București, un oraș care, cu o vastă experiență a mutilărilor de tot felul, a trăit încercând neobosit să iasă din agonie.
„Crescut în mijlocul câmpiei Bărăganului, vara potopit de arșiță și iarna bătut de crivăț, lovit pe neașteptate de cutremure dintre cele mai rele, înecat periodic de apele Dâmboviței, mistuit de incendii și, pe deasupra, atacat din toate părțile de cuceritori lacomi, Bucureștiul a fost o așezare greu de gospodărit, care a propășit încet, dând adesea înapoi ori înaintând ca melcul. Scurtele mărturii despre locurile prin care se plimbă povestea din aceste pagini dau seamă despre victorii și înfrângeri, despre frumuseți și urâciuni, despre lucruri bune și lucruri rele care au însemnat viața de sat mare, apoi de oraș, a târgului lui Bucur, ajuns pe jumătate milenar. Dacă cititorul le va privi ca pe un mic mozaic de istorie din care e de aflat câte ceva nou și poate că util despre acest loc păzit de un înger capricios, ele își vor împlini rostul.“ — GABRIELA TABACU
GABRIELA TABACU este arhitectă și, din 1996, lucrează în învățământul superior de profil. Fiind profesor universitar habilitatus, în prezent îndrumă doctorate la Școala Doctorală a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București. A publicat peste o sută de articole, eseuri, cronici, interviuri, lucrări de cercetare și traduceri în acest domeniu, precum și cărți și capitole în cărți de specialitate. Din 1986, după ce a urmat cursuri de biblioteconomie și informatică, vreme de 33 de ani a condus Departamentul Bibliotecă al UAUIM, care a devenit, din anul 2000, Departamentul de Informare-Documentare al Universității, o structură modernizată și informatizată, înglobând Editura Universitară „Ion Mincu“, Fondul de proiecte de diplomă și Muzeul „Ion Mincu“. În această perioadă a fondat și a coordonat patru publicații periodice care continuă să apară și astăzi, având rolul de a promova colecțiie din patrimoniul departamentului. Prin biroul propriu de arhitectură a realizat proiecte de construcții, restaurare, reabilitare, mobilier, amenajări interioare și peisagere. Unele dintre acestea au fost răsplătite cu premii și nominalizări. Deși are convingerea că arhitectura este un univers fabulos de unde cel odată intrat nu mai are scăpare, ori poate că tocmai de aceea, de 11 ani scrie și beletristică. Spune că pentru ea scrisul este un inegalabil instrument de explorare a condiției umane și de înțelegere a lumii tot mai complicate a prezentului.
Arhitect, doctor în arhitectură, conferenţiar la catedra "Bazele Proiectării" - UAUIM, director al Departamentului de Informare - Documentare al UAUIM, Membru fondator al Ordinului Arhitecţilor din România, membru al Comisiei de disciplină a OAR, Membru fondator al Uniunii Femeilor Arhitecte din România; Membru al Asociaţiei Designerilor de Interior, Membru colaborator al Fondului Plastic - Bucureşti, Membru al Uniunii Arhitecţilor din România
Articole, eseuri, cronici, recenzii, referate, traduceri publicate în presa de specialitate, lucrări de cercetare prezentate la colocvii, conferinţe naţionale şI internaţionale, traduceri de texte de arhitectură publicate în presa de specialitate, expoziţii de design vestimentar - 1987, 1989, grafică de carte.
Autor al multor proiecte: lucrări de arhitectură, restaurare, reabilitare, amenajare locuinţe, spaţii comerciale, birouri, expoziţii, proiectare de mobilier si design, în Bucureşti, Sibiu, Braşov, Mogoşoaia, Vălenii de Munte etc.
Mi-a plăcut povestea, mi-a plăcut drumul, mi-a plăcut ca m-am regăsit în amintiri, că nu am uitat nici cât de simplu și frumos și curat părea totul în copilărie, dar nici că tăcerea și teama erau un alt alfabet al acelor vremuri din comunism, învățat acasă, așa cum învățai să spui Bună ziua sau Sarut mâna pentru masă. Mi-a plăcut că am descoperit istoria clădirilor pe lângă care se întămplă să mai trec în plimbările mele și că de acum înainte le voi putea privi cu mai mult drag și respect.
