Tănase Scatiu

Ciclul Comăneștenilor #2

by Duiliu Zamfirescu

Dincolo de ideea de a construi un roman ideologic, Duiliu Zamfirescu era înzestrat cu trăsături de adevărat romancier care, în alt context, ar fi rodit. Faţă de romanul românesc de până atunci, cel al autorului nostru utilizează dialogul cu naturaleţe, uneori cu aplomb (atracţia autorului pentru teatru, atracţie ce l-a dus la scrierea unor piese nesemnificative, l-a ajutat însă în arta replicilor).

Viaţa la ţară şi complementul său Tănase Scatiu au în ansamblu o schemă narativă interesantă: preocupate să sugereze, prin lentoare şi previzibil, ritmul însuşi al vieţii, romanele beneficiază de finaluri neaşteptate şi violente; Viaţa la ţară se încheie cu înfruntarea dintre Matei Damian şi Tănase Scatiu, iar cel de-al doilea roman, încheiat în mod precipitat şi sumbru, ni-l arată pe Scatiu sfâşiat de ţărani. Deznodământul ambelor romane are, pentru o singură dată, nerv şi concentrare, fără comentariile fastidioase ale autorului.

Tănase Scatiu, caricatură antipatizată de însuşi creatorul ei, rămâne până la urmă singura apariţie vie din tot ciclul; vulgaritatea limbajului este la el funcţională, iar modul isteric în care se comportă cu ceilalţi face din el o apariţie infinit mai credibilă decât fantoşele din jur. Prin contaminare, alte personaje ale romanelor prime devin cât de cât convingătoare doar în scenele care-l au drept protagonist pe Scatiu.

MIHAI ZAMFIR

Genres: Romanian Literature, Classics

112 pages, Paperback

First published January 1, 1907

About the author

Duiliu Zamfirescu (născut la Plăinești (azi Dumbrăveni), plasa Râmnicul de Sus, județul Râmnicu-Sărat (azi județul Vrancea) mort la Agapia, județul Neamț) a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări și Anna). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola. Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.

Reviews

[Constantin Vasilescu · Rating 3 out of 5]

Poate și datorită deznodământului, "Tănase Scatiu" curge mai limpede, se întinde chiar mai coerent decât "Viața la țară". Vizibil mai neîngăduitor cu ciocoiul, Zamfirescu își permite să fie mai plastic, mai acid. În cele din urmă mai elocvent și mai credibil.
E necesară o precizare: nu trebuie ignorat, totuși, că această "specie" aparte a apărut inevitabil din abulia boierimii. Aici găsim, totodată, locul comun cu marea literatură rusă, obsedată de amorțeala și nepăsarea marilor proprietari de pământuri. Apoi, mai e ceva... Personaje precum Scatiu, negreșit izvorâte din realitate, au adus dinamism și spirit antreprenorial, laolaltă cu o corupție uriașă, izvorâtă din convingerea că totul e de vânzare. Dacă pe alocuri acești oameni au oprit risipa, mai mereu au accentuat clivajul social, printr-un comportament inadecvat, ridicol și adeseori brutal.
Era nevoie de timp, de câteva generații ca firea lor brută să se cizeleze, să treacă dincolo de porniri meschine, de satisfacții bahice și fanfaronade ridicole. Și când în sfârșit faptul părea împlinit, timpul n-a mai avut rabdare...
Tipologia parvenitului a fost o adevărată obsesie pentru marii scriitori români, contemporani lui Zamfirescu și nu numai. În vremuri diferite și sub comandamente diferite, Rebreanu, Petrescu, Agârbiceanu, Cocea sau Stancu (ca să pomenesc doar câțiva) l-au zugrăvit cum au știut mai bine.
Pe lângă ciocoi, ar mai fi de remarcat tipologia evreului, încondeiat de autor în orice ipostază, dindărătul tejghelei, din fața casei cu bani sau de pe capră. A-l condamna pe Zamfirescu pentru asta, azi, este ridicol. Este calea sigură spre inadecvare. Spre ratarea lecturii, a vremurilor, a oamenilor.

