Fragilitatea existenței este copleșitoare pentru oricine, indiferent de împrejurări sau de statut social. Cum gestionează o familie momentele de criză: prin hiperprotectivitate sau prin delăsare? Ce aduce împreună doi oameni: atracția fizică sau afinitățile? Ce se întâmplă când comunicarea e mai degrabă un impediment? Și, mai presus de toate, poate corpul să ofere soluții? Instinctul, vulnerabilitatea și dorința pot face front comun cu rațiunea, dar nimic nu garantează liniștea interioară. Senzuale, melancolice, mereu la granița dintre sensibilitate debordantă și luciditate iluzorie, povestirile din Ce preferi? explorează limitele vieților unor personaje mereu dependente de un „celălalt”, prezent sau absent. Iar când lucrurile par în sfârșit că se așază, intervine un factor care amplifică problema.
S-a născut și a copilărit în localitatea Gersa din județul Bistrița-Năsăud. A debutat în revista „Minerva” în 1993. Studii de filosofie la Cluj (absolvite în 1999). Prezent în volumul colectiv Camera (Euphorion, Sibiu, 1995), alături de poeții Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Partene.
A publicat poezie în majoritatea revistelor literare importante din România. Pentru prima sa carte, Anul cârtiței galbene, a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2007, a susținut o lectură din poemele sale, traduse în limba franceză de Linda Maria Baros, la Paris, iar în 2009 a participat la un atelier de poezie și traduceri în Suedia (Insula Gotland).
În 2010 beneficiază de o bursă pentru literatură acordată de Akademie Schloss Solitude (juror Mircea Cărtărescu). Este coautorul antologiei Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011).
3,5/5⭐️ O lectură ușoară, dar destul de întortocheată. La început de carte interpretam fiecare povestire în parte ca pe un tot întreg, închegat, ca mai spre sfârșit să înțeleg că practic toate se leagă între ele, iar ceea ce îmi părea doar coincidențe, nu erau deloc coincidențe, ci elemente cheie, ce uneau povestirile printr-un singur fir narativ, ca, spre exemplu, numele Maria, care figurează de-a lungul fiecărei istorioare în rolul personajului feminin principal. Nu am rămas impresionată, deși erotismul și atenția acordată trupului, plăcerilor fizice și eliberarea de prejudecăți mi-a trezit o plăcere anume pentru opera lui Dan Coman.
Câteva Marii, sex, cafea, țigări, flori, destine tragice, vieți distruse, fii rătăcitori și fiice rătăcitoare, părinți abuzivi, vicii, fragilitate și vulnerabilitate, familii nefericite, oameni nefericiți, aceleași familii ( același subiect) - o mie de scenarii de viață…
Îmi vine să scriu în concluzie “toate-s noi și vechi sunt toate…”
Cred ca si titlul, nu doar structura acestui roman m-a facut sa-l compar cu " ... a box of chocolates. You never know what you're gonna get". Ce preferi? ne intreaba Dan Coman. Si apoi exact asta face: ne lasa o cutie cu diferite sortimente de bomboane de ciocolata din care sa gustam pentru ca apoi sa ne putem inchipuim o poveste asa cum ne-ar placea. Mie unul mi-a placut foarte mult acest experiment literar. Este un amestec de cioburi multicolore si cu forme din cele mai ciudate si deosebite pe care autorul a scris cu un aer poetic, despre dragoste, pierdere, arta si frumos, locuri, familie, relatie si despartire. Acest amestec iti este dat tie, cititor, pentru a alege "ce preferi" din el si a-ti crea propriul fir narativ. Va recomand cu caldura si cronica lui Mihai Buzea din Timpul, cronica ce m-a determinat, de fapt, sa citesc aceasta carte. Conica Mihai Buzea
"Realitatea stă tot timpul la pândă. Nu o lăsa aici. Nu o domestici."
Cartea aceasta mi-a părut un exercițiu de echilibru pe pânza ontolgică atent țesută de Dan Coman. Contrast, balans, contrabalans, picaj... Un dans al iluziilor pe care îl recomand cu drag! 🤞
“Poate asa arata dragostea: o propoziție care nu te lasă să dormi”
Un volum al întâlnirilor, al intersecțiilor si al punctelor in care două povești (una mereu a Mariei) se suprapun și dau naștere unui adevărat spectacol. Nu știu de ce, dar ma bucur ca am citit o acum, s a simțit ca momentul potrivit din viața mea ce avea nevoie sa fie întregit de micile momente din “Ce preferi”, momente de fericire sau tristețe care alcătuiesc o poveste pentru oricine. Nu exista persoana care să nu și poată alege o pagină din această carte care să fie a lui, fie ca și o însușește prin apropierea de the mono jacks, byron, the cranberries, florence and the machine, orașul cluj, orașul bistrița, sau prin bomboanele preferate , descrierea perfectă a cafelei, sau chiar un moment exact care să se plieze pe propriul suflet. Un volum dulce cu povești ce comunică, se reflectă si dau conturul unei vieți narative minunate 🤍
“Pe la jumtatea petrecerii am plecat - neobservati, doar noi doi, facând, la lumina slab a neonului din hol, schimbul de cărti, stângaci ca niste dealeri incepatori. Ningea superb. Ne-am plimbat toata noaptea printr-un Cluj pe care până atunci nu-l mai văzuserăm niciunul. Nu am vorbit decât despre poezie, cu zăpada urmându-ne tacut, mereu la doi pasi in spatele nostru, stralucind. La captul nopfii, inghetati si indragostiti, am intrat in barul gãrii, singurul deschis la ora aia, sã bem o cafea si sã ne incalzim.”
