Despre stirea care urmeaza se spune ca a cistigat prestigiosul Premiu "In metrou, un tinar i-a oferit locul sau unei doamne in etate. De emotie, doamna a lesinat. Cind s-a trezit din lesin, doamna i-a multumit tinarului. De emotie, tinarul a lesinat." Peste tot in lume, cartile care ne invata normele de comportament civilizat se bucura astazi de un imens succes. Cartea aceasta nu face primele doua editii s-au vindut in 160000 de exemplare. Scris cu inteligenta, umor si ingaduinta, deplin adaptat uzantelor moderne occidentale si totodata celor romanesti, Codul doamnei Marinescu a devenit un veritabil bestseller national. Sunt confirmate astfel vorbele unui tinar care a incurajat-o pe autoare sa-si duca la bun sfirsit
"Avem nevoie de o asemenea carte ca sa redevenim oameni normali si fara complexe. Dar pentru asta ar trebui tiparita in... 22 de milioane de exemplare!" "Sau ar trebui sa devina manual scolar...", si-a spus, mai realista, autoarea.
Doamne fereste, cum am putut sa imi pierd vremea citind aceasta carte plina de platitudini, banalitati, profund desueta si autosuficienta! Si, mai ales, enervanta. Imi pare rau ca voi fi badarana fix cu o carte de bune maniere, dar am ramas cu o impresie foarte neplacuta. Da, stiu, este inacceptabil ca nu mi-a placut, sunt o taranca.
1. Primul lucru care m-a deranjat a fost tonul pe care l-am simtit. In mod special in prima parte a cartii aveam senzatia ca se rasteste la mine o vecina pensionara. Autoarea nu da sugestii, ea nu sfatuieste, nu spune ce se cade si ce nu se cade, nu recomanda, autoarea da ordine: 'vom face asa', 'nu veti face asa niciodata' samd. Uneori nu ne spune de ce un anume lucru este de prost-gust. Pur si simplu, pe stilul: 'Eu spun asa, este de prost gust, punct.' Stilul acesta de a emite sentinte nemotivate imi displace. As fi preferat alta abordare.
2. Am gasit destul de multe reguli pe care le consider depasite. Cred ca manierele trebuie adaptate timpurilor pe care le traim, nu trebuie sa ne purtam forever ca in 1900 (chiar si autoarea spune asta la un moment dat, desi nu pare sa aplice). De exemplu, autoarea ridica problema trusoului/zestrei, parintii trebuie sa ii dea fetei la casatorie lenjerie de pat, plapumi, perne... ne spune ca in zilele noastre lucrurile s-au schimbat, si baiatul trebuie sa aduca zestre, iar parintii nu trebuie sa se planga ca au cheltuit bani si l-au inzestrit. Zestre, plapumi, perne... in 2015! Apoi, foarte bine ca autoarea considera ca pupatul mainii unei femei este un gest de politete (zice ca e un 'act de suprema politete'), eu il resimt ca pe un gest de libidosenie, nu e foarte placut sa iti pupe mana cate 4 barbati la rand, dintre care unii sa iti lase saliva pe ea, credeti-ma. Poate ca si din acest motiv, in ultimii ani am vazut acest gest numai la neciopliti. In toate mediile cu pretentii acest gest a cam disparut, din fericire (nu si din cartea doamnei Marinescu). E genul de gest ramas doar printre oamenii foarte in varsta sau printre cei care ridica degetul mic cand beau din ceasca. De asemenea, se pare ca daca abordezi tu o persoana, este nepoliticos sa ii ceri nr de tel, trebuie sa astepti sa ti-l ofere ea. Multe fete n-ar fi avut in viata lor un iubit daca iubitul ar fi procedat conform acestei reguli cand le-a cunoscut (ca sa nu mai spun ca e nepoliticos sa abordezi o femeie singura - regula care iarasi mi se pare foarte potrivita pt anul 1850. Daca te place un barbat, fix momentul in care esti singura e cel mai potrivit sa te abordeze). Da, inteleg ratiunea din spatele acestei reguli, dar mi se pare de o rigiditate depasita. Exemplele ar putea continua.
3. Am avut deseori senzatia ca citesc Codul bunelor maniere pt pensionari. Spre exemplu, cartea (editia 2015) are un capitol despre internet si facebook. Si incepe pe jumate de pagina si ne explica ce este internetul: 'Internetul este o retea globala care blablabla...', apoi o jumate de pagina cu ce este facebookul. Apoi ne arata emoticoanele si explica ce inseamna : ' :( inseamna trist', ' :-) se numeste smiley, inseamna zambet' samd. Ma rog. Sa trecem peste.
4. Un capitol maricel este destinat regulilor de buna purtare la masa. Cateva lucruri demodate din nou, dar in esenta nimic nou pt mine, va poate insa folosi daca nu cunoasteti la ce se folosesc diversele tipuri de tacamuri si pahare. De altfel, cartea asta nu mi-a spus aproape nimic din ce nu stiam deja. Sunt reguli pe care le respectam fara sa imi dau seama sau sa stiu ca sunt reguli (de exemplu niciodata nu ma imbracam la teatru in timpul aplauzelor, ca sa ies mai repede), o faceam pur si simplu din bun simt. Pt ca bunele maniere inseamna bun simt, daca nu il ai, citesti degeaba cartea.
5. Dar cel mai mult m-a enervat ultima treime a cartii, unde autoarea s-a bagat in subiecte care o depasesc. Nu s-a limitat doar la sfaturi privind bunele maniere, ci s-a apucat sa ne spuna cum sa ne crestem copiii (ne da chiar si o lista de nume care ii plac ei, cu care doreste sa ne inspire cum sa ne botezam copiii :)) ), ne zice cum sa ne purtam cu iubitul (cica ce ar fi sa ne planificam sa ii dam doua telefoane pe zi, nu nu stiu cate?), pe scurt, cum sa ne traim viata, deoarece doamna e specialista in orice, fix prototipul doamnei in varsta enervante, care le stie pe toate. Apogeul atingandu-l cand ne spune ca daca suntem martori/parti la Tribunal intr-un proces, sa nu raspundem NICIODATA (asa se exprima) intrebarilor altcuiva in afara de judecator si avocat. Mie, ca jurist, imi vin in minte multe situatii din sala de judecata in care pot pune diverse intrebari si alte persoane si este puternic recomandat sa raspunzi. Nu stiu ce a vrut sa zica doamna, dar sa spui ca NICIODATA sa nu raspunzi altcuiva in afara de judecator si avocat, mi se pare cam mult si nu cred ca un astfel de sfat avea ce sa caute in aceasta carte. Nu e singurul exemplu. Ar fi fost mai bine ca doamna sa se limiteze doar la subiectele pe care le stapaneste, nu sa se bage cu bocancii in toate subiectele, fie ca le stapaneste, fie ca nu. Psihologia copilului, relatiile samd, sunt domenii in care sfaturile trebuie sa fie date doar de specialisti.
