What do you think?
Rate this book
Supleantul
Drama romantica a unui tanar scriitor confruntat cu tentatia puterii si cu atentia fiicei dictatorului. Oare aventura lor erotica va deveni dragoste adevarata? Ce va alege eroul? Compromisul sau libertatea? Un roman palpitant, bazat pe fapte reale, o marturisire candida, o superproza moderna pe ai carei eroi ii vom cunoaste intim si de neuitat.
- GenresRomanian Literature
256 pages, Paperback
First published January 1, 2009
5 people are currently reading
58 people want to read
About the author
Petru Popescu
49 books78 followersFor more information, please see http://en.wikipedia.org/wiki/Petru_Po...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
January 11, 2024
Multilateral dezvoltată.
March 15, 2017
În limba română - http://bombitaluivladmusatescu.blogsp...
In English - http://bombitaluivladmusatescuenglish...
In English - http://bombitaluivladmusatescuenglish...
December 2, 2018
O poveste de dragoste intre un scriitor si Zoia Ceausescu, "fiica puterii". Romanul descrie viata din acea perioada, grupul de prieteni ai scriitorului, ziua in care o cunoaste pe Zoia intamplator aflandu-se in acelasi avion cu ea, intelegerea pe care i-o propune... Trist felul in care el fuge, desi Zoia tinea la el sincer. Cu toate argumentele lui pentru libertatea scrisului... O lasa sa astepte, vrea sa vada daca ei ii pasa de el, elemente altfel normale cred intr-o relatie, intrebari normale.
May 8, 2025
Iată încă o confirmare că, necitite de ani buni și stinghere pe rafturile bibliotecii, mă așteptau de fapt cărțile ce se vor număra printre cele mai bune pe care le-am citit. Nu știu cât e ficțiune și cât e realitate din Supleantul, dar un singur lucru e clar: Petru Popescu este unul dintre autorii noștri care au reușit – atât aici, cât și peste hotare!
Povestea este spusă sub formă de jurnal de la începutul anilor ’70. Petru și prietenii lui din copilărie la fel de tineri formau un grup răzleț, locuind în același cartier al Bucureștiului – pe atunci numit Arsenal – și întâlnindu-se periodic pe terasa blocului în care doi dintre ei locuiau pentru a discuta pe marginea mai multor subiecte. Deși aflăm și câte puțin despre fiecare participant în parte, subiectul principal era, deseori, unul dintre cele mai populare din perioada comunistă – cum scapi de sistemul care încearcă să-ți cenzureze întreaga existență? Atât Petru, cât și tatăl său erau scriitori, iar cel dintâi ocupa locul de „supleant”, adică suplinitor la organizația Tineretul României. La întoarcerea dintr-o călătorie efectuată – tot în scopul muncii – în Germania, Petru se nimerește în același avion cu Zoia Ceaușescu, iar de acolo se naște idila lor ce continuă până la ultimele pagini ale cărții.
Pe scurt, Supleantul spune povestea relației dintre Petru Popescu și fiica dictatorului, care-l implică pe acesta într-un proiect de mare anvergură al tatălui său.
Acest proiect este de fapt o delegație care are în vedere promovarea puterii conducătorului în țări precum Costa Rica, Venezuela, Columbia, Peru și Chile – în timpul lui Fidel Castro și Salvador Allende. Petru, amicul său, Stejar și o echipă din partea presei românești din acea perioadă sunt invitați să-i însoțească pe soții Ceaușescu și să scrie reportaje despre influența lui acolo. Zoia este și ea alături de ei la fiecare pas, însă conflictul dintre ea și protagonist rămâne același încă de la bun început: cum putem fi noi împreună când familia ta reprezintă tot ce urăsc eu mai mult? Pe când Zoia încearcă de la început până la final să-l convigă pe Petru că poate continua să scrie după placul inimii sale, atât timp cât îi face pe plac și tatălui său, în el crește din ce în ce mai mult presiunea și dorința evadării.
