Als kind in Roemenië deed Teodor niets liever dan naar de spannende verhalen van zijn dorpsgenoten luisteren. Hoewel hij jaren later een succesvol zakenman in het Westen is, kan hij het verloren paradijs van zijn jeugd maar niet vergeten. Hij mist hartstocht in zijn leven en besluit naar het dorpje terug te keren. Hij hoopt er de vrouw te vinden die hij moest achterlaten toen zijn familie hun geboorteland ontvluchtte. Zijn zoektocht brengt hem naar een klein vervallen kuuroord in een uithoek van de Roemeense bergen. Daar ontmoet hij Ion, een blinde masseur. Ion wordt omringd door dertigduizend boeken, die allemaal voor hem op band zijn ingesproken door zijn vrienden uit het dorp. Teodor raakt gefascineerd door Ion en ze raken bevriend. Maar al snel blijkt het paradijs niet te bestaan. Teodor raakt verstrikt in een web van roddel en achterklap, corruptie en geweld, waardoor zijn leven totaal op zijn kop komt te staan – en de zoektocht naar zijn jeugdliefde op een dwaalspoor komt...
Un scriitor elvețian, născut în România, care a trăit până la 15 ani în țara natală și care scrie în limba germană atât de frumos despre... România. O traducere pe măsură! Este a doua carte semnată Cătălin Dorian Florescu pe care o citesc și îmi place. O lectură ancorată adânc în rădăcinile unui român plecat de mulți ani în străinătate. O carte autobiografică după cum se înțelege. Un suspin, o declarație de dragoste pentru țara asta mică, dar iubită indiferent de neajunsuri. Un personaj inedit, tipic românesc și multe povești țesute în jurul lui și al țăranilor români din satele pline de superstiții, legende și primitivism. O căutare a sinelui și o încercare de regăsire interioară a unui om care, plecat de mulți ani de pe meleagurile natale scormonește trecutul cu toată puterea sa. "Într-o bună zi și ei se vor urca în mașini, ca tații lor, și vor porni să-și găsească o româncă sau, dacă româncele aveau să se rărească, să caute mai departe, în Est. Mereu există câte ceva și mai la Est, un pământ nedesțelenit care așteaptă o sămânță nouă. "
Mi-a plăcut foarte mult. O lectură care m-a atras încă de la prima pagină și care m-a purtat cu multă curiozitate până la ultimă pagină. Pot să spun că a devenit una din cărțile mele favorite.
Nu, nu mi-a plăcut cartea asta. Poate am plecat cu multe așteptări spre ea, căci îl cunosc pe Cătălin Dorian Florescu prin Iacob se hotărăște să iubească, roman care mi-a plăcut enorm. Însă Maseurul orb nu m-a prins decât prin câteva pasage foarte frumos scrie despre cărți, despre Ion, care le iubește, le adună, le trăiește. În rest însă...dialoguri neverosimile, întâmplări petrecute departe, fără atașare, un om care se întoarce în țară pentru cineva, dar pare că uită de ce a venit...dacă în prima jumătate m-a prins...pe parcurs m-a pierdut, iar la final chiar m-a chinuit să o termin...
Am auzit multă lume lăudând romanul și m-am apucat de el încrezătoare. I-am descoperit un aer fals, o narațiune puțin convingătoare, exagerări spre grotesc, un fel de "șaorma cu de toate". Bref: un roman mult prea lăudat pentru ceea ce (nu) oferă.
Mi-a plăcut foarte mult cartea asta, e despre căutări și regăsiri, despre speranță și disperare. Ok deja sună ca un sinopsis :)) Teodor fuge cu familia lui pe vremea comunismului în Elveția, de unde se întoarce peste 20 de ani să-și caute iubita abandonată. Ajunge în Moneasa, unde e privit cu interes de toată lumea, iar lui i-a stârnit interesul un maseur orb, pasionat de literatură și cu o bibliotecă probabil cât Carturești Carusel. Maseurul Ion e un personaj-cheie în cadrul satului, respectat de toată lumea, iar sătenii îl ajută să își hrănească mintea prin cărți cu toate că el nu vede, făcând înregistrări. Deci da, e o carte despre audiobooks în mare măsură. Tocmai de asta a fost destul de interesant să o ascult, dar în unele momente mi-ar fi plăcut să am textul în față și să pot sublinia sau să îmi notez cărți și autori la care vreau să ajung in viitor. 4⭐ primește din partea mea, pentru că, deși mi se pare foarte, foarte bună, nu e o capodoperă.
