Iochka

by Cristian Fulaș, Florica Courriol (Translator), Jean-Louis Courriol (Translator)

Au cœur d’une vallée sauvage des Carpates, Iochka fabrique du charbon de bois. Quasi centenaire, il aime se taire, boire sec et dévaler ivre les routes sinueuses des montagnes au volant de sa vieille Trabant bleue. Mais le plus souvent, il demeure assis sur le banc cloué à l’extérieur de sa petite maison, se remémorant son existence hors norme. La guerre, les camps soviétiques, Ceaușescu, puis la camaraderie du chantier quand il est affecté à la construction d’une voie ferrée qui ne mène nulle part. Là, loin du tumulte de l’Histoire, il expérimente l’harmonie sexuelle auprès d’Ilona, l’amour lumineux de sa vie, et partage l’amitié indéfectible du contremaître, du docteur et du pope, tous trois aussi alcooliques et excentriques que lui. Avec eux, il approche le secret du temps et du bonheur.

Genres: Romanian Literature, Romania, Literature, Roman

421 pages, Kindle Edition

First published January 1, 2021

About the author

Cristian Fulaș a absolvit Litere, apoi studii aprofundate de teoria literaturii. Debutează în 2015 cu Fîșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). Fragmente din roman au fost traduse în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016 După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iași). A tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană și franceză, dintre care amintim: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur • O aruncare de Zaruri (Stéphane Mallarmé).
De același autor, la Editura Polirom au mai apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017) și romanele Fîșii de rușine (2018) și După plîns (2019). În 2018 publică Povestea lui Dosoftei la Editura Muzeelor Literare Iași, în cadrul unui proiect FILIT. Din 2019 traduce Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut.

Reviews

[Jovi Ene · Rating 5 out of 5]

Undeva la poalele Munților Carpați este o vale în care civilizația refuză să pătrundă și unde oamenii sunt mereu aceiași, trăind și îmbătrânind împreună, unde schimbarea și moartea nu par să ajungă. Ioșca pare a fi centrul acestui univers, un om simplu, care iubește cu toată ființa și pe care toată lumea se poate baza; dar și celelalte personaje sunt la fel de semnificative: Ilona, soția sa; preotul de la schit; maistrul puternic și temut; doctorul de la Sanatoriul de boli psihice. O întreagă lume, care merită a fi cunoscută mai îndeaproape. 400 de pagini, ce trebuie citite în doze mici.
Un bildungsroman ca la carte, în care personajele noastre freamătă și trăiesc, experimentează și evoluează, se întorc în timp pentru a desluși întâmplări și se întâlnesc mereu, pentru a bea un pahar de horincă și a tăcea împreună. Impecabil construit, de la nivel de frază până la un subiect complex și la o întindere mare pe plan temporal, Ioșca este, pentru mine, unul dintre cele mai puternice romane românești ale ultimilor ani.

[Paul Ispas · Rating 5 out of 5]

Băi, cum e cartea asta! Dacă vreau să-i prezint un synopsis și să nu pară că am citit o ciudățenie, trebuie să omit multe adjective esențiale. Totuși, în linii mari este vorba despre relația tuturor oamenilor din jurul lui Ioșca cu el, un etnic maghiar care a trăit majoritatea vieții sale printre români, fost prizonier de război și anormal de dotat biologic. Sunt două personaje principale în carte, totuși. În prima parte îl urmărim în principal pe Ioșca, apoi pe Ilona, soția lui Ioșca, cumva ca un roman în două părți. Totul e înecat în băutură fără a fi filtrat excesiv de efectele consumului.
Alături de Ilona și Ioșca mai apar câteva personaje esențiale, foarte bine conturate. Un preot dintr-un schit, un doctor de la un azil, un maistru excesiv de puternic fizic și o bucătăreasă.
Tehnica narativă e ”Fulaș at his finest”. Sunt la a 4a carte scrisă de Cristian Fulaș și în continuare mă surprinde felul în care creează ritm narativ (dacă există așa ceva) tipic temelor discutate. Pare o combinație reușită între Dostoievski și Marquez. Știu că autorul îl apreciază mult pe James Joyce, dar cum n-am citit nimic de el nu-mi pot da cu părerea asupra influenței.
Timpul nu curge liniar în povestea lui Ioșca. Este ușor contorsionat, ceva ce-mi amintește de Laur al lui Evgheni Vodolazkin, dar doar puțin, pentru că Fulaș îi conferă finalitate.
Da, ce să zic, e unul dintre cele mai bune romane românești pe care le-am citit.

