What do you think?
Rate this book
Τα σταφύλια της οργής, τόμος Β΄
"Κι η Αμερική, μη νομίζεις πως είναι και τόσο μεγάλη. Δεν υπάρχει χώρος για μένα και για σένα, για τους όμοιούς μου και για τους όμοιούς σου, δε χωράνε μαζί πλούσιοι και φτωχοί στην ίδια χώρα, δε χωράνε κλέφτες και τίμιοι άνθρωποι μαζί, ούτε η πείνα μαζί με το πάχος."
588 pages, Paperback
First published April 1, 1939
6 people are currently reading
167 people want to read
About the author
John Steinbeck
1,043 books26.6k followersJohn Ernst Steinbeck was an American writer. He won the 1962 Nobel Prize in Literature "for his realistic and imaginative writings, combining as they do sympathetic humor and keen social perception". He has been called "a giant of American letters."
During his writing career, he authored 33 books, with one book coauthored alongside Edward F. Ricketts, including 16 novels, six non-fiction books, and two collections of short stories. He is widely known for the comic novels Tortilla Flat (1935) and Cannery Row (1945), the multi-generation epic East of Eden (1952), and the novellas The Red Pony (1933) and Of Mice and Men (1937). The Pulitzer Prize–winning The Grapes of Wrath (1939) is considered Steinbeck's masterpiece and part of the American literary canon. By the 75th anniversary of its publishing date, it had sold 14 million copies.
Most of Steinbeck's work is set in central California, particularly in the Salinas Valley and the California Coast Ranges region. His works frequently explored the themes of fate and injustice, especially as applied to downtrodden or everyman protagonists.
During his writing career, he authored 33 books, with one book coauthored alongside Edward F. Ricketts, including 16 novels, six non-fiction books, and two collections of short stories. He is widely known for the comic novels Tortilla Flat (1935) and Cannery Row (1945), the multi-generation epic East of Eden (1952), and the novellas The Red Pony (1933) and Of Mice and Men (1937). The Pulitzer Prize–winning The Grapes of Wrath (1939) is considered Steinbeck's masterpiece and part of the American literary canon. By the 75th anniversary of its publishing date, it had sold 14 million copies.
Most of Steinbeck's work is set in central California, particularly in the Salinas Valley and the California Coast Ranges region. His works frequently explored the themes of fate and injustice, especially as applied to downtrodden or everyman protagonists.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 19 of 19 reviews
August 10, 2020
Fructele mâniei este una dintre cărțile acelea pe care le asemuiesc cu oasele. Rareori te împăunezi cu oasele tale. Tragi cu ochiul la strălucirea ochilor, la delicatețea gâtului, ești mândru se subtirimea taliei și prospețimea pielii, cu ele te lauzi, despre ele vorbești, nu despre rotulă ori osul stern. Dar fără femurul tău esti un olog. Așa în literatură, Fructele mâniei este un os, un femur, o claviculă, un zigomat. Fără, totul ar fi frumos, dar moale si lipit de pământ. Prin Steinbeck omul își capătă oasele si postura care-i e menită omului întreg. Prin el, și alții ca el.
La fel, cartea aceasta te scoate dintre jucării și îți scutură nisipul, strecurat in cutele veșmintelor, de la locul de joacă. Ti-l înlocuiește cu praful din Oklahoma, îi permite să pătrundă pe dedesubt, până la piele, si printre pleoape, și printre dinți, și odată cu el te pătrunde o altă maturitate, una a calamității, una pe care o capeți atunci când ai apucat să trăiești o moarte și o naștere. Să-l citești pe Steinbeck e ca și cum ai iesi din copilarie si ai deveni matur, întreg si pregatit pentru a cântări omenirea.
America anilor 30, anii Marii Depresii si exodul fermierilor din centrul Americii, din statele predominant agricole, înspre California, este subiectul Fructelor mâniei. Carte care a fost criticată ca fiind "rosie", scriitor care a fost acuzat că este pro socialist, chiar pro comunist. Care s-a referit la proprietatea altuia, la ceea ce era definit ca "al lui", s-a referit deci, cu cuvintele "al nostru". Aceasta posesie comună a sunat ca o blasfemie, ca o injurie, in mintea profund capitalistă, care a sesizat imediat amenințarea Pentru mine conotațiile politice au contat foarte puțin, pentru că în urechile mele accentul a căzut pe umanitate si ce înseamnă ea, de fapt.
S-a dovedit în istorie, în mod repetat, ca omenirea nu poate fi echitabilă, iar tabla împărțirii a fost una la care omului i-a dat mereu cu rest. Oamenii sunt incapabili să împartă drept ceva. Că este o planetă, un petec de pământ ori o turtă, ele vor fi împărțite întotdeauna ca de un orb care dă cu barda la întâmplare. Și întotdeauna cel care va primi bucată cea mare, va fi de părere că nu s-a comis nici o eroare.