A, da, ne mai zice si cum sa ne imbracam, de exemplu, daca vrem sa fim elegante, sa ne luam palton cu guler de blana si alte sfaturi ce nu au legatura cu bunele maniere, cat cu gusturile vestimentare ale doamnei. Evident, precum bunicii fiecaruia dintre noi, nici doamnei nu ii plac bocancii, cizmele cu blanita sau gecile scurte de iarna, pe care le numeste, dispretuitor, 'pufoaice'. Critica mai multe trenduri si ne sfatuieste sa ne imbracam de parca am fi personaje intr-un roman interbelic. (moda e iarasi un subiect care o depaseste si pe care nu il intelege). Sunt sigura ca in multe blocuri de pensionari as putea gasi cateva batranele cochete cu palarii de blana puse la naftalina, care ar avea fix aceeasi perspectiva asupra modei.
Nu am aflat aproape nimic nou din aceasta carte si ma asteptam la mult mai mult, este foarte utila doar unei persoane crescute in vreun sat pustiu care ia prima oara legatura cu civilizatia sau celor care vor sa traiasca precum in 1850. Da, sunt anumite reguli de bun-simt elementare, dar cred ca daca ne-am purta intocmai cum ne spune cartea asta, atunci am fi o mare de 'constipati' cu morcov in fund, care nu se bucura de viata. As dori sa citesc o carte de bune maniere mai moderna, in pas cu vremea, fara nostalgii de pensionara privind felul in care domnii isi scoteau candva palariile cand salutau, realizata mai profesionist si, mai ales, o carte in care autorul se margineste la sfaturi privind bunele maniere, fara sa faca si pe psihologul, si pe avocatul, si pe criticul de moda. Probabil unii uita ca aceasta carte a fost scrisa de un om ca oricare altul si nu are valoare de absolut. Poate nu am fost eu publicul tinta al acestei carti, dar nu as recomanda-o nimanui.
Greu de crezut că "astăzi" ar arăta așa cum își imaginează doamna Aurelia Marinescu. Se simte aerul unei generații apuse sau mai degrabă tendința spre snobism in anumite secțiuni ale textului, precum tinuta vestimentară sau referirile la "personalul de serviciu", și a inclus chiar si un mic subcapitol cu Reguli de eticheta in prezența Familiei Regale a României, declarandu-se "fericită si nespus de bucuroasă" că a putut să le cuprindă în această ediție mulțumită Secretariatului Majestății Sale Regelui Mihai I. Trecând peste aceste aspecte, sunt și capitole care îți lasă un sentiment plăcut după parcurgerea lor.
"Iată că am ajuns la o veche concluzie: în viață spui si faci totul conducându-te după un principiu - să se simtă bine cei din jur. Amâni cât poți observațiile neplăcute și, când în sfârșit te hotărăști să spui ce gândești, o faci cu tact, răbdare și delicatețe. Pe scurt, adevărurile cele mai adevărate nu se spun brutal."
"Să ne ferim să tragem concluzii de o banalitate înfiorătoare, precum: "Așa-i românu'" sau "Ah, bărbații, toți sunt la fel". Devenim în mod automat ridicoli. Generalizările - de tipul "femeile", "bărbații", "patronii", "săracii" - utilizate excesiv denotă o mare sărăcie spirituală."
"Pentru toate recepțiile, Brillat-Savarin a formulat o regulă demnă de reținut: "Să inviți pe cineva înseamnă să-i asiguri o stare plăcută tot timpul cât va rămâne sub acoperișul tău."
"La noi în țară există obiceiul de a oferi flori în număr impar. Se spune că totul în această lume are pereche, iar cea care le primește completează buchetul."
Am auzit de mult de carte și așteptam cu nerăbdare sa o citesc. Pe cât a fost de mare nerăbdarea, pe atât a fost de mare și sentimentul de dezamăgire de la final. Ediția acestei cărți se presupunea a fi actualizata ... "astăzi". Din păcate acel "astăzi" cred ca a fost prin anii ... '80, într-o proporție considerabila din carte. Punctul culminat, care m-a șocat de-a dreptul, a fost cerutul fetei in căsătorie. Mi-a venit în gând perioada când fetele trebuiau sa se căsătorească cu cel gasit de...parinti. Apoi a venit în completare și cu rețeta de salata de avocado, după ce a explicat în prealabil ce este acela un...avocado; tonul certăreț al doamnei Aurelia Marinescu, care parca trăgea de urechi cititorul în permanenta; regulile de buna purtare la cina cu Familia Regală 🤔 etc.. Drept e ca în fiecare zi luam cina cu Familia Regala.. Aaa, și sa nu uit de aluzia autoarei ca se are bine cu Secretariatul Familiei Regale. Ideea cărții este una buna, trecând peste părțile care nu-și aveau sensul, și scrisa într-o maniera ușor amuzanta. În orice caz, bunele maniere sunt reprezentate de bunul simt pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l luam cu noi atunci când ne luam "zborul în lume". Unele informații mi-au confirmat ceea ce știam deja, iar altele, într-un procentaj destul de mic, au reprezentat o noutate pentru mine. Mi s-a părut ca s-a insistat prea mult pe unele subiecte și prea puțin pe altele. Pentru procentajul de aproximativ 40%, care într-adevăr este actualizat și pentru unele pasaje cu adevărat frumoase, merita o șansă cartea, chiar dacă prețul ei nu este justificat, raportandu-l la informațiile pe care le oferă.
