Babel. La început a fost Cuvântul

by Dan Alexe

„Originea limbajului a fascinat întotdeauna omenirea, în toate culturile. Cu toate astea, misterul acelei origini rămâne total, ceea ce nu ne împiedică să-l abordăm aici, în această carte care nu este altceva decât o inițiere ludică în știința lingvisticii și în care încercăm să curățăm această taină a originii limbajului uman și a clasificării limbilor de vegetația luxuriantă a miturilor populare și a ideilor preconcepute. Aceasta este și o carte care te va învăța că, dacă așa ai procedat, ai făcut rău abandonând, la o vârstă încă fragedă, studiul limbii franceze (sau ruse, germane etc.) ori al alteia pentru care simțeai că ai fi avut o vocație, dar te-au descurajat profesorii rigizi, care la rândul lor fuseseră traumatizați de predecesorii lor tiranici și disprețuitori și care n-au făcut decât să-ți transmită convingerea că diversitatea nesfârșită și aparent inutilă a limbilor este o pedeapsă și un chin. Vei mai afla aici și care e cea mai bună metodă pentru a învăța o limbă străină (sau mai multe, oricâte); de ce româna nu datorează nimic limbii ruse; sau care este cea mai satisfăcătoare clasificare a limbilor vorbite pe planetă, imaginabile sau posibile.“ — DAN ALEXE

Genres: Romanian Literature, History, Nonfiction, Romania, Science, Anthropology, Linguistics

208 pages, Paperback

Published January 1, 2022

About the author

Dan Alexe (n. 23 ianuarie 1961) este un scriitor, lingvist, cineast, jurnalist și traducător român stabilit în Belgia.

Reviews

[Dorin · Rating 4 out of 5]

Nici nu știu ce să zic despre acest volum. Pe de o parte, Alexe spune destul de multe lucruri interesante, iar pe de alta, îmi este cam greu să le cred pe toate, asta chiar dacă îmi place să-l urmăresc pe facebook și în multe cazuri avem opinii asemănătoare, iar din cauza asta, prin extensie, îi accept de bune și opiniile asupra unor lucruri la care nu mă pricep.

Alexe demontează niște mituri despre limbă/limbi (din perspectiva asta, volumul e un fel de anexă pentru Dacopatia). Exemple: nu există limbi frumoase sau urâte (logic, nu?); toată lumea are un accent și toate accentele sunt frumoase în felul lor, iar cei din Capitală pot să sugă o ceapă cu aerul lor de superioritate; nu există limbi superioare sau inferioare (se pare că nu era clar pentru toți... încă întâlnim naționaliști extremiști care cred că româna e ruptă din rai... mă rog, fiecare își acoperă limitele intelectuale cu poveștile care îi consolează). O singură idee m-a lăsat confuz. Spune Alexe că geografia nu influențează limba: vântul nu influențează felul de a vorbi, frigul nu influențează nici el o limbă, clima la fel, ploile torențiale nici atât. Acestea sunt fenomene meteo și climatice, care într-un fel se încadrează la „geografie”. Tot Alexe, însă, spune că jungla, muntele, litoralul stimulează diversitatea lingvistică și că pe două maluri ale aceluiași râu diversitatea poate fi la fel de mare precum cea dintre română și arabă. Aici aș avea de remarcat că relieful este și el un element geografic (la fel ca fenomenele climatice) și că relieful – deci geografia – totuși influențează limba (o izolează, o face să se dezvolte singură dacă e vorba de munți, râuri, junglă etc, dacă e vorba de stepă, de pildă, o apropie de alte limbi, de la care împrumută, cu care intră în contact).

În unele momente intră în detalii de lingvistică pe care nu le-am analizat prea mult pentru că mă depășesc. Dar trebuie să spun că nu pot accepta pur și simplu concluziile. Dan Alexe alege atent (presupun) exemplele, astfel încât să-i folosească argumentației. Un exemplu dintr-o limbă, altul din alta, ca în final să ajungă la o generalizare. Deși nu cunosc acele limbi, am dubii că autorul le-ar cunoaște (sunt totuși extrem de multe și diferite, iar Alexe scrie de parcă le-ar ști pe toate). Dacă într-adevăr autorul se pricepe atât de bine la lingvistică, la studii comparate între limbi și familii de limbi, încât să enunțe teorii, atunci el nu se adresează publicului potrivit. Ar trebui să scrie pentru specialiști, astfel încât ipotezele și argumentele sale să fie verificate într-un proces de peer review. Scrierea „sub un unghi ludic” pentru un public neinițiat nu oferă legitimitate considerațiilor sale științifice. Scrierea academică este, desigur, prea plictisitoare și plicticoasă pentru un personaj atât de rock 'n' roll ca Dan Alexe.

