What do you think?
Rate this book
猫を抱いて象と泳ぐ [Neko wo daite zō to oyogu]
伝説のチェスプレーヤー、リトル・アリョーヒンの密やかな奇跡。触れ合うことも、語り合うことさえできないのに…大切な人にそっと囁きかけたくなる物語です。
368 pages, Hardcover
First published January 9, 2009
30 people are currently reading
657 people want to read
About the author
Yōko Ogawa
140 books5,396 followersYōko Ogawa (小川 洋子) was born in Okayama, Okayama Prefecture, graduated from Waseda University, and lives in Ashiya. Since 1988, she has published more than twenty works of fiction and nonfiction. Her novel The Professor and his Beloved Equation has been made into a movie. In 2006 she co-authored „An Introduction to the World's Most Elegant Mathematics“ with Masahiko Fujiwara, a mathematician, as a dialogue on the extraordinary beauty of numbers.
A film in French, "L'Annulaire“ (The Ringfinger), directed by Diane Bertrand, starring Olga Kurylenko and Marc Barbé, was released in France in June 2005 and subsequently made the rounds of the international film festivals; the film, some of which is filmed in the Hamburg docks, is based in part on Ogawa's "Kusuriyubi no hyōhon“ (薬指の標本), translated into French as "L'Annulaire“ (by Rose-Marie Makino-Fayolle who has translated numerous works by Ogawa, as well as works by Akira Yoshimura and by Ranpo Edogawa, into French).
Kenzaburō Ōe has said, 'Yōko Ogawa is able to give expression to the most subtle workings of human psychology in prose that is gentle yet penetrating.' The subtlety in part lies in the fact that Ogawa's characters often seem not to know why they are doing what they are doing. She works by accumulation of detail, a technique that is perhaps more successful in her shorter works; the slow pace of development in the longer works requires something of a deus ex machina to end them. The reader is presented with an acute description of what the protagonists, mostly but not always female, observe and feel and their somewhat alienated self-observations, some of which is a reflection of Japanese society and especially women's roles within in it. The tone of her works varies, across the works and sometimes within the longer works, from the surreal, through the grotesque and the--sometimes grotesquely--humorous, to the psychologically ambiguous and even disturbing.
A film in French, "L'Annulaire“ (The Ringfinger), directed by Diane Bertrand, starring Olga Kurylenko and Marc Barbé, was released in France in June 2005 and subsequently made the rounds of the international film festivals; the film, some of which is filmed in the Hamburg docks, is based in part on Ogawa's "Kusuriyubi no hyōhon“ (薬指の標本), translated into French as "L'Annulaire“ (by Rose-Marie Makino-Fayolle who has translated numerous works by Ogawa, as well as works by Akira Yoshimura and by Ranpo Edogawa, into French).
Kenzaburō Ōe has said, 'Yōko Ogawa is able to give expression to the most subtle workings of human psychology in prose that is gentle yet penetrating.' The subtlety in part lies in the fact that Ogawa's characters often seem not to know why they are doing what they are doing. She works by accumulation of detail, a technique that is perhaps more successful in her shorter works; the slow pace of development in the longer works requires something of a deus ex machina to end them. The reader is presented with an acute description of what the protagonists, mostly but not always female, observe and feel and their somewhat alienated self-observations, some of which is a reflection of Japanese society and especially women's roles within in it. The tone of her works varies, across the works and sometimes within the longer works, from the surreal, through the grotesque and the--sometimes grotesquely--humorous, to the psychologically ambiguous and even disturbing.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 87 reviews
September 22, 2020
Pe urmele marelui Alehin, Yoko Ogawa face o frumoasă pledoarie jocului de șah, imaginându-și povestea Micului Alehin, un băiat inteligent, minion, care a intrat în mrejele acestui sport pentru totdeauna, prin intermediul unui maestru, al unei tăblițe de șah legendare și al animalelor (rareori oamenilor) care îi erau mereu aproape. Dincolo de mesaje frumoase precum iubirea familială, încrederea în prieteni sau relația maestru-discipol, cartea este despre frumusețea jocului de șah, despre felul în care acțiunile de pe tablă îți dezvăluie personalitatea, despre filosofia și unicitatea acestui sport. Un volum-poem excelent.
May 14, 2013
Had difficulties starting on this one. I am so happy that I continued. This is a great book mixing poesy and deep meaning. It is not finished when you read the last word as it continues living into your mind.
May 4, 2024
Cărți atipice, care îmbină frumusețea scriiturii cu fantasticul obișnuitului. Așa scrie Yōko Ogawa, iar cartea asta e superbă. După "Profesorul și Menajera", carte pe care o recomand constant, și cartea asta a reușit să mă surprindă și să mă bucure deopotrivă.
September 12, 2024
3.8 *
Mi-a amintit de "Mecanica inimii" a lui Mathias Malzieu, deși e 100% Yoko Ogawa.
Mi-a amintit de "Mecanica inimii" a lui Mathias Malzieu, deși e 100% Yoko Ogawa.
July 22, 2024
Yoko Ogawas Buch „Schwimmen mit Elefanten“ beginnt vielversprechend mit der Geschichte eines Elefanten auf dem Dach eines Geschäftshauses. Doch ist der deutsche Titel des Romans keinesfalls Programm, denn das Buch hat nur wenig mit Elefanten und Schwimmen zu tun.
Der Inhalt ist schnell erzählt: Ein Junge lernt Schachspielen und beschließt mit 11 Jahren nicht mehr weiter zu wachsen, auf Grund seiner Kleinwüchsigkeit passt er in einen Schachautomaten und verblüfft andere Schachspieler, die von solchen Apparaten offensichtlich noch nie etwas gehört haben.
Yoko Ogawa zeigt in einfacher Sprache an verschiedenen Beispielen die Isoliertheit des Individuums (Elefant auf Dach, Mädchen im Mauerwerk, Junge im Schachautomat und mehr), dies gelingt gut und eindrucksvoll. Dumm ist nur: Sie glaubt nicht an ihre Leser und wiederholt diese Motive häufig – zu häufig um Interesse an der mühsam kriechenden Geschichte aufrecht zu erhalten.
