What do you think?
Rate this book
Scrisoare De Dragoste
Una dintre cele mai impresionante povesti de iubire Impresionanta poveste de iubire cu aer interbelic imaginata de Drumes in Scrisoare de dragoste a trecut testul timpului devenind una dintre cele mai apreciate scrieri ale autorului. Anda si Dinu, doi tineri care par sortiti unul altuia, traiesc o aventura tulburatoare si trec prin spectaculoase rasturnari de situatie, totul in numele dragostei ideale. insa viata, cu implacabilitatea ei taioasa, ii va pune la incercare si le va tulbura visele. "in Scrisoare de dragoste Mihail Drumes spune o poveste veche de cand de la dragoste la razboi nu e decat un singur pas." in Seria de autor Mihail Drumes la Editura Invitatia la vals Elevul Dima dintr-a saptea Cazul Magheru
Paperback
First published January 1, 1938
116 people are currently reading
2760 people want to read
About the author
Mihail Drumeş
16 books299 followersMihail Drumeş (n. Mihail V. Dumitrescu, 26 noiembrie 1901, Ohrida, Macedonia - d. 7 februarie 1982, Bucureşti) a fost un romancier român, foarte popular in perioada interbelică.
Fiul lui Vasilie Dimitrie (devenit Dumitrescu) şi al Despinei (n. Gero). Familia sa, la origine aromână, se stabileşte în Oltenia.
Liceul l-a urmat la Caracal şi Craiova, bacalaureatul l-a obţinut în 1925. Urmează Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1928. O vreme funcţionează ca profesor de liceu, va trece mai apoi în învăţământul superior.
Debut la revista Flamura în 1922, debut editorial cu volumul de nuvele şi schiţe Capcana in 1927. Între anii 1922 şi 1924 Teatrul Naţional din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa Rămăşagul, dar nu vede lumina rampei. Este cronicar dramatic la ziarul Rampa din Bucureşti pentru Teatrul Naţional din Craiova. În 1925 susţine bacalaureatul la Colegiul Carol I din Craiova, unde a urmat ultimele două clase după ce întrerupsese studiile din cauza stagiului militar şi a războiului. Între anii 1924 şi 1928 este student la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. În anul 1927 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români, ulterior şi al Societăţii Autorilor Dramatici. Mai înainte publicase prima sa carte de proză, Capcana. Nuvele şi schiţe, primită bine de critica literară. În 1930 publică, în foileton, în ziarul Dimineaţa, primul său roman, Sfântul Părere, apărut în acelaşi an şi la Editura Cartea românească. În 1932 tipăreşte, la invitaţia lui Nicolae Iorga, în cadrul Editurii Datina românească din Vălenii de Munte, prima sa piesă, Ioana d'Arc, înscrisă mai târziu în repertoriul Naţionalului clujean. În anul 1936 apare, în Editura Vremea, romanul Invitaţia la vals, care înregistrează, de-a lungul timpului, 35 de ediţii, obţinând un record unic în materie de tiraj.
Autorul devine unul dintre cei mai citiţi scriitori din perioada interbelică. În anul 1938 apare romanul Scrisoarea de dragoste în colecţia Universul literar al ziarului Universul. Autorul reia tema nuvelei Capcana, pe care o amplifică, dându-i şi unele sensuri sociale, încât se poate spune că romanul dezbate tema carierismului. 1940, piesa Năluca este publicată în colecţia "Universul literar", împreună cu volumul Trei comedii: Şcoala nevestelor, Calul de curse, Liniştea soţului - difuzate anterior şi de Radio Bucureşti. În 1941, O crimă pasională, care fusese interzisă din repertoriul Naţionalului clujean în 1935, după a doua reprezentaţie, caz unic în perioada interbelică, vede lumina tiparului în aceeaşi colecţie a "Universului literar", cu o prezentare de Teodor Scarlat.În 1942, romanul Sfântul Părere, publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineaţa" şi imediat î Ed. Cartea românească, reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul şi este recenzat pozitiv de "Viaţa românească:, "Gândirea", "Rampa". Apare volumul Teatrul, ediţie bibliofilă. În 1946, romanul Elevul Dima dintr-a şaptea, frescă a adolescenţei din literatura noastră, alături de Medelenii lui Ionel Teodoreanu, îl aduce pe autor din nou în atenţia cititorilor. În anul 1961 Editura militară îi publică romanul Se revarsă apele, cu subtitlul "Cronică împletită dintr-o seamă de povestiri despre oameni şi fapte întămplate în cei dintâi ani ai veacului nostru şi despre răscoalele ţăranilor din acea vreme".
În 1967 Mihail Drumeş devine membru al Uniunii Scriitorilor şi pensionar al acesteia. 1969, povestirea istorică Iancu Jianu apare, în foileton, în ziarul "Oltul" din Slatina. 1972, îi apare în Editura Ion Creangă volumul Edison, reluat un an mai târziu cu titlul Mari invenţii. Povestiri adevărate, ed. a II-a, 1977, semnată cu pseudonimul Barbu Apelevianu. În 1974 Editura Albatros îi publică
Fiul lui Vasilie Dimitrie (devenit Dumitrescu) şi al Despinei (n. Gero). Familia sa, la origine aromână, se stabileşte în Oltenia.
Liceul l-a urmat la Caracal şi Craiova, bacalaureatul l-a obţinut în 1925. Urmează Facultatea de litere şi filozofie a Universităţii din Bucureşti, absolvită în 1928. O vreme funcţionează ca profesor de liceu, va trece mai apoi în învăţământul superior.
Debut la revista Flamura în 1922, debut editorial cu volumul de nuvele şi schiţe Capcana in 1927. Între anii 1922 şi 1924 Teatrul Naţional din Craiova îi înscrie în repertoriu piesa Rămăşagul, dar nu vede lumina rampei. Este cronicar dramatic la ziarul Rampa din Bucureşti pentru Teatrul Naţional din Craiova. În 1925 susţine bacalaureatul la Colegiul Carol I din Craiova, unde a urmat ultimele două clase după ce întrerupsese studiile din cauza stagiului militar şi a războiului. Între anii 1924 şi 1928 este student la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. În anul 1927 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români, ulterior şi al Societăţii Autorilor Dramatici. Mai înainte publicase prima sa carte de proză, Capcana. Nuvele şi schiţe, primită bine de critica literară. În 1930 publică, în foileton, în ziarul Dimineaţa, primul său roman, Sfântul Părere, apărut în acelaşi an şi la Editura Cartea românească. În 1932 tipăreşte, la invitaţia lui Nicolae Iorga, în cadrul Editurii Datina românească din Vălenii de Munte, prima sa piesă, Ioana d'Arc, înscrisă mai târziu în repertoriul Naţionalului clujean. În anul 1936 apare, în Editura Vremea, romanul Invitaţia la vals, care înregistrează, de-a lungul timpului, 35 de ediţii, obţinând un record unic în materie de tiraj.
Autorul devine unul dintre cei mai citiţi scriitori din perioada interbelică. În anul 1938 apare romanul Scrisoarea de dragoste în colecţia Universul literar al ziarului Universul. Autorul reia tema nuvelei Capcana, pe care o amplifică, dându-i şi unele sensuri sociale, încât se poate spune că romanul dezbate tema carierismului. 1940, piesa Năluca este publicată în colecţia "Universul literar", împreună cu volumul Trei comedii: Şcoala nevestelor, Calul de curse, Liniştea soţului - difuzate anterior şi de Radio Bucureşti. În 1941, O crimă pasională, care fusese interzisă din repertoriul Naţionalului clujean în 1935, după a doua reprezentaţie, caz unic în perioada interbelică, vede lumina tiparului în aceeaşi colecţie a "Universului literar", cu o prezentare de Teodor Scarlat.În 1942, romanul Sfântul Părere, publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineaţa" şi imediat î Ed. Cartea românească, reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul şi este recenzat pozitiv de "Viaţa românească:, "Gândirea", "Rampa". Apare volumul Teatrul, ediţie bibliofilă. În 1946, romanul Elevul Dima dintr-a şaptea, frescă a adolescenţei din literatura noastră, alături de Medelenii lui Ionel Teodoreanu, îl aduce pe autor din nou în atenţia cititorilor. În anul 1961 Editura militară îi publică romanul Se revarsă apele, cu subtitlul "Cronică împletită dintr-o seamă de povestiri despre oameni şi fapte întămplate în cei dintâi ani ai veacului nostru şi despre răscoalele ţăranilor din acea vreme".
