Titlul Inima mea dezvăluită (literal: inima mea dată în vileag, pe față, livrată, scoasă la iveală) este o carte a ranchiunelor, în care “firește că mama mea și tatăl meu vor fi respectați. Dar povestindu-mi în ea educația, modul în care mi s-au modelat ideile și sentimentele, vreau să arăt neîncetat că mă simt străin de această lume și de cultele ei. Voi întoarce împotriva întregii Franțe adevăratul meu talent de impertinent. Am o nevoie de răzbunare la fel de mare ca un om obosit de o baie. (...) Nu voi publica, firește, Inima mea dezvăluită decât atunci când voi dispune de o avere suficientă ca să mă țină la adăpost, chiar și în afara Franței, dacă este nevoie”, scria Baudelaire în 1863, pentru ca în 1865 să revină cu următoarea precizare: va fi un monstru enorm, care se va ocupa de omenire".
Inima mea... trebuia, prin urmare, conform dorinței lui Baudelaire, să fie o carte epocală, ultimă, apocaliptică. Care să-l exprime total și pe el, dar care să spună și tot adevărul despre lume. O carte, însă, așa cum Poe prevăzuse, imposibilă ca atare, care nu întâmplător a și rămas la stadiul de corpus de însemnări, de vraf de note. Dar doar așa au putut acestea, probabil, să-și păstreze întreaga aciditate și violență, pe care inserarea într-o compoziție le-ar fi făcut să se piardă.