What do you think?
Rate this book
Deșertul pentru totdeauna
Scris sub forma unui jurnal cu insemnari zilnice, Desertul pentru totdeauna imbina relatarea intamplarilor prezente cu intoarcerile in timp - copilaria petrecuta la poalele Muntilor Fagaras, in satul Lisa, anii de scoala si de liceu. Povestirea e intrerupta adesea de gandurile autorului, care isi marturiseste teama de moarte, greselile si regretele.
Este cartea in care Paler „se dezvaluie“, o carte-bilant care poate fi citita in chei multiple.
Este cartea in care Paler „se dezvaluie“, o carte-bilant care poate fi citita in chei multiple.
264 pages, Hardcover
First published January 1, 2009
17 people are currently reading
455 people want to read
About the author
Octavian Paler
32 books281 followersOctavian Paler was born on July 2, 1926 in a small village called Lisa in Brasov, Romania. He is a writer, journalist and editor and he comments the political and cultural events in Romania.
He attended classes at the primary school in his birth village and after went to the Spiru Haret High School in Bucharest. He went to the Law College and Literature and Philosophy College at the same time.
Between 1974 and 1979 he was a substitute member of the PCR (Romanian Communist Party) and between 1980 and 1985 he was a MAN deputy of Vaslui.
In 1976 he was chosen President of Journalists' Council and for 13 years, since 1970 chief editor of the central newspaper "Romania Libera".
He was vice president of TVR (Romanian Television) and because the Securi ty condemned his pro-occidental visions they settled him a forced home and forbid his access to different activities in the artistic world.
After December 1989 he founded together with other writers the Group of Social Dialog which is known for its anti-communist position.
He was editor of newspapers like "Romania Libera", "Ziua" and "Cotidianul".
Many people criticized him because they say he called the communist era "The Gold Era" but he said it's not true and didn't want to comment very much about this.
He attended classes at the primary school in his birth village and after went to the Spiru Haret High School in Bucharest. He went to the Law College and Literature and Philosophy College at the same time.
Between 1974 and 1979 he was a substitute member of the PCR (Romanian Communist Party) and between 1980 and 1985 he was a MAN deputy of Vaslui.
In 1976 he was chosen President of Journalists' Council and for 13 years, since 1970 chief editor of the central newspaper "Romania Libera".
He was vice president of TVR (Romanian Television) and because the Securi ty condemned his pro-occidental visions they settled him a forced home and forbid his access to different activities in the artistic world.
After December 1989 he founded together with other writers the Group of Social Dialog which is known for its anti-communist position.
He was editor of newspapers like "Romania Libera", "Ziua" and "Cotidianul".
Many people criticized him because they say he called the communist era "The Gold Era" but he said it's not true and didn't want to comment very much about this.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 27 of 27 reviews
August 18, 2015
"Poate sunt mai mult decât înţeleg. Asta ar lămuri multe. Căci reprezint categoria cea mai expusă şi mai stupidă: omul cu sentimente. Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc."
"Problema e după a cui imagine alergi? A ta, cum n-ai reuit să fii?"
"Copilaria: Vârsta de aur. Tot ce urmează e decădere. Exil. Nostalgie a ştiinţei pierdute."
"Singurătatea, află de la mine, n-o poate umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici."
"Problema e după a cui imagine alergi? A ta, cum n-ai reuit să fii?"
"Copilaria: Vârsta de aur. Tot ce urmează e decădere. Exil. Nostalgie a ştiinţei pierdute."
"Singurătatea, află de la mine, n-o poate umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici."
July 31, 2015
Tot ce vreau este sa pot sa spun, la aceeasi varsta la care domnul Paler a scris aceasta carte, exact ca dansul: "Inca iubesc aceasta ticaloasa viata care are consistenta fumului". Desi pare o carte a rememorarii, simt mai degraba un parfum de eroism pe care batranelul Paler il transmite involuntar: greselile nu trebuie sa ne faca sa iubim mai putin viata, iar el, desi pare nemultumit de propria fiinta, poate recunoaste ca nu exista voluptate mai mare decat faptul ca traim. De la copilarie pana la batranete, ducem cu totii un drum anevoios, dar inapoi, traseul e limpede. Trei luni de vara caniculara au dat "nastere" unei carti dintre cele mai sincere, care, desi da uneori impresia, nu este deloc o autobiografie. Dar, totusi, il regasesc pe domnul Paler, in totalitate, exact asa cum mi-l imaginez, in acest scurt fragment: "Viata nu e o opera de arta. E, mai degraba, un bazar in care gasesti de toate, inclusiv nimicuri. [...] In acest bazar care leaga o nastere de moarte si in care unii au mai mult noroc, altii mai putin, eu am fost ceea ce se cheama un visator. M-as putea compara, eventual, cu o mica uzina de visuri."
October 23, 2012
"Copilaria - virsta de aur. Tot ce urmeaza e decadere. Exil. Nostalgie a nestiintei pierdute".
"Viata nu e o opera de arta. E, mai degraba, un bazar in care gasesti de toate, inclusiv nimicuri".
"Viata nu e o opera de arta. E, mai degraba, un bazar in care gasesti de toate, inclusiv nimicuri".
March 3, 2019
Fiind cu usurinta considerata o carte de capatai a autorului, ramane cea mai densa privind relevarea spiritului sau, a unui individ macinat de idealurile marete ce se ciocnesc totdeauna de o fire bolnavicioasa, pesimista, de inadaptat. Cu toate ca isi recunoaste greselile, angoasele si defectele, are orgoliul intelectualilor care nu asteapta compatimire, devenind cu atat mai mult o personalitate autentica, de admirat. Drumul memoriei spre Lisa, incearca nedefinit sa ii confirme cum a ajuns astfel, in postura de „contabil” al regretelor, in ciuda ideii ca defectul insusi, de ins retras, complexat, a jucat rolul destinului iar acest detaliu semnificativ si-a pus amprenta asupra unei vieti de om.
June 24, 2025
Totuși, Octavian Paler rămâne scriitorul meu de suflet. E dificil să explic de ce, dar mi se par confesiunile lui atât de calde.
September 26, 2017
Sincer nu stiu cum am ajuns sa citesc aceasta carte, dar ma bucur ca a ajuns in mainele mele. Este primul meu contact cu ceva scris de Octavian Paler, dar probabil nu si ultimul.
