„Ce face un adolescent, cu o imaginaţie efervescentă, care descoperă că nu e ca prietenii săi, fiind mai puţin atras de fete, şi foarte interesat de băieţi? Îi scrie poetului american Frank O’Hara (mort de vreo 15 ani), e în continuu conflict cu taică-su, învaţă să cânte la chitară, e preocupat de soarta câinilor care rămân fără stăpâni, visează să se facă pădurar, dar se pregăteşte pentru admiterea la Litere, încasează un pumn care-i sparge nasul, scrie, la examenul de bacalaureat, că Octavian Goga ar trebui scos din programa şcolară, îşi caută, angoasat şi derutat, identitatea. Gelu Diaconu reuşeşte să lege din scurt şi tensionat aceste „noduri” de multe altele, să scrie un roman cinematografic, fără cadre monotone şi replici mute, despre cea mai complicată perioadă a tinereţii şi să-I arunce pe Kaulas în cursa personajelor memorabile ale literaturii române contemporane.” (Robert Şerban)
Un roman care mi-a amintit foarte mult de romanul lui Salinger, „De veghe în lanul de secară”. E și pomenit la un moment dat în carte prin personajul principal cu care am empatizat maxim. Mărturisesc că tare mi-ar fi prins bine să citesc o astfel de poveste în perioada adolescentei.
Cartea asta-i despre salvare prin frumusețe. La incipit protagonistul apare timid, confuz, frustrat. La final îl vedem schimbat, ceea ce conturează caracterul de Bildungsroman. Unicul meu regret e că nu l-am citit mai devreme.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Întâmplator, eu am citit multe cărți despre adolescență, cu adolescenți, doar că această tematică era explorată în contexte diferite.
Am citit despre adolescența în blocul comunist în diferite țări (Cehia, Ungaria, România), în urss, în perioada colonială în Africa.
Și am înțeles că e o tematică care îmi place mult, pentru că e o perioada foarte definitorie în viața cuiva. Totul se trăiește mult mai intens la aceasta etapă a vieții, pentru că pe lângă contextul social și politic, vârsta asta vine la pachet cu descoperirea corpului tău, a sexualității, a relațiilor pe care începi să le formezi, în special de prietenie.
În engleză este o expresie care descrie bine procesul asta de tranziție de la copilărie la maturitate. Coming of age. Parcă descrie mai bine procesul asta decât cuvântul maturizare pe care îl folosim în română.
Ultima carte citită care se referă la aceasta tematica e Kaulas, carte pe care am avut-o la clubul de carte #diez vreo 2 luni în urmă. E o descriere veselă, dar tristă, a stărilor prin care trece un adolescent în perioada de creștere. Deși perioada asta e intensă pentru oricine, oriunde, contextele totuși fac diferența de cum asta decurge și ce fel de adult iese din aceasta metamorfoză de coming of age. În acest caz specific avem regimul ceaușist și aventura de descoperire a orientării sexuale, o combinație destul de dură.
Deși la început m-am împiedicat de prea folositele exprimări de „așa ceva”, “jur că” și “și așa mai departe”, era clară intenția de a le folosi. Și-au făcut bine treaba să îmi transmită toate istorisirile prin vocea unui adolescent.
Eu m-am simțit cumva citind-o. Adică am simțit ce trebuia și anume pentru acest sentiment o recomand.
Să mor de nu mi-a făcut capul calendar romanul ăsta cu obsesiile verbale ale personajului, cumva aici aș spune că alegerea a fost făcută și putem să lăsăm așa fiindcă registrul verbal nu are efectul probabil anticipat devenind iritant (experiență comună semnalată de cititorii de pe această platformă). Dar să vorbim despre ce face cartea asta, îți dă viață. Un roman aproape Young adult, dar mai mult un coming of age prin expunerea tematicilor. Nu cred că mai există ceva similar în literatura noastră, de la bătălia dintre creier și inimă care se dă în Horia Kaulas, la expunerea perioadei comuniste într-o lumină atât de puțin gri. Diaconu scrie o carte sepia despre cât de futută este viața cuiva diferit, cât de greu e să te pui la punct ca viitor adult, cum e să fii outed într-o perioadă plină de ură heteronormativă. Sunt defecte destule la cartea asta, noduri în papură știm să facem, dar, cu toate nodurile, romanul ăsta o să fie un clasic cult. Clar de recomandat și probabil îl voi reciti cândva, trebuie doar răbdare cu limbajul tineresc care zgârie creierul pe alocuri, dar totul e făcut cu iubire și respect.
Cartea lui Gelu Diaconu mi-a oferit o perspectivă clară asupra vieții unui adolescent din anii regimului comunist. Dar nu e viața unui adolescent oarecare, ci a unui băiat care are întrebări legate de toate aspectele cotidianului, inclusiv, de sexualitatea sa. Știm cum este primită orice alternativă a heterosexualității și în zilele noastre, dar atunci când facem un exercițiu și privim retrospectiv, mai concis, în anii 70-80 ai secolului 20, în RSR, găsim o situație și mai deplorabilă. Știu că am spus că puștiul își pune nenumărate întrebări, si asta este o caracteristică generală a oricărui copil care se află în perioada adolescenței, dar cartea nu se rezumă doar la asta: este destăinuirea unui om ce a gândit prea progresist pentru cadrul social și temporar în care se afla.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Un roman care pare să îmi amintească prin stilistică de cărți ale căror personaje nu epatează, dar care sunt inteligente, poate chiar culte. Am regăsit un anumit aer de nostalgie, puțin revigorantă prin doza, specifică adolescenților, de optimism și de încredere în faptul că există oameni care pot schimba lumea.
Scriitura e ok. Lipseste profunzimea psihologica… Uneori, in timpul lecturii, ma ducea gandul la romanele lui Oleg Serebrian (un copil care-si presimte homosexualitatea, chitara, padurarul, scrisori trimise cuiva care a murit de mult s.a.)…
“Toți avem, până la urmă, ceva de ascuns. Să fim serioși, nimeni nu e sincer sau cinstit până la capăt, nici măcar față de sine. Ne place al naibii să ne mințim pe noi înșine, crezând ca lumea se învârtește în jurul nostru. Numai că lumea își vede de treburile ei și nu-i pasă de tine.”