What do you think?
Rate this book
Marginalia: Readers Writing in Books
From Pierre de Fermat to Samuel Taylor Coleridge to Graham Greene, readers have related to books through the notes they write in the margins. In this pioneering book-the first to examine the phenomenon of marginalia-H.J. Jackson surveys an extraordinary range of annotated books to explore the history of marginalia, the forms they take, the psychology that underlies them, and the reactions they provoke.Based on a study of thousands of books annotated by readers both famous and obscure over the last three centuries, this book reveals the intensity of emotion that characterizes the process of reading. For hundreds of years, readers have talked to other people in the margins of their books-not only to authors, but also to friends, lovers, and future generations.With an infectious enthusiasm for her subject, Jackson reflects on the cultural and historical value of writing in the margins, examines works that have invited passionate annotation, and presents examples of some of the most provocative marginalia. Imaginative, amusing, and poignant, this book will be treasured by-and maybe even annotated by-anyone who cares about reading.
334 pages, Kindle Edition
First published February 8, 2001
18 people are currently reading
584 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 14 of 14 reviews
August 13, 2021
If you have a casual interest in the subject, read only four chapters in this book: Introduction, Motives for Marginalia, Book Use or Book Abuse, and the Afterword. The rest of the book has obsessive details that only serious English majors and deep book fanatics will be able to appreciate. I was truly amazed by how effort was put into this research; it showed me why I could not be an English major. Kudos to the author, whose humorous tone helps casual readers get through the material.
December 11, 2012
This book was the foundation for my term paper on marginalia. It is the definitive work on the subject, filled with fascinating anecdotes and analysis. It is, however, short on statistics or data analysis (admittedly so). I recommend it for anyone interested in the history of books or the history of reading. You'll be engrossed!
July 2, 2021
Sometimes I would have appreciated more context for both the original text and the annotations/ annotator. When I was unfamiliar with both, it was difficult reading. The folks who the author did give more background on, I was super interested in. I want to go learn more about Hestor Piozzi for sure, she seems like a badass. Being more familiar with Samuel Johnson and Boswell's Life of Samuel Johnson would have served me well.
The book did give me more to think about in my reader as voyeur theory - that as a reader or consumer of the arts (music, visual art), I often know specific authors very well, like they are close personal friends, while the authors don't even know I exist. It makes for a very one-sided relationship. Jackson, discusses much about the conversation that the annotator is having with the author. I have these conversations often, and it gave me joy to read someone else who has thought about this.
Jackson did change my personal annotations a bit. I will start adding the date I finished reading so anyone who comes across my annotations 100 years from now can put it into context. I know that Jackson wants me to add my name as well. That feels stranger to me. I'm not sure if I will do it consistently. But, I did for this book, just to make Jackson happy.
The book did give me more to think about in my reader as voyeur theory - that as a reader or consumer of the arts (music, visual art), I often know specific authors very well, like they are close personal friends, while the authors don't even know I exist. It makes for a very one-sided relationship. Jackson, discusses much about the conversation that the annotator is having with the author. I have these conversations often, and it gave me joy to read someone else who has thought about this.
Jackson did change my personal annotations a bit. I will start adding the date I finished reading so anyone who comes across my annotations 100 years from now can put it into context. I know that Jackson wants me to add my name as well. That feels stranger to me. I'm not sure if I will do it consistently. But, I did for this book, just to make Jackson happy.
May 6, 2019
Fairly wide-ranging, though not intended to be the final word on the subject. (And finally someone discusses who Piozzi was and why I might care.) I do love a well-marked-up book, especially marked by children (cue humorous example of curly lines added to the mouths of animals and people in Peter Parley's Story of the Trapper and a volume of Youth's Friend and Scholar's Magazine--both 1829).
A pleasant companion and an easy and entertaining read that doesn't take itself overly seriously, with random endnotes and a separate bibliography; thank you, Yale, for not forcing me to constantly scan back through pages of endnotes in a frustrating effort to uncover publishing info for an interesting book.
A pleasant companion and an easy and entertaining read that doesn't take itself overly seriously, with random endnotes and a separate bibliography; thank you, Yale, for not forcing me to constantly scan back through pages of endnotes in a frustrating effort to uncover publishing info for an interesting book.
April 19, 2012
Maybe you have to be a lit nerd and compulsive annotator like me to love this book, but boy, did I love it! It's fascinating to see Jackson sketch out a humble history of annotation from 1700 to the present, and his conversational tone throughout took what could have been a dull subject and made it a pleasure to read. Also, maybe this is just because I've read too much literary criticism which likes to present its claims as utterly true and incontrovertible despite the obvious impossibility of making an incontrovertible claim in a subjective discipline (sorry, guys, humanities are not the sciences, nor should they try to be!), but I loved his modesty and humility coupled with his obviously personal passionate immersion in his subject.
