Ultima noapte de dragoste, intâia noapte de razboi

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război #1-2

by Camil Petrescu

"La aparitie, in 1930, romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, a surprins critica prin caracterul lui aparent neunitar. O poveste clasica de dragoste si un jurnal de razboi, greu de legat intre ele. Persoana intai a naratiunii nu parea suficienta pentru a fi citite impreuna. Si mai era ceva, impresia, nu chiar usor de formulat, ca nici gelozia, nici razboiul nu aveau infatisarea cunoscuta din alte romane ale vremii. Ceea ce critica n-avea cum sa stie inca era ca, sub ochii ei, se petrecea o reforma a romanului pe cat de profunda, pe atat de radicala, si ca, in pofida inertiei unui gen devenit foarte popular, romanul nu va mai fi niciodata acelasi dupa Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi." - Nicolae Manolescu

Genres: Romanian Literature, Classics, Fiction, School, Romance, War, Romania

192 pages

First published November 8, 1930

About the author

Camil Petrescu was a Romanian playwright, novelist, poet and philosopher. He marked the end of the traditional novel era and laid the foundation of the modern novel era in Romanian literature.

Reviews

[Inoke · Rating 1 out of 5]

the way orice conflict din orice roman romanesc s ar rezolva intr o pagina daca barbatul doar ar merge la terapie

[Valeriu Gherghel · Rating 3 out of 5]

Să stăm strîmb și să gîndim drept. Oare Ela chiar îl înșală pe Gheorghidiu? Nimeni nu poate băga mîna în foc că așa e. Cititorul nu se poate baza decît pe un singur martor (și numai unul). Iar acela, bineînțeles, e soțul. Nu auzim vocea altcuiva. Din păcate, soții sînt foarte geloși și trăiesc printre fantasme, la marginea delirului și a smintelii. Și ar mai fi ceva, dacă Ela îl înșală (ceea ce nu e deloc, dar deloc sigur), ea are toată îndreptățirea de pe lume să o facă. Nu poți primi alături (în crivat) un domn care te ucide din prima (și definitiv) cu o plicticoasă poliloghie filosofică. După care te dezmiardă numindu-te galeș o „proastă mică”.

***

Cărțile pe care le-am citit în școală ni se par ori de o steluță, ori de 5. Niciodată la mijloc. Eu i-aș da 3, 5*. În opinia mea, Patul lui Procust e un roman superior, mult mai bine construit. Acum o vreme, nu era totuși în programa școlară, din motive care îmi scapă. Poate din pricina scenelor de nuditate, habar n-am. Așa că ne-am chinuit cu Ultima noapte.... N-are rost să povestesc romanul. În nota de față, mă voi referi la o singură scenă.

Să citim acest pasaj mult comentat: „Numai cînd a fost în patul jos și larg, ghemuită între pernele albe, după obiceiul ei, [Ela] a șoptit, parcă mai mult pentru ea: 'Uf... și filosofia asta!' Spunea 'uf, și filosofia asta!' cu un fel de ciudă, cum ar fi spus: 'uf, rochia asta!' sau 'uf, pantoful ăsta!' care o strînge”.

Biata femeie are dreptate. Nimic mai plicticos, mai tern, mai uscat decît prelegerea care urmează. Capitolul „E tot filosofie” reprezintă negreșit o summa a banalităților metafizice. Pe cît de necruțător este profesorul, tot pe atîta de blîndă și răbdătoare este eleva. Lecția conține doar locuri comune.

Pentru Tales, esența lumii e apa. Pentru Heraclit, focul; „Pythagora credea că numărul e singura realitate în lume”. Pesemne că Ștefan Gheorghidiu nu are încredere în intelectul tinerei sale soții. Ce să mai spunem de fraza foarte galantă din final? Poftim: „Iată, fată dragă, filosofia explicată, atît cît s-a putut, ca s-o înțeleagă și o proastă mică, așa ca tine”. Este, desigur, o glumă, dar o glumă proastă. Abia după cîteva zeci de pagini, autorul își aduce aminte că esența patului este, în fond, alta decît esența universului și amintește în fugă „minunea din urmă a îmbrățișării” amanților.