Firul epic al cartii este atipic, nu prezinta o poveste cu un inceput si un sfarsit clar definite. Este constituit dintr-o impletitura de note de jurnal, relatari din viata lui Paler si o poveste fictiva cu un dialog constant intre doua personaje. Asta este si motivul pentru care nu ii pot da 5 stele, desi sunt elemente de simbolism clare in povestea presarata prin carte, nu am reusit sa ii inteleg pe deplin scopul si m-a lasat la sfarsit cu o lipsa de satisfactie si dorinta de a sti mai multe despre lumea din Asybaris.
In schimb, punctul forte al cartii il consta sentimentul de frica si regret pe care il transmite Paler prin notele de jurnal in prezent cat si analiza evenimentelor marcante din drumul lui prin viata. Cartea fiind scrisa in perioada de dupa un preinfarct si inainte de o operatie pe cord. Este foarte interesant sa sa umblii in mintea unui om ce a trait o viata lunga, ce iti impartaseste o analiza a proprii vieti cu dubii, bucurii si in special regrete. Lucruri pe care toti le simtim dar putini avem curajul sa le impartasim cu altii.
Deșertul pentru totdeauna este o carte ce poate servi ca un catalizator pentru a trai o viata la limita zonei de confort. Pentru ca, in cel mai bun caz, o sa ajungem la o varsta la care majoritatea timpului il petrecem analizand ce nu am facut si ce am fi putut sa facem. O perioada in care viitorul nu mai pare nemarginit incat sa ne mintim cu ideea ca o sa reparam totul.
Firul epic al cartii este atipic, nu prezinta o poveste cu un inceput si un sfarsit clar definite. Este constituit dintr-o impletitura de note de jurnal, relatari din viata lui Paler si o poveste fictiva cu un dialog constant intre doua personaje. Asta este si motivul pentru care nu ii pot da 5 stele, desi sunt elemente de simbolism clare in povestea presarata prin carte, nu am reusit sa ii inteleg pe deplin scopul si m-a lasat la sfarsit cu o lipsa de satisfactie si dorinta de a sti mai multe despre lumea din Asybaris.
In schimb, punctul forte al cartii il consta sentimentul de frica si regret pe care il transmite Paler prin notele de jurnal in prezent cat si analiza evenimentelor marcante din drumul lui prin viata. Cartea fiind scrisa in perioada de dupa un preinfarct si inainte de o operatie pe cord. Este foarte interesant sa sa umblii in mintea unui om ce a trait o viata lunga, ce iti impartaseste o analiza a proprii vieti cu dubii, bucurii si in special regrete. Lucruri pe care toti le simtim dar putini avem curajul sa le impartasim cu altii.
Deșertul pentru totdeauna este o carte ce poate servi ca un catalizator pentru a trai o viata la limita zonei de confort. Pentru ca, in cel mai bun caz, o sa ajungem la o varsta la care majoritatea timpului il petrecem analizand ce nu am facut si ce am fi putut sa facem. O perioada in care viitorul nu mai pare nemarginit incat sa ne mintim cu ideea ca o sa reparam totul.
March 11, 2024
Citești Octavian Paler când vrei să ai o conversație onestă cu tine însuți, când îți acccepti înfrângerile și te întrebi de ce și pentru ce te zbați. Paler îți dă ocazia de a realiza că ești mai mult decât suma întâmplărilor prin care ai trecut și a emoțiilor pe care le-ai simțit, îți extinde existența dincolo de azi, de ieri și de mâine.
N-am cunoscut vreodată un maestru mai bun al luminii și al culorilor: "Lumina curgea ca un ulei galben pe coaja merilor rămași fără frunze și înroșiți de primele vânturi reci." Paler scrie tablouri peste tablouri, ai putea să îți pui citate ca cel de mai sus pe pereți înrămate pe post de tablouri.
Cu Paler te întorci în timp, la propria-ți copilărie, la propria-ți devenire și te întrebi dacă regreți că nu ai făcut ce ți-ai fi dorit sau dacă ți-ai dorit vreodată cu adevărat ce ai ajuns să regreți.
Deși e un eseu-confesiune, Deșertul pentru totdeauna e o carte pe care o rescrii ca cititor poate mai mult decât pe altele.
N-am cunoscut vreodată un maestru mai bun al luminii și al culorilor: "Lumina curgea ca un ulei galben pe coaja merilor rămași fără frunze și înroșiți de primele vânturi reci." Paler scrie tablouri peste tablouri, ai putea să îți pui citate ca cel de mai sus pe pereți înrămate pe post de tablouri.
Cu Paler te întorci în timp, la propria-ți copilărie, la propria-ți devenire și te întrebi dacă regreți că nu ai făcut ce ți-ai fi dorit sau dacă ți-ai dorit vreodată cu adevărat ce ai ajuns să regreți.
Deși e un eseu-confesiune, Deșertul pentru totdeauna e o carte pe care o rescrii ca cititor poate mai mult decât pe altele.
August 31, 2014
O carte valoroasa pentru literatura romana, desi practic este doar un jurnal. Am citit-o imediat dupa ce am terminat "Viata pe un peron". Cele doua carti se completeaza perfect desi sunt atat de diferite. Paler, aflat in pragul unei operatii la inima, dupa ce suferise un preinfarct, face o retrospectiva asupra vietii sale incercand sa afle ce a gresit si ce putea schimba, traind cu teama o posibila ultima vara inainte de instaurarea desertului pentru todeauna. A fost scrisa cu gandul ca ar fi confesiunea sa finala. In multe pasaje din carte am simtit ca ma identific cu Paler>
"Viaţa nu e o operă de artă. E, mai degrabă, un bazar în care găseşti de toate, inclusiv nimicuri. De altfel, nu ştiu cum ar arăta o viaţă care ar vrea să fie o operă de artă. În acest bazar care leagă o naştere de o moarte şi în care unii au mai mult noroc, alţii mai puţin, eu am fost ceea ce se cheamă un visător."
"Pe ea, moartea n-a speriat-o niciodată. Era convinsă că, dincolo de moarte, curg apele limpezi ale Raiului, cu pietre strălucitoare în ele şi cu ierburi parfumate de-a lungul malurilor, ca la noi pe Seaca. Pentru mine, moartea este doar hotarul unde încetează să mai existe "mâine". Numai până acolo poţi să iubeşti, să visezi, să regreţi. Brusc, tot ce n-ai făcut va rămâne pentru totdeauna nefăcut."
"Viaţa nu e o operă de artă. E, mai degrabă, un bazar în care găseşti de toate, inclusiv nimicuri. De altfel, nu ştiu cum ar arăta o viaţă care ar vrea să fie o operă de artă. În acest bazar care leagă o naştere de o moarte şi în care unii au mai mult noroc, alţii mai puţin, eu am fost ceea ce se cheamă un visător."