A book about escaping the Communist regime and building a new life in a better world. A book about hollow spaces in an immigrant's heart which can never be refilled. The protagonist ( aged 19) leaves Romania and the girl he loves behind and makes for France ( but they manage somehow to get to Switzerland). When he returns , a man in his almost 40s, trying to reconnect with his girlfriend ( a grown woman now, married with a daughter) he meets a blind masseur who asks people to record books on tapes for him. The book revolves around this blindness and also pseudo-culture , which seems to be a picture of Romania itself, a land of books and treasures managed by blind people ( well, well..). I won't spoil the ending ( it reminded me of Kobo Abe's " The Woman in the Dunes"). I will only add a quote from Fernando Pessoa ( the author also uses one from The Book of Disquiet at the beginning of the novel) : "“The feelings that hurt most, the emotions that sting most, are those that are absurd - The longing for impossible things, precisely because they are impossible; nostalgia for what never was; the desire for what could have been; regret over not being someone else; dissatisfaction with the world’s existence. All these half-tones of the soul’s consciousness create in us a painful landscape, an eternal sunset of what we are.”
Excelent traseul parcurs în carte. Când intri în lumea autorului Florescu, să n-ai nicio îndoială, te prinde în mrejele ei. Atmosfera creată e aproape kafkiană, chiar dacă tratează subiecte existente mai mult sau mai puțin actuale. Reîntoarcerea capătă veleități ascunse, nu e doar o simplă revenire în țara natală. Lumea aceea prăfuită în care se înghesuie personaje conturate cu atât de multă atenție, că începi să le vezi în fața ochilor. Iar maseurul orb, marele cititor nevăzător, care deține o blibliotecă impresionantă și controlează destinele celor din jur, este desăvârșit.
"Asta făcuse numai mama, în copilărie, cînd mă întorceam acasă de la joacă, murdar, frînt, dar fericit. Apoi îmi punea capul în poală, îmi scărmăna părul și murmura:"Ce copil murdar mai am! Dacă m-aș gîndi să-l vînd, nu l-ar vrea nimeni". "Dar nu vreau să mă vinzi", țipam eu, "vreau să rămân cu tine pentru totdeauna!" "Sigur că rămînem împreună. Nici o mamă nu-și vinde copiii. Însă, mai târziu, tu ai să mă părăsești", zicea ea. "Eu, pe tine? Niciodată!", țipam eu și mai deznădăjduit. "Ba da, și așa și trebuie să fie, ca să devină mame și alte femei", îmi răspundea ea liniștită. "Nu înțeleg." "Ai să înțelegi tu oricum cînd o să vină vremea(...)".
Pe alocuri fortat, povestirea curge. Nu prea intelegi cum a stat cineva atatia ani intr-o tara straina si nu a fost curios sa afle ce se mai intampla prin tara lui, cu prietenii lui. Imi da foarte des senzatia ca, de fapt, componenta temporala nu exista. Nu poti sa zici cat timp a trecut sau in ce anotimp se intampla actiunea. Nici cati ani are Ion. Chiar si asa - lait-motivul "costumul englezesc" rezista suspect de mult in firul epic al povestirii; Ion parca are timp sa faca prea multe intr-o singura zi; un drum catre oras la dus dureaza cateva minute, iar la intors dureaza o zi intreaga (nu am pus la socoteala si excursia pana la tigani). Lait-motivul masina e cand pe butuci, cand de fapt merge fara nici o problema. Ciudat final in care toata lumea se razbuna pe toata lumea...si in care Elena apare ca femeia spasita care sta si asteapta sa-si dea seama "nea' elvetianu'" ca iubirea lui din tinerete s-a terminat...in tinerete
That said, I have to agree that Florescu has a strong style and his descriptions and characters are not devoid of literary merit. I felt he was painting delicate pictures with a huge paintbrush, so the edges were sharp and harsh. I also think Florescu is original and a true storyteller. I liked how he handled the blind Ion and the big names of literature. However, I cannot bring myself to believe that Romania is really that bleak. I also hope Romanian women are not all as described. Right now I'm under the impression Florescu has had some big heartbreak (or something else) that makes him tend towards misogyny.
