene i tranzicija nakon kojih će sve, u životima malih ljudi, biti depresivno, sivo, bedno i jadno.

Na trenutke podseća na knjigu i film „Tito i ja“, ali i na našu komunističku prošlost, prošlost starih Jugoslovena, pre nego što su nas nacionalisti… hm… oslobodili.

Fina knjižica, na malom broju strana, ali ima sve što bi trebalo da ima jedna dobra knjiga.

Više o knjizi možete pročitati u malo dužem tekstu na ovom linku: http://www.bookvar.rs/breznjev-i-ja/

[Bookaholic]

Înainte să moară Brejnev, de Iulian Ciocan, e o carte perfectă cu care să începi să înţelegi cîte ceva despre literatura de peste Prut: e ironică şi realistă, e şi tandră şi un pic tristă, iar tonul, un amestec de candoare şi amărăciune, vorbeşte despre lumea din Republica Moldova, cea de dinainte de căderea comunismului.

Unul dintre motivele tari pentru care cartea asta s-a lipit de mine a fost forţa cu care a reuşit să-mi dea imaginea unui loc, cu un aer cu totul aparte, diferit şi în acelaşi timp foarte familiar: orăşele moldoveneşti golaşe, cu o atmosferă dezolantă, dar în care un orizont de aşteptare e încă posibil; mici melodrame, tratate cu tot ce trebuie ca să nu pară nici kitschoase, nici deprimante de moarte; poveşti de viaţă din lumea măruntă a unor funcţionari, locuitori în cămine de familişti, a unor veterani decrepiţi, rămaşi în timpul lor de glorie, a unor copii îngrămădiţi într-o sală de clasă comunistă, a unor sufragerii cu mobile lucioase, unde se serveşte supă, duminica la prînz. Cum spuneam, familiar! (continuarea recenziei: http://bookaholic.ro/vedere-din-chisi...)

[Ludditus]

Să mă scuze alți tovarăși născuți în RSSM, dar Iulian Ciocan este, în opinia mea, indiscutabil mai talentat decât „reperul” standard, Vasile Ernu. „Înainte să moară Brejnev” mi s-a părut delicioasă (din câte-mi amintesc acum, la nouă ani de la lectura cărții!); mă tem însă ca cel mai recent roman al lui Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii, să nu fie olecuță exagerat. Poate voi avea ocazia să mă lămuresc, poate nu, căci stilul pare cu totul diferit. Există scriitori care debutează fantastic, apoi se pierd.

[yo JP]

""Jaké máš v tomhle čtvrtletí známky?"
"Samé jedničky a dvojky..."
"Dej si majzla... Když se nebudeš učit, umřeš hlady!"
Soustružník Vladimir Vladimirovič sice neměl nejmenší ponětí o tom, jak si jeho syn ve škole vede, ale ustavičně mu vykresloval temnou budoucnost ulejváků a repetentů."

Už ve svém debutu Iulian Ciocan ukazuje svůj typický "kapitolový styl", kdy se vždycky cyklicky vrací k hrstce postav (a někdy taky ne), jejichž osudy rozehrává, což mi velmi připomíná především Tarantinův nechronologický styl vyprávění jeho, především raných, filmů. Kniha 'Než zemřel Brežněv' působí přeci jen více autobiograficky, vytržená z osobní zkušenosti, než autorovy pozdější romány, ačkoliv přesně to říct může jen on sám, nicméně v tomhle textu člověk především odhaluje život v satelitu počátkem osmdesátých let a vše, co k tomu patří, nutné politikaření a životy obyčejných lidí na pozadí věcí, co se smí a nesmí, "ten má víc", závist... de facto asi dost podobně, jako to bylo v ČSSR, v něčem možná i horší, ale je pro mě obtížné to srovnat, protože tohle je éra, ke které mohou něco říct spíše mí rodiče. Nicméně začínám sledovat Ciocanův tématický okruh, ale z jeho knih mě tahle zaujala asi nejméně, i když si nese typický autorský styl, který cením a opět musím říct, autor psát umí a svoje momenty má i zde. Líbí se mi konec - to, jak chlapec vnímá, když končí něco, co se mu tvrdí, že je daným faktem a on najednou musí prozřít, pochopit, že "realita je jinde."