[Veronica · Rating 4 out of 5]

4,5⭐
Mi-a plăcut "Ioșca" lui Cristian Fulaș. Un roman greu de uitat, cu fraze lungi și descrieri care te fac să vezi, să mirosi și să simți; cu dialog în povestire, teatru în descriere și multe alte trucuri, pe care la prima vedere nu le sesizezi, ci doar te trezești că timpul nu mai este același și personajele sunt într-o altă etapă a vieții.

Mi-au atras atenția câteva descrieri destul de haioase.

Un fragment haios este acela când în vale ajung turiștii cu telefoanele mobile. O apariție ciudată pentru localnici. Fulaș îi descrie:

" ..mulți oameni păreau să umble hăbăuci pe drumuri și pe poteci și să vorbească singuri. Urlau, gesticulau, rugau, iubeau de unii singuri străbătând valea în ample volute și oprindu-se din mers, osteniți... Îi porecliseră pe aceștia Urlătorii, fără nicio ezitare și din primele zile asimilandu-i nebunilor de dincolo de gardul azilului".
Iar pe cei care își fac selfi îi denumește "Holbații".

Un alt fragment care mi-a plăcut este descrierea dansului popular sârba, pe care personajele îl dansează la nunta lui Ioșca cu Ilona:

"Brațele lor vânjoase și vârstate de vene s-au prins în sârbă, țambalul a luat ritmul, picioarele din direcția de rotire s-au ridicat toate la un semn și au lovit năprasnic bătătura dintre barăci, ridicând praful în aer de-un stânjen. Când vioara a început să cânte, a început și sârba propriu-zisă, joc îndrăcit de la câmpie, care zguduia pământul și tulbura băutura în pahare, joc însoțit de privirile cuprinse de nebunie ale bărbaților care, în răsucirea lor constantă și ritmată, repetau toată istoria neamului lor de țărani și o scriau, cu pași de foc parcă, în praful dintre mese. Se învârteau, se opreau dintr-o dată, picioarele băteau pământul la unison, strigătele din piepturi erau unul singur, strigătul bucuriei de a fi cu care se născuseră și care nu avea să-i părăsească până în clipa morții...." (pag. 208).

Romanul are umor destul, descrieri plăcute ochiului, dar și vulgaritate pe alocuri. 😊

Cristian Fulaș este un bun povestitor, ne amintește de Liviu Rebreanu sau Sadoveanu.

Există și ceva care nu mi-a plăcut în acest roman: paginile de dragoste. Unele sunt vulgare și parcă duse într-o lume care nu este cea "din vale".

[Titi Coolda · Rating 5 out of 5]

Cartea asta ,în timp ce o citeam, mi-a lasat mereu impresia că-s în mijlocul unei tragedii grecești. Are ceva din arhetipurile primordiale.Locul acțiunii,numit simplu Valea,este asemenea unui Olimp în care se dezlănțuie toate forțele binelui și-ale răului, poezia și sordidul. Iar stilul narativ al scriitorului m-a cucerit pe deplin.

[Gabriela Vieru · Rating 4 out of 5]

4.5*
În afară de scenele de dragoste care uneori sunt stîngaci construite, romanul e valoros. E un salt imens față de ce a scris Fulaș înainte tocmai pentru că nu seamănă cu Fulaș din Fîșii de rușine, de exemplu. Iar schimbarea stilului nu e lucru ușor, abia asta ne arată cît de talentat e un prozator cu adevărat.

[Miruna Trotuș · Rating 1 out of 5]

Niște personaje mai bidimensionale ca astea nici în romane polițiste nu găsești. Bărbații beau, femeile caută pulă, cam atâta ne oferă această capodoperă literară.

