Ciuleandra

by Liviu Rebreanu

Deși a fost în general bine primit imediat după apariție de critica de întâmpinare în exercițiu (au scris favorabil Perpessicius, N. Davidescu, M. Ralea), romanul Ciuleandra (1927) nu a fost creditat ca o narațiune de performanță, la nivelul capodoperelor unui scriitor consacrat prin Ion (1920) și Pădurea spânzuraților (1922). Criticii (în mod special Pompiliu Constantinescu) i-au reproșat fie superficialitatea analizei psihologice, fie intriga senzațională, fie artificiozitatea conflictului melodramatic. Autorul însuși a mărturisit în jurnal ușurința cu care a scris micul roman într-o perioadă de tatonare și mobilizare a eforturilor de construcție pentru Răscoala. Transcrierea finală a romanului, în august 1927, a avut totuși dificultățile ei, datorită îndoielilor autorului, suspiciunii că narațiunea suferă de artificialitate: "Parcă e ceva livresc în viața pe care o trăiesc figurile"-notează scriitorul în jurnal la data de 8 august 1927 (v. Opere 17, p. 6). Printr-o excepție de la credința rebreniană statornică în arta majoră serioasă, animată de o semnificație morală clară, Ciuleandra "ar fi o demonstrație a artei privită ca simplu joc: nu vrea să propovăduiască și nici să-ți lase vreun învățământ. Nu vrea decât să amuze în sensul larg al cuvântului"(ibidem, p. 6). Autorul nu-și abandonează însă romanul sub umbrela nesatisfăcătoare a ideii de joc, adică de "operă de artă prea pură sau prea sintetică", pentru că l-ar destina astfel categoriei minore de simple "experiențe de laborator". Liviu Rebreanu își explicitează în jurnal adevărata investiție de semnificație: "Ciuleandra asta, pentru mine e o operă în care se exprimă și se clarifică o taină sufletească mare, e cazul, des repetat, al iubirii până la crimă..."(Opere 17, p. 7). Orgolios, după apariția cărții nu agrea opiniile critice care nu o tratau cu încredere și cu suficientă seriozitate.

Genres: Romanian Literature, Classics, Fiction, Romania, Audiobook, 20th Century, Crime

158 pages, Paperback

First published January 1, 1927

About the author

Liviu Rebreanu was a Romanian novelist, playwright, short story writer, and journalist.

Born in Târlişua (currently Bistriţa-Năsăud County), Transylvania, then part of Austria-Hungary, he was the second of thirteen children born to Vasile Rebreanu, a schoolteacher, and Ludovica Diuganu, descendants of peasants. His father had been a classmate of George Coşbuc's and was an amateur folklorist. Liviu Rebreanu went to primary school in Maieru (where he was taught by his father), and then in Năsăud and Bistriţa, to military school at Sopron and then to the military academy in Budapest. He worked as an officer in Gyula but resigned in 1908, and in 1909 illegally crossed the Transylvanian Alps into Romania, and lived in Bucharest.

He joined several literary circles, and worked as a journalist for Ordinea, then for Falanga literară şi artistică. At the request of the Austro-Hungarian government, he was arrested and extradited in 1910. Rebreanu was incarcerated in Gyula, being freed in August; he returned to Bucharest. In 1911-1912 he was secretary for the National Theater in Craiova, where he worked under the direction of short story writer Emil Gârleanu. He got married to actress Fanny Rădulescu.

His first published in 1912 with a volume of novellas gathered under the title Frământări ("Troublings"). During World War I Rebreanu was a reporter for Adevărul, and he continued publishing short stories: Golanii ("The Hooligans") and Mărturisire (Confession) in 1916 and Răfuială ("Resentfullness") in 1919. After the war, he became an important collaborator at the literary society Sburătorul led by the literary critic Eugen Lovinescu.

In 1920 Rebreanu published his novel Ion, the first modern Romanian novel, in which he depicted the struggles over land ownership in rural Transylvania. For Ion, Rebreanu received a Romanian Academy award - he became a full member of the institution in 1939. Between 1928 and 1930 he was chairman of the National Theatre of Bucharest, and from 1940 to 1944 he was President of the Romanian Writers' Society.

