What do you think?
Rate this book
Jocul cu trecutul: Istoria între adevăr și ficțiune
„Întrebarea fundamentală este, desigur, dacă istoria are sau nu sens. Dacă nu are sens, orice efort de a afla din ea încotro mergem se dovedeşte derizoriu. După atâta abuz de teleologie, scepticismul istoric pare a câştiga teren. Sunt tot mai puţine marile construcţii filozofice capabile de a ne spune de unde venim, încotro mergem şi graţie cărui meca-nism. Un gânditor precum Karl Popper nu se sfieşte să afirme, contrazicându-l pe Karl Marx, absenţa oricărui sens în mersul istoriei. În ce mă priveşte, mă mulţumesc să contemplu gratuitatea dezbaterii. În fapt, nu ştim dacă istoria are sau nu are sens, dacă este sau nu este orientată, şi orice alegere în această dilemă ţine de pura credinţă, şi nu de vreun adevăr demonstrabil.“
Lucian BOIA
Lucian BOIA
190 pages, Paperback
First published January 1, 1998
6 people are currently reading
157 people want to read
About the author
Lucian Boia
68 books254 followersLucian Boia is a Romanian historian, known especially for his works debunking Romanian nationalism and Communism.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
November 22, 2017
"Istoria este un inepuizabil joc cu trecutul. Rămane să-l facem cît mai inteligent şi mai sugestiv. Să nu fim dezmăgiţi de imposibilitatea unei versiuni ultime. Istoliile pe care fără încetare le recreăm sînt mai variate şi mai stimulante decât univoca şi nu prea convingătoarea istorie efectivă. Ele ne însotesc drumul nostru, ne ajută să ne precizăm proiectele, să ne înţelegem pe noi înşine. Poate că istoria spune pînă la urmă mai puţine decît am dori despre trecut, dar spune cu sigranţă foarte mult despre spiritul uman, despre neliniştile, căutarile şi speranţele sale."
Read
April 9, 2022“Trăim într-o lume de imagini, multiple și contradictorii. Imaginea sa despre sine și imaginea tuturor celorlalți despre el. Existăm dar nu avem acces la noi înșine decât printr-un joc de imagini.”
Autorul susține că generalii pregătesc fiecare război luându-l în considerație pe cel precedent. “Au intrat cu entuziasm în Primul Război Mondial, socotind că va fi un conflict scurt, rezolvat cum fuseseră confruntatile armate ale secolului al XIX-lea. S-au trezit într-un război de poziții, încremenit, an după an de-a lungul tranșeelor fortificațiilor. […]Al doilea război nu a mai semănat cu primul: S-a caracterizat prin mișcare, acțiuni ample pe spații imense și rasturnari dramatice de situație. Americanii au învățat lecția și au aplicat-o în războiul din Coreea, printr-o ofensivă în forță, urmată de zdrobirea completă a adversarului.
“Din nou, lecția a fost învățată și aplicată în războiul din Vietnam. S-au aruncat mai multe bombe asupra Vietnamului decât asupra Germaniei și Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, deosebirea fiind că junglă nu este prea sensibilă la bombardamente. Nesesizand diferența, America a pierdut primul război din istoria ei.”
În viziunea lui, istoria nu se repetă, noi îi spunem istoriei ce trebuie să ne învețe. “Putem fi seduși și derutați de asemănări întâmplătoare, însă, în datele lui esențiale, prezentul nu este niciodată aidoma trecutului.”
Pentru Hegel, libertatea poate fi ceva ce seamănă cu “opusul libertății”. Ea implicând mai multe constrângeri decât drepturi. Fiind prinși într-o rețea tot mai densă de informație standard, înseamnă că “suntem mai puțin liberi decât ne imaginăm, iar liniștea pe care ne-o dă conștiința cam facilă a libertății contribuie la erodarea ei”.
Suntem tot mai insistent educați în spiritul oralității. “Ce caracterizează astăzi raporturile interumane este relativul declin al comunicării scrise și progresul înregistrat de comunicarea orală și prin imagini. Străbunicii noștri, se așezau în fața hârtiilor și scriau, acum, într-o situație similară, punem mâna pe telefon.”
La final, rămâne însă o întrebare: “Ce este istoria?” Un răspunsul general valabil este imposibil de oferit. “Poate că istoria spune până la urmă mai puțin decât am dori despre trecut, dar spune cu siguranță foarte multe despre spiritul uman, despre neliniștile, cautatile și speranțele sale.”
Autorul susține că generalii pregătesc fiecare război luându-l în considerație pe cel precedent. “Au intrat cu entuziasm în Primul Război Mondial, socotind că va fi un conflict scurt, rezolvat cum fuseseră confruntatile armate ale secolului al XIX-lea. S-au trezit într-un război de poziții, încremenit, an după an de-a lungul tranșeelor fortificațiilor. […]Al doilea război nu a mai semănat cu primul: S-a caracterizat prin mișcare, acțiuni ample pe spații imense și rasturnari dramatice de situație. Americanii au învățat lecția și au aplicat-o în războiul din Coreea, printr-o ofensivă în forță, urmată de zdrobirea completă a adversarului.