Nimeni nu vorbește. Cele mai frumoase și trainice relații sunt bazate pe tăcere. Tăcerea la rang de simplitate și frumusețe absolută, sau cum să construiești personajele când oricum n-ar avea ce vorbi unii cu alții.

Cică roman de dragoste, auzi. Vă fac un rezumat:

Duduia provine dintr-o familie disfuncțională și descoperă că îi place să umble după hăndrălăi. Atâta face, pune ochii pe fiecare și-l tăvălește. Pune ochii și pe ăsta, de-i personaj principal, și se întâlnesc noaptea lângă căminul muncitoresc și și-o trag toată noaptea în iarbă. O fantezie de bărbat impotent (adică autorul) nu reiese doar prin faptul că absolut toate femeile din cartea lui sunt disperate "să își umple un gol", ci și prin faptul că personajul principal e un nene cu ditai pula, capabil să o rupă p-aia toată noaptea.

Ăla în schimb visa la viața la țară, undeva cu natură, familie, cer albastru, nu uzine și tristeți comuniste. Aia nu pleacă cu el, deși se înțelegeau deja telepatic prin tăceri profunde. Ăla pleacă și ea nici că se mai aruncă pe dârlăi, că niciunu nu-i ca ăsta.

Apare totuși într-o iarnă în ușa ăluia, nu bună ziua, nu nimic, direct pe el ca o nesătulă, dup-aia curăță niște cartofi și se spală la dodoașcă într-un lighean. Viața simplă la care visează orice om, și mai ales femeie.

Trăiesc liniștiți, fac un copil, și într-o zi începe să aibă niște dureri, se duce la oraș la doctor, i-e rușine de moare, dar pagini întregi ni se descrie și ce plăceri îi provoacă un control ginecologic, află că are cancer, de frică de moarte se fute și mai abitir cu omul ei, într-o zi o doare tare, vine un doctor cu o morfină și moare la scurt timp după.

Asta e fantezia oricărui prost: o femeie care să tacă și să se fută sălbatic și să nu ceară vreodată nimic de la viață. Cică poveste de dragoste. Bă, restul care au aplaudat la cartea asta și i-au dat premii au citit tot ce-am citit și eu?

Mai există și povești secundare, că trebuia să umple patru su' de pagini cu ceva. Unul moare dându-și o labă uitându-se pe geam la ăștia cum se tăvălesc.

Alta era așa nesătulă că și-a început viața sexuală un pădure cu un lup.

Nea ăsta principal la bătrânețe stă pe prispă și bea și vine o proastă tânără de la o cabană din apropiere, certată cu un fraier, se pune lângă el să bea, și nici una nici două, începe să analizeze ce-i atârnă moșului pe sub cracul de la pantaloni, așa că se aruncă pe el. Dup-aia povestește la alte proaste de la oraș, și se face pelerinaj de futai la moș acasă, că toate proastele de la oraș au un gol de umplut și bărbați prea fraieri pentru asta. Vin și câte două odată, nu se supără nimeni.

Pornografie rurală, asta am citit. Ici-colo niște elemente de politică sau istorie, cât să fie niște context, dar nu schimbă cu nimic traiectoria futăcioasă a personajelor.

Cui i-a plăcut rahatul ăsta, se închidă în casă și să se întrebe ce-i lipsește. Sau mă rog, dacă e doar despre pornografie rurală, vindeți, bă, cartea asta ca atare, nu mai păcăliți oamenii că e o capodoperă și o simfonie despre o mare dragoste.

[Taisia Crudu · Rating 4 out of 5]

Bine ați venit pe vale, la poalele munților unde oamenii trăiesc în modul cel mai simplu, primitiv pe-alocuri. Aici îi găsim pe muncitori, printre care pe fierarul Ioșca, soția sa Ilona, maestrul Vasile și soția sa Ileana, preotul și doctorul de la spitalul de boli mintale, la fel amplasat pe vale.