In 1944, aged 59, he was diagnosed with throat cancer. Rebreanu shot himself in the mouth, in his country house in Valea Mare, Argeş County

Reviews

[Andrei Tamaş · Rating 5 out of 5]

Nu a fost suficient faptul că Liviu Rebreanu m-a lăsat perplex în urma descoperirii lui Apostol Bologa, iar ulterior a lui Ion al Glanetaşului, eroii care au prins rădăcini adânci în conştiinţa colectivă a literaturii române, a trebuit să mă facă, pe mine, cititor de secol XXI, să fiu părtaş la procesul de alienare al lui Puiu Faranga, această celulă a hazardului rebreanist.
Titlul este prin excelenţă mioritic: Ciuleandra este un dans cu o acceleraţie ascendentă, des întâlnit -atemporal vorbind- în Muntenia. În roman, Ciuleandra este sămânţa intrigii, fiind pentru protagonist o revelaţie pe care o trăieşte la un moment dat, iar ulterior, în singurătate, când meditează asupra lumii şi asupra propriei condiţii, o descoperă în mod concret, în trecut. Aici am găsit cea mai neaoşă reprezentare a dansului, după citirea confesiunii lui Faranga: https://www.youtube.com/watch?v=klCdrGpIhlU *+frumuseţea Mariei Tănase*
Dacă mi-ar pune cineva un cuţit la gât şi m-ar obliga să ofer romanului un subtitlu (în condiţiile în care se presupune că ţin mult la viaţa mea), acela ar fi, într-o varianta contemporană, cu influenţe neologistice, "Controlarea pornirilor". Criminalitatea este abordată în roman, prin procedee specifice autorului, sub forma primară de instinct, în sensul că nu poţi şti în ce om, din ce categorie socială, cu ce situaţie materială sau psihică la un moment dat, dăinuieşte pornirea de a ucide. Aceasta este, de altfel, şi soarta protagonistului nostru, care nu-şi cunoaşte motivul crimei un timp îndelungat după înfăptuirea acesteia ("...viaţa lui s-a consumat în mărunţişuri mondene şi n-a avut niciodată răgaz să-şi consulte serios conştiinţa.”)...
Cred că aspectul care dă marea savoare a romanului e relevarea graduata a punctului culminant (deci nu a deznodământului). Deşi un cititor experimentat în romanele de analiză şi familiarizat cu Rebreanu ar anticipa deznodământul, autorul i-ar da frumuşel peste nas, arătându-i că, de fapt, sunt trei trepte ale punctului culminant...
Un alt aspect relevant al romanului este judecarea eroului de către autor. Deşi primeşte iertarea celui căruia îi făcuse rău, “destinul” nu l-a iertat, împotriva voinţei "binefăcătorului".
Motivul literar evident -exceptând supratema psihologiei şi subtemele aferente- este acela al clasei sociale (de remarcat în acest sens relaţia Puiu Faranga-Andrei Leahu) , pe fondul căreia izbucneşte, de altfel, şi aversiunea doctorului Ursu faţă de "ciocoiul" care i-a "furat" marea iubire fără să ştie. Definesc "Ciuleandra" ca unul dintre romanele care rămâne întipărit în conştiinţa cititorului.


“În clipele cele mai grele, tocmai atunci omul e sortit să rămână singur. [...] Legături directe omul numai cu Dumnezeu poate să aibă de la care a şi dobândit conştiinţa existenţei. Tragediile ca şi bucuriile cele mari omul le trăieşte totdeauna în deplină singurătate şi de aceea, când îşi simte sufletul mai sfâşiat, îşi simte şi singurătatea mai mare.”

"Sunt convins că hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevărat al tuturor faptelor mari din istoria omului, aş zice că al întregii civilizaţii omeneşti, ba chiar stăpânul real al întregului univers.”

Prin Liviu Rebreanu avem şi noi un Dostoievski...
Prin Puiu Faranga avem şi noi un Raskolnikov al spaţiului românesc...

Andrei Tamaş,
3 mai 2016

[Ruxandra (4fără15) · Rating 4 out of 5]

”Nu știu ce impresie ți-a făcut dumitale Ciuleandra asta, spuneai adineaori că o cunosti, dar eu, mărturisesc fără înconjur, și azi, după atâția ani, numai amintindu-mi-o mă simt cuprins de o patimă cumplită. Chiar tata, care e destul de batran să nu-l mai impresioneze orice, mi-a spus atunci aproape extaziat pe franțuzește, căci el toate definițiile entuziaste numai pe franțuzește le formulează, zice: ’C’est quelque chose comme une tarentelle collective ou comme une danse de guerre d’un clan sauvage!’ În orice caz, eu și azi cred că singură Ciuleandra, din câte jocuri cunosc, poate să explice extazul dansului, al dansului ca o manifestare a adorației supreme, ba chiar al dansurilor religioase care se sfârșeau prin mutilări sau sacrificii umane...”

[Maria Roxana · Rating 4 out of 5]

Despre fragilitatea minții umane, despre introspecții și un dans care se tot derulează obsedant pe tot parcursul romanului.
Ciuleandra, cu adevărat un roman bun.