În 1967 Mihail Drumeş devine membru al Uniunii Scriitorilor şi pensionar al acesteia. 1969, povestirea istorică Iancu Jianu apare, în foileton, în ziarul "Oltul" din Slatina. 1972, îi apare în Editura Ion Creangă volumul Edison, reluat un an mai târziu cu titlul Mari invenţii. Povestiri adevărate, ed. a II-a, 1977, semnată cu pseudonimul Barbu Apelevianu. În 1974 Editura Albatros îi publică
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 171 reviews
July 15, 2012
One of the best books I've read. Perfect love story ruined by human nature.
March 31, 2014
*****************************Spoiler alert***************************
I-am dat 4 stele, este clar că mi-a plăcut. Primul lucru deranjant, care mi-a stricat plăcerea a fost faptul că lecturasem deja ”Invitație la vals” și asociațiile veneau de la sine, din această cauză evit să citesc mai multe opere ale aceluiași autor, deoarece cît de genial n-ar fi, tot are anumite trăsături care le transmite inevitabil personajelor sale. Prea seamănă ca doi frați Tudor Petrican și Dinu Gherghel, în aspirații, voluptate și ...orgoliu. S-a simțit aceeași tentă de nebunie, aceleași dezmierdări originale (Ivar, Ghiocela, Dor), aceeși dragoste împărtășită și apoi părăsită. Pe tot parcursul cărții am simțit o simpatie față de eroul principal, justificîndu-l în diverse rînduri. Pînă la urmă putea el trăi la fel de fericit cu o fată pe care o vedea ca un ciot de copac în poteca vieții lui strălucite? Pe care o considera net inferioară? Nu. Prea adînc era să-l macine această situație, rîvnea mai mult, iar această poftă de a ajunge în vîrful piramizii sociale i-a fost propria-i pedeapsă. Genul clasic al eroului egocentric, determinat și fără scrupule, care pînă la urmă își dă seama că mai are pe lîngă cele enumerate... o inimă...care o iubește pe ea, cea pe care a nefericit-o!
P.S. Recomand iubitorilor de probleme ce reies din clasele sociale, tormenturi interioare și tragedii.
I-am dat 4 stele, este clar că mi-a plăcut. Primul lucru deranjant, care mi-a stricat plăcerea a fost faptul că lecturasem deja ”Invitație la vals” și asociațiile veneau de la sine, din această cauză evit să citesc mai multe opere ale aceluiași autor, deoarece cît de genial n-ar fi, tot are anumite trăsături care le transmite inevitabil personajelor sale. Prea seamănă ca doi frați Tudor Petrican și Dinu Gherghel, în aspirații, voluptate și ...orgoliu. S-a simțit aceeași tentă de nebunie, aceleași dezmierdări originale (Ivar, Ghiocela, Dor), aceeși dragoste împărtășită și apoi părăsită. Pe tot parcursul cărții am simțit o simpatie față de eroul principal, justificîndu-l în diverse rînduri. Pînă la urmă putea el trăi la fel de fericit cu o fată pe care o vedea ca un ciot de copac în poteca vieții lui strălucite? Pe care o considera net inferioară? Nu. Prea adînc era să-l macine această situație, rîvnea mai mult, iar această poftă de a ajunge în vîrful piramizii sociale i-a fost propria-i pedeapsă. Genul clasic al eroului egocentric, determinat și fără scrupule, care pînă la urmă își dă seama că mai are pe lîngă cele enumerate... o inimă...care o iubește pe ea, cea pe care a nefericit-o!
P.S. Recomand iubitorilor de probleme ce reies din clasele sociale, tormenturi interioare și tragedii.
July 13, 2012
" Dramaturgii greci, clasici şi moderni au optat inevitabil pentru tragedie pentru că fericirea, te rog să mă crezi, nu impresionează pe nimeni şi nici nu se pot scrie mai mult de trei pagini despre ea."
" Am vrut să cad, bine că m-ai împins."
" Pentru cei cărora viaţa nu le mai oferă nimic, s-a născocit raiul."
" Arta e o exagerare, artistul transfigurează realitatea ridicând-o ceva mai sus, la nivelul personalităţii sale."
" Am vrut să cad, bine că m-ai împins."
" Pentru cei cărora viaţa nu le mai oferă nimic, s-a născocit raiul."
" Arta e o exagerare, artistul transfigurează realitatea ridicând-o ceva mai sus, la nivelul personalităţii sale."
December 28, 2021
"Câte binefaceri sunt pe lume care nu costă nimic, şi, fiindcă sunt atât de ieftine, nu le preţuieşte nimeni."
January 6, 2023
Sunt puțin dezamăgită, am avut așteptări prea mari de la această carte. L-am iubit pe Drumeș în adolescență, “Invitație la vals” a rămas în sufletul meu, odată citită acea carte, la vârsta potrivită, aceasta nu mai pare atât de spumoasă. Poveștile mi s-au părut asemănătoare, această iubire neîntâlnită care urmează a fi sacrificată, drama omului avar, dispus să facă orice pentru a-și atinge sporurile(Dinu Gherghel și Tudor Petrican par frați), eroina romantică de o senzualitate aparte.
E o carte frumoasă, dar cred e mult mai potrivită pentru adolescenți, ai nevoie de o doză de puritate pt a te conecta cu ea, cu adevărat.
Biata Jibs Apelevianu, ea a fost captivă în acest miraj fără să realizeze.
Ce m-a șocat e faptul că nu s-au schimbat forte multe în percepțiile oamenilor din societatea românească în 90 de ani. Oamenii încă aleargă după această viață idilică în care nu trebuie să depui prea multe eforturi, având doar interese materiale.
“Lasă fericirea în pace! Nu e decât un termen de dicţionar. M-aş bucura să nu fiu nenorocită...”
“Nenorocirea e o bună învăţătoare şi are să mă înveţe cum să fac.”
“O fi ea bună şi dragostea, dar se trece repede, o strânge sărăcia de gât.”
“Atâta corectitudine m-a emoţionat, numai că el o folosea doar pentru lucruri, şi nu pentru oameni.”
“Adevărat, Ivar, iubirea nu se poate cumpăra cu toate comorile pământului.”
“În zadar, Ivar. Tu eşti construit din beton, nu vibrezi, n-ai sensibilitate.”
“Dragostea e altceva: uitare de sine, jertfa, respect, duioşie, tot ce vrei. La mine nu-i decât o dorinţă neîmplinită şi exacerbată de eşecuri, o ciudă mare cu aripi şi mai mari, o obsesie care mă sapă şi-mi înghite liniştea.”
“Ce? Trebuie să duc departe o existenţa mizeră şi banală, ca să-i fac ei fericirea? Doar n-am îngenuncheat în faţa acestei femei ca un bronz sortit să nu se mai ridice niciodată pe picioare! A, nu!”
“Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. Dacă prin absurd cineva ar inventa ghicirea gândurilor după voinţă, oamenii, deveniţi goi pe dinăuntru, n-ar mai putea să trăiască, s-ar măcelări unul pe altul, bărbat pe femeie, copil pe tată, fiică pe mamă. S-ar declanşa un carnagiu universal.”
E o carte frumoasă, dar cred e mult mai potrivită pentru adolescenți, ai nevoie de o doză de puritate pt a te conecta cu ea, cu adevărat.
Biata Jibs Apelevianu, ea a fost captivă în acest miraj fără să realizeze.
Ce m-a șocat e faptul că nu s-au schimbat forte multe în percepțiile oamenilor din societatea românească în 90 de ani. Oamenii încă aleargă după această viață idilică în care nu trebuie să depui prea multe eforturi, având doar interese materiale.
“Lasă fericirea în pace! Nu e decât un termen de dicţionar. M-aş bucura să nu fiu nenorocită...”
“Nenorocirea e o bună învăţătoare şi are să mă înveţe cum să fac.”
“O fi ea bună şi dragostea, dar se trece repede, o strânge sărăcia de gât.”
“Atâta corectitudine m-a emoţionat, numai că el o folosea doar pentru lucruri, şi nu pentru oameni.”
