Titlu:Cofetăria cu miracole Autor: Christian Escribà, Silvia Tarrago
După copertă, Cofetăria cu miracole mi s-a părut genul de carte pe care îmi doream foarte mult să o citesc și să o savurez, mai ales că descrierea promitea o călătorie frumoasă prin Barcelona, de-a lungul unui secol în care istoria orașului se împletește cu povestea unei familii de cofetari.
Cartea este scrisă de Christian Escribà, urmaș al unei familii cunoscute de patiseri, și mi-a stârnit interesul încă de la primele pagini. Începutul a fost promițător și chiar am crezut că voi avea parte de o lectură deosebită, însă, pe parcurs, lucrurile nu au mai stat la fel.
Povestea urmărește în paralel istoria familiei Serra și a cofetăriei Escribà, dar și viața Albei, o tânără pasionată de dulciuri, al cărei destin ajunge să fie legat de această afacere. Mi-a plăcut să descopăr povestea lui Mateu Serra, băiatul care, deși pornește de la zero, reușește prin multă muncă și ambiție să pună bazele unei afaceri de succes, transmisă apoi din generație în generație. Am apreciat și partea de istorie, micile detalii despre viața oamenilor și schimbările prin care a trecut Spania de-a lungul anilor.
Din păcate, mi-aș fi dorit ca povestea cofetăriei să fie mult mai bine dezvoltată, pentru că multe dintre momentele importante sunt prezentate foarte repede, fără prea multe explicații. În schimb, povestea personajelor ocupă destul de mult loc, dar nici aceasta nu reușește să mă țină captivată.
Alba, de exemplu, mi-a pus răbdarea la încercare cu nehotărârea și alegerile ei. La început, mi-a plăcut ideea unei femei care își dorește să învețe o meserie și să se afirme într-o perioadă în care femeile aveau foarte puține oportunități. Faptul că reușește să devină cofetar, pornind de la statutul de ucenică, este unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat la povestea ei. Totuși, nu am reușit să mă apropii de personaj și nici să îi înțeleg deciziile, mai ales când vine vorba despre viața sentimentală.
Nici Joaquim, avocatul de care Alba se îndrăgostește, nu mi-a fost deloc simpatic. Mi s-a părut tipul bărbatului îngâmfat și misogin, convins că poate obține orice își dorește și că femeile trebuie să se comporte după regulile lui. Unele dintre afirmațiile sale mi-au provocat o antipatie și mai mare, iar povestea lor de dragoste nu a reușit să mă convingă.
Un alt aspect care mi-a atras atenția a fost numărul mare de rețete. Fiecare capitol are în titlu numele unei prăjituri și include rețete care arată pasiunea autorului pentru cofetărie. Pot spune că am citit cartea în mai multe zile, pentru că descrierile dulciurilor îmi făceau poftă de fiecare dată! Totuși, uneori, paginile dedicate rețetelor mi s-au părut prea multe și au întrerupt firul poveștii.
Am avut senzația că romanul încearcă să spună prea multe lucruri în același timp, fără să aprofundeze suficient nici istoria familiei, nici povestea Albei și nici relațiile dintre personaje. Mi-aș fi dorit mai multă continuitate, mai multe detalii despre Barcelona și o poveste care să mă facă să simt ceva pentru personajele sale.
Totuși, cred că trebuie apreciat și faptul că autorul nu este un scriitor de profesie, ci vine dintr-o familie de cofetari și cunoaște foarte bine lumea despre care scrie. Pasiunea pentru acest domeniu se simte în paginile cărții, iar istoria familiei și a cofetăriei Escribà reprezintă, pentru mine, cea mai interesantă parte a romanului.
A fost o carte de la care am avut așteptări mari, dar care nu a reușit să mă cucerească. Mi-au plăcut ideea, istoria familiei și toate acele detalii despre lumea dulciurilor, însă povestea personajelor nu m-a atins.Mi-aș fi dorit ca și conținutul să fie pe măsura copertei și a frumoasei povești pe care o promitea.
Rămân totuși cu pofta de prăjituri și cu dorința de a vizita celebra cofetărie Escribà din Barcelona.
O carte pe care cu greu am dus-o până la capăt. Scriitură ușor naivă, ce curge greoi, și cam multă telenovelă. Două stele cu indulgență pentru prăjituri 🙂
Visez că mă aflu în fața unei vitrine plină cu prăjituri. Cu ce vă servesc? mă întreabă cu răbdare cineva. Ochii mi se scurg de poftă, sunt în raiul prăjiturilor iar eu nu pot alege, nu pot rosti cu ce prăjitură vreau să mă răsfăț, îmi frământ bancnota în mână și nu pot numi aleasa. Ăsta e un vis recurent, din când în când, mă aflu în fața marii alegeri. Aleg mai ușor pantofii, destinațiile de vacanță, rujul, scaunele din casă și culoarea de pe pereți. Cu mare bucurie am ales să citesc această carte. Dar nu doream doar un desert, desertul acela suprem care să-mi potolească pofta. Cu ochii ațintiți spre Cofetăria Escriba, chiar și doar spre cea de pe copertă, îmi dau seama că eram în așteptarea unui deliciu literar.
