In Casa Bunicilor

by Ionel Teodoreanu

„In casa bunicilor“ cuprinde o suita de note lirico-epice fermecatoare, inspirate din propria copilarie, si un ciclu de nuvele si povestiri. Ionel Teodoreanu este, in aceste carti de amintiri, un „poet al starilor nelamurite ale adolescentei“, urmarind neintrerupt „vibratiile nuantate ale sufletului copilaresc“. Descrierile de o caldura si de o sensibilitate aparte a anturajului si a personajelor te indeamna sa te cufunzi in lectura cat mai rapida a acestor pagini.

Genres: Romanian Literature, Classics, Childrens, Fiction, 20th Century

207 pages, Hardcover

First published January 1, 1971

About the author

Ionel Teodoreanu was a famous Romanian novelist between the two World Wars. He is mostly remembered for his books on childhood and adolescence themes. Born in Iaşi into a family of intellectuals, Teodoreanu followed his father (Osvald Teodoreanu) and older brother (Păstorel Teodoreanu, himself a well-known writer) in studying law and becoming a lawyer. After graduating the National Highschool in Iaşi, he obtained his Law degree in 1919. Although he worked as a lawyer, he was more attracted to literature.

He made his debut in 1919, with the Bunicii ("The Grandparents") sketch, in the review Însemnări literare. His editorial debut was represented by the short story volume Uliţa copilăriei ("Childhood Lane", 1923). Like his brother Păstorel - a renowned epigrammatist - he was linked to the Viaţa Românească group led by Garabet Ibrăileanu (who considered Ionel Teodoreanu to be one of the most promising writers of the generation following World War I).

In Iaşi, under Ibrăileanu's leadership, he took active part in one of the most vibrant cultural movements in Romania between the two World Wars. In this environment, Ionel Teodoreanu published his classic novel trilogy La Medeleni ("In Medeleni") (1925 - 1927); its publishing was welcomed by Ibrăileanu with an enthusiastic review.

Reviews

[Panda · Rating 5 out of 5]

Ani şi morminte dorm între întrebare şi răspuns.
O nouă iarnă începe la fereastră, cu copaci, moşnegi şi alţi copii.
- Şi ce-ai să scrii, mă rog, despre bunică-ta?
Ninge naiv.
- Ce-am scris, bunică.

[Andrei Tamaş · Rating 3 out of 5]

Tactica memoriei afective folosită pentru a reda un fundal rustic ce-l face pe cititor să se simtă -parcă- la gura sobei.

[Laura Paraliov · Rating 5 out of 5]

Cartea iernilor mele, de când mă știu și până în prezent.

O carte cu miros de copilărie și de praf, de bibliotecă veche, de frig și de foc în sobă. E o amintire a bunicilor și-a unor vremuri uitate. O culegere de povestiri în care nostalgia copilăriei se împletește cu temperamentul tipic pre-adolescentin și culminează cu cel mai natural și mai melancolic final.

O citesc, de fiecare dată, cu vocea mamei care mă pune la culcare și cu fiecare an ce trece mi se pare că povestea e din ce în ce mai scurtă.

Și mă gândesc cum, undeva, un degețel desenează o căsuță pe un geam aburit. Și ninge.

[Elena Druță · Rating 5 out of 5]

Nostalgia

[Anka · Rating 5 out of 5]

Cand mi-e dor de bunici si copilarie, pun mana pe o astfel de carte. Are puterea de a te intoarce chiar si pentru scurt timp pe acel taram magic.

"Dormi de-a-n picioarele! se apostrefeaza nepotul cu glasul in intonatia bunicei.

Incetul cu incetul, bunicii apar din el, nu ca un dialog, ci ca un monolog. Sunt intr-adevar bunicii lui: ai lui.

E frumos sa poti spune: sunt ai mei, ca despre un lucru pentru care ai muncit, agonisindu-l. Caci asta face la bunici: agoniseste cu inima pentru mai tarziu. "

" Raiul nu e in cer, unde pasul pamanteanului nu ajunge, ci in urma, unde pasul calatorului spre moarte nu se mai poate intoarce. "

[Raluca꧂ · Rating 4 out of 5]

În casa bunicilor
"Acum bunicul e alb şi zîmbeşte. Chiar şi primăvara el e tot ca un copăcel nins. Are ceas de aur cu muzicuţă, ochelari cu rame de aur - şi stă. Stă acasă toată ziua. E foarte bine să fii bunic."