“În clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur. De-abia atunci i se lămurește că el constituie o lume separată, complicată, fără legături cu ceilalți oameni și restul lumii, decât doar materiale. Oamenii comunică între ei prin semne convenționale și astfel și-au făcut iluzia deșartă că se înțeleg. În realitate fiecare atribuie celorlalți ceea ce simte dînsul și atâta tot. Legături directe omul numai cu Dumnezeu poate să aibă, de la care a și dobândit conștiința existenței. Tragediile ca și bucuriile cele mai mari omul le trăiește totdeauna în deplină singurătate și, de aceea, când își simte sufletul mai sfâșiat, își simte și singurătatea mai mare.”

[Pavel Nedelcu · Rating 5 out of 5]

FEMINICIDUL PERFECT

Ciuleandra este, fără îndoială, unul dintre cele mai profunde romane psihologice din literatura română. Rebreanu pătrunde cu o claritate rar întâlnită în mecanismele interioare ale personajelor, fără a apela la exces de descriere sau de analiză: două-trei replici sunt suficiente pentru a sugera abisuri sufletești, cum este celebrul „Nu mă da!” al Mădălinei, strigăt care concentrează trauma abandonului, confuzia afectivă și melancolia unei femei vândute, care nu a avut niciodată libertatea alegerii.

În centrul romanului stă corupția unei societăți patriarhale, clasiste, în care legea e manipulabilă, iar cei privilegiați dispun de viețile altora fără mari piedici. Faranga-tatăl, prefectul, doctorul Ursu — toți contribuie, prin acțiuni directe, la mușamalizarea crimei.

Dar cel mai tulburător caracter mi s-a părut chiar cel al doctorului Ursu: moral, dedicat, aparent incoruptibil, implicat sentimental, ajunge totuși să semneze un referat medical fals prin care-l declară nebun per Puiu Faranga pentru a-și proteja propriile interese.

Pe de altă parte Puiu, protagonistul, evoluează de la luciditate la nebunie, de la amoralitate la dreptate, fiind copleșit de remușcări à la Raskolnikov pentru uciderea soției. Feminicid comis nu din impuls, nu „dintr-o zdruncinare trecătoare de nervi”, cum scrie doctorul Ursu în referat, ci din posesivitate bolnavă.
„Decât să fie a altuia, mai bine am sfărâmat-o” – o frază a lui Puiu care nu doar explică tragedia, ci evidențiază un tipar de gândire misogin și posesiv, universal și, din păcate, încă contemporan.

Tragedia cea mai mare a operei este că justiția nu vine din partea instituțiilor, și nici măcar din partea mamei Mădălinei, care se înfățișează înaintea boierului pentru a cere despăgubiri bănești, ci dintr-o lege morală interioară: doar conștiința lui Puiu îl pedepsește pentru actul său.

Pentru că, dacă nu ar fi înnebunit, acesta și-ar fi continuat liniștit viața. Iar asta e poate cea mai crudă concluzie a acestei radiografii socio-psihologice impecabile!

[Andrei Stoian · Rating 5 out of 5]

Romanian review: Am început cartea pe la 9 seara, hotărât să mă opresc pe la 11 jumate. În cele din urmă, până la 12 și ceva am terminat-o. Pur și simplu nu m-am putut opri din citit; atât de captivantă este ,,Ciuleandra" lui Liviu Rebreanu.
Probabil că nu mai are rost să spun că proza lui Rebreanu este pur și simplu extraordinară; pasajele în care descrie dansul ciuleandra sunt unele din cele mai frumoase pagini citite vreodată.
Cartea spune povestea lui Puiu Faranga, un bărbat care își ucide nevasta și, prin intermediul tatălui său, ajunge la un sanatoriu unde un doctor trebuie să determine dacă a comis crima lucid sau într-un moment de nebunie.
În ciuda faptului că Puiu Faranga este uneori puțin enervant cu aerele sale de superioritate, considerând că dacă a avut norocul să se nască într-o familie de boieri, asta îl face mai deosebit față de oamenii de rând, nu am putut să nu-i dau romanului cele cinci stele. Această superioritate se explică prin faptul că a fost un copil singur la părinți, rămas orfan de mamă de la o vârstă destul de mică, așa că, în mod evident, a fost răsfățat de toată lumea. El și-a trăit în mare parte viața pe banii tatălui său, fost ministru, care l-a protejat dintotdeanua, chiar și în timpul războiului reușind să-l țină departe de front.
Ei bine, de data aceasta tatăl său nu-l poate salva, nu poate da un simplu telefon pentru a-și scăpa fiul, deși asta a fost intenția sa inițială, deoarece doctorul de la sanatoriu, care era prieten cu Policarp Faranga, este plecat în străinătate și în locul său se află un doctor care dorește din răsputeri să-și facă datoria fără să se lase influențat de statutul social al pacientului.
Ceea ce te face să-ți pese de Puiu sunt remușcările sale, remușcări care demonstrează că Puiu nu este un ucigaș cu sânge rece și care, într-un final, îl vor aduce la nebunie .
Mi s-a părut interesant că, în ciuda faptului că Puiu și-a ucis nevasta, majoritatea oamenilor tot pe el îl compătimeau din cauza statutului social. Într-un fel, singurii care înțelegeau cu adevărat ce a făcut erau el însuși și doctorul Ursu.
Ideea centrală a cărții este că, în ciuda statutului social, al educației și a vieții pe care a dus-o, în orice om se poate găsi sămânța crimei.
Până să citesc ,,Ciuleandra", nici nu mi-am dat seama cât de mult îmi doream să citesc o carte românească clasică, așa că pentru mine lectura acestui roman a fost extrem de plăcută.