Nu mi-a plăcut că trece de la „vom vorbi” (stil academic) la meditații asupra eșecurilor sale sexuale, de la „te va învăța” la „veți mai afla” în același capitol. Nu mi-a plăcut că îl tot pomenește pe Trubetzkoy la fiecare două pagini. Nu mi-a plăcut că face trimiteri repetate la Dacopatia, de parcă prezența Dacopatiei în bibliotecă este o condiție prealabilă pentru a citi volumul dat. Nu mi-a plăcut că trece de la știință la referințe din cultura pop.

În cea mai mare parte sunt texte pe care i le-am mai citit pe facebook și mi-au plăcut. Dar sunt bune și puse alături pentru că forma de carte oferă mai multă coerență demersului. De citit, în ciuda neajunsurilor și orgoliului neîntrecut și imposibil de măsurat al autorului.

3,5/5

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

Nu poți citi o carte de-a lui Dan Alexe fără să nu-ți însușești foarte multe informații, cele mai multe izvorâte dintr-o minte care stăpânește foarte multe limbi, foarte multe dialecte și o înțelegere foarte largă a lingvisticii și, prin extensie, a istoriei lumii!
„Babel” nu este o istorie a limbii, ci își dorește să aducă puțină lumină, printr-o carte mai degrabă de popularizare a științei, în ceea ce privește miturile, ideile și „mitologiile urbane” în lingvistică. Oh, și câte aflăm de aici, din doar 200 de pagini: că limba nu este influențată de geografie; că limbile cu verbul la urmă nu sunt absurde și oamenii care le vorbesc nu gândesc mai lent; că toată lumea are un accent, inclusiv cei din capitale; că nu există limbi superioare; că maghiarii nu au nicio dovadă că limba lor se trage din cea a hunilor etc. Inclusiv detronarea unor mici anecdote, cum ar fi cea despre olteni și prezentul simplu despre care râdem, dar care este transcrierea directă a latinei populare: „Veni, vidi, vici” nu este altceva decât „Venii, văzui, (în)vinsei”.
În ciuda unor pasaje mai aride (sau mai complicate) pentru cititorul de rând, ”Babel” este o delectare, un volum care trebuie citit și recitit cu creionul în mână, pentru că ne oferă o perspectivă nouă, bine argumentată, asupra cuvintelor, limbii și istoriei acestora.

[Robert · Rating 4 out of 5]

Nu am multe lucruri de spus despre această carte. O lectură plăcută și frumoasă, pentru pasionații de lingvistică poate fi o comoară, pentru restul poate fi o foarte bună introducere în acest domeniu. Merită citită de toată lumea, dar în special de elevi și profesori.

[Alexandru Stanciu · Rating 4 out of 5]

Diversitatea limbilor e o reflexie a multitudinii grupurilor de vorbitori care s-au format și reformat în decursul istoriei. Clasificarea limbilor ne poate arăta un anumit grad de rudenie între diferite grupuri de vorbitori, dar dacă nu e făcută temeinic, ne poate înșela.

Cartea asta, o inițiere în lingvistică, ne arată că tipologia limbilor nu implică rudenia grupurilor de vorbitori, că ierarhia valorică a limbilor e un nonsens și că, de fapt, toate limbile sunt vorbite de oameni:

"În sfârșit, să mai spunem că toată lumea cunoaște cel puțin un cuvânt „african”: bantu. Bantu înseamnă „oameni” în limbile… „bantu” […] Întrebați de exploratori cum se numesc pe sine între ei, acei oameni au răspuns simplu: oameni (= bantu). Dar fenomenul e universal. La urma urmei, unele triburi germanice întrebate de latini cum se numesc au spus tot: oameni (alle Mann, „toți oamenii”). Și de aici li s-a zis alemani, Allemands, dar ei nu aveau un cuvânt pentru a se desemna pe sine." (p. 98-99)

[Levi Czentye · Rating 4 out of 5]

"De aceea, oricât am râde de olteni cu perfectul lor simplu, ei sunt cel mai aproape de utilizarea latinească a timpurilor, căci faimoasa frază a lui Cezar: "Veni, vidi, vici" nu e altceva decât oltenescul "Venii, văzui, (în)vinse!i" (p.46)

Trubetzkoy: "Logica lor e circulară, deoarece presupune ca punct de plecare existența unui popor proto-indo-european cu trăsături culturale și rasiale precise, ori asta e imposibil. Vânăm o iluzie romantică, în loc să ne menținem în limitele faptelor concrete de care dispunem, și anume: "indo-europenii" sunt un concept pur lingvistic." (p.166)

O carte interesantă, bine scrisă și care ațâță dorința pentru lingvistică.

[Roxana David · Rating 4 out of 5]

O carte mult prea scurtă pentru gustul meu. Se vrea a fi un punct de pornire, o inițiere în lingvistică, sigur, dar eu voiam mai mult. Bibliografia e foarte utilă în sensul ăsta, păcat că unele titluri sunt în diverse limbi străine și cel mai probabil inaccesibile unui cititor de rând (adică eu). O să încerc totuși să fac rost de ele cândva, cine știe.

Despre faza cu Everett și despre "Zorii limbajului" (tradusă recent la noi) auzisem deja și în interviul pe care Alexe i l-a luat pe FB lui Johansson, dar cartea asta m-a convins să vreau să învăț mai multe pe subiect. Chiar dacă e un subiect controversat (și interzis haha).