"Ştie că timpul care vine e plin de ani şi anii plini de atîtea zile [...]."

"Noapte bună, copiilor.
Noapte bună, bunicilor.
Noapte bună, noapte.
Noapte bună, somn.
Eu nu mai dorm.
Încep.
Bună dimineaţa, tinereţă."

"Bunicul e de fum şi şoaptă ca o înserare de toamnă cu răsărit de lună, lîngă o biserică veche."

"Când va iubi întîia oară, inima nepotului îşi va aduce aminte de ceaşca cu fragi din casa bunicilor, dacă fata va avea obraji rotunzi ca ceaşca şi zâmbet alb ca laptele."

Curcubeul din sipet:
"Au fost stele... S-au dus. Gheorghe a închis poarta. E tare frumos să te gîndeşti: Gheorghe a închis poarta după stele..."

"Respiră lung, îşi trece o mînă peste faţă şi zîmbeşte. E tare bine la fereastra cu lună plină. Când e soare, dimineaţa, parcă-şi simte trupul; acuma parcă-şi simte sufletul."

"Soarele e atît de lipicios, că parcă a mîncat el singur toată halviţa lunii şi nu s-a şters bine pe mîini."

"Insomnia aprinde o ţigară la fereastră, stă, fumează, s-apleacă asupra nopţii, ascultă călătoriile din cer, cele cu glasuri şi cu aripi din înalt şi nevăzut, respiră amintirea frunzelor de nuc ş-ascultă frunza altei toamne căzând uscată la fereastră."

Întoarcerea în timp
Lămpile vieţii
Nu vreau să uit nimic
"Încerc să nu mor, dîndu-mi bătaia inimii, din nou, copilăriei, tinereţii şi acelora care s-au oglindit, chiar şi o clipă numai, în fiinţa mea de abur, umbră şi lumină."

Lampa unei nopţi de vară
"Fetele erau ca liliacul înflorit, cu bluze albe şi cu tinereţă."

Lampa florilor
"E îndrăgostit. De cine? Dar de nimeni! Tinereţa e o dragoste fără de alt nimic. Miroase sufletul a floare. Chiar şi albinele s-ar înşela."

Lampa tîlharului
"Aşa începe bătrîneţa: cu moartea tinereţii."

"Dar într-o zi bunicul n-a mai fost. [...] Ceasornicul, pe care numai mîna lui l-a învărtit o viaţă-ntreagă, s-a oprit."

"Casa copilăriei e stinsă.
Casa bunicilor e stinsă.
Dar noaptea de primăvară e luminoasă ca aureola sfinţilor.
Şi din pământul mormintelor, din creangă şi din inimă se-nalţă florile de liliac."

Melancolie
"Pe-atunci înflorea liliacul
Şi noaptea cădea parfumată
Umplînd de miresme cerdacul,
Şi-avea arhivarul o fată…"
-George Topîrceanu, Balada chiriaşului grăbit

"Sîntem singuri, fiecare cu glasul singurătăţii noastre."

Cele patru anotimpuri
"Nimic nu poate fi mai dulce decît să priveşti la soare cu ochii închişi. Vezi, abia, culoarea de trandafir a sîngelui. Şi la mîini dacă te uiţi, ridicîndu-le în soare de primăvară, începi să le întrevezi afundul roz."

"Dumnezeu e bunicul cireşelor."

"Şi asta-i tot.
Căci şi acest aur s-a stins în pămîntul toamnelor.
Raiul nu e în cer, unde pasul pămînteanului nu ajunge, ci în urmă, unde pasul călătorului spre moarte nu se mai poate întoarce."