[Cris · Rating 3 out of 5]

Așa cum spuneam și în recenzia cărții "Viața la țară", am vrut să continui povestea ca să înțeleg mai bine cum s-a ajuns la anumite situații „scandaloase” peste care am dat întâmplător.

În această parte îl regăsim pe Scatiu în rol de deputat și soț al Tincuței, dar, în ciuda noii poziții, rămâne același mojic și bădăran – cum îl descrie chiar socrul său.

Tănase e un personaj profund antipatic, detestabil, iar sfârșitul lui pare o formă de justiție.

Drama Tincuței m-a întristat și scoate în evidență cât de puțin contau sentimentele și libertatea femeilor într-o societate dominată de aparențe și interese.

Totuși, trebuie să recunosc că nu am rezonat deloc cu stilul lui Zamfirescu. Nu știu exact de ce – poate tonul, poate ritmul sau atmosfera – dar lectura nu m-a prins.

[Diana · Rating 4 out of 5]

Justiție pentru Tincuța.
Enumeră o soarta fericita pentru femeile din cărțile românești
....Nu poți.

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Atâta durere și apăsare în cărticica asta!
Foarte frumos a descris Duiliu Zamfirescu durerea unei căsnicii mizerabile, alături de un mitocan, parvenit și rău! Așa corect și real l-a descris și pe românul care nu este în stare decât să fie condus de o grămadă de deputați proști, bogați și hapsâni. Parcă nu sunt de acum hăt ani unele scene...veșnicele mite, veșnica prostime...
Urât om Tănase Scatiu, dar atât de...român, de...real...ființă omenească reală printre noi, peste tot.

[Alexandra Crisan Sarbu · Rating 4 out of 5]

Romanul Tănase Scatiu mi-a trezit emoții de revoltă și tulburare profundă. Tănase reprezintă cu succes omul mârșav, zgârcit, care își construiește averea prin umilirea celorlalți, inclusiv a soției lui. Tincuța reprezintă soarta femeilor prinse în relații abuzive, fără sprijin, fără iubire, fără înțelegere – însuși tatăl îi aruncă doar reproșuri. Eliberarea ei vine abia în moarte. Deși scurt, acest roman a surprins realist și trist o societate bolnavă.

[Sergiu Beligan · Rating 4 out of 5]

A doua carte din Ciclul Comanestenilor, diegeza se centreaza pe personajul eponim Tănase Sotirescu, zis si Scatiu, un adevarat despot.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Pe drumul desfundat de ploi, înainta o trăsură cu greu. Câmpul era totuna de apă. Se lăsa noaptea, și frigul începea să amorțească crestele bulgărilor de noroi, iar bălțile prindeau o pojghiță subțire de gheață — ceea ce făcea drumul și mai anevoios. Caii, asudați, mergeau prin șleau, sunând din telencele lor monotone: erau patru înaintași, toți tineri, deprinși cu vremea rea și cu noroaiele, fiindcă erau născuți în herghelie, la țară. Văzuseră ei multe, de când erau la grajd:pripoare, zăpezi, ape mari, și mai cu seamă țăpoiul lui Stoica vizitiul; așa că greutățile de acum nu i-ar fi oprit din mers, dacă nu-i opreau hățurile.

În adevăr, Stoica, beat mort, ca să-și țină cumpăna pe capră, se rezema în hățuri. Atunci trăsura se oprea.

La fiecare popas, se auzea stăpânul înjurând:

— Mă bețivule, mă, nu te-ai mai trezit! ?... Mă!

Și la fiecare "mă", răsuna câte un ghiont în spinarea vizitiului, dar fără nici un câștig: pe dinafară cojocul gros, pe dinăuntru rachiul tare, îl puneau mai presus de pumnii"boierului".

