What do you think?
Rate this book
Qui se souvient de David Foenkinos ?
«Je ne sais pas si certains d'entre vous se souviennent de moi. Il y a quelques années, j'ai publié Le potentiel érotique de ma femme. Ce roman, traduit dans de nombreuses langues, avait obtenu un réel succès. J'étais alors dans la promesse. Pourquoi les choses ont-elles si mal tourné? Depuis ce succès qui s'efface des mémoires, j'ai publié quatre autres romans et tous sont passés inaperçus. J'ai tenté d'analyser les raisons de mes échecs, mais il est impossible de comprendre pourquoi l'on devient invisible. Serais-je devenu médiocre? Suis-je trop allé chez le coiffeur? Pourtant, je dois absolument m'accrocher : bientôt, une fabuleuse idée de roman va surgir en moi. Bientôt, je serai à nouveau propulsé parmi les auteurs vivants. Enfin, on va se souvenir de moi.»
- GenresFrance
192 pages, Paperback
First published January 1, 2007
2 people are currently reading
156 people want to read
About the author
David Foenkinos
60 books2,136 followersDavid Foenkinos is a French novelist, playwright, screenwriter and director who studied both literature and music in Paris.
His novel La délicatesse is a bestseller in France. A film based on the book was released in December 2011, with Audrey Tautou as the main character. His novels have appeared in over forty languages, and in 2014 he was awarded the Prix Renaudot for his novel Charlotte.
Growing up in a home with few books and often absent parents, David Foenkinos read and wrote little during his childhood. At 16, he required emergency surgery as a result of a rare pleural infection and spent several months recuperating in hospital, where he began to devour books, learning to paint and play the guitar. From this experience, he says, he kept a drive for life, a force that he wanted to convey through his books.
He studied literature at the Sorbonne and music in a jazz school, eventually becoming a guitar teacher. In the evenings, he was a waiter in a restaurant. After unsuccessfully trying to set up a music group, he turned his hand to writing.
After a handful of failed manuscripts, he found his style, and his first novel Inversion de l'idiotie: de l'influence de deux Polonais (“Inversion of idiocy: influenced by two Poles”), though refused by many other publishers, was published by Gallimard in 2002; the book earned him the François-Mauriac literary prize, awarded by the Académie Française.
David Foenkinos is the brother of director Stéphane Foenkinos.
His novel La délicatesse is a bestseller in France. A film based on the book was released in December 2011, with Audrey Tautou as the main character. His novels have appeared in over forty languages, and in 2014 he was awarded the Prix Renaudot for his novel Charlotte.
Growing up in a home with few books and often absent parents, David Foenkinos read and wrote little during his childhood. At 16, he required emergency surgery as a result of a rare pleural infection and spent several months recuperating in hospital, where he began to devour books, learning to paint and play the guitar. From this experience, he says, he kept a drive for life, a force that he wanted to convey through his books.
He studied literature at the Sorbonne and music in a jazz school, eventually becoming a guitar teacher. In the evenings, he was a waiter in a restaurant. After unsuccessfully trying to set up a music group, he turned his hand to writing.
After a handful of failed manuscripts, he found his style, and his first novel Inversion de l'idiotie: de l'influence de deux Polonais (“Inversion of idiocy: influenced by two Poles”), though refused by many other publishers, was published by Gallimard in 2002; the book earned him the François-Mauriac literary prize, awarded by the Académie Française.
David Foenkinos is the brother of director Stéphane Foenkinos.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
February 2, 2025
Давид Фоенкинос е сред любимите ми френски автори. Изчела съм почти всичките му романи без 3 от най-старите, но и до тях ще стигна в даден момент, въпреки че вече знам със сигурност - всичко издадено преди да влезе в каталога на Колибри е доста по-слабо като изпълнение, макар да се усещат стила, хумора, на места силната самоирония, която страшно ме забавлява и потенциала, който авторът развива в по-късните си творби.
Започвайки конкретно тази история още с първите страници изпитах усещането за дежавю. Отново главният герой е самият автор и той отново е в творческа криза , пълен блокаж и не знае как да продължи напред в писателската си кариера. Точно като “Семейство Мартен”, нали? И да и не. Наистина така стартира романа като идея и се върти около тази тема, но тук главен герой от началото до края си остава Давид Фоенкинос. Проследяваме разпада на брака му, отношенията с дъщеря му, изследваме темите за секса, любовта и изневярата, писането, литературата и четенето. Има куп забавни случки, самоирония (много е добър и високо ценя това в книгите му) и един край точно в стила на автора. Имаме ред сравнения с любими мои френски автори. Като цяло нищо изненадващо за тези, които са чели Фоенкинос и може би точно заради това малко ми беше скучно. В допълнение ще добавя, че в един момент самоиронията доби отенък на самосъжаление и мрънкане и това вече преля чашата за мен. Препоръчвам само ако сте фен на автора и с едно наум, че няма да четете “Две сестри” или “Деликатност”.