Era vara lui 2005 și dădeam admitere la facultate. Stăteam cu mama la niște prieteni de familie, în mijlocul Bucureștiului, în spatele magazinului Unirea. Mă simțeam ca la mare. Casa le era plină de cărți. Pe mine mă cazaseră în fosta cameră a fiului lor, unde am găsit cartea asta. Miralena, gazda noastră, a văzut că nu mă mai despart de carte și mi-a cumpărat-o ca s-o iau cu mine acasă. Am citit-o, recitit-o și am dăruit-o cui știam că o va aprecia și înțelege.
Am înțeles din ea că eticheta nu e nici ceva de domeniul trecutului, nici ceva absurd și fără explicații. Mi-am clarificat multe nedumeriri. Știu de ce poți arăta cu degetul obiecte, dar nu oameni. Evident, ești chiar încurajat să arăți cu degetul spre un hoț de buzunare care ți-a smuls poșeta și fuge cu ea. Am învățat care sunt subiectele interzise într-o conversație și de ce e preferabil să nu-i obligi pe oameni să se descalțe când îi chemi la petreceri organizate acasă și care e planul B când covorul persan chiar e de neatins. Știu ce aș spune, dac-aș fi bărbat, dacă aș intra din greșeală peste o doamnă-n baie, dar asta am citit de vreo zece ori ca să mă conving că citesc bine. Nu o să fiu niciodată bărbat, dar am prins ideea că în anumite momente e bine să păstrezi aparențele. E amuzant că am aflat de ce sarmalele și chiftelele nu se taie cu cuțitul. În momentul lecturii, mi-a deschis puțin ochii și în legătură cu ce se întâmplă în străinătate.
Aurelia Marinescu e blândă, elegantă, e exact așa cum transpare de la televizor. O mamă care ne-nvață bine și cu răbdare.
O carte fără un public țintă, scrisă pe un ton mai degrabă certăreț decât educativ, plină de sfaturi în mare parte demodate sau deja cunoscute. Din păcate, ediția mea (1995, prima) nu conținea capitolele despre numele de botez, protocolul Casei Regale, emoticoane și Facebook — din ce am citit aici, sunt sigură că sunt ilare!
Prima problemă: publicul țintă. În introducere, dna Marinescu susține că ideea scrierii acestei cărți i-a venit în momentul în care o cunoștință adolescentă a lamentat lipsa unui ghid de bune maniere. După ce am terminat de citit cartea, mi-am pus întrebarea: cui se adresează? Persoanele interesate să o cumpere cunosc deja 95% din aceste sfaturi; cele care ar putea beneficia de ele, probabil nu o vor cumpăra; nici unui străin nu-i va fi de folos, deoarece majoritatea sfaturilor erau învechite deja în 1995 — darămite după.
Exemplu de sfat inutil: dna Marinescu îl ceartă pe adolescentul care își deranjează vecinii când dă muzica tare, de parcă acel tip de adolescent ar citi această carte (excepțiile de la "regulă" sunt posibile, desigur) sau nu ar ști deja că volumul deranjează. Vrem să instruim sau să ne plângem de alții?
A doua problemă: tonul. Când citesc ceva pe tema "self-help", mă aștept la un ton oarecum semi-formal, chiar prietenesc, cu câteva glume pe ici, pe colo. Dna Marinescu, în schimb, abordează un ton de vagă superioritate față de cei pe care îi consideră lipsiți de maniere, un ton de muștruluială, părând că se adresează în același timp unui copil obraznic și unui adult grobian. Până și glumele —anunțate mereu de punctele de suspensie ce indică "râzi acum"— au un aer de bârfă, de comentariu răutăcios. Pe alocuri, stilul de scriere mi-a amintit de eseurile și "comentariile" pe care le scriam în școala generală: ritm greoi, ton ușor înfumurat, concentrat pe ceea ce este evident dar laconic în privința unor afirmații cu adevărat utile.
Într-un interviu plin de generalizări acordat ziarului Adevărul în 2013, dna Marinescu susține că "[după al Doilea Război Mondial] o profesoară nu ar fi putut să fie căsătorită cu un vânzător de ziare pe stradă", echivalând eronat o astfel de educație formală cu lipsa manierelor, aspect ce explică multe în privința felului în care a ales să scrie această carte. Dna Marinescu pare să fi decis dinainte că toți adolescenții și tinerii din ziua de azi sunt lipsiți de maniere și că șansele sunt slabe ca acest "statut" să se schimbe. Poate doar dacă sunt educați cu rigla de lemn, cum povestește că s-a întâmplat în cazul dânsei.
A treia problemă: sfaturi care nu au legătură cu manierele. În jur de 15% din această carte reprezintă comentarii despre ceea ce autoarea consideră că ar trebui să facă alții; 80% reprezintă chestiuni de bun simț, pe care cititorul le știe deja; iar 5% reprezintă indicații utile ce au legătură cu bunele maniere, dar cu utilitate redusă-spre-zero pentru majoritatea cititorilor.
Exemplu de indicații pe care toți le cunosc deja: nu da muzica tare la bloc, nu te împinge cu coatele când cobori din autobuz, nu comenta că un cadou primit este prea "ieftin". Aceste comportamente nu sunt politicoase, dar cei ce le manifestă nu au iluzia că ar fi.
Exemplu de indicație teoretic utilă: cum se pune în scenă o masă formală, ce se servește și în ce ordine. Cu toate acestea, este puțin probabil ca o persoană "de rând" să se afle vreodată într-o situație în care să organizeze o astfel de întrunire, iar cei care le organizează în mod regulat cunosc deja aceste reguli.
Exemplu de sfat care nu are legătură cu manierele: comentarii în legătură cu felul în care se întemeiază o familie (soții ar trebui să se iubească!), felul în care se crește un copil, și anumite articole de vestimentație pe care autoarea consideră că "trebuie" să le dețină o femeie (paltoane de blană? mănuși lungi pentru teatru?).
A patra problemă: tragem de text ca să fie cât mai lung. "Padding" — adică scriere de umplutură, pentru a mări numărul de pagini. După introducere, avem câteva capitole despre utilitatea manierelor, pagini întregi cu informații pe care le cunoaștem deja sau care nu ne interesează — vrem să citim despre cum să ne comportăm, nu o istorie extrem de sumară și plină de comentarii neinspirate despre importanța manierelor în societate.