[Daria .♡. Ioana · Rating 4 out of 5]

"In casa bunicilor "dupa parerea mea,este una din cele mai bune opere literare a lui Ionel Teodoreanu .
Din aceasta carte intelegi simnificatia de a sta cu bunicii cu motanul intre picioare stand la gura sobei

[Roman]

kjknjjhjikmjk

[Paul · Rating 5 out of 5]

În casa bunicilor de Ionel Teodoreanu, este un Memoriu care evocă cu sensibilitate atmosfera copilăriei petrecute la bunici, care sunt personajele centrale în narațiune, descriși cu dragoste și respect.
Ionel Teodoreanu este considerat un minunat evocator al vieții și gândirii copiilor și adolescenților, si in alte cuvinte, denumit “scriitorul unei generații”
Bazandu-ma pe titlul cărții, mă gandeam ca cartea va fi despre copilăria lui Ionel Teodoreanu cu bunicilor lui, iar se pare ca nu am fost greșit.
Personajele principale sunt bunicii, mama, tata si nepotii.
Putem vedea cum relația nepotului și bunicii se schimba cu progresul povestirii, rezultand in bunica având mai multă încredere în nepot contra ce va scrie el despre ea și casa bunicilor. “Ani şi morminte dorm între întrebare şi răspuns.
O nouă iarnă începe la fereastră, cu copaci, moşnegi şi alţi copii.
- Şi ce-ai să scrii, mă rog, despre bunica-ta?
Ninge naiv.
- Ce-am scris, bunică.”
Una dintre cele mai importante evenimente din poveste în opinia mea, a fost cum scriitorul i-a promis bunicii sale că va scrie despre ele și așa și-a îndeplinit promisiunea.
"Insomnia aprinde o ţigară la fereastră, stă, fumează, s-apleacă asupra nopţii, ascultă călătoriile din cer, cele cu glasuri şi cu aripi din înalt şi nevăzut, respiră amintirea frunzelor de nuc ş-ascultă frunza altei toamne căzând uscată la fereastră."
Atmosfera principală a poveștii se petrece în casa bunicilor, cam pe vremea când Ionel Teodoreanu era copil. Foarte surprinzător, nu-i așa?
În cadrul acestei cărți autorul rememorează anii copilăriei petrecute la bunici, descriind pe un ton cald și emoționant momentele frumoase petrecute alături de familia lui.
Volumul "În casa bunicilor" este o carte despre dragostea și înțelegerea dintre copii și bunici. Poveștile sunt simple și emoționante cu un strop de nostalgie.
"Bunicul e de fum şi şoaptă ca o înserare de toamnă cu răsărit de lună, lîngă o biserică veche." "Când va iubi întîia oară, inima nepotului îşi va aduce aminte de ceaşca cu fragi din casa bunicilor, dacă fata va avea obraji rotunzi ca ceaşca şi zâmbet alb ca laptele."
Din punctul meu de vedere, mesajul textului este ca trebuie sa ne comportam cu respect și iubire cu bunicii noștri și să-i ascultăm deoarece nu vor ramane acolo pentru noi tot timpul și trebuie să învățăm să nu fim lacomi în privința persoanelor din viata noastra.
Acest lucru este exprimat prin modul de scris al autorului, Ionel Teodoreanu. Modul de scris al cărții reține o simțire nostalgica si poetică cu o alegere de cuvinte interesante și ușor de înțeles.
"Aşa începe bătrîneţa: cu moartea tinereţii."
Autorul descrie casa bunicilor ca un spațiu plin de căldură, siguranță și iubire.
Partea mea preferată din carte a fost atunci când nepotul și-a atins fruntea cu degetul după ce bunica l-a întrebat ce ar folosi pentru a scrie despre ei din cauza ca a fost destul de amuzant. Nu am avut o parte cea mai puțin preferată deoarece mi-a plăcut cartea.
Am câștigat o perspectiva noua citind cartea asta, care este că trebuie sa am grija cum îmi folosesc timpul, deoarece nu am cum sa stiu niciodată cand bunica mea va muri și nu voi mai avea o sansa sa ii zic la revedere.
Dacă aș putea să-i pun autorului o singură întrebare, i-aș pune: „De ce ai decis să scrii despre bunicii tăi într-un mod atât de frumos și specific?”
Personal, as recomanda cartea asta la oricine care dorește sa ia o călătorie înapoi la copilăria lor prin nostalgie.

