Romanul reia tema arivismului din Ciocoii vechi și noi (1862) al lui Nicolae Filimon, relatând istoria îmbogățirii fără scrupule a lui Iancu Urmatecu, un arhivar obscur de la tribunal, prin spolierea averii bătrânului și decrepitului baron Barbu. Scriitorul prezintă un proces istoric profund reprezentat de apariția și ascensiunea burgheziei românești prin eliminarea treptată a clasei sociale boierești. Sunt reconstituite cu precizie și culoare ultimele decenii al secolului al XIX-lea.
Iancu Urmatecu nu este doar arivistul îndemânatic și stăpânit de dorința parvenirii. În el sunt prezente o forță vitală elementară și o inteligență nativă autentică (a se vedea scenele cu vânzarea moșiilor Pietroșița și Bălășoieni). Cartea este scrisă într-un stil echilibrat, minuțios și precis, cu descrieri lungi și, uneori, încărcate, până la exces, de amănunte. Se remarcă, încă de la primele pagini, o viziune picturală a vieții, reținută și sobră, dar cu linii delimitate și culori armonioase.
""Un lucru de seamă în multe întîmplări din viață este timpul creșterii și rodirii unui gînd sau al unei stări sufletești, îmbinate cu hotărîrea unui om! O întrebare care frămîntă pe mai mulți, dată uitării de ei, deodată se apropie altfel, sporită și desăvîrșită dacă a trecut timpul peste ea și dacă în acest răstimp o voință de undeva a schimbat-o și a împlinit-o. Faptele care o vor hotărî mai tîrziu se așază mărunte și liniștite în jur. Dar nu ele sînt cele mai puternice, ci omul și voința lui!"
"Și, în felul acesta, putu să vadă lămurit că timpul liber fără cărți dă oameni ca bătrînul baron: cu maniere, politicoși, buni, poate, dacă s-au născut așa, dar fără putere în viață, fără vlagă, fără rosturi, ajunși, în cele din urmă, pentru administrarea propriei lor averi, să aibă nevoie de d-alde el, de Iancu; și, dimpotrivă, timpul folosit de cărți dă oameni ca Iacomin, puternici și luminați."
Cronica răsăritului lumii noi a secolului XX, victorios asupra ruinelor unui veac vlăguit. Iancu Urmatecu este arivistul reprezentativ al epocii, un ambițios rapace și neobosit, ale cărui intrigi izbândesc fără greș în dauna victimelor sale naive și rămase în afara vieții noi ce încolțește dincolo de principii, tradiții, averi, sentimente și “ifose”.
Fără pic de îndoială, o veritabilă capodoperă a literaturii noastre. Spre rușinea mea, nu m-am intersectat mai devreme cu opera lui Ion Marin Sadoveanu. În măiestria sa, acesta creionează exemplar și cu deosebită minuțiozitate personaje și caractere din Bucureștii de la granița dintre secolele 19 și 20. Protagonistul romanului, berbant și arivist prin excelență, însă având o inteligență nativă aparte, le va părea celor ce citesc mai actual ca niciodată.
Foarte placuta scriitura, imbarligata, dar rotunda. povestea e densa, personajele bine conturate, le vezi, iar ritmul suficient de alert pentru a intretine atentia cititorului. Un roman romanesc clasic, o fotografie din care ramane in puterea cititorului sa extraga toate detaliile. Unul atent va gusta din plin si stilul si firul narativ. O lectura placuta, interesanta care imbogateste limbajul si recreeaza atmosfera momentului anilor 1900.
O altă incursiune literară cu certă valoare istorică, sociologică și antropologică, cartea lui Sadoveanu excelează prin expunerea portretelor lăuntrice ale personajelor. Autorul zăbovește asupra monologurilor interioare, asupra bătăliilor nevăzute care se dau în conștiințele oamenilor. Deși există câteva profiluri morale clasice, nici unul nu este complet și definitiv într-un fel anume. Iată de ce gesturile și deciziile lui Iancu Urmatecu, de pildă, personajul central, devin mult mai inteligibile. Scos din șablonul clasic al eroului negativ, el este zugrăvit cu lumini și umbre, cu elanuri și ezitări morale, un produs tipic al epocii sale, nicidecum un cinic desăvârșit. La fel se întâmpă cu toți și toate, în carte; nimeni nu este doar așa cum pare în ochii celorlalți și fiecare în parte este și propria sa proiecție. O nostalgie te copleșește negreșit la final. Melancolia sfârșitului de veac, de lume. Însă nu e nimic bolnăvicios în asta. Este o stare de reflecție calmă despre oameni și vremuri de odinioară...