Omul primește cu bucurie surplusul, indiferent daca ii este de trebuință sau nu. Il prețuiește, îl apără și îl înmulțește dacă poate, căci de ce n-ar avea mai mult? Belșugul este mană cerească, mai ales dacă este al tău. Ce e al tău, devine proprietate, iar proprietatea este inviolabilă, iar cu proprietatea ta faci ce vrei. Poti sa o distrugi sau s-o arunci la gunoi, căci e a ta. Dacă ai un camion de portocale si nu le cumpara nimeni, le poti otravi și lăsa pe câmp să putrezească. Dar dacă lângă hrana aruncată si distrusă pui o mulțime de oameni care mor de foame, te alegi cu un tablou care conține o anomalie.
De fapt, în zilele descrise în Fructele mâniei, umanitatea a sucombat din pricina unui calcul economic, un bilanț contabil a șters de pe fața pământului acel bun simț elementar care nu te lasă să-l lași pe seamănul tău să moară de foame când tu arunci mâncarea la gunoi. Dacă un mecanism economic te obliga la așa ceva, este ceva cu desăvârșire gresit în el. Nu te întrebi cine are dreptate, ci doar constați că dreptate nu există. Ecuația trebuie ștearsă și reconfigurată.
Dar Fructele mâniei nu este o carte despre direcții politice, nu este un curs de economie, căci poate asta pare citind ceea ce am scris. În carte este vorba despre supraviețuire. Despre familie, desigur, despre nedreptate si pierdere, la fel. Însă lupta pentru supraviețuire conține ceva extrem de prețios la Steinbeck, mai pretios decat însăși salvarea celui care duce lupta, anume că ea-i poate salva pe alții, sau poate salva un sâmbure în care stă o altă viață. Chiar dacă cel care luptă va suferi o pierdere, mișcarea lui înspre salvare este o modalitate de a conserva viața, de a genera viața, de a insufla rostogolirea vieții mai departe. Broasca țestoasă din primul capitol este aflată între viață și moarte, dar strădania ei de a se salva, tocmai ea, acea zbatere spre înainte, da sansa a trei semințe să germineze. La fel în ultimul capitol, pierderea unuia generează viață pentru altul. Ca si cum viața se divide din om în om, e ca o ștafeta care se predă inconștient, aproape involuntar.
"...Ce poate sa împiedice sfârșitul tuturor; ce-i poate împiedica pe toți oamenii să să li se facă lehamite, să se întindă pe jos si sa moara?
................
-Greu de spus, Da' tot ce facem noi...mie mi se pare menit să ducă lucrurile înainte. Mie asa mi se pare. Chiar când flămânzești...Chiar când cazi bolnav: unii mor, da' ceilalți raman mai puternici."
Familia Joad. Am terminat cartea de alaltăieri și mă surprind întrebându-mă, sincer, dimineață cand deschid ochii, ce-au mâncat azi? Unde au dormit? Cine s-a mai pierdut? În mintea mea familia Joad va rămâne o nomadă pentru veșnicie, trăind pe un fir de ață întins peste dezastru. Ei vor fi simbolul celor care se salvează zi de zi, doar pentru o zi. Deși veșnic pe drum în fața lor nu este, incredibil, nici un drum. Uimitor a fost să remarc lipsa de patimă, atât de prezentă în romanele clasice românești. Și lipsa deznădejdii. Familia Joad conține de fapt un rezervor enorm de speranță, chiar dacă speranța pare complet nejustificată. Ochii lor sunt nedezlipiti de ziua cea bună care vine înspre ei așa cum ei merg spre ea. Si in asta nu încape nici un strop de visare nătângă, ci doar o năzuință plină de cuviință.
Zilele în care omul este de prisos, în care valorează mai puțin decât un cal, în care el este folosit ca un obiect de unică folosință, conțin în ele un anume soi de dezumanizare, dintre cele mai periculoase. Un om trebuie să rămână un om chiar atunci când atinge cea mai scăzută valoare a sa, iar el trebuie așezat pe o scară a valorilor întotdeauna în dreptul oricărui alt om si niciodată dedesubt, așa cum nici deasupra.
Steinbeck. Nu-mi fac iluzii, nu este îndeajuns tot ce am spus, nici pe departe. Steinbeck este mai mult.
Nu am să zic că mi-a plăcut, pentru ca plăcerea nu are legătură cu lectura asta. Am să zic că am crescut, că știu mai multă istorie a Americii, că am citit un clasic care mi-a întărit postura de cititor. Tot mai mult cred ca este necesar să citim clasici periodic, că face bine la sănătate, precum controlul anual la medic. Acum, recunosc ca nici la medic nu mă duc, dar poate un bun obicei antrenează un altul.