“Adevărat, Ivar, iubirea nu se poate cumpăra cu toate comorile pământului.”
“În zadar, Ivar. Tu eşti construit din beton, nu vibrezi, n-ai sensibilitate.”
“Dragostea e altceva: uitare de sine, jertfa, respect, duioşie, tot ce vrei. La mine nu-i decât o dorinţă neîmplinită şi exacerbată de eşecuri, o ciudă mare cu aripi şi mai mari, o obsesie care mă sapă şi-mi înghite liniştea.”
“Ce? Trebuie să duc departe o existenţa mizeră şi banală, ca să-i fac ei fericirea? Doar n-am îngenuncheat în faţa acestei femei ca un bronz sortit să nu se mai ridice niciodată pe picioare! A, nu!”
“Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. Dacă prin absurd cineva ar inventa ghicirea gândurilor după voinţă, oamenii, deveniţi goi pe dinăuntru, n-ar mai putea să trăiască, s-ar măcelări unul pe altul, bărbat pe femeie, copil pe tată, fiică pe mamă. S-ar declanşa un carnagiu universal.”
September 27, 2025
Drumeș scrie deosebit!
September 24, 2021
Off, ce carte! O poveste de dragoste distrusa de natura umana. Un baiat ce a avut fata pe care o iubea dar care nu i-a fost suficienta. A ignorat cu desavarsire semnele iubirii adevarate, i-a intors spatele si a platit pretul suprem.
Mi-a placut mult de tot.
Motivul pentru care primeste 4🌟/5🌟 este acela ca am gasit prea multe asemanari intre personaje si firul povestii cu “Invitatia la vals”
Poate ca daca as fi citit-o la o distanta de cateva luni as fi perceput-o altfel.
Mi-a placut mai mult “Invitatia la vals” dar oricum Mihail Drumes ramane unul dintre autorii adolescentei mele❤️🔥💞
Citatul meu preferat: “Iubirea nu se poate cumpăra cu toate comorile pământului, de aceea, în dragoste, şi săracii pot fi miliardari, prinţi, împăraţi sau regi...”
Mi-a placut mult de tot.
Motivul pentru care primeste 4🌟/5🌟 este acela ca am gasit prea multe asemanari intre personaje si firul povestii cu “Invitatia la vals”
Poate ca daca as fi citit-o la o distanta de cateva luni as fi perceput-o altfel.
Mi-a placut mai mult “Invitatia la vals” dar oricum Mihail Drumes ramane unul dintre autorii adolescentei mele❤️🔥💞
Citatul meu preferat: “Iubirea nu se poate cumpăra cu toate comorile pământului, de aceea, în dragoste, şi săracii pot fi miliardari, prinţi, împăraţi sau regi...”
January 4, 2025
Credeam că am depășit vârsta romanelor de dragoste, a fiorilor primei iubiri, a dezamăgirii supreme, dar se pare că acest scriitor rămâne o plăcere vinovată, cu atât mai mult cu cât romanul este unul dramatic, iar eu ador poveștile cu final tragic. 😅
Povestea, foarte bine construită, coerentă, ritmată, allegro, ni-i prezintă pe cei doi protagoniști - Dinu și Anda - prin prisma propriilor destăinuri. El își notează memoriile într-un jurnal, ea ne pune la dispoziție scrisorile pe care i le trimite prietenei sale. El este un tânăr cu o condiție modestă, fiu de învățători la sat, care-și propune să-și facă o situație materială, printr-o căsătorie din interes. Ea este o fată fâșneață, plină de imaginație și talentată la scris, înfiată de directoarea școlii pe care o frecventează.
Destinul îi aduce pentru prima oară împreună într-un tren spre Ploiești, când nu vor face schimb de nume sau adrese. A doua oară, dupa mai bine de un an, se întâlnesc iar la cinematograf, apoi el începe s-o urmărească și s-o aștepte în fața casei și la cursuri. Încearcă s-o silească să i se dăruiască și pentru că află cât de virtuoasă este, își propune să o ia de soție, să profite de tinerețea și frumusețea ei și să divorțeze de ea atunci când în cale i se va aduce o partidă mai avantajoasă din punct de vedere financiar.
Dar viața e tare ironică, joacă cele mai parșive feste, Dinu își dă seama că o iubește pe Anda abia după ce o înlocuiește cu Jebs, cea "de marmură". Cum se mai pot îndrepta lucrurile? Sugestia vine chiar din cartea pe care Anda o scrie, "Arivistul", despre idila lor și din finalul imaginat de ea.
"Inima e, câteodată, un cimitir cu gropi multe!"
"Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea."
"Între noi nu mai era ― să zicem ― nimic? Nimic, în afară de Marea Iubire..."
Povestea, foarte bine construită, coerentă, ritmată, allegro, ni-i prezintă pe cei doi protagoniști - Dinu și Anda - prin prisma propriilor destăinuri. El își notează memoriile într-un jurnal, ea ne pune la dispoziție scrisorile pe care i le trimite prietenei sale. El este un tânăr cu o condiție modestă, fiu de învățători la sat, care-și propune să-și facă o situație materială, printr-o căsătorie din interes. Ea este o fată fâșneață, plină de imaginație și talentată la scris, înfiată de directoarea școlii pe care o frecventează.
Destinul îi aduce pentru prima oară împreună într-un tren spre Ploiești, când nu vor face schimb de nume sau adrese. A doua oară, dupa mai bine de un an, se întâlnesc iar la cinematograf, apoi el începe s-o urmărească și s-o aștepte în fața casei și la cursuri. Încearcă s-o silească să i se dăruiască și pentru că află cât de virtuoasă este, își propune să o ia de soție, să profite de tinerețea și frumusețea ei și să divorțeze de ea atunci când în cale i se va aduce o partidă mai avantajoasă din punct de vedere financiar.
Dar viața e tare ironică, joacă cele mai parșive feste, Dinu își dă seama că o iubește pe Anda abia după ce o înlocuiește cu Jebs, cea "de marmură". Cum se mai pot îndrepta lucrurile? Sugestia vine chiar din cartea pe care Anda o scrie, "Arivistul", despre idila lor și din finalul imaginat de ea.
"Inima e, câteodată, un cimitir cu gropi multe!"
"Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea."
"Între noi nu mai era ― să zicem ― nimic? Nimic, în afară de Marea Iubire..."
August 16, 2019
Ion scris bine
August 5, 2021
Acest roman mi se pare cea mai buna creatie a lui Drumes. Asemanarile dintre Tudor-Micaela din ,,Invitatie la vals" si Dinu Gherghel- Anda Bradeanu sunt foarte evidente, ambii barbati fiind extrem de orgoliosi si mandri, ele femei "superioare" ce ajung sa fie apreciate abia dupa despartire. Totusi, Dinu si Anda mi s-au parut niste personaje mult mai bine conturate, poate si datorita faptului ca intalnim aici si confesiunile Andei, capatand o perspectiva mai larga asupra dragostei lor.
Dinu este un copil de invatatori de tara, orfan de tata, deosebit de inteligent, ce si-a faurit clar perspectiva asupra vietii- trebuie sa se casatoreasca pentru bani, numai asa va putea avea o viata buna. Destinul il aduce insa langa Anda, se casatoreste cu ea numai din ambitia de a o putea poseda fizic, insa ramane orb la darul pe care il are-iubirea. Inteligenta,frumusetea, talentul si unicitatea firii Ghiocelei nu il pot indupleca sa renunte la avarism- Dinu o paraseste pentru milionara "Jebs" Apelevianu, o femeie de altfel inzestrata cu multa sensibilitate, la care Dinu ramane iarasi indiferent. Ajuns important om politic, bogat, el nu isi gaseste linistea din cauza geloziei- Ghiocela s-a casatorit cu verisorul lui Jebs , fostul lui prieten si cel cu care a orchestrat scena de sot incornorat ce a cauzat de fapt divortul de Anda, nimeni altul decat omul pe care a fost dintotdeauna gelos, Relu Apelevianu.
O intalnire fatidica, inopinata intre cele 2 cupluri va conduce la sinuciderea lui Jebs si a lui Dinu.
O carte foarte emotionanta, despre cum ideile preconcepute si orgoliul pot destrama atatea vieti.