"Pe ea, moartea n-a speriat-o niciodată. Era convinsă că, dincolo de moarte, curg apele limpezi ale Raiului, cu pietre strălucitoare în ele şi cu ierburi parfumate de-a lungul malurilor, ca la noi pe Seaca. Pentru mine, moartea este doar hotarul unde încetează să mai existe "mâine". Numai până acolo poţi să iubeşti, să visezi, să regreţi. Brusc, tot ce n-ai făcut va rămâne pentru totdeauna nefăcut."
January 25, 2019
Există cărți cu suflet și cărți care ți se lipesc de suflet, cărți care respiră în tine, care te surprind, te schimbă sau te reîntregesc. Cărți pe care nu le citești ci le savurezi, le lași să curgă în tine vindecător ca și cum ar fi făcut mereu parte din ființa ta, cărți care te înalță dincolo de tine dincolo de pământ, dincolo de timp. O astfel de carte este și " Deșertul pentru todeauna " o carte duioasă, plină de amintiri calde sau reci, răvășitoare și încântătoare. Amintiri dulci și amare, regrete, concluzii, învățăminte, toate condimentează dulce amărui parcursul vieții acestui minunat om.
" Adevărul este că nu găsesc în mine, nici nepăsarea, nici puterea de a privi moartea ca pe un sfârșit firesc. Nu sunt în stare să concep fatalitatea, fără nici o crăpătură pe unde vine un licăr de speranță "
" Adevărul este că nu găsesc în mine, nici nepăsarea, nici puterea de a privi moartea ca pe un sfârșit firesc. Nu sunt în stare să concep fatalitatea, fără nici o crăpătură pe unde vine un licăr de speranță "
August 26, 2015
"Viata nu e o opera de arta. E, mai degraba, un bazar in care gasesti de toate, inclusiv nimicuri"
February 8, 2021
O carte răvășitoare .
December 17, 2023
Atunci, unde e, azi, locul meu?
Un jurnal intim, inceput dupa primul infarct suferit de Paler, in care isi recapituleaza viata cu punctele ei de cotitura: plecarea din lumea rurala in care a copilarit si trecerea intr-un Bucuresti interbelic, precum si descoperirea pasiunii pentru lectura, ce il va defini ulterior. Trairile, emotiile lui se amplifica tocmai prin faptul ca sunt redate, analizate simplu, ca niste evenimente oarecare - el pare sa isi mai gaseasca acum locul doar in amintiri si in singuratate.
"Cred ca stiu acum ce e cu obsesia desertului la mine. Simt o mare uscaciune in suflet. Singuratatea adevarata nu e cea din jur, care nici nu mai conteaza, ba chiar ma scuteste de eforturi suplimentare."
"Ceea ce a facut din mine un caz aparte, de om cu identitate nesigura, a fost descoperirea, consolidata cu timpul ca, in Lisa, sensibilitatea mea excesiva mi-ar fi creat serioase dificultati, daca as fi ramas acolo. De la distanta, puteam sa iubesc un sat unde grijile materiale anihilau sentimentele."
Un jurnal intim, inceput dupa primul infarct suferit de Paler, in care isi recapituleaza viata cu punctele ei de cotitura: plecarea din lumea rurala in care a copilarit si trecerea intr-un Bucuresti interbelic, precum si descoperirea pasiunii pentru lectura, ce il va defini ulterior. Trairile, emotiile lui se amplifica tocmai prin faptul ca sunt redate, analizate simplu, ca niste evenimente oarecare - el pare sa isi mai gaseasca acum locul doar in amintiri si in singuratate.
"Cred ca stiu acum ce e cu obsesia desertului la mine. Simt o mare uscaciune in suflet. Singuratatea adevarata nu e cea din jur, care nici nu mai conteaza, ba chiar ma scuteste de eforturi suplimentare."
"Ceea ce a facut din mine un caz aparte, de om cu identitate nesigura, a fost descoperirea, consolidata cu timpul ca, in Lisa, sensibilitatea mea excesiva mi-ar fi creat serioase dificultati, daca as fi ramas acolo. De la distanta, puteam sa iubesc un sat unde grijile materiale anihilau sentimentele."
October 30, 2022
Mi-am propus o reîntâlnire cu Octavian Paler și am așteptat toamna pentru a se concretiza, poate și pentru faptul că asociez acest anotimp cu liniștea și lecturile (mai) profunde.
Sunt cărți care ne caută, care ni se lipesc pe suflet, care ne schimbă, ori ne completează. Așa am simțit eu ”Deșertul pentru totdeauna”, ca pe o discuție pe care aș fi purtat-o cu un om deștept, de o sensibilitate și de o modestie aparte. Un om care nu își neagă originile, ori care se rușinează cu părinții săi, dimpotrivă. Un om pentru care "a fi țăran” nu e sinonim cu grobianismul, poate și pentru faptul că ”țăranii” alături de care a crescut erau oameni simpli, buni și educați, chiar dacă gesturile lor nu erau unele emancipate. Un om care a muncit pentru tot ceea ce a devenit, dar care nu a uitat nimic, și nici nu și-a negat sărăcia pe care a experimentat-o.
”La nouăsprezece ani, am fost în stare să dorm pe ziare, în prag de iarnă, în Gara de Nord, fară să mă sinchisesc de riscuri. Reuşisem la admitere la toate cele trei facultăţi unde dădusem examen, dar, tot aşteptând deschiderea cursurilor, nu m-am dus acasă. Apoi, am amânat, din motive de economie, mersul la Lisa pentru vacanţa de Crăciun. Locuiam, provizoriu (c’est le provisoire qui dure), pe strada Tufelor, cum se numea atunci. Coana Veta, originară din Lisa, îmi oferise posibilitatea să fiu al treilea chiriaş în singura ei odaie. O cămăruţă în care abia încăpeau două paturi.”
Amintiri dulci și amare, regrete, concluzii, învățăminte, toate condimentează dulce amărui parcursul vieții acestui minunat om despre care se vorbește nedrept de puțin.
S-ar putea scrie la nesfârșit despre această minunată carte , însă mă opresc aici și ofer câteva citate care vorbesc de la sine, dar și invitația de a-l citi pe Octavian Paler, cu siguranță nu vor exista regrete!
”Deșertul pentru totdeauna” nu se citește, se savurează.
