Aventurile Cireşarilor se încheie pe malul Mării Negre, prin căutarea unei cetăţi fantomatice scufundate în adânc. Tinerii eroi îşi probează din nou curajul, inventivitatea şi capacitatea de a raţiona. Provocarea este mai fascinantă ca oricând, pentru că existenţa unor „turnuri” sau „coloane” neştiute de arheologi, care se arată doar în furtună, poate fi iluzorie. In timp ce le caută, Cireşarii găsesc cheia unui alt mister la fel de bine păstrat vreme de secole! Este volumul cel mai încărcat de nostalgie pentru că, din taină în taină şi din vacanţă în vacanţă, Cireşarii s-au maturizat şi trebuie să se despartă, pornind în viaţa de adulţi. Întâlnirile şi iubirile lor adolescentine converg acum spre o ultimă întâlnire la finalul căreia îşi urează, pentru tot ce va urma, drum bun. Horia Gârbea
Constantin Chirita was born in a family of teachers and he was a well known fiction writer, his books were targeted to the younger readers.
He was a student at the Polytechnic University in Bucharest, after which he dedicated all his time to literature and journalistic.
He came into the literature world in 1949. He also was a good essay writer. In his novels he presented the image of the university and technocrat world.
Constantin Chirita is the author of a well known series of novels called: Ciresarii. They were transformed in the 80 into a television show and enjoyed a great success.
singura serie la care, cind am terminat de citit volumul cinci, m-am intors imediat la volumul unu si am inceput sa recitesc aventurile Ciresarilor de la cap la coada. Pur si simplu nu am putut sa imi iau la revedere de la Ursu, Tic, Victor, Dan, Ionel, Maria, Lucia. E greu de ales episodul preferat (castelul parasit, statuetele tanagra, cabana inzapezita), dar pina la urma scenele de pe malul marii, anuntind despartirea de copilarie si sfirsitul calatoriei impreuna au gasit frecventa de rezonanta cea mai apropriata de propriile mele preferinte.
Cred ca ar fi cazul sa mai vizitez odata locurile atit de familiare odata, si sa vad cum rezista textul la analiza mai rece si usor mai cinica a cititorului trecut de a doua tinerete..
Ultima aventură a Cireșarilor îi aduce pe malul Mării Negre, unde grupul de tineri încearcă să descifreze enigma unor coloane de marmură ce se ivesc în mare doar pe timp de furtună. Trecând peste câteva erori de continuitate, aș spune că acest ultim volum este mai bun decât volumele trei și patru, oferind o concluzie satisfăcătoare atât pentru taina pe care o investighează cei șapte adolescenți, cât și pentru serie ca un tot. Cartea respectă formula celorlalte volume din serie: Victor este, ca întotdeauna, cel care găsește răspunsuri pentru dilemele cu care se confruntă grupul, folosindu-se de logică și de rațiune, Ursu dă dovadă de o putere fizică care depășește limitele normalului, Dan joacă rolul de comic relief, Tic este inima grupului și, bineînțeles, inteligența canină a lui Țombi pare desprinsă dintr-o lume fantastică. Însă, de data asta, spre deosebire de alte volume, nu m-a deranjat prea tare când granița dintre realitate și ficțiune devenea fragilă. Există o linie narativă oarecum dubioasă, care are la mijloc un început de poveste de dragoste între Maria și asistentul unui arheolog, însă, neștiind vârsta exactă a personajelor, este greu să-mi dau seama dacă diferența de vârstă dintre cei doi este suficient de mare încât să se poată discuta despre o formă de pedofilie. Totuși, citind cartea din perspectiva secolului respectiv, nu cred că relația este chiar atât de neobișnuită. În rest, Chiriță prezintă aceeași lume idealizată a copilăriei, aflată acum la sfârșit, dând naștere la multă nostalgie, și o realitate idealizată a României comuniste, în care totul se găsește din belșug și nimic nu este imposibil. Nu pot să spun că o să îmi fie dor de serie sau de personaje, însă aventurile Cireșarilor au reușit să mă distreze și să îmi amintească de copilărie. Recomand cu toată căldura volumul doi, preferatul meu de departe, cu mențiunea că am citit primul volum pe la nouă ani și nu îmi amintesc mare lucru din el.
Am plîns cînd s-a terminat seria si-am batut-o pe mama la cap vreo saptamîna privind veridicitatea eroilor si-a întîmplarilor! Eram sigura ca ciresarii exista si-o sa mai aiba si alte aventuri si mi se parea ca nu e drept ca autorul sa nu le mai povesteasca!