La fel, cartea aceasta te scoate dintre jucării și îți scutură nisipul, strecurat in cutele veșmintelor, de la locul de joacă. Ti-l înlocuiește cu praful din Oklahoma, îi permite să pătrundă pe dedesubt, până la piele, si printre pleoape, și printre dinți, și odată cu el te pătrunde o altă maturitate, una a calamității, una pe care o capeți atunci când ai apucat să trăiești o moarte și o naștere. Să-l citești pe Steinbeck e ca și cum ai iesi din copilarie si ai deveni matur, întreg si pregatit pentru a cântări omenirea.
America anilor 30, anii Marii Depresii si exodul fermierilor din centrul Americii, din statele predominant agricole, înspre California, este subiectul Fructelor mâniei. Carte care a fost criticată ca fiind "rosie", scriitor care a fost acuzat că este pro socialist, chiar pro comunist. Care s-a referit la proprietatea altuia, la ceea ce era definit ca "al lui", s-a referit deci, cu cuvintele "al nostru". Aceasta posesie comună a sunat ca o blasfemie, ca o injurie, in mintea profund capitalistă, care a sesizat imediat amenințarea Pentru mine conotațiile politice au contat foarte puțin, pentru că în urechile mele accentul a căzut pe umanitate si ce înseamnă ea, de fapt.
S-a dovedit în istorie, în mod repetat, ca omenirea nu poate fi echitabilă, iar tabla împărțirii a fost una la care omului i-a dat mereu cu rest. Oamenii sunt incapabili să împartă drept ceva. Că este o planetă, un petec de pământ ori o turtă, ele vor fi împărțite întotdeauna ca de un orb care dă cu barda la întâmplare. Și întotdeauna cel care va primi bucată cea mare, va fi de părere că nu s-a comis nici o eroare.
Omul primește cu bucurie surplusul, indiferent daca ii este de trebuință sau nu. Il prețuiește, îl apără și îl înmulțește dacă poate, căci de ce n-ar avea mai mult? Belșugul este mană cerească, mai ales dacă este al tău. Ce e al tău, devine proprietate, iar proprietatea este inviolabilă, iar cu proprietatea ta faci ce vrei. Poti sa o distrugi sau s-o arunci la gunoi, căci e a ta. Dacă ai un camion de portocale si nu le cumpara nimeni, le poti otravi și lăsa pe câmp să putrezească. Dar dacă lângă hrana aruncată si distrusă pui o mulțime de oameni care mor de foame, te alegi cu un tablou care conține o anomalie.
De fapt, în zilele descrise în Fructele mâniei, umanitatea a sucombat din pricina unui calcul economic, un bilanț contabil a șters de pe fața pământului acel bun simț elementar care nu te lasă să-l lași pe seamănul tău să moară de foame când tu arunci mâncarea la gunoi. Dacă un mecanism economic te obliga la așa ceva, este ceva cu desăvârșire gresit în el. Nu te întrebi cine are dreptate, ci doar constați că dreptate nu există. Ecuația trebuie ștearsă și reconfigurată.
Dar Fructele mâniei nu este o carte despre direcții politice, nu este un curs de economie, căci poate asta pare citind ceea ce am scris. În carte este vorba despre supraviețuire. Despre familie, desigur, despre nedreptate si pierdere, la fel. Însă lupta pentru supraviețuire conține ceva extrem de prețios la Steinbeck, mai pretios decat însăși salvarea celui care duce lupta, anume că ea-i poate salva pe alții, sau poate salva un sâmbure în care stă o altă viață. Chiar dacă cel care luptă va suferi o pierdere, mișcarea lui înspre salvare este o modalitate de a conserva viața, de a genera viața, de a insufla rostogolirea vieții mai departe. Broasca țestoasă din primul capitol este aflată între viață și moarte, dar strădania ei de a se salva, tocmai ea, acea zbatere spre înainte, da sansa a trei semințe să germineze. La fel în ultimul capitol, pierderea unuia generează viață pentru altul. Ca si cum viața se divide din om în om, e ca o ștafeta care se predă inconștient, aproape involuntar.
"...Ce poate sa împiedice sfârșitul tuturor; ce-i poate împiedica pe toți oamenii să să li se facă lehamite, să se întindă pe jos si sa moara?
................
-Greu de spus, Da' tot ce facem noi...mie mi se pare menit să ducă lucrurile înainte. Mie asa mi se pare. Chiar când flămânzești...Chiar când cazi bolnav: unii mor, da' ceilalți raman mai puternici."