Criticii literari nu se înșală cînd vorbesc despre inoportunitatea scenei „speculative”. Este nu atît neverosimilă (într-un pat încăpător ca acela descris de Camil Petrescu se poate întîmpla absolut orice), cît extrem de banală. Dar, mai cu seamă, scena cu pricina depășește puterea de îndurare a oricărui cititor. Mori strivit de plictiseală...

Un scriitor american ar fi rezolvat episodul filosofico-erotic mult mai simplu. Voi da un singur exemplu. În romanul Iulian (care este, bineînțeles, o evocare a figurii împăratului Iulian Apostatul), Gore Vidal scrie: „Cam pe vremea aceea circula o poveste nostimă, fără îndoială apocrifă. Iulian și Macrina au fost auziți în timp ce făceau dragoste. După cîte se pare, în tot timpul actului sexual au vorbit întruna. Se presupune că Macrina îi combătea pe pythagoreici, în timp ce Iulian vorbea despre puterile platonice, toate acestea înainte și în timpul orgasmului. Se potriveau”.

O observație măruntă: Macrina știa mai multă filosofie decît Ela. Dar în toate celelalte privințe erau la fel...

[Andrei Tamaş · Rating 5 out of 5]

Cât de idiot şi lipsit de spirit emoţional am fost atunci când am citit pentru prima dată (acum mai bine de un an şi jumătate) romanul. Vedeam atunci în Petrescu un om care e făcut mai degrabă pentru a scrie teatru, iar nu romane (probabil în formarea acestei impresii a contribuit şi citirea romanului "Patul lui Procust", a cărui tehnică narativă -pe mine unul- mă dezgustă).
Citesc, deci, din nou, "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război". Mă gândeam că o să meargă greu, dat fiind că aveam formată deja o impresie, dar spre plăcuta mea surprindere, am terminat cartea în mai puţin de 48 de ore, luând scurte pauze de masă şi de somn. Rar mi s-a întâmplat să fumez în camera în concomitenţă cu cititul, iar romanul de faţă a reprezentat o excepţie...
Adevăru' e că... mi-a plăcut pentru că m-am regăsit -acum!- în luciditatea filosofică a lui Gheorghidiu! Abia acum am observat că acest personaj cheie suferă o drama lăuntrică (eu, cum eram obişnuit să citesc romane clasice, eram orientat mai mult spre conflictul exterior şi -poate!- din pricina asta n-am reuşit să înţeleg prima dată esenţa romanului), am observat că are iluzia ruperii sale de realitatea imediată, în schimb tocmai această iluzie îi generează toate babiloniile.
Acum, "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" a devenit un reper. Eram în piele lui! Trăiam căsnicia aceea drăguţă cu Ela. Şi -da!- tot din orgoliu o iubeam! Da, aş fi făcut o "scenă" când ea ar fi cugetat să se implice în treburile băneşti, cele care au stricat totul, dat fiind că înainte trăiau modest, dar în pace. Da, sângele meu ar fi avut să fiarbă acolo, la Odobeşti, când ea ar fi acordat o atenţie deosebită acelui domn G. şi -la fel!- nu aş fi considerat întâmplătoare prezenţa lui la Câmpulung. Da... şi mie-mi place să cred că m-am izolat de mediocritate şi de lumea lipsită de spirit moral şi m-aş fi "botosit" când Ela ar fi făcut asta. Am întâlnit acest conflict într-o serie largă de romane moderne, adică discrepanţa dintre aspiraţiile (deci aspiraţii, iar nu trăiri concrete, ci poate doar trăiri interioare) bărbatului şi înclinaţia spre mondenitate a femeii.
Mi-a plăcut -şi e demnă de studiat!- înrolarea voluntară a lui Gheorghidiu pe front, fapt ce a survenit în urma suspiciunilor pe care le avea asupra Elei. Am mai întâlnit asta (deşi mult mai profund acolo) în "Doctor Jivago", în pielea lui Paşa Antipov, devenit apoi generalul Strelnikov (am plâns! şi mai mult decât spiritul poetic al lui Iuri Jivago -pentru care am o înclinaţie aparte- mi-a plăcut trauma emoţională a lui Paşa şi consecinţele sale).
Şi... nu ştiu câte influenţe proustiene are romanul. Am apucat în ultimul timp să citesc primele două volume din "În căutarea timpului pierdut" şi -deşi, desigur, Petrescu se inspiră din Proust, preluând tehnică memoriei afective- în cazul lui Proust nu există timp şi spaţiu, ceea ce conferă caracterul melancolic al textului, pe când în romanul de faţă sunt precizate. De asemenea, în cazul lui Proust nu există o înlănţuire a evenimentelor, ele izbucnind brusc, la gustarea madlenelor, spre exemplu, pe când în cazul lui Petrescu, înlănţuirea există. Un fapt care mi-a plăcut foarte mult (şi care conferă, într-adevăr, o situare deasupra lui Proust) este situarea primului capitol, "La Piatra Craiului, în munte", posterior (la nivel temporal) următoarelor capitole, ceea ce declanşează memoria involuntară a naratorului personaj.
"Eşti de o sensibilitate imposibilă!" îi spunea Ela, la Odobeşti, ea metamorfozându-se deja (din pricina potenţialei infidelităţi) într-o fiinţă superficială (fapt la care -pe bună dreptate!- a contribuit Ştefan, prin puternicele sale presupoziţii interioare care, într-un moment de cumpăna, îl puteau împinge la crimă).
Mi-a plăcut mult şi finalul, care lasă loc interpretărilor, însă cel mai mult mi-a plăcut ELIBERAREA, acel "tot trecutul"...
La nivelul părţii a două, care tratează exclusiv războiul, Petrescu se situează printre marii scriitori moderni, condamnând ororile războiului şi imoralitatea lui, la fel cum o face şi Hemingway -într-un mod mai romanţat însă- în "Adio, arme!"...