The last book of this series left me speechless and with tearing eyes (the struggle of finishing a series is real though). It was hard to read, but extremely beautiful. What I noticed is the fact that Romanian classics are wonderful books, the authors' writing style is just as amazing, while contemporary, especially YA books, translated into Romanian, are kind of awful, in my opinion. Most of the plots are incredible, but the way they are translated, ughh. And I'm pretty sure I will read YA only in English from now! Going back to our sheeps (haha), the fifth book was my favourite and the prology... oh my god, it was brilliant. In conclusion, all I can say is that Tic, Ursu, Maria, Lucia, Victor, Ionel and Dan will always hold a very, very special place in my bookworm heart!
Mi-a plăcut foarte mult finalul. Cum i-a strans autorul pe toți Cireșarii ca să-si ia rămas bun, dar Tic dorea sa continuie aventurile. Îl ruga pe autor să găsească alte locuri de explorat.....
Am terminat și ultima carte din seria „Cireșarii”, după o „suferință” îndelungată. Îmi aminteam altfel cărțile astea, trăiam cu nostalgia aventurilor copilăriei și le pusesem sus, pe un piedestal. Din păcate, nu pot să mai văd lucrurile cu aceiași ochi și, poate, de aici vine și dezamăgirea.
Dacă e să fac abstracție de umplutură și să mă raportez doar la aventura trăită de cireșari la malul mării, nu am ce să reproșez cărții. Te prinde, te înfiorează, te ține cu sufletul la gură. Cartea e vizuală, te trimite direct pe plajă, lângă Gorgan, simți valurile și suflul vântului.
Din păzate, cantitativ vorbind, toată această aventură faină nu „ocupă” nici măcar o treime din carte. În restul timpului ne plictisim ascultând ipotezele fără bază logică formulate de cireșari, ne întrebăm care este rolul personajelor care par importante (omul din tren), dar nu au nici o implicare în desfășurarea evenimentelor și urmărim povestea cvasi-pedofilă dintre Maria și asistent, desfășurată mai mult prin dialoguri care nu ar avea loc niciodată în realitate.
Există și o mare problemă de continuitate - ni se prezintă evenimentele din acest roman (ultimul din serie) ca desfășurându-se în aceeași vară în care cireșarii au descoperit castelul celor două cruci (dacă ne aducem aminte, în volumul 2, Ionel era plecat cu părinții pe litoral - unde, de altfel, își și cheamă prietenii, întru descoperirea tainei coloanelor pe care le zărise de pe corabie în timpul unei nopți agitate). Dar, în același timp, se presupune că și celelalte aventuri (volumele 3 și 4) s-au petrecut tot înaintea celor descrise aici, ceea ce face greu de stabilit care este ordinea cronologică a evenimentelor din serie. Nu țin minte să mă fi deranjat acest lucru în copilărie, când am citit prima oară cărțile, dar acum nu pot trece peste acest aspect.
Iar epilogul... of, epilogul strică tot. Este complet în plus și nu face decât să anuleze orice iluzie de realitate construită de autor în cele cinci cărți.
Ar mai fi multe de spus... închei aici, însă, cu regretul de a-mi fi stricat impresia de cărți minunate ale copilăriei. Nu știu dacă le-aș mai recomanda copiilor de astăzi. Greșelile gramaticale și de vocabular crunte, discrepanțele cronologice și poveștile de dragoste dubioase, printre altele, au dărâmat mitul pe care îl creasem de-a lungul anilor.
" -Trebuie să ne despărțim, dragul meu Ticuşor. E târziu. Noaptea se face și mai groasă, și mai adâncă. Nu se mai vede nimic. -Acuși se vor aprinde luminile și viața va erupe pretutindeni. Se vor vedea orașe, case, pământuri, copaci, flori, culori. Și se vor vedea oameni. Viața curge, dragi cireşari. Nu știu cine dintre voi spunea: Suntem o clipă din imaginația lumii...Da! Suntem o clipă din cea mai sinceră și mai frumoasă imaginație a lumii: copilăria... Acum ne despărțim, la fel cum ne-am întâlnit în liniștea unei nopți. Poate că vă veți duce la prietenii voștri. Și simt nevoia să vă spun cu toată dragostea, în fața lor: Drum bun, cireșari! Cireșarii ar fi vrut să răspundă altceva. Dar nu izbutesc decât să repete aceeași urare, adunându-şi șoaptele într-un cor duios: -Drum bun!
Sfârșit"
♡ ~Constantin Chiriță, "Drum bun, cireşari!"
This entire review has been hidden because of spoilers.