Involuntar și fără să mă pot opri din asta, atunci când alegeam să citesc această carte, alegeam ceva ce deja se contura în mintea mea sub o anumită formă. N-am vizitat Barcelona niciodată, dar Cofetăria Escriba care stă în mijlocul acestui volum, își exercita deja farmecul asupra imaginației mele. Așteptam să simt orașul cu freamătul lui, cu obiceiurile și particularitățile lui, așteptam istoria detaliilor neconsemnate nicăieri, acele mici amănunte legate de locurile care dăinuie îndelung, așteptam oamenii reali care au trecut pragul aromat și dulce din inima Barcelonei, precum și oameni închipuiți care să anime această recompunere ficțională a unei legende reale în care or fi existat șoapte și secrete de maestru. Așteptam plăcerea de a fi ispitită irezistibil de savuroase deserturi, o galaxie de mici minunății glazurate, însiropate, grele de cremele onctuoase, ori aerate precum bezelele. Așteptam o carte încântătoare în care să trec și prin război și prin necaz și prin nou și prin vechi, și prin dragoste și prin moarte, să plâng și să râd în mijlocul acestei familii care a menținut viu acest loc 115 ani. Însă cartea nu mi-a oferit aproape nimic din toate acestea. Am ieșit din carte fără să fi salivat vreodată de poftă, ceea ce este chiar o performanță, nu mi-am cumpărat nici măcar o prăjitură. Nu m-am atașat de nimeni, n-am ieșit fermecată de nimic, deși se pomenește în repetate rânduri prezența unei magii a dulciurilor care călăuzește destinul unui personaj, Barcelona nu există în roman decât fadă și îndepărtată, iar familia Serra și Escriba ocupă pasager locul central de pe scenă, apoi niște locuri pe rândul din spate, asta atunci când nu dispar de tot.
Limbajul nu ajută deloc deficiența din construcție, este stângaci și uneori de-a dreptul infantil, țeapăn când se referă la realitate și pus pe detaliat când se oprește la personajul inventat ca să anime și să întărească narațiunea. Constatam cu surprindere că autoarea își dorește cu ardoare să scrie mai degrabă un roman de dragoste despre o eroină cu un pronunțat caracter feminist și să ne treacă prin caznele căsniciei și al adulterului, după ce am trecut prin multele pipăieli și frământări de la colțul străzii, în perioadele de feciorie și curtare. Nu ne scutește nici de o întorsătură de situație demnă de cele mai celebre telenovele, cu copii schimbați la naștere și părinți falși, ceva greu de imaginat. Nu zic că nu s-au mai văzut asemenea povești, ele se țes mereu de către mulți, dar chiar și aici este necesar să ai lipici și ceva sclipici. Să mă zăpăcești cu vorbe, să mă amețești pe mine, cititor, cu o poveste, să cred în povestea ta, să suspin măcar odată … ei, și asta necesită un pic de talent.
Cartea are un defect major, acela de a nu fi stabilit precis ce vrea să facă, astfel că se împrăștie în direcții greșite, distribuie accentele într-un fel care nu ajută faptul real, autentic, dar nici pe cel închipuit. A dat rolul principal personajului greșit, a scris prost scenariul, stângaci replicile. Subiectul și motivul pentru care această carte există este parazitat de un personaj care nu a existat niciodată. El se dezvoltă exagerat și neinspirat, trăgând tot romanul în zone periferice, lipsite de relevanță. Undeva pe la pagina 80, domnișoara Alba pare să fi inspirat tot praful de copt din bucătărie, pentru că ea crește vreme de 100 de pagini, se revarsă peste biata cofetărie și peste deținătorii ei de drept, iar ea, prin felul în care a fost croită și în ciuda destinului forțat să aducă magie în viața ei, nu face decât să saboteze istoria acestui loc și povestea acestei familii. Existența ei nu este nici măcar verosimilă din punct de vedere istoric, pentru că în anii aceia era extrem de puțin probabil ca o femeie să lucreze ca patiser cofetar într-un laborator. Această meserie era exclusiv masculină în Spania și mare parte din Europa. Personajul a fost creat de către scriitoarea Silvia Tarrago pentru a îmbogății cartea și pentru a face loc unei voci feminine care a fost considerată de ea mai potrivită cu această lume a deserturilor, această lume dulce, plină de finețe și meșteșug. Însă personajul scapă de sub control, Silvia Tarrago pierde din vedere că ea trebuia să susțină și să sublinieze lumea reală a acelui loc, să ne îndrepte ochii și atenția înspre lumea protagoniștilor autentici, să recreeze aerul acelei epoci. Intrând cu Alba în cofetărie