“Бе много трудно за понасяне: колкото по-малко пишех, толкова повече другите издаваха. В началото на всяка литературна година излизаха повече от хиляда романа.”
“Честно казано последните месеци мечтаех най-вече за жена, която да пише вместо мен. Трябваше да се оженя за Ромен Гари.”
“Но защо бях написал роман за сексуалната нищета? Уелбек вече го бе направил.”
“Къде остана времето, когато бях в състояние да разсмивам жените, включително най-мрачните и дори читателките на Амели Нотомб?”
“Исках да бъда преведен в различни страни и да изкарам лятото в списъка за Гонкур.”
“Трябваше на всяка цена да преодолея фрустрацията, дори да си казвам, че съм най-добрият, че Селин е пале в сравнение с мен”
“Освен ако не пресичат океана с норвежки шкипери, съвременните читатели обичат късите романи.”
Започвайки конкретно тази история още с първите страници изпитах усещането за дежавю. Отново главният герой е самият автор и той отново е в творческа криза , пълен блокаж и не знае как да продължи напред в писателската си кариера. Точно като “Семейство Мартен”, нали? И да и не. Наистина така стартира романа като идея и се върти около тази тема, но тук главен герой от началото до края си остава Давид Фоенкинос. Проследяваме разпада на брака му, отношенията с дъщеря му, изследваме темите за секса, любовта и изневярата, писането, литературата и четенето. Има куп забавни случки, самоирония (много е добър и високо ценя това в книгите му) и един край точно в стила на автора. Имаме ред сравнения с любими мои френски автори. Като цяло нищо изненадващо за тези, които са чели Фоенкинос и може би точно заради това малко ми беше скучно. В допълнение ще добавя, че в един момент самоиронията доби отенък на самосъжаление и мрънкане и това вече преля чашата за мен. Препоръчвам само ако сте фен на автора и с едно наум, че няма да четете “Две сестри” или “Деликатност”.
“Бе много трудно за понасяне: колкото по-малко пишех, толкова повече другите издаваха. В началото на всяка литературна година излизаха повече от хиляда романа.”
“Честно казано последните месеци мечтаех най-вече за жена, която да пише вместо мен. Трябваше да се оженя за Ромен Гари.”
“Но защо бях написал роман за сексуалната нищета? Уелбек вече го бе направил.”
“Къде остана времето, когато бях в състояние да разсмивам жените, включително най-мрачните и дори читателките на Амели Нотомб?”
“Исках да бъда преведен в различни страни и да изкарам лятото в списъка за Гонкур.”
“Трябваше на всяка цена да преодолея фрустрацията, дори да си казвам, че съм най-добрият, че Селин е пале в сравнение с мен”
“Освен ако не пресичат океана с норвежки шкипери, съвременните читатели обичат късите романи.”
April 25, 2020
Ce e extrem de mișto la această carte e că plot-ul său ridicol e cât se poate de voit. David Foenkinos scrie despre ”David Foenkinos” atât de realistic încât ai putea să juri că evenimentele de o bizarerie stupefiantă uneori s-au întâmplat întocmai. Iar asta-i rar. Rarisim chiar. Ai în fața ta astfel o operă care te convinge că n-are treabă cu ficțiunea (chiar dacă e probabil aproape 100% ficțiune) și care reușește să te atragă în povestea ei bizară despre eșecuri repetate și sindromul impostorului cu o viteză amețitoare. Iar acesta e meritul adevăratului David Foenkinos, care scrie pur și simplu sublim despre ratările falsului său tiz.