Presupoziţie vagă, incertă, dar plină de sensibilitate, prin care Petrescu "trădează" cititorului marea să iubire pentru Ela: "Fiecare credem că femeia care ne iubeşte are, păstrate pentru noi, anumite gesturi de mângâiere şi frumuseţe, gesturi cărora noi le dăm un anume înţeles şi nu e o suferinţă crâncenă să vedem că le are şi pentru altul."

"Dacă vrei să cunoşti liniştit frumuseţea unei femei, trebuie neapărat să o faci să sufere; numai suferinţa o înfrumuseţează, aşa cum numai când simt umbra morţii cânta sublim lebedele."

Andrei Tamaş,
10 ianuarie 2016

[Maria · Rating 1 out of 5]

Încă o carte din categoria "Sunt un intelectual neînțeles şi mă masturbez trist în baie pentru că prietena mea îmi este inferioară intelectual şi mă dezgustă". Literatura română are o tradiție legată de misoginism. Trist.

[Patricia · Rating 2 out of 5]

gheorghidiule... dacă tăceai filosof rămâneai...

[Mina · Rating 1 out of 5]

I wish the pen snapped in his hands before he spawned something so petty and pointless for literature teachers to gleefully choke their captive audiences with[1].

You might say I'm holding a grudge. And yet does this book have anything going for it other that it’s mostly coherent and grammatically correct?

There’s a needle in the haystack for you.

Oh, how I dislike thee, oh, misogynistic[2] pig-minded not-suicidal snob protagonist and your temporary schizophrenic tendencies.

I would dislike all the other characters if the teacher hadn't bothered to point out that nothing is believable since it's seen through the protagonist's subjective narrative. So, back to the protagonist: it boils down to some dude's fever dream. Ta-da!

It’s a maniac whose hamster broke off the wheel because no one bothered to sit him down with a dictionary opened at M for ‘megalomania’.