“Din nou, lecția a fost învățată și aplicată în războiul din Vietnam. S-au aruncat mai multe bombe asupra Vietnamului decât asupra Germaniei și Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial, deosebirea fiind că junglă nu este prea sensibilă la bombardamente. Nesesizand diferența, America a pierdut primul război din istoria ei.”
În viziunea lui, istoria nu se repetă, noi îi spunem istoriei ce trebuie să ne învețe. “Putem fi seduși și derutați de asemănări întâmplătoare, însă, în datele lui esențiale, prezentul nu este niciodată aidoma trecutului.”
Pentru Hegel, libertatea poate fi ceva ce seamănă cu “opusul libertății”. Ea implicând mai multe constrângeri decât drepturi. Fiind prinși într-o rețea tot mai densă de informație standard, înseamnă că “suntem mai puțin liberi decât ne imaginăm, iar liniștea pe care ne-o dă conștiința cam facilă a libertății contribuie la erodarea ei”.
Suntem tot mai insistent educați în spiritul oralității. “Ce caracterizează astăzi raporturile interumane este relativul declin al comunicării scrise și progresul înregistrat de comunicarea orală și prin imagini. Străbunicii noștri, se așezau în fața hârtiilor și scriau, acum, într-o situație similară, punem mâna pe telefon.”
La final, rămâne însă o întrebare: “Ce este istoria?” Un răspunsul general valabil este imposibil de oferit. “Poate că istoria spune până la urmă mai puțin decât am dori despre trecut, dar spune cu siguranță foarte multe despre spiritul uman, despre neliniștile, cautatile și speranțele sale.”
January 6, 2024
„Departe de mine ideea că istoria reală ar lipsită de tensiunea confruntărilor. Fără confruntare, opoziţie şi luptă nu ar exista viaţă. Doar moartea este „egală". Ceea ce remarc este însă tentaţia izolării, amplificării şi simplificării datelor conflictuale ale istoriei. Istoria înseamnă conflict dar nu înseamnă numai conflict, înseamnă şi apropiere, interferenţe, înseamnă şi multă viaţă „obişnuită".
Oamenii se ceartă şi uneori se ucid între ei, dar în genere nici nu se ceartă, nici nu se ucid: trăiesc, şi atâta tot. Istoria pe care ne-o reprezentăm este mai spectaculoasă şi mai dramatică decât viaţa istorică reală.”
Oamenii se ceartă şi uneori se ucid între ei, dar în genere nici nu se ceartă, nici nu se ucid: trăiesc, şi atâta tot. Istoria pe care ne-o reprezentăm este mai spectaculoasă şi mai dramatică decât viaţa istorică reală.”
December 21, 2021
Historia, magistra vitae.
În acest studiu, istoria este privită și definită din diverse puncte de observație. Se respectă titlul cărții - un joc și nu o pretenție de sentință.
Unele dintre punctele de observație sunt: istoria ca proces de unificare al lumii. Se aduce în discuție viziunea istorică a creștinismului care se înfățișează profund universalistă. Împărăția Lui Dumnezeu dăinuitoare în veșnicie cuprinde întreaga populație umană. În acest sens se aduce în prim-plan expansionismul occidental care avea în vedere unificarea omenirii în jurul nucleului ei creștin.
Un alt punct de observație este fascinația teoriilor conspiraționiste. Acestea generează o atracție irezistibilă pentru interpretările subterane. Prin ele, discursul istoric se sprijină pe prezența unor așa-zise forțe oculte de elită care dirijează mersul evenimentelor. De-a lungul timpului, cele mai vizate categorii generatoare de conspirații au fost iezuiții, francmasonii și evreii.
Istoria nu se poate dezlipi de miturile fondatoare. Se face apel la creația cea dintâi. Dacă ne raportăm la izvoarele creștine, aflăm că omul a intrat în istorie după căderea din Rai, ca urmare a păcatului neascultării. De aici încolo, omenirea a fost supusă unui travaliu lung și dureros de pedepse, lupte și conflicte. Omul nu a fost creat pentru istorie, ci pentru veșnicie. Prin cădere, s-a produs metamorfozarea sacrului în ideologic și politic.
Un alt punct interesant de observație al istoriei este dihotomia cercul vs. linia dreaptă. Este istoria supusă mitului eternei reîntoarceri sau este dimpotrivă un progres liniar și ascendent către desăvârșire?
Demn de luat în seamă este și jocul principiilor opuse care a dat naștere la conflicte de proporții în istorie. Făcând din nou apelul la creștinism, primul conflict al contrariilor apare între Adam și Eva în starea lor după cădere. Urmărind deci succesiunea evenimentelor, observăm perpetuarea acestei tensiuni dintre contrarii și la Cain și Abel. În istorie, prin Herodot, ni se prezintă primul conflict major dintre greci și perși - în fapt, o oglindire a luptei dintre libertate și despotism. Pe acceași linie, putem observa și Razboiul Peloponeziac: Atena vs. Sparta.