June 26, 2025
3,5
sapristi j'adore l'humour de cet homme
les deux polonais p.176
sapristi j'adore l'humour de cet homme
les deux polonais p.176
October 8, 2011
[Achevé au cours d'une insomnie ; j'ai ensuite pu dormir. Est-ce un signe ;) ? ]
Avis cash
La trame est mince : l'auteur est son propre personnage principal ; il parle donc de lui et essentiellement de lui. Le personnage principal, donc, a été quelques années auparavant un jeune écrivain parisien, dans le vent, prometteur, qui passe à la télé et rencontre ses lectrices dans le monde entier. Après cet épisode glorieux, le succès l'a quitté, malgré quatre nouveaux livres édités. Quand on est aussi narcissique et anxieux que le personnage, c'est une véritable catastrophe que ni sa famille, ni ses amis, ni son second métier de prof de guitare ne peut contrer.
Tout de suite, le voici qui frise la dépression : son épouse le quitte, sa fille vit heureuse sans lui et l'inspiration n'est plus là.
Ensuite, retournement de situation : l'auteur a une idée formidable de roman lors d'un voyage en train. Mais, pas de chance (pour son lecteur aussi) : il oublie aussitôt cette idée géniale, ce qui le porte au désespoir, et l'engage à essayer de se remémorer cette idée perdue pendant des pages et des pages.
C'est vrai que ça crée un suspens terrible, le livre va t il enfin décoller avec cette idée ? Un peu mince cependant pour conserver l'attention du lecteur ; et -je vais révéler ici un moment clé du livre- : il retrouve son idée. Et c'est là qu'on se rend compte qu'effectivement David Foenkinos était sans inspiration lorsqu'il a écrit ce roman, puisque son idée est toute mince et sert juste à faire évoluer le roman vers sa fin.
Avis circonstancié
J'ai une certaine sympathie voire un enthousiasme récurrent pour DF. J'aime sa fantaisie, son sens de la formule, l'humour Xième degré, et une certaine inventivité. Je déplore ses phrases courtes qui cassent le rythme et le manque de profondeur de ses écrits (mais il progresse, "Les souvenirs" est bien plus dense). Ici, je suppose que la fantaisie devait venir de l'auteur se mettant en scène pour faire de son manque d'inspiration une histoire inspirante et revenir ainsi sur le devant de la scène. Sans moi, je n'ai pas accroché. Et pourtant il y a ce petit quelque chose qui fait que j'ai terminé ce roman et que j'ai la curiosité de continuer ma découverte de l'auteur. Et pourtant il y a aussi ce petit goût d'imposture qui persiste.
[Sébastien Lefol du Figaro exprime tout ça bien mieux sur son blog ici
http://blog.lefigaro.fr/le-fol/2011/1...
Avis cash
La trame est mince : l'auteur est son propre personnage principal ; il parle donc de lui et essentiellement de lui. Le personnage principal, donc, a été quelques années auparavant un jeune écrivain parisien, dans le vent, prometteur, qui passe à la télé et rencontre ses lectrices dans le monde entier. Après cet épisode glorieux, le succès l'a quitté, malgré quatre nouveaux livres édités. Quand on est aussi narcissique et anxieux que le personnage, c'est une véritable catastrophe que ni sa famille, ni ses amis, ni son second métier de prof de guitare ne peut contrer.
Tout de suite, le voici qui frise la dépression : son épouse le quitte, sa fille vit heureuse sans lui et l'inspiration n'est plus là.
Ensuite, retournement de situation : l'auteur a une idée formidable de roman lors d'un voyage en train. Mais, pas de chance (pour son lecteur aussi) : il oublie aussitôt cette idée géniale, ce qui le porte au désespoir, et l'engage à essayer de se remémorer cette idée perdue pendant des pages et des pages.
C'est vrai que ça crée un suspens terrible, le livre va t il enfin décoller avec cette idée ? Un peu mince cependant pour conserver l'attention du lecteur ; et -je vais révéler ici un moment clé du livre- : il retrouve son idée. Et c'est là qu'on se rend compte qu'effectivement David Foenkinos était sans inspiration lorsqu'il a écrit ce roman, puisque son idée est toute mince et sert juste à faire évoluer le roman vers sa fin.
Avis circonstancié
J'ai une certaine sympathie voire un enthousiasme récurrent pour DF. J'aime sa fantaisie, son sens de la formule, l'humour Xième degré, et une certaine inventivité. Je déplore ses phrases courtes qui cassent le rythme et le manque de profondeur de ses écrits (mais il progresse, "Les souvenirs" est bien plus dense). Ici, je suppose que la fantaisie devait venir de l'auteur se mettant en scène pour faire de son manque d'inspiration une histoire inspirante et revenir ainsi sur le devant de la scène. Sans moi, je n'ai pas accroché. Et pourtant il y a ce petit quelque chose qui fait que j'ai terminé ce roman et que j'ai la curiosité de continuer ma découverte de l'auteur. Et pourtant il y a aussi ce petit goût d'imposture qui persiste.