“O ploaie numai a noastra, un avariu imens cu pereți făcuți din mii de litri de ploaie torentialã, o zona supraexpusa in care-am ales sã traim altfel pentru câteva minute in noua noastra calitate de pesti superb colorați, ființe fragile si inconștiente pentru care bucuria de a rămâne in mijlocul furtunii le transforma corpurile in niste dungi fosforescente, lipsite de orice consistent, valãtuci de fum dincolo de care realitatea e doar o iluzie.”
“7.00 Mã trezesc in fiecare dimineață si fac cea mai bună cafea la ibric din lume. 7.15 Lumina e incã fragila. Vine masina cu pâine si-o sperie, alungând-o ca pe o vrabie cu lumina murdarã a farurilor.”
Hipnotică, senzuală, fragmentară. toc-toc-toc, pantofii ei albaștri, asortați cu eșarfa și brățara, toc-toc-toc pe scările înguste ale elevilor. Stări afective, vulnerabilități, pacturi, secrete, nevoi primare. Toate coverg în același punct. Impactul. Tatuajul de pe omoplatul stâng. (Sau drept?) Jocul periculos. Protagoniști și protagoniste în mod vădit conturați confuz, până la suprapunere. Un melanj. Sentimente, responsabilități, dependență, lume iluzorie, violență domestică. Și o cale ferată. Ploi. Frig și mucegai. Cafea și bomboane Bucuria. Sticle de vin nedeschise. Țigări și mult sex. Repetiții cu mici schimbări de decor. Cărți și scriitori. Poveri și dezamăgiri. Promisiuni false. Așteptare fără rezolvare: Plictiseala e verde ca pătrunjelul., Mama n-o să se mai întoarcă niciodată, pe unde ești?, Pe Pont des Arts, cu Maga. Ce preferi?, o carte care rămâne.
La început nu m-a atras deloc cartea, nu mi se părea ca avea sens, deși fiecare proză scurtă în parte are propriul mesaj. Mi-a fost greu să citesc prima jumătate a cărții, dar după mi-am dat seama că totul se leagă. Chiar dacă prozele au personaje diferite, acțiuni in locuri și momente diferite, toate se leagă una de alta la un moment dat. Aveam impresia că numele personajelor e pur si simplu o coincidență, însă cu cât citeam mai mult, cu atât mă înșelam. Everything is connected:) Trebuie să spun că unele proze sunt emoționante, cel puțin din punctul meu de vedere, punându-mă pe urmă pe gânduri. Oricum, recomand cartea cu mare căldură, însă in special tinerilor adulți. Cum am spus adineauri, fiecare proză are propriul mesaj care te poate lăsa pe gânduri și te poate face să realizezi cât de importantă și complicată e viața.
"În definitiv, asta înseamnă să ierți: sufletul și mintea se iau la trântă și chiar dacă mintea are din start un mic avantaj (raționamentele ei sunt întotdeauna mai ușor de înțeles și de acceptat), sufletul are o rezistență mai mare. Să ierți nu e o luptă scurtă-aici e punctul slab al minții. Rezistența ei lasă mereu de dorit. E adevărat, sufletul nu are tehnică, gesturile lui în bătălie sunt aproape primitive, însă rezistența lui e o rezistență de bivol."
“e un colet de povestiri despre cum ai fi putut fi dacă nu te-ai fi lăsat s-ajungi cum ești. Adică despre niște feluri de mine, tine, el și ea în care cazi și te-nalți apoi, sau măcar te cațări la lumină, nu-nțelegi, dar asta nu te-apasă, ca-n traiul de zi cu zi, primești ce vine cum vine, nu te mai sperii tot timpul c-ai putea s-o iei razna, pentru că razna e o formă de odihnă a sinelui, nu un hău, iei cu pace faptul că unii oameni se uită la tine, dar nu te văd și nu te-aud (doară și tu faci asta deseori, hai, recunoaște), îți dai dreptul să accepți că „durerea n-a dispărut, dar acum stă liniștită la locul ei, fără să-mi mai solicite atenția”, îți faci cafeaua și o bei cu mințile haihui, fără țintă și fără umbră de vinovăție. Pentru că Dan Coman nu doar te lasă să fii, cititorule, ci-ți dă și merinde de drumul tău, omule. <3” Iar după ce citiți cartea mergeți la teatru …” la câțiva oameni distanță “ în regia lui Radu Afrim.
,,….sufletul are o rezistent mai mare.Sã ierti nu e o lupta scurt - aici e punctul slab al mintii. Rezistenta ei lasã mereu de dorit. E adevrat, sufletul n-are tehnica, gesturile lui in bätalie sunt aprope primitive, insa rezistenta lui e o rezistent de bivol.”
A fost recomandata la o intalnire de carte si m-a facut curioasa, dar nu am rezonat cu limbajul obscen si injuraturile repetate. Nu m-am regasit in aceste pagini asa ca nu am mai terminat cartea. Singura emotie trezita este penibilul.
Ii dau 4 stele doar pentru faptul ca a folosit emoji uri si mult prea multe nume de aplicatii de socializare, in rest , o carte foarte tare care te face sa te gandesti mult la valoarea vietii.