Familia Joad. Am terminat cartea de alaltăieri și mă surprind întrebându-mă, sincer, dimineață cand deschid ochii, ce-au mâncat azi? Unde au dormit? Cine s-a mai pierdut? În mintea mea familia Joad va rămâne o nomadă pentru veșnicie, trăind pe un fir de ață întins peste dezastru. Ei vor fi simbolul celor care se salvează zi de zi, doar pentru o zi. Deși veșnic pe drum în fața lor nu este, incredibil, nici un drum. Uimitor a fost să remarc lipsa de patimă, atât de prezentă în romanele clasice românești. Și lipsa deznădejdii. Familia Joad conține de fapt un rezervor enorm de speranță, chiar dacă speranța pare complet nejustificată. Ochii lor sunt nedezlipiti de ziua cea bună care vine înspre ei așa cum ei merg spre ea. Si in asta nu încape nici un strop de visare nătângă, ci doar o năzuință plină de cuviință.
Zilele în care omul este de prisos, în care valorează mai puțin decât un cal, în care el este folosit ca un obiect de unică folosință, conțin în ele un anume soi de dezumanizare, dintre cele mai periculoase. Un om trebuie să rămână un om chiar atunci când atinge cea mai scăzută valoare a sa, iar el trebuie așezat pe o scară a valorilor întotdeauna în dreptul oricărui alt om si niciodată dedesubt, așa cum nici deasupra.
Steinbeck. Nu-mi fac iluzii, nu este îndeajuns tot ce am spus, nici pe departe. Steinbeck este mai mult.
Nu am să zic că mi-a plăcut, pentru ca plăcerea nu are legătură cu lectura asta. Am să zic că am crescut, că știu mai multă istorie a Americii, că am citit un clasic care mi-a întărit postura de cititor. Tot mai mult cred ca este necesar să citim clasici periodic, că face bine la sănătate, precum controlul anual la medic. Acum, recunosc ca nici la medic nu mă duc, dar poate un bun obicei antrenează un altul.
May 9, 2018
"Chùm nho phẫn nộ" là câu chuyện về gia đình Joad, một gia đình tá điền nghèo điển hình của nước Mỹ những năm đầu thế kỷ 20 khi cuộc suy thoái kinh tế được cho là kinh khủng nhất lịch sử đang ập đến. Cuộc khủng hoảng đã đẩy hàng triệu người công nhân và nông dân vào chỗ khốn cùng, không chốn dung thân và bị buộc phải rời khỏi quê hương của mình chỉ đơn giản là để khỏi chết đói. Câu chuyện kể lại chuyến hành trình từ bỏ quê hương như vậy của gia đình nhà Joad từ Oklahoma đến California. Một chuyến hành trình đầy gian khổ, đầy máu và mất mát.
Đọc "Chùm nho phẫn nộ" mà nhiều khi mình cảm thấy cứ y như cách mạng văn hóa hay cải cách ruộng đất ở Trung Quốc hay Việt Nam, nhiều lúc không còn cảm nhận nó là diễn biến từ nước Mỹ nữa. Và có lẽ cũng vì phản ánh quá trung thực hiện trạng một nước Mỹ tan hoang trong những năm khủng hoảng, năm 1940, Steinbeck đã được trao giải Pulitzer cho tác phẩm này. Nó cũng là nền tảng để Steinbeck giành được một giải Nobel văn học năm 1962.
Cả tác phẩm đầy rẫy những sự thật đau buồn cho số kiếp của những người nông dân bị đẩy ra khỏi đất đai mà họ đã bao đời gây dựng, rồi cố gắng lần hồi kiếm từng xu đặng khỏi chết đói. Nhưng mình thực sự bị xúc động với cái kết của câu chuyện, khi Rosasharn, người phụ nữ vừa mới mất đứa con do sinh non, cho người đàn ông không quen biết đang hấp hối vì đói bú sữa của mình. Steinbeck đã chọn cho câu chuyện của mình một cái kết thương tâm nhưng không thể xúc động hơn được nữa.
Duyên cớ mình quyết định đọc tác phẩm này đơn giản là do xem phim "Lady Bird", khi cô bé teen girl nổi loạn Christine "Lady Bird" McPherson cùng mẹ ngồi trên xe ô tô và nghe bản audio của cuốn sách này. Bỗng dưng làm mình nổi hứng. Chỉ có vậy thôi.
Chỉ tiếc mỗi một điều là bản dịch được Nhà xuất bản Tác Phẩm Mới xuất bản năm 1989 mà mình đọc có quá nhiều lỗi biên tập, câu cú ... làm cho tác phẩm xuất sắc này của Steinbeck phần nào bị giảm giá trị. Vậy nên mình vote 4 sao. Tự hỏi là tại sao quyển này gần đây không được tái bản nhỉ ???