Dinu este un copil de invatatori de tara, orfan de tata, deosebit de inteligent, ce si-a faurit clar perspectiva asupra vietii- trebuie sa se casatoreasca pentru bani, numai asa va putea avea o viata buna. Destinul il aduce insa langa Anda, se casatoreste cu ea numai din ambitia de a o putea poseda fizic, insa ramane orb la darul pe care il are-iubirea. Inteligenta,frumusetea, talentul si unicitatea firii Ghiocelei nu il pot indupleca sa renunte la avarism- Dinu o paraseste pentru milionara "Jebs" Apelevianu, o femeie de altfel inzestrata cu multa sensibilitate, la care Dinu ramane iarasi indiferent. Ajuns important om politic, bogat, el nu isi gaseste linistea din cauza geloziei- Ghiocela s-a casatorit cu verisorul lui Jebs , fostul lui prieten si cel cu care a orchestrat scena de sot incornorat ce a cauzat de fapt divortul de Anda, nimeni altul decat omul pe care a fost dintotdeauna gelos, Relu Apelevianu.
O intalnire fatidica, inopinata intre cele 2 cupluri va conduce la sinuciderea lui Jebs si a lui Dinu.
O carte foarte emotionanta, despre cum ideile preconcepute si orgoliul pot destrama atatea vieti.
March 14, 2024
Una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit !!! O poveste de dragoste memorabilă !!!
Pe Mihail Drumeș, l-am descoperit în liceu, cartea “Invitație la vals” a intrat rapid în topul favoritelor mele, o recomandam mereu cu mult patos, deși sinceră să fiu, în momentul de față nu îmi mai aduc aminte mare lucru din acțiunea cărții . Scrisoare de dragoste a avut același impact asupra mea, nu ai cum să nu îndrăgești povestea de dragoste dintre Ada Brădeanu, o tânără orfană, de o frumusețe răpitoare și Dinu Gherghel, un tânăr modest, obsedat de ascensiune socială.
Chiar nu vreau să vă ofer detalii despre lectură , însă modul cum Mihail Drumeș zugrăvește natura umană, cum sondează toate tainele sufletului, cum evocă o iubire distrusă de dorința de putere, faimă și bogăție, este absolut spectaculos. Însă, “dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a călcat greșit pierde totul .”
Am adorat personalitatea genială a Andei, dârzenia și hotărârea ei, inteligența și curajul de a merge mai departe.
Un roman de care nu ai cum să nu te îndrăgostești, are tot ce îi trebuie, de la răsturnări de situație, suspans, un stil aparte, până la un deznodământ tragic, întrucât marile iubiri doar în această manieră pot fi uitate.
Minunat ! Minunat ! Minunat!
“Dar în dragoste nu-i nimic degeaba, dragostea ține loc de orice prin ea însăși.”
“Eu cred că noi înșine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre. “
“O, iubesc asa de mult…iubirea! Simt cum se degajă din mine, cum plutește în aer, cum mă farmecă și-mi dă bucuria de a trăi.”
“Sunt, da, nebună! Și vreau să fii și tu nebun ca mine, să fim doi nebuni, care se iubesc la nebunie…”
“Oricum, ceea ce a fost între noi nu poate fi înmormântat.Oricât ne-am strădui, oricât am vrea… Inima e, câteodată, un cimitir cu gropi multe.”
“Dragostea nu o poți cumpăra cu toate bogățiile pământului, dar o poți avea cu un simplu surâs.”
“Marile iubiri care ies din matca obișnuitului se rezolvă numai în moarte.”
“Să nu batjocorim dragostea, cu ea nu se joacă nimeni! Să n-o sacrificăm ademeniți de strălucirea aurului.”
Pe Mihail Drumeș, l-am descoperit în liceu, cartea “Invitație la vals” a intrat rapid în topul favoritelor mele, o recomandam mereu cu mult patos, deși sinceră să fiu, în momentul de față nu îmi mai aduc aminte mare lucru din acțiunea cărții . Scrisoare de dragoste a avut același impact asupra mea, nu ai cum să nu îndrăgești povestea de dragoste dintre Ada Brădeanu, o tânără orfană, de o frumusețe răpitoare și Dinu Gherghel, un tânăr modest, obsedat de ascensiune socială.
Chiar nu vreau să vă ofer detalii despre lectură , însă modul cum Mihail Drumeș zugrăvește natura umană, cum sondează toate tainele sufletului, cum evocă o iubire distrusă de dorința de putere, faimă și bogăție, este absolut spectaculos. Însă, “dragostea călcată în picioare se răzbună, iar cel ce a călcat greșit pierde totul .”
Am adorat personalitatea genială a Andei, dârzenia și hotărârea ei, inteligența și curajul de a merge mai departe.
Un roman de care nu ai cum să nu te îndrăgostești, are tot ce îi trebuie, de la răsturnări de situație, suspans, un stil aparte, până la un deznodământ tragic, întrucât marile iubiri doar în această manieră pot fi uitate.
Minunat ! Minunat ! Minunat!
“Dar în dragoste nu-i nimic degeaba, dragostea ține loc de orice prin ea însăși.”
“Eu cred că noi înșine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre. “
“O, iubesc asa de mult…iubirea! Simt cum se degajă din mine, cum plutește în aer, cum mă farmecă și-mi dă bucuria de a trăi.”
“Sunt, da, nebună! Și vreau să fii și tu nebun ca mine, să fim doi nebuni, care se iubesc la nebunie…”
“Oricum, ceea ce a fost între noi nu poate fi înmormântat.Oricât ne-am strădui, oricât am vrea… Inima e, câteodată, un cimitir cu gropi multe.”
“Dragostea nu o poți cumpăra cu toate bogățiile pământului, dar o poți avea cu un simplu surâs.”
“Marile iubiri care ies din matca obișnuitului se rezolvă numai în moarte.”
“Să nu batjocorim dragostea, cu ea nu se joacă nimeni! Să n-o sacrificăm ademeniți de strălucirea aurului.”
January 16, 2025
Un român foarte cursiv și lejer, ușor de citit, cu o poveste de iubire pe cât de frumoasă, pe atât de tragică. Mi-a plăcut foarte, foarte mult.
Este foarte interesantă construcția perspectivei Andei prin ochii unui bărbat, chiar dacă uneori se poate simți faptul că este totuși ficțiune, nu realitate.
Am subliniat și câteva citate preferate, uneori credeam ca voi sublinia toată pagina. :D
“De fapt, ni s-a unit drumul, nicidecum încrucișat”
“Tu ești construit din beton, nu vibrezi, n-ai sensibilitate.”
“Târziu nu e niciodată.”
“ Ea e în mine, e sângele meu.”
“Dar bine, crezi că iubirea ține seama de stare civilă, conveniențe și piedici?”
“Voi adopta resemnarea, care e forma cea mai evoluată a înțelepciunii.”
“Chiar stânca se înmoaie la stăruințele picăturilor de apă, dar o femeie sensibilă?”
“Biata-mi inimă e făcută ferfeniță, trebuie să mai treacă timp până ce se vor cicatrizarea.”
“Nu frumusețea bărbatului declanșează fiorul iubirii, ci altceva, insesizabil, de care nu pot să-mi dau seama.”
“ ne risipeam unul într-altul, până la un pas de inexistență.”
“Suferința mea devenise transparentă: se vedea dacă te uitai la mine.”
“Iartă-i pe aceia care te iubesc.”
“ Să nu îți vinzi sufletul. Nu-l mai poți răscumpăra.”
“Inima e, câteodată, un cimitir cu gropi multe.”
“Între noi nu mai era să zicem- nimic? Nimic în afară de Marea Iubire…”
“Tu ai fost unica mea iubire.// De ce nu mi-am dat seama de asta decât după ce te-am pierdut?”
Sigur, în zilele noastre povestea poate fi încadrată în “ clișeu”, însă ținând cont de timpurile în care a fost relatată, frumusețea și importanța ei sunt majore.
Este foarte interesantă construcția perspectivei Andei prin ochii unui bărbat, chiar dacă uneori se poate simți faptul că este totuși ficțiune, nu realitate.
Am subliniat și câteva citate preferate, uneori credeam ca voi sublinia toată pagina. :D
“De fapt, ni s-a unit drumul, nicidecum încrucișat”
“Tu ești construit din beton, nu vibrezi, n-ai sensibilitate.”