Als eine Art Befreiungsschlag und ohne weitere Bedeutung für den Roman wird die Tochter eines Zauberers sozusagen aus dem Hut gezogen und spätestens hier ahnt man: Das wird nichts mehr. - So ist es leider auch.
Als letzte holperige Wendung verschlägt es den Schachspieler in eine Altersresidenz (Ogawa benötigt hier mehrere quälende Zeilen um zu erklären, dass es sich dabei um „einen Altersruhesitz für ausschließlich ältere Personen“ handelt), wo er wieder in den Schachautomaten, genannt „kleiner Aljechin“, steigt. Unverständlich warum ausgerechnet der Schachweltmeister Aljechin als Idol gewählt wurde - ein Schachspieler, der mit den deutschen Nationalsozialisten sympathisierte und die Überlegenheit arischer Schachspieler gegenüber jüdischen in Abhandlungen zu belegen suchte. Er hat aber eine nette Katze, das genügt als Erklärung- zumindest Frau Ogawa.
Der Roman gehört zu den schwächsten, die ich 2014 gelesen habe. Diverse mühsam aufgebaute Geschichtsstränge zerfallen in Einzelerzählungen, nur schlecht und schon gar nicht plausibel durch das formale Geflecht eines Romans zusammengehalten.
Vor allem aber bleibt Ogawas Buch deshalb ohne jeden Nachhall, weil sie verabsäumt, ihren Protagonisten, den sie bis ins hohe Mannesalter den „Jungen“ nennt, irgendeine Art von Entwicklung durchlaufenzulassen.
Anmerkung: Es gibt übrigens exzellente Schachromane. Spannend und sehr gut geschrieben sind zum Beispiel „Die Schachnovelle“ von Stefan Zweig , „Lushins Verteidigung“ von Vladimir Nabokov , „Carl Haffners Liebe zum Unentschieden“ von Thomas Glavinic .
Der Inhalt ist schnell erzählt: Ein Junge lernt Schachspielen und beschließt mit 11 Jahren nicht mehr weiter zu wachsen, auf Grund seiner Kleinwüchsigkeit passt er in einen Schachautomaten und verblüfft andere Schachspieler, die von solchen Apparaten offensichtlich noch nie etwas gehört haben.
Yoko Ogawa zeigt in einfacher Sprache an verschiedenen Beispielen die Isoliertheit des Individuums (Elefant auf Dach, Mädchen im Mauerwerk, Junge im Schachautomat und mehr), dies gelingt gut und eindrucksvoll. Dumm ist nur: Sie glaubt nicht an ihre Leser und wiederholt diese Motive häufig – zu häufig um Interesse an der mühsam kriechenden Geschichte aufrecht zu erhalten.
Als eine Art Befreiungsschlag und ohne weitere Bedeutung für den Roman wird die Tochter eines Zauberers sozusagen aus dem Hut gezogen und spätestens hier ahnt man: Das wird nichts mehr. - So ist es leider auch.
Als letzte holperige Wendung verschlägt es den Schachspieler in eine Altersresidenz (Ogawa benötigt hier mehrere quälende Zeilen um zu erklären, dass es sich dabei um „einen Altersruhesitz für ausschließlich ältere Personen“ handelt), wo er wieder in den Schachautomaten, genannt „kleiner Aljechin“, steigt. Unverständlich warum ausgerechnet der Schachweltmeister Aljechin als Idol gewählt wurde - ein Schachspieler, der mit den deutschen Nationalsozialisten sympathisierte und die Überlegenheit arischer Schachspieler gegenüber jüdischen in Abhandlungen zu belegen suchte. Er hat aber eine nette Katze, das genügt als Erklärung- zumindest Frau Ogawa.
Der Roman gehört zu den schwächsten, die ich 2014 gelesen habe. Diverse mühsam aufgebaute Geschichtsstränge zerfallen in Einzelerzählungen, nur schlecht und schon gar nicht plausibel durch das formale Geflecht eines Romans zusammengehalten.
Vor allem aber bleibt Ogawas Buch deshalb ohne jeden Nachhall, weil sie verabsäumt, ihren Protagonisten, den sie bis ins hohe Mannesalter den „Jungen“ nennt, irgendeine Art von Entwicklung durchlaufenzulassen.
Anmerkung: Es gibt übrigens exzellente Schachromane. Spannend und sehr gut geschrieben sind zum Beispiel „Die Schachnovelle“ von Stefan Zweig , „Lushins Verteidigung“ von Vladimir Nabokov , „Carl Haffners Liebe zum Unentschieden“ von Thomas Glavinic .
March 15, 2021
Dupa acest roman, am devenit fan Ogawa, desi e prima carte pe care o citesc, din cele scrise de autoarea japoneza.
Titlul m-a captivat din prima clipa: despre ce ar putea fi povestea care pune laolata un elefant cu o pisica?
Raspunsul este neasteptat-viata unui pasionat de sah, a unui copil nascut cu un handicap fizic, care va fi daruit in compensare cu un alt dar- acela al imaginatiei, al vizualizarii pieselor de sah si al relatiilor dintre ele, al sacrificiului de sine in favoarea poeziei de pe tabla de sah.
Il vom urmari pe Micul Alehin din copilarie pana la sfarsitul vietii, traversand existenta, mereu legat de infinitele combinatii care se pot naste pe tabla de sah: daca lumea reala raneste si traumatizeaza ( baiatul este orfan, isi pierde mentorul si pisica preferata -Pion, ii moare bunica, isi raneste fara voie cea mai buna prietena, traieste intr-o lume a izolarii, sacrificiului si abuzului), lumea Oceanului Sah are logica, sens, frumusete si poezie. Micul sahist introvertit si fara abilitati sociale prea grozave, stie sa vada frumosul, dar si izolarea si singuratatea celor din jur. Ajuns la un camin al sahistilor pensionari si insomniaci, isi demonstreaza infinita rabdare si intelegere fata de ceilalti, prin jocul de sah, fiecare partida fiind o metafora a vietii si a mortii.