Đọc "Chùm nho phẫn nộ" mà nhiều khi mình cảm thấy cứ y như cách mạng văn hóa hay cải cách ruộng đất ở Trung Quốc hay Việt Nam, nhiều lúc không còn cảm nhận nó là diễn biến từ nước Mỹ nữa. Và có lẽ cũng vì phản ánh quá trung thực hiện trạng một nước Mỹ tan hoang trong những năm khủng hoảng, năm 1940, Steinbeck đã được trao giải Pulitzer cho tác phẩm này. Nó cũng là nền tảng để Steinbeck giành được một giải Nobel văn học năm 1962.
Cả tác phẩm đầy rẫy những sự thật đau buồn cho số kiếp của những người nông dân bị đẩy ra khỏi đất đai mà họ đã bao đời gây dựng, rồi cố gắng lần hồi kiếm từng xu đặng khỏi chết đói. Nhưng mình thực sự bị xúc động với cái kết của câu chuyện, khi Rosasharn, người phụ nữ vừa mới mất đứa con do sinh non, cho người đàn ông không quen biết đang hấp hối vì đói bú sữa của mình. Steinbeck đã chọn cho câu chuyện của mình một cái kết thương tâm nhưng không thể xúc động hơn được nữa.
Duyên cớ mình quyết định đọc tác phẩm này đơn giản là do xem phim "Lady Bird", khi cô bé teen girl nổi loạn Christine "Lady Bird" McPherson cùng mẹ ngồi trên xe ô tô và nghe bản audio của cuốn sách này. Bỗng dưng làm mình nổi hứng. Chỉ có vậy thôi.
Chỉ tiếc mỗi một điều là bản dịch được Nhà xuất bản Tác Phẩm Mới xuất bản năm 1989 mà mình đọc có quá nhiều lỗi biên tập, câu cú ... làm cho tác phẩm xuất sắc này của Steinbeck phần nào bị giảm giá trị. Vậy nên mình vote 4 sao. Tự hỏi là tại sao quyển này gần đây không được tái bản nhỉ ???
August 30, 2012
This time, on volume 2, I got used with the constant referring to communism and the author's belief that this is the solution to the problems the people depicted in the novel are suffering. But still I have something to complain about and I could not award it more than 4 stars: I did not liked the way the novel ended. I think the end is much too abrupt and Steinbeck really could have done better. Maybe something in the Hollywood style when all ends up well in the very last minute by a fortunate twist. I know it would not have been realistic, but the way it is now it is simply leaving it open for speculation. We cannot know if the Joad's managed to live on or they all died of hunger.
On the positives, I liked very much the strong feminine character that rules the Joad family during their wondering to and into California. The Mother is a well build character not encountered too often in other novels.
I also enjoyed the short chapters between what I call "normal" story chapters. These were usually previewing the next chapter from the perspective of the masses or an unnamed family similar with the one described in the main story.
All around it is a nice novel, well worth reading it. I heard of the novel in my teenage years but never managed to read it until now and I do not regret doing it.
On the positives, I liked very much the strong feminine character that rules the Joad family during their wondering to and into California. The Mother is a well build character not encountered too often in other novels.
I also enjoyed the short chapters between what I call "normal" story chapters. These were usually previewing the next chapter from the perspective of the masses or an unnamed family similar with the one described in the main story.
All around it is a nice novel, well worth reading it. I heard of the novel in my teenage years but never managed to read it until now and I do not regret doing it.
October 20, 2019
"-Tom...mi-ai spus...mi-ai făgăduit că n-ai să te porți așa. Nu știi ce mi-ai făgăduit?
-Ba știu, maică. Și încerc să mă țiu de vorbă. Da' polițiștii ăștia...Ai văzut vreodată un polițist să n-aibă curul cât banița? Și-și bâțâie bucile, și-și leagănă mereu pistoalele prin tot locul. Să știi, maică, dacă ar lucra și ei așa cum spune legea, de, n-am avea nici noi nimic de zis. Da' nu vor să știe de lege. Împotriva mândriei noastre se-nverșunează. Vor să ne facă să ne gudurăm și să ne târâm pe burtă ca un câine bătut cu biciul. Vor să ne frângă grumazul. Vai, Doamne-Dumnezeule, maică, vine o vreme când omul nu-și mai poate apăra obrazul de rușine decât dând cu parul în capul unui polițist. Împotriva cerbiciei noastre se-nverșunează ei".
-Ba știu, maică. Și încerc să mă țiu de vorbă. Da' polițiștii ăștia...Ai văzut vreodată un polițist să n-aibă curul cât banița? Și-și bâțâie bucile, și-și leagănă mereu pistoalele prin tot locul. Să știi, maică, dacă ar lucra și ei așa cum spune legea, de, n-am avea nici noi nimic de zis. Da' nu vor să știe de lege. Împotriva mândriei noastre se-nverșunează. Vor să ne facă să ne gudurăm și să ne târâm pe burtă ca un câine bătut cu biciul. Vor să ne frângă grumazul. Vai, Doamne-Dumnezeule, maică, vine o vreme când omul nu-și mai poate apăra obrazul de rușine decât dând cu parul în capul unui polițist. Împotriva cerbiciei noastre se-nverșunează ei".