Pe vale viața se scurge într-un ritm domol, urmându-și cursul său firesc. Aici oamenii lucrează, se iubesc, leagă prietenii, construiesc familii. Asistăm la o nuntă, un botez și o înmormântare. Salopetele de muncă fac parte din peisajul firesc, damigeana de pălincă îi însoțește la bine și la rău, în prietenie și la ceartă, la chef, voie bună, dar și la necaz.

Citind unele recenzii, până a lectura cartea, am văzut mențiunea “excese, exagerări”. Da, țin să menționez și eu că deși cartea este de un realism extraordinar, ceea ce și cucerește; autorul a intercalat și niște exagerări cu o conotația sexuală, care după părerea mea nu-și au rostul, parcă nu sunt din peisajul văii. Dacă acele referințe sexuale (inclusiv scena de zoofilie) lipseau, apreciam și mai mult cartea.

Așa cum am întrezărit realismul lui Rebreanu printre paginile sale, aș fi put recomanda cartea și școlarilor. Însă, dat fiind scenele menționate mai sus (unde lipsește senzualitatea și avem mai mult vulgaritate), cred că este o carte 18+. Nu am mai citit nimic de la autor, deci ar putea fi o trăsătură definitorie a scrierii lui, pe care eu aici o contest.

Personaje bine conturate, cu trăsături definitorii. Planul prezentului și al trecutului sunt frumos intercalate. Toate descrierile pitorești, stilul povestitor al romanului te vor cuceri și îți vor crea o stare de bine.

“Libertatea însemna, după el, să trăiești fără să fii amenințat cu moartea de către oameni care sunt stăpâni peste viața ta. Pentru ceilalți, dacă el înțelege bine - și-și petrecuse multe nopți cu sticla de horincă pe lavița din fața casei gândindu-se la asta-, libertatea era lipsă fricii. Lbertatea celor oameni venise atât de departe însemna libertatea de a vorbi, de a spune orice și oricând, de a se mișca dintr-o parte în alta, de râde fără teama zilei de mâine.”

“Ioșca” de Cristian Fulaș

[Dorin · Rating 4 out of 5]

Timpul trece pe lângă Ioșca și Ioșca pe lângă timp, fără vreun punct de contact între cei doi.

Romanul transmite un sentiment de calm și te invită să iei lucrurile așa cum vin, fără să te agiți prea mult, că oricum nimic nu se va schimba și totul va fi așa cum îi e dat să fie. Un roman al pasivității care nu prea merge cu ideile timpurilor noastre. Din această cauză, Ioșca iese din tipare, atât prin senzațiile pe care ți le oferă, cât și prin stilul în care e scris.

Din păcate, știind că Ioșca e veșnic și că nimic nu-l va zdruncina vreodată destul, la un moment dat începi să pierzi interesul. Dar chiar și așa rămâne un roman foarte bun.

„Puterea e ca dragostea, doar cine luptă pentru ea o are.”

„Pentru săraci lumea nu se schimbă niciodată.”

[Cristian · Rating 4 out of 5]

3,5. Daca nu era stilul putin cam prafuit care devine obositor cateodata si niste scene de umplutura, mi-ar fi placut mai mult. Dar in rest doar cuvinte de lauda. Mai bun decat mare parte din literatura romana pe care am citit-o.

[Mălina Maria · Rating 5 out of 5]

Ce face Cristian Fulaș în acest roman nu este doar un admirabil tur de forță, ci și unul de eleganță, stil și frumusețe. Nu am recunoscut aproape nimic din celelalte cărți semnate de el în “Ioșca”, iar asta nu poate să însemne decât că, renunțând la zbuciumul existențial asurzitor în detrimentul celui interiorizat, mocnit, Fulaș construiește prin personajul său principal un adevărat elogiu închinat singurătății. Și iubirii. Și vieții însăși. Și peste toate se țese un gând despre țara și lumea în care trăim, despre felul nostru de a fi, despre ceea ce este neașezat și altfel, dar și despre putere și mersul lucrurilor și al istoriei. Un gând nici amar, nici profetic, ci doar așezat, forțat să se închege de privirea care alunecă nu doar la suprafața vieții, ci în miezul ei colcăitor, nu opunând, ci acceptând și binele, și răul, și plăcerea, și durerea, și viața, și boala, și moartea, și deșertăciunea tuturor celor ce sunt, ce se simt, ce se vădesc a fi în și printre noi