Titlul m-a captivat din prima clipa: despre ce ar putea fi povestea care pune laolata un elefant cu o pisica?
Raspunsul este neasteptat-viata unui pasionat de sah, a unui copil nascut cu un handicap fizic, care va fi daruit in compensare cu un alt dar- acela al imaginatiei, al vizualizarii pieselor de sah si al relatiilor dintre ele, al sacrificiului de sine in favoarea poeziei de pe tabla de sah.
Il vom urmari pe Micul Alehin din copilarie pana la sfarsitul vietii, traversand existenta, mereu legat de infinitele combinatii care se pot naste pe tabla de sah: daca lumea reala raneste si traumatizeaza ( baiatul este orfan, isi pierde mentorul si pisica preferata -Pion, ii moare bunica, isi raneste fara voie cea mai buna prietena, traieste intr-o lume a izolarii, sacrificiului si abuzului), lumea Oceanului Sah are logica, sens, frumusete si poezie. Micul sahist introvertit si fara abilitati sociale prea grozave, stie sa vada frumosul, dar si izolarea si singuratatea celor din jur. Ajuns la un camin al sahistilor pensionari si insomniaci, isi demonstreaza infinita rabdare si intelegere fata de ceilalti, prin jocul de sah, fiecare partida fiind o metafora a vietii si a mortii.
January 3, 2021
Une lecture atypique qui ne saurait plaire à tout le monde mais qui a su faire écho en moi. Tout simplement magnifique ❤
November 5, 2025
O altă micuță bijuterie literară semnată de Yōko Ogawa. Un roman-poezie despre adâncimile și nuanțele neobișnuite ale șahului, văzute prin ochii Micului Alehin, un băiat ciudat și singuratic fascinat de lumi invizibile și personaje tragice, un copil fără nume care pătrunde în "Oceanul Șah" instruit cel pe care îl numește Maestru, un fost șofer obez care locuiește într-un autobuz dezafectat.
Băiatul s-a născut cu buzele lipite, un simbol al închiderii sale în lumea mută a șahului unde trăiește aventuri și senzații greu de imaginat și imposibil de pus în cuvinte... Moartea și pierderea joacă și ele însăși șah (cu piesele negre) de-a lungul călătoriei solitare a Micului Alehin.
Mi-au plăcut mult originalitatea lui Yoko, dar și sensibilitatea ei aparte care nu exclude o anumită "estetică a urâtului" - cârpa murdară de care bunica băiatului nu se desparte de la moartea fiicei ei (și pe care nu o spală niciodată...câh), firele de păr "viu" de pe buzele Micului Alehin care se mișcă în funcție de emoțiile sale sau pilozitatea unduitoare de la subrațul înecatului, amănunt funest într-un decor dramatic.
Băiatul (și mai apoi tânărul) își găsește împlinirea în spații claustrante, făcându-se mic pentru că "Să crești e o dramă". Doar brațele i se lungesc mereu suav către tabla pictată în pătrățele albe și negre. Ajunge să "locuiască" o bună parte din viața sa închis într-o păpușă automaton pe care o manevrează din interior. Alehin-cel-mecanic câștigă astfel, ascunzând identitatea băiatului din pântecele sale, sute de partide cu cei mai diverși jucători și în contexte bizare. Fetița-fantomă cu care Micul Alehin vorbea în copilărie înainte de culcare apare și în realitate...sau așa crede el.
Mīra cea cu un porumbel alb pe umăr este o prezență la fel de neobișnuită ca și el. Între ei se înfiripă o afecțiune diafană și subțire, cum s-a zvonit a fi fost și trupul fetei dispărute cândva între zidurile a două case. Băiatul geniu și fata care notează caligrafic mutările din duelurile alb-negru își comunică iubirea prin discuții și aluzii din universul șahului, singurul care îi acceptă așa cum sunt.
Romanul este presărat cu imagini poetice de un farmec zguduitor, cu parfum suprarealist, îndeosebi în prima parte a cărții care m-a cucerit definitiv... M-am scufundat și am plutit și eu în Oceanul Șah deși nu știu să înot.
Unele "mutări" din acest "șah" literar au fost stângace sau lipsite de frumusețea celor din prima jumătate a romanului. Spre exemplu, este menționat în câteva rânduri faptul că Maestrul a trebuit să îi explice "mai pe înțelesul lui" băiatului unele aspecte sau că Micului Alehin i-a fost mai greu să priceapă înțelesul celor spuse de mentorul său, ceea ce contrazice maxim profunzimea și maturitatea băiatului care emite niște gânduri filosofice ce depășesc uneori cu mult nivelul de inteligență al șoferului de autobuz. Un geniu ca el nu avea cum să nu priceapă niște chestiuni atât de simple...Deci Yōko a gafat aici, părerea mea.
Uneori e puțin greu de urmărit care e care, când unul (băiatul) e Micul Alehin și celălalt (automatonul) este "Micul Alehin" (cu ghilimele).
Ultimele 60 de pagini m-au cam pierdut, dar finalul a recuperat în forță "jocul" și mi-a dat "șah mat" emoțional...
Ar fi fost absolut superb ca micro roman de aproximativ 100 de pagini. S-a cam lungit, dar tot mi-a plăcut mult. În mai multe detalii nu pot intra fără să dau spoilere.
Băiatul s-a născut cu buzele lipite, un simbol al închiderii sale în lumea mută a șahului unde trăiește aventuri și senzații greu de imaginat și imposibil de pus în cuvinte... Moartea și pierderea joacă și ele însăși șah (cu piesele negre) de-a lungul călătoriei solitare a Micului Alehin.