July 20, 2022
Não é uma leitura pra todo mundo... mas olha, devia.
Essa segunda metade é super aflitiva, mas ainda terminou melhor do que eu esperava.
Essa segunda metade é super aflitiva, mas ainda terminou melhor do que eu esperava.
July 5, 2020
Steinbeck m-a cucerit de la prima întâlnire, (Iarna vrajbei noastre), dar acest roman mi-a lăsat o impresie deosebit de puternică. Aș zice că e una din cărțile care m-au marcat. Cele două volume prezintă tulburătoarea dramă a unei familii din Oklahoma alungate de pe propriul pământ pe care, în fapt, nu îl mai poseda, din cauza industrializării. Călătoria spre California, un fel de tărâm al tuturor posibilităților, se dovedește una dificilă. Realitatea întâlnită acolo de cei din neamul Joad întrece orice așteptări prin duritate și contrast. Nimic nu e cum ar trebui să fie. Întâlnim o mamă trecută de prima tinerețe, invincibilă și neobosită care coagulează energia bărbaților, un fiu dezertor ciudat, un altul care iubește mașinile și femeile și cel din urmă, Tom, nădejdea familiei, cel care ar putea deveni un lider al tuturor celor oropsiți și mâniați. Romanul este pe jumătate despre umanitate și pe jumătate despre lipsa ei, despre foame și mizerie morală, despre compromis și disperare, dar și despre puterea de a face lucruri neînchipuite pentru cei dragi, despre abuzuri și lipsa opțiunilor.
Mi-au plăcut stilul "cinematografic" al autorului, alternanța capitolelor poetic-mataforice și meditative cu cele construite prin narațiune alertă.
Un semn de întrebare îmi pun în legătură cu autenticitatea personajului matern ale cărei resurse sunt inepuizabile. Ea nu cedează nicio clipă, nu își "permite" sau, cum zice ea, "nu are dreptul" să o facă, nici atunci când fiul favorit trebuie să fugă, nici când își vede nepotul născut mort și nici când își pierde ambii părinți. Să existe oare femei atât de puternice?
Recomand acest roman chiar și pentru faptul că lămurește cum, la nivel social, corporațiile și marii antreprenori /proprietari îi îngroapă realmente pe cei mici. Imaginea care m-a marcat a fost cea a copiilor bolnavi și flămânzi în contrast cu recolte întregi de portocale aruncate pe câmp și stropite cu gaz pentru a nu fi consumate.
Mi-au plăcut stilul "cinematografic" al autorului, alternanța capitolelor poetic-mataforice și meditative cu cele construite prin narațiune alertă.
Un semn de întrebare îmi pun în legătură cu autenticitatea personajului matern ale cărei resurse sunt inepuizabile. Ea nu cedează nicio clipă, nu își "permite" sau, cum zice ea, "nu are dreptul" să o facă, nici atunci când fiul favorit trebuie să fugă, nici când își vede nepotul născut mort și nici când își pierde ambii părinți. Să existe oare femei atât de puternice?
Recomand acest roman chiar și pentru faptul că lămurește cum, la nivel social, corporațiile și marii antreprenori /proprietari îi îngroapă realmente pe cei mici. Imaginea care m-a marcat a fost cea a copiilor bolnavi și flămânzi în contrast cu recolte întregi de portocale aruncate pe câmp și stropite cu gaz pentru a nu fi consumate.
March 2, 2023
Αν δεν το έχει διαβάσει κάποιος, το συνιστώ με όλη μου την καρδιά.
Ωστόσο, χρειάζεται νέα, φρέσκια μετάφραση, σύγχρονη γλώσσα.
Πολλές λέξεις και εκφράσεις δεν χρησιμοποιούνται σήμερα, δεν ξέρω κι αν χρησιμοποιήθηκαν ποτέ στην καθομιλουμένη, μοιάζουν να είναι γλωσσοπλαστική δημιουργία.
Αυτά με όλο το σεβασμό μου.
Για το μυθιστόρημα και το δημιουργό, παραμένουν αγαπημένοι μου και πολύ ψηλά στην κατηγορία αυτή.
Ο Στάινμπεκ παραμένει ο μόνος που περιέγραψε την εποχή της Λεκάνης της Σκόνης (dust bowl era) 1930-1940, και την αγωνία των εσωτερικών μεταναστών στις ΗΠΑ, εφόσον το βιβλίο της συγγραφέα Sanora Babb με τίτλο Whose names are unknown, παρέμεινε στο συρτάρι λόγω της μεγάλης επιτυχίας του Στάινμπεκ και κυκλοφόρησε πρώτη φορά το 2004 από την Oxford university press, και δεν έχει μεταφραστεί στη γλώσσα μας.