Well, I've finally finished reading this series. I'm reviewing it in English because I'm tired and the finer points (and also the rougher points) of the Romanian language currently escape me. I'm simultaneously sad and glad that I'm done reading these. They were a wonderful throwback to my childhood, a connection to my parents and to generations of Romanian readers before me. They were more difficult to read as an adult, which is just a little weird, because as a kid I devoured them so easily; but it also makes sense, because they can be pretty dense and frequently the protagonists frame their mysteries as problems of logic, and I haven't read things in Romanian at that level in so long. Even if they're YA novels, they still need an amount of concept juggling in my head that I haven't dealt with in ages, so I'm very glad that's all over with, at least for now. It's likely I'll want to read these again next year or something.
I'm also very pleased with how the novel turned out. The five protagonists are all teenagers, and four of them are older teens -- I don't recall if their ages are specified, but they're old enough that they're considering tertiary studies, and future careers. They're old enough that they're at that bittersweet stage where they're still children but also leaving childhood behind. They're strengthening their bonds of friendship, they're falling in love, they're considering the future and the consequences of making big decisions. I guess it reminded me of when I was in that position, when I considered myself mature for having big dreams and for falling in love and for articulating my feelings using poetry. The ending (not the epilogue) was touching, and exciting, and marvellous, and it made me want to take the series from the top just so I could relive the Cireșarii greatest hits. I also wished that there would've been about 10 more of these books.
Only one "negative" note: the order of the volumes is confusing. This story takes place the same summer as book 2 in the series, so the order of the books can't be the real order of events. So, I propose this as the order: Teroarea Neagră - Teroarea Albă - Roata Norocului - Castelul Fetei în Alb - Drum Bun, Cireșari!. This order also explains the major discrepancy that is "If Victor and Laura and also Ursu and Lucia fell in love in Castelul..., why do the following two books never make any mention of these relationships?" It's because they were written out of order, obviously.
Best book I've ever read. It's absolutly perfect. Anyone could read it and enjoy it. Every time I read this series I understand something new, something which didin't make sense before. It is a shame that this books are not more popular. I think everyone should read them. I love the characters and tehir development thorught the book, you end up loving each one of them. It's funy, interesting, misterious and very engaging. I recommend this book to anyone! Really, its a must!
Cireșarii V: Drum bun, Cireșari! de Constantin Chiriță este o încheiere memorabilă a uneia dintre cele mai iubite serii din literatura română. În acest volum, aventurile lasă locul unei maturizări emoționante — personajele cresc, se schimbă și încep să-și ia rămas-bun de la copilărie. Cartea are un ton mai nostalgic, dar păstrează farmecul și energia care au făcut seria atât de specială. Prietenia, curajul și amintirile devin temele centrale, iar finalul lasă cititorul cu un zâmbet cald și o ușoară melancolie. O încheiere perfectă pentru o poveste care a inspirat generații întregi.
Nu mi-a plăcut la fel de mult ca celelalte volume. Cumva nici nu am înțeles ce simt personajele. Spoiler alert Mi-a plăcut însă povestea dintre Lucia și Ursu, aș fi vrut să se pună mai mult accent pe ea. Nu mi-a plăcut de Laura deloc, pare, poate mult spus, nebună, aș fi vrut alta fată ptr Victor. M-am emoționat mult conștientizarea eroilor că aceasta este ultima vară din copilăria lor..
A fost o carte foarte faină. A fost cu aventuri și mistere. Mi-a plăcut că acțiunea a avut în altă parte și a găsit indicii și obiecte. Mi-a plăcut foarte mult de întoarcerea celor doi personaje: princhinderul și Laura. Din păcate, acest volum este ultima și mi-ai plăcut seria Cireșarii. A fost cu aventuri, mistere de elucidat, locurile stabilite și personaje care le ador: Victor,Tic,Ursu,Ionel,Dan, princhinderul, Lucia,Maria, Laura și Țombi, câinele năzdrăvan. Atât am avut de spus și sper să că cărțile din alte serie să fie mai fantastice decât Cireșarii.
Acest volum închide seria de cinci romane dedicate Cireșarilor, spre regretul ccâtorva generații de adolescenți, care, bieții de ei, nu știau acum 50-60 de ani cum o să arate literatura pentru tineret în zilele noastre. Pe atunci nu existau vârcolaci, carcalaci, tendințe suicidale, drogangeală și pileală la greu, era doar năzdrăvănia inerentă vârstei. Plus camaraderie, curiozitate și dorința de a cunoaște, simplu, nesofisticat, dar profund uman. De aceea, poate n-ar fi rău să încercați măcar unul dintre volumele seriei. S-ar putea să le căutați și pe celelalte...
it was really, really, REALLY hard for me to pick this book up. I knew an adventure would end and I don’t want that. super sweet ending, tho super sad it ended. recommend the series <33