La fel ca la Dacopatia, iar m-a enervat pe alocuri lipsa de coerență a demersului, repetitivitatea, incongruențele, lipsa de acuratețe (da, știu că multe au fost simplificate de dragul discuției) și de rigoare academică. A mers ceva mai bine decât Dacopatia, dar tot cred că Humanitas ar trebui să angajeze editori sau să-și plătească mai bine redactorii sau habar n-am, să facă ceva să nu mai publice cărți alandala fără să le verifice înainte. Un minim de bun-simț față de cititori.

Exemple: 1. Până aproape de finalul cărții, familia indo-europeană e numită familie. Limbile romanice, germanice etc. nu sunt numite nicicum, dar se subînțelege că sunt subfamilii. Apoi, aproape de final, bam! Limbile IE nu mai sunt o familie, ci o superfamilie, un phylum de fapt, iar limbile romanice etc. sunt familli. Aoleu. Păi unde-i coerența? Care-i adevărul? Detalli, o să ziceți, te legi de prostii. Dar mi se pare foarte relevant în contextul unei cărți de lingvistică să definim termenii și să clasificăm în mod omogen, nu să le amestecăm așa.

2. Despre Chiril și cine a inventat alfabetul chirilic. Într-un capitol Chiril e o persoană reală, istorică, slav-macedoneană, care a inventat și a dat numele alfabetului chirilic. Apoi, în alt capitol, Chiril e un sfânt al bulgarilor care probabil a inventat alfabetul chirilic, dar cel mai probabil a inventat alt alfabet (care nu e explicat sau pomenit nicăieri altundeva în carte), de dinaintea celui chirilic. Păi??????? Care-i adevărul?

Apoi, chestiuni simplificate sau greșite, cum ar fi pronunția în chineză. (Feng pronunțat făăng? Nu, g-ul nu se pronunță în feng, arată doar că n-ul final e nazalizat, ca la francezi. Nu e relevant nici asta în contextul respectiv, că era vorba de vocală nu de consoana de după, dar din nou, dacă tot e carte de lingvistică hai să fie). Aici nu știam dacă să mă simt bine că nici autorul nu știe de fapt toate limbile despre care vorbește sau să mă apuce îndoiala că poate greșește și în alte privințe, numai că eu nu știu pentru că nu cunosc limbile respective.

Apoi, legat de redactare: apare cuvântul morfologie în loc de sintaxă la pagina 170. Greșeală de tipar, cui îi pasă, dar e carte de lingvistică și cine a tehnoredactat-o nici n-a observat. Mie mi-ar fi rușine. Humanitas, serios, mare editură.

Nu mi-a plăcut nici clickbaitul cu "află metoda cea mai bună ca să înveți o limbă străină" ca apoi să râdă zicând că numai monogloții pun asemenea întrebări stupide. Și când să îți împărtășească totuși metoda, zice foarte vag că mai întâi să înveți tipologia limbii, că nu sunt multe, și apoi să înveți ce vocabular vrei tu. Să mori tu?! Asta cre că știa deja toată lumea, gramatică apoi vocabular, wow, mare inovație. Dar ce m-a enervat și mai mult a fost că nici măcar nu se sinchisește SĂ NUMEASCĂ tipologiile astea nenorocite pe care le tot pomenește atât. O secțiune întreagă din carte intitulată De câte feluri sunt limbile și NU ZICE de câte feluri sunt sau care sunt acele feluri. "Mai puțin de o duzină", "Vreo 6", ok, CARE SUNT ALEA dacă nu-s decât atâtea? Dacă vorbim de spectrul analitic-sintetic și de cel flexionar-aglutinant la modul absolut, ies doar 4, dar și alea trase de păr. Dar nu spune asta, nu spune nimic, doar înșiră familiile (sau or fi superfamilii acum?) de limbi care există și atât. Presupun că vom afla în bibliografie.

Acum că m-am descărcat, o să închei prin a menționa că da, cartea e bună, citiți-o oameni buni. E interesantă și traducerea din Trubetzkoy. Dincolo de orice clickbait, chiar spune multe. Deși mie mi-ar fi plăcut să spună și mai multe.