Citate:

“Oamenii comunică între ei prin semne convenționale și astfel și-au făcut iluzia deșartă că se și înțeleg. În realitate fiecare atribuie celorlalți ceea ce simte dânsul și atâta tot. Legături directe omul numai cu Dumnezeu poate să aibă de la care a și dobândit conștiința existenței. Tragediile ca și bucuriile cele mai mari omul le trăiește întotdeauna în deplină singurătate și de aceea, când își simte sufletul mai sfâșiat, își simte singurătatea și mai mare.”

“Sunt convins că hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevărat al tuturor faptelor mari din istoria omului, aș zice al întregii civilizații omenești, ba chiar stăpânul real al întregului univers.”




English review: I started the book around 9 PM, determined to stop by 11:30. In the end, I finished it by a little past midnight. I simply couldn’t put it down; Liviu Rebreanu’s "Ciuleandra" is that captivating.
It probably goes without saying that Rebreanu’s prose is simply extraordinary; the passages where he describes the ciuleandra dance are some of the most beautiful pages I’ve ever read.
The book tells the story of Puiu Faranga, a man who kills his wife and, through his father’s influence, ends up in a sanatorium where a doctor must determine whether he committed the crime lucidly or in a moment of madness.
Although Puiu Faranga can be a bit annoying with his airs of superiority, believing that being born into a noble family makes him better than ordinary people, I couldn’t help but give the novel five stars. This superiority is explained by the fact that he was an only child, orphaned of his mother at a fairly young age, so naturally, he was spoiled by everyone. He lived most of his life on his father’s money, a former minister, who always protected him, even managing to keep him away from the front lines during the war.
Well, this time, his father can’t save him. He can’t just make a phone call to get his son out of trouble, although that was his initial intention because the sanatorium doctor, who was a friend of Policarp Faranga, is away abroad. In his place is a doctor determined to do his job without being influenced by the social status of his patient.
What makes you care about Puiu are his remorseful feelings, which show that he isn’t a cold-blooded killer and that, eventually, these feelings will drive him to madness .
I found it interesting that, despite Puiu killing his wife, most people still pitied him because of his social status. In a way, the only people who truly understood what he had done were Puiu himself and Doctor Ursu.
The central idea of the book is that, despite one’s social status, education, and the life one has led, the seed of murder can be found in any person.
Before reading "Ciuleandra", I hadn’t even realized how much I wanted to read a classic Romanian novel, so this was an extremely enjoyable reading experience for me.

[Alexandru · Rating 5 out of 5]

Aș fi tentat să spun că îmi pare rău că nu am citit acest roman psihologic la timpul lui, dar sunt convins că dacă l-aș fi parcurs în liceu, atunci când probabil mi s-a impus asta, nu m-aș fi bucurat atât de mult de el. Acum l-am găsit foarte pătrunzător. Mi-a plăcut.

[Georgiana · Rating 4 out of 5]

Un roman despre sfidarea firescului, diferențele dintre clasele sociale, introspecție, obsesie și nebunie.
Stilul de scriere a lui Rebreanu, cât și personajele sale realiste atât de profunde și dramele lor interioare, mă încântă și mă bucur să îl redescopăr, adult fiind.

“În două zile, un om singur, cu sufletul lui, între patru ziduri înțelege mai mult decât altfel în douăzeci de ani.”

[Nata · Rating 4 out of 5]

Una e să citești această carte ca fiind impusă oarecum de un program școlar, alta e să o recitești peste câțiva ani, cu maturitatea cuvenită, decât cu acea minte de școlar, fraged și prea puțin probabil să înțeleagă substraturile psihicului uman.

Interesantă abordare, delicios roman și uimitoare corelația dintre dans și nebunie.

Poți să ai pe lumea asta toate bogățiile lumii, un tată influent, o viață fără griji și neajunsuri, dar mintea, capacitatea de a gândi sănătos și a acționa pe măsură, controlul tuturor pornirilor, fie ele și cele criminale, nu ți-o poate garanta nimeni cu nimic.