As for his experiences with war? Read other books. Erich Maria Remarque’s work is pretty good.

[1] And they are gleeful, in the manner of most Romanian government employees allowed the one crumble of power of applying some ‘bitter medicine’[3] to his or her undeserving and unappreciative ‘subjects’ (us, the pupils).

[2] 2019 update: I realise that ‘mysoginist’ is a word that gets thrown around easily. In all fairness, this I can give him: he was a obnoxious quite indiscriminately, I think it’s simply that he’s got less material when it comes to thinking about men; if he knew how to insult them the way he does the women characters, he probably would have.

[3] Most Romanian teachers are sadists and a lot of them are bastards, but some of those are also good teachers. I can still hear the joy in the math teacher’s voice when she presented an ‘interesting’ math problem — meant for two grades ahead of my group. Happy days.

[Ramonel · Rating 2 out of 5]

There is nothing I liked about the book. Infact I think I could write down a list of the most annoying elements of it: the main caracter which is a frustrated-obsessed-with-his-wife-arrogant-psycho-babble-sh*t-unadapted loner, his superficial wife, the boring NON-action and the list could go on. Not going to read this again in my etire life, unless someone gave me 1 mil $. Waste of time and energy.

[Mary Books · Rating 2 out of 5]

Relație mai toxică decât aceasta nu am văzut în viața mea.

[Flocosix · Rating 2 out of 5]

O altă carte tipică pentru programul școlar, scrisă de un snob intelectual. Eroul principal e un fel de chaotic-good relativ slab, emoțional hiper-sensibil și obsedat de soția sa. La început îți cîștigă simpatia prin faptele sale arogant-corecte și lipsă de majoritatea viciilor jalnice deținute de restul personajelor, permanente autoafrimări și victorii asupra pers. negative, iar relația sa cu soția completează cartea cu momente intime și plăcute.

Dar, gradual, excesul de atenție pentru el, și transformarea celorlalți în idioți totali - plictisește, cartea devine, după cum sunt și personajele, o dramă mediocră despre doi îndrăgostiți, cu zbuciumurile eroului stupide și ridicole(descrise în mari detalii), în care nu-ți mai pasă cu ce se va sf��rși. Am lăsat cartea la jumătate, cînd totul devenise în întregime banal și repetitiv. Poate de aia autorul și a trecut de la dragoste la „prima noapte de război”, relația lor s-a consumat, dar n-am avut dorința de a mai trece prin 30 pagini de plictiseală pentru a ajunge la noul capitol.

[brisingr · Rating 1 out of 5]

No joy in school books.

[Andreea · Rating 2 out of 5]

Interminabilă noapte.

[alex ☾ · Rating 2 out of 5]

vere daca nevasta te inseala las-o dracu si nu te mai forta sa stai langa ea in timp ce o urasti
daca toti “marii scriitori romani” ar fi stiut de couples counseling n-am fi avut 90% din lecturile obligatorii in care tema de baza e “barbatu e destept da femeia e mereu curva”

[Alis · Rating 1 out of 5]

I hated this book. I hate sexist people and romances like this and I find the war volume boring. The only reason I read this book is that it's for school. At first, I thought it would be good, an enjoyable classic. But...nah.
Here is why I hated this book.
I don't really believe that he loved his wife so much "that he would kill for her". He was always making her jealous, insulting her, calling her stupid, making fun of her for nothing. I'm not shocked at all how she had the guts to cheat on him, this idiot selfish ignorant man was never serious into their relationship. He and his long boring philosophy...my God. And besides these, he always thought he was so intelligent. As if he's the most intelligent person there is. Just because he had a degree in philosophy.
Yes, she is to blame too, cause of course, she cheated and so on. In my opinion they would have broken up for any other cause, not necesarilly cheating, this in the case that the book was different.
I think that maybe this is not the type of book I preffer, I found it rather boring and simply not interesting enough for me to catch my attention, I couldn't pay my whole attention while I was reading it. Some things seemed so dull and not attractive, also too many complicated descriptions and words which were really not necesarilly. I guess that this book could have been written better, in my point of view, and perhaps if it was, in some simpler way, I probably would have liked it more and I would have focused on it much more.