Mi-au plăcut mult originalitatea lui Yoko, dar și sensibilitatea ei aparte care nu exclude o anumită "estetică a urâtului" - cârpa murdară de care bunica băiatului nu se desparte de la moartea fiicei ei (și pe care nu o spală niciodată...câh), firele de păr "viu" de pe buzele Micului Alehin care se mișcă în funcție de emoțiile sale sau pilozitatea unduitoare de la subrațul înecatului, amănunt funest într-un decor dramatic.
Băiatul (și mai apoi tânărul) își găsește împlinirea în spații claustrante, făcându-se mic pentru că "Să crești e o dramă". Doar brațele i se lungesc mereu suav către tabla pictată în pătrățele albe și negre. Ajunge să "locuiască" o bună parte din viața sa închis într-o păpușă automaton pe care o manevrează din interior. Alehin-cel-mecanic câștigă astfel, ascunzând identitatea băiatului din pântecele sale, sute de partide cu cei mai diverși jucători și în contexte bizare. Fetița-fantomă cu care Micul Alehin vorbea în copilărie înainte de culcare apare și în realitate...sau așa crede el.
Mīra cea cu un porumbel alb pe umăr este o prezență la fel de neobișnuită ca și el. Între ei se înfiripă o afecțiune diafană și subțire, cum s-a zvonit a fi fost și trupul fetei dispărute cândva între zidurile a două case. Băiatul geniu și fata care notează caligrafic mutările din duelurile alb-negru își comunică iubirea prin discuții și aluzii din universul șahului, singurul care îi acceptă așa cum sunt.
Romanul este presărat cu imagini poetice de un farmec zguduitor, cu parfum suprarealist, îndeosebi în prima parte a cărții care m-a cucerit definitiv... M-am scufundat și am plutit și eu în Oceanul Șah deși nu știu să înot.
Unele "mutări" din acest "șah" literar au fost stângace sau lipsite de frumusețea celor din prima jumătate a romanului. Spre exemplu, este menționat în câteva rânduri faptul că Maestrul a trebuit să îi explice "mai pe înțelesul lui" băiatului unele aspecte sau că Micului Alehin i-a fost mai greu să priceapă înțelesul celor spuse de mentorul său, ceea ce contrazice maxim profunzimea și maturitatea băiatului care emite niște gânduri filosofice ce depășesc uneori cu mult nivelul de inteligență al șoferului de autobuz. Un geniu ca el nu avea cum să nu priceapă niște chestiuni atât de simple...Deci Yōko a gafat aici, părerea mea.
Uneori e puțin greu de urmărit care e care, când unul (băiatul) e Micul Alehin și celălalt (automatonul) este "Micul Alehin" (cu ghilimele).
Ultimele 60 de pagini m-au cam pierdut, dar finalul a recuperat în forță "jocul" și mi-a dat "șah mat" emoțional...
Ar fi fost absolut superb ca micro roman de aproximativ 100 de pagini. S-a cam lungit, dar tot mi-a plăcut mult. În mai multe detalii nu pot intra fără să dau spoilere.
October 30, 2020
"Swimming With the Elephant, With the Cat in the Arms" - a translation of the Romanian language title (translated from Japanese of course) is a memorable novel about the human spirit, with unusual characters - a dead elephant who lived for 37 years on the rooftop of a shopping complex, part of a continual fair, an imaginary mummified girl, the main character, the now orphan boy, "Little Alekhine" living with his poor grandparents, born with glued lips and who lives in his imagination until he discovers chess from an obese former bus driver, the Chessmaster, who now lives in his bus, with a chess table and a cat called Pawn, the orphan magician girl whom he names Mira ("mummy" in Japanese) and the old "Miss", who is Little Alekhine's first chess opponent when he goes into the world so to speak.
The title of this one definitely held my attention and I opened it curiously to see what is it about, and I just couldn't put it down until the end; while it is ultimately a fairly dark novel exuding a lot of sadness (at least that's the way I felt when reading it), it has such a narrative force that I just had to keep reading and finished it in one sitting.
Highly, highly recommended, a book i will remember for a long time, and a top 5 of the year, below I present a translation of the blurb:
"A boy born with his lips glued, an elephant doomed to live on the terrace of a mall, a little girl missing in the space between two buildings, a bus driver, master in the arts of pastry and chess, and a mysterious automatic-doll make of "Swimming With the Elephant, With the Cat in the Arms", a novel of snapshots full of lyricism, strangeness, and miracle.
Lonely and reserved, a seven-year-old kid meets by chance an obese former driver, a tenant of an amazing bus. Passionate about chess, guided by its rules as if they were a religion, he will discover his unusual talent, turning him into the driver's spiritual successor. The boy is both fascinated by an elephant once living on the roof of a large store and by a little girl imprisoned in the dark niche between two houses in his neighborhood. When the Master dies and his body cannot be taken out of the bus, the little chess player is convinced that he has discovered the fateful sentence of any existence: "Growing up is a tragedy"
The title of this one definitely held my attention and I opened it curiously to see what is it about, and I just couldn't put it down until the end; while it is ultimately a fairly dark novel exuding a lot of sadness (at least that's the way I felt when reading it), it has such a narrative force that I just had to keep reading and finished it in one sitting.
Highly, highly recommended, a book i will remember for a long time, and a top 5 of the year, below I present a translation of the blurb:
"A boy born with his lips glued, an elephant doomed to live on the terrace of a mall, a little girl missing in the space between two buildings, a bus driver, master in the arts of pastry and chess, and a mysterious automatic-doll make of "Swimming With the Elephant, With the Cat in the Arms", a novel of snapshots full of lyricism, strangeness, and miracle.
Lonely and reserved, a seven-year-old kid meets by chance an obese former driver, a tenant of an amazing bus. Passionate about chess, guided by its rules as if they were a religion, he will discover his unusual talent, turning him into the driver's spiritual successor. The boy is both fascinated by an elephant once living on the roof of a large store and by a little girl imprisoned in the dark niche between two houses in his neighborhood. When the Master dies and his body cannot be taken out of the bus, the little chess player is convinced that he has discovered the fateful sentence of any existence: "Growing up is a tragedy"
April 4, 2016
Est-ce que je peux mettre plus de cinq étoiles ? Quel roman, quelle auteure...
