What do you think?
Rate this book
Un om sub semnul întrebărilor
„Nimic nu mă descurajează, nici măcar descurajarea.“
În acest ton se deschide volumul de eseuri al lui Eugène Ionesco, Un om sub semnul întrrebărilor, care, mai actual ca oricând, ne propune o radiografie a societății de azi, vorbindu-ne despre măreția și decăderea omului.
Prin textele sale, Eugène Ionesco ne pune față în față cu disperarea universală, cu absența unui scop precis, cu prezența incontestabilă a demonilor, cu declinul Occidentului cuprins de confuzie.
Treptat, analiza politică dispare, iar în locul ei apar amintirile despre copilărie, visele, fantasmele. Cu o sinceritate tulburătoare, Ionesco ne invită în intimitatea angoasei care l-a însoțit mereu, surprinzând totodată, prin forța inocenței, uimirea și emoția eternului copil.
În acest ton se deschide volumul de eseuri al lui Eugène Ionesco, Un om sub semnul întrrebărilor, care, mai actual ca oricând, ne propune o radiografie a societății de azi, vorbindu-ne despre măreția și decăderea omului.
Prin textele sale, Eugène Ionesco ne pune față în față cu disperarea universală, cu absența unui scop precis, cu prezența incontestabilă a demonilor, cu declinul Occidentului cuprins de confuzie.
Treptat, analiza politică dispare, iar în locul ei apar amintirile despre copilărie, visele, fantasmele. Cu o sinceritate tulburătoare, Ionesco ne invită în intimitatea angoasei care l-a însoțit mereu, surprinzând totodată, prin forța inocenței, uimirea și emoția eternului copil.
256 pages, Hardcover
First published May 25, 1979
2 people are currently reading
73 people want to read
About the author
Eugène Ionesco
455 books953 followersEugène Ionesco, born Eugen Ionescu, was a Romanian playwright and dramatist; one of the foremost playwrights of the Theatre of the Absurd. Beyond ridiculing the most banal situations, Ionesco's plays depict in a tangible way the solitude and insignificance of human existence.
Excerpted from Wikipedia.
Excerpted from Wikipedia.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
October 8, 2023
Eseurile și articolele din acest volum, unele inedite, continuă preocupările lui Ionesco legate de limbaj, moarte, Dumnezeu, politică. Sunt și pagini autobiografice, mai ales despre figura tatălui, marea absență a vieții sale, despre perioadele depresive sau altele despre Iov. M-a tulburat ideea că fiecare dintre noi este un Iov, poate chiar așa e, dar în final există speranță.
December 28, 2022
Pe 26 noiembrie 1909 se năștea la Slatina, Eugen Ionescu, cel care avea să devină Eugene Ionesco, fondatorul teatrului absurd, dar și un excelent poet și eseist.
În acest volum descoperim un Ionesco teribil de angoasat și totodată angoasant, măcinat de două mari probleme, dintre care una mai curând istorico-politică, anume regimurile extremiste totalitare, atât cele de dreapta cât și cele de stânga, și influența lor nefastă asupra umanității dar și a culturii, iar cea de a doua, de ordin filosofico-existențial și nu în ultimul rând teologic, pornește de la întrebarea: „De ce există mai curând răul decât binele”, și îi este provocată lui Ionesco de lectura cărții lui Philippe Nemo: „Job et l'exces du mal” (în traducere: Iov și excesul răului).
Din fericire, cu timpul, va scăpa de cea de-a doua angoasă, după cum reiese din volumul ulterior, „Căutarea intermitentă”, în care aflăm un Ionescu aproape împăcat cu divinitatea.