[Sébastien Lefol du Figaro exprime tout ça bien mieux sur son blog ici
http://blog.lefigaro.fr/le-fol/2011/1...
May 8, 2025
Detest faptul că David a reușit în cele din urmă să-mi producă simpatie față de el și povestea pe care a scris-o. Romanul este o autoficțiune, iar miza este regăsirea inspirației pierdute, din perspectiva unui autor care se simte mediocru (și nu poate fi contrazis prin argumente prea solide).
Până spre ultimele pagini l-am detestat profund pe David. Din tot ce a scris aici, reiese doar că e un misogin patetic, o lichea, un om complet dezrădăcinat și nehotărât, care trăiește egocentric într-o lume potrivnică și așteaptă salvarea mereu din altă parte – în general de la femei. Sfârșitul nu neagă aceste lucruri, caracteristicile unui dublu scorpion care nu face decât să-și plângă de milă și să trăiască după impresiile de moment, dar reușește în schimb să transforme povestea într-una ceva mai inspiratoare, ca să rămân la ideea principală. Îl însoțim pe autor în căsnicia sa ratată, în frica de îmbătrânire, în relațiile cu vecinii și aventurile amoroase de scurtă durată. Încă de la început vedem cum alegerile sale sunt făcute din inerție, tocmai pentru că nu știe exact ce vrea – înafară de un singur lucru: să-și reamintească ideea genială pentru un viitor roman pe care o avusese la un moment dat în tren. Unicul său scop este să revină în atenția publicului după succesul primului său roman, Potențialul erotic al soției mele. Nu am citit nicio altă carte scrisă de Foenkinos până acum, dar dețin două dintre ele în bibliotecă și am rămas curioasă și deschisă în privința lor. Se vede că scrie bine, tocmai pentru că am reușit să citesc cartea într-un timp record pentru mine și am putut chiar trece peste viziunile lui înguste despre femei și felul în care se vede pe sine (recunoaște că e patetic, dar nu crede că ar merita mai puțină atenție și admirație din cauza asta).
E abia al doilea roman autofictiv pe care l-am citit, dar știu deja că e genul meu preferat. Nu am nevoie să mă întreb care părți sunt reale și care sunt fictive pentru a putea urmări ideea de bază: pare că Foenkinos vrea să ne arate că până și scursurile sociale pot avea noroc dacă își urmează orbește visele. Pot să-l compar aproape la perfecțiune cu Bunny Munro a lui Nick Cave, cu mențiunea că acel personaj e un bărbat mult mai asumat decât acesta. E David un om rău? Habar n-am, dar e drept că e unul foarte creativ, care reușește cumva să nu se lase bătut. La fel ca în cazul lui Hemingway, probabil mi-ar plăcea să-i citesc poveștile fictive atât timp cât nu mai trebuie să aflu în mod direct despre cât de groaznic, plângăcios și laș e el ca om – și „entitled„, să nu uităm. Ca scriitor, pot înțelege dorința de a fi văzut drept un boem cu o viață extrem de interesantă, dorința ca romanele tale să fie citite de cât mai mulți oameni – mai ales după ce ai avut atât de mult succes, iar romanul tău de debut a fost tradus într-o grămadă de limbi deja -, dar nu pot înțelege prefăcătoria. Putem adăuga și „mitoman” pe lista de caracteristici negative ale lui David și e ușor amuzant să observi cum el e perfect conștient de toate minusurile sale. Doar astfel l-am putut „ierta” și am ales să continui lectura, spunându-mi că totuși omul s-a pus pe tavă știind că va fi judecat, însă e dreptul lui să-și spună povestea. A spus într-adevăr o poveste foarte frumoasă, cu happy-end, iar dacă ar fi vorba 100% de un personaj fictiv, aș spune că a fost conturat foarte clar, într-un mod fascinant chiar. Aici câștigă oarecum în fața lui Bunny Munro, fiindcă finalul său este puțin mai meritat – sau cel puțin nu caută milă, recunoscându-se drept un impostor, dar refuzând într-un final să se simtă vinovat pentru fericirea lui. Aceasta ar putea fi una dintre singurele sale decizii sănătoase, așa că am decis la rându-mi să nu-l exclud de tot din lista mea de lectură.