September 3, 2024
Leider doch etwas zu viel Schach für meinen Geschmack. Die Hauptfigur ist zwar sehr anrührend und liebenswert, aber es fiel mir schwer, gefesselt zu sein und mitzufiebern.
January 25, 2023
Yoko Ogawa zu lesen ist für mich ein bisschen wie einen Ort zu besuchen, der mir so vertraut ist, dass mich alles an ihm, sein Aussehen, seine Gerüche, so begrüßen wie ich sie Erinnerung hatte. Ihr Schreibstil, den ich für seine Leichtigkeit und die Art, mühelos dahinzufließen bewundere, zieht sich konstant durch alle Texte (sechs Romane und einen Erzählband), die ich von ihr gelesen habe. Auch der Ton, die Atmosphäre, das Gefühl was ihre Geschichten erzeugen teilen sie alle bis zu einem gewissen Maß. Meist verwendet Ogawa keine Ortsnamen und auch ihre Figuren bleiben oft unbenannt - vom Protagonisten dieses Romans erfahren wir nur seinen (Schach)Spielernamen - was zusammen mit den Elementen von magischem Realismus und seltsamen Ereignissen das Erzählte zu etwas Schwebendem oder einer Art Traum gestaltet.
Wie im Fall von Schwimmen mit Elefanten kommt es leider vor, dass all diese Eigenschaften in Kombination mit der Handlung (in mir) ein Unbehagen auslösen. Der Fokus auf bestimmte Körperteile ist ein weiteres Element, welches sich durch Ogawas Werk zieht, in diesem Fall geht es viel um Lippen und Haare. Unter anderem werden als Bild immer wieder die Achselhaare eines verstorbenen Busfahrers aufgerufen, den der Protagonist in einem Schwimmbecken entdeckt - das hab ich nicht gebraucht... In Kombination mit der Tatsache, dass mich die Geschichte vom "kleinen Aljechin" nicht berühren konnte (und somit das ganze Buch nicht sonderlich interessant ist), ist mir folgendes unangenehm aufgefallen: Es las sich insgesamt aber sehr leicht und angenehm und einige Momente waren treffend und schön beschrieben, sodass ich nicht bereue, diesen Roman zur Hand genommen zu haben.
Inzwischen habe ich fast genauso viele Bücher von Ogawa gelesen die ich eher mittelmäßig fand, wie die, die mir sehr gefallen haben - es ist also irgendwie ein hit and miss mit uns. Trotzdem werde ich vermutlich weiterhin von ihr lesen - in Zukunft aber nur das, was mich inhaltlich auch interessiert (ein Buch von ihr, Liebe am Papierrand liegt noch auf meinem tbr, ich hoffe damit habe ich mehr Glück).
Wie im Fall von Schwimmen mit Elefanten kommt es leider vor, dass all diese Eigenschaften in Kombination mit der Handlung (in mir) ein Unbehagen auslösen. Der Fokus auf bestimmte Körperteile ist ein weiteres Element, welches sich durch Ogawas Werk zieht, in diesem Fall geht es viel um Lippen und Haare. Unter anderem werden als Bild immer wieder die Achselhaare eines verstorbenen Busfahrers aufgerufen, den der Protagonist in einem Schwimmbecken entdeckt - das hab ich nicht gebraucht... In Kombination mit der Tatsache, dass mich die Geschichte vom "kleinen Aljechin" nicht berühren konnte (und somit das ganze Buch nicht sonderlich interessant ist), ist mir folgendes unangenehm aufgefallen: Es las sich insgesamt aber sehr leicht und angenehm und einige Momente waren treffend und schön beschrieben, sodass ich nicht bereue, diesen Roman zur Hand genommen zu haben.
Inzwischen habe ich fast genauso viele Bücher von Ogawa gelesen die ich eher mittelmäßig fand, wie die, die mir sehr gefallen haben - es ist also irgendwie ein hit and miss mit uns. Trotzdem werde ich vermutlich weiterhin von ihr lesen - in Zukunft aber nur das, was mich inhaltlich auch interessiert (ein Buch von ihr, Liebe am Papierrand liegt noch auf meinem tbr, ich hoffe damit habe ich mehr Glück).
September 6, 2016
solo un gatto giapponese accetterebbe di farsi portare in braccio mentre si nuota con un elefante, o anche senza l'elefante
storia di un buffo personaggio che impara da piccolo a giocare a scacchi e finisce per farlo tutta la vita, prima sotto un tavolo poi dentro un automa e del tutto nascosto al mondo, di cui ha una paura mai veramente motivata nè comprensibile a chi si prende l'onere di leggere più di 250 pagine scritte benissimo, per carità, ma dal livello di coivolgimento emotivo pari a quello del mio congelatore coreano strafigo e costosissimo...
ps. Ogawa è sempre stata una scrittrice fredda, e a volte il risultato è stato notevole, ma il suo stile algido combinato con gli scacchi ha solidificato il tutto e a volte la noia è stata la sola reazione provocata in me
storia di un buffo personaggio che impara da piccolo a giocare a scacchi e finisce per farlo tutta la vita, prima sotto un tavolo poi dentro un automa e del tutto nascosto al mondo, di cui ha una paura mai veramente motivata nè comprensibile a chi si prende l'onere di leggere più di 250 pagine scritte benissimo, per carità, ma dal livello di coivolgimento emotivo pari a quello del mio congelatore coreano strafigo e costosissimo...
ps. Ogawa è sempre stata una scrittrice fredda, e a volte il risultato è stato notevole, ma il suo stile algido combinato con gli scacchi ha solidificato il tutto e a volte la noia è stata la sola reazione provocata in me
September 19, 2013
While I didn't like it as much as "The Housekeeper and the Professor", this was a beautiful book about a boy who one day decides to stop growing because growing (not growing up) is a tragedy. He is a genius chess player who can only play when sitting under the chessboard, and all his life he plays chess not in order to proliferate himself, but in order to play a beautiful game.