[Boghiu Andrei · Rating 3 out of 5]

Ionel Teodoreanu mi s-a dezvăluit ca un scriitor apetisant și c-un talent aparte, căruia frazele-i sună și au un deliciu aparte și descriu cu minunăție sentimentul paradoxal-călduros al anotimpului de iarnă. A părut — măcar înainte s-o citesc și la începutul lecturii scurte (70 de pagini în totalitate)— o poveste nostalgică, o carte a iernilor mele de copil, a vremurilor uitate în copilăria pierdută cu forța și irecuperabilă; perioadă pură și glorioasă abandonată de adolescentul naiv și sedus de maturitatea vicleană — care încă, avându-mă, mă ține captiv; oare la bătrânețe-i mai bine?, mă întreb — care, încă tânăr, mă înconjoară astăzi. Ce mi-a plăcut? Teodoreanu scrie direct și palpabil, fără ocolișuri metaforice în avalanșă. Ce nu? Imaginea bunicilor în perspectiva lui și în contextul vremurilor de acum aproape 100 de ani. Eu, de exemplu, am trăit experiența nepoților de aici prin anii 2002-2005, în ultima perioadă pură și inocentă a lumii, înainte de virusul tehnologic fatal și fără leac care ne-a acaparat existența (și nu ne-a mai lăsat nicicum; dimpotrivă: ne domină abuziv).

Mai departe, cei descriși — și expuși pe hârtie — nu sunt atât de familiari mie pe cât îmi doream. Sunt așa: răi, aspri, duri, critici, obrăznici, egoiști individualiști, vulgari etc. Lucrurile în comun cu amintirile mele de mic sunt puține, și anume: trei frați, o casă primitoare (dar nu și bunicii), un context pe plaiuri moldovenești — unde anume: Iași, de unde sunt și eu. Atât. Restul? Departe de amintirile mele de prin vremurile acelea magice. Povestea-i despre descrierea bunicilor vechi și bătrâni prin ochii celor proaspeți și tineri — nepo��ii; nepotul mijlociu, mai exact, primit la bunici din cauza îmbolnăvirii celor doi frați ai săi, cu scopul de a-l proteja de răceală măcar pe el. Bunicii, aparent primitori la început, îl primesc cu foc în sobă caldă și zăpadă în norii groși ai iernii, înainte să-și arate — mai mult bunica — obiceiurile și stările de moșnegi sătui și obosiți de energia tinereții celor mici.

Bunicii, surprins am fost să citesc, aveau spirite autoritare vizibile: „sărută-mi mâna, nepoate, și lui bunicu-tău” e un exemplu. Cei doi bătrâni de aici sunt duri, de asta nu a fost în întregime o poveste familiară mie, în schimb ai mei au fost cei mai primitori oameni pe care i-am întâlnit; venirea mea și a fraților mei — tot trei eram cu toții — la casa lor era motiv de sărbătoare pentru bunica: știind pentru ce veneam mai mult, bunica ne aștepta cu bunătăți și cu televizorul deschis pe desenele de după-amiază — Sandokan e o animație pe care n-o voi uita nici la 80 de ani.

Un final confesional și care dezvăluie deschis tot ce e cartea: deși motive autobiografice au fost menționate subtil până atunci, autorul ni se destăinuie prin dialogul purtat de copil cu bunica lui și ni se arată cu mândrie — e cartea lui, e viața lui trecută și trăită, e copilăria lui și sunt ai săi bunici. Vrei să simți iarna și-n interiorul confortului tău? Citește cartea asta și lăsa-te cucerit măcar de descrierile contextului familiar tuturor: șederea la bunici pe un fundal alb-gri de iarnă veche și bogată în straturi albe.

~ 3.5 ~

[Alexia Doandesi]