[Christian Bistriceanu · Rating 3 out of 5]

Volumul lui Dan Alexe ar putea, la fel de bine, să poarte subtititlul, păstrând spiritul ludic al cărții, "Foarte mic curs introductiv în lingvistică" sau "Câteva curiozități pentru atoateștiutori. Capitolul lingvistică".
Cu ironie șficuitoare și spirit critic, Dan Alexe ține să demonteze câteva mituri urbane recurente în discuțiile de la coada la pâine, din autobuz sau cafenele ca: cea mai frumoasă limbă, română ca limbă foarte dificilă, limbi superioare sau inferioare, lexicul superior, etc.
De asemenea, sunt trecute în revistă tipologia de limbi vorbite, misterul apariție limbii și limbajului, politizarea alfabetului sau câteva teorii din domeniul lingvisticii.
Dan Alexe nu scapă ocazia să ne arate că și lingvistică este un domeniu în care te poți lupta cu Putin, și deci poate fi transformată în instrument politic, așa că ne spune că limbă rusă este doar o limbă din familia limbilor slave, că e ultima venită în acest corpus, că altele sunt mai vechi și mai mai complexe, că alfabetul chirilic a fost inventat de doi călugări bulgari Metodiu și Chiril, și că "marea literatură rusă" este scrisă de 2 ucrainieni Gogol și Bulgakov, (trecând sub tăcere că cei doi au scris în rusă, despre societatea rusă din timpul lor și omițând restul numelor care fac ca literatură rusă să fie într-adevăr mare).
După lectură îți vei putea uimi prietenii în aceleași discuții la coadă la pâine, în autobuz sau cafenea, cu câteva cunoștințe, spoiler alert:
- există 6-7.000 de limbi pe Pământ;
- Daghestanul și Noua Guinee au cea mai mare concentrație de familii de limbi;
- basca este cea mai veche limbă din Europa;
- basca este una dintre cele mai complexe limbi și dificile de învățat;
- cecena are 6 genuri;
- din cele mai vorbite 10 limbi de pe planetă 7 sunt indo-europene;
- câteva reguli de transformare a sunetelor și literelor din latină în română;
- cum se transliterează numelor din chirilice în alfabet latin în limba română.
În fine, "Babel. La început a fost cuvântul" rămâne o lectură plăcută prin stilul autorului și interesantă prin informațiile pe care le aduce cititorului.

[Mihaela Negrea · Rating 1 out of 5]

Stimate domnule Dan Alexe,

Întâi, apreciez faptul că încercați să treziți interesul cititorului român pentru această ramură a științei mai puțin studiată. Deși capitolele sunt puțin lipsite de armonie pe alocuri, șirul de curiozități etimologice este ușor de urmărit și menține atenția cu brio. Pe de altă parte, ca amatoare de lingvistică (în sensul latinesc, nu cel peiorativ), aș dori să vă atrag atenția asupra câtorva chestiuni problematice enunțate în această broșură care se vrea a fi o introducere în studiul lingvisticii.

De fiecare dată când vă referiți la persană, introduceți repede și termenul „farsi” sau chiar „iraniană”, ca echivalent. Probabil știți deja că persana este un membru al familiei de limbi iraniene (pentru că ați menționat acest lucru în carte), deci este la fel de inept să o numim „iraniană” pe cât este de inept să spunem că hindi este limba indiană, dat fiind că mai există și rajastani, bengali, marathi etc. Farsi este numele limbii în limba persană, prin urmare este, de asemenea, nepotrivit. Bănuiesc că v-ați amuza nespus dacă cineva ar declara: „Învăț English” sau „Vorbesc français”.

Ați mai afirmat despre persană că mai mult de jumătate din vocabularul său este de origine arabă. Cel mult 40% din vocabular este de origine arabă, iar dacă ne referim la vocabularul fundamental, procentul este și mai mic. Totodată, pentru majoritatea cuvintelor de origine arabă există echivalente persane. Încă din timpul perioadei safavide s-au făcut eforturi pentru a eradica influența arabă asupra limbii persane. Lucrări precum „Shahnameh” de Firdousi (940-1019) au contribuit la diminuarea influenței arabe asupra persanei.

Mai spuneți că iranienii „sunt convinși că limba lor nu posedă decât trei vocale, a, i și u, precum araba”. Acestea sunt vocale lungi, care apar în scris tot timpul. Persana mai are trei vocale scurte (a, o și e), care au o grafie utilizată pentru persoanele care învață limba, sau pentru copiii din clasele primare. Atunci când cititorul se acomodează cu sistemul de scriere și cu limba, aceste trei vocale scurte nu mai apar în scris, ci doar cele lungi.

Observațiile lingvistice ar fi mult mai ușor de apreciat dacă ați renunța la tonul comico-sarcastic, care nu servește la nimic. După ce ați lăudat serialul „Barbarians” că are o pronunție a limbii latine mult mai bună decât cea a peliculei lui Mel Gibson, ați cosiderat necesar să ne informați că în opinia dumneavoastră este plicticos și rău jucat. Despre paștună ați spus că este limba talibanilor, ca și cum ar fi inventat-o ei, iar despre mediteraneeni că „nu pot vorbi dacă nu dau din brațe ca aripile sau palele unei mori de vânt”. Îl citați pe Lucian Boia (a cărui carte este de asemenea plină de afirmații nefondate), dar pe Eliade îl numiți amator (în sensul peiorativ, nu cel latinesc).