[Maria Stanciu · Rating 5 out of 5]

" Și nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol” (Apocalipsa 3:17)

Ciuleandra este un roman de o analiză psihologică atât de bine executată încât m-a surprins Rebreanu cât de bine a reușit să stăpânească subiectul. Citatul de la începutul cărții stă mărturiei frământărilor personajului " de ce?" de ce a recurs la crimă?.

Semnificația lui înseamnă că niciodată nu ne cunoaștem îndeajuns pe noi înșine și niciodată nu putem știi ce se ascunde sub fațada unui om aparent inofensiv și liniștit.Acest citat din Biblie explică cu prisosință tumultul uman al personajului dominat de instincte și conflicte interioare inconștiente, ce îl împinge la crimă. "Agatat in hora la intamplare am avut intot­dea­u­na o credinta puternica in puterea hazardului. Sunt con­vins ca hazardul, cu capriciile lui, e promotorul adevarat al tuturor faptelor mari din istoria omului, as zice al intregei ci­vilizatii omenesti, ba chiar stapanul real al intregului uni­vers. Ei bine, acest mister diriguitor al destinelor noastre mi-a daruit la dreapta o vecina extraordinara“. El nu mimează nebunia, el nu este conștient de ea, necunoașterea de sine deseori ne face să nu avem control asupra reacției în unele situații neplăcute. E vorba de a ne controla, de a știi.

Cât despre semnificația dansului, Rebreanu explică frumos „Ciuleandra asta, pentru mine e o opera in care se exprima si se clarifica o taina sufleteasca mare, e cazul, des repetat, al iubirii pana la crima...“

[Dalia · Rating 5 out of 5]

Rebreanu, pur și simplu, perfect.

Cartea surprinde frământările sufletești ale lui Puiu Faranga în încercarea de a înțelege motivul pentru care și-a sugrumat soția. Ereditatea, ghinionul asociat numărului 13, Ciuleandra, acel dans pătimaș, sunt câteva lucruri pe care Puiu le invoca drept scuza pentru nebunia faptei sale dar de fapt...

Poveștile din spatele personajelor ies la lumină treptat iar finalul e surprinzător.

"În două zile, un om, singur cu sufletul lui, între patru ziduri înțelege mai mult decât altfel în douăzeci de ani!"

[andi · Rating 4 out of 5]

foarte bună, câteodată mi-e greu să realizez că omul care a scris asta și Adam și Eva a scris și Ion. m-a prins din primele pagini și, cu toate că nu e atât de multă acțiune, modul în care a țesut povestea și a dezvoltat-o m-a ținut în priză. foarte plăcut surprins, din nou.

[Andreea · Rating 5 out of 5]

“În clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur. De-abia atunci i se lămurește că el constituie o lume separată, complicată, fără legături cu ceilalți oameni și restul lumii, decât doar materiale. Oamenii comunică între ei prin semne convenționale și astfel și-au făcut iluzia deșartă că se înțeleg.”

[Flo · Rating 3 out of 5]

Ok, dar nu m-a impresionat cu ceva. Ma întreb cât i-a influențat lungimea pe cei care laudă cartea în comparație cu Ion. Momentan, până ajung să recitesc Ion, o așez sub Ion și Pădurea spânzuraților, asa ca să fiu contrariant. :))

[Nona · Rating 3 out of 5]

N-am fost niciodată prietenă cu Liviu Rebreanu și nu-mi doresc să mă întorc la lecturile de liceu pentru a vedea cum le percep ca adult. Dar „Ciuleandra” m-a atras prin premisa de roman policier, deși e, în fapt, mai curând psihologic, deoarece ne este clar de la început cine a comis crima. Citind cartea, îmi dau seama - a câta oară? - că țara asta a fost mereu condusă de aceleași lichele, că ultimii 30 de ani nu sunt deloc o excepție, ci corupție a existat și va exista atâta timp cât gena „românească”, dacă există o astfel de genă, va supraviețui. De altfel, Rebreanu ar fi putut foarte bine scrie cartea astăzi, pornind de la oricare dintre cazurile de beizadele care s-au crezut mai presus de lege doar pentru că tati e „cineva”.

Povestea îl are în centru pe Puiu Faranga, fiul unui influent ministru, care, într-un moment de furie, își ucide soția, pe frumoasa Madeleine/ Mădălina, de care se îndrăgostise pe când aceasta era abia o copilă. Tatăl său, în clasicul stil al oricărui politician român pentru care legea e doar o mică piedică, încearcă să-l scape de închisoare internându-l într-un sanatoriu de boli mintale. Din acest moment, Rebreanu ne aruncă în mintea lui Puiu și explorează relația dintre cei doi soți, motivele din spatele crimei și traumele psihologice ale protagonistului.