[Andrei Stoian · Rating 5 out of 5]

Mă tot întreb, dacă din descrierea autorului nu înțelegeam mai nimic din ce se întâmpla pe front, atunci ce înțelegeau soldații aflându-se acolo, în luptă, înconjurați de gloanțe și obuze? Probabil că asta a fost și ceea ce a vrut Camil Petrescu să arate, și anume că armata română se afla într-o totală dezorganizare. Un lucru e clar, prin această carte Camil Petrescu condamnă războiul, dar și pe cei responsabili pentru proasta pregătire a soldaților noștri, echipamentul învechit și dezordinea în care s-a aflat armata română.
Din relatările lui Ștefan Gheorghidiu nu poți înțelege decât la sfârșit cum s-a încheiat bătălia, sunt momente în care nici măcar nu înțelegi de unde trage adversarul și au fost momente în care românii se împușcau între ei.
Ideea de a pune dragostea și războiul într-un fel de antiteză a fost foarte interesantă, iar transformarea prin care trece Gheorghidiu de-a lungul cărții este incredibilă. Dacă în prima parte (bazată pe iubire) ar fi dat orice să aibă certitudinea că nevasta sa îl înșală, la sfârșit nu a mai contat, acesta fiind și rolul scrisorii primite, care confirmă bănuielile sale, rolul de a arăta că în acel moment, după ce a trecut prin ororile războiului, lui Gheorghidiu nu îi mai păsa de dramele mărunte din viața conjugală.
Conversația dintre Gheorghidiu și soldatul german capturat prevestește într-un fel soarta armatei române, așa cum cântecul lăutarilor, pe care l-a auzit la han, în drum spre tabăra militar,ă prevestește că Ela îl înșală.
Transformarea a fost atât de mare, încât Gheorghidiu se referă la ce s-a întâmplat înainte de război ca la o altă viață, atât de îndepărtat părea totul. Cu o zi înainte de intrarea României în război, el era dispus să-și omoare nevasta și pe presupusul ei amant, Grigoriade. După război, nimic din toate acestea nu mai sunt relevante pentru el.
Faptul că însuși Camil Petrescu a luptat în Primul Război Mondial îi dă cărții o notă și mai puternică de realism.
Perioada interbelică a fost, într-adevăr, o adevărată epocă de aur pentru literatura românească.

[Carmen Movilă · Rating 2 out of 5]

Prima dată citisem cartea în clasa a IX-a şi am rămas cu o impresie teribilă despre soarta lui Ştefan Gheorghidiu care, obligat de circumstanţe, ajunge pe largul câmp al bătăliilor. Ce tragic sfârşit...
De data aceasta văd altfel contextul cărţii. Văd un om fixist, frustrat, nematurizat, gelos, paranoic, condus de orgoliu, preocupat mai mult cu propria blamare şi interpretarea faptelor în loc de evaluarea lor raţională.
I'm sorry Petrescu, your Gheorghidiu is just not so smart afterall.

[gpcsia · Rating 2 out of 5]

thank god simteam ca nu se mai termina

[Eduard Gafton · Rating 2 out of 5]

Wer kann die rumänischen Studenten zu retten?!' (Who can save the Romanian students?!)'

If you're looking for an unbiased opinion, this is not the right place. I have, after all, been assigned to read this book and I highly doubt I would have read it otherwise.

The narrative is split into two parts that are barely connected to one another.

'Ultima noapte de dragoste' feature Ştefan Gheorghidiu, an immature, paranoid and downright pathetic man, as he desperately looks for clues as to how exactly his wife is cheating on him.(which really, is barely even mentioned by name.)