“Târziu nu e niciodată.”
“ Ea e în mine, e sângele meu.”
“Dar bine, crezi că iubirea ține seama de stare civilă, conveniențe și piedici?”
“Voi adopta resemnarea, care e forma cea mai evoluată a înțelepciunii.”
“Chiar stânca se înmoaie la stăruințele picăturilor de apă, dar o femeie sensibilă?”
“Biata-mi inimă e făcută ferfeniță, trebuie să mai treacă timp până ce se vor cicatrizarea.”
“Nu frumusețea bărbatului declanșează fiorul iubirii, ci altceva, insesizabil, de care nu pot să-mi dau seama.”
“ ne risipeam unul într-altul, până la un pas de inexistență.”
“Suferința mea devenise transparentă: se vedea dacă te uitai la mine.”
“Iartă-i pe aceia care te iubesc.”
“ Să nu îți vinzi sufletul. Nu-l mai poți răscumpăra.”
“Inima e, câteodată, un cimitir cu gropi multe.”
“Între noi nu mai era să zicem- nimic? Nimic în afară de Marea Iubire…”
“Tu ai fost unica mea iubire.// De ce nu mi-am dat seama de asta decât după ce te-am pierdut?”
Sigur, în zilele noastre povestea poate fi încadrată în “ clișeu”, însă ținând cont de timpurile în care a fost relatată, frumusețea și importanța ei sunt majore.
February 19, 2022
"Cred ca in străfundul durerii exista totusi un sâmbure de voluptate, asa cum in bucurie se află o fărâmă de tristețe."
July 17, 2023
,,Fii practică, chérie, lasă naibii scrupulele de conștiință: viața e aspră".
January 3, 2016
Prima parte a cărții te ține în priză, vrei să vezi ce se întâmplă mai departe cu personajele principale. A doua parte, însă, e cam trasă de păr, acțiunea e prea pripită, evenimentele se succed cu prea multă repeziciune, cum numai în telenovele e posibil. Dinu Gherghel e un „Ion” obsedat de parvenire, își calcă pe inimă ca să ajungă în „high-life”-ul bucureștean interbelic. Surprinzător cum un om așa de cult e interesat de lucruri așa de superficiale. La fel și Anda Brădeanu, despre care se tot vorbește că ar fi foarte inteligentă, dar care își „spală rufele în public” povestindu-le prietenelor problemele ei intime și e foarte interesată de bârfe. Ok, poate că autorul voia să păstreze stilul epistolar când relatează întâmplările din punctul de vedere al Andei, dar tot mi se pare prea de tot atitudinea asta de țață. Că tot am zis de stilul folosit, însemnările lui Dinu sunt pagini de jurnal, Anda trimite scrisori iar interacțiunea directă dintre Dinu și Anda e redată prin câteva pagini în stil dramatic, din care nu lipsește didascalia.
Ce mi-a plăcut la romanul ăsta e că prezintă un București idilic, la curent cu ce se întâmplă în lumea culturală. Personajele se duc la film s-o vadă pe Marlene Dietrich în „Îngerul albastru”, merg la operă, călătoresc cu avionul și în țări străine.
Ce mi-a plăcut la romanul ăsta e că prezintă un București idilic, la curent cu ce se întâmplă în lumea culturală. Personajele se duc la film s-o vadă pe Marlene Dietrich în „Îngerul albastru”, merg la operă, călătoresc cu avionul și în țări străine.
Read
July 23, 2018Cu toate că această carte a fost scrisă în secolul trecut, este o poveste actuală. Dinu, un băiat deștept, cu toate ușile deschise, i s-a părut că să faci bani reușești o singură dată în viață, pe când dragostea o poți găsi când vrei. De fapt, este invers, iar el a înțeles la sfârșit. Un deznodământ puternic- dar tipic lui Drumeș.
April 21, 2021
„Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâșie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. Dacă prin absurd cineva ar inventa ghicirea gândurilor după voință, oamenii, deveniți goi pe dinăuntru, n-ar mai putea să trăiască, s-ar măcelări unul pe altul, bărbat pe femeie, copil pe tată, fiică pe mamă. S-ar declanșa un carnagiu universal.„
February 22, 2023
✍️“O poveste care se repetă și se va repeta mereu pe toate meridianele pământului.”
Având la cârmă un navigator iscusit în ale narațiunii, te invit să descoperi substraturile naturii umane. Drumeș disecă caracterul uman și pune în scenă o istorie demnă de marile cinematografe.
Protagoniștii acestui roman sunt Anda Brădeanu, o tânără frumoasă, neprihănită, curată și castă; și Dinu Gherghel. Acest Dinu Gherghel - nu este decât un alt Julien Sorel, care pentru a parveni pe scara socială, este în stare să calce în picioare multe inimi, inclusiv pe cea proprie. Și era o poveste de dragoste atât de frumoasă...
✍️“Ce să fac? Cum să mă realizez fără compromisuri și renunțări dureroase? În ce fel să rezolv o dată și definitiv cruciala problemă a locului ce mi se cuvine pe scara socială?”
Într-adevăr, mereu au existat tineri parveniți, mereu a existat acel tânăr ambițios care a urcat în ierarhia socială prin mijloace deloc meritorii. Este vorba de acel tânăr care la prima vedere naște sentimente de admirație, iar când ajungi să-l cunoști îți provoacă repulsie prin acțiunile sale nedemne sau distrugătoare.
Dar, se prea poate că noi toți suntem vinovați de apariția acestor aspirații. Societatea a apreciat întotdeauna oamenii avuți, cei care ocupă anumite funcții și cei care au știut să se afirme. Oamenii simpli care își duc viața modest nu ne inspiră sentimente de admirație, nu reprezintă exemple “demne de urmat” pentru tânăra generație.
✍️“Marea putere anonimă a societății noastre burgheze poartă o bună parte de vină în ceea ce mi s-a întâmplat.”
Citind acest roman îți apar o multitudine de întrebări retorice și care invită la meditație. Care este prețul dragostei și al sentimentelor pure? Se apreciază dragostea la justa sa valoare doar atunci când o pierzi? Atunci când sentimentele sunt autentice și pure mai pot exista obstacole și distanțe? Și în sfârșit: poate fi cumpărată iubirea?
Este cartea cu care am făcut cunoștință cu Drumeș și pot afirma că a fost dragoste la prima vedere. Cât mi-a plăcut muzicalitatea frazelor și acele vorbe mustoase care te încântă, te cuceresc și te ung cu balsam pe suflet.
Alte citate:
❤️“Prețul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi.”
❤️“În dragoste, distanțele pier, iar obstacolele se năruie.”
✍️“Da, sete de... cunoaștere. Adevărată boală, greu de vindecat, pentru că îți produce o bucurie imensă..”
✍️“- Adevărat, Ivan, iubirea nu se poate cumpăra cu toate comorile pământului.”
“Scrisoare de dragoste”, Mihail Drumeș
Recenzia și pe:
https://booknation.ro/scrisoare-de-dr...
Având la cârmă un navigator iscusit în ale narațiunii, te invit să descoperi substraturile naturii umane. Drumeș disecă caracterul uman și pune în scenă o istorie demnă de marile cinematografe.
Protagoniștii acestui roman sunt Anda Brădeanu, o tânără frumoasă, neprihănită, curată și castă; și Dinu Gherghel. Acest Dinu Gherghel - nu este decât un alt Julien Sorel, care pentru a parveni pe scara socială, este în stare să calce în picioare multe inimi, inclusiv pe cea proprie. Și era o poveste de dragoste atât de frumoasă...
✍️“Ce să fac? Cum să mă realizez fără compromisuri și renunțări dureroase? În ce fel să rezolv o dată și definitiv cruciala problemă a locului ce mi se cuvine pe scara socială?”
Într-adevăr, mereu au existat tineri parveniți, mereu a existat acel tânăr ambițios care a urcat în ierarhia socială prin mijloace deloc meritorii. Este vorba de acel tânăr care la prima vedere naște sentimente de admirație, iar când ajungi să-l cunoști îți provoacă repulsie prin acțiunile sale nedemne sau distrugătoare.
Dar, se prea poate că noi toți suntem vinovați de apariția acestor aspirații. Societatea a apreciat întotdeauna oamenii avuți, cei care ocupă anumite funcții și cei care au știut să se afirme. Oamenii simpli care își duc viața modest nu ne inspiră sentimente de admirație, nu reprezintă exemple “demne de urmat” pentru tânăra generație.