așteptam să simt de ce acel loc a continuat să existe, ce anume se vindea la tejghea de oamenii au continuat să fie clienți fideli decenii întregi, să simt spiritul care a făcut dintr-o banală brutărie, o emblemă a orașului. Însă Alba ne poartă pe urma inimii ei, ea ne scoate dintr-o poveste și ne introduce în alta, o poveste imaginată de autoare despre o fată care avea o pasiune, aceea de a deveni cofetar, iar pentru asta este în stare să sacrifice orice. Refuză să se mulțumească cu statutul de femeie căsătorită care rămâne casnică pentru a avea grijă de familie. Nu, ea vrea să câștige o profesie, să fie independentă, îi cere soțului să o înțeleagă, să o sprijine în demersul ei. Subliniez faptul, deși nu este menționat în carte, că in anii aceia o femeie nu putea lucra nicăieri în Spania franchistă de cât dacă primea aprobare de la tată sau soț. Îi cere chiar să înțeleagă că ea nu dorește copii, asta ar împiedica-o să devină cofetarul care visează să fie. „În asemenea momente, Alba se elibera de vinovăție spunându-și că și dorința de a avea urmași era, până la urmă, tot o ambiție. O ambiție născută exclusiv din strădania de a mulțumi societatea.” Dacă o femeie este liberă să nu aibă copii, indiferent de motivație, fără a fi acuzată pentru asta de nimic, și susțin cu tărie această libertate, nu înțeleg de ce trebuie să acceptăm în schimb o altă aberație, aceea că femeile fac copii din ambiție și pentru a mulțumi societatea. Libertatea nu constă în contrazicerea și condamnarea a tot ce nu faci tu. Personajul face un derapaj în afirmații cu acel exclusiv și îmi dau seama că e fals, e un personaj de carton, feminismul ei este unul artificial. Alba este un personaj nul pentru că nu e viu, în jurul ei nu e nimic. E un vid prin care este plimbată această dorință a ei, un balon umplut cu aer gândit să ne țină ochiul interesat de mișcarea lui. Dar totul este previzibil, nu există nimic proaspăt, Alba este opera unui taxidermist nu a unui scriitor. Legătura ei cu locul este pur spațială, este plantată acolo, altfel nu sunt prezente conexiuni, nu există dialog, nu există flux, contact pe care să-l simți intre ea și oameni, între ea și timpul pe care-l trăiește. E în afara istoriei, a momentului. Vorbele ei sunt mari, poziția ei inflexibilă, o femeie reală ar fi mai intimidată de împrejurări, mai discretă în dorințe și ar nutri și alte simțăminte pe lângă pasiunea de a face prăjituri și a-și înșela soțul ani întregi. E un personaj construit artificial pentru a ocupa o poziție de avangardă, dar e o poziție pe care nu o poate umple doar cu ceea ce a decis autoarea să poarte, Alba e prea goală, prea bidimensională și prea strict direcționată într-un singur sens. Cuplul Alba-Enric evoluează înspre o stare neverosimilă, fixația Albei pentru un alt bărbat din tinerețe este forțată, personajul cu totul devine irelevant, decupajul din fundalul inițial este tot mai evident și deranjant. Scenele erotice, atunci când vin, aduc niște descrieri în care cuvintele se umflă și se împreunează în fraze pretențioase. Cine mai scrie asemenea scene și unde? „Mâinile lui o făceau să priceapă asta, în timp ce o dezbrăcau și o explorau, umplând-o de fiorii unei lumi necunoscute. Niciodată în viață nu mai ajunsese la o asemenea conștiință de sine; o conștiință a cărnii și a instinctelor. O clarviziune ce transforma prezentul într-un întreg univers, unul în care doar ei doi existau, uniți de ritmul unei împreunări sălbatice și cosmice. Din ziua aceea, Alba începu să se aventureze tot mai adânc în lumea senzuală pe care o împărțea cu J. Conduși de voluptatea ei și de imaginația lui, tatonau împreună cărări erotice nebănuite, făcând incursiuni care Albei îi dezvăluiau o latură necunoscută, nu doar a lui J., dar și a propriei persoane, și care împingea pasiunea lor pe culmi zenitale.” Ar fi fost un plus, poate nu salvator, dar măcar onest, să se investească același patos pentru a vorbi despre ce se întâmpla în cofetăria Escriba. Pentru contrast, iată și un alt gen de abordare a scrierii care se mai găsește pe ici pe colo prin carte, un gen care vine parcă dintr-o carte cu povești dintre cele mai comune. „Primarul nu se înșela. Omul cu rumeguș, când auzi prin ce peripeții trecuse băiatul acela așa de hotărât, îl și luă pe Mateu ajutor. Și uite așa, într-un car plin burdușit cu saci de rumeguș, Mateu Serra ajunse în cele din urmă la Barcelona.”