Thus, I'm not rating the book according to its real merit, but based on how I enjoyed it. I always feel bad when doing this, so I thought I could as well warn a hypothetical reader about it.
Teodor are optesprezece ani și trăiește în România comunistă. Părinții lui nu mai văd nicio perspectivă și nicio dorință de a mai trăi într-o țară unde nu poți fi tu însuți, unde trebuie să ai grijă ce vorbești, unde nu te poți dezvolta la adevăratul potențial. Hotărăsc să fugă în Occident. Reușesc, după multe peripeții. În Elveția, Teodor pornește de jos, acumulează treptat experiență, avansează cu tot mai mult succes în profesie. Banii nu mai sunt o problemă, pare că are o viață îndestulătoare. Dar într-o zi se produce un blocaj în mintea lui: unde va fi peste douăzeci de ani? Tot aici? Făcând același lucru: vânzând cu succes sisteme de securitate, călătorind prin toată lumea în interes de serviciu?
"E mai bine să fii rege printre săraci decât un nimeni printre bogați." Astfel, pornește călătoria înapoi, către origini. Ajunge într-o Românie obosită, abrutizată, ce pare că își linge rănile și mușcă orice mână întinsă. "Atât de puțin Dumnezeu, unul singur, pentru atât de mulți oameni." "Era indiferent în ce limbă erai bătut, întotdeauna scuipai același sânge." "Natura năpădise cimitirele, acoperindu-le. Erau pretutindeni, unele chiar pe coastă, și probabil că lumea se temea că în curând o vor lua la vale, dar morții le țineau bine în loc."
În final, Teodor ajunge într-o vale izolată, într-o comunitate de oameni care par să depindă cu toții de serviciile unui maseur orb, par legați de mâinile unui păpușar ce le dictează pașii. "Degetele lui semănau cu antenele fără astâmpăr ale insectelor, pe care și le întindea ca să perceapă lumea." Transformarea lui Teodor începe odată cu uitarea vechii vieți.
Un final răvășitor. Pe tot parcursul cărții am simțit urmările comunismului și tipologia românească. Nu ai cum să nu empatizezi cu personajele dar mai ales cu Ion chiar dacă l-a înșelat în tot acest timp pe Teodor. Dar și mai straniu mi se pare locul de unde vine maseurul și unde este repartizat pentru că vin din aceeași regiune ca el și locuiesc aproape de stațiune. Povestea ambelor personaje masculine este bine dezvoltată și credibilă. Dacă aș fi însemnat fiecare pasaj toată cartea ar fi fost un curcubeu și astfel nici o pagină nu ar fi rămas curată.
Cel mai adevărat dintre toate este : ” Aveam cărțile, dar nu poți să te încrezi întotdeauna în ele. E nevoie de un fel anume de dragoste și răbdare, așa încît cărțile să se deschidă și să-ți vorbească. În plus e nevoie de un anumit fel de sinceritate, altminteri vezi numai ceea ce vrei să vezi, ce-ți este comod. Sînt cărți care au glasul lor propriu și cu ele poți să mergi mai departe. Dar cele mai multe cărți sînt o reluare, o reluare plăcută, în cel mai bun caz, și cu ele n-ajungi să faci salturi. Ele nu au un glas puternic, oricît de bun ar fi cel care-ți citește. Aș lua cu mine în mormînt cel mult o mînă de cărți.”