✍️“Marea putere anonimă a societății noastre burgheze poartă o bună parte de vină în ceea ce mi s-a întâmplat.”
Citind acest roman îți apar o multitudine de întrebări retorice și care invită la meditație. Care este prețul dragostei și al sentimentelor pure? Se apreciază dragostea la justa sa valoare doar atunci când o pierzi? Atunci când sentimentele sunt autentice și pure mai pot exista obstacole și distanțe? Și în sfârșit: poate fi cumpărată iubirea?
Este cartea cu care am făcut cunoștință cu Drumeș și pot afirma că a fost dragoste la prima vedere. Cât mi-a plăcut muzicalitatea frazelor și acele vorbe mustoase care te încântă, te cuceresc și te ung cu balsam pe suflet.
Alte citate:
❤️“Prețul unei femei nu-l afli decât după ce o pierzi.”
❤️“În dragoste, distanțele pier, iar obstacolele se năruie.”
✍️“Da, sete de... cunoaștere. Adevărată boală, greu de vindecat, pentru că îți produce o bucurie imensă..”
✍️“- Adevărat, Ivan, iubirea nu se poate cumpăra cu toate comorile pământului.”
“Scrisoare de dragoste”, Mihail Drumeș
Recenzia și pe:
https://booknation.ro/scrisoare-de-dr...
March 3, 2024
„Scrisoare de dragoste” de Mihail Drumeș
5/5 ⭐️
Ce carte minunată tocmai am terminat de citit! Demult nu am avut senzația aia când, închizând cartea după lectura ultimei pagini, să-mi doresc să o recitesc. Ah, Ghicela! Ah, Ivar! Deja mi-e dor de voi.
O carte atât de tulburătoare, în care sentimente contradictorii se întlnesc la un vals vienez, apoi dispar rapid asemenea unei vrăji. O carte mistuitoare, capabilă de a sonda cele mai ascunse taine ale sufletului. O carte plină de frământări sufletești și pasiune. Aveam impresia, la un moment, că îl citesc pe Dostoievski cu portretele sale sociale și psihologice.
El - Dinu Gherghel – un tânăr din clasa inferioară, crescut într-un anturaj care îl învață să-și folosească capacitățile intelectuale pe care le posedă pentru ascensiunea socială prin căsătoria reușită. Deși la început am prins drag de el, mai târziu se metamorfozează în parvenitul de care părinții săi ar fi fost mândri. Chiar l-am urât pentru intențiile sale meschine pe care ni le prezintă: la început ca un laș, însă mai apoi – tot mai sincer. Și totuși, orgoliul său, imaturitatea emoțională, fuga de responsabilități l-au făcut un personaj minuscul. Unicul fapt care l-a înălțat a fost dragostea lui, puterea de a iubi, chiar dacă uneori această forță îi era nimicitoare.
Ea – Anda Brădeanu – o elevă orfană, dar extraordinar de frumoasă, vine, sinceră, veselă și uimitor de inteligentă. Este insistent curtată de către un necunoscut cu care, la prima lor întâlnire din tren, convin să nu-și spună pe nume, să lase totul la voia sorții. Și acesta e de partea celor îndrăgostiți. Astfel că ea îi domină nopțile pline de nesom, iar el îi bântuie prin gânduri. Își inventează nume de alint de care nu se mai despart. Curând se vor mai întâlni, la întâmplare...
Pe parcursul lecturii apar noi personaje, întâmplări și răsturnări de situație. Dar firul roșu al romanului rămâne iubirea care nu moare oricât de adânc ar fi ea îngropată. E drama a două persoane care se iubesc, dar iubirea lor nu e numai miere și piper, are multă sare și pelin.
Mă mir cum de am lăsat-o atât de mult să aștepte, având-o în bibliotecă de ceva timp.
De același autor am mai citit, acum cinci ani „Invitația la vals” care m-a bulversat la fel de mult.
Recomand cu mare drag!
5/5 ⭐️
Ce carte minunată tocmai am terminat de citit! Demult nu am avut senzația aia când, închizând cartea după lectura ultimei pagini, să-mi doresc să o recitesc. Ah, Ghicela! Ah, Ivar! Deja mi-e dor de voi.
O carte atât de tulburătoare, în care sentimente contradictorii se întlnesc la un vals vienez, apoi dispar rapid asemenea unei vrăji. O carte mistuitoare, capabilă de a sonda cele mai ascunse taine ale sufletului. O carte plină de frământări sufletești și pasiune. Aveam impresia, la un moment, că îl citesc pe Dostoievski cu portretele sale sociale și psihologice.
El - Dinu Gherghel – un tânăr din clasa inferioară, crescut într-un anturaj care îl învață să-și folosească capacitățile intelectuale pe care le posedă pentru ascensiunea socială prin căsătoria reușită. Deși la început am prins drag de el, mai târziu se metamorfozează în parvenitul de care părinții săi ar fi fost mândri. Chiar l-am urât pentru intențiile sale meschine pe care ni le prezintă: la început ca un laș, însă mai apoi – tot mai sincer. Și totuși, orgoliul său, imaturitatea emoțională, fuga de responsabilități l-au făcut un personaj minuscul. Unicul fapt care l-a înălțat a fost dragostea lui, puterea de a iubi, chiar dacă uneori această forță îi era nimicitoare.
Ea – Anda Brădeanu – o elevă orfană, dar extraordinar de frumoasă, vine, sinceră, veselă și uimitor de inteligentă. Este insistent curtată de către un necunoscut cu care, la prima lor întâlnire din tren, convin să nu-și spună pe nume, să lase totul la voia sorții. Și acesta e de partea celor îndrăgostiți. Astfel că ea îi domină nopțile pline de nesom, iar el îi bântuie prin gânduri. Își inventează nume de alint de care nu se mai despart. Curând se vor mai întâlni, la întâmplare...
Pe parcursul lecturii apar noi personaje, întâmplări și răsturnări de situație. Dar firul roșu al romanului rămâne iubirea care nu moare oricât de adânc ar fi ea îngropată. E drama a două persoane care se iubesc, dar iubirea lor nu e numai miere și piper, are multă sare și pelin.
Mă mir cum de am lăsat-o atât de mult să aștepte, având-o în bibliotecă de ceva timp.
De același autor am mai citit, acum cinci ani „Invitația la vals” care m-a bulversat la fel de mult.
Recomand cu mare drag!
June 27, 2012
Mihail Drumes really knows the ingredients of a best seller. If he had lived in contemporary society, he would have been a kind of Dan Brown that sold millions of books. But those kind of novels very easy to read with several discrepancy that makes them almost impossible to believe. Naive but in such a way that you kind of like them. But despite that he still had a lot of success in inter-wars period in Romania. His books were reedited several times and he sold more books than well known writers of that time. Unfortunately he was banned by communists some time and only in '80s he was again available in bookshops.
April 15, 2015
O imitaţie patetică a Invitaţiei la vals. Am citit-o pe nerăsuflate, întradevăr, pentru că Drumeş ştie toate ingredientele unui roman de dragoste de succes, dar cu toate acestea, e sub nivel, prea siropos, prea tipic.
May 11, 2020
O reflecție profundă asupra dragostei, asupra valorilor sufletești, bunăstării personale.
O poveste de iubire emoționantă trăită la intensitate maximă, marcată de evenimente tulburătoare și neașteptate răsturnări de situație.
O dramă umană care se desfășoară în contextul unei obsesii pentru avere și creșterii în ierarhia socială.
Care este destinul unui om obsedat de angoasa bogăției, când prosperitatea altora crează complexe?
Recomand!
"Dragostea n-o poți cumpăra cu toate bogățiile pământului, dar o poți avea cu un simplu surâs."
"Eu cred că noi înșine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre."
"Nu râvni fericirea înșelătoare a altora. Habar n-ai câtă amărăciune și deznădejde se ascund în strălucirea aurului."
O poveste de iubire emoționantă trăită la intensitate maximă, marcată de evenimente tulburătoare și neașteptate răsturnări de situație.
O dramă umană care se desfășoară în contextul unei obsesii pentru avere și creșterii în ierarhia socială.