Cartea reușește, cel puțin la început, să spună cine și în ce fel a întemeiat această afacere, dar trece, din păcate pentru noi, peste porțiuni din istorie foarte rapid, chiar dacă potențialul acestor intervale este foarte mare, căci viața lui Mateu Serra chiar este plină de întâmplări cum nu trăiesc mulți. Însă Silvia Tarrago alege să nu zăbovească mult în perioada când un secol se atingea de celălalt, undeva la 1900. Al doilea război mondial este depășit în trei pagini, despărțirea involuntară de copiii familiei vreme de trei ani este și ea expediată cu rapiditate în trecut. Pentru a fi mai limpede de ce, menționez ce am auzit de la autoare și de la Christian Escriba în interviul luat de Horia Barna, anume că autoarea nu a dorit nicidecum să scrie o biografie. Ea a intenționat de la început să scrie un roman în care accentul să cadă în zonele care ajută compoziția și dinamica acestuia. Dar nici această libertate a autoarei nu a ajutat, măcar dacă ne dădea un mare roman de dragoste cu o eroină feministă plină de har gastronomic, care să fi avut în fundal locația istorică cu povestea ei. Măcar de s-ar fi întâmplat așa, cât de bine ar fi fost! Christian Escriba, actualul proprietar al cofetăriei și descendent al familiei Escriba, i-a povestit Silviei Tarrago povestea familiei lui, completat de mama sa, Jocelyn, fiica lui Etienne Tholoniat, celebru cofetar parizian, de la care Antoni Escriba dorise sa afle tainele cofetăriei franțuzești. Jocelyn și Antoni au devenit un cuplu și au preluat afacerea de la părinții lui Antoni, Antonio și Pepita, Pepita fiind fiica lui Mateu Serra, cel cu care începuse totul. După ce prețioasele surse directe au spus ce știau despre istoria familiei, a rămas la mâna scriitoarei în ce fel pune în lumină această poveste. Dar toate aceste ingrediente extraordinare, cofetăria, Barcelona, istoria, gastronomia, tradiția, moștenirea și talentul familiei Serra – Escriba, nu au fost de ajuns pentru a scoate un produs, o carte remarcabilă, dimpotrivă. Problema a fost la maestrul bucătar care în loc să facă un tort, a făcut o ciorbă. Degeaba unui bucătar îi pui în brațe cele mai bune ingrediente dacă nu știe rețeta, dacă nu e inspirat. Un mare rateu literar născut dintr-un mare succes gastronomic. Asta nu înseamnă că această cofetărie nu există in continuare cu succes și cu siguranță este ceva special în produsele ei, cu siguranță un loc atât de longeviv posedă puterea de a seduce și a te face să te întorci. Numele capitolelor din carte poartă numele prăjiturilor care se servesc acolo, iar asta mi s-a părut inspirat. Din păcate nu vom învăța din carte decât numele lor în română. Nuga cu cremă arsă. Cremă catalană. Friganele de Sfânta Tereza. Mult mi-ar fi plăcut să aflu numele lor original, cel catalan, cel cu care aș fi putut cere la Cofetăria Escriba chiar produsul, pe care mi-l imaginez divin, delicios. Mi-l pot imagina cum vreau, în treacăt fie spus, dacă tot nu mi-a spus nimeni ce gust are. De voi spune, por favor, o gogoașă, ce voi primi oare?
Nu am avut de mult parte de o lectură care să merite doar 1⭐, dar efectiv nu pot să ofer mai mult acestei cărți.
Ar fi meritat probabil 1.5⭐ datorită aspectelor culturale interesante şi acelor "random facts" pe care le-am găsit ocazional. Totuşi finalul cărții m-a determinat să fac abstracție chiar şi de aceste aspecte pozitive.
Premisa romanului era una bună: povestea a trei generații de cofetari şi a afacerii lor de familie. Au existat chiar şi părți ale acțiunii care puteau fi dezvoltate frumos (ex: drumul în căutarea tatălui din începutul romanului), dar care au fost prezentate extrem de succint, din păcate.
Totul s-a transformat într-o poveste de dragoste (proastă, din punctul meu de vedere) scrisă între paginile unei "cărți de bucate". Pe lângă faptul că paginile întregi de rețete, de multe ori deloc necesare, mi-au îngreunat mult lectura, am simțit că nu reuşesc să mă conectez cu niciunul dintre personaje şi cu atât mai mult că deciziile luate de acestea mă călcau pe nervi.
P.S: Urăsc personajul lui Joachim. Tipologia seducătorului care crede că orice femeie îi va cădea la picioare îmi provoacă greață, iar în momentul când regăsesc şi afirmații de genul: "femeile măritate trebuie să stea acasă şi să vadă de gospodărie" sau femeia este "un trofeu atractiv şi cu căutare" nu pot decât să dezvolt o antipatie pentru personajul respectiv.
O carte care putea fi bună, dar de fapt, lasă mult de dorit.
Slabuta. Doua istorii care curg in paralel, cea a cofetariei Escriba si cea a Albei, fata inconjurata de magia dulciurilor. Capitolele au titluri de prajituri, iar o vreme povestea din capitol este si povestea dulcelui din titlu. Din pacate autoarea nu reuseste sa duc pana la capat ce incepe, povestea Albei, care incepe asa frumos, din prim plan trece brusc in secundar, visul de-o viata e descris in doua propozitii, viata i se schimba tot in doua propozitii, fara prea multe explicatii sau plangeri din partea celorlalte personaje, si de fapt nu-i vorba despre magie, ci doar despre cofetarie
Life these days is super crazy, so I needed something cozy to read. And a book about a pastry shop in Barcelona (one of my favorite places I have travelled to) was just what the doctor ordered. And, as a general vibe, it is cozy and it made me hungry - I mean, each chapter is named after a dish (most of them sweet) and the novel is filled with recipes that I'm eager to try out.
The book is written by Christian Escribà, the current owner of the Escribà Pastry Shop in Barcelona. He is the representative of the fourth generation of Barcelona confectioners who, in 1906, founded what would become the Escribà confectionery, today part of Catalonia's cultural and gastronomic heritage. Despite having written other books, mainly about pastry, this is his first novel and, although it is written in collaboration with writer Sílvia Tarragó, the fact that he's not really a novelist is quite visible.
But on to the plot and I'll rant afterwards. The book follows the story of Alba, a young woman passionate about cooking since she was a little girl. Her fate is intertwined with that of the Escribà Pastry Shop, that has been present in her life since she was born. Because of this, she is convinced that the magic of sweets is following her around and deciding her destiny.
Alba's tale is mingled with that of Mateu Serra i Capell, a poor boy with a passion for making bread, who first opened the “Forn Serra”, that will later become the Escribà Pastry Shop. The author takes us through the entire history of his family and the pastry shop, in a journey through Spain's history, marked by civil war, dictatorship and economic crises.