„Cu o usurinţă pe care n-o pot pune decât pe seama superficialităţii, am neglijat, sistematic, ceea ce oamenii din Lisa au intuit instinctiv; că lumea nu e făcută pentru visători; mai ales pentru visătorii care se mulţumesc să-şi viseze viaţa. În principiu, civilizaţia nu suprimă „gorila” din noi, ci „copilul”. Dar inclusiv în existenţa mea as putea găsi dovezi că, după ce ne „civilizăm” şi ne „educăm” instinctele, ne pomenim, într-o zi, obosiţi şi bântuiţi de îndoieli. În fond, de ce anume mai pot fi sigur azi? Sunt incapabil să dau un răspuns cinstit.”
„Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii „ratat” trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari.”
„Copilaria e varsta de aur, tot ce urmează e decadere. Exil. Nostalgie a nestiintei pierdute”
„Se pare că iubim de fapt ceea ce ne lipsește.”
„Nici o oboseala sufletească nu se compară, probabil, cu una care provine dintr-o iubire ce nu se poate consola.”
„Singuratatea, afla de la mine, n-o poate umple lumea, ci o singură ființă. Una care te poate ridica sau nimici.”
Sunt cărți care ne caută, care ni se lipesc pe suflet, care ne schimbă, ori ne completează. Așa am simțit eu ”Deșertul pentru totdeauna”, ca pe o discuție pe care aș fi purtat-o cu un om deștept, de o sensibilitate și de o modestie aparte. Un om care nu își neagă originile, ori care se rușinează cu părinții săi, dimpotrivă. Un om pentru care "a fi țăran” nu e sinonim cu grobianismul, poate și pentru faptul că ”țăranii” alături de care a crescut erau oameni simpli, buni și educați, chiar dacă gesturile lor nu erau unele emancipate. Un om care a muncit pentru tot ceea ce a devenit, dar care nu a uitat nimic, și nici nu și-a negat sărăcia pe care a experimentat-o.
”La nouăsprezece ani, am fost în stare să dorm pe ziare, în prag de iarnă, în Gara de Nord, fară să mă sinchisesc de riscuri. Reuşisem la admitere la toate cele trei facultăţi unde dădusem examen, dar, tot aşteptând deschiderea cursurilor, nu m-am dus acasă. Apoi, am amânat, din motive de economie, mersul la Lisa pentru vacanţa de Crăciun. Locuiam, provizoriu (c’est le provisoire qui dure), pe strada Tufelor, cum se numea atunci. Coana Veta, originară din Lisa, îmi oferise posibilitatea să fiu al treilea chiriaş în singura ei odaie. O cămăruţă în care abia încăpeau două paturi.”
Amintiri dulci și amare, regrete, concluzii, învățăminte, toate condimentează dulce amărui parcursul vieții acestui minunat om despre care se vorbește nedrept de puțin.
S-ar putea scrie la nesfârșit despre această minunată carte , însă mă opresc aici și ofer câteva citate care vorbesc de la sine, dar și invitația de a-l citi pe Octavian Paler, cu siguranță nu vor exista regrete!
”Deșertul pentru totdeauna” nu se citește, se savurează.
„Cu o usurinţă pe care n-o pot pune decât pe seama superficialităţii, am neglijat, sistematic, ceea ce oamenii din Lisa au intuit instinctiv; că lumea nu e făcută pentru visători; mai ales pentru visătorii care se mulţumesc să-şi viseze viaţa. În principiu, civilizaţia nu suprimă „gorila” din noi, ci „copilul”. Dar inclusiv în existenţa mea as putea găsi dovezi că, după ce ne „civilizăm” şi ne „educăm” instinctele, ne pomenim, într-o zi, obosiţi şi bântuiţi de îndoieli. În fond, de ce anume mai pot fi sigur azi? Sunt incapabil să dau un răspuns cinstit.”
„Poate, e chiar o lipsă de modestie să declari: sunt un ratat! Ca să devii „ratat” trebuie să fi avut nişte visuri înalte, nişte ambiţii mari.”
„Copilaria e varsta de aur, tot ce urmează e decadere. Exil. Nostalgie a nestiintei pierdute”
„Se pare că iubim de fapt ceea ce ne lipsește.”
„Nici o oboseala sufletească nu se compară, probabil, cu una care provine dintr-o iubire ce nu se poate consola.”
„Singuratatea, afla de la mine, n-o poate umple lumea, ci o singură ființă. Una care te poate ridica sau nimici.”
July 31, 2022
După "Viaţa pe un peron" cartea aceasta e melancolică şi lasă un uşor gust amar.
August 22, 2022
Desertul pentru totdeauna - Octavian Paler
5⭐⭐⭐⭐⭐/5
📖 Octavian Paler si-a adunat în aceasta carte toate amintirile și gândurile ce au început sa pună stăpânire asupra lui in urma unui infarct.
📖 Scrisa sub forma unui jurnal , autorul isi povestește copilaria si viata alături de familia sa prin descrieri ce pur și simplu te fac sa fi prezent și sa faci parte din amintirile lui.
🏞 Avand in vedere ca sunt o mare iubitoare a vietii de la tara si a muntelui m-am bucurat tare mult sa descopar in paginile acestei carti cei mai frumoși ani din viata autorului pe meleagurile de la poalele Munților Făgăraș.
❤ Pentru mine cartile scrise de Octavian Paler sunt pansament pentru suflet.
📖 Titlul cartii vine din singuratatea ce a făcut mereu parte din destinul autorului , singuratate pe care o aseamănă cu un deșert si al cărui soare este comparat cu un creator de iluzii la tot pasul.
✒,,Am crezut ca sensul vieții este chiar viata. Acum nu mai sunt sigur."
✒,,As putea consimti ca m-am iubit pe mine mai mult decât am iubit adevărul si ca, de aceea, sunt în masura sa confirm ca regretele sunt uneori o forma, indirectă de vanitate.De la contradicția ca regretele iti permit sa te crezi mai bun decât esti pana la convingerea ca toate nereușitele se explica prin faptul ca nu ți-ai utilizat cum se cuvine calitățile nu e decât un pas mic."
✒,,Ma uitam la apa unui rau .Parea linistita . Numai în adanc se formau vârtejuri viclene.Asa e si in viața, ma gândeam."
✒,, -Melancolia nu cruta pe nimeni, sa stii.Si,la urma urmei ,între liniștea sfinților si furia nebunilor nu e decât o diferență de diagnostic."
5⭐⭐⭐⭐⭐/5
📖 Octavian Paler si-a adunat în aceasta carte toate amintirile și gândurile ce au început sa pună stăpânire asupra lui in urma unui infarct.