Romanul nu este despre o iubire imposibilă, ci despre eliberarea din ghearele sistemului. Alături de Petru, putem observa și noi traiul din alte țări în vremea aceea, privilegiul de a avea acces la cărți și la cultură și șansa din ce în ce mai clară de a se despărți cu adevărat de România și tot ce-i era cunoscut înainte. Ce va alege Petru să facă? Acest lucru nu e deloc un mister la o scurtă căutare pe Google a numelui autorului, dar povestea tot te ține în suspans, transformându-l într-un erou în care ne punem cu toții baza și nutrim speranță înspre reușita sa – chiar și-n România democrată de astăzi. Cartea are de asemenea o prefață unde autorul ne spune că visa la scrierea acestei cărți de treizeci de ani și că obligația rupturii de patria-mamă a produs în el de asemenea o ruptură – necesară păstrării autenticității sale pe timpul regimului comunist.
Zoiei îi este făcut un tablou foarte clar, prin perspectiva autorului-narator, iar toate celelalte aspecte legate de familia Ceaușescu și acoliții lor mi-au pictat și mie în minte o viziune mult mai de aproape, mai clarificatoare asupra mersului lucrurilor de atunci. Din câte am înțeles, cartea a fost scrisă în română, așa că avem acces nemijlocit la exact gândurile și reflecțiile lui Petru din anii ’70 (filtrate prin intermediul amintirilor, presupun) – o voce puternică, dar și sensibilă, ce conduce la genul de scriere nemuritoare, într-un limbaj ușor accesibil orișicând. Din acest punct de vedere, așteptarea a meritat – Petru a reușit să-și îndeplinească scopul prim ca scriitor și anume influențarea generațiilor viitoare prin opera sa. Pierderea lui din sânul patriei este la fel de mare de ambele părți, zic eu, dar, din fericire, multe dintre celelalte lucrări ale sale apărute ulterior au fost traduse și la noi și abia aștept să le explorez pe fiecare în parte.
Am uitat să menționez la început că prima oară am luat contact cu acest autor citind, de două ori chiar, romanul său „Urme în timp„, iar descrierea junglei din ultimele pagini mi-a amintit destul de tare de povestea aceea. Pentru mine, Petru Popescu rămâne una din comorile neamului românesc indiferent unde ar trăi și în ce limbă ar scrie. Supleantul este unul dintre cele mai autentice romane scrise de autori români pe care le-am citit, venind la pachet atât cu o lecție de istorie (iată, ce era atunci un prezent atât de gri, a devenit acum doar o amintire îndepărtată pentru noile generații), cât și o lecție personală pentru fiecare dintre noi, căci cenzura nu a încetat să existe în societate în forme mult mai subtile decât atunci.
Povestea este spusă sub formă de jurnal de la începutul anilor ’70. Petru și prietenii lui din copilărie la fel de tineri formau un grup răzleț, locuind în același cartier al Bucureștiului – pe atunci numit Arsenal – și întâlnindu-se periodic pe terasa blocului în care doi dintre ei locuiau pentru a discuta pe marginea mai multor subiecte. Deși aflăm și câte puțin despre fiecare participant în parte, subiectul principal era, deseori, unul dintre cele mai populare din perioada comunistă – cum scapi de sistemul care încearcă să-ți cenzureze întreaga existență? Atât Petru, cât și tatăl său erau scriitori, iar cel dintâi ocupa locul de „supleant”, adică suplinitor la organizația Tineretul României. La întoarcerea dintr-o călătorie efectuată – tot în scopul muncii – în Germania, Petru se nimerește în același avion cu Zoia Ceaușescu, iar de acolo se naște idila lor ce continuă până la ultimele pagini ale cărții.
Pe scurt, Supleantul spune povestea relației dintre Petru Popescu și fiica dictatorului, care-l implică pe acesta într-un proiect de mare anvergură al tatălui său.