Care este destinul unui om obsedat de angoasa bogăției, când prosperitatea altora crează complexe?
Recomand!
"Dragostea n-o poți cumpăra cu toate bogățiile pământului, dar o poți avea cu un simplu surâs."
"Eu cred că noi înșine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre."
"Nu râvni fericirea înșelătoare a altora. Habar n-ai câtă amărăciune și deznădejde se ascund în strălucirea aurului."
May 4, 2019
Eu sunt tare pretentioasa cand vine vorba de carti de dragoste. Ceea ce va prezint acum este pe placul meu. Este teatrala, a fost lacrimogena la 15 ani cand am citit-o prima data insa acum am vazut-o cu alti ochi.
Ador unele carti scrise de autori romani, carti clasice cum le spun eu caci au miros de vechi, de o perioada diferita de cea actuala cand povestile de dragoste sunt la alt nivel. In perioada interbelica, atunci cand are loc actiunea cartii, Anda sau Ghiocela simtea altfel dragostea, se topea si spera, imaginatia o purta acolo unde nu se inchipuise vreodata. Cavalerul, Dinu sau Ivar este un meschin din punctul meu de vedere.
Ea iubeste curat, el iubeste banii. Dupa o serie de intalniri parca scoase din povesti, acestia isi unesc sufletele si fiecare are planuri total diferite pentru viitor. Dinu vrea bani, Dinu vrea iubire..dar vrea mai mult banii. Se va ura pe sine, se va blestema pentru alegerea lui in timp de Ghiocela va primi ceea ce a meritat de la bun inceput caci avea cu ce.
Era inteligenta, era talentata, era frumoasa..dar ar fi ales oricand frumusetea in locul oricarei alta calitate.
Vi-l recomand Mihail Drumes!❤
Ador unele carti scrise de autori romani, carti clasice cum le spun eu caci au miros de vechi, de o perioada diferita de cea actuala cand povestile de dragoste sunt la alt nivel. In perioada interbelica, atunci cand are loc actiunea cartii, Anda sau Ghiocela simtea altfel dragostea, se topea si spera, imaginatia o purta acolo unde nu se inchipuise vreodata. Cavalerul, Dinu sau Ivar este un meschin din punctul meu de vedere.
Ea iubeste curat, el iubeste banii. Dupa o serie de intalniri parca scoase din povesti, acestia isi unesc sufletele si fiecare are planuri total diferite pentru viitor. Dinu vrea bani, Dinu vrea iubire..dar vrea mai mult banii. Se va ura pe sine, se va blestema pentru alegerea lui in timp de Ghiocela va primi ceea ce a meritat de la bun inceput caci avea cu ce.
Era inteligenta, era talentata, era frumoasa..dar ar fi ales oricand frumusetea in locul oricarei alta calitate.
Vi-l recomand Mihail Drumes!❤
December 14, 2020
Uneori, citind romane cu iubiri mari, totale, zâmbesc sceptic pe sub mustață, neconvins. Unde or fi văzut autorii ăștia asemenea iubiri?
Am început cartea asta cu un entuziasm de nedescris pentru că am adorat Invitația la vals.
Scrisoare de dragoste se citește la fel de ușor, e la fel de cursivă și are, de asemenea, puterea de a mă bucura, enerva și frustra precum a făcut-o Invitația la vals.
Este o poveste de dragoste, un amalgam de gânduri și decizii, regrete și iubiri pierdute.
Nici nu e nevoie de descrierea cărții. Atunci când veți avea nevoie de o lectură cu elementele de mai sus, citiți-o.
Am început cartea asta cu un entuziasm de nedescris pentru că am adorat Invitația la vals.
Scrisoare de dragoste se citește la fel de ușor, e la fel de cursivă și are, de asemenea, puterea de a mă bucura, enerva și frustra precum a făcut-o Invitația la vals.
Este o poveste de dragoste, un amalgam de gânduri și decizii, regrete și iubiri pierdute.
Nici nu e nevoie de descrierea cărții. Atunci când veți avea nevoie de o lectură cu elementele de mai sus, citiți-o.
August 9, 2012
Imi place tragicul urcat pe un piedestal, la un pas de divin, din acest roman de dragoste. Toate intamplarile se manifesta la superlativ absolut. Fiecare emotie exercitata de personaje este o hiperbola. Si coincidenta din aceasta carte, felul in care mana destinului ii conduce astfel incat nici in cel mai suprarealist vis nu m-as fi lasat purtat atat de inert de fatalism. Sfarsitul, ce pot spune despre sfarsit. Drama teribila a sfarsitului este demna de marile opere shakespeariene. Deliciul acestui sfarsit este dat de inevitabilul deznodamant usor de dedus, insa greu de luat in considerare.
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 13, 2014
“ … e scrisoarea de dragoste pe care i-am trimis-o odinioară. Singura, unica scrisoare din partea mea. Uite, mi-a dat-o acum înapoi, după atîţia ani! La ce bun? Ce rost avea s-o păstreze, cînd între noi nu mai era – să zicem – nimic? Nimic, afară de Marea Iubire …”
August 6, 2011
Aceasta a devenit cu desavarsire cartea mea favorita scrisa de un roman, pana acuma. Superba. In mod normal nu citesc carti de dragoste, dar aceasta a fost super!
November 30, 2018
Un singur minus am: de ce toate cărțile lui Drumeș se termina la fel sau aproximativ la fel?
December 28, 2017
DINU: Bună! Mă bucură ceea ce aud. Dacă va trebui să jucaţi un rol în existenţa mea, ne vom întâlni şi altă dată, ne vom întâlni mereu. ANDA: Tot aşa, din întâmplare? DINU: Desigur. În aparenţă, din întâmplare. Dacă aprofundaţi lucrurile, atunci, din necesitate.
==========
— Eşti o întruchipare sau exişti cu adevărat? A vrut să mă pipăie, ca să se încredinţeze dacă sunt reală sau nu. M-am ferit, scoţând un ţipăt. — Las-o, măi, că există. N-auzi cum ţipă? Atunci, zăpăcitul a conchis: — E fascinantă, pe legea mea. După care m-a întrebat: Sunteţi născută din părinţi-oameni sau în laborator, pe cale sintetică? — Sunt făcută în eprubetă! I-am replicat şi am fugit.
==========
— Mergem la film sau… Ce-aş fi putut să-i spun? — Da, da, mergem. Am intrat în sală. Începuse jurnalul. Ne-am aşezat la întâmplare pe două scaune din ultimul rând. Mi-a şoptit: — Acum, de fapt, nici nu mă mai interesează filmul. — De ce? — Pentru că începe filmul… nostru. Nu m-am putut stăpâni să nu râd. — Până atunci, e bine să-l vizionăm pe acesta.
==========
Încă nu mă dumirisem de neprevăzutul acestei întâlniri. Vasăzică, grijuliul destin tot ne pusese pe unul în faţa altuia: îl împiedicase pe Bob să vină la cinema, dar, în schimb, îl trimisese pe celălalt. Realizase, cu alte cuvinte, întâlnirea noastră. Eram cu adevărat sortită acestui om? Există oare ceva predestinat în viaţa noastră, care trebuie să se împlinească? Cine să dea răspuns unei asemenea întrebări? Eu cred că noi înşine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre. Tocmai atunci am prins de veste că el mi-a luat mâna într-a lui. Se cheamă, aşadar, că ţineam destinul chiar în mâinile noastre.
==========
— Vreau să te sărut. — Uite acolo un cui! I-am răspuns arătându-i cu degetul un cui veritabil bătut în perete. Ivar n-a înţeles aluzia. Am completat: — Ca să-ţi pui pofta.
==========
Moartea, când vine, nu te întreabă dacă ţi-ai trăit bine viaţa. Indiferent dacă ai trăit-o bine sau rău, puţin sau nu cu rost sau fară rost, trebuie s-o părăseşti. Şi acest act ireversibil e cea mai formidabilă grozăvie a existenţei noastre.
==========
De ce sunt silit de acest organism social să fac ceea ce nu-mi place, ocolind linia firească a aptitudinilor mele?
==========
— Eşti orbit! Nu te uita la alţii, nu te lua după alţii! Nu râvni fericirea înşelătoare a altora. Habar n-ai câtă amărăciune şi deznădejde se ascund în strălucirea aurului, câtă moarte seamănă aurul!