In a way a book about the beauty of chess felt too much like a book about the beauty of math - that was really distracting for me in the beginning. Also, the unreal feeling of the book took some getting used to for me. But in the end, I was really moved by it, and Yoko Ogawa's talent of atmospheric description (I don't know what to call it, really - it's just that she paints pictures with her words that have even more impact than pictures) wowed me once again from the beginning.
In a way a book about the beauty of chess felt too much like a book about the beauty of math - that was really distracting for me in the beginning. Also, the unreal feeling of the book took some getting used to for me. But in the end, I was really moved by it, and Yoko Ogawa's talent of atmospheric description (I don't know what to call it, really - it's just that she paints pictures with her words that have even more impact than pictures) wowed me once again from the beginning.
November 29, 2015
Slowly putting my emotions in place after the end of my reading. To sum it up:
- lovely tale about childhood and adulthood;
- passionate people bring beauty everywhere;
- the relationship of a teacher and their devoted student is one of a kind;
- one meeting can change a whole life;
- this book is poetry!
I have just discovered Yôko Ogawa through "Le Petit Joueur d'Echecs"; it is definitely not the last time I'm spending time in her company!
- lovely tale about childhood and adulthood;
- passionate people bring beauty everywhere;
- the relationship of a teacher and their devoted student is one of a kind;
- one meeting can change a whole life;
- this book is poetry!
I have just discovered Yôko Ogawa through "Le Petit Joueur d'Echecs"; it is definitely not the last time I'm spending time in her company!
December 21, 2020
Dieses Buch war durchaus anders als erwartet. Ich hätte nicht, gedacht, dass es so intensiv um das Thema Schach geht (Tipp: ein gutes Geschenk für einen Schach-Liebhaber 😉). Mir persönlich hat das gefallen, da ich Schach ein sehr spannendes und schönes Spiel finde. Ich denke aber, das ist nicht für jeden was, daher sollte man sich diesem Fokus vor dem Lesen am besten bewusst sein.
Die Geschichte handelt von einem Jungen, der die Welt etwas anders sieht, er ist sehr klug, bleibt aber lieber für sich. Aufgrund einer Besonderheit, findet er nicht wirklich Freunde, was ihn aber nicht zu stören scheint. Dies ändert sich jedoch, als er auf seinen Meister trifft und das Spiel Schach kennenlernt. Jedoch stellt er schnell fest, dass er die Figuren eher spüren, als sehen muss, wodurch er eine besondere Art zu spielen entwickelt, die ihn von den normalen Schachclubs etc ausschließt. Doch er findet einen Weg trotzdem seinen Lebensunterhalt mit spielen verbringen zu können.
Neben Schach spielt Empathie und Freundschaft eine große Rolle. Das Buch ist eher subtil, spricht nicht groß von Gefühlen, sondern lässt sie zwischen den Zeilen mitschwingen. Das hat mir gut gefallen. Auch wenn das Buch seine Längen hatte und manchmal etwas zu passiv in seinem Erzählstil war, ist der Junge mir im Laufe der Geschichte ans Herz gewachsen und so hat das Ende mich tatsächlich etwas zu Tränen gerührt.
Die Geschichte handelt von einem Jungen, der die Welt etwas anders sieht, er ist sehr klug, bleibt aber lieber für sich. Aufgrund einer Besonderheit, findet er nicht wirklich Freunde, was ihn aber nicht zu stören scheint. Dies ändert sich jedoch, als er auf seinen Meister trifft und das Spiel Schach kennenlernt. Jedoch stellt er schnell fest, dass er die Figuren eher spüren, als sehen muss, wodurch er eine besondere Art zu spielen entwickelt, die ihn von den normalen Schachclubs etc ausschließt. Doch er findet einen Weg trotzdem seinen Lebensunterhalt mit spielen verbringen zu können.
Neben Schach spielt Empathie und Freundschaft eine große Rolle. Das Buch ist eher subtil, spricht nicht groß von Gefühlen, sondern lässt sie zwischen den Zeilen mitschwingen. Das hat mir gut gefallen. Auch wenn das Buch seine Längen hatte und manchmal etwas zu passiv in seinem Erzählstil war, ist der Junge mir im Laufe der Geschichte ans Herz gewachsen und so hat das Ende mich tatsächlich etwas zu Tränen gerührt.
May 22, 2019
Un romanzo strano, pieno di metafore e di amici immaginari, che per certi versi mi ha ricordato La vegetariana di Han Kang; un romanzo in cui il gioco degli scacchi è la vita, che si conclude nella casella a8.
Little Alechin ha paura di diventare grande, non nel senso di "adulto", ma nel senso di "grande e grosso", soprattutto grosso, perché associa alla grassezza la prigionia e la morte. Per questo non mangia mai dolci e, come un contorsionista, gioca a scacchi fin da piccolissimo sotto il tavolino tanto da avere ormai un corpo deforme. La sua consolazione è che può entrare e uscire da sotto quel tavolino quando vuole, perché rimanere intrappolato come Indira, come Mummia, come il maestro e come teme possa esserlo la corpulenta capoinfermiera, è la sua paura più grande.
I suoi ricordi relativi al defunto erano tutti incisi sulla faccia inferiore di quella piccola tavola quadrata. I suoi morti, il vecchio del carrellino, il Maestro e la nonna, sapevano fin troppo bene quanto quel quadrato fosse infinito.
Little Alechin ha paura di diventare grande, non nel senso di "adulto", ma nel senso di "grande e grosso", soprattutto grosso, perché associa alla grassezza la prigionia e la morte. Per questo non mangia mai dolci e, come un contorsionista, gioca a scacchi fin da piccolissimo sotto il tavolino tanto da avere ormai un corpo deforme. La sua consolazione è che può entrare e uscire da sotto quel tavolino quando vuole, perché rimanere intrappolato come Indira, come Mummia, come il maestro e come teme possa esserlo la corpulenta capoinfermiera, è la sua paura più grande.