În concluzie, acest studiu al lui Lucian Boia este o sinteză clară în ceea ce privește transformările prin care a trecut istoria (ca obiect de studiu) de-a lungul timpului. Oferă ceea ce promite: rolul de observator în gratuitatea dezbaterii și nu formularea unui adevăr ultim.
În acest studiu, istoria este privită și definită din diverse puncte de observație. Se respectă titlul cărții - un joc și nu o pretenție de sentință.
Unele dintre punctele de observație sunt: istoria ca proces de unificare al lumii. Se aduce în discuție viziunea istorică a creștinismului care se înfățișează profund universalistă. Împărăția Lui Dumnezeu dăinuitoare în veșnicie cuprinde întreaga populație umană. În acest sens se aduce în prim-plan expansionismul occidental care avea în vedere unificarea omenirii în jurul nucleului ei creștin.
Un alt punct de observație este fascinația teoriilor conspiraționiste. Acestea generează o atracție irezistibilă pentru interpretările subterane. Prin ele, discursul istoric se sprijină pe prezența unor așa-zise forțe oculte de elită care dirijează mersul evenimentelor. De-a lungul timpului, cele mai vizate categorii generatoare de conspirații au fost iezuiții, francmasonii și evreii.
Istoria nu se poate dezlipi de miturile fondatoare. Se face apel la creația cea dintâi. Dacă ne raportăm la izvoarele creștine, aflăm că omul a intrat în istorie după căderea din Rai, ca urmare a păcatului neascultării. De aici încolo, omenirea a fost supusă unui travaliu lung și dureros de pedepse, lupte și conflicte. Omul nu a fost creat pentru istorie, ci pentru veșnicie. Prin cădere, s-a produs metamorfozarea sacrului în ideologic și politic.
Un alt punct interesant de observație al istoriei este dihotomia cercul vs. linia dreaptă. Este istoria supusă mitului eternei reîntoarceri sau este dimpotrivă un progres liniar și ascendent către desăvârșire?
Demn de luat în seamă este și jocul principiilor opuse care a dat naștere la conflicte de proporții în istorie. Făcând din nou apelul la creștinism, primul conflict al contrariilor apare între Adam și Eva în starea lor după cădere. Urmărind deci succesiunea evenimentelor, observăm perpetuarea acestei tensiuni dintre contrarii și la Cain și Abel. În istorie, prin Herodot, ni se prezintă primul conflict major dintre greci și perși - în fapt, o oglindire a luptei dintre libertate și despotism. Pe acceași linie, putem observa și Razboiul Peloponeziac: Atena vs. Sparta.
În concluzie, acest studiu al lui Lucian Boia este o sinteză clară în ceea ce privește transformările prin care a trecut istoria (ca obiect de studiu) de-a lungul timpului. Oferă ceea ce promite: rolul de observator în gratuitatea dezbaterii și nu formularea unui adevăr ultim.
February 4, 2019
În încercarea de dezideologizare a istoriei, Boia se lovește de mai adânc de rădăcinile ideologiei din istorie, iar cărțulia asta încearcă din răsputeri să o facă. Departe de a fi exhaustivă și aplicabilă tuturor istoricilor, Boia trece totuși prin câțiva dintre cei mai prolifici istorici când își argumentează opinia. El chiar și susține că totul e extrem de personal în carte și nu se afundă în note, trimiteri și alte studii, ci încearcă o prezentare către consumatorul de rând.
În altă ordine de idei, asta e o lectură mai grea comparativ cu celelalte cărți scrise de Boia, dar edificatoare pentru a înțelege autorul, pentru că pare a fi foarte personală.
În altă ordine de idei, asta e o lectură mai grea comparativ cu celelalte cărți scrise de Boia, dar edificatoare pentru a înțelege autorul, pentru că pare a fi foarte personală.
January 29, 2025
Un discurs fluid și bine argumentat, subliniind locul istoriei în mai multe momente importante ale umanității, intuind viitorul acestei științe și construind multiple analogii urmate de exemple pentru a-și consolida argumentele, “Jocul cu trecutul” este o carte esențială pentru orice pasionat de istorie.
November 7, 2018
So I gave it a low rating because it actually recycles a lot of concepts from other works I've read. Ok it might be that the other works recycle this one so not sure ... but it got a bit samey at some point. For reference the book this one was similar to was Mitologia științifică a comunismului .
November 8, 2023
ce bullying si-a luat herodot
January 10, 2024
o varianta mai generalizata a "istorie si mit".
October 22, 2015
Great book, many of the principles could be applied to lots of domains, and actually it does, as the history came to be considered science. If gods would read it, they would amuse themselves with our pretension to know and understand anything and how we find arguments for opposite ideas. At least we are creative.
Displaying 1 - 11 of 11 reviews