“…toată frumusețea lumii trebuia lăsată acolo, nu se știa pentru cine și nu se știa pentru ce…”

Lumea satului, prinsă în chingile ei prea bine cunoscute, o lume care nu trebuie să facă altceva decât să tacă, să existe dincolo de gândul celorlalți, pentru a te acapara în liniștea ei atât de plină de energie, de vitalitate, de forță în stare brută. E lumea în care marea există atunci când e de fapt nimic, în care iubirea există în sine, dincolo de reprezentările virtuale ale ei. În care golurile se cască și se umplu prin așteptări, tăceri, momente de răbdare. Lumea pe care de multe ori o căutăm și vrem s-o trăim fără să știm să tăcem ca să o putem simți.

O lume care ne arată că intensitatea zbuciumului stă în tăcere, populată de oameni a căror existență e suficientă sieși prin tocmai trecerea lor neobservată. Oameni dintr-o bucată, bărbați și femei (auto)izolați, existențe simple și risipite, acestor personaje care își rabdă trecerea într-o singurătate colectivă, timpul nu le oferă senzația avansării, acel avânt al intenționalității, ci tocmai conștiința că odată intrată în temporalitate, lumea (lor) e ca și moartă. E drept că în urma acestei înțelegeri rămâne tot o tăcere-împreună, aproape tămăduitoare prin discreția sa.

“O izbăvire care nu mai venea de nicăieri sau o liniște pe care deja o uitase.”

“Ioșca” se înscrie într-o descendență și, în același timp, se situează în răspăr față de ea. Ecouri multiple răsună în universul construit de Cristian Fulaș și în sonoritățile limbii, în frazare și în ritm. O carte parcă fără început și fără sfârșit, hipnotică, vindecătoare și, într-adevăr, uimitoare.

[Vlad Forsea · Rating 2 out of 5]

Din păcate, o carte care nu a fost pe gustul meu.

Am apreciat frazele lungi, scrise uneori de parcă ar fi fost transpuse din gândurile personajelor direct pe foaie, dar după câteva pagini au devenit obositoare, iar unele pasaje mi-au lăsat impresia că au fost scrise doar ca să fie scrise. Se pare că frazele interminabile, descrierile alambicate și atmosfera mistică și-au găsit apogeul în finalul cărții, dar până la acel apogeu e un drum lung și obositor.

Un alt aspect pe care l-am apreciat dar care s-a deteriorat pe parcurs au fost personajele și acțiunile lor - deși la început totul părea bine ancorat în real (nu se dau date istorice sau locuri exacte, dar se înțelege unde și când se petrece totul), pe măsură ce cartea continuă, totul devine tot mai mistic și mai neverosimil. Bănuiesc că are de-a face cu trecerea acțiunii din planul urban în cel al naturii sălbatice.

...mai mult sex decât m-aș fi așteptat, sincer - în unele părți părea de-a dreptul gratuită acțiunea erotică, dar probabil că Cristian Fulaș o fi la curent cu anumite simbolistici și practici care mie mi-au scăpat.

Recomand cartea cititorilor de realism magic și pasionaților de natură și misticism.

[Denisa Ștefan · Rating 5 out of 5]

Un roman excelent.
Tac, atât. Tac.

[Glad Alexandru · Rating 5 out of 5]

Un roman magnific, complex si surprinzator de bine scris pe toate palierele. In concluzie, un mare roman.