A cincea problemă: observații idealiste (pentru dânsa). Dna Marinescu menționează că persoana lipsită de bune maniere va fi pedepsită de cei din jur și chiar de Poliție, care se pare că supraveghează totul (aluzie la trecut?) ! Să nu confundăm lipsa de bune maniere cu comportamentul ilegal! În realitate, foarte puțini vor interveni direct când o persoană "nu are maniere" în public.
A șasea problemă: sfaturi demodate. Este relevant de menționat faptul că dna Marinescu a fost educată de sora bunicii sale, care avea titlul de contesă; în consecință, multe sfaturi cuprinse în Cod nu erau de actualitate în 1995, darămite mai târziu! Nu numai că aceste maniere se aplicau mai mult în societatea interbelică, dar, ocazional, aveam impresia că au fost culese din romane. Se pare că multe au fost păstrate în edițiile ulterioare fără a fi actualizate, ceea ce le face inutile în societatea contemporană. Ce scriem aici, de fapt: o cronică despre trecut, sau un îndrumar?
Exemple: sărutatul mâinii unei femei — un gest ce trebuie tolerat dacă vine din partea bărbaților foarte în vârstă, și mai degrabă deplasat (dacă nu chiar o gafă) din partea celor tineri. Acum, regulile privind intrarea în dialog cu un străin sunt mult mai relaxate; autoarea doar menționează situația abordării unei femei singure în public, pierzând ocazia de a da sfaturi cu adevărat utile. Capitolul despre scrierea de mână a unei scrisori este, de asemenea, lipsit de elemente practice, deoarece în perioada contemporană acest obicei se mai întâlnește numai între prieteni cu această preferință (care nu ar folosi limbajul formal indicat de dna Marinescu) sau la nivel de protocol instituțional. ___________________________
În concluzie. Încă mă întreb cui este adresată această carte. Mă îndoiesc că ceea ce am învățat (și am uitat deja) din ea îmi va fi de folos. Dacă ești în situația în care te gândești să cumperi o carte despre bune maniere, Codul Bunelor Maniere Astăzi nu-ți va spune nimic nou și cu adevărat util; cele câteva informații utile se pot găsi în alte cărți despre maniere, iar conținutul Codului nu justifică investiția de timp sau de bani.
Cunoașteți persoana aceea care are o părere despre orice și care nu ratează nici o ocazie de a-și etala ideile? Așa e și cu autoarea cărții.
Majoritatea ideilor prezentate în carte sunt penibile. Multe reguli nu au sens - "În casă nu ne vom lăsa pe spătarul scaunului" (da' de ce?) - iar altele sunt de-a dreptul hilare - "Chiar dacă ne-am antrenat într-o discuție aprinsă, nu-l vom lua pe interlocutorul nostru de un nasture". Într-adevăr, de câte ori ne-om fi înfrânat cu toții impulsul de a apuca pe cineva de nasture...
Autoarea emite generalități (cât de important e să dormi destul) și absurdități (să nu mergi rapid pe stradă deoarece ii vei stresa pe ceilalți, să îți duci viața astfel încât cei din jur să se simtă bine). Apoi, definește termeni de specialitate (soft, modem, sever), descrie modul în care funcționează Facebook, internetul, sau cum se formează emoticoanele din tastatură!
Dacă mi-am dat ochii peste cap citind despre definiția sărutului, tipuri de săruturi și scopul lor, am râs cu lacrimi când am citit că nu e frumos să dai un nume fals atunci când faci cunoștință cu cineva. Dacă am reușit să trec oarecum peste standardele duble ale autoarei (nu acceptă utilizarea cuvântul "gref", dar dumneaei folosește "puddinguri"), m-au enervat remarcile asupra adolescenților, pe care îi vede ca pe niște maimuțe needucate care fac mâncarea terci în farfurie. Picătura care a umplut paharul a fost capitolul cu sfaturi despre formarea cuplului, a căminului, organizarea nunții și... cum să ne botezăm copiii. Aici, autoarea, amabilă, ne oferă până și o listă cu numele pe care le preferă.
În concluzie, o colecție de sfaturi un pic învechită, un pic penibilă, un pic hilară, un pic jignitoare.
Nu pot sa imi imaginez cine ar putea invata ceva din cartea aceasta. E plina de banalitati si platitudini. Doar cineva care a trait intr-un sat uitat de lume si care nu a primit nici un fel de educatie de la parinti ar putea invata ceva din cartea aceasta. Totusi, trebuie sa recunosc ca sunt foarte multi neciopliti (din nefericire) in Romania si poate acelora li se adreseaza cartea. Pe langa ce am spus, sunt foarte multe lucruri care nu au nimic de a face cu bunele maniere. Autoarea isi expune parerea despre cum ar trebui sa ne imbracam, cat alcool ar trebui sa consumam la restaurant daca suntem singure, cum sa coboram treptele cand mergem la teatru, cine plateste la restaurant, etc. Fireste, tot ceea ce spune are de a face cu bunele maniere ale anilor 1920 - 1950. Am calatorit prin mai toate tarile Europei, traiesc in Europa de Vest si am avut de a face cu oameni foarte manierati din aproape toate capitalele Europei. Nimeni nu se comporta cum sfatuieste autoare, pur si simplu din cauza ca nu mai traim in perioada interbelica. Ba dimpotriva, daca un francez sofisticat din Paris ar citi aceasta carte s-ar amuza teribil si ar fi de parere ca are de a face cu o provinciala inapoiata. Pierdere de timp si de bani.
DNF. Regulile nu prea sunt de actualitate. “Codul bunelor maniere astăzi” … astăzi când ? Cu siguranță nu în zilele noastre. Câteva informații utile are, dar eu consider că nu merită să citesc atâtea pagini pentru ele.
De 2 ani e cartea începută și nu vreau să mai trag de mine ca să o termin.
