46 de ani de neştiută viaţă monahală în Sfântul Munte au sfârşit prin a face dintr-un simplu ţăran rus poate cea mai remarcabilă figură a spiritualităţii ortodoxe a secolului nostru. În 1987 Biserica Ortodoxă recunoaşte în el un adevărat „dascăl profetic şi apostolic”. Descoperite după moarte în chilia sa, însemnările cuprinse în volumul de faţă constituie unul dintre cele mai fascinante documente spirituale ale epocii noastre. Lectură tulburatoare, ele revelează omului modern fantastica aventură interioară a sfinţeniei. Dramatismul iubirii divine, riscurile rugăciunii, ispitele mândriei — tot atâtea jaloane ale unui itinerar spiritual fascinant şi terifiant. Răstignită, inima sfântului atinge în acelaşi timp raiul si iadul. Ascetul învaţă înălţarea la cer prin pogorârea la iad. Nu orice iad, ci iadul smereniei şi iubirii lui Hristos, singurul în stare să copleşească iadul deznădejdii — experienţa cotidiană a epocii noastre.
Daca exista sfinti inseamna ca Dumnezeu este cu noi si n-am nevoie sa strabat tot pamantul ca sa-l gasesc. Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui A te ruga pentru oameni e totuna cu a-ti varsa sangele. Smerenia e lumina prin care putem vedea Lumina-Dumnezeu. Ce fericiti suntem noi crestinii: ce Dumnezeu avem! Domnul se potriveste noua ca sa mangaie orice suflet. Smeriti-va inimile voastre si veti vedea mila Domnului, si inca de pe pamant veti cunoaste pe Ziditorul ceresc si sufletul vostru nu va cunoaste saturare in iubire. Invata sa te cunosti pe tine insuti si sa dai sufletului nevointa dupa puterile lui Preda-te voii lui Dumnezeu: intristarea se va imputina si va fi mai usoara, pentru ca sufletul va fi in Dumnezeu si va afla in El mangaiere, fiindca Domnul iubeste sufletul care s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si parintilor. Daca te birui pe tine insuti Domnul iti va da sfantul Sau ajutor drept rasplata pentru smerenia si osteneala ta