'Întâia noapte de război' should be the part where action unfolds, featuring your already familiar protagonist. And I say should, because, if I am to be truly honest, nothing much happens. The plot somehow lingers for more than one hundred pages.

Ştefan is downright pathetic. He's defined by snobism, misogyny and nothing else.

The rest of the characters are unremarkable, non-existent and out of sight.

I wonder who the hell decided this book, along many others, should be canon.

[tudor]

romanian literature taught me how to be a misandrist

[Awina · Rating 1 out of 5]

The fact that this is a book regarded as one of Romania's greatest classics is disgusting.

[blushenka · Rating 4 out of 5]

This isn't a review per se, I'm not going to review it .... who would I review it for, kids who have to read it for school, who manage to entirely misunderstand it, if they do succeed in finishing it, that is...? Least that's what I gathered from reading some of their reviews in which they rated it 1 star. My advice to them is to read more, books of different genres and from different periods, otherwise one fails to understand what one reads and ends up relating everything only to their small world. I'm being mild.... and only a tiny bit condescending :p

However, I want to point out that having read the synopsis to 'Parade's End' by Ford Madox Ford, it looked strikingly similar... guy goes to war, guy loses wife's love, war changes him and makes him see things differently. And the period when these two books were written is the same, too. Very interesting. Parade's End is on my to-read list, and I'm gonna compare the two when I'll have read it.

[Ana · Rating 2 out of 5]

De ce toți autorii bărbați au tendința sa critice atât de rău femeile? De ce e considerat ca singurul lucru bun la o femeie e corpul ei (asta înainte de a fi împlinit 30 de ani).
Nu mi-a placut absolut deloc cartea. In primul rând, nu mi-a placut obsesia personajului Ștefan față de soția lui și felul in care vorbea despre ea de parca era un obiect al lui la fel ca un stilou sau o carte ca apoi sa se plictisească de ea și sa nu mai vadă nimic in ea (in corpul ei mai bine spus). Din partea a doua nu am inteles absolut nimic.

[Nata · Rating 4 out of 5]

Acuma mi-am dat seama de ce nu mi-a plăcut romanul când l-am citit și analizat în liceu, de ce nu l-am înțeles, pentru că pe atunci mi se părea Gheorghidiu un paranoic, inadaptat societății și foarte gelos pe soția lui și neavând motive întemeiate. Acum dacă a mai trecut ceva vreme, o să fiu un pic mai tolerantă, pentru că termenul idealismului absolut în iubire îl înțeleg un pic altfel, deși, nu e clar decât din spusele celorlalți că Ella l-a înșelat cu Domnul G., Gheorghidiu până la urmă nu descoperă nimic din ceea ce i-ar confirma că soția lui are o aventură cu acel jurnalist priceput în a seduce femei. Orgolioși amândoi și nu prea expliciți, fiecare își trăiește drama lui: Ștefan: intelectual neînțeles și convins că iubirea absolută nu există; hiperlucid, al cărui spirit analitic, îl duce în ultimă instanță spre divorț; Ella avidă și lacomă după bani și societate înaltă, se învârte în mrejele unei vieți materiale: distracții nocturne, flirturi, aventuri de amor, etc.

Partea a doua cărții, cea despre război mi-a plăcut cel mai mult, poate și pentru că este mai obiectivă decât cea despre dragoste. În realitate, Petrescu nu era căsătorit și nici nu trăise o dramă în iubire atunci când a scris cartea. Războiul l-a făcut să înțeleagă că gelozia și atitudinea lui față de dragoste este o pornire copilărească, războiul reprezentând o catastrofă umană, analizând profund condiția individului în situații limită.

" Mă întorsesem din razboi cu un sentiment aproape metafizic al camaraderiei, solidarizat cu tot ce e suferinţă şi dor de mai bine în lume. Destinul comun al liniilor de tranşee, egalitatea în faţa morţii păreau semnul unui destin legat cu toată omenirea, pentru tot restul vieţii".