[Alina Stepan · Rating 4 out of 5]

Nu stiu cat timp i-a luat autorului sa roboteasca asupra fiecarei fraze de a iesit atat de filigranata, de plina de miez in cuvinte putine. Artistica in fiecare rand, frusta in fiecare fapt. Descrierea este de zece mii de ori mai elevata decat realitatea pe care o descrie. Si atunci cand personajele nu au destule cuvinte care sa le poata descrie starile complicate, caci nedusi la scoala, atunci tac, beau, se acupleaza, si autorul traduce pentru ei.
Un amestec de realitate dura si triviala intr-o lume despre care te intrebi daca exista cu adevarat, melange-ul de real si ireal, de mirosuri (mancarurile Ilenei, transpiratia), de gusturi (de sange, de sperma, de horinca), de texturi (salopeta aspra, bocancii scalciati), un carusel care te invarte pana vomiti si care te arunca inapoi pe pamant in patru labe. Asta-i Iosca. Daca ai stomac, citeste-o, e foarte bine scrisa. Daca n-ai, nici nu-ncerca.

[Bogdan Constantin · Rating 5 out of 5]

Literatura română la cel mai înalt nivel!

[Anca · Rating 1 out of 5]

Stopped somewhere at the middle, which I normally rarely do. Not my cup of tea…

[Rares · Rating 2 out of 5]

Un roman care începe foarte bine, scris într-un stil foarte frumos, unde frazele curg într-un mod natural, cel puțin în primele 100-150 de pagini. Descrierea este mult mai interesantă decît acțiunea propriu zisă, iar aici este meritul sciitorului, care sper să revină la aceeași manieră descriptivă în viitor.

Ceea ce stirbește foarte mult din nota finală sînt scenele de sex. Oricît de rafinată ar fi scriitura, scenele de sex sînt de o banalitate absolută și îți limitează complet dorința de face cu adevărat literatură, dar Cristian Fulaș insistă cu ele pentru a umple cartea cu fraze goale, de parcă și-a propus să ajungă la 400 de pagini cu orice preț.

Romanul a început atît de frumos și limpede, păcat că totul s-a sfîrșit într-un realism mistico-magico-erotic scris de Sandra Brown.

[Laly Todor · Rating 5 out of 5]

un roman mai viu decât mulți dintre noi (recunosc, mă aflu printre acești “noi”), un roman cu desăvârșire ortodox, care împinge cititorul la milostenie, la conștientizarea deșertăciunii lumii și, bineînțeles, la iubire, cea fără de care apele stau în loc. un roman al tăcerii fără de margini. prin acest roman, Cristian Fulaș și-a dat atestatul de poet. nu mă refer la metafore sau la orice altceva ar ține de stilizarea textului (deși nici această stilizare nu e deloc de neglijat), cât mai degrabă la “viziunea despre lume” pe care o propune și pe care o definitivează totodată.

ceva-mi oferă senzația că ușor-ușor, în câțiva ani, acest roman îl va clasiciza pe Cristian Fulaș, ca să nu zic că deja a făcut-o, chit că semne externe nu sunt care să dovedească acest fapt, dar ceea ce transmite-n carne și-n simțuri, nu poate decât să trimită la catalogarea acestuia în acel rang al scriitorilor cu desăvârșire adevărați, întrucât cărțile acestora sunt și ele adevărate, reale, vii, pulsante, cărnoase și îmbibate-n acel zvâcnet care reprezintă una dintre dovezile existenței sufletului.

[Étienne J. Sinotte · Rating 5 out of 5]

Cristian Fulas a une sacré plume ! Profond, poétique et parfois même philosophique, Iochka m'a captivé. Un excellent roman !

[Diana Mindrila · Rating 5 out of 5]

📚IOȘCA, de Cristian Fulaș
#autor_roman_contemporan

Editura #Polirom
Număr Pagini 405
An apariție 2021
Nota Personală ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ ⭐ (5/5)

Ioșca! Ioșca este un roman pentru oameni mari. Pentru oameni capabili să înțeleagă lucrurile până în cele mai ascunse unghere. Ioșca este pentru cei care știu vorbi atunci când tac. Ioșca e Ioșca și nu se poate compara cu nimic din ce am citit până acum.

Mă simt mult prea mică din atâtea puncte de vedere pentru a vorbi despre o carte atât de mare. Mi-ar plăcea să folosesc cuvinte alese și pompoase precum un critic literar. Dar sunt un om mic și simplu, prin urmare voi descrie cartea așa cum am simțit-o. O poveste complexă tocmai prin simplitatea acțiunii ei.