Cartea acesta se numește În casa bunicilor, scrisă de Ionel Teodoreanu. Cartea este genul memorii (eu sincer n-am știut că există genul asta de poveste). În cartea aceasta, ni se explică cum arată câteva zile la casa bunicilor în copilăria ta. Ionel Teodoreanu a fost născut pe 6 Ianuarie 1897, în Iași. El a fost un romancier și avocat român interbelic, cunoscut mai ales pentru scrierile sale evocatoare ale copilăriei și adolescenței. Eu cred că cartea acesta este puțin și despre copilăria lui, când se ducea la casa bunicii lui. Eu m-am gândit că cartea asta o să fie despre când te duci la casa bunicilor, nu prea am crezut altceva. Am crezut că o să fie o cartea foarte simplă și cam așa a fost, nu mai mult de 80 de pagini, și despre niște copii care se duc la casa bunicii lor.
Este un băiețel și nu neapărat are un obiectiv, doar să stea câteva zile la casa bunicii lui. Se obișnuiește cu casa bunicii lui. Singurele relații din povestea asta sunt între copii, părinți și bunici. Decorul adaugă cu siguranță sens poveștii, cu toată nostalgia și copilăria la bunici.
Eu cred ca mesajul transmis este simțirea de copilărie când te duci la casa bunicilor tăi în vacanță. Sunt exprimate prin limbaj și acțiuni și decorul cărții. Da, pot sa fac legături cu întâmplări din carte cu viața mea reală. Este exact la fel cand mă duc eu la bunicii mei la țară în vacanță.
Stilul de scris a lui Ionel este puțin poetic în opinia mea. Este ca un mix de poetic și simplu. Este foarte interesant. Cartea acesta are semnificație de nostalgie. Nostalgia este singurul simbol pe care l-am identificat din carte.
Eu nu am o parte preferată din cauză că nu am înțeles atât de mult din carte, doar destul ca să știu despre ce a fost cartea. Deci, eu nu am nici o parte care nu mi-a plăcut. Am câștigat perspectiva de cât de frumos este la casa bunicii tale și nu am realizat cât de mult trebuie să prețuiesc amintirile astea. Dacă aș putea să-l întreb pe autor o întrebare despre carte, l-aș întreba: “De ce ai decis să scrii despre nostalgia copilăriei?”
Eu aș recomanda cartea aceasta oricui peste vârsta de 11 ani. Vârsta aceasta specifică pentru că dacă sunt mai mici, nu o să simt acel sentiment de nostalgie, și nu ar înțelege niște lucruri din carte dacă ar fi atât de mici. Deci eu cred că oricine peste 11 ani poate să citească cartea acesta.

”Poate pe o fereastră aburită, un deget mic a desenat o căsuță cu o ușă, două ferestre și hogeacul din care ieșea codița unui cârlionț de fum. Satul fulgilor e numai în ochii copiilor.”

„Fiecare casă veche are un suflet care plânge în tăcere după pașii care nu se mai întorc.”

„La șapte începe să fie târziu în casa bunicilor. Bunicii joacă tabinet, în timp ce două bucățele de zahăr, stropite cu melisă, așteaptă într-o farfurioară.”

[adelina · Rating 3 out of 5]

The author remembered little passages from his childhood at his grandparents house and made them into a little book i guess. It just didn’t really stand out to me, the emotions of nostalgia didn’t get to me.
But he promised his grandma that he would write about them and so he fulfilled that promise.

[Manuela Timofte · Rating 5 out of 5]

Citate:

“știa că primăvara e o duminică a pământului și că florile pomilor sunt drăgălașe ca surâsul unui copil din. Leagăn; căzute de pe crengi, ele tot râd.”
“toamna e o lumină blândă aprinsă de copaci, să fie candelă de veghe pământului trudit.”
“apunea soarele prea greu de lumină pentru creanga zării.”
“sufletu-i cânta de nădejdi, ca cerul toamnei de cocori.”

[Măriuca Ciolpan · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut foarte mult! 🤗

⭐⭐⭐⭐⭐

[Stoica_cristina · Rating 3 out of 5]

3,5⭐️

[Razvan Banciu · Rating 4 out of 5]

Parafrazând un titlu celebru (cei ce-au citit Cu Sânge Rece cunosc probabil și romanul cu pricina) am putea spune "alte vremuri, alți oameni". Viața curgea mai încet, respectul era o chestiune înnăscută și în același timp educată, trăirile celor mici alături de maturi din mai multe generații se regăseau în memoria lor de mai târziu, fie ea și doar la nivel pur olfactiv.
Așadar, volumul de față este o oază de cumpătare, dragoste și înțelepciune dintr-un trecut ce devine ușor-ușor imemorial. Cei maturi probabil că au câte ceva de spus despre anii copilăriei lor, dar aș fi curios ce ne-ar putea povesti cei mici de acum despre o vizită la bunici, în afară de uitatul la televizor și jocul pe tabletă/calculator.

PS: Coperta colecției, de mare lux pentru acele timpuri...