Nu m-a lăsat inima să dau cărţii ăsteia 4/5 din mai multe motive de bun simţ. În primul rând, cartea se adresează în termeni largi ("astăzi") perioadei în care este scrisă, în raport cu evoluţia socială monitorizată de experienţele doamnei Marinescu, împreună cu bibliografia ghidului de faţă. Deşi ediţia asta este apărută în 2004, cartea pare să fie scrisă undeva la mijlocul anilor '90. De regulă multe cititoare (ori cititori) strâmbă din nas la pasajele cu eticheta pălăriilor: "dar cine mai poartă pălării în ziua de astăzi?". La fel şi cu tradiţionalismul cinelor pretenţioase şi al petrecerilor rafinate. Poate nu în aceeaşi măsură ca în trecut, astfel de evenimente se mai petrec şi în ziua de astăzi, sub o altă formă. Un om cu capul pe umeri adaptează forma petrecerii clasice la întâlnirile de afaceri, la dineurile cu oameni bogaţi, scriitori pretenţioşi, şamd. În viaţă te întâlneşti şi cu evenimente de genul ăsta, dacă nu insişti musai să rămâi un impiegat simplu şi anonim al statului. Nici regulile legate de adunările private, restaurante sau împrejurări modeste nu sunt de lepădat. În al doilea rând, acest cod al bunelor maniere rămâne o conduită recomandată. Este la latitudinea cititorului să urmeze sau nu sfaturile din această carte. În orice caz, nu cred că veţi impresiona vreodată pe cineva în mod NEPLĂCUT urmând codul de faţă. În al treilea rând, cartea poate fi luată ca un tratat de socio-istorie care îşi rezervă o valabilitate aparte şi în zilele noastre. În ciuda faptului că e scris acum circa 20 de ani, este adaptabil şi te ajută să înţelegi o atmosferă socială aparte. Pentru o lecturare mai delicioasă, recomand să acordaţi cuvintele doamnei Marinescu cu vocea doamnei care nara, cândva, Telenciclopedia. Încercaţi să vă confundaţi cu atmosfera evenimentelor şi să le ancoraţi în istoria noastră pentru a putea percepe valoarea unei purtări elegante, oricât de ridicole vi s-ar părea unele aspecte.
Deși am putea fi convinși că această carte prezintă niște reguli minime de bun simț, că toți oamenii le știu și/sau respectă, este suficient să aruncăm o privire în jurul nostru și să ne convingem că lucrurile nu stau chiar așa. Mi-a plăcut maniera ilară în care doamna Marinescu scrie, mi-a plăcut cum a delimitat bunele maniere de ridicol și radicalism, mi-a plăcut, de asemenea, pentru referințe(„În căutarea timpului pierdut”, de pildă), pentru exemplele nostime și pentru diferențele existente între România și alte țări, pentru povețe. Spunea cineva că autoarea nu se află în postura de a ne da sfaturi despre cum să ne creștem copiii și despre ce nume să le punem, dar sfaturile dumneai despre creștere sunt aceleași pe care ni le oferă și psihologii. Cât despre nume, da, putem alege orice pentru odraslele noastre, însă o asociere de tipul „William Brânză” nu va face decât să aibă un impact psihologic major asupra persoanei în cauză, în special în prima parte a vieții când va fi sursa principală de amuzament a copiilor din jur. Cu toate acestea, mi s-a părut că s-a pus accentul excesiv pe organizarea unui anumit tip de masă, iar mie, om de rând, nu consider că-mi vor fi folosit vreodată aceste idei. De asemenea, mi s-a părut exagerată asemănarea indumentului ascultătorilor de heavy-metal(desigur, extrapolând în multe/majoritatea/toate subgenurile muzicii rock) cu o imagine de coșmar; e prea mult spus. Axl Rose, Paul Stanley, James Hetfield, Bruce Dickinson etc, să ne fi oferit o imagine de coșmar? Poate nivelul meu de toleranță e mai crescut :)... Deopotrivă, mi se par depășite: obiceiul cu pălăria, sărutatul mâinii(dacă nu este vorba de cineva foarte apropiat), cererea în căsătorie care „trebuie” adresată tatălui fetei. N-aș spune că e o carte proastă, dar nici n-aș încadra-o în categoria celor pe care trebuie să le citești neapărat.
Există capitole la care, cum spun și alții, codul bunelor maniere ar trebui adaptat zilelor în care trăim (pălării, scrisori, zestre ș.a.m.d). În rest, educația, eleganța și echilibrul sunt la fel de actuale acum ca și în secolul XIX. Mi se pare util în continuare să știi cum arată un cuțit pentru pește, că florile nu se oferă cu cozile în sus, că vecinii nu sunt obligați să asculte muzică când vrei tu sau că nu e elegant să pleci în vacanță cu cinci sacoșe de rafie pe post de bagaj. Am mai văzut printre recenzii argumentul că faci asta natural, din bun simț, fără să urmezi vreun cod, dar dacă ne uităm în jur observăm exact contrariul, așa că nu m-aș grăbi să cataloghez drept inutilă o astfel de carte. Problema principală este cum să o faci să ajungă în mâinile celor care au mai mare nevoie de ea.
Mult prea lunga pentru ce era esential de zis. Exista o carte Etiquette Made Easy la doar o 1/2 din lungimea prezentei carti pe care o consider net superioara.
S-au "atacat" in primele 20% anumite aspecte importante, cel mai interesant fiind cel legat de introducerea unor persoane intr-o conversatie/grup , cine si de ce are prioritate la prezentare. Cum te comporti ca gazda atunci cand joci rol de punte intre musafiri ce nu se cunosc etc...
Partea de eticheta la masa a fost slabuta , cu mentiunea ca am apreciat desenele tacamurilor pe care nu le-am utilizat niciodata si al caror scop nu il cunosteam pana acum.
Verdictul: mult prea mare pentru comtinutul cu adevarat valoros , unele aprecieri personale care nu isi aveau locul si destul de multe incercari de a fi trendy care nu prea au iesit.
This entire review has been hidden because of spoilers.
O carte interesantă, drăguță, cu sfaturi utile. Din păcate, depășită. Banală și neactualizată, contrar titlului și anului republicării/ editarii. Deși scriitura este lejeră, amuzantă, bogată în informații și exemple cotidiene, am avut impresia unui ton certăreț, de parca autoarea își rezervă dreptul de a "trage de ureche" mojicii nerafinați care încalcă eticheta. O lectură frumoasă, over all, dar nu edificatoare.