I suoi ricordi relativi al defunto erano tutti incisi sulla faccia inferiore di quella piccola tavola quadrata. I suoi morti, il vecchio del carrellino, il Maestro e la nonna, sapevano fin troppo bene quanto quel quadrato fosse infinito.
April 26, 2017
C'est pas compliqué, si tu veux accrocher mon regard sur un livre, t'as qu'à mettre un animal sur la couverture ou dans le titre. Ça ne veut pas dire qu'automatiquement je vais le lire, il faut quand même que le sujet m'intéresse mais déjà, mon attention est là.
J'ai adoré l'imaginaire de l'auteure avec son idée de départ et les caractéristiques singulières qu'elle a donné à son personnage principal. Sa plume est touchante et il y a une telle poésie dans les mots qu'on dirait presque des notes sur un clavier. Malheureusement, c'est aussi là qu'elle m'a perdu car parfois on finit par perdre le sens des phrases. Il y a beaucoup trop de temps passé à jouer aux échecs et à décrire les parties. Mais le vrai problème est le même que j'ai rencontré à chaque fois que j'ai lu un roman japonais, on ne sait pas si on est dans la réalité ou dans un délire inventé par le protagoniste. Ça m'agace quand je n'ai pas ces réponses-là.
J'ai adoré l'imaginaire de l'auteure avec son idée de départ et les caractéristiques singulières qu'elle a donné à son personnage principal. Sa plume est touchante et il y a une telle poésie dans les mots qu'on dirait presque des notes sur un clavier. Malheureusement, c'est aussi là qu'elle m'a perdu car parfois on finit par perdre le sens des phrases. Il y a beaucoup trop de temps passé à jouer aux échecs et à décrire les parties. Mais le vrai problème est le même que j'ai rencontré à chaque fois que j'ai lu un roman japonais, on ne sait pas si on est dans la réalité ou dans un délire inventé par le protagoniste. Ça m'agace quand je n'ai pas ces réponses-là.
June 14, 2022
O carte ce te lasă pe gânduri și îți prezintă un univers neașteptat: șahul văzut prin ochii unui copil ce nu a vrut să crească (și, într-adevăr, nu a făcut-o), doar pentru a păstra intactă această viziune pură, "poeziile sale scrise pe tabla de șah". Este povestea unui om ce a fost nedreptățit la naștere, dar care se luptă pentru frumusețea creată de imaginația sa ce încearcă să compenseze pentru lucrurile dragi pierdute, dar niciodată uitate. O călătorie plină de emoție, absolut superbă!
March 19, 2024
Das muss eines der schönsten Bücher sein, die ich in letzter Zeit gelesen habe. Ich mag ja diesen reduzierten, japanischen Stil sehr. Man sollte auf alle Fälle ein Interesse für Schach mitbringen, denn alles in dem Buch dreht sich darum und oft wir das Spiel auch als Metapher genutzt um ein Botschaft zu vermitteln. Ich fand es sehr poetisch und anrührend.
May 30, 2018
3,5*
Un texte magnifique et poétique à souhait qui comporte de nombreux questionnements sur les libertés individuelles et la transmission.
En dépit de tout cela, l'omniprésence des échecs peut être un frein aux lecteurs les plus adeptes du style.
Un texte magnifique et poétique à souhait qui comporte de nombreux questionnements sur les libertés individuelles et la transmission.
En dépit de tout cela, l'omniprésence des échecs peut être un frein aux lecteurs les plus adeptes du style.
October 31, 2022
Kinda boring, and a bit cheesy, but ok.
November 16, 2022
Une jolie sensibilité de dégage de ce livre sans qu'il ne m'ait passionnée
September 26, 2024
sehr schön geschrieben, sehr süß, leider nicht super packend
June 27, 2024
otra vez llorando con esta autora, otras cinco estrellas, qué historia tan bonita
October 31, 2023
3,5/5⭐️
January 14, 2023
Navegando en el mar del ajedrez te hace reflexionar sobre un mar de asuntos. Maravilloso. Me encanta lo escrito por Yoko Ogawa, confirmo.
November 3, 2021
Un băiețel care se naște cu buzele lipite și care se va dovedi a fi un șahist redutabil, o fetiță care dispare în spațiul dintre clădiri (“poate, pur și simplu, fusese curioasă să vadă ce se afla la capătul întunericului”), un elefant care are o soartă crudă, fiind nevoit să trăiască pe acoperișul unui Mall (“să-și fi închipuit, pe când se uita în jos, spre pământ, că poate zbura, dând din urechi ca niște aripi?”), un autobuz dezafectat, transformat într-un lăcaș magic, în care arta patiseriei este precumpănitoare, "Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica" este o înșiruire de instantanee de un lirism tulburător.
De o sensibilitate remarcabilă, romanul este o subtilă și tulburătoare analogie între pasionantul joc de șah și efemeritatea crudă a vieții.
“Cine vrea să găsească mijlocul cel mai bun să încolțească regele advers nu trebuie să se mărginească la frumusețea drumului care-l poartă spre victorie.”
Băiatul își însușește cunoștințele de șah de la Maestrul patiser, al cărui regat nu poate fi orânduit decât în autobuzul dezafectat, și devine cu timpul un jucător îndemânatic, jocurile sale fiind pasionante și atipice.
“În adâncul sufletului, simțea că tabla de șah n-avea să-l trădeze niciodată.”
“- Băiatul nostru n-are nevoie de cuvinte. Vorbește cu ajutorul pieselor. Și ce poveste minunată spune!”