Prin urmare, romanul de față este unul scris foarte bine și alert, expunându-ne drama autorului aflat într-un blocaj creativ și felul în care lipsa sa de inspirație se leagă de viața lui personală, deloc monotonă. Nu-l recomand neapărat celor cu o răbdare și mai mică decât a mea pentru afirmații josnice (lucruri de genul: „mi-aș dori ca fiica mea să moară virgină” sau „n-am găsit nicio femeie care să mă facă să uit de existența altora”), dar presupun că e un început la fel de bun ca altul pentru cei curioși față de Foenkinos… Sau, poate, pentru cei care vor să știe cam la ce lucruri se poate preta un autor care și-a pierdut inspirația.
Până spre ultimele pagini l-am detestat profund pe David. Din tot ce a scris aici, reiese doar că e un misogin patetic, o lichea, un om complet dezrădăcinat și nehotărât, care trăiește egocentric într-o lume potrivnică și așteaptă salvarea mereu din altă parte – în general de la femei. Sfârșitul nu neagă aceste lucruri, caracteristicile unui dublu scorpion care nu face decât să-și plângă de milă și să trăiască după impresiile de moment, dar reușește în schimb să transforme povestea într-una ceva mai inspiratoare, ca să rămân la ideea principală. Îl însoțim pe autor în căsnicia sa ratată, în frica de îmbătrânire, în relațiile cu vecinii și aventurile amoroase de scurtă durată. Încă de la început vedem cum alegerile sale sunt făcute din inerție, tocmai pentru că nu știe exact ce vrea – înafară de un singur lucru: să-și reamintească ideea genială pentru un viitor roman pe care o avusese la un moment dat în tren. Unicul său scop este să revină în atenția publicului după succesul primului său roman, Potențialul erotic al soției mele. Nu am citit nicio altă carte scrisă de Foenkinos până acum, dar dețin două dintre ele în bibliotecă și am rămas curioasă și deschisă în privința lor. Se vede că scrie bine, tocmai pentru că am reușit să citesc cartea într-un timp record pentru mine și am putut chiar trece peste viziunile lui înguste despre femei și felul în care se vede pe sine (recunoaște că e patetic, dar nu crede că ar merita mai puțină atenție și admirație din cauza asta).
E abia al doilea roman autofictiv pe care l-am citit, dar știu deja că e genul meu preferat. Nu am nevoie să mă întreb care părți sunt reale și care sunt fictive pentru a putea urmări ideea de bază: pare că Foenkinos vrea să ne arate că până și scursurile sociale pot avea noroc dacă își urmează orbește visele. Pot să-l compar aproape la perfecțiune cu Bunny Munro a lui Nick Cave, cu mențiunea că acel personaj e un bărbat mult mai asumat decât acesta. E David un om rău? Habar n-am, dar e drept că e unul foarte creativ, care reușește cumva să nu se lase bătut. La fel ca în cazul lui Hemingway, probabil mi-ar plăcea să-i citesc poveștile fictive atât timp cât nu mai trebuie să aflu în mod direct despre cât de groaznic, plângăcios și laș e el ca om – și „entitled„, să nu uităm. Ca scriitor, pot înțelege dorința de a fi văzut drept un boem cu o viață extrem de interesantă, dorința ca romanele tale să fie citite de cât mai mulți oameni – mai ales după ce ai avut atât de mult succes, iar romanul tău de debut a fost tradus într-o grămadă de limbi deja -, dar nu pot înțelege prefăcătoria. Putem adăuga și „mitoman” pe lista de caracteristici negative ale lui David și e ușor amuzant să observi cum el e perfect conștient de toate minusurile sale. Doar astfel l-am putut „ierta” și am ales să continui lectura, spunându-mi că totuși omul s-a pus pe tavă știind că va fi judecat, însă e dreptul lui să-și spună povestea. A spus într-adevăr o poveste foarte frumoasă, cu happy-end, iar dacă ar fi vorba 100% de un personaj fictiv, aș spune că a fost conturat foarte clar, într-un mod fascinant chiar. Aici câștigă oarecum în fața lui Bunny Munro, fiindcă finalul său este puțin mai meritat – sau cel puțin nu caută milă, recunoscându-se drept un impostor, dar refuzând într-un final să se simtă vinovat pentru fericirea lui. Aceasta ar putea fi una dintre singurele sale decizii sănătoase, așa că am decis la rându-mi să nu-l exclud de tot din lista mea de lectură.