[Dealulcudor]

Inainte sa moara Brejnev este o carte despre viata dezgolita de patetic; viata pusa fata in fata cu imaginea ei in oglinda, iar Iulian Ciocan este un scriitor onest, proaspat, care nu isi amageste cititorii oferindu-le finaluri fericite in care acestia sa isi poata uita propriile vieti anoste si pline de automatisme.

http://dealulcudor.blogspot.com/2018/...

[Efimia Snitari]

Nell'immaginazione di una mente occidentale, quando si parla di periodo del comunismo (in Unione sovietica) si pensa sempre alla grandiosità dei gesti, alle politiche espansionistiche e alla lotta al nemico capitalista. ciò a cui non si pensa mai è a come fosse la quotidianità della gente semplice, che viveva per giunta nella periferia dell'"impero" sovietico.
Iulian Ciocan ci da uno spaccato di questa quotidianità, vista dagli occhi di un bambino pioniere, e ci mostra come era davvero vivere in quel periodo.

[Vesna Jusup]

Prelepost moći knjiga da na nekoliko stranica izmišljenih priča objasne istoriju decenija i miliona. Niko nikad nije uvrstio moldavski književnost u nama neophodnu. Ali evo izvolite. Prelepo

[Soobie has fog in her brain]

Seguo occasionalmente la Bottega Errante, perché una delle fondatrici era in uni con me. Grazie a questa casa editrice ho letto il mio primo libro di un autore croata, il primo di un autore sloveno e adesso il primo di un autore moldavo. L'ho comprato proprio per questo.

Però sono rimasta un po' delusa. Intanto non è un romanzo ma una raccolta di racconti intrecciati tra di loro. Se da un lato la cosa ha aiutato a leggere più in fretta, dall'altra ha offerto un ritratto un po' frammentato della vita in Moldova intorno al 1982, anno della morte di Bréžnev. Non mi aspettavo certo un romanzo felice, ma questo è completamente grigio. Senza speranza. Solo chi abita in campagna ha ancora un minimo di speranza che, andando a Chișinău, la vita possa migliorare. Basta l'acqua corrente in casa per cambiare la prospettiva.

Tutto ciò rende difficile dare una valutazione a questa brevissima raccolta di racconti. Non era il momento giusto per leggere una cosa tanto grigia e non sono un'appassionata di racconti brevi. E non sono riuscita ad affezionarmi ai personaggi.

Nonostante questo, ho già comprato il secondo libro che la Bottega Errante ha tradotto. Speriamo sia meglio di questo.

[Sandu Antocian]

Cotidianul sovietic, descris cu amănuntul în romanul lui Iulian Ciocan, a fost o realitate dramatică. Altfel nici nu putea fi: un regim politic totalitar care se axa pe o ideologie dură, intransigentă și-a subordonat toate sferele vieții private.
De altfel, epoca descrisă în roman te teleportează într-un veac al stagnării. Economia funcționa la comandă, sfera socială se afla la cheremul unui aparat hiperbirocratizat și armatei de cinovnici, iar cultura era cuplată la un amplu proces de sovietizare, inclusiv pe dimensiunea națională.
Totuși, miza cărții nu este una de critică fertilă la adresa Uniunii Sovietice. Chiar dacă viața cotidiană era grevată de multiple greutăți și impiedimente, oamenii își duceau viața de toate zilele în fel și chip. Cu atât mai mult, romanul înglobează personaje diferite ca vârstă și statut social, ceea ce ne permite să-i punem într-o ecuație și să deducem problemele cu care s-ar putea confrunta fiecare în parte: adolescentul se gândea cum să relaționeze cu semenii săi, muncitorul ducea o viață cenușie impregnată de monotonie, funcționarul de partid benefecia de o bunăstare avansată, dar suferea de relații complicate în interiorul familiei.
Pe final, atmosfera transmisă de roman e nițel depresivă, dar dacă știi să o primești ca atare, te pierzi iremediabil în lectură.