This entire review has been hidden because of spoilers.
Cartea e tradusa din germana fiindca autorul sa stabilit de mult timp peste hotarele tarii, insa in context gasesti meleagurile romanesti descrise cu multă somptuozitate.
Trec anii, cam douazeci de cand Teodor a fugit peste hotare cu tatal si mama, dar ramane in urma marea lui iubire Valeria. Devine realizat si chiar manager de succes. Intamplatile fac sa fie atat de ratacit in toata ascensiunea lui si sa vrea sa evadeze. Ajunge sa il întâlnească pe Ion, un maseur orb si o mână de tarani credinciosi lui într-o vale uitata de lume. O intalneste chiar si pe Valeria dar acest lucru este deja mai puțin important ... gasesti un final absolut neasteptat.🤩
„Nu există atâtea cărți pentru cât de mare e lipsa de speranță." 🔖Un tânăr ce pare că și-a găsit locul sub soare, dar care încă tânjește după poveștile țăranilor pe care le culegea cândva. Un orb ce adoră cărțile, iar prin autoritatea pe care-o are, îi face pe oameni să-i înregistreze pe casete marii clasici ai filosofiei. Unul revine pe meleagurile mioritice în căutarea femeii pe care-o iubise cândva. Celălalt, în pofida aparentei neputințe, îi are pe ceilalți la degetul mic. 🔖Anna Karenina sau Emma Bovary. Stendhal, Kierkegaard sau Tolstoi. Veșnica dilemă dintre Camus și Cioran. 🖤
Nu-mi place realismul în general, dar în cartea acestui autor am găsit o bună combinație de filosofie și psihologie amestecate cu narațiune. Descrieri pe care le vizualizezi. E exact ce vreau de la literatura contemporană. Scene aparent banale, simple de viață, dublate de filosofie Începutul și sfârșitul foarte emoționante, între scena accidentului și orbirea lui Ion. Cel mai mult mi-au plăcut referințele la povești și legende, superstiții populare.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Am ajuns absolut din intamplare la cartea aceasta si mi-a placut mult ce am descoperit: autenticitatea sentimentului cumplit al dezradacinarii trait de un roman fugit din patria-i comunista intr-un colt de lume unde si painea avea miros de libertate, iar la polul opus dezamagirea de a se simti si mai instrainat intors "acasa", la regasirea unei societati total decazute...
Entertaining read about Romanian characters/ghost stories/finish growing up in another country and then coming back to one's country of birth. Funny story line with an unsuspected ending. Great to have as a read if one is "transplanted" oneself.
Vroiam de multa vreme sa citesc ceva scris de acest autor si ma bucur ca am facut-o. Cartii ii dau 3,5 stelute pt ca m-a dezamagit prea mult pe final si totodata a dat glas unor temeri pe care le am si eu ca emigrant care viziteaza Romania. Nu e de ocolit insa definitiv nu e felia mea.
o carte pe care am luat o la intamplare de pe raft dar care mi a placut foarte mult. am gasit frumusete in modul in care este scrisa si mi a placut povestea ca are legatura cu romania.
This book was written by a Romanian living in Switzerland and writing in German, but I read it in Dutch. "De blinde masseur" is about taking chances or playing it safe, about the difference between passive Cioran and active Camus. The succesful Teodor has made it in Switzerland but feels a need to return to his homeland Romania. There he meets a cast of sick, poor but charming people who he feels strangely drawn to. They lure him into their lives and in a sadistic twist the tables are turned and they drive back to Switzerland in his Audi and leave him stuck in rural Romania the same way as they once were. Ironic, isn't it? But that's only one way to look at this book. It's playful, definitely ironic but quite thoughful as well. Florescu is an intriguing writer and his book is charming, sadly charming if that's possible.
Theodor è fuggito dalla Romania comunista ora ha una nuova vita di successo in Svizzera, ma un richiamo irresistibile lo fa tornare nella sua vecchia terra. Meglio un nostalgico dubbio o un'amara certezza?