O să încep să scriu recenzii mai complexe, dar nu aici. Au făcut alții mult mai bine asta. Uitați-vă după cele cu o stea, au detaliat foarte bine sentimentul pe care ți-l dă această carte. Nu recomand, îmi pare rău că am depus efort intens să nu o abandonez în 50 de pagini, am rezitat doar 300 din 350.
Un volum care ar trebui să ocupe un loc în biblioteca fiecăruia dintre noi. Este foarte amuzantă și ne oferă multe sfaturi pe care dacă le-am cunoaște și respecta...cu siguranță am avea numai de câștigat.
Codul bunelor maniere Astăzi,e cartea unde se presupune a fi actuală, însă se prezintă invenția mare a timpului -telefonul fix și cum se vorbește la acesta . Internetul de asemenea prezintă o noutate a sfârșitului secolului trecut ,iar mesajele prin Gmail tot . E o carte bună,nu îmi pot permite să relatez ceva negativ despre ea , însă cred că pentru asemenea titlu ar fi bine de actualizat informațiile . În rest, rămâne foarte utilă pentru cei pasionați ca și mine de bunele maniere . Iși merită timpul , însă nu pentru informațiile arhicunoscute deja .
Nu m-a lăsat inima să dau cărţii ăsteia 4/5 din mai multe motive de bun simţ. În primul rând, cartea se adresează în termeni largi ("astăzi") perioadei în care este scrisă, în raport cu evoluţia socială monitorizată de experienţele doamnei Marinescu, împreună cu bibliografia ghidului de faţă. Deşi ediţia asta este apărută în 2004, cartea pare să fie scrisă undeva la mijlocul anilor '90. De regulă multe cititoare (ori cititori) strâmbă din nas la pasajele cu eticheta pălăriilor: "dar cine mai poartă pălării în ziua de astăzi?". La fel şi cu tradiţionalismul cinelor pretenţioase şi al petrecerilor rafinate. Poate nu în aceeaşi măsură ca în trecut, astfel de evenimente se mai petrec şi în ziua de astăzi, sub o altă formă. Un om cu capul pe umeri adaptează forma petrecerii clasice la întâlnirile de afaceri, la dineurile cu oameni bogaţi, scriitori pretenţioşi, şamd. În viaţă te întâlneşti şi cu evenimente de genul ăsta, dacă nu insişti musai să rămâi un impiegat simplu şi anonim al statului. Nici regulile legate de adunările private, restaurante sau împrejurări modeste nu sunt de lepădat. În al doilea rând, acest cod al bunelor maniere rămâne o conduită recomandată. Este la latitudinea cititorului să urmeze sau nu sfaturile din această carte. În orice caz, nu cred că veţi impresiona vreodată pe cineva în mod NEPLĂCUT urmând codul de faţă. În al treilea rând, cartea poate fi luată ca un tratat de socio-istorie care îşi rezervă o valabilitate aparte şi în zilele noastre. În ciuda faptului că e scris acum circa 20 de ani, este adaptabil şi te ajută să înţelegi o atmosferă socială aparte. Pentru o lecturare mai delicioasă, recomand să acordaţi cuvintele doamnei Marinescu cu vocea doamnei care nara, cândva, Telenciclopedia. Încercaţi să vă confundaţi cu atmosfera evenimentelor şi să le ancoraţi în istoria noastră pentru a putea percepe valoarea unei purtări elegante, oricât de ridicole vi s-ar părea unele aspecte.
Un om bine-crescut îşi scoate pălăria și se opreşte un mo ment când trece un convoi mortuar. De asemenea, te ridici și te descoperi când se intonează imnul național sau când se înalți drapelul unui stat. Pe toată durata ceremoniei trebuie să stai nemişcat pentru a arăta că respecți sentimentele celorlalți.
Alt lucru important: salutăm tot grupul din care face parte o cunoştinţă. Se înțelege că persoanele care o însoțesc vă vor răs punde la salut, dar nu se vor interesa de numele dumneavoastra.
54/
Cine întinde primul mâna?
În acest caz, ordinea se inversează: cel care întinde mâna primul este doamna, persoana mai în vârstă sau superiorul. Tat persoanei de rang superior îi revine inițiativa acestei formule de salut. Se întâmplă ca din grabă sau din necunoaşterea aceste reguli tânărul să fie primul care întinde mâna, ceea ce es impolitețe.
Să refuzi o mână întinsă este o ofensă gravă pe care n-ai dreptul s-o aduci cuiva decât în ultimă instanţă. Nici celui mai ocupat dintre oamenii de stat nu-i este permis să refuze să strân gă mâna celui mai pisălog dintre solicitanți. Să refuzi o mână întinsă este fie o sancțiune de o gravitate excepțională, fie o neglijență de neiertat.
56/
Într-o biserică protes- tantă, mănuşile se pot ține pe mână, dar într-o biserică ortodoxă sau într-una catolică (unde se face semnul crucii la intrare, după ce ți-ai înmuiat degetele în apa sfințită) este firesc să le scoţi
58/
Din punctul de vedere al codului bunelor maniere sărutul şi îmbrăţişarea nu sunt admise în public.
60/
Se prezintă bărbatul femeii; cel mai tânăr celui mai în vârstă. inferiorul-superiorului; subordonatul-şefului; într-un cuvânt, rangul inferior celui superior.
64/
Familiaritate exagerată
Să profităm de împrejurare pentru a clarifica problema familiarității exagerate, spunând pur și simplu că ea este opusul politeții. Poți avea multă vreme cu cineva o legătură de ordin spiritual, o anume afinitate, opinii comune, relații de serviciu, dar nimic nu-ţi permite să devii excesiv de familiar cu persoana respectivă. N-o vom întreba, de pildă, cum o duce cu baniisau în ce relații se află cu soția sau cu soțul, subiecte care se discută numai în familie. De asemenea, ne vom feri să-i facem confi- dențe, mai ales dacă nu ne sunt cerute.
66/
În acest caz, cereți pur şi sim plu să vi se repete: „Vă rog să mă scuzaţi, nu am reținut numele dumneavoastră.