Printre calitățile unui lingvist competent trebuie să se regăsească și imparțialitatea, capacitatea de a prezenta obiectiv niște fapte. Or, dumneavoastră reușiți să vă contraziceți singur la fiecare pas și să distrugeți orice pic de credibilitate. După ce ați demontat în prima parte a cărții câteva prejudecăți lingvistice (limbi frumoase/urâte, limbi superioare/inferioare), câteva capitole mai târziu perorați despre cât de săracă era Rusia din punct de vedere cultural și cum literatura rusă este meritul non-rușilor, precum Gogol și Bulgakov. Puțin mai jos explicați de ce vietnameza are un alfabet extrem de inestetic fiindcă abundă de diacritice.

M-am simțit aproape admonestată, fiindcă nu am citit cealaltă carte a dumneavoastră, „Dacopatia”, la cât de des o citați. La fel de obositoare sunt și repetițiile legate de faimoasa anexă 1, în favoarea căreia pledați insistent, poate pentru că intuiți slăbiciunile unui text scris în 1939 de un lingvist care ignoră aspectele arheologice și etnologice. Proto-indo-europenii s-au răspândit din stepă, fiind asociați cu cultura Yamnaya. Aceasta este cea mai acceptată ipoteză la momentul actual, atât de istorici cât și de arheologi, și în acest sens, vă recomand cu căldură cartea lui David Anthony, „The Horse, the Wheel, and Language”.

Limbile finice s-ar fi regăsit în componența limbii proto-uralice la momentul la care Nikolai Trubetzkoy face referire în text. Originea acestora este disputată, dar se consideră că s-ar fi aflat de o parte sau de alta a munților Ural, nu pe teritoriul european pe care se găsesc astăzi limbi finice. Dată fiind incertitudinea istoriei acestei familii de limbi este inadecvat să fie folosită drept exemplu. În ceea ce privește (familiile de) limbi(le) ale fermierilor neolitici din Europa, nu avem niciun fel de informații, putem doar specula. Limbile respective ar fi putut avea caracteristici gramaticale asemănătoare cu cele ale limbilor indo-europene, nu avem cum să dovedim contrariul.

Se consideră că bascii și etruscii (precum și vorbitorii de alte limbi pre-indo-europene precum minoica sau limbile iberice) descind din populațiile de fermieri din Anatolia. De asemenea, datele la care sunt pentru prima dată atestate (Antichitate) sunt relativ târzii și nu putem afirma că au existat în același spațiu cu 3000 de ani în urmă. Procente semnificative din ADN-ul euro-asiaticilor este revendicat de ascendența Yamnaya, iar prima atestare a domesticirii cailor vine tot din nordul Mării Negre. Pentru teritoriul anatolian nu avem dovezi legate de migrații în masă.

Desigur că se pot găsi argumente pentru fiecare ipoteză în parte, nu este nimic rău în asta. Însă prin faptul că oferiți doar o perspectivă lingvistică asupra unei dileme istorice denotă samavolnicie. Ați preferat să ignorați un corpus de literatură foarte vast și să scoateți la înaintare doar argumentele care vă susțin cauza. Cherry-picking, spus mai direct. Pe viitor poate încercați o abordare mai puțin agresivă și mai înrădăcinată în dovezi palpabile.

[Horia Bura · Rating 4 out of 5]

Deși uneori repetitiv, Dan Alexe reușește să ne dea o scurtă, dar interesantă și chiar captivantă introducere in studiul lingvisticii și în istoria apariției limbajului pe planetă.

Cea mai utilă mi s-a părut clasificarea limbilor pe familii specifice, dar și demontarea unor mituri privitoare la diverse limbi, trecând prin recursul comparativ la etimologii diferite pentru anumite cuvinte apropiate pe formă. Și bine de reținut că, în ciuda unor asemănări, maghiara și finlandeza nu sunt înrudite, precum și că indo-europenii n-au apărut în nordul Mării Negre, ci în estul Anatoliei, la confluența mai multor graiuri.

[Sebastian Pintilie · Rating 4 out of 5]

I-aș fi dat 5 stele dacă nu ar fi lipsit cu desăvârșire o structură clară - cartea e mai degrabă o colecție de eseuri. Dar dacă vă pasionează măcar minim lingvistica, e plină de atâtea fun fact-uri, comparații și istorisiri etimologice scrise foarte captivant încât nu o poți lăsa jos. Tocmai mi-am făcut stocul de informații despre originea cuvintelor și diversitatea limbilor cât să îmi ajungă pentru următorii 5 ani.

[Sabin · Rating 4 out of 5]

Prea multă polemică și prea multe ironii zeflemitoare. E fun de citit, dar tonul devine obositor cam repede. În schimb, informațiile sunt super interesante iar exemplele inspirate.

[Alexandru Nan · Rating 4 out of 5]

Întâi de toate, la mulți ani!

Încep anul acesta cu noua carte a lui Dan Alexe, „Babel. La început a fost Cuvântul” - carte pe care, de altfel, o așteptam de ceva vreme, urmărindu-i postările pe rețelele sociale, citindu-i blogul și articolele de pe Europa Liberă.