Puiu Faranga nu e un protagonist cu care să poți empatiza. Eu, cel puțin, nu am putut. E un privilegiat al sorții din toate punctele de vedere, un tânăr care, cu ajutorul tatălui sus-pus, ia tot ce vrea fără să se gândească la consecințe. Pe măsură ce povestea avansează, aflăm că relația dintre Puiu și Mădălina a fost una complicată de diferențele de clasă socială, dar și de viața libertină dusă de Puiu. Pe de altă parte, Mădălina s-a trezit aruncată într-o existență mult diferită de viața liniștită de la sat pe care a trăit-o până la 14 ani și pe care nu și-a dorit-o, în ciuda avantajelor materiale pe care le-a primit. Ciuleandra, dansul popular care a fost catalizatorul pentru relația dintre cei doi, revine obsesiv de-a lungul romanului, ca simbol al libertății și pasiunii reprimate.

Dacă de Puiu nu m-am putut apropia, introspecția sa lăsându-mă rece (sigur, analiza psihologică e interesantă din perspectivă didactică, dar nu m-a convins de realismul ei, nu cred că un om de teapa lui Puiu poate să ajungă la asemenea concluzii și remușcări), romanul m-a atras prin critica socială. Rebreanu explorează diverse unghiuri ale contextului social al vremii (pe alocuri, aplicabil și în ziua de azi, chiar dacă nu mai avem boieri și nici servitori). Pe de o parte, de impact sunt diferențele de clasă dintre Puiu și Mădălina - și familia ei, în general - episodul cu mama Mădălinei, care vine să-i ceară socoteală lui Puiu, a fost cel mai de impact pentru mine, deși e scurt în economia romanului. De asemenea, autorul ne pune în fața mașinăriei justiției și a modului în care aceasta funcționează discriminatoriu în funcție de numele de familie și funcția celui care apelează la „dreptate”.

„Ciuleandra” e, pentru mine, un roman curat, care merge după o formulă și nu impresionează, dar nici nu dezamăgește. În ciuda faptului că se vrea a fi o scriere de factură psihologică, personajele mi s-au părut prea puțin nuanțate ca să mă facă să-mi pese de ele.

[Alina · Rating 5 out of 5]

În Ciuleandra se găsesc următoarele teme: tema alienării individului, drama personală, degradarea morală a tinerilor din lumea bună şi implicaţiile pe care le au acestea asupra psihicului protagonistului, care au ca rezultat final crima. Constantin Cubleşan, în prefaţa unei ediții mai vechi, spune că firul narativ al romanului urmăreşte în detaliu destinul şi decăderea eroului, iar mobilul crimei trebuie căutat în regulile impuse de Policarp Faranga fiului său. Ca o ironie a sorţii, impunerea de către bătrânul Faranga a simulării nebuniei, va declanșa cu adevărat boala mentală a fiului.

Pe scurt, romanul se deschide cu scena violentă, în care Puiu Faranga, fiul fostului ministru de justiţie Policarp Faranga, îşi ucide soţia, pe frumoasa şi melancolica Madeleine. După aflarea faptei, tatăl pune la cale un plan pentru a-şi salva fiul de închisoare. El îl obligă pe Puiu să simuleze nebunia pentru a fi internat într-un sanatoriu de boli psihice, la care Policarp avea relaţii, unde Puiu urma să fie ţinut sub observaţie şi de unde se presupune că ar fi obţinut un certificat, potrivit căruia tânărul nu ar fi fost în deplinătatea facultăţilor mentale la momentul săvârşirii crimei. Însă, în locul doctorului pe care îl cunoștea, Policarp îl găsește pe doctorul Ion Ursu, o persoană integră, fapt care stârneşte îngrijorarea bătrânului Faranga, că nu va obţine rezultatul scontat şi hotărăşte să demareze formalităţile pentru mutarea lui Puiu în alt sanatoriu.

În timpul consultaţiilor, Puiu îi mărturiseşte doctorului că nu ştie de ce şi-a omorât soţia. El îi povesteşte cum a cunoscut-o pe Mădălina: într-un sat din judeţul Argeş, la jocul numit Ciuleandra. Îi relatează despre cumpărarea, adopția și rafinarea fetei în pensioane străine pentru a o pregăti în vederea intrării în înalta societate bucureșteană și pentru căsătoria forțată cu Puiu. După ce anumite secrete ies la iveală, starea psihică a protagonistului, și așa fragilă, se degradează și mai tare, până la punctul fără de întoarcere. Finalul romanului este oarecum așteptat, deși mă șochează de fiecare dată și îmi amintește de catharsisul aristotelian din Poetica.