În acest volum descoperim un Ionesco teribil de angoasat și totodată angoasant, măcinat de două mari probleme, dintre care una mai curând istorico-politică, anume regimurile extremiste totalitare, atât cele de dreapta cât și cele de stânga, și influența lor nefastă asupra umanității dar și a culturii, iar cea de a doua, de ordin filosofico-existențial și nu în ultimul rând teologic, pornește de la întrebarea: „De ce există mai curând răul decât binele”, și îi este provocată lui Ionesco de lectura cărții lui Philippe Nemo: „Job et l'exces du mal” (în traducere: Iov și excesul răului).
Din fericire, cu timpul, va scăpa de cea de-a doua angoasă, după cum reiese din volumul ulterior, „Căutarea intermitentă”, în care aflăm un Ionescu aproape împăcat cu divinitatea.
August 4, 2025
Simbol al culturilor franceze și române deopotrivă, Eugène Ionesco a influenţat fundamental cultura europeană, rămânând în memoria colectivă, alături de William Shakespeare, A.P. Cehov sau Samuel Beckett, drept unul dintre cei mai mari dramaturgi din istoria lumii.
La sfârșitul lecturii am descoperit că era depresiv, cel puțin spre sfârșitul vieții.
Iubea franceza și era pasionat de frumos.
Consacră un întreg capitol despre cultură și vorbește frumos despre aceasta, își dă cu părerea despre anumite evenimente politice și relatează întâmplări trăite pe care le analizează.
Ce m-a frapat a fost faptul că deși nu a avut mari lipsuri, a cunoscut succesul și a avut o familie și un copil, spre sfârșitul carierei și implicit a vieții, nu avea motive să fie fericit.
Avea un gol.Era plictisit.
Nimic nu mai conta, el nu mai știa nimic.
La sfârșitul lecturii am descoperit că era depresiv, cel puțin spre sfârșitul vieții.
Iubea franceza și era pasionat de frumos.
Consacră un întreg capitol despre cultură și vorbește frumos despre aceasta, își dă cu părerea despre anumite evenimente politice și relatează întâmplări trăite pe care le analizează.
Ce m-a frapat a fost faptul că deși nu a avut mari lipsuri, a cunoscut succesul și a avut o familie și un copil, spre sfârșitul carierei și implicit a vieții, nu avea motive să fie fericit.
Avea un gol.Era plictisit.
Nimic nu mai conta, el nu mai știa nimic.
June 27, 2024
1.
Nu cred în vreo valoare profundă a pieselor mele. Nu cred în valoarea operei mele. Și, chiar de aș crede, ce mai e și cu valoarea asta? Acum îmi pare rău că nu am rămas acel funcționar mărunt. Nu aș fi scris nimic, nu aș fi pătruns în tot aces vacarm, în acest haos, în acest soi de notorietate, iar acum aș ieși la pensie. (p.9)
2.
...noi, care nu cunoaștem tehnicile extazului, putem totuși să găsim un fel de soluție: nepăsarea, știind că lumea este un soi de farsă uriașă, pe care Dumnezeu i-a jucat-o omului... (p.15)
3.
Nu numai nepăsarea este o soluție etică, dar mai există și posibilitatea de a trăi într-un soi de permanentă uimire, o uimire nesupusă judecății. Și asta poate fi o ieșire. (p.18)
4.
Forța și slăbiciunea Rusiei sovietice contstau în lupta fără motiv, ca aceea a fiarelor sălbatice, care alungă de pe teritoriul lor alte fiare sălbatice.
Slăbiciunea și forța Occidentului constau în a nu putea lupta fără motive profunde. (p.52)
5.
Dacă oamenii nu și-ar fi dorit să se distrugă, totul s-ar fi putut aranja. Nu ar fi existat o exploatare a omului de către om. Nu ar fi existat genocide. De ce stau altfel lucrurile? (p.76)
6.
Nu suntem ceea ce dorim, nu înțelegem ce ne împinge, forțele iraționale depășesc violent și cu mult raționalitatea noastră. Este foarte probabil să vrem mai multe lucruri deodată, chiar dacă, sau mai ales dacă, aceste dorințe sunt contradictorii. (p.79)
7.