I really, really wanted to love this novel. It had all the ingredients to become a favorite - Barcelona (which I adore), pastry recipes, history. Unfortunately, Christian Escribà is not a novelist and he should have handed the story of his family to someone who is. The plot is patchy and jumps from one thing to another without continuity. The rhythm is uneven, with entire pages describing things in detail and then others where entire years have gone by in a split second. Barcelona, the place I fell in love with first through Zafón's writings and then by walking on its streets, was barely present, merely a shadow. And, although the author tried to include a little bit of Spain's history in the book, it felt like an afterthought - although both his family and the shop were very much impacted by the Civil War and Franco's regime.
As for the characters, I could not get close to anyone, not even to Alba, who's passion for baking I share. Her story had some poorly stitched drama that could have made her into an interesting character, but unfortunately it didn't. And I could not understand her decisions regarding her love life.
To summarize, for me, this was a book of missed opportunities. If it wanted to be a tribute to pastry making and to the Escribà family, it sort of was, but the inclusion of Alba's story took something away from that. If it wanted to be a love story, it failed - the relationship between Alba and her husband is bland, while the one with her lover is toxic. If it wanted to paint a picture of Barcelona and its history, this was also a wasted chance, because the historical context is not developed enough.
I wanted it to be emotional, to convey to me some of the charm of Barcelona, to be a tribute to creativity and the magic of pastry making, but it left me unsatisfied.
Îndoielnic scrisă, acțiune nefructificată, punct culminant rezolvat în trei rânduri, meh. Mi-a plăcut partea istorică și Barcelona, în rest telenovelă previzibilă. Ce s-a întâmplat cu volumele din această colecție? :( Sau numai eu le nimeresc prost?
Was mir an diesem Roman gefallen hat? Ich mochte den Erzählstil des Romans. Es hat etwas von einem Geschichtenerzähler, der einem diese Geschichte tatsächlich erzählt und somit würde ich das Buch eher als Hörbuch empfehlen. Es ist viel die Atmosphäre des Backens und seiner Aromen eingefangen worden, was ich sehr mochte. Zudem hat das Buch ein wunderschönes Cover und ist einfach liebevoll gestaltet.
Was ich nicht mochte? Ich empfand den Roman als große Werbungveranstaltung für die Bächerei Escribà, die es tatsächlich in Barcelona gibt. Sie haben ja so einen guten Ruf, sind so kreativ und alles ist so toll bei ihnen. Ich hatte einfach mehr Realität auch in diesem Sinne erwartet und auch mehr den Fokus auf das 'Hocharbeiten' in einer Bäckerei / Konditorei, aber da ja bei Escribà alles so wunderbar ist, musste halt das Privatleben Spannung reinbringen und das war für mich eher uninteressant. Die Dialoge fand ich außerdem sehr konstruiert geschrieben und auch der Zauber von Barcelona wurde für mich nicht eingefangen. Außerdem haben mich das ständige hin- und geherhüpfe in den Jahren genervt. Ich konnte mich so nicht wirklich einlesen in den Roman.
Fazit: Der Anfang war so zauberhaft und das Cover so wunderschön, dass ich wünschte ich würde es zumindest mögen, aber leider haben die negativen Punkte stark überwogen.
Mi-a placut sa aflu istoria brutariei Serra din Barcelona si parcursul ei istoric. Mi-a placut spiritul acela puternic si luptator, al lui Mateu Serra care, desi puteai cu usurintea spune ca viseaza prea maret, a reusit, cu multa daruire si pasiune sa isi construiasca o afacere de succes, pe care a transmis-o apoi din generatie in generatie. Ulterior, brutaria a inclus in vitrine si prajituri, redenumindu-se apoi in "cofetaria Escriba", dusa mai departe de urmasii lui Mateu, devenind un adevarat punct de atractie culinara si in zilele noastre.
Pe de alta parte, in paralel cu istoria cofetariei, a fost si povestea de viata a Albei, o tanara pasionata de prajituri, al carei destin se va impleti cu cel al cofetariei Escriba. A fost draguta si partea aceasta dar, parca ceva cam lina, foarte previzibila si fara nimic care sa te tina captivat.
Din punctul meu de vedere, este o carte buna de citit dimineata, la o cafea, care nu iti solicita prea mult atentia si nici nu te va surprinde cu ceva deosebit, ci iti va induce o atmosfera boema. Si desigur, iti va face pofta de desertuuuuri.
"Cofetaria cu miracole" a fost pentru mine interesanta mai mult din punctul de vedere al istoriei Barcelonei si al micilor obiceiuri din viata cotidiana pe care le au locuitorii, de exemplu, de sarbatori sau in familie. Cartea are si o protagonista care se vrea un fel de femeie talentata, emancipata si care este capabila sa isi urmeze inima, al carei destin se intersecteaza cu cel al cofetariei. Totusi, personajul nu este deloc convingator , ci mai degraba se contureaza precum un cliseu din filmele de pe Diva. Chiar m-a surprins asta, pentru ca totusi carea este scrisa de o femeie! Pe alocuri, sunt formulari chiar nefericite (de exemplu, cand este descris felul cum Alba face dragoste cu sotul ei, autoarea povesteste despre "carnea lui" care isi cere drepturile si despre felul in care "Alba, ca o sotie credincioasa, i se incredinta"). Cum sa nu zambesti amar la asemenea formulari sexiste... Daca am ramas cu ceva dupa aceasta carte, este pofta de niste prajituri bune si dorinta de a vizita cofetaria Escriba. Pe partea de "brand building" cartea face totusi o treaba buna!