Am fost impresionată de frazele neobișnuit de lungi. În primele pagini luasem un creion și am început să mă joc puțin cu structura textului, încercând să delimitez fraza în mai multe propoziții. Dar nu! Nu era bine! Deși nu se schimba firul narativ, se pierdea toată melodicitatea și tot farmecul lui Ioșca. Am fost fascinată de acest nou stil. Multe, foarte multe fraze interminabile le-am citit și recitit de câteva ori chiar, doar pentru a-i observa structura. Nu râdeți!

Ioșca este un om mai mult decât simplu. Un om trecut prin viață, prin război, prin greutăți și neajunsuri. Ioșca este un om singuratic dar totuși capabil să-i iubească pe cei din jurul lui. El își trăiește viața într-un loc uitat de lume, fiind adesea însoțit de câțiva prieteni, care, în ciuda numeroaselor diferențe de opinii și certuri, reușesc să își clădească relația de prietenie mai abitir decât mulți alții. Ioșca se îndrăgostește, Ioșca iubește, Ioșca are un fiu, iar acțiunea ne saltă adesea în diferitele etape din viața lui, într-o ordine aleatorie, necronologică, oferindu-ne detalii atât despre el cât și despre celelalte personaje prezente în viața lui.

Au fost momente în care am fost uluită de șirul jocurilor de cuvinte care compuneau trăirile unora. Au fost și scene care m-au oripilat și m-au bulversat peste măsură. Cu toate acestea, Ioșca merită citit și cunoscut, merită amintit și păstrat la loc de cinste în bibliotecă.

Merită pe deplin 5 stele din 5!

#Citat: "Nerostind nimic, bătrânul parcă spunea povestea întregii lumi, parcă spunea în veac că acestea vorbele nefolositoare sunt și gândul le cuprinde pe toate în același timp și oricât de multe s-ar spune în forme meșteșugite, nimic nu se alătură în măreție și smerenie acestei simplități. Tăceau. Tăceau despre toate și despre nimic."

⚠️În curând puteți citi recenzia mea mai detaliată despre Ioșca, pe https://booknation.ro/.
➡️ Vă invit să mă urmăriți și acolo pentru recenzii mai cuprinzătoare, în scris sau în scurte filmulețe.⚠️

[Maria Savulescu · Rating 3 out of 5]

3,5 Stele
„Ioșca” impresionează prin limbajul cizelat și descrierile vii, dar care își pierde din puterea narativă . Prima jumătate a cărții aduce cititorul aproape de o lume plină de realități dure și de detalii rafinate. Stilul de scriere – cu fraze lungi, și fără capitole sau pauze evidente – reușește să creeze o atmosferă imersivă, chiar dacă, pentru unii, această formă continuă poate face lectura obositoare.Din păcate, romanul se dezechilibrează atunci când devine tot mai mistico-erotic, o turnură care lasă impresia unui melanj de realism și fantasy nu întotdeauna justificat. Scenele de sex, prezente în mod repetitiv și, adesea, inserate în momente care nu susțin tensiunea narativă, par mai degrabă o metodă de umplutură decât o componentă esențială a poveștii. Aceste pasaje, deși scrise într-un limbaj rafinat, sunt adesea lipsite de profunzimea emoțională și tind să dilueze povestea în loc să o amplifice. Fulaș creează o lume plină de mirosuri intense, texturi brute și detalii senzoriale puternice, un adevărat carusel care aduce un amestec de fascinație și respingere. Cu toate acestea, elementele de misticism devin, pe alocuri, greu de urmărit și lasă senzația unui drum anevoios, unde finalul e mai degrabă o eliberare decât o împlinire literară.
„Ioșca” este, fără îndoială, o experiență literară intensă, dar una care ar fi câștigat mai mult din concizie și selectivitate. Stilul său rămâne însă captivant, iar descrierile detaliate sunt punctul forte al cărții. Pentru cei dispuși să tolereze o structură narativă neconvențională și o doză de trivialitate, „Ioșca” poate fi o lectură interesantă, dar, în ansamblu,lasă impresia unui potențial parțial neîmplinit.