[Razvan Banciu · Rating 4 out of 5]

Țin minte și acum cum am trăit această carte, mai ales prin prisma simpatiei față de Ștefan Gheorghidiu, personajul principal, (în fapt, un alter ego al autorului) și cum mi-am dorit ca romanul să se termine altfel.
Este clar un semn că îți place ceea ce citești.
Există însă această sumbră vocație a nefericirii, îmbrățișată de mai toți scriitorii români, iar Camil Petrescu nu face notă discordantă...

[Mihnea · Rating 1 out of 5]

Had to read this book in high school and I hated it. In the mean time I got into Remarque and war books and decided I'd give it another try some 15 years later, because who knows maybe I was just too young to properly understand the story the first time I read it. Turns out it was just as horribly written the second time around, with a story that's lacking substance and dragging on and on and on, only this time it was even worse since I was reading it voluntarily. Never again.

[Corina Banu · Rating 1 out of 5]

Nu, deci mai făcusem o recenzie pentru risipa asta de copaci si cerneala, dar am citit-o iar și mi s-a părut că am fost prea de treabă.
Ce voiam să transmit de fapt e că eu NU.AM.CITIT.CEVA.MAI.RĂU în a mea viață scurtă și nenorocită și că dacă îmi va pica mie așa ceva la bac, atunci cea mai pașnică reacție a mea va fi să plâng și să ies alergând din sala de examen.
Ca s-o iau cu începutul și să explic ce am urât la cartea asta, o să spun 👹tOTuL👹. De la introducere până la sfârșit, mi-am pus mereu întrebarea dacă nu cumva Camil băiatul nostru a fumat ceva când scria.
Deci l-am detestat pe Stefan Gheorghidiu, pe care eu îl consider proverbul "Dacă tăceai, filosof rămâneai" umblător. Genul de om care se crede atoateștiutor/geniu nedescoperit/bărbat fatal dar în realitate e prost de dă în bălți. DAR CE STIU EU🤪 poate: să fii misogin chiar și când dormi sau să menționezi numele soției tale o singură dată iar în restul povestirii pe Ela (care chiar dacă și-a înșelat soțul are tot respectul meu pentru că soțul era 💀STEFAN F GHEORGHIDIU💀 iar orice moment de suferință al lui era fericire pentru mine, deci Ela SLAYED💅) să o cheme, citez: *nevastă-mea* SUNT SEMNE ALE UNEI INTELIGENȚE IEȘITE DIN COMUN!!
Cel puțin atunci când credea că a spune despre o fată că e, citez iarăși: *frumoasă ca o vacă elvețiană* poate chiar trebuia să mă gândesc dacă nu se ascunde cumva un geniu în spatele feței de prost pe care mi-am imaginat că ar avea-o acest Stefan.
Despre celelalte personaje din carte aș vrea să spun ceva semnificativ dar nu pot. De ce? Toate celelalte personaje mi-au dat impresia că doar au existat și că au fost aruncate la întâmplare de autor ca să nu fie o carte cu UN SINGUR OM ÎN EA. Ma jur că am văzut scânduri cu mai multă personalitate.
Și ca să trec și la asta înainte să închei o recenzie kilometrică, vreau să spun și de porțiunea din carte în care se vorbește despre înrolarea lui Stefan-Cavalerul-Dreptatii în armată și luptele prin care a trecut cu soldații în război. Am citit recenzii tot aici unde oamenii spuneau că asta a fost singura parte mai bună din carte. Păi pentru mine asta a fost cea mai rea🥰 dar după o zi întreagă de citit în slow-motion, dupa 14 breakdown-uri și 9 pauze, am trecut peste pagini și am terminat și cartea.
yay.

Deci, în încheiere voiam să mai spun că am realizat că DA. SE POATE ȘI MAI RĂU DECÂT TWILIGHT.