Formulele,,„Sunt încântat să vă cunosc“, „Îmi pare bine", „Îmi face plăcere sunt absolut necesare. Uneori, după ce se face o pre zentare, se instalează o tăcere adâncă și stânjenitoare. Este rolul celui care a făcut prezentarea (de obicei gazda) să înceapă o con- versaţie la care va lua și el parte, măcar o vreme.
67/
...dacă domnul X este în acelaşi timp doctor, profesor universitar şi ministru, la spital sau în întâlnirile particulare va fi prezentat ca medic sau ca profesor, iar în public va fi prezentat cu funcția cea mai importantă, cea de ministru. Dar să nu uităm, când este cazul, şi de faptul că multe persoane preferă să fie prezentate doar cu numele lor, fără titlurile pe care le dețin. Un mic secret: cu cât persoana e mai bine cunoscută public,
cu atât e mai puțin necesar să i se enumere titlurile. „Mircea Cărtărescu" înseamnă mai mult decât „profesorul universitar Mircea Cărtărescu"
68/
Rețineți - nu i se spune soțului sau soției pe numele de familie. Nu vom spune nici „Doamna mea sau „Domnul meu", cum face omul din popor când vrea să fie po- liticos cu tot dinadinsul.
71/
Aflat pe patul de moarte, Immanuel Kant acceptă să primească vizita unui bun prieten. Familia, adunată în jurul bolnavului, îi atrage atenția vizitato- rului că trebuie să se așeze imediat pe un scaun deoarece, dacă stă în picioa- re, riscă să-l vadă pe filozof... ridi- cându-se!
73/
Va câştiga enorm în ochii tuturor cel care se prezintă simplu „Mihai Popescu" sau „Laura Ionescu" şi despre care aflăm ulterior că este profesor ori medic şi a susținut un doctorat strălucit la Roma, fiind şi membru corespondent al Academiei Române! Deducem că cel mai elegant mod de prezentare rămâne acela în care îți spui doar numele. Dar, atenție: întâi prenumele - Maria Popescu, și nu Popescu Maria, ca la școală.
75/
, în general. este mult mai sigur să ne adresăm cuiva de acelaşi sex cu noi
77/
Dacă jucăm rolul „inferiorului", titlul este absolut obliga- toríu. Pacientul va spune „domnule doctor", şi nu „domnule Vasilescu", elevul sau părintele vor spune „domnule director" şi nu „domnule Ionescu", chiar dacă locuiesc în acelaşi bloc și se cunosc de mult.
78/
Nu uitaţi că orice om are dreptul să fie numit „domn" sau „doamnă şi că folosirea acestui apelativ este în primul rând un semn al educaţiei dumneavoastră
81/
Prima regulă: hotărârea de a tutui pe cineva se ia doar când eşti sigur că este bine-venită.
A doua regulă: inițiativa de a spune „tu" trebuie să aparțină persoanei mai în vârstă, superiorului ierarhic sau doamnei.
87/
Să evităm intervențiile cate- gorice de genul „Aiurea!", „Nici vorbă!", „Vă înșelați!" sau „Ce prostie!". Ele sunt o dovadă a lipsei de educație și pot bloca iremediabil conversaţia.
91/
Să-i lăsăm pe ceilalți să ne aprecieze - după fapte, și nu după sugestiile noastre. Această categorie de oameni ce ţin să se pre- zinte singuri nu obțin încrederea celor din jur, dimpotrivă, ei trezesc suspiciunea.
93/
Alt exemplu: copilul dumneavoastră de şapte ani face mari eforturi să deseneze drept în caietul de teme nişte bețișoare, dar iiies cam strâmbe. Vine să vi le arate foarte mândru: adevărul este că nu vă plac și, dacă ați fi sincer, i-ați spune cu iritare: Ce urâte sunt! Cu cine semeni aşa de neîndemânatic şi i-ați rupe paginile
din caiet. Însă un părinte inteligent spune un „neadevăr": „Sunt
foarte frumoase, dar hai să-ți fac eu un model şi să mai încercăm."
lată că am ajuns la o veche concluzie: în viață spui şi faci totul conducându-te după un principiu - să se simtă bine cei din jur. Amâni cât poți observațiile neplăcute și, când în sfârşit te hotărăşti să spui ce gândești, o faci cu tact, răbdare şi delicatețe. Pe scurt, adevărurile cele mai adevărate nu se spun brutal.
94/
Dacă nu vreți să vorbiţi cu cineva și îi spuneți copilului dum neavoastră să răspundă la uşă sau la telefon și să-i comunice persoanei indezirabile că nu sunteți acasă, degeaba îi veți explica celui mic că este o minciună protocolară
95/
Să ne ferim să tragem concluzii de o banalitate înfiorătoare, precum: „Aşa-i românu" sau „Ah, bărbații, toți sunt la fel". Deve- nim în mod automat ridicoli. Generalizările - de tipul: „femeile", „bărbații", „patronii“, „bogaţii", „săracii" - utilizate excesiv denotă o mare sărăcie spírituală.
96/
Faceți-vă un principiu din a nu învenina viața celor din jur transmițându-le lucruri neplăcute. Nu este o dovadă de „sinceritate", ci de răutate.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Este o carte pe care o recomand tuturor, și care ar trebui să fie citită atât de adulți, cât și de copii sau adolescenți. Cu toții ar trebui să cunoaștem regulile lui, și mai ales, să încercăm să le respectăm. Iar pentru doamne și domnișoare, îl văd ca pe un simbol al eleganței și mă face să mă gândesc la prințese și regine.
Nu pot spune ca nu am invatat absolut nimic, dar si ce am invatat nou, cred ca pot numara pe o mana. Pentru pretul pe care il are nu cred ca se merita. Aveam alte asteptari din partea acestei carti, dar in realitate e formata din multe banalitati, platitudini si in cea mai mare parte lucruri precum "la inmormantare nu trebuie sa fim veseli".
Of course, it is important, even today, to know who has to enter the restaurant first, when to take the hat off and so on. But on the other hand, I think that when simple civility is absent, to ask for a sophisticated approach is too much.
Perhaps I just need to confess that I had no idea that the woman enters the restaurant first and then in a second room it is the man. There is also the rule of not coming into the restaurant- and I guess so many other places- with the coat still on.