[redreads_]

this book takes you on a journey through the lives of ordinary people in Moldova just before the Soviet Union fell apart. it’s a more realistic portrayal than focusing on famous figures. it’s more like a collection of short stories instead of a novel, each one telling a different stories but with interrelated characters which for me didn't help to make the story more cohesive and digestible.

[Ondra Soukup]

Childhood in late Soviet Moldova.

[Valentin Eni]

Se aruncă în ochi expresiile prea "culturale", improprii realităţii rssm-iste din roman, expresii de care autorul face abuz pe fiecare pagină: tratative epuizante, transforma iremediabil, polemizau îndelung, mijloace frauduloase, icoană ce-l exasperă, tomberon, fief, fructe glasate, pionerul reflexiv, ţinea de hazard, pick-up, faianţat, lucruri sacrosancte, buletin, viaţă anostă, indivizi apatici, se pişă... cu intermitenţă, să escaladeze trepte, nedisimulată mirare, răvăşit de un sentiment acut al umilinţei (veteranul Polikarp Feofanovici?!!!), nelinişte cronică, iahnie de fasole, se drogă cu pastile, groază insondabilă, turnură terifiantă, metamorfoză halucinantă, contemplarea dezordinii, revelaţia, realiză stupefiat, copil jovial... STOP! Toate expresiile acestea ( vreo 30) au încăput în primele 20 de pagini ale romanului. În următoarele exact aşa. Consider că înlocuirea acestor expresii cu altele, mai adecvate vremurilor de atunci, ar face romanului numai bine...
...Nu! nu pot să trec cu vederea celelalte expresii anacronice. Înainte să moară Brejnev, dar şi multă vreme după asta, în RSS Moldovenească NU EXISTA comunicare reprimată, situaţii jenante, vlăjgani impertinenţi, nu se constata consternat, nu se mîzgălea cu obstinaţie, nu se contamina de indiferentism, oamenii nu deveneau epave, pescuitul sau alte îndeletniciri nu se abandonau, durerile nu erau difuze şi intermitente, bărbaţii nu puteau fi ancombranţi, vecinii - impacientaţi, bărbaţii - belicoşi, pereţii - igrasioşi, mirosurile - fetide, penetrante sau pestilenţiale, chiloţii - impregnaţi de miros. În RSSM tinerilor nu li se spunea imberbi, ambarcaţiuneile familiale nu intrau în derivă, soţiile nu deveneau irascibile, izmenele nu erau blazonate, de la combinat nu se ciordea haşeuri ci tocături (фарш), femeile nu erau obeze ci grase (am ajuns abia la pagina 47, dar sărim peste vreo 50 de pagini şi autorul rămîne fidel limbajului său): fetele nicidecum nu puteau fi languroase, bărbaţii - sastisiţi, nu exista (în vocabularul moldovenilor) acalmie, nici constatare, nici consolare, nimeni nu deschidea yala, băbuţele nu erau panicarde şi nu proferau blesteme, corpul omenesc nu era perisabil, nimeni nu rămânea niciodată perplex, nimeni nu încerca să-şi păstreze imperturbabilitatea, boarfele şi muzica occidentală erau boarfe şi muzică străine, tinerii nu erau debusolaţi ci mai curând dezorientaţi, încurcaţi, veteranii nu erau ofensaţi ci obijduiţi, generaţia tânără era mai degrabă obraznică decît impertinentă, comportamentul era purtare, tovarăşii se linişteau în loc să se calmeze, înfloreau lucrurile în loc să exagereze, existau cazuri condamnabile, nu reprobabile, absurde sau nenormale, dar nu aberante, şi comportamentele nu se regretau, cuvintele mai mult se rosteau ori se spuneau decît se pronunţau, nu existau veterani excentrici, nu se ştia de imputări, băbuţele nu aveau imaginaţie debordantă, nimeni nu devenea indispensabil altcuiva, nu existau animozităţi, chipurile nu se estompau ci se înceţoşeau ori se ştergeau, nu se pregeta, nu se reculegea, nunţile erau mari şi bogate, nu fastuoase, progeniturile erau odrasle sau urmaşi, poemele se recitau, nu se declamau, situaţiile chinuitoare nicidecum nu puteau fi penibile, nimeni nu se putea căca cu nonşalanţă, nici buldogii, nu existau fapte insignifiante ci doar nesemnificative, nimic nu putea fi persiflator şi impertinent, nu erau pe atunci veceuri ci tualete, vestiarele sau orice altceva nu erau cvaziobscure, nimeni nu gesticula emfatic, nimeni nu putea să pară imperturbabil, se murea brusc, nu subit, se părăsea, nu se abandona, realitatea putea fi duşmănoasă, nicidecum ostilă, de neînţeles, nu incomprehensibilă!!!! ori coerentă. Oamenii rămîneau năuciţi, uluiţi, nu perplecşi. Chiar nu înţeleg de ce a insistat autorul să modernizeze limbajul şi nu să-l utilizeze pe cel de epocă.