Până la momentul internării în sanatoriu, Puiu Faranga niciodată nu şi-a pus problema de a se autoanaliza, deoarece el punea preţ doar pe plăcerile vieţii, așa cum se întâmplă cu idul freudian. Rămas orfan de mic, protagonistul a fost sufocat de dragostea tatălui şi a mătuşii Matilda. Astfel, el încă este tratat ca un copil de către cei doi, chiar şi la vârsta de 30 de ani. Fără a da prea multe detalii, observăm efectele devastatoare ale personalității dominatoare a bătrânului asupra fiului său, de la decizia împrospătării sângelui familiei, determinându-l pe Puiu să aleagă drept soţie o ţărancă, până la impunerea așa-zisei nebunii și internarea în ospiciu, pentru a scăpa de închisoare. Astfel, Policarp Faranga nu a lăsat personalitatea lui Puiu să se manifeste, să ia propriile hotărâri şi să fie responsabil, creând complexul lui Oedip. Însă în lipsa mamei, „Puiu proiectează asupra imaginii interiorizate a tatălui întreaga încărcătură emoţională, de tip pasional, care caracterizează îndeobşte legătura primară cu mama. Eul său adoptiv este astfel condamnat să rămână imatur”, după cum remarca Liviu Maliţa în Alt Rebreanu. Tot din perspectivă freudiană, Policarp este întruchiparea supraeului, deoarece el nu era afectat de crima în sine, ci de consecințele pătării numelui familiei sale.

În perioada şederii în sanatoriul doctorului Demarat, Puiu Faranga trece de la stadiul de negare a crimei și a morții Mădălinei la analiza propriilor trăiri, care va avea ca rezultat autocunoaşterea protagonistului. Puiu încearcă să scape de povara vinovăţiei, inventând tot felul de scenarii, dând vina pe predispoziţia sa ereditară de a ucide și găsind țapi ispășitori în rândul celorlalte personaje. Deși protagonistul are anumite idei confuze, halucinații și obsesii, nu își poate explica de ce și-a omorât soția, însă personajul care îl ajută pe Puiu să rememoreze trecutul este doctorul Ion Ursu. În faţa lui, mărturisirile făcute de pacient pot fi considerate adevărate piese de puzzle, care vor duce la dezlegarea enigmei crimei.

Ar mai fi foarte multe lucruri de spus și de analizat, fie psihanalitic, fie hermeneutic, însă intenția mea este să vă invit la lectură, în caz că nu ați citit deja cartea. Romanul este ușor de parcurs, narațiunea este la persoana a treia, personajele sunt bine conturate și dau impresia de veridicitate, ca în orice scriere realistă. Pe mine mă fascinează de fiecare dată treptele nebuniei lui Puiu, de la prefăcătoria impusă de tată, la alienarea propriu-zisă și la finalul care trezește deopotrivă milă și/sau groază în cititor.

http://elitere.ro/ciuleandra/

[Julia ☂︎ · Rating 4 out of 5]

,,Pentru bolile sufletesti nu exista doctor mai bun decat bolnavul insusi.''

[Dorin · Rating 3 out of 5]

O scriere mai slabă decât cele care l-au consacrat pe Rebreanu (Ion, Răscoala, Pădurea spânzuraţilor).

Fie mimarea nebuniei te duce negreşit spre nebunie adevărată, fie suntem cu toţii nebuni din start şi descoperim acest lucru doar în momentul în care suntem puşi în situaţia în care trebuie să demonstrăm că (nu) suntem.

Un pasaj de la început m-a interesat mai mult decât tot ceea ce a urmat:

„De-abia când a pierdut-o pe ea a dobândit dragostea cea mare pentru copil și a înțeles însemnătatea lui pentru viitorul familiei. Tot atunci a pus cruce și vieții ușoare, intrând în politică, spre a avea o meserie.

Cu avere și nume a făcut repede carieră. Urmase odinioară niște vagi cursuri de drept, dar, firește, fără a practica vreodată avocatura. Diploma îi oferea acum posibilitatea să se considere și să fie considerat jurist. I se descoperi, de către prieteni și ziariști binevoitori, chiar oarecare talent oratoric și astfel toată lumea aplaudă când, printr-o împrejurare fericită, i se încredință portofoliul justiției. Deveni omul serios și grav care a rămas până azi. Purta, de când se însurase, ca un trofeu, o barbă superbă. Ea i-a câștigat odinioară celebritatea bulevardieră bucureșteană: cea mai frumoasă și mai îngrijită barbă din România. Tot ea îi împrumuta acum bună parte din prestigiul necesar unui om politic cu răspundere.

Pentru că subt ministeriatul său de câteva luni s-a votat o lege bună, s-a ales cu stima cercurilor judecătorești și cu epitetul măgulitor «omul justiției». Nici nu se mai putea închipui să se facă ceva în domeniul dreptății fără a se cere părerea lui autorizată, fie la putere, fie în opoziție.”

Se poate identifica tiparul politicianului român chiar şi după aproape un secol. Desigur şi acţiunile ulterioare ale personajului în cauză intră în acelaşi tipar.

