For most of his early adulthood, Bolaño was a vagabond, living at one time or another in Chile, Mexico, El Salvador, France and Spain. Bolaño moved to Europe in 1977, and finally made his way to Spain, where he married and settled on the Mediterranean coast near Barcelona, working as a dishwasher, a campground custodian, bellhop and garbage collector — working during the day and writing at night.
He continued with his poetry, before shifting to fiction in his early forties. In an interview Bolaño stated that he made this decision because he felt responsible for the future financial well-being of his family, which he knew he could never secure from the earnings of a poet. This was confirmed by Jorge Herralde, who explained that Bolaño "abandoned his parsimonious beatnik existence" because the birth of his son in 1990 made him "decide that he was responsible for his family's future and that it would be easier to earn a living by writing fiction." However, he continued to think of himself primarily as a poet, and a collection of his verse, spanning 20 years, was published in 2000 under the title The Romantic Dogs.
Regarding his native country Chile, which he visited just once after going into voluntary exile, Bolaño had conflicted feelings. He was notorious in Chile for his fierce attacks on Isabel Allende and other members of the literary establishment.
In 2003, after a long period of declining health, Bolaño passed away. Bolaño was survived by his Spanish wife and their two children, whom he once called "my only motherland."
Although deep down he always felt like a poet, his reputation ultimately rests on his novels, novellas and short story collections. Although Bolaño espoused the lifestyle of a bohemian poet and literary enfant terrible for all his adult life, he only began to produce substantial works of fiction in the 1990s. He almost immediately became a highly regarded figure in Spanish and Latin American letters.
In rapid succession, he published a series of critically acclaimed works, the most important of which are the novel Los detectives salvajes (The Savage Detectives), the novella Nocturno de Chile (By Night In Chile), and, posthumously, the novel 2666. His two collections of short stories Llamadas telefónicas and Putas asesinas were awarded literary prizes.
In 2009 a number of unpublished novels were discovered among the author's papers.
Foarte tare asta. Până la urmă real visceraliștii sunt un grup de poeți care nu prea scriu poezie. De la Cesarea Tinajero (cea căutată, "mama poeților") nu au rămas decât trei versuri grafice. Belano și Lima, dau târcoale poeziei, dar nimic propriu. De aici următoarea ipoteză: dacă poezia nu e altceva decât o metodă de a studia realitatea, visceraliștii o fac intrând în măruntaiele ei, ignorând scrisul și, cu atât mai mult, publicarea operei.
Despre Belano și Lima se zice în repetate rânduri că sunt precum fantomele. Umbre, strigoi... Uneori inspiră teamă, dar femeile se îndrăgostesc. Călătoresc separat. E ciudat că sunt prezentați ca și cum ar fi un duo, căci nu se intersectează decât foarte rar. Despre destinele lor aflăm de la alții, ca și cum cineva ar lua interviuri de la persoane cu care s-au intersectat, încercând să le reconstituie traseul. O altă ipoteză: acel cineva ar putea fi García Madero cu al cărui jurnal debutează și se încheie cartea. Niciun cuvânt despre el pe durata "interviurilor" ceea ce nu poate fi explicat altfel decât prin faptul că el e autorul investigației.
Motivul romanului (a treia și ultima ipoteză) se cuprinde în următoarele cuvinte: "miezul problemei este să ştii dacă răul (sau delictul sau crima sau cum vrei dumneata să-i spui) este cazual sau cauzal. Dacă este cauzal, putem lupta împotriva lui, este greu de învins dar există o posibilitate, mai mult sau mai puțin ca un meci între doi boxeri de aceeaşi categorie. Dacă este cazual, dimpotrivă, am căcat-o. Dumnezeu, dacă există, să ne primească la El după ce ne-am spovedit. La asta se rezumă totul."
La asta se rezumă totul. Dar de ce naiba să se numească "detectivi sălbatici"? Nicio pistă oferită de lectura propriu-zisă. Se poate specula că-s detectivi deoarece sunt pe urmele unei enigme și că-s sălbatici prin modul boem, rebel și asocial în care-și poartă traiul. Niște căutători post-moderni ai Graalului, adică.
Am citit romanul cu vreo zece ani în urmă, în spaniolă, și acum îl recitesc. Aveam o suspiciune că am asimilat vreo nouăzeci la sută din text dar pentru un scriitor ca Bolaño cele 10 la sută rămase puteau fi fost esențiale. Or acum, citindu-l în traducere, constat că am decis bine.
Asta mai ales pentru că îmi oferă oportunitatea (și plăcerea) să apreciez "metoda lui Bolaño". Bunăoară repetițiile. Rezonează ca niște ecouri care se sting încet, dar nu mai devreme de a instala o atmosferă de mister, decadență boemă, erotism, aventură.
O altă "descoperire" a lá Bolaño, este că reușește să vorbească despre poezie ca și cum ar vorbi de niște pietre prețioase sau niște comori tăinuite, suficient de valoroase să justifice o crimă. Sau, mă rog, un complot. Sunt foarte curios ce surprize ascunde volumul doi.
Pe gustul meu. Are aerul Crailor de Curtea-Veche, dacă ar fi fost scrisă de Bukowski după câțiva ani petrecuți în America de Sud.
M-am îndrăgostit de vocea personajului principal - un proaspăt student la Drept în Mexicul sfârșitului de an 1975, care intră în cercurile insolite ale poeziei și lumii interlope - chiar dacă viața lui nu m-ar fi interesat în mod particular.
O carte în care nu atât povestea, cât atmosfera ei & modul în care e povestită te conving și te cuceresc.
Povestea a zeci de personaje ale căror destine s-au intersectat într-un fel sau altul, între anii 70-90, cu eroii acestui curent poetic obscur - real visceralismul - imaginat de autor.
Cronologic, povestea începe unde se termină primul volum, deși protagonistul nu mai apare menționat până spre final (în partea a treia, Deșerturile din Sonora (1976), epilogul romanului care reia, după cinci sute de pagini cu povești, firul epic al primului volum și închide cercul).
După prima sută și ceva de pagini lucrurile încep ușor, ușor să se închege, Bolano jonglează iscusit cu destinele a zeci de personaje de pe trei continente, care se intersectează într-un fel sau altul cu Arthuro Belano sau Ulises Lima. Bucăți din viețile lor, povestite de fiecare dată la persoana întâi, se suprapun cu episoade din viețile celor doi, cartea se transformă într-o superbă colecție de povestiri, iar momentul intersectării cu cei doi eroi devine un simplu pretext. Bolano scrie excepțional, toate vocile, fără excepție, sunt vii, diferite și credibile.