[Izabela · Rating 3 out of 5]

Drama lui Gheorghidiu e aceea că societatea i-a degradat femeia, că i-au schimbat-o .
Un hipersensibil , simte trădarea Elei, însă nimic din planul exterior nu-i confirma aceasta. El se agaţă de speranţe şi iluzii pentru că nu vrea să accepte că nevasta lui poate fi a altor bărbaţi şi desigur vrea să creadă în continuare că trăieşte iubirea idilică.
Dar nu numai acestea, pasiunea lui pentru frumos şi bine( detestă ignoranţa şi superficialitatea), în subconştientul lui a avut impresia că oamenii nu pot avea decât astfel de principii.
Războiul l-a făcut să conştientizeze că drama iubirii e inferioară morţii - Războiul eclipsează iubirea.-
Când s-a întors din război, a realizat că se simte străin de ceea ceea ce a trăit in momentele când o bănuia pe Ela de adulter, rezulântând o maturizare a Eu-lui.
Mi-ar fi plăcut ca romanul să nu fi fost corelat, şi să fie doua romane distincte, trecerea de la iubire la război, părându-mi-se bruscă.
Cu toate acestea, ar trebui să apreciem singurul personaj din literatura română , care s-a salvat de la o tragedie din dragoste.

[qpblue · Rating 1 out of 5]

can I just kill myself now please

[George Florin · Rating 3 out of 5]

I think this book gets a bad rep because we were forced to read it in high-school, but I actually enjoyed some of it, especially the war story.

I would say the main character is an a**hole and his wife a hoe (not the tool, although she was also a tool; he was a tool as well, if I think about it; oh well! these hoes ain't loyal).

But yeah, I could empathize with the heart break and the betrayal, as well as the fact that he needed to go to war to prove himself that he can endure that horror.

But that doesn't excuse the fact that he's still unable to adapt to the society like a decent human being. And for that he gets a huge praise by Romanian language female teachers who droll over nihilistic young boys who seem deep just because they say "God is dead!" God's not dead bruh, go experience the world.

[biutz · Rating 5 out of 5]

Este greu sa il definești pe Petrescu si opera sa, mai ales dupa ce citești atât de multe critici împărțite si care mai de care mai argumentate.
Însă este complet eronat, dupa mine, sa disprețuim o carte pentru faptul ca nu suntem de acord cu mentalitatea autorului, mentalitate care, intr-adevăr, apare in carte prin intermediul personajelor si a circumstanțelor. Ci din contra, este o adevărat provocare sa înțelegi acea mentalitate si sa vezi daca aceasta a fost bine transpusa in carte, caz in care putem declara ca opera este un succes.

Camil Petrescu creează personaje-naratoare exact in opoziție cu cel al lui Garabet Ibrăileanu, care își menține adorația pentru femeie de la început pana la sfârșit (îmi permit aceasta comparație prin prisma faptului ca acum lecturez Adela). In acest considerent, ne-am grăbi sa îl desconsideram pe Petrescu, însă trebuie notat ca totuși acesta exprima mai multe idei si mai multa complexitate a firii decât Garabet, care rezuma totul la adorație. La Camil este o luptă între acea adorație lipsită de margini și înjosire, orgoliu și misoginism. Nu sunt cele mai demne sentimente, ce-i drept, însă sunt identice cu unele pe care oameni reali le simt, așa că orice critica adusă la adresa cărții este de fapt un dispreț purtat pentru realitatea oribilă, dar care dacă ar fi schimbată, indiferent de intenții, ar fi mai oribila.

Acestea fiind spuse, acord patru steluțe acestei cărți; personal, a fost puțin derutantă trecerea bruscă între temele principale: iubirea și viața în război. În plus, mă așteptam, înainte sa citesc cartea, văzând doar titlu, la o metaforă mai amplă despre războiul în iubire, dar și iubirea în război.

[Elena Druță · Rating 4 out of 5]

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman despre iubirea care macină sufletul. Regretul se amestecă cu ura, ura cu dragostea și dragostea cu regretul; acest cerc neîntrerupt topește în el drama unei iubiri marcate de gelozie. Este în fond, un fel de cortină care se ridică după ce dragostea și-a luat zborul.
Recenzia completă, aici.