Prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române. A renunțat la profesia de medic psihiatru și s-a dedicat literaturii. A debutat cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe (1963).
Roman al experienței comunismului, despre absența libertății, delațiunea instituționalizată, încarcerare, deconstrucția omului, este foarte „moral” și, în același timp, politic. Nicolae Manolescu l-a numit și „roman de moravuri”. Este, da, mai ales dacă este citit astăzi, cu orizontul nostru de așteptare, complet diferit de acela al vremurilor când apărut (1977), când a fost, evident, interzis și scos din librării, dar citit cu pasiune pe sub mână. Dar mai presus de toate, este un roman al unei traume colective de neimaginat.
De citit însă, nu se citește deloc ușor, este dens și complex, construit pe mai multe niveluri, cu personaje care gândesc mult, au vieți interioare complicate și trec totul prin filtrul conștiinței; este și scris pe măsură, ca un flux continuu de confesiuni și monologuri, cu paragrafe rare, de tip „block”. Un roman „greu”, din toate punctele de vedere, social, istoric, psihologic și stilistic, dar de-a dreptul remarcabil, din punctul meu de vedere, cam pe același palier ca subiect și valoare literară cu „Cel mai iubit dintre pământeni”. Și, culmea, considerat de critică a nu fi cel mai bun roman al lui Buzura, chestiune care pe mine, încă sub impresia puternică a atmosferei și cuvintelor, mă uimește peste poate.
I used to think this was the best novel ever written in Romanian, I'm not so sure now. I return to it from time to time just to regain the author's opinions about Romanian society. Professor Cristian is one of my favorites among the characters built by Romanian novelists.
Cartea lui Augustin Buzura nu este o lectură ușoară, fiind vorba despre un reputat chirurg, aflat în căutarea citostaticului în stare să elimine cancerul. Povestea vieții sale este una marcată de drame, întâi personale (povestea de dragoste de tinerețe cu Cristina Fărcașiu în opoziție cu dragostea față de soția Stela) și intime (tot timpul un stângist, provenit și dintr-o familei cu "origini sănătoase", dar întotdeauna cu mici excese, care i-au adus arestări atât în perioada regimului legionar, cât și în timpul comunismului), dar și profesionale (aparentul eșec de a găsi citostaticul perfect, imposbilitatea de a se integra în colectivul institutului). Orgoliile profesorului Ion Cristan sunt mari, dar analzia psihologică arată și rădăcinile acestora. Treptat se construiește imaginea unui om aflt în război cu sine însuși mai mult decât cu lumea din jur.
Din punct de vedere formal, dacă opțiunea autorului a fost ca dialogurile exterioare să fie greu de distins de cele interioare, i-a reușit peste măsură. Pentru cititor însă, această opțiune este extraordinar de greoaie, fiind foarte dificil de urmărit firul logic al reacțiilor personajelor. Nu cred că senzația de sufocare și tendința profesorului spre catastrofic ar trebui redate inclusiv prin modul în care este redactată cartea. Personal consider o idee foarte proastă includerea tuturor dialogurilor în ghilimele, în paragrafe interminabile, fără spații corespunzătoare, ceea ce m-a făcut pe alocuri să pierd șirul ideilor exprimate. De aceea am și acordat 3 stele.
Augustin Buzura încearcă prin "Orgolii", proză de analiză socială, să-i scoată pe oameni din nepăsarea bolnăvicioasă, contagiosă și periculoasă instaurată de regim. Un roman greu de citit, poate influențată de sentimentul autorului față de ea "...mă simțeam foarte neputincios în fața ei. Eu, cu cartea, nu aveam nimic! Mă simțeam foarte neputincios în fața textului, în fața a ceea ce aveam în minte. Mă simțeam incapabil să o duc la capăt. Dar nici nu eram în stare să renunț." (Augustin Buzura) Ce frumos ar fi să mai fie cozi la librării pentru asemenea cărți.
O carte captivanta, care reuseste sa ne infiltreze in "culisele" unei clinici medicale, cu toate reusitele, greselile, orgoliile, intrigile dinauntrul acesteia. Personajul principal, doctorul Cristian Ion, este un personaj complex, cu foarte multe calitati, printre care se amesteca insa si cateva defecte, cum ar fi egoismul(i se reproseaza foarte des) sau frica de timp(traieste gandidu-se la faptul ca mai are putin de trait si prea multe de facut, are senzatia ca lupta in zadar cu morile de vant). Este descris de fiecare dintre personajele romanului, iar in timp ce unii isi arata admiratia sincera fata de profesor, altii il lauda doar pentru a se evidentia pe ei insisi, iar altii de multumesc doar sa-l vorbeasca "pe la spate"(pana aproape de finalul textului, cand i se pregateste acea umilire in public, daca o pot numi asa. M-a impresionat puterea doctorului Cristian, care trece mereu cu capul sus peste toate jignirile, este obiectiv atunci cand cineva are nevoie de ajutor din partea acestuia, nu tine seama de sentimentele sale(de exemplu, in cazul lui Redman) si totusi, inauntrul sau se framanta mai mult ca un om obisnuit. Sfarsitul mi-a ramas putin neclar, as fi vrut sa aflu ce s-a intamplat cu E118 sau cu Andrei(fiul profesorului). Totusi, este o carte pe care o recomand cu caldura tuturor, vor descoperi printre paginile acesteia un adevarat om, demn sa fie numit asa, care stie sa-si apere covingerile si stie intotdeauna sa se pastreze intact fata de rautatile lumii.
Una din putinele carti ale vremii inspirate de mediul intelectual; la vremea si virsta aceea aveam o sete de astfel de carti, le sorbeam. Iar Augustin Buzura ne servea, cu talent.
I bought this book "accidentally" as a second hand and when I started to read it I noticed that I bought a treasure... It was a dedicated signed copy by the author himself to some lady who probably sold it to the antique store. However, this is not the point here, the novel is a strong incense of the medical system in Romania with goods and bads and above all.... selfishness. It also contains hilarious passages, probably meant to pass the censorship about some snitch that sends notes to the State Security about what's happening in the hospital. I really enjoyed those pages, this guy knows how to melt humour with drama, often reaching the inner self of his characters.
Titlul romanului sugereaza perfect compasul luptelor interioare purtate de profesorul Cristian, a caror directie duce la linia subtire dintre orgoliu si stima. Tocmai intensitatea surda ce se dezvolta incet pe parcursul textului, analiza sociala bine elaborata si incongruenta narativa ce fac romanul greu de parcurs, ii adauga substanta.