”E ceva fierbere poetică în Iași, în ultima vreme. Tineri foarte buni care-și scot prima carte. Peste munți, e adevărat. În seria asta apare transcender, cartea lui Bogdan Petcu. O aștept de câțiva ani. Părea gata, cu ceva vreme în urmă, dar Bogdan a avut timp să facă niște recalibrări. Volumul lui e ca Mjolnir, ciocanul lui Thor. Te zăpăcește, dacă te aștepți la vreun anestezic poetic, un text pe care-l știi deja și te liniștește. transcender te provoacă. Te face să-i citești paginile până la capăt. Aș vrea să dau un citat aici, cum se obișnuiește, dar toată cartea merită citată. Hai să încerc unul, aproape la întâmplare: „Tac./ Merg prin viață. Tac./ Mă gândesc la chestii și să nu crezi că /asta mă face o ființă profundă.// Întrerupe-mă! Că iubesc cezura,/ de-asta multe pleacă din mine și nu se întoarce/ nimic. Nu mă pot apăra, nu mă poţi apăra./ Aș vrea să plouă și să adorm.” (Radu Andriescu)
Poemele sale se remarcă prin două componente ce pot fi considerate drep cele două laitmotive ale poeticii sale din această etapă pe care aș numi-o inaugurală: umanul, înțeles ca totalitate a formelor de manifestare ale naturii umane și referențialul, textele sale fiind pline de referințe din istorie, literatură, filosofie sau religie, practic tot din sfera științelor socio-umane. De altfel, aceste referințe, nu sunt făcute de dragul unei reintroduceri în peisajul poeziei actuale a intertextualismului specific anilor 90, ci fiecare referință în parte simbolizează de fapt o tipologie umană, un fapt uman, o metonimie a omului surprins într-un anumit context istoric, sau chiar o mască a propriului sine, caz în care referința devine autoreferință mascată.
mai citesc din când în când din mainstream să văd ce se mai întâmplă pe aici. rasism, misoginie, as usual. aproprierea unor teme și termeni doar de dragul esteticii fără niciun gel de grijă. "tineri foarte buni", cum scrie pe copertă.
Dupa ce am fost la un Open Mic m-am decis ca vreau sa citesc mai multa poezie contemporana, am dat peste acest volum ce era semnat asa ca am luat-o ca pe un semn de la univers.
Nu pot sa-mi dau foarte mult cu parerea, fiindca inca nu simt ca mi-am gasit exact “gustul” sau “ce imi place” mai exact la poezia contemporana, pentru mine momentan sunt chestiile mici , anumite paragrafe sau referinte.
Simt ca nu am inteles tot si de aceea o sa ramana acest volum un re-read in the future si nu o sa dau un rating.
Mi s-a părut că există un contrast între prolificul imaginativ al poeziilor din transcender, tehnicitatea impecabilă (coerența ritmic-muzicală, desigur contemporană, frazele bine tăiate etc) și discursul poetic care pune în scenă puțin cam ostentativ o auto-analiză de "om fără calități"; discurs deja cunoscut dar aici și el destul de hibrid, cu incursiuni în imaginarul optzecist (prietenii, vodka...). Însă, incontestabil, cu un talent poetic din belșug