Ωστόσο, χρειάζεται νέα, φρέσκια μετάφραση, σύγχρονη γλώσσα.
Πολλές λέξεις και εκφράσεις δεν χρησιμοποιούνται σήμερα, δεν ξέρω κι αν χρησιμοποιήθηκαν ποτέ στην καθομιλουμένη, μοιάζουν να είναι γλωσσοπλαστική δημιουργία.
Αυτά με όλο το σεβασμό μου.
Για το μυθιστόρημα και το δημιουργό, παραμένουν αγαπημένοι μου και πολύ ψηλά στην κατηγορία αυτή.
Ο Στάινμπεκ παραμένει ο μόνος που περιέγραψε την εποχή της Λεκάνης της Σκόνης (dust bowl era) 1930-1940, και την αγωνία των εσωτερικών μεταναστών στις ΗΠΑ, εφόσον το βιβλίο της συγγραφέα Sanora Babb με τίτλο Whose names are unknown, παρέμεινε στο συρτάρι λόγω της μεγάλης επιτυχίας του Στάινμπεκ και κυκλοφόρησε πρώτη φορά το 2004 από την Oxford university press, και δεν έχει μεταφραστεί στη γλώσσα μας.
March 21, 2019
Βαρύ βιβλίο (αναγνωστικά, πάντα)... Φαίνεται απλό αλλά είναι γεμάτο από βαθειά μηνύματα για την κοινωνία της Αμερικής στα χρόνια της ύφεσης, τα οποία (δυστυχώς) είναι πολύ επίκαιρα. Φοβερό βιβλίο, δεν διαβάζεται ελαφρά τη καρδία, αλλά σίγουρα αξίζει!
October 16, 2018
Εξαιρετικό
August 28, 2022
4.5! such a great book, although it took me ages to finish it
May 6, 2023
Δυνατή συνέχεια σε ένα πολύ ιδιαίτερο βιβλίο που είτε θα σου αρέσει είτε θα σε τρομάξει είτε θα το μισήσεις. Ανήκω στους πρώτους.
September 22, 2024
Nói gì nữa đây? Mọi thứ sao mà quá sức tưởng tượng...
April 24, 2025
fazia muito tempo que um livro não me fazia chorar em público :(
July 23, 2012
Grapes of Wrath is a book that will make you think. Keep your mind and your heart open while you are reading it.
Things like those described in this book really happened and are stil happening all over the world. You can judge the words used to describe the actual facts but you can never ignore those facts...
Things like those described in this book really happened and are stil happening all over the world. You can judge the words used to describe the actual facts but you can never ignore those facts...
December 2, 2025
Ο δεύτερος τόμος του έργου αποτελεί τη συνέχεια της οδύσσειας της οικογένειας Τζόουντ στην Καλιφόρνια. Η ιστορία κορυφώνεται καθώς οι ήρωες φτάνουν στη "Γη της Επαγγελίας", μόνο και μόνο για να ανακαλύψουν ότι η πραγματικότητα είναι πολύ πιο σκληρή από ό,τι περίμεναν. Αντιμετωπίζουν την πείνα, την εκμετάλλευση, την απανθρωπιά των ιδιοκτητών γης και την εχθρότητα των ντόπιων κατοίκων. Μέσα από τις σελίδες του, ο αναγνώστης παρακολουθεί τον αγώνα τους για επιβίωση, την απώλεια αγαπημένων προσώπων και την ωρίμανση της συνείδησής τους.
Είναι ένα εμβληματικό μήνυμα αντίστασης, ανθρωπιάς και κοινωνικής δικαιοσύνης. Το βιβλίο υπενθυμίζει με εμφατικό τρόπο ότι η ανθρώπινη αξιοπρέπεια είναι αδιαπραγμάτευτη και ότι η αλληλεγγύη είναι το μόνο όπλο απέναντι στην αδικία. Ο Στάινμπεκ, με το αριστουργηματικό του ύφος, αναδεικνύει το πώς οι άνθρωποι μπορούν να βρουν τη δύναμη να συνεχίσουν, ακόμα και στις πιο απελπιστικές συνθήκες, και πώς η οργή μπορεί να μετατραπεί σε δράση.
Η αφήγηση κυλάει ομαλά, με την απαραίτητη δόση δράματος, κοινωνικού σχολίου και λυρισμού, διατηρώντας το ενδιαφέρον του αναγνώστη αμείωτο μέχρι το συγκλονιστικό φινάλε. Η γλώσσα είναι ζωντανή, απλή και γεμάτη εικόνες.