Politizarea extremă la care asistăm este, probabil, rezultatul disperării noastre. (p.80)
8.
Mai presus de orice, oamenii au nevoie de o credință, bună ori rea, în ambele sensuri ale cuvântului. (p.87)
9.
Existența pură. Ar trebui să mă mulțumesc cu ea. E ca un trunchi neted, nu poți să te agăți de nimic. Totuși, anul trecut, de pildă, când am fost foarte bolnav, îmi ziceam că, de acum, va fi de ajuns, când nu voi mai suferi, să mă gândesc că nu sufăr pentru a fi fericit. Degeaba mi-o spun: nu întotdeauna ajunge, nu-mi mai ajunge. Vagă depresie, plictis teribil, gros. Cu toate astea, ele sunt aici, amândouă. Mi-o spun. Și pot trăi. Să conștientizezi existența pură...Doar atât. Nu se poate trăi continuu în beatitudine, în uimire. Spectacolul se uzează. (p.95)
10.
Așa este, omenirea vrea să se sinucidă, dar nu vrea de-adevăratelea, ci vrea pe jumătate. Iată ce explică războaiele, bombardamentele, faptul că oamenii se persecută unii pe alții. Vrea și nu vrea. (p.105)
11.
Certitudinile raționale nu contează. Pasiunile câștigă în fața oricărei analize. (p.116)
12.
Să dansăm, mai bine, într-o horă sau, și mai bine, să ne ținem cu toții, fără de număr, cum suntem, de mână sau la braț, privind către eternitatea nimicului, către paradisul tăcerii. Hai să ne grăbim, în loc să ne agățăm, să fugim cu pas grăbit! (p.136)
13.
În această lume, care este departe de a fi un refugiu, îmi caut eu refugiul. Această lume mi se pare copleșitoare, prea reală, grea și grosolană. Mă încovoi sub această povară. (p.217)
14.
Nu știu ce să mai cred și, dacă mă apuc să mă întreb, nu mai dorm noaptea (p.243)
Nu cred în vreo valoare profundă a pieselor mele. Nu cred în valoarea operei mele. Și, chiar de aș crede, ce mai e și cu valoarea asta? Acum îmi pare rău că nu am rămas acel funcționar mărunt. Nu aș fi scris nimic, nu aș fi pătruns în tot aces vacarm, în acest haos, în acest soi de notorietate, iar acum aș ieși la pensie. (p.9)
2.
...noi, care nu cunoaștem tehnicile extazului, putem totuși să găsim un fel de soluție: nepăsarea, știind că lumea este un soi de farsă uriașă, pe care Dumnezeu i-a jucat-o omului... (p.15)
3.
Nu numai nepăsarea este o soluție etică, dar mai există și posibilitatea de a trăi într-un soi de permanentă uimire, o uimire nesupusă judecății. Și asta poate fi o ieșire. (p.18)
4.
Forța și slăbiciunea Rusiei sovietice contstau în lupta fără motiv, ca aceea a fiarelor sălbatice, care alungă de pe teritoriul lor alte fiare sălbatice.
Slăbiciunea și forța Occidentului constau în a nu putea lupta fără motive profunde. (p.52)
5.
Dacă oamenii nu și-ar fi dorit să se distrugă, totul s-ar fi putut aranja. Nu ar fi existat o exploatare a omului de către om. Nu ar fi existat genocide. De ce stau altfel lucrurile? (p.76)
6.
Nu suntem ceea ce dorim, nu înțelegem ce ne împinge, forțele iraționale depășesc violent și cu mult raționalitatea noastră. Este foarte probabil să vrem mai multe lucruri deodată, chiar dacă, sau mai ales dacă, aceste dorințe sunt contradictorii. (p.79)
7.
Politizarea extremă la care asistăm este, probabil, rezultatul disperării noastre. (p.80)
8.