Prin urmare, romanul de față este unul scris foarte bine și alert, expunându-ne drama autorului aflat într-un blocaj creativ și felul în care lipsa sa de inspirație se leagă de viața lui personală, deloc monotonă. Nu-l recomand neapărat celor cu o răbdare și mai mică decât a mea pentru afirmații josnice (lucruri de genul: „mi-aș dori ca fiica mea să moară virgină” sau „n-am găsit nicio femeie care să mă facă să uit de existența altora”), dar presupun că e un început la fel de bun ca altul pentru cei curioși față de Foenkinos… Sau, poate, pentru cei care vor să știe cam la ce lucruri se poate preta un autor care și-a pierdut inspirația.
May 21, 2025
J'aime toujours autant son style mais.
Écrire un livre pour dire que l'on a pas de sujet pour son prochain livre... Faut-il faire d'écrivain un métier ? (au même titre que politicien)
De nouveau "nous ferions de médiocres personnages de roman. sauf dans un des miens".
Et bien qu'avouée, cette recherche de succès comme quête de sexualité manque de noblesse. "Il avait déjà tout compris : la création n'est qu'un moyen d'entrer dans la chambre d'une fille. Aucune œuvre n'a jamais eu d'autre ambition."
Mieux vaut lire "Je vais mieux" sachant que beaucoup d'idées y sont reprises (père sur-protecteur, le tableau L'homme dans les cheveux de femme de Munch, scènes conjugales plates, reporter de guerre, psy, dentiste...) et plus abouties
Écrire un livre pour dire que l'on a pas de sujet pour son prochain livre... Faut-il faire d'écrivain un métier ? (au même titre que politicien)
De nouveau "nous ferions de médiocres personnages de roman. sauf dans un des miens".
Et bien qu'avouée, cette recherche de succès comme quête de sexualité manque de noblesse. "Il avait déjà tout compris : la création n'est qu'un moyen d'entrer dans la chambre d'une fille. Aucune œuvre n'a jamais eu d'autre ambition."
Mieux vaut lire "Je vais mieux" sachant que beaucoup d'idées y sont reprises (père sur-protecteur, le tableau L'homme dans les cheveux de femme de Munch, scènes conjugales plates, reporter de guerre, psy, dentiste...) et plus abouties
June 6, 2022
Ciudat cum am simțit că autorul și-a expus biografia, când de fapt eu citeam ficțiune, atât de real a părut totul! Mi-a plăcut veridicitatea și sinceritatea din spatele acțiunilor.
David a decis să ne conducă în lumea scriitorilor agitați, cei care își caută cu foame inspirația pierdută. Mi-a părut hilar romanul, privind din perspectivă. La o studiere mai amănunțită, pare trist. Și dacă mă concentrez strict pe final, radiază de succes. Ciudat.
Are doar 160 de pagini. A fost plăcut, dar nimic special, mai degrabă ceva care îți dă de gândit, ca 'Străinul' a lui Camus.
David a decis să ne conducă în lumea scriitorilor agitați, cei care își caută cu foame inspirația pierdută. Mi-a părut hilar romanul, privind din perspectivă. La o studiere mai amănunțită, pare trist. Și dacă mă concentrez strict pe final, radiază de succes. Ciudat.
Are doar 160 de pagini. A fost plăcut, dar nimic special, mai degrabă ceva care îți dă de gândit, ca 'Străinul' a lui Camus.
December 1, 2017
Il trouve l’idée d’un nouveau roman en suisse, mais l’oublie a son retour. Sa femme le quitte. Il retourne en suisse retrouvé la femme qu’il a croisé et retrouve son idée : l’aimer. Se marie, trouve emploi fictif dans l’entreprise de son beau père. Parviendra à nouveau à écrire
This entire review has been hidden because of spoilers.
July 9, 2019
Un beau petit roman qui m’a mis le sourire aux lèvres à quelques reprises. Pas compliqué: l’auteur devient son personnage et il raconte comment il est difficile d’écrire quand on a pas d’idées, et voilà une histoire à raconter !
Brillant.
Brillant.
Read
April 2, 2019i liked this a lot
January 23, 2020
Simple,unpretentious and funny.
June 24, 2022
Funny. :)
October 26, 2023
3.5/5⭐
November 14, 2023
A canalhice desse aqui me pega demais.
February 29, 2024
Un vrai plaisir que de (re)lire du David Foenkinos.
April 17, 2025
Pas son meilleur livre ! Mais toujours une écriture agréable et divertissante
Displaying 1 - 17 of 17 reviews