Faptul că am vizitat Barcelona înainte să citesc această carte m-a făcut să fiu mai ușor de impresiont pe parcursul poveștii. Nu este o capodoperă literară, dar este un roman istoric care se desfășoară pe parcursul unui secol și luăm parte la fel de fel de evenimente (politice, personale) care marchează cursul vieții personajelor. Stilul de scriere este unul cursiv, ușor de parcurs. Au fost, totuși, momente când se sărea foarte repede de la un an la altul fără a se menționa exact și mă mai pierdeam printre rânduri. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost partea de cofetărie și cum a fost prezentată evoluția unei astfel de locații din generație în generație și cu dulciurile chiar adună oamenii într-un loc. Un alt aspect important din carte se referă la implicarea femeilor în activități la care pe vremea aceea nu erau acceptate si cum e bine să desființezi “tradiția” că după căsătorie femeia să stea acasă, să facă mâmcare și să aibă grijă de copii. Dacă mai ajung prin Barcelona, chiar aș vrea să merg prin zonele descrise și să le văd cu alți ochi🥰.
✒️ Nu a fost atât de spectaculoasă pe cât mă așteptam. Îmi era teamă că îmi va face o poftă nebună de dulciuri, ceea ce nu s-a întâmplat. Doar mi-a stârnit puțin chef de copt, dar din cauza lipsei timpului nu l-am fructificat. 📚 Avem în prim plan două personaje ale căror destine sunt strâns legate de cofetărie și de magia dulciurilor. Mateu Serra rămâne orfan încă de la o vârstă fragedă. Se vede nevoit ca la doar 10 ani să plece din satul natal în căutarea unei vieți mai bune în oraș. Pe drum găsește oameni buni care îi oferă un loc de muncă și oportunitatea de a-și croi drumul în viață. 📚În paralel, o urmărim pe Alba, care este atrasă de patiserie și tot ce își dorește e să își deschidă o cofetărie și să fie prima femeie patiser. Această pasiune o urmărește pe tot parcursul vieții pentru că pe lângă pasiune are și un talent deosebit pentru această artă.Dulciurile tradiționale din Spania ne încântă simțurile. 📚Romanul se întinde pe mai mulți ani și prezintă toate momentele prin care Alba trece de-a lungul vieții ei. 📚Cred că faptul că au lucrat doi autori la această carte este un minus pentru că am simțit că lucrurile nu se leagă prea bine. Avem multe evenimente ce se desfășoară pe parcursul mai multor ani.
eído en su versión original, interesante novela para contar la historia de la centenaria y reputada pastelería Escribà de Barcelona. A través del personaje principal de la historia, sus creaciones de pastelería y repostería, junto a las peripecias vitales a lo largo de medio siglo, se va contando la historia de esta nisaga familiar, así como pequeños matices de la historia de Barcelona durante gran parte del siglo XX. Un libro de lectura fácil y rápida, que auna de una forma efectiva personajes de ficción y reales, así como poder enseñar algunas de las dulces creaciones que no sólo los hicieron famosos si no marcaron muchos dulces que se consumen hoy en día en Barcelona y alrededores.
un roman dulce, cam siropos, dar lejer si aerat. o prajitura literara, despre nagia dulciurilor care insoteste doua categorii de personaje: alba si cei din cerul ei si familia escriba, care detin cofetaria escriba din barcelona, pionieri ai artei dulciurilor. povestile lor se intretaie, se tese una in jurul celeilalte, pentru ca, sa decoperim, din istoria unei cofetarii celebre si putin din istoria spaniei intr-o perioada oribila. singurul amendament este ca e scrisa xam siropos pentru gustul meu. mult prea multe adjective, care umplu textul si nu il desavarsesc, ci il fac usor gretos, ca o crema prea onctuoasa.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Aún no he terminado de entender cuál de las historias es la que pretende contar el autor: la de Alba y su don con la pastelería; la de Alba y su verdadero origen; la de Alba y sus amores; la del obrador Escribá... Apenas ahonda de verdad en ninguna y eso, sumado a esa forma antigüita de expresarse, con esas expresiones que más parecen de una novela romántica de los años 60, han impedido que en ningún momento me haya sentido atraída por continuar leyendo. Si he terminado el libro ha sido más por obstinación que por interés.
2 stele cu indulgență, date pentru detaliile despre viața în Barcelona și istoria cofetăriei Escriba! În rest, text stilistic forțat, exagerat, împănat excesiv și nejustificat de epitete care îngreunează lectura. Acțiune, cum zic englezii, "all over the place"; intriga sare din subiect în subiect, din revelație în revelație, dar niciun fir nu este urmărit până la capăt, explicat sau finalizat. Personajele sunt insipide, nu nasc niciun fel de emoție. Păcat de carte, pornește de la premise entuziasmante (și are o copertă superbă)!
Das Cover und der Klappentext haben mir einen kurzweiligen Roman für ein gemütliches Herbstwochenende versprochen. Der Schein trügt meiner Meinung nach. Die Geschichte hat mich persönlich leider nicht mitgerissen. Im kompletten ersten Teil habe ich immer wieder überlegt, das Buch einfach zu skippen. Die Zeitsprünge fand ich persönlich recht unglücklich. Die Dialoge waren sehr vorhersehbar und festgefahren. Die Story hatte recht viel Potential. Leider wurde es nicht ausgeschöpft..
