Un volum mai "personal" al jurnalului cărtărescian, în care scriitorul se îndrăgostește de poeta Ioana Nicolaie, pe atunci o jună de 24 de ani, divorțează de prima soție, se căsătorește pentru a doua oară, se naște Gabriel și, în timpul burselor de la Berlin și Budapesta, scrie "Orbitor 2. Corpul". După publicarea acestuia urmează doi ani de chinuitoare secetă a creației literare, care coincid cu mutarea în casă nouă, nașterea fiului și primul său an de viață. Publică, totuși, în această perioadă câteva antologii de poezie ("50 de sonete de Mircea Cărtărescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu" și "Plurivers"), "Postmodernismul românesc", "Jurnal I", "Enciclopedia zmeilor", dar și volumul de publicistică "Pururi tânăr, înfășurat în pixeli".