3.5/5

[Madalina Badin · Rating 4 out of 5]

Nu credeam să apuc ziua în care spun că mi-a plăcut ceva de Rebreanu :)))

[Luca Florentina · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut, n-am să vă mint. După experiența destul de neplăcută cu "Ion" pe care l-am abandonat de 2 ori, "Ciuleandra" m-a surprins plăcut, fluidă și intensă. Trăirile tânărului Faranga, gândurile sale și experiența în sanatoriu m-au înduioșat. Disprețul, nu a dispărut, fapta sa fiind groaznică oricum ai privi-o, dar am început să caut dincolo de cuvintele autorului.

[Iulia · Rating 4 out of 5]

Captivantă poveste scrisă fără decorațiuni, instinctual, simplu. Iată, Rebreanu a scris cărți mult mai placute decât Ion. Pentru mine a fost o abatere de la lista mea de lecturi, dar e o abatere neregretată. Recomand. Și românii știu să scrie.

[Marcela Burchin · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut mult această carte, m-a intrigat și mi-a dat mult de gândit. Îmi place mult cum autorul face o analiză asupra evoluției psihicului personajului principal. Stilul lui Rebreanu m-a cucerit definitiv.
Recomand!

[ema ౨ৎ · Rating 3 out of 5]

"În clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur. De-abia atunci i se lămurește că el constituie o lume separată, complicată, fără legături cu ceilalți oameni, decât doar cele materiale. Oamenii comunică între ei prin semne convenționale și astfel și-au făcut iluzia deșartă că se înțeleg."

[Hristina · Rating 3 out of 5]

Mi-a părut rău să găsesc "Ciuleandra" mai degrabă superficială, neîndestulatoare, dar nu din cauza formatul restrâns, ci dintr-o lipsa de rafinament, o mulțumire a autorului cu drumul prea mult umblat. Fata luată săracului de cel bogat. Dar chiar și pe tema asta se putea mai bine.

[zula · Rating 5 out of 5]

madly in love with this one

[Ana Ardeleanu · Rating 5 out of 5]

De 10000 de ori mai bună decât "Ion".. Putem schimba programa, vă rog??

[Bea Postelnicu · Rating 4 out of 5]

“Eu să-mi văd de cele prezente, căci cele viitoare vor veni la timpul lor!”

[Burca Melania · Rating 5 out of 5]

Excepțională 👏!

[Daniela Reads · Rating 4 out of 5]

De-ar fi să fac un top 3 al cartilor pe care le-am citit de Rebreanu, ar fi:
1. Pădurea spânzuraților
2. Ion
3. Ciuleandra

Și din această lucrare profundă in care mintea unui criminal e pusă-n scenă, autorul ne face să ne dăm seama de multe lucruri care există in natura umană, lucruri greu de acceptat. Mereu, in operele sale, acesta creionează personaje realiste, Puiu Faranga este ca o multitudine de personaje, dacă as putea spune așa. In urma uciderii lui Madeleine, soția sa, ajunge intr-un sanatoriu, lucrul acesta fiind stabilit de tatăl sau, cu puțin timp dupa făptuirea crimei. La prima vedere, Puiu este de o aroganta desăvârșită și un egoism ușor remarcabil. Sfidează nebunia ca sa scape de închisoare, încât mintea i-o ia razna și este convins că este in natura lui umană să ucidă. Își găsește un refugiu in Ciuleandra, dansul care a fost povestit cu atâta pasiune si patimă, si in conversațiile cu Andrei, gardianul angajat de
bătrânul Faranga. Rolul tatălui său oglindește cum ar proceda un părinte, care-si iubește copilul, nu mi-a placut că l-a cocoloșit atât de mult.

Intr-adevăr, este un psihopat fără îndoială, dar Rebreanu reușește să te facă sa-l compătimești și să-l urăști in același timp. Răposata sa soție este opusul lui Puiu, plină de sinceritate, blândă și iubită de toată lumea. Autorul ne reamintește faptul că mereu au existat și vor exista diferențe și discriminări între bogați și săraci, bogatii chiar de comit vreo crimă, având multe privilegii, încât chiar pot fenta închisoarea.

Mi-a părut rău ca a fost scurtă, finalul a fost puțin grabit , iar rolul doctorului Ursu a fost puțin previzibil. Dacă încă nu ați citit această carte, merită să o treceti pe listă!

[Oana · Rating 4 out of 5]

La inceputul cartii nu reuseam sa-l regasesc pe Rebreanu de care m-am indragostit in liceu. Dar usor, usor, descoperind "Ciuleandra", mi-am dat seama ca nu putea fi scrisa de altcineva. E o carte buna ce merita citita!

[Mihaela · Rating 5 out of 5]

4.5/5
Nu mă aşteptam să-mi placă atăt de mult, dar e o poveste foarte reuşită.