Un caz tipic de viața bate "filmul", sau în cazul acesta, viețile personajelor reale sunt mai interesante decât ce a ieșit în acest roman din viața personajului principal fictiv. Care pe final nici nu mai e personaj principal ci un "afterthought" cum ar spune englezii. Cartea începe bine, dar fușereste ultima parte și te lasă pe alocuri tare nedumerit de alegerile personajelor. Se putea face mai mult cu premisa și materialul real disponibil. Acestea fiind spuse, merge de lectură "de plajă"
Ideea de început a fost foarte frumoasa. Sfârșitul cam tras de par și cam brusc….mi se pare ca i-a lipsit punctul culminant. Dacă se termina pe la pagina 170 sa zicem…era mai ok. A cam lalait finalul. O carte ușurică..așa de duminica.
O carte care te face sa calatoresti in trecut pentru a descoperi parcursul fantastic al maestrilor in arta culinara. Mi-a placut sa le cunoastem destinele. Alba, fata cu Un inceput de viata promitator si un sfirsit plin de zamagire pentru cititor.
„In der wohligen Wärme eines nie verlöschenden Herdfeuers, über dem sich je nach Tages- oder Jahreszeit die verschiedensten Düfte entfalteten, konnte sie beim Köcheln der Kasserollen jedes Zeitgefühl verlieren.“ (Zitat Seite 30, 31)
Inhalt Wir schreiben das Jahr 1926 und es ist der erste Weihnachtstag. Es schneit in Barcelona und an diesem besonderen Tag wird Alba geboren, deren Begeisterung und Gabe für das Kochen und ganz besonders für das Backen sie eines Tages, als junge Frau, in die berühmte Konditorei Escribà führt, wo sie eine Konditorlehre beginnen kann. Dies in einer Zeit, als in Spanien die traditionelle Rolle der Frauen in der Ehe, Mutterschaft und damit im Kreise einer eigenen Familie gesehen wurde. Doch Alba weiß genau, was sie will und sie ist bereit, hart dafür zu arbeiten.
Thema und Genre Dieser Roman erzählt die Geschichte der berühmten Pastisseria Escribà in Barcelona. Es geht um die Leidenschaft für das Bäcker- und Konditorhandwerk, um Kunst und Schokolade, aber auch um Familie und die Liebe.
Charaktere Die Hauptfiguren sind einerseits Antonio und Antoni Escribà, Großvater und Vater von Christian Escribà und andererseits Alba, das Mädchen aus einfachen Verhältnissen mit der besonderen Begabung und Liebe zum Backen. Antoni Escribà ist ein begabter Künstler und als er die besonderen Eigenschaften von Schokolade für die Gestaltung von meisterhaften Skulpturen für sich entdeckt, macht dies aus der ursprünglichen Bäckerei endgültig die berühmte Patisserie Escribà. Alba, keine besonders sympathische Figur, ist eine Getriebene, in deren Leben der Beruf, ihre Berufung, immer an erster Stelle stehen wird. Auch prägende persönliche Erlebnisse können daran nichts ändern, ihre Ideen und Empfindungen lebt sie in der Backstube aus.
Handlung und Schreibstil Die Handlung ist in drei übergeordnete Teile gegliedert, Teil I umfasst den Zeitraum 1896 bis 1948, Teil II die Jahre 1926 bis 1952 und Teil III spielt zwischen 1954 bis 1979. Mit wenigen Ausnahmen sind die einzelnen Kapitel jeweils nach einem besonderen Gebäck benannt und die Schilderungen der speziellen Eigenschaften und der Zubereitung sind in die Ereignisse eingefügt. Die Geschichte Kataloniens in den Jahren 1926 bis 1977 zieht sich durch die gesamte Handlung, bleibt jedoch vage im Hintergrund. Es ist kein Roman mit einer fortlaufenden Geschichte, sondern es werden wichtige Episoden und besondere Ereignisse aus Albas Leben erzählt, nicht immer chronologisch, und parallel dazu die Entwicklung des Hauses Escribà von der einfachen Bäckerei zur erfolgreichen Pastisseria. Auch hier werden nur Meilensteine des Aufschwungs und besonders erzählenswerte Ereignisse berichtet.
Fazit Die fiktive Geschichte einer jungen Frau, die im Nachkriegsspanien unbedingt Konditormeisterin werden will, ist eng verbunden mit der Geschichte der berühmten, realen Pastisseria Escribà in Barcelona. Der Duft von Gewürzen, frischen Backwaren und Schokolade, der aus den Seiten des Buches in unsere Gedanken zieht, macht diese Geschichte auch zur genussvollen Weihnachtslektüre.