📖 Scrisa sub forma unui jurnal , autorul isi povestește copilaria si viata alături de familia sa prin descrieri ce pur și simplu te fac sa fi prezent și sa faci parte din amintirile lui.
🏞 Avand in vedere ca sunt o mare iubitoare a vietii de la tara si a muntelui m-am bucurat tare mult sa descopar in paginile acestei carti cei mai frumoși ani din viata autorului pe meleagurile de la poalele Munților Făgăraș.
❤ Pentru mine cartile scrise de Octavian Paler sunt pansament pentru suflet.
📖 Titlul cartii vine din singuratatea ce a făcut mereu parte din destinul autorului , singuratate pe care o aseamănă cu un deșert si al cărui soare este comparat cu un creator de iluzii la tot pasul.
✒,,Am crezut ca sensul vieții este chiar viata. Acum nu mai sunt sigur."
✒,,As putea consimti ca m-am iubit pe mine mai mult decât am iubit adevărul si ca, de aceea, sunt în masura sa confirm ca regretele sunt uneori o forma, indirectă de vanitate.De la contradicția ca regretele iti permit sa te crezi mai bun decât esti pana la convingerea ca toate nereușitele se explica prin faptul ca nu ți-ai utilizat cum se cuvine calitățile nu e decât un pas mic."
✒,,Ma uitam la apa unui rau .Parea linistita . Numai în adanc se formau vârtejuri viclene.Asa e si in viața, ma gândeam."
✒,, -Melancolia nu cruta pe nimeni, sa stii.Si,la urma urmei ,între liniștea sfinților si furia nebunilor nu e decât o diferență de diagnostic."
April 20, 2016
Mai întreb, totuși, de nu cumva amintirile ajung sa fie o capcană. Mai devreme sau mai tarziu, am sfârși prin a obosi să descoperim mereu ca nu mai suntem ce am fost. "
August 30, 2017
era cald
March 26, 2025
Octavian Paler a lucrat in Radiodifuziune, a fost redactor-sef la Romania libera si Cotidianul, director general al TVR etc. A debutat in 1970 cu volumul de poezii "Umbra cuvintelor". Alte opere semnificative: "Drumuri prin memorie", Mitologii semnificative", "Apararea lui Galilei', "Scrisori imaginare", "Viata pe un peron", "Autoportret intr-o oglinda sparta" etc.
De la o vreme am inceput sa citesc tot mai multe jurnale, biografii, memorii si am constatat ca aceste texte cu caracter confesional imi sunt pe plac.
"Desertul pentru totdeauna" a aparut in 2009 (editia a doua) si contine eseuri ce cuprind o perioada de 4 luni, din mai pana in august. Este vorba despre perioada de dupa infarct pe care autorul l-a suferit si peste care spera sa treaca cu bine.
In mai avem eseurile in care isi aduce aminte de locul copilariei, satul Lisa din judetul Brasov, de anii de liceu, vizita la doctor care nu aduce chiar vesti bune si avem si cateva cugetari filosofice despre:
- sentimente/sentimentalism: "Poate, simt mai mult decat inteleg. Asta ar lamuri multe. Caci reprezint categoria cea mai expusa si stupida: omul cu sentimente."
- teama de moarte: "Si, probabil, tocmai pasiunea cu care am iubit viata m-a adus in situatia asta. Nu sunt in stare sa concep fatalitatea fara nici o crapatura, pe unde vine un licar de speranta."
- obsesia pentru desert: "Un desert nu-mi sugereaza moartea, ci puterea iluziilor de a rezista indeosebi in conditii vitrege. Inclin spre convingerea ca, departe de a fi funerar, exterminator, desertul e vital si chiar senzual. Iti da, pe langa o senzatie de sete si pericol, un fior de viata de dincolo de viata, pe care n-o poti incerca nicaieri altundeva. In desert, filosofia valoreaza mai putin decat un burduf de apa, dar cu atat mai pretios e ceea ce nu poate fi anulat."
- regrete: "As putea consimti ca m-am iubit pe mine mai mult decat am iubit adevarul si ca, de aceea, sunt in masura sa confirm ca regretele sunt uneori o forma, indirecta, de vanitate."
- Dumnezeu: "Dumnezeu e ce ramane cand tot ce ne e permis sa vedem ne pare absurd..."
- nebunie: "...nu e nebun cel care si-a pierdut ratiunea, ci acela care si-a pierdut tot in afara de ratiune."
Iunie vine cu vesti proaste in ceea ce priveste sanatatea autorului, este nevoie de o operatie la cord, de preferat in strainatate. Eseurile din acest calup sunt despre tatal sau, indelung admirat, despre mama sa, iarasi despre satul Lisa, anii de liceu si studentie la Bucuresti, despre moartea tatalui si disperarea resimtita ca nu a putut sa o impiedice. Acestea mi s-au parut cele mai dureroase pentru ca am rezonat cu el. Avem si cateva cugetari filosofice despre:
- Dumnezeu: "Declari sus si tare, ca mine acum, ca n-ai nevoie de El. Ca-ti ajungi tie insuti. Si, in clipa aceea, iti dai seama ca minti. Nu-ti ajungi tie insuti. Nu-ti ajunge toata lumea. Mai e nevoie de ceva dincolo de tot ce esti si poti sa fii. Ei bine, in acel moment l-ai gasit pe Dumnezeu. El e acel 'ceva' care-ti lipseste si care, in realitate, iti va lipsi mereu. Dumnezeu e o absenta de care nu ne putem dispersa."
- moarte: "Pentru mine, moartea este doar hotarul unde inceteaza sa mai fie 'maine'. Numai pana acolo poti sa iubesti, sa visezi, sa regreti. Brusc, tot ce nu ai facut va ramane pentru totdeauna nefacut."
- singuratate: "Singuratatea, afla de la mine, n-o poate umple lumea, ci doar o singura fiinta. Una care te poate ridica sau nimici."
In Iulie are loc ziua de nastere a autorului, implineste 74 de ani, iar eseurile sunt in preponderent despre moartea mamei, operatia de cord de la Milano, despre iubirea pentru carti, filosofie, amintiri despre prima iubire si erotism dar si despre:
- vise: "[...] lumea nu e facuta pentru visatori care se multumesc sa-si viseze viata."
- dragoste si perfectiune: "Daca ai fi perfect, n-as avea niciun merit ca te iubesc."