[Radu Voica · Rating 3 out of 5]

Cartea asta te plimba peste tot si nu te lasa nicaieri. Mult prea densa, extraordinar de zgarcita in dialoguri. Atunci cand apar - vreo 10 pagini din aproape 450 - sunt bune, dar sentimentul general e ca autorul vrea sa lase tot ce are intr-un volum incarcat peste masura. Ne e iarasi livrat mitul ca tacerea e apanajul inteligentei taranesti. Sunt multe momente in care vrea sa socheze, sa emotioneze, dar pare ca niciodata nu gaseste temperatura potrivita. Pe alocuri, cartea are ceva din 'Lizoanca la 11 ani' a Doinei Rusti, e la fel de intunecata si de lipsita de speranta. Ah, si e sex, sex peste tot, dar nu banal, ca protagonistii sai, ci zeiesc, o contradictie pe care cu greu mi-o pot explica. Pe langa sex, e si multa bautura. Toti beau, indiferent de ocazie. Daca trageau cu pusca, erau ca-n Hemingway. Daca erau si prostituate, erau ca-n Bukowski. Sunt multe, foarte multe pasaje de umplutura. Unora li se declanseaza nimfomania in apropierea mortii, altora le e imposibil sa accepte moartea si se perpelesc metafizic; din nou, stari care nu se impaca nicicum cu amintita conditie a personajelor. Per total, e tare enervant ca Fulaş stie sa scrie, dar nu stie cum sa scrie.

[Ana · Rating 5 out of 5]

E a treia carte de-ale lui Fulas pe care o citesc si sunt absoluta uimita de versatilitatea acestui autor. “Iosca” e total diferita de primele doua citite si are un fir narativ excelent, ca si cum ai fi intr-o transa, asa frumos curge povestea de viata si de lume. Usor repetitiv pe-alocuri, dar fara sa supere, te patrunde tare cartea asta in simplitatea cuvantului, in vocabularul plin si pitoresc, nefortat. Personajele, cu povesti puternice de viata, la limita credibilului, se lipesc de tine, te fac indulgent si partinitor. Mi-a placut mult!

[Georgiana Oancea · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut cartea, în special descrierile care te aduceau mai aproape de cele povestite.
Ce mi-a plăcut mai puțin au fost propozițiile prea lungi și care se continuau fără nici o pauză, lipsa capitolelor. Toate acestea au făcut ca experiență cititului să fie greoaie.
Chiar și scenele intime câteodată păreau că pică când nu prea era cazul.
În orice caz, mi-a plăcut cartea. E a doua carte pe care am citit-o a lui Cristian Fulaș și o să mai citesc.

[Forsitzya · Rating 3 out of 5]

Scriitură minunata, emoționanta! Oameni primordiali, iubire de început de lume! Accente vesele, personaje caracterizate in tușe contrastante... In cea mai mare parte, se zbate vâscos blestemul Mioriței și asta m.a despărțit de carte. In final, parca autorul nu se putea dezlipi de scriere...nu putea încheia...

[Gionita53 · Rating 4 out of 5]

Este prima carte scrisa de Cristian Fulas pe care am citit-o si m-a surprins stilul narativ neintilnit de foarte mult timp! M-a impresionat si recomand calduros citirea ei cu mintea deschisa si pregatita sa accepte descrierea (poate prea) fara perdea a vietii aspre a oamenilor simpli despre care stim mai putin.

[Bogdan · Rating 3 out of 5]

"Între ei începea să se țeasă o liniște mare, o specie de fericire care avea să dureze cât o viață împreună, una dintre acele tăceri care spun mai multe despre iubire decât toate cuvintele, în orice ordine ar fi puse ele."

[Book Whisperer · Rating 5 out of 5]

Un roman intens cu personaje simple, dar foarte puternice. Excelent scris!

[The_andreea · Rating 4 out of 5]

4.5*

[I · Rating 4 out of 5]

Un roman ce ilustrează drama omului ce își duce veacul în spinare, similar proverbului popular conform căruia ceasul bate, iar vremea vremuiește.