==========
— Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. Dacă prin absurd cineva ar inventa ghicirea gândurilor după voinţă, oamenii, deveniţi goi pe dinăuntru, n-ar mai putea să trăiască, s-ar măcelări unul pe altul, bărbat pe femeie, copil pe tată, fiică pe mamă. S-ar declanşa un carnagiu universal.
==========
Iată-te, Dinu Gherghel, ajuns la o cotitură a vieţii, într-un punct crucial, unde te opreşti şi te întrebi înspăimântat: încotro? Înainte nu se poate! Înapoi – nici atât! Atunci, ce faci? Pe unde o apuci? Pe loc nu-i chip să stai, pe loc e încremenirea, moartea! Nu ştii, nu vrei să ştii sau ţi-e teamă să ştii? Dacă-i aşa, uită-te îndărăt, la anii ireversibil duşi, şi întocmeşte un scurt bilanţ al activităţii tale. Spune-mi, rogu-te, ce ai făcut în acest timp? Ce ideal ţi-a încălzit simţirea şi ţi-a luminat drumul? În ce ai crezut adânc, halucinant, definitiv?
==========
Ce frică mi-e să spun adio. Cuvântul ăsta mă-nspăimântă! — Da, are ceva din rezonanţa veşniciei.
==========
Dar eu, ce fac eu? Nu e o întrebare gratuită, dimpotrivă, una fundamentală. Vreau să scap de mine şi mă văd pretutindeni multiplicat în juru-mi, ca într-o galerie doldora de oglinzi. Fug zadarnic de acela care sunt, iar el aleargă ca umbra după mine. Nu-l mai pot îndura pe Dinu Gherghel din clipa când l-am cunoscut cine este, şi mi-e teamă să mai gândesc cu capul său ori să umblu cu picioarele sale. Vreau să devin al meu, să văd şi să aud cu ochii şi cu urechile mele proprii. Dar se poate aşa ceva în realitate? E cu putinţă să te desfaci în bucăţele, alegând ce-i bun din tine şi aruncând la gunoi restul? Binele şi răul coexistă, se împlinesc. Numai că, în ceea ce mă priveşte, echilibrul dintre ele s-a frânt în favoarea celui din urmă şi nu-l mai pot restabili. De altfel, nici nu vreau şi nici nu doresc nimic! Lumea mea a dispărut înghiţită de neant. Aşadar, la ce bun să plec într-o călătorie care nu duce nicăieri? Sunt împrejurări când omului i-e frică mai mult de viaţă, decât de moarte… Prăpastia pe care stau n-o pot ocoli. Simt că mă cere. Să fug de fatalitate, să mă revolt împotriva ei? Dar cum? Pe ea n-o cunoşti decât după ce trece!
==========
— Eşti o întruchipare sau exişti cu adevărat? A vrut să mă pipăie, ca să se încredinţeze dacă sunt reală sau nu. M-am ferit, scoţând un ţipăt. — Las-o, măi, că există. N-auzi cum ţipă? Atunci, zăpăcitul a conchis: — E fascinantă, pe legea mea. După care m-a întrebat: Sunteţi născută din părinţi-oameni sau în laborator, pe cale sintetică? — Sunt făcută în eprubetă! I-am replicat şi am fugit.
==========
— Mergem la film sau… Ce-aş fi putut să-i spun? — Da, da, mergem. Am intrat în sală. Începuse jurnalul. Ne-am aşezat la întâmplare pe două scaune din ultimul rând. Mi-a şoptit: — Acum, de fapt, nici nu mă mai interesează filmul. — De ce? — Pentru că începe filmul… nostru. Nu m-am putut stăpâni să nu râd. — Până atunci, e bine să-l vizionăm pe acesta.
==========
Încă nu mă dumirisem de neprevăzutul acestei întâlniri. Vasăzică, grijuliul destin tot ne pusese pe unul în faţa altuia: îl împiedicase pe Bob să vină la cinema, dar, în schimb, îl trimisese pe celălalt. Realizase, cu alte cuvinte, întâlnirea noastră. Eram cu adevărat sortită acestui om? Există oare ceva predestinat în viaţa noastră, care trebuie să se împlinească? Cine să dea răspuns unei asemenea întrebări? Eu cred că noi înşine suntem autorii binelui sau răului, că destinul nu e în stele, ci mult mai aproape, chiar în mâinile noastre. Tocmai atunci am prins de veste că el mi-a luat mâna într-a lui. Se cheamă, aşadar, că ţineam destinul chiar în mâinile noastre.
==========
— Vreau să te sărut. — Uite acolo un cui! I-am răspuns arătându-i cu degetul un cui veritabil bătut în perete. Ivar n-a înţeles aluzia. Am completat: — Ca să-ţi pui pofta.
==========
Moartea, când vine, nu te întreabă dacă ţi-ai trăit bine viaţa. Indiferent dacă ai trăit-o bine sau rău, puţin sau nu cu rost sau fară rost, trebuie s-o părăseşti. Şi acest act ireversibil e cea mai formidabilă grozăvie a existenţei noastre.
==========
De ce sunt silit de acest organism social să fac ceea ce nu-mi place, ocolind linia firească a aptitudinilor mele?
==========
— Eşti orbit! Nu te uita la alţii, nu te lua după alţii! Nu râvni fericirea înşelătoare a altora. Habar n-ai câtă amărăciune şi deznădejde se ascund în strălucirea aurului, câtă moarte seamănă aurul!
==========
— Toate fericirile se sprijină pe iluzii. Adevărul nu face altceva decât să sfâşie vălul cu care se acoperă ochii ce nu vor să vadă realitatea. Dacă prin absurd cineva ar inventa ghicirea gândurilor după voinţă, oamenii, deveniţi goi pe dinăuntru, n-ar mai putea să trăiască, s-ar măcelări unul pe altul, bărbat pe femeie, copil pe tată, fiică pe mamă. S-ar declanşa un carnagiu universal.
==========
Iată-te, Dinu Gherghel, ajuns la o cotitură a vieţii, într-un punct crucial, unde te opreşti şi te întrebi înspăimântat: încotro? Înainte nu se poate! Înapoi – nici atât! Atunci, ce faci? Pe unde o apuci? Pe loc nu-i chip să stai, pe loc e încremenirea, moartea! Nu ştii, nu vrei să ştii sau ţi-e teamă să ştii? Dacă-i aşa, uită-te îndărăt, la anii ireversibil duşi, şi întocmeşte un scurt bilanţ al activităţii tale. Spune-mi, rogu-te, ce ai făcut în acest timp? Ce ideal ţi-a încălzit simţirea şi ţi-a luminat drumul? În ce ai crezut adânc, halucinant, definitiv?
==========
Ce frică mi-e să spun adio. Cuvântul ăsta mă-nspăimântă! — Da, are ceva din rezonanţa veşniciei.
==========
Dar eu, ce fac eu? Nu e o întrebare gratuită, dimpotrivă, una fundamentală. Vreau să scap de mine şi mă văd pretutindeni multiplicat în juru-mi, ca într-o galerie doldora de oglinzi. Fug zadarnic de acela care sunt, iar el aleargă ca umbra după mine. Nu-l mai pot îndura pe Dinu Gherghel din clipa când l-am cunoscut cine este, şi mi-e teamă să mai gândesc cu capul său ori să umblu cu picioarele sale. Vreau să devin al meu, să văd şi să aud cu ochii şi cu urechile mele proprii. Dar se poate aşa ceva în realitate? E cu putinţă să te desfaci în bucăţele, alegând ce-i bun din tine şi aruncând la gunoi restul? Binele şi răul coexistă, se împlinesc. Numai că, în ceea ce mă priveşte, echilibrul dintre ele s-a frânt în favoarea celui din urmă şi nu-l mai pot restabili. De altfel, nici nu vreau şi nici nu doresc nimic! Lumea mea a dispărut înghiţită de neant. Aşadar, la ce bun să plec într-o călătorie care nu duce nicăieri? Sunt împrejurări când omului i-e frică mai mult de viaţă, decât de moarte… Prăpastia pe care stau n-o pot ocoli. Simt că mă cere. Să fug de fatalitate, să mă revolt împotriva ei? Dar cum? Pe ea n-o cunoşti decât după ce trece!
Displaying 1 - 30 of 171 reviews