Αυτό το βιβλίο είναι η κορύφωση ενός σπουδαίου έργου. Η δύναμή του, το διαχρονικό του μήνυμα και η αριστουργηματική γραφή του το καθιστούν ένα από τα καλύτερα αναγνώσματα που μπορεί να απολαύσει κανείς.
Ένα σπουδαίο ανάγνωσμα που θα σας συγκινήσει .
Είναι ένα εμβληματικό μήνυμα αντίστασης, ανθρωπιάς και κοινωνικής δικαιοσύνης. Το βιβλίο υπενθυμίζει με εμφατικό τρόπο ότι η ανθρώπινη αξιοπρέπεια είναι αδιαπραγμάτευτη και ότι η αλληλεγγύη είναι το μόνο όπλο απέναντι στην αδικία. Ο Στάινμπεκ, με το αριστουργηματικό του ύφος, αναδεικνύει το πώς οι άνθρωποι μπορούν να βρουν τη δύναμη να συνεχίσουν, ακόμα και στις πιο απελπιστικές συνθήκες, και πώς η οργή μπορεί να μετατραπεί σε δράση.
Η αφήγηση κυλάει ομαλά, με την απαραίτητη δόση δράματος, κοινωνικού σχολίου και λυρισμού, διατηρώντας το ενδιαφέρον του αναγνώστη αμείωτο μέχρι το συγκλονιστικό φινάλε. Η γλώσσα είναι ζωντανή, απλή και γεμάτη εικόνες.
Αυτό το βιβλίο είναι η κορύφωση ενός σπουδαίου έργου. Η δύναμή του, το διαχρονικό του μήνυμα και η αριστουργηματική γραφή του το καθιστούν ένα από τα καλύτερα αναγνώσματα που μπορεί να απολαύσει κανείς.
Ένα σπουδαίο ανάγνωσμα που θα σας συγκινήσει .
October 11, 2022
Một tác phẩm văn học dài, buồn, u ám về những phận đời bế tắc cùng quẫn là những gì mà mình thường nghe mọi người review về tác phẩm này. Cá nhân mình rất ngại đọ c những truyện buồn, sad ending nên khá dè dặt chưa muốn đọc cuốn này nhưng tên tuổi của nhà văn John Steinbeck cùng những giải thưởng danh giá mà ông đạt được khiến mình rất tò mò do chưa từng đọc tác phẩm của ông
Thiệt lòng là rất thích cuốn này, hiện thực nghiệt ngã của cuộc đời những người nông dân, tá điền được kể lại cuốn hút, CHÂN THỰC, không hề sướt mớt, vật vã. Mình không chỉ cảm nhận được sự bế tắc mệt mỏi mà còn cả nghị lực, sự trai lì của những con người ấy. Tạm quyên đi cuộc sống như một con người đúng nghĩa, họ phải tìm cách bám trụ, tồn tại bằng mọi giá, bảo vệ gia đình bằng mọi giá
Một gia đình tam đại đồng đường rồng rắn tha phương, nương tựa vào nhau mà trong mắt mình hai trụ cột vững trãi nhất là Người Mẹ và Tom (người con trai thứ), họ là những người kiên cường nhất có lẽ vì họ sống hết mình cho gia đình, cho những người mình yêu thương
P/S Mọi ng kêu kết thúc truyện bế tắc hoàn bế tắc nhưng mình lại khá thích kết thúc này, nó làm mình mỉm cười khi đóng cuốn sách lại chứ không gào rú bức xúc
Thiệt lòng là rất thích cuốn này, hiện thực nghiệt ngã của cuộc đời những người nông dân, tá điền được kể lại cuốn hút, CHÂN THỰC, không hề sướt mớt, vật vã. Mình không chỉ cảm nhận được sự bế tắc mệt mỏi mà còn cả nghị lực, sự trai lì của những con người ấy. Tạm quyên đi cuộc sống như một con người đúng nghĩa, họ phải tìm cách bám trụ, tồn tại bằng mọi giá, bảo vệ gia đình bằng mọi giá
Một gia đình tam đại đồng đường rồng rắn tha phương, nương tựa vào nhau mà trong mắt mình hai trụ cột vững trãi nhất là Người Mẹ và Tom (người con trai thứ), họ là những người kiên cường nhất có lẽ vì họ sống hết mình cho gia đình, cho những người mình yêu thương
P/S Mọi ng kêu kết thúc truyện bế tắc hoàn bế tắc nhưng mình lại khá thích kết thúc này, nó làm mình mỉm cười khi đóng cuốn sách lại chứ không gào rú bức xúc
June 26, 2017
Karu meininki jatkuu. Ei ehkä niin hyvä kuin alkuosa, mutta hyvä kuitenkin.
June 21, 2020
The book goes on to describe the social odyssey of the Joad family who must travel 2,000 miles in search of a better life.
Displaying 1 - 19 of 19 reviews