If we ever needed proof that I would lead the hordes of literary nerd minions, the fact that I have given this five stars may in fact be that proof.
If we ever needed proof that I would lead the hordes of literary nerd minions, the fact that I have given this five stars may in fact be that proof.
August 23, 2022
The book landed with me in a very puzzling way and I have since recommended it around, well, everywhere. And thanks to HJ Jackson, I have a framework for a lot of my ideas. The book I must admit is not too heavy or befuddling on theory; there are no profound plot points or systems of thinking for later scholars (perhaps those will come up eventually as this becomes a distinct field), however the author has offered tremendous service by revealing the scope of studying marginalia by surveying perhaps thousands of units of notes and scribbles. Most of them spectacularly fascinating at that.
September 20, 2011
Most worthwhile; educational without being dull or overly pedantic.
May 8, 2013
A really good read for a book on a scholarly subject.
April 29, 2019
One of the most entertaining academic books I've read in a long time.
July 3, 2025
Cititorii au scris dintotdeauna pe marginea paginii. Anticii notau „comentarii”, medievalii „scholia”. Era cam același lucru. Autorul numește aceste însemnări pe o carte „marginalia”. Din păcate, el are impresia că aceste marginalia reprezintă un obicei nou, ceea ce e evident fals. Marginalia nu încep cu Samuel Taylor Coleridge (1772 - 1834) și, desigur, nu sfârșesc cu el. Doar termenul „marginalia” îi aparține. Nu voi înțelege niciodată de ce marginalia ale lui Coleridge ar fi altceva decât scholiile medievale și comentariile antice. Termenul „adnotare” e latin (îl folosea și Plinius cel Bătrân) și arată că obiceiul de a nota pe un manuscris, pe un volumen, pe un rotulus, pe o carte, e străvechi și nu a fost inițiat de poetul englez sau de prietenii lui Coleridge. Care prieteni îi ofereau cărți tocmai pentru a le adnota. Autorul face în așa fel încât din istoria adnotărilor, a marginalia să lipsească Antichitatea și Evul Mediu. Cam mult... Oferă, așadar, o perspectivă greșită. Nu merită mai mult de două steluțe (cu indulgență).
January 25, 2025
Wonderful book, if only because it introduced me to a science I didn't know existed.
And for that alone, I am grateful!
And it's a fascinating object of study as well: annotations left in the margins (and everywhere else in a book) by readers. She takes on a few well-known cases (of marginalia writers) an also, very interesting angle, the case of how one particular book was annotated by different people (Boswell, for example).
Great stuff.
And for that alone, I am grateful!
And it's a fascinating object of study as well: annotations left in the margins (and everywhere else in a book) by readers. She takes on a few well-known cases (of marginalia writers) an also, very interesting angle, the case of how one particular book was annotated by different people (Boswell, for example).
Great stuff.
Read
March 27, 2024An annotation on annotation
September 15, 2025
Ca păcătos care folosesc marginile paginilor pentru a nota cuvinte, gînduri, „reacții” la ceea ce citesc, nu pot lăsa acest temeinic volum despre „marginalia” fără (măcar) un semn că l-am parcurs.
Jackson afirmă că plăcerea și obiceiul de a adnota o carte sînt destul de recente. Nu e chiar așa. Plinius cel Bătrîn (23-79) scria pe cărți (el sau „secretarul” lui) încă din secolul I e.n. Exista și atunci termenul „adnotare”: însemna a face un semn pe marginea unui pasaj demn de a fi examinat mai tîrziu.
În schimb, cel dintîi autor care și-a publicat însemnările marginale a fost Coleridge, într-un număr din Blackwood’s Magazine (din noiembrie 1819). Mai tîrziu și-a strîns însemnările în cărți. A comentat „marginal” 450 de titluri (peste 700 de volume), 325 de autori. Nu-l intimidau cărțile în germană, latină, franceză. Nu le evita nici pe cele în ebraică sau greaca veche (p.150). Era un poliglot cum puțini mai sînt astăzi.
„Marginalia” e un termen latinesc transportat de Samuel Taylor Coleridge (1772 - 1834) în limba engleză. Înseamnă, desigur, „cele de pe margine”. Cititorii au mîzgălit cărțile dintotdeauna. Medievalii numeau aceste însemnări „adversaria”: opinii opuse, contraziceri (p.10). Cititorul se războia oarecum cu autorul. Nu trebuie, așadar, să declarăm luna noiembrie 1819 drept data de naștere a acestui tip de note.
H. J. Jackson numește o mulțime de adnotatori. În afara lui Coleridge, au mai redactat „marginalia” Pierre de Fermat: „am găsit soluția teoremei, dar spațiul e mult prea strîmt ca s-o transcriu aici și acum” (1637); Michel de Montaigne: „dacă nu ai o bună ținere de minte, fă rezumatul cărții la sfîrșitul ei”; Ezra Pound: „cartea asta (era vorba de Algernon Swinburne, Laus Veneris) a aparținut unui nătărău, nu sînt responsabil de prostiile notate de el”; Mark Twain scria pe cărți pentru a-și amuza logodnica. I-a mers...
