Dar Egeea e de un albastru intens, răscolitor. E de ajuns să o privești cât durează voiajul și serotonina îți alungă nihilismul. Dopamina îți elimină deznădejdea. Delfinii înoată paralel cu voi și sar instagramabil – clar c-au evadat din animațiile lui Miyazaki.
[…]
Există insule gentrificate. Mutilate de peisagistică, limuzine și iahturi. De palate și buncăre antiatomice. De plantații de șezlonguri și baldachine.
Există insule pe care depresia și distrugerea urmează hominizii ca un shinobi. De insulele astea, fugi! Apropie-te de ostroavele ieșite frust din ocean și unde pescarii, păstorii trăiesc mai departe. Unde leandrii sunt singurele flori, iar măslinele și fisticul, singurele fructe. Unde sexul și bucuria sunt cea mai palpabilă realitate.
Ștefan Manasia a inițiat în 2008, la Cluj, alături de Szántai János și François Bréda, clubul de lectură „Nepotu’ lui Thoreau”. Este redactor al revistei „Tribuna” din 2003, an în care a debutat cu volumul Amazon și alte poeme, urmat de Cartea micilor invazii (2008), Motocicleta de lemn (2011), Bonobo sau cucerirea spațiului (2013), Cerul senin (2015), Gustul cireșelor (2017) și antologia Etica grunge. Sîntem generația extincției. Poeme alese 2003-2023 (2023). De asemenea, este autorul volumului de publicistică și critică literară Stabilizator de aromă (2016), al romanului Cronovizorul (2020) și al nuvelei Platanii din Samothraki (2022).
„Egeea e de un albastru intens, răscolitor. E de ajuns să o privești cât durează voiajul și serotonina îți alungă nihilismul. Dopamina îți elimina deznădejdea. Delfinii înoată paralel cu voi și sar instagramabil - clar c-au evadat din animațiile lui Miyazaki.” Chiar dacă face parte din colecția Prima dragoste, poveștile de dragoste ale celor doi proganiști sunt mai puțin importante și semnificative, cel puțin atunci când vorbim de amintirile lor din perioada „românească”. Sau, mai bine zis, abia când pleacă din București, periplul lor spre și din Grecia capătă semnificație, capătă importanță, pentru că este vorba de o declarație de dragoste pentru Grecia, pentru Samothraki, pentru insula încă neîmpânzită de turiști și unde dragoste vine de la sine, fie că vorbim de plaje sau taverne, fie că vorbim despre turistele frumoase pe care le descoperă sau despre amintiri. Totuși, în Grecia, parcă și trecutul are altă savoare și e mai ușor de (re)descoperit.
Nu știu exact despre ce e aceasta carte, dar e foarte bine scrisă, poetică, are câteva momente narative bine conturate și mi-au plăcut referințele la muzica rock și adolescență.
"e atâta albastru si pace aici. sa-ti creasca bronhii, prapaditule, sa-ti creasca inotatoare si sa te intorci in mare, la ai tai..." vara in care am explorat Samothraki cu vathrele si plajele salbatice
This entire review has been hidden because of spoilers.