“ - Șahiștii ar trebui să nu scape niciodată din vedere esențialul. Un stil personal, viziunea asupra vieții, performanțele proprii, strădaniile de a apărea într-o lumină favorabilă - toate acestea sunt lucruri de prisos, care nu folosesc la nimic. Universul șahului este mult mai vast. Cineva care pune prea mult preț pe sine n-o să fie niciodată în stare să joace șah. Cred că nu o să putem călători în voie în universul șahului decât dacă ne vom elibera de noi înșine, dacă ne vom depăși dorința egoistă de a obține victoria cu orice preț… Ce minunat ar fi să izbutim asta cu toții, nu?”
Inevitabil mi-am adus aminte de "Dulcea poveste a tristului elefant" mulțumită măiestriilor culinare consemnate sau de "Memoriile unui motan călător" mulțumită drăgălășeniei prudente a motanului Pion.
De o sensibilitate remarcabilă, romanul este o subtilă și tulburătoare analogie între pasionantul joc de șah și efemeritatea crudă a vieții.
“Cine vrea să găsească mijlocul cel mai bun să încolțească regele advers nu trebuie să se mărginească la frumusețea drumului care-l poartă spre victorie.”
Băiatul își însușește cunoștințele de șah de la Maestrul patiser, al cărui regat nu poate fi orânduit decât în autobuzul dezafectat, și devine cu timpul un jucător îndemânatic, jocurile sale fiind pasionante și atipice.
“În adâncul sufletului, simțea că tabla de șah n-avea să-l trădeze niciodată.”
“- Băiatul nostru n-are nevoie de cuvinte. Vorbește cu ajutorul pieselor. Și ce poveste minunată spune!”
“ - Șahiștii ar trebui să nu scape niciodată din vedere esențialul. Un stil personal, viziunea asupra vieții, performanțele proprii, strădaniile de a apărea într-o lumină favorabilă - toate acestea sunt lucruri de prisos, care nu folosesc la nimic. Universul șahului este mult mai vast. Cineva care pune prea mult preț pe sine n-o să fie niciodată în stare să joace șah. Cred că nu o să putem călători în voie în universul șahului decât dacă ne vom elibera de noi înșine, dacă ne vom depăși dorința egoistă de a obține victoria cu orice preț… Ce minunat ar fi să izbutim asta cu toții, nu?”
Inevitabil mi-am adus aminte de "Dulcea poveste a tristului elefant" mulțumită măiestriilor culinare consemnate sau de "Memoriile unui motan călător" mulțumită drăgălășeniei prudente a motanului Pion.
February 21, 2022
Je ne me souviens pas, avant aujourd’hui, avoir jamais pleuré en lisant un livre. Être émue certainement, avoir les yeux humides bien sûr. Mais pleurer comme devant un épisode de This is us, ça jamais. Bref, une grande première et un gros coup de cœur pour cette 10e lecture de l’année 2022.
Si vous connaissez et affectionnez les échecs, je suis convaincue que votre lecture n’en sera que magnifiée. Mais sinon, on finit par oublier qu’on est en train de lire sur un jeu compliqué dont on ne connait même pas les règles, tellement on est aspirés, doucement mais sûrement, par l’univers poétique et saupoudré d’un tantinet de réalisme magique, peint par l’autrice. Un univers où, mis à part les animaux et une jeune fille très spéciale, personne n’a de nom. On y côtoie donc le petit joueur d’échecs, la grand-mère, le petit frère, le maître, l’infirmière en chef, le chauffeur, la vieille demoiselle, etc.
Le Petit Joueur d’échecs, c’est l’histoire des rencontres fortuites qui bouleversent le cours d’une vie, des passions partagées qui entretiennent la flamme en nous jusqu’au dernier moment et des liens éternels que l’on tisse.
Si vous connaissez et affectionnez les échecs, je suis convaincue que votre lecture n’en sera que magnifiée. Mais sinon, on finit par oublier qu’on est en train de lire sur un jeu compliqué dont on ne connait même pas les règles, tellement on est aspirés, doucement mais sûrement, par l’univers poétique et saupoudré d’un tantinet de réalisme magique, peint par l’autrice. Un univers où, mis à part les animaux et une jeune fille très spéciale, personne n’a de nom. On y côtoie donc le petit joueur d’échecs, la grand-mère, le petit frère, le maître, l’infirmière en chef, le chauffeur, la vieille demoiselle, etc.
Le Petit Joueur d’échecs, c’est l’histoire des rencontres fortuites qui bouleversent le cours d’une vie, des passions partagées qui entretiennent la flamme en nous jusqu’au dernier moment et des liens éternels que l’on tisse.
January 22, 2018
Je tiens à écrire quelque chose à propos de ce livre. Tout d'abord, je ne connaissais pas l'auteur. Son nom me permit de deviner qu'il s'agissait d'un auteur japonais. Ce qui m'attira dans ce livre furent les choses suivantes: il était vendu à deux euros en seconde main, et cette couverture avaient différentes nuances de vert (ma couleur préférée) et un éléphant (l'un de mes animaux préférés).
Ce livre m'a époustouflée, vraiment. J'imagine que le travail du traducteur y est pour quelque chose, car il a réussi à retranscrire cette si douce atmosphère qui règne tout au long du livre. C'est un livre qui parle 95% du temps de parties d'échecs, chose qui ne m'intéresse pas particulièrement ; et pourtant, je me suis véritablement plongée corps et âme dans l'histoire. La langue est belle. L'atmosphère paraît magique parfois. C'est un livre où les échos sont nombreux, où les dénouements ne sont pas forcément surprenants, mais gardent tout leur charme.
Ce livre m'a époustouflée, vraiment. J'imagine que le travail du traducteur y est pour quelque chose, car il a réussi à retranscrire cette si douce atmosphère qui règne tout au long du livre. C'est un livre qui parle 95% du temps de parties d'échecs, chose qui ne m'intéresse pas particulièrement ; et pourtant, je me suis véritablement plongée corps et âme dans l'histoire. La langue est belle. L'atmosphère paraît magique parfois. C'est un livre où les échos sont nombreux, où les dénouements ne sont pas forcément surprenants, mais gardent tout leur charme.
Displaying 1 - 30 of 87 reviews