Această carte se prezintă a fi o introducere ludică în lingvistică, știință care, contrar unui mit pe care-l demontează autorul, este cât se poate de serioasă și complexă și nu ceva „după ureche”, la care „tot poporul se pricepe”. „Babel. La început a fost cuvântul” tratează mai multe subiecte care țin de lingvistică: mituri din cultura populară pe care autorul le arată ca fiind neadevărate (cum ar fi că există limbi superioare, că rusa ar fi „mama” limbilor slavice, demonstrează cum de fapt cu toții avem un accent, cum școala ne-a învățat în tot acest timp greșit limba latină etc.), tipologia limbilor, familii de limbi, enigma originii limbajului, sisteme de scriere și încă alte subiecte.
Cine i-a citit și Dacopatia (la care face destule trimiteri pe parcursul cărții) și/sau postările și articolele de pe internet este probabil obișnuit cu stilul când-serios-când-amuzant prezent, din fericire, și aici.
Dan Alexe reușește să surprindă foarte clar aspecte de bază ale lingvisticii, fiind influențat totodată de Nikolai Trubetzkoy, la care face adesea referire și căruia i s-a tradus, pentru prima dată în românește, de către autor, un eseu despre problema originii indo-europenilor (v. Anexa I a cărții).

Totuși, nu pot să nu observ două minusuri:
1. Autorul face trimiteri dese la cealaltă carte a sa de lingvistică (și nu numai) - „Dacopatia și alte rătăciri românești” (ediția a doua). Dacă nu ai citit Dacopatia, ți s-ar putea părea că Babel e doar o continuare a acesteia, chit că aceste două cărți n-au foarte mare legătură una cu cealaltă.
2. Câteva dintre eseurile din carte le citisem înainte, fie pe blogul său „https://cabalinkabul.com”, fie pe „Europa Liberă”. Nu știu câți dintre cei care-i citesc cartea o citesc fiindcă îl urmăreau de dinainte (eu mă număr printre aceștia), dar mie s-a părut repetitiv.

Aceste două puncte slabe, totuși, nu schimbă cu nimic calitatea informațiilor și nici „gustul” pe care această carte o are. Se citește ușor, explicațiile sunt lesne de înțeles și organizate, ba chiar se leagă între ele și rămâi cu răspunsuri la suficiente întrebări la care poate te-ai gândit la un moment dat (cum ar fi că de ce Alecsandri se scrie Alecsandri... și nu Alexandri, pentru că da, există un răspuns și la întrebarea asta) sau, din contră, dă naștere la alte întrebări. E greu să citești cartea aceasta și să spui „Da, știam deja asta!”.

Recomand cu căldură! Acum tot ce mai trebuie să aștept e momentul ăla când va lansa acel studiu despre limba etruscă de care tot zice că se ocupă de ceva vreme :)).
Aveți grijă de voi.

[Vali C · Rating 5 out of 5]

Il urmaresc pe Dan Alexe de ceva timp si am inceput si "Dacopatia", dar inca nu am terminat-o. Pentru mine "Babel" pare o versiune mai condensata si usor de citit a capitolelor de lingvistica din "Dacopatia". Desi imperfecta pe alocuri, autorul face o sistematizare a notiunilor de baza ale lingvisticii si vine cu multe exemple la fiecare pas pentru a-si sustine ideile.

Cea mai interesanta idee care mi-a schimbat modul de a privi o limba este ca toate limbile sunt, de fapt, moduri de a aranja cuvintele dupa anumite reguli (tipologii, dupa cum sunt numite in carte). Notiunea ca o limba este independenta de vocabularul sau si poate fi privita doar ca o multitudine de reguli matematice poate parea evidenta in retrospectiva, dar la mine s-a produs un declic atunci cand am inteles asta. De asemenea, ideea ca "O limba este un dialect cu o armata" si ca limbile sunt organisme vii care se influenteaza reciproc in mod constant este explicata pe larg in carte.

Desi autorul explica diferenta dintre limbile sintetice si analitice, alte tipuri de clasificari sunt oarecum aruncate in text (ex. "limbile aglutinative") fara a se explica daca acestea sunt doar subtipuri ale clasificarii anterioare sau moduri complet diferite de clasificare. De asemenea, autorul repeta de multe ori notiunile atunci cand prezinta o explicatie, dar banuiesc ca acesta a fost scopul initial pentru a face lucrurile mai usor de inteles.

Am ales sa dau totusi 5 / 5 stele pentru ca am aflat foarte multe informatii noi despre lingvistica din carte si pot spune ca mi-a schimbat complet modul de a privi limbile si evolutia lor in istorie.

[Cosmin Sipoş · Rating 3 out of 5]

Pe alocuri repetitiva in informatie, insa foarte utila ca indrumar si poarta spre domeniul lingvisticii. Am ramas cu mult bagaj in urma ei.

[Petruta · Rating 4 out of 5]

Originea limbajului ne-a fascinat întotdeauna și nu doar pe noi românii. Originea rămâne în continuare un mister.