În definitiv, poți face note în marginea paginii cu două condiții: 1. Cartea să fie a ta; 2. Să nu fii tîmpit. N-am respectat niciodată aceste condiții de bun simț. Am notat și pe cărțile împrumutate și am lăsat și note de-a dreptul cretine (și pe cărțile mele, și pe cărțile altora). Cînd scot din raft o carte veche, mă rușinez de puținătatea minții mele. Tot ce am adnotat mi se pare irelevant. Mi-am folosit pixul degeaba...
Cea mai faină adnotare (colectivă) am găsit-o pe vremea liceului. Deschideam cartea proaspăt împrumutată și în pagina 2 mă întîmpina un îndemn duios: „Mergi la pagina 87...”. Mergeam, firește, la pagina 87. Acolo găseam un nou îndemn: „Mergi la pagina 142...”. Mergeam cuminte la pagina 142. La pagina 142, în partea de sus, scria cu majuscule: „Mergi la pagina 3”. Mergeam la pagina 3. Și acolo, într-un chenar frumos, citeam concluzia acestui periplu doar pe jumătate livresc:
„Te-am purtat din foaie-n foaie,
Că ești mai prost ca o oaie.
Te-am purtat din loc în loc,
Ești un mare dobitoc...”. (29.05.25, j.)
Jackson afirmă că plăcerea și obiceiul de a adnota o carte sînt destul de recente. Nu e chiar așa. Plinius cel Bătrîn (23-79) scria pe cărți (el sau „secretarul” lui) încă din secolul I e.n. Exista și atunci termenul „adnotare”: însemna a face un semn pe marginea unui pasaj demn de a fi examinat mai tîrziu.
În schimb, cel dintîi autor care și-a publicat însemnările marginale a fost Coleridge, într-un număr din Blackwood’s Magazine (din noiembrie 1819). Mai tîrziu și-a strîns însemnările în cărți. A comentat „marginal” 450 de titluri (peste 700 de volume), 325 de autori. Nu-l intimidau cărțile în germană, latină, franceză. Nu le evita nici pe cele în ebraică sau greaca veche (p.150). Era un poliglot cum puțini mai sînt astăzi.
„Marginalia” e un termen latinesc transportat de Samuel Taylor Coleridge (1772 - 1834) în limba engleză. Înseamnă, desigur, „cele de pe margine”. Cititorii au mîzgălit cărțile dintotdeauna. Medievalii numeau aceste însemnări „adversaria”: opinii opuse, contraziceri (p.10). Cititorul se războia oarecum cu autorul. Nu trebuie, așadar, să declarăm luna noiembrie 1819 drept data de naștere a acestui tip de note.
H. J. Jackson numește o mulțime de adnotatori. În afara lui Coleridge, au mai redactat „marginalia” Pierre de Fermat: „am găsit soluția teoremei, dar spațiul e mult prea strîmt ca s-o transcriu aici și acum” (1637); Michel de Montaigne: „dacă nu ai o bună ținere de minte, fă rezumatul cărții la sfîrșitul ei”; Ezra Pound: „cartea asta (era vorba de Algernon Swinburne, Laus Veneris) a aparținut unui nătărău, nu sînt responsabil de prostiile notate de el”; Mark Twain scria pe cărți pentru a-și amuza logodnica. I-a mers...
În definitiv, poți face note în marginea paginii cu două condiții: 1. Cartea să fie a ta; 2. Să nu fii tîmpit. N-am respectat niciodată aceste condiții de bun simț. Am notat și pe cărțile împrumutate și am lăsat și note de-a dreptul cretine (și pe cărțile mele, și pe cărțile altora). Cînd scot din raft o carte veche, mă rușinez de puținătatea minții mele. Tot ce am adnotat mi se pare irelevant. Mi-am folosit pixul degeaba...
Cea mai faină adnotare (colectivă) am găsit-o pe vremea liceului. Deschideam cartea proaspăt împrumutată și în pagina 2 mă întîmpina un îndemn duios: „Mergi la pagina 87...”. Mergeam, firește, la pagina 87. Acolo găseam un nou îndemn: „Mergi la pagina 142...”. Mergeam cuminte la pagina 142. La pagina 142, în partea de sus, scria cu majuscule: „Mergi la pagina 3”. Mergeam la pagina 3. Și acolo, într-un chenar frumos, citeam concluzia acestui periplu doar pe jumătate livresc:
„Te-am purtat din foaie-n foaie,
Că ești mai prost ca o oaie.
Te-am purtat din loc în loc,
Ești un mare dobitoc...”. (29.05.25, j.)
Displaying 1 - 14 of 14 reviews