[Stefan]

Am terminat de citit și Înainte să moară Brejnev a lui Iulian Ciocan, a treia carte publicată de Polirom în 2007 pe tema Basarabiei sovietice, pe lângă Iepurii nu mor a lui Ștefan Baștovoi și Născut în URSS a lui Vasile Ernu (habar n-am de ordinea apariției, e ultima pe care am citit-o). Mai puțin bine scrisă, lui Ciocan îi lipsește simțul absurdului al lui Baștovoi sau auto-ironia lui Ernu, iar limba e uneori aspră (prea multe fete sunt „nurlii”, prea multe gospodine sunt „trupeșe”), deși utilizarea regionalismelor, argoului și înjurăturilor rusești (traduse în note de subsol) e cumpătată și de efect.

A treia carte, a treia perspectivă: un soi de obiectivitate alertă, poate uneori încordată, în locul inocenței lui Sașa (personajul-martor al lui Baștovoi) sau a ironiei lucide, dar angajate, a lui Ernu. „Mă agăț de memoria mea cu sentimentul acut al neliniștii,” scrie Ciocan în capitolul penultim, o neliniște golită de sete de răzbunare, dar totuși „devoratoare”.

Romanul e un mozaic de povestiri ale căror personaje — pionieri, veterani, gospodine, muncitori, țărani, nomenclaturiști — se întretaie în Chișinăul anilor ’70-’80. Atmosfera pe care o creează Ciocan e mizeră, sordidă; mirosurile, pestilențiale; oamenii, diformi și murdari; clădirile, imunde, invadate de vermină, inclusiv umană; până și apartamentele „nacealnicilor” (= conducătorilor, burgheziei de partid și de stat, haha) sunt kitschoase și deprimante.

Spre deosebire de komunalka lui Ernu, locuințele în comun, în care doar camerele de dormit aparțin familiilor, restul — coridoare, bucătării, băi etc — aparțin tuturor sunt, pentru Ciocan, un spațiu al atomizării sociale: sunt ca animalele ce, într-o ecologie disfuncțională, recurg la canibalism pentru a confrunta suprapopularea. Oamenii lui Ciocan, forțați să petreacă timpul împreună (femeile în bucătării și spălătoare, bărbații la domino în fața blocului sau la crâșmă) dau aparența cooperării sau amiciției, dar nu ratează niciun prilej de a se spiona, bîrfi, agresa verbal sau fizic, iar când bucătăria comună este inundată sau izolația acoperișului blocului se perforează nici măcar nu rămân pur și simplu nepăsători: „«Îmi bag pula în truba [= țeava] voastră!» spuse, spumegând de furie, Vasea și se duse la culcare.” (p. 42)

Comunism la bloc, personaje bine conturate (în special Ionel Pîslari), lectură fluentă. De citit, dacă aveți ocazia.