În cele din urmă, Tănase Scatiu pierdu răbdarea. Când se mai opriră caii încă o dată lângă crâșma din drum, el ieși de sub coșul trăsurii. Scăpărau înjurăturile de mânios ce era.

— Dă-te jos, boule, dă-te jos. Trebuie să mă urc eu pe capră, că de-aia am vizitiu...

Stoica se foia să se dea jos, bolborosind printre dinți:

— D-apoi să-mi dai simbria, că eu mă duc...

— Bată-te Dumnezeu, nevoiașule, că de douăzeci de ani te duci și tot nu mai pleci. Măcar de te-ai duce dracului!...

— Parcă-s eu de vină, dacă-s caii stătuți de drum... În același timp voi să sară în noroi. Stăpânu-său îl apucă de ceafă:

— Ce faci, mă!... Vrei să sari în noroi și apoi să te sui în trăsură, ca un porc?

— Pai ce să fac?

— Să te ia dracu, asta să faci. Nu poți să te cobori de pe capră în trăsură?

[Mara Marușca · Rating 4 out of 5]

„Tănase Scatiu” de Duiliu Zamfirescu este o frescă socială remarcabilă, parte din ciclul „Comăneștenilor”, ce radiografiază transformările societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Romanul îl are în centru pe Tănase Scatiu, simbolul ciocoiului nou – un arendaș brutal, avar și fără scrupule, a cărui ascensiune este un barometru al declinului moral al epocii. Zamfirescu construiește un contrast puternic între această nouă clasă parvenită și boierimea veche, reprezentată de familia Comăneștenilor (Dinu Murguleț, Sașa, Matei). Această confruntare evidențiază o lume patriarhală aflată în criză, incapabilă să se adapteze la realitățile economice dure, cedând teren în fața pragmatismului crud al noilor îmbogățiți.
Stilul autorului este caracterizat prin realismul detaliilor, dialoguri vii și descrieri ample, care surprind autentic atmosfera rurală și relațiile sociale ale vremii. Pe lângă conflictul dintre vechi și nou, romanul explorează teme precum degradarea morală, conflictul dintre generații (ilustrat de relația Sașa-Scatiu) și poziția femeii într-o societate dominată de bărbați.
„Tănase Scatiu” este mai mult decât povestea unui personaj negativ; este o meditație profundă asupra puterii, avariției și schimbărilor sociale, o oglindă a unor realități perene ale condiției umane.

[Roxana Sabau · Rating 1 out of 5]

am dat peste carte în biblioteca alor mei și m-am gândit ,,hmm, un clasic pe care nu l-am citit”. Fir narativ haotic, personaje slab conturate, aluzii antisemite la fiecare pagină. aplaud totuși folosirea cu generozitate a apelativului meu preferat-jupâneasă.

[claraiazu · Rating 2 out of 5]

1.5⭐

[Razvan Banciu · Rating 3 out of 5]

Apărut sub formă de foileton (modă ce se purta și la noi, la fel ca în Anglia, vezi întreaga serie avându-l ca protagonist pe Sherlock Holmes, Franța sau Statele Unite, mai ales spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX) la sfârșitul lui 1895 și începutul lui 1896, cartea de față este continuarea Vieții la Țară.
Volumul are dimenisunile unei nuvele mai lungi, avându-l ca protagonist pe fostul arendaș Tănase Sotirescu, zis și Scatiu, devenit între timp politician. Personaj grosier, bădăran, arivist, total insensibil, Tănase scatiu va deveni în timp prototipul exploatatorului fără scrupule, iar acesta este probabil marele merit al romanului.

PS: De luat în seamă este și finalul cărții, evident, pentru cei ce se încumetă să ajungă până acolo...

[Cristi Samoila · Rating 4 out of 5]

Very good Romanian book.
'Life is not pink - life can be difficult' style.
Don't read it if you don't like this style.