Ich muss zugeben, ich habe es mir beim lesen des Romans „Die Bäckerei der Wunder“ von Christian Escribà und Sílvia Tarragò sehr schwer getan. Vielleicht liegt es daran, dass es sich, für mich, herausgestellt hat, dass ich historische Fiktion wohl nicht wirklich gerne lese. Ich hatte wirklich Probleme eine Verbindung zu den Charakteren herzustellen. Am Anfang fand ich die Geschichte noch sehr angenehm. Der Roman spielt im Zeitraum des Jahres 1926 bis 1977 und erzählt die Geschichte von Alba. Immer wieder kreuzen sich die Wege von ihr und der bekannten Bäckerei Escribà, welche die Geschichte inspiriert hat. Alba liebt es zu Backen und hat ein wirkliches Händchen dafür. Über die Zeit lernt sie, in wie weit die Bäckerei mit ihrem Leben verknüpft ist und schafft es auch dort zu Arbeiten. An sich finde ich diesen Part der Geschichte wirklich toll, was mir nicht so gefallen hat waren die zwei männlichen Protagonisten. Hier gebe ich euch schon einmal eine SPOILER WARUNUNG. Wer das Buch gerne selber lesen möchte, lest hier am besten nicht weiter. Alba lernt Enric kennen der an sich wirklich verständnisvoll ist. Damals wurde von Frauen erwartet, dass sie sobald sie heiraten ihren Job aufgeben und direkt Kinder bekommen. Dies bleibt Alba jedoch „erspart“ denn Enric merkt wie wichtig ihr der Job in der Bäckerei ist. Also an sich ist er ein Ehemann wie man ihn sich damals gewünscht hätte. Während der Geschichte kommt dann der arrogante Anwalt Joaquim ins Spiel. Er ist mir direkt von Anfang an unsympathisch. Er ist zwar der Grund, weswegen Alba ihren Job in der Bäckerei bekommt, er akzeptiert jedoch keine Grenzen und bedrängt sie regelrecht. Am Ende der Geschichte fangen die zwei dann eine Affäre an was sich für mich erstmal nicht wirklich erklären lässt. Joaquim ist so eingestellt, dass Frauen ihren Job aufgeben müssen, betrügt seine Frau mit zwei Kindern und ist einfach sehr selbstsüchtig. Er gibt Sprüche von sich wie, dass Alba ja selbst schuld sei, dass er auf sie steht, weil sie sich ja anbieten würde. Zusammenfassend muss ich leider sagen, dass dieser Roman leider nichts für mich war.
Die Bäckerei Der Wunder spielt in Spanien, in der ersten Hälfte des zwanzigsten Jahrhunderts. Alba wird mit einer Gabe für besonders leckere Gebäcke geboren und das Backen ist der Hauptinhalt ihres Lebens. Sie stellt den Wunsch Konditorin zu werden sogar über den damals gängigen Weg als Frau Mutter zu werden.
Leider verspricht der Klappentext eine Geschichte voller Magie und Wundern der Liebe, und innen auf den Klappen weist Christian Escribà nochmal darauf hin, das es sich um die Geschichte der traditionsreichen Patisserie seiner Familie handelt. Und mit diesen Erwartungen bin ich an das Buch herangegangen - und wurde leider bitter enttäuscht.
Die Geschichte der Patisserie kommt zwar vor, ist aber so nebensächlich für die Handlung, dass man sie auch getrost hätte weglassen können. Ich konnte während der ganzen Geschichte leider keinerlei Beziehung zu den Figuren aufbauen, und Gefühle und Liebe kamen nie wirklich bei mir als Leser an. Vielleicht liegt das am Erzählstil, denn es gibt einen Allwissenden Erzähler, der sich aber ständig in Abschweifungen über Gebäcke ergeht. Außerdem gab es keinerlei Spannungsbogen, nur einen kurzen Aufbäumer, als Alba eine schier unglaubliche Neuigkeit erfährt. Aber auch das hätte emotionaler dargestellt werden können.. Die vielen Zeitsprünge tragen leider auch nicht gerade zur positiven Bewertung bei, denn kaum hatte ich mich mit einer Situation angefreundet, fehlen einfach 5 Jahre.
Schön fand ich aber die Kapitelbezeichnungen: jeweils ein Gebäck, das auch eine Rolle im Kapitel spielt. Die Geschichte an sich lies sich leicht weglesen, aber nochmal wurde ich sie nicht in die Hand nehmen.
Cofetăria cu miracole este în sine un miracol și nu glumesc deloc atunci când afirm asta. Este o carte absolut delicioasă din toate punctele de vedere, magică și, oarecum, vie. Atât de vie încât ajungi să te identifici cu stările personajelor extrem de rapid. Povestea în sine este un fel de lucrătură de magician. Te vrăjește de la prima până la ultima pagină. Iar dulciurile… Ei bine, nu le vei mai vedea la fel după ce ajungi să citești cartea asta.
Nu știu dacă se simte, dar sunt complet îndrăgostită de romanul acesta. Total și iremediabil. La modul superlativ. Stilul e cel care te încântă. Autorii pornesc de la fapte reale, purtându-ne pe pagini de istorie prin Barcelona de demult, urmărind istoria cofetăriei Escriba, care este un loc real, palpabil, dar autorii reușesc să îmbrace totul în veșmintele realismului magic, iar asta face ca romanul în sine să fie feeric.
Te simți ca într-un vis de la început până la sfârșit, unul din care chiar nu îți mai dorești să te trezești vreodată. Parcurgi epoci diferite alături de Alba, Matteu și restul personajelor, dar parcă ai fi acolo, martor ocular la tot ceea ce se petrece, iar asta mi se pare absolut genial. Să reușești să descrii totul la un asemenea nivel, să transpui cititorul direct în decorul acțiunii tale, să îl faci să simtă tot ceea ce simt caracterele tale, să le dai viață emoțiilor, trăirilor, să redai bucuria în cuvinte, dar și atmosfera apăsătoare de o asemenea manieră încât să simți textul scris ca pe un organism viu e cu adevărat o artă. https://crampeiedesufletblog.wordpres...