Dan Alexe ne face o inițiere ludica în știința lingvisticii, ne face o clasificare a limbilor și ne vorbește despre miturile populare și ideile preconcepute. Ne arată că am făcut rău abandonând, la o vârstă fragedă, studiul unei limbi străine din cauza profesorilor rigizi care ne-au descurajat. 

Autorul este de părere că nu există limbi frumoase sau urâte. Fiecare este frumoasă în felul ei și toată lumea are un accent. Pe de altă parte, nu există limbi superioare sau inferioare.

Pe alocuri regăsim pasaje aride, detalii tehnice de lingvistică greu de urmărit, iar cititul devine greoi. Per ansamblu, este o carte bine scrisă, o introducere foarte bună în acest domeniu.

[Irina · Rating 3 out of 5]

3.5⭐️

Un volum interesant ce subliniaza aspecte lingvistice (de cultura generala) atat la nivel global, cat si raportate la limba romana

[Radu Rafa · Rating 4 out of 5]

Înainte de toate, de mult nu am mai citit o carte atât de calitativă (intelectual) scrisă de un român. Titlul este însă înșelător, întrucât are puțin de-a face cu începuturile vorbirii și limbii scrise (dacă îmi aduc bine aminte subiectul este abordat într-un singur eseu, unde se presupune că limbajul a apărut datorită propensității femeilor de a bârfi), și cu atât mai puțin vorbim despre vreo perspectivă teologică. Deci cartea este o colecție de eseuri destinate să atace anumite "mituri lingvistice", să pună o oarecare ordine în logica lingvisticii (autorul merge prea departe când afirmă în introducere că te va ajuta să înveți orice limbă cu mai multă ușurință) și să trateze originea diverselor limbi/familii de limbi (maghiara este tratată ceva mai pe larg în anexă). În sfârșit, conține o traducere din Nikolai Trubetzkoy (pe care, după proprile reguli, dacă îmi amintesc bine, ar trebui mai degrabă scris "Trubetzkoi").

Am scăzut o stea scorului cărții pentru că se emit anumite păreri cu o certitudine pe care o găsesc a fi excesiv de îndrăzneață.
Dl Alexe crede că modificările fonetice dintr-o limbă n-au nici o legătură cu geografia și relieful, ci sunt accidentale (că dacă aș spune doar "inconștiente" cum zice dânsul, nu s-ar mai putea exclude tocmai ipoteza pe care caută să o contrazică). La fel, consideră că limbile, în general, evoluează accidental (aparent consideră întreaga istorice "accidentală"), iar trasăturile comune dintre limbi semnifică, de cele mai multe ori, influențe reciproce (de areal), mai degrabă decât înrudire (fapt cu care sunt de acord).

Dânsul afirmă că româna, dacă n-ar fi fost supusă unei "centralism cultural forțat" (p.44), ar fi evoluat în direcții diferite, în funcție de graiuri, până la punctul la care românii nu s-ar mai fi înțeles între ei. Aș fi de acord cu această afirmație dacă între arealele în care se vorbesc diferite graiuri ar fi fost puse niște ziduri de netrecut, cum s-a întâmplat în urmă cu aproape o mie de ani între românii de la nord și cei de la sud de Dunăre. Și cu toate acestea, aromâna rămâne suficient de inteligibilă pentru români. Iar din secolul 19 încolo, nu mai putem vorbi despre aceleași fenomene care să influențeze dezvoltarea lingvisticii, indiferent de existența sau nu a unui centralism cultural formal. El s-ar fi format oricum în epoca informației. Acum nu mai este posibil ca aceeași limbă să evolueze în direcții diferite până la diferențiere semnificativă, întrucât sursele de comunicare și informaționale uniformizează inevitabil. Deci cu acest "dacă" al său nu sunt de acord. Teoria lui Morris Swadesh poate rămâne valabilă (cu înlocuirea lexicului cu 14-15%/1000 ani), însă fără a justifica ceea ce susține Dan Alexe.

Ca și curiozități: cuvântul femeie derivă din cuvântul familie (latin), Basca este ultima limbă europeană preistorică și cele mai grele limbi de învățat sunt georgiana, basca etc. (nu chineza, cum eronat cred mulți).

Mi se pare că Dan Alexe este pentru lingvistică ceea ce Boia este pentru istorie - un fel de demistificator. Problema rămâne însă aceeași: demistificare care merge până la negare, la nihilism în anumite privințe. Limbilor indo-europene li se refuză superioritatea față de celelalte limbi, deși tot el afirmă că sunt, de departe, cele mai vorbite limbi de pe planetă. Ori lingvistic, ajunge la concluzia că sunt alte limbi mult mai exacte sau mai eficiente decât limbile indo-europene (de exemplu, cele aglutinante). Dar tocmai faptul că aceste limbi au ajuns cele mai vorbite din lume îl contrazice flagrant. Pentru că limba contribuie mereu la dezvoltarea culturală ce ajunge la dominație. Cam multe accidente ar trebui presupuse aici...
În același sens afirmă că indo-europenii nu au cucerit cu forța Europa, ci ar fi înaintat progresiv printr-un fel de inerție. Iarăși aici este contrazis de arheologie și de cultura Yamnaya.