In August eseurile sunt despre camaruta din Ferentari unde si-a petrecut studentia, despre batranete si operatia de cord care este iminenta. Eseurile se termina cu momentul in care se pleaca la aeroport in acest scop.
In concluzie pot sa afirm ca mi-a placut acest jurnal in forma de eseuri pe zile si care cuprind in paralel si o poveste despre un loc tainic, numit Asybaris. Locuitorii acestuia, printre care Monseniorul, doctorul Luca, Julius si Nelly sunt interesanti iar viata lor este guvernata de desert si de vanturile uscate, fierbinti care invaluie totul cu nisip. Avem de-a face, asadar cu o carte profunda, plina de povete si ganduri, cernite din experienta de viata si lecturi. Il gasim pe autor ca pe un ins care se teme de boala si de moarte dar care isi declara nemarginita dragoste pentru viata: "... nu sunt in stare sa parasesc indiferent aceasta lume. Inca iubesc aceasta ticaloasa viata care are consistenta fumului." Si ca orice om, are regrete, victorii, esecuri si poate teama ca pasii sai prin desert vor fi stersi de vant. Ma tem ca asta este una dintre amagirile conditiei umane. Nu putem fi eterni.
De la o vreme am inceput sa citesc tot mai multe jurnale, biografii, memorii si am constatat ca aceste texte cu caracter confesional imi sunt pe plac.
"Desertul pentru totdeauna" a aparut in 2009 (editia a doua) si contine eseuri ce cuprind o perioada de 4 luni, din mai pana in august. Este vorba despre perioada de dupa infarct pe care autorul l-a suferit si peste care spera sa treaca cu bine.
In mai avem eseurile in care isi aduce aminte de locul copilariei, satul Lisa din judetul Brasov, de anii de liceu, vizita la doctor care nu aduce chiar vesti bune si avem si cateva cugetari filosofice despre:
- sentimente/sentimentalism: "Poate, simt mai mult decat inteleg. Asta ar lamuri multe. Caci reprezint categoria cea mai expusa si stupida: omul cu sentimente."
- teama de moarte: "Si, probabil, tocmai pasiunea cu care am iubit viata m-a adus in situatia asta. Nu sunt in stare sa concep fatalitatea fara nici o crapatura, pe unde vine un licar de speranta."
- obsesia pentru desert: "Un desert nu-mi sugereaza moartea, ci puterea iluziilor de a rezista indeosebi in conditii vitrege. Inclin spre convingerea ca, departe de a fi funerar, exterminator, desertul e vital si chiar senzual. Iti da, pe langa o senzatie de sete si pericol, un fior de viata de dincolo de viata, pe care n-o poti incerca nicaieri altundeva. In desert, filosofia valoreaza mai putin decat un burduf de apa, dar cu atat mai pretios e ceea ce nu poate fi anulat."
- regrete: "As putea consimti ca m-am iubit pe mine mai mult decat am iubit adevarul si ca, de aceea, sunt in masura sa confirm ca regretele sunt uneori o forma, indirecta, de vanitate."
- Dumnezeu: "Dumnezeu e ce ramane cand tot ce ne e permis sa vedem ne pare absurd..."
- nebunie: "...nu e nebun cel care si-a pierdut ratiunea, ci acela care si-a pierdut tot in afara de ratiune."
Iunie vine cu vesti proaste in ceea ce priveste sanatatea autorului, este nevoie de o operatie la cord, de preferat in strainatate. Eseurile din acest calup sunt despre tatal sau, indelung admirat, despre mama sa, iarasi despre satul Lisa, anii de liceu si studentie la Bucuresti, despre moartea tatalui si disperarea resimtita ca nu a putut sa o impiedice. Acestea mi s-au parut cele mai dureroase pentru ca am rezonat cu el. Avem si cateva cugetari filosofice despre:
- Dumnezeu: "Declari sus si tare, ca mine acum, ca n-ai nevoie de El. Ca-ti ajungi tie insuti. Si, in clipa aceea, iti dai seama ca minti. Nu-ti ajungi tie insuti. Nu-ti ajunge toata lumea. Mai e nevoie de ceva dincolo de tot ce esti si poti sa fii. Ei bine, in acel moment l-ai gasit pe Dumnezeu. El e acel 'ceva' care-ti lipseste si care, in realitate, iti va lipsi mereu. Dumnezeu e o absenta de care nu ne putem dispersa."
- moarte: "Pentru mine, moartea este doar hotarul unde inceteaza sa mai fie 'maine'. Numai pana acolo poti sa iubesti, sa visezi, sa regreti. Brusc, tot ce nu ai facut va ramane pentru totdeauna nefacut."
- singuratate: "Singuratatea, afla de la mine, n-o poate umple lumea, ci doar o singura fiinta. Una care te poate ridica sau nimici."
In Iulie are loc ziua de nastere a autorului, implineste 74 de ani, iar eseurile sunt in preponderent despre moartea mamei, operatia de cord de la Milano, despre iubirea pentru carti, filosofie, amintiri despre prima iubire si erotism dar si despre:
- vise: "[...] lumea nu e facuta pentru visatori care se multumesc sa-si viseze viata."
- dragoste si perfectiune: "Daca ai fi perfect, n-as avea niciun merit ca te iubesc."
In August eseurile sunt despre camaruta din Ferentari unde si-a petrecut studentia, despre batranete si operatia de cord care este iminenta. Eseurile se termina cu momentul in care se pleaca la aeroport in acest scop.
In concluzie pot sa afirm ca mi-a placut acest jurnal in forma de eseuri pe zile si care cuprind in paralel si o poveste despre un loc tainic, numit Asybaris. Locuitorii acestuia, printre care Monseniorul, doctorul Luca, Julius si Nelly sunt interesanti iar viata lor este guvernata de desert si de vanturile uscate, fierbinti care invaluie totul cu nisip. Avem de-a face, asadar cu o carte profunda, plina de povete si ganduri, cernite din experienta de viata si lecturi. Il gasim pe autor ca pe un ins care se teme de boala si de moarte dar care isi declara nemarginita dragoste pentru viata: "... nu sunt in stare sa parasesc indiferent aceasta lume. Inca iubesc aceasta ticaloasa viata care are consistenta fumului." Si ca orice om, are regrete, victorii, esecuri si poate teama ca pasii sai prin desert vor fi stersi de vant. Ma tem ca asta este una dintre amagirile conditiei umane. Nu putem fi eterni.