Mai presus de orice, oamenii au nevoie de o credință, bună ori rea, în ambele sensuri ale cuvântului. (p.87)
9.
Existența pură. Ar trebui să mă mulțumesc cu ea. E ca un trunchi neted, nu poți să te agăți de nimic. Totuși, anul trecut, de pildă, când am fost foarte bolnav, îmi ziceam că, de acum, va fi de ajuns, când nu voi mai suferi, să mă gândesc că nu sufăr pentru a fi fericit. Degeaba mi-o spun: nu întotdeauna ajunge, nu-mi mai ajunge. Vagă depresie, plictis teribil, gros. Cu toate astea, ele sunt aici, amândouă. Mi-o spun. Și pot trăi. Să conștientizezi existența pură...Doar atât. Nu se poate trăi continuu în beatitudine, în uimire. Spectacolul se uzează. (p.95)
10.
Așa este, omenirea vrea să se sinucidă, dar nu vrea de-adevăratelea, ci vrea pe jumătate. Iată ce explică războaiele, bombardamentele, faptul că oamenii se persecută unii pe alții. Vrea și nu vrea. (p.105)
11.
Certitudinile raționale nu contează. Pasiunile câștigă în fața oricărei analize. (p.116)
12.
Să dansăm, mai bine, într-o horă sau, și mai bine, să ne ținem cu toții, fără de număr, cum suntem, de mână sau la braț, privind către eternitatea nimicului, către paradisul tăcerii. Hai să ne grăbim, în loc să ne agățăm, să fugim cu pas grăbit! (p.136)
13.
În această lume, care este departe de a fi un refugiu, îmi caut eu refugiul. Această lume mi se pare copleșitoare, prea reală, grea și grosolană. Mă încovoi sub această povară. (p.217)
14.
Nu știu ce să mai cred și, dacă mă apuc să mă întreb, nu mai dorm noaptea (p.243)
This entire review has been hidden because of spoilers.
December 1, 2022
The problem with despair is that it`s unutterable. As soon as you start speaking or writing about it, it`s no longer despair. It`s literature. Eugen Ionescu is quite aware of this contradiction and of many other contradictions. In fact, this push-pull dynamic fuels his entire work and how he sees the world at large. Revolutions designed to free us are hijacked and turned into new forms of oppression. Socialist, proletarian societies turn out to be one of the most elitist forms of human organization. Culture is our only savior in the face of politics, but culture and art cannot save us because they have become the dumping ground for all our anxieties and unanswered questions. And the contradictions go on...
Eugen Ionescu is the Great Outraged. Which is refreshing in this day and age, where existential angst seems to be more of a "phase" than the human condition itself. Today only teenagers think about the meaning of life, right? Too bad, because seeing the world for what it really is opens up one very interesting, urgent question: How do you keep going? Depression is considered the disease of seeing things too clearly. This might be a way for depressed people to flatter themselves, but it does hold some truth to it. And, oh boy, does Eugen Ionescu suffer from an incapacity to forget. To forget that we die, to forget that we are clueless and ideologies are fallible, if not murderous, to forget that we are walking on a tight rope across the abyss. However, there is something refreshing in this rumination. It`s called being human. It`s also called not being alone.
Eugen Ionescu is the Great Outraged. Which is refreshing in this day and age, where existential angst seems to be more of a "phase" than the human condition itself. Today only teenagers think about the meaning of life, right? Too bad, because seeing the world for what it really is opens up one very interesting, urgent question: How do you keep going? Depression is considered the disease of seeing things too clearly. This might be a way for depressed people to flatter themselves, but it does hold some truth to it. And, oh boy, does Eugen Ionescu suffer from an incapacity to forget. To forget that we die, to forget that we are clueless and ideologies are fallible, if not murderous, to forget that we are walking on a tight rope across the abyss. However, there is something refreshing in this rumination. It`s called being human. It`s also called not being alone.
Displaying 1 - 6 of 6 reviews