Prima anexă este prea tehnică pentru un cititor amator de lingvistică. O să o recitesc poate când o să fi dobândit mai multe concepte.

[Lucian citește de patru decenii · Rating 4 out of 5]

O introducere pentru începători în subtilitățile lingvisticii comparate, aș zice. Conține foarte multe informații extrem de utile, adunate într-un stil enciclopedic și lejer în același timp. Nu-mi dau seama ce părere au lingviștii despre această carte, dar mie mi s-a părut extrem de utilă și de interesantă. Îți dă curaj să încerci să înveți o limbă nouă pentru că, zice autorul, important atunci când înveți o limbă e să-i „prinzi” structurile și logica de formare, ceea ce nu e întotdeauna greu, nu neapărat să știi o tonă de cuvinte și să pronunți întotdeauna cum pronunță un vorbitor nativ.

Cartea conține și două anexe interesante, una fiind traducerea unui mic text - zice autorul că ar fi unul fundamental - din lingvistul rus Nikolai Trubetzkoy.

Una peste alta merită citită de către oricine e dispus să-și deschidă orizontul cunoașterii și spre sfera lingvisticii. O singură dată am mai citit ceva asemănător, o carte apărută prin anii 1970 care se numea „Câte limbi se vorbesc pe glob?”.

[Butnarasu Radu · Rating 5 out of 5]

O carte profundă care îți deschide apetitul spre polilingvism. Citind-o scapi de frustrarea fonetică de a nu avea posibilitatea fiziologică să pronunți ca un nativ unele cuvinte în limbi precum franceza sau spaniola, importante fiind mai degrabă rădăcinile morfologice și sintactice din care vor înflori mai apoi cuvintele. Cel mai amuzant mit lingvistic mi se pare cel în care unele limbi precum olandeza sau araba posedă un sunet ce trebuie pronunțat tare și hârâit datorită faptului că pe teritoriul respectiv bat vânturi puternice. Inconturnabil este și umorul fin al autorului care mai descrețește frunțile cititorilor concentrați pe descifrarea unor idei sau traducerea unor cuvinte. Am avut parte de o lectură care mi-a întărit propensiunea cercetării etimologice a cuvintelor întâlnite zilnic și a concordanței timpurilor.

[Ioana Cristina · Rating 4 out of 5]

E o carte care m-a fascinat și m-a plictisit deopotrivă. Am avut momente in care îmi venea s-o las chiar daca abia depășisem jumatate din conținut și am avut momente de revelație. Personal, am aflat câteva lucruri noi, dar într-o bună măsură cartea e prea teoretică, prea didactica. Foarte buna pt lingviști, oameni care studiază profund domeniul acesta. Pentru noi ceilalți e interesanta in măsură în care chiar sunt câteva informații pe care le afli și cu care ramai pentru cultura generală. O stea in minus pt stilul prea laborios, îngrămădit.

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Cartea asta m-a fascinat!
De mult nu am mai citit o carte atât de interesantă, cu atât de multe informații, dar foarte bine scrise, ordonate altfel încât să prezinte și să trezească interes!
Am aflat multe lucruri noi de la Dan Alexe, ce nu am aflat, mi-a confirmat și tot așa.
Babel. La început a fost cuvântul...o carte care merită atenția, nu neapărat dacă vrei să știi cum să înveți o nouă limbă sau de ce să înveți limbi străine, nu neapărat pentru a înțelege de ce și cum s-au format unele limbi, ci (măcar) pentru cultură generală, pentru bogăția de informații interesante...

[Ioana · Rating 4 out of 5]

The many languages of the earth and how they converge and diverge are the subject of this book. It is a generous endeavor, dedicated to the profane, kindly explaining the basis of linguistics, with an accent on Romanian. Many schoolbooks would have to be re-written to capture all this knowledge and put it forward. I hope someone will do this.

[Marian · Rating 5 out of 5]

Nu știam nimic despre lingvistică înainte să citesc această carte. Vedeam diversitatea limbilor vorbite pe Pământ și aveam o vagă înțelegere a evoluției acestora și a înrudirii lor.
Cartea lui Dan Alexe mi-a deschis ușa către o știință elegantă, care este adesea singura care poate să ne spună ceva despre istoria noastră, chiar și atunci când nu există alte indicii.

[Mafi Zis Amețita Aka Cristina · Rating 3 out of 5]

3,5⭐

[Iulian Alica · Rating 3 out of 5]

3.5

[Anca Grigorescu · Rating 5 out of 5]

Interesant.

[Sergiu S. Dobre · Rating 4 out of 5]

Un volum fascinant. Il recomand cu caldura!

[Alina Stepan · Rating 4 out of 5]

Dificila pe alocuri, inspiranta-n multe feluri.

[Brigitta · Rating 4 out of 5]

Informații accesibile și ușor de înțeles. O recomand.

[Maddelline · Rating 4 out of 5]

Limbile (și geneza acestora) explicate pentru profani.