"Orașul găsit în cutie. O cronică afectivă a Bucureștiului", Gabriela Tabacu, Humanitas, Memorii/Jurnale. Am găsit-o întâmplător, căutând o altă carte dintr-o colecție intitulată foarte frumos : Istorie cu blazon, de la Corint. Probabil că cineva a lăsat-o, intenționat sau nu, la locul potrivit, cel puțin pentru mine. Pentru că poți considera și povestea asta ca fiind o pagină de istorie. O poveste aparent simplă, nepretențioasă. Lumea Bucureștiului din anii 1960-1970 văzută prin ochii unei copile, mirările, descoperirile și întrebările fără răspunsuri, de cele mai multe ori, sunt de o inocență și o sensibilitate pe care le-am mai întâlnit doar în Inocenții de Ioana Pârvulescu. Un copil trezit într-o altă casă ( situată pe Bvd L.Catargiu), într-o cu totul altă lume decat cea cu care se obișnuise, nevoit să cunoască locuri, oameni, obiceiuri noi. "Însă de drum nu-mi aduc nicicum aminte. S-a pierdut fără urme printre alte lucruri de care am uitat cu totul. Așa că, fără să am habar prin ce magie, într-o dimineață noroasă de martie, m-am trezit într-un loc necunoscut. Ziua aceea mărturisesc că a fost din cale afară de ciudată: nu priceam deloc unde mă aflu, nu recunoșteam nimic în jur. Dar am descoperit încetul cu încetul: eram la București. Ce era asta, București, avea să rămână pentru mine, încă multă vreme, o taină". (Cum ni s-a întâmplat poate multora dintre noi, care l-am descoperit și înțeles în timp, care încă o mai facem, în fiecare zi). Să scrii in cuvinte simple și să reușești să ajungi la sufletul cititorului, să îi trezești nostalgii și să îl însoțești apoi, în gând fiindu-i, în propria-i călătorie în trecut, mi se pare o adevărată artă. Titlurile capitolelor sunt clare, directe, așa cum sunt vorbele și sentimentele copiilor și se fac cunoscute pe măsura descoperirii lor : Noul acasă. La aprozar. La sifoane și la gheață. La Alimentara. Clasa întâi. La înghețată. Cu mama. Curtea miracolelor... Noua strămutare. Un prieten. Pregătiri pentru examen. Buni. Curios cum ne rămân în amintire fel de fel de întâmplări, banale chiar, dar care ne-au marcat la un moment dat, oameni care ne-au impresionat, dar pe care nu i-am mai întâlnit apoi, locuri prin care am trecut și care în timp, chiar dacă au rămas la fel, nu mai trezesc în noi aceleași emoții. Lumea copilului se scrie simplu între momentele zilei, după masurile proprii, dumineți, amiezi, seri și nopți. Se întâmplă lucruri mai întâi în "casa nemaivăzut de mare" în care a ajuns, apoi pe strada-bulevard unde "Aici nimeni nu pare să aibă nici vaci, nici cai, nici porci, nici măcar păsări. Stradă de oameni sărmani, mă gândesc.", în curtea cu mulți copii, din fericire, în cartier și mai apoi, în oraș, în viață. Pentru că da, mi se pare a fi deopotrivă un drum al descoperirii de sine. De la fragilitatea și curiozitatea copilăriei, la întrebările și nesiguranța adolescenței, la maturitatea și asumarea adultului. Cartea, dincolo de povestea al carei scop este -priveste‐ți trecutul și nu-l uita pentru a ști ce trebuie să faci în prezent și mai ales ce decizi pentru viitor- conține o serie întreagă de fotografii și detalii despre clădiri importante din București, unele dispărute, altele încă pe poziții, renovate sau în uitare, bătrâne ca timpul trecut peste ele.
Un volum pe care ajungi să-l îndrăgești cu fiecare pagină pentru inocența și limpezimea scriiturii. Multele și lungile note de trimitere pot deveni ușor obositoare la un moment dat, însă toate sunt extrem de lămuritoare pentru un necunoscător al Bucureștiului. Mi-ar fi plăcut, totuși, ca vocea protagonistei și tonul general al cărții să evolueze cumva altfel, să capete în anumite momente un aer mai degrabă sobru decât pueril, astfel oferind o tușă aparte din personalitatea autoarei.
Mi-a plăcut periplul printr-un București dinaintea nașterii mele, un oraș pe care l-am recunoscut parțial din povestirile bunicului meu (la fel de minunat ca al naratoarei). Mi-au plăcut locurile și vremurile privite prin lentila unei vîrste mici, deși existau inconsecvențe de perspectivă (uneori copila are o viziune/înțelegere peste anii presupuși). Este bine că notele de subsol au fost grupate la final, sunt foarte detaliate și ar fi îngreunat lectura. Poate mai multe fotografii, deși înțeleg greutatea de a le obține - și cu certitudine o hartă ar fi fost de folos. O lectură plăcută pentru cine iubește orașul și vrea să afle mai multe despre el.
"Mie nu mi-e limpede încă ce e cu socialismul ăsta, care, zice el, e construit acum de părinții noștri, iar după ei o să fie construit de noi. Oare cât de mare trebuie să fie un socialism, de îi trebuie atâta timp să fie construit?"