July 30, 2021
Ore în şir, nimeni nu trece prin această curte, izolată de stradă. Nici nu se aude vreun zgomot. Pe dalele de ciment şi pe straturile de flori stăruie o linişte uşor ireală. Cu un mic efort, mă pot închipui într-o mănăstire abandonată, cu chiliile goale, sau într-o bibliotecă părăsită, unde doar eu mai privesc peticul de cer care-mi aminteşte frunzele albicioase ale măslinilor bătrâni din Grecia şi zidul din faţa ferestrelor. Un zid de cărămidă veche, roasă de intemperii, care închide curtea, spre miazăzi. Când nu plouă, vin să picotească pe el, ameţite de soare, câteva ciori. Dincolo, se văd crengile unor oţetari al căror verde viguros contrastează cu galbenul veşted al zidului.
Am aproape şaptezeci şi patru de ani, vârstă la care nu pot pretinde că soarta n-a fost indulgentă cu mine. Mi-a acordat suficient timp pentru a da existenţei mele un înţeles. Dacă n-am reuşit, e numai vina mea. Dar sunt oare ceea ce am crezut că sunt? Mă gândesc din nou la diferenţa dintre „o biografie” şi „un destin”, fără să pot ajunge la o idee clară. Ce am în urma mea? G biografie? Sau un destin? Într-un vis ciudat, sfârşit cu o ploaie aproape roşie, mă aflam la Lisa. Vroiam să intru în curte şi nu puteam fiindcă portiţa. Era încuiată. Aveam vârsta mea de-acum, dar casa era tot cea veche, în care mă născusem, iar asta mă făcea să cred că părinţii mei trăiau, se găseau înlăuntru şi nu mă auzeau, trebuia să bat mai tare. După o aşteptare, apăsător de lungă, a ieşit în pridvor sora mea. Era mai bătrână decât atunci când a murit, ceea ce îi dădea un aer străin. Fără să coboare scările, a întrebat supărată: „Cine-i acolo?” i-am spus. „Nu te cunosc”, a zis ea, rece, tăios. Apoi, a intrat în casă, lăsându-mă în uliţă, buimăcit. Am vrut să strig: „Sunt eu!”, dar n-am reuşit să articulez nici un sunet.
Poate, simt mai mult decât înţeleg. Asta ar lămuri multe. Căci reprezint categoria cea mai expusă şi mai stupidă: omul cu sentimente. Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc. N-am avut parte de un spirit practic şi uneori mă port, pur şi simplu, ridicol. În clipa aceasta, cerul primăvăratic, afectuos, mă deprimă cu frumuseţea lui, în loc să mă bucure. Dar, oare, lucrul de care ne temem cel mai tare trebuie să se întâmple întotdeauna?
Am aproape şaptezeci şi patru de ani, vârstă la care nu pot pretinde că soarta n-a fost indulgentă cu mine. Mi-a acordat suficient timp pentru a da existenţei mele un înţeles. Dacă n-am reuşit, e numai vina mea. Dar sunt oare ceea ce am crezut că sunt? Mă gândesc din nou la diferenţa dintre „o biografie” şi „un destin”, fără să pot ajunge la o idee clară. Ce am în urma mea? G biografie? Sau un destin? Într-un vis ciudat, sfârşit cu o ploaie aproape roşie, mă aflam la Lisa. Vroiam să intru în curte şi nu puteam fiindcă portiţa. Era încuiată. Aveam vârsta mea de-acum, dar casa era tot cea veche, în care mă născusem, iar asta mă făcea să cred că părinţii mei trăiau, se găseau înlăuntru şi nu mă auzeau, trebuia să bat mai tare. După o aşteptare, apăsător de lungă, a ieşit în pridvor sora mea. Era mai bătrână decât atunci când a murit, ceea ce îi dădea un aer străin. Fără să coboare scările, a întrebat supărată: „Cine-i acolo?” i-am spus. „Nu te cunosc”, a zis ea, rece, tăios. Apoi, a intrat în casă, lăsându-mă în uliţă, buimăcit. Am vrut să strig: „Sunt eu!”, dar n-am reuşit să articulez nici un sunet.
Poate, simt mai mult decât înţeleg. Asta ar lămuri multe. Căci reprezint categoria cea mai expusă şi mai stupidă: omul cu sentimente. Mă domină ceea ce simt, nu ceea ce gândesc. N-am avut parte de un spirit practic şi uneori mă port, pur şi simplu, ridicol. În clipa aceasta, cerul primăvăratic, afectuos, mă deprimă cu frumuseţea lui, în loc să mă bucure. Dar, oare, lucrul de care ne temem cel mai tare trebuie să se întâmple întotdeauna?
Read
May 18, 2025**Deșertul pentru totdeauna** de Octavian Paler este o meditație profund personală asupra morții, vieții și memoriei, scrisă într-un moment de criză existențială – după ce autorul a suferit un preinfarct. Structurată sub forma unui jurnal, cartea oscilează între prezentul fragil al convalescenței și trecutul recuperat prin amintiri, cu reflecții asupra copilăriei, greșelilor vieții și singurătății interioare.
Aceasta nu este o autobiografie clasică, ci o confesiune fragmentară, lipsită de orice tentație de idealizare. Paler își analizează vulnerabilitatea cu luciditate și onestitate, oferind o imagine intensă și adesea incomodă a propriei interiorități.
* Cartea explorează frica de moarte ca temă centrală
* Autorul nu ocoleste ideea sfârșitului, ci o privește direct, cu anxietate, dar și cu o curiozitate intelectuală
* Moartea este văzută nu ca un eveniment final, ci ca o prezență constantă, care redefinește sensul fiecărui gest
* Trecutul are o funcție terapeutică
* Rememorarea copilăriei la Lisa, în Munții Făgăraș, devine un refugiu, dar și o sursă de melancolie
* Nu este vorba despre nostalgie convențională, ci despre o reîntoarcere lucidă la rădăcini pentru a înțelege prezentul
* Limbajul este sobru, esențializat
* Evită lirismul gratuit și rafinamentele stilistice în favoarea unei sincerități austere
* Tonul meditativ și clar conferă textului o greutate filozofică autentică
* Reapare tema vinovăției și a regretului
* Paler își asumă greșelile și compromisurile vieții cu un aer confesiv, fără autocompătimire
* Această luciditate conferă textului o notă de noblețe morală și o valoare universală
* Solitudinea este acceptată ca stare definitorie
* Relația cu sine însuși devine mai importantă decât cea cu lumea exterioară
* Replierea nu este o fugă, ci o cale de regăsire
* Cartea poate fi citită în multiple chei
* Ca jurnal de boală și convalescență
* Ca eseu filozofic despre condiția umană
* Ca o carte de bilanț existențial, scrisă de cineva care a trăit intens și reflectat profund
**Deșertul pentru totdeauna** nu oferă rețete de viață, ci doar un exemplu de luciditate în fața fragilității umane. Este o lectură care incomodează prin adevăr și emoționează prin simplitate.