An umbrella is also forbidden and then after you pour the wine, you have to place the bottle not on the table, but in the frapiere. Then there is the issue of is introduced first.
Age has priority and I think I had known that
- Or didn’t I?
It may very well be that I am criticizing just because I discovered that I am basically so rude, if this manual is the standard. In the world of today, just using common sense would represent such an enormous difference and improvement.
And I have the absolute, irrefutable proof:
- The Donald! - His case makes it clear that even in the most advanced democracy in the world- perhaps after the Nordics, Romania and 67 other countries, in view of the clown they elected as leader- it is not just irrelevant to be polite, it is necessary to be the opposite.
The bozo in the White House takes bad manners to an incredible extreme, not just insulting all and sundry, but becoming a “reverse role model”
- So what are good manners good for then? - When what gets one in the highest position on Earth is vicious behavior, ruthless attitudes and repugnant manners - How could people vote, in such extraordinarily “bigly” numbers, a man who boasts about grabbing women by their pussies.
One is tempted to abandon all Good Manners Courses and try instead the vocabulary and the habits of the Goodfellas And this man is not the only one, with men like Duterte, Maduro, Berlusconi, Putin and the liars surrounding The Donald providing so many examples of outrageous, even murderous habits that got them into the highest offices of their lands.
Perhaps I am confusing things and should return to the colors that one has to wear, the jewelry that is appropriate and so on. Indeed, all these still serve a purpose and I am thinking of the psychology classic Blink by the stupendous Malcolm Gladwell.
People tend to form an opinion within the first minute of our encounter with them, a theory which is called “thin slicing” and therefore appearance and manners matter. Unless of course you are running for president and you can say, as Trump did on the Howard stern show, that you walked into the dressing rooms of participants in the beauty contests and you get away with it.
He did. I am still flabbergasted by the millions who do not see right from wrong, stupid from smart even if I had the chance to talk to one earlier. He mentioned the many “people who disappeared from the entourage of the Clintons” probably getting this from Fox or fake, post truth news…
Or “alternative facts”, like the clique around the narcissist calls it
Some years ago, I have read somewhere that we were supposed to love other people and be close to them. All that is left is politeness…
Romanul Aureliei Marinescu poate fi perceput ca un manual care ne învață cum să ne comportăm în societate, cum să purtăm conversații cu rost, cum să ne așezăm, cum să ne prezentăm, cum să mâncăm, cum să ne îngrijim, să ne educăm copiii și să ducem o viață echilibrată și frumoasă. Cartea te îndrumă în direcția corectă de urmat spre educație și respect.
Desigur că am întâlnit aici câteva aspecte pe care deja le știam, cum ar fi faptul că e politicos și obligatoriu, de fapt, să răspundem la salut, că trebuie să punem mâna la gură când tușim sau strănutăm, că nu e de bun simț să ținem mâinile în buzunare când purtăm o conversație cu cineva, că nu trebuie să vorbim într-o limbă străină cu cineva atunci când sunt mai multe persoane de față și toate vorbesc limba română, de exemplu.
Totuși, au fost și lucruri pe care le-am învățat de aici și am să precizez câteva dintre ele: - nu oferi un sfat dacă nu îți este solicitat; - învață să-l asculți pe cel care îți vorbește, fără să-l întrerupi, fără să schimbi subiectul și fără să vorbești peste el; - adoptă o postură corectă, dreaptă atunci când te așezi pe un scaun/ fotoliu, dar nu sta ca și cum ai fi încordat/ încordată; - niciodată nu-l corecta pe interlocutorul tău în public sau brutal dacă a greșit în exprimare - acest lucru este total lipsit de bun simț; în plus, ți se poate întâmpla și ție oricând; - privește comportamentele plăcute ale oamenilor și inspiră-te din purtarea lor; - este politicos să ne facem că nu observăm atunci când cineva strănută și să renunțăm la atât de obișnuitele formule: “Sănătate!”, “Noroc!”, “Faci chef!”
Îmi place că fiecare idee expusă cu liniuță este explicată amănunțit imediat după, astfel încât să o înțelegem bine și, la un moment dat, să o punem în aplicare. Am citit cu interes această carte și mi-a plăcut mult. Prin urmare, o recomand cu drag, pentru inspirație, pentru învățare sau, pur și simplu, pentru plăcerea de a citi ceva interesant.
✍️“Cum se sărută mâna? Doamna întinde mâna spre domnul care o salută; domnul se apleacă ușor pentru a o atinge cu buzele sau se preface că o atinge. Surprinse de gest, unele doamne își trag mâna cu rezepeziciune. Nu se face, e urât.”😂
😂“... vom evita formulele de tipul “Hello” sau “Ciao” sau “Adio!”, permise doar adolescenților.”
✍️“Este de prost gust să ținem degetul mic ușor ridicat când mâncăm sau când bem.”
✍️“Nu se toarnă în pahar dacă nu a fost golit, repet acest lucru.”
✍️“Farfurioara se ține în mâna stângă, iar cana de cafea în dreapta. Și pentru că nu avem a treia mână ne lăsăm de fumat!”
✍️“Dacă masa este foarte lungă, așa cum se întâmplă când avem mulți musafiri, gazdele și invitații de onoare stau la mijlocul mesei, iar la capete sunt plasați domnii mai tineri. Dacă masa ar fi mai scurtă gazdele ar sta la capetele mesei.”
✍️“Rochiile, bluzele, fustele, tricourile pot fi mai ieftine dacă sunt reușite. Pantofii, curelele, cordoanele, mănușile -niciodată.”
✍️“Taxiul - O doamnă se așează în spatele șoferului, în diagonală. Mașinile particulare - Locul de onoare este lângă șofer.”
🤔“O adevărată doamnă nu vorbește niciodată cu chelnerul când este însoțită de un bărbat.”
❗️“Zgârcenia la bărbați, ca și lăcomia la femeie, produce o impresie mai mult decât dezagreabilă.”
❗️“Să nu-i reproșăm gospodinei casei că oul nu este fiert cum ne place; că pâinea este prea prăjită... etc.etc. În general, să ne abținem de la orice fel de observații și dacă nu ne place ceva să facem singuri acel lucru. Să nu uităm că observația este o formă de pedeapsă.”