Aceasta nu este o autobiografie clasică, ci o confesiune fragmentară, lipsită de orice tentație de idealizare. Paler își analizează vulnerabilitatea cu luciditate și onestitate, oferind o imagine intensă și adesea incomodă a propriei interiorități.
* Cartea explorează frica de moarte ca temă centrală
* Autorul nu ocoleste ideea sfârșitului, ci o privește direct, cu anxietate, dar și cu o curiozitate intelectuală
* Moartea este văzută nu ca un eveniment final, ci ca o prezență constantă, care redefinește sensul fiecărui gest
* Trecutul are o funcție terapeutică
* Rememorarea copilăriei la Lisa, în Munții Făgăraș, devine un refugiu, dar și o sursă de melancolie
* Nu este vorba despre nostalgie convențională, ci despre o reîntoarcere lucidă la rădăcini pentru a înțelege prezentul
* Limbajul este sobru, esențializat
* Evită lirismul gratuit și rafinamentele stilistice în favoarea unei sincerități austere
* Tonul meditativ și clar conferă textului o greutate filozofică autentică
* Reapare tema vinovăției și a regretului
* Paler își asumă greșelile și compromisurile vieții cu un aer confesiv, fără autocompătimire
* Această luciditate conferă textului o notă de noblețe morală și o valoare universală
* Solitudinea este acceptată ca stare definitorie
* Relația cu sine însuși devine mai importantă decât cea cu lumea exterioară
* Replierea nu este o fugă, ci o cale de regăsire
* Cartea poate fi citită în multiple chei
* Ca jurnal de boală și convalescență
* Ca eseu filozofic despre condiția umană
* Ca o carte de bilanț existențial, scrisă de cineva care a trăit intens și reflectat profund
**Deșertul pentru totdeauna** nu oferă rețete de viață, ci doar un exemplu de luciditate în fața fragilității umane. Este o lectură care incomodează prin adevăr și emoționează prin simplitate.
May 22, 2020
" Și nu modernizările îmi dau sentimentul confuz că Lisa nu mai e ,,satul meu". E doar ,,satul în care m-am născut". Lisa îmi confirmă, din păcate, ideea că progresul exterior e însoțit, uneori, de regres interior."
February 28, 2021
Destinul este propriul nostru caracter
February 24, 2023
Mi-a făcut plăcere să îl cunosc pe scriitorul Octavian Paler prin intermediul gândurilor sale așternute pe aceste pagini.
March 28, 2023
"Vreau să trăiesc "
Cărti oneste care ti se lipesc de suflet !🤍
Cărti oneste care ti se lipesc de suflet !🤍
December 28, 2023
Îmi place mult ce a scris Octavian Paler, rezonez cu el. Mi-a mers la suflet această carte. O iubesc!
November 26, 2024
Cum spunea Dan C. Mihăilescu, Desertul pentru totdeauna este “una dintre cele mai copleșitoare eseuri confesive ale literaturii române”. Cel mai bine pot ilustra acest lucru prin câteva exemple, cele mai pătrunzătoare fiind când Octavian Paler își descrie sosirea din “pădure” la “salon”. Anii, cei șapte, petrecuți la Spiru Haret, fără îndoială, și-au pus amprenta asupra psihologicului sau. Spune despre el ca printre colegii săi, cei din “înalta societate”, fii de moșieri, de industriași, de demnitari etc., se simțea “ca o buruiana într-o seră”.
Această carte alternează pasaje de rememorare ale copilăriei în Lisa, un sat nu departe de Făgăraș, și zilele apăsătoare de după un preinfarct unde autorul își mărturisește teama de moarte și regretele. De altfel, Octavian Paler inserează adesea și pasaje din proiectul său legat de Asybaris.
Ceea ce impresionează în această operă este tocmai stilul total diferit față de operele precedente. O sinceritate transpusă printr-un stil simplu, fără artificii stilistice care sa îngreuneze. Notez ca ca pasajele descriptive când pleca cu vacile la păscut îmi aduc o liniște interioară nemaipomenită.
Această carte alternează pasaje de rememorare ale copilăriei în Lisa, un sat nu departe de Făgăraș, și zilele apăsătoare de după un preinfarct unde autorul își mărturisește teama de moarte și regretele. De altfel, Octavian Paler inserează adesea și pasaje din proiectul său legat de Asybaris.
Ceea ce impresionează în această operă este tocmai stilul total diferit față de operele precedente. O sinceritate transpusă printr-un stil simplu, fără artificii stilistice care sa îngreuneze. Notez ca ca pasajele descriptive când pleca cu vacile la păscut îmi aduc o liniște interioară nemaipomenită.
August 12, 2014
Aveam 12 ani cand am auzit prima data numele lui Octavian Paler. Era noapte si ma uitam la o emisiune, nu mai stiu ce emisiune si am auzit prima data numele unei carti: Desertul pentru totdeauna. Mi s-a parut fabulos acest titlu. Si mai tin minte ca cei din emisiune vorbeau tare frumos despre carte si despre Octavian Paler.
Au trecut vreo 5 ani pana cand am pus mana pe o carte de Paler si de abia acum am reusit sa citesc Desertul pentru totdeauna. Mult timp am navigat mintal in jurul acestui titlu, dar credeam ca o sa se spulbere magia daca o citesc. Aveam o idee romantica: o carte pe care sa o am, despre care sa stiu clar ca e buna, dar pe care sa nu o citesc, doar sa imi imaginez ce scrie in ea.
de la sursă: Octavian Paler – Desertul pentru totdeauna – SemneBune http://semnebune.ro/2012/octavian-pal...
Au trecut vreo 5 ani pana cand am pus mana pe o carte de Paler si de abia acum am reusit sa citesc Desertul pentru totdeauna. Mult timp am navigat mintal in jurul acestui titlu, dar credeam ca o sa se spulbere magia daca o citesc. Aveam o idee romantica: o carte pe care sa o am, despre care sa stiu clar ca e buna, dar pe care sa nu o citesc, doar sa imi imaginez ce scrie in ea.
de la sursă: Octavian Paler – Desertul pentru totdeauna – SemneBune http://semnebune.ro/2012/octavian-pal...
Displaying 1 - 27 of 27 reviews