Acest proiect este de fapt o delegație care are în vedere promovarea puterii conducătorului în țări precum Costa Rica, Venezuela, Columbia, Peru și Chile – în timpul lui Fidel Castro și Salvador Allende. Petru, amicul său, Stejar și o echipă din partea presei românești din acea perioadă sunt invitați să-i însoțească pe soții Ceaușescu și să scrie reportaje despre influența lui acolo. Zoia este și ea alături de ei la fiecare pas, însă conflictul dintre ea și protagonist rămâne același încă de la bun început: cum putem fi noi împreună când familia ta reprezintă tot ce urăsc eu mai mult? Pe când Zoia încearcă de la început până la final să-l convigă pe Petru că poate continua să scrie după placul inimii sale, atât timp cât îi face pe plac și tatălui său, în el crește din ce în ce mai mult presiunea și dorința evadării.
Romanul nu este despre o iubire imposibilă, ci despre eliberarea din ghearele sistemului. Alături de Petru, putem observa și noi traiul din alte țări în vremea aceea, privilegiul de a avea acces la cărți și la cultură și șansa din ce în ce mai clară de a se despărți cu adevărat de România și tot ce-i era cunoscut înainte. Ce va alege Petru să facă? Acest lucru nu e deloc un mister la o scurtă căutare pe Google a numelui autorului, dar povestea tot te ține în suspans, transformându-l într-un erou în care ne punem cu toții baza și nutrim speranță înspre reușita sa – chiar și-n România democrată de astăzi. Cartea are de asemenea o prefață unde autorul ne spune că visa la scrierea acestei cărți de treizeci de ani și că obligația rupturii de patria-mamă a produs în el de asemenea o ruptură – necesară păstrării autenticității sale pe timpul regimului comunist.
Zoiei îi este făcut un tablou foarte clar, prin perspectiva autorului-narator, iar toate celelalte aspecte legate de familia Ceaușescu și acoliții lor mi-au pictat și mie în minte o viziune mult mai de aproape, mai clarificatoare asupra mersului lucrurilor de atunci. Din câte am înțeles, cartea a fost scrisă în română, așa că avem acces nemijlocit la exact gândurile și reflecțiile lui Petru din anii ’70 (filtrate prin intermediul amintirilor, presupun) – o voce puternică, dar și sensibilă, ce conduce la genul de scriere nemuritoare, într-un limbaj ușor accesibil orișicând. Din acest punct de vedere, așteptarea a meritat – Petru a reușit să-și îndeplinească scopul prim ca scriitor și anume influențarea generațiilor viitoare prin opera sa. Pierderea lui din sânul patriei este la fel de mare de ambele părți, zic eu, dar, din fericire, multe dintre celelalte lucrări ale sale apărute ulterior au fost traduse și la noi și abia aștept să le explorez pe fiecare în parte.
Am uitat să menționez la început că prima oară am luat contact cu acest autor citind, de două ori chiar, romanul său „Urme în timp„, iar descrierea junglei din ultimele pagini mi-a amintit destul de tare de povestea aceea. Pentru mine, Petru Popescu rămâne una din comorile neamului românesc indiferent unde ar trăi și în ce limbă ar scrie. Supleantul este unul dintre cele mai autentice romane scrise de autori români pe care le-am citit, venind la pachet atât cu o lecție de istorie (iată, ce era atunci un prezent atât de gri, a devenit acum doar o amintire îndepărtată pentru noile generații), cât și o lecție personală pentru fiecare dintre noi, căci cenzura nu a încetat să existe în societate în forme mult mai subtile decât atunci.
March 11, 2015
De când aflasem despre apariţia cărţii, o căutasem prin librării, fiind nerăbdătoare să o citesc. Părea că are toate ingredientele unui roman căruia să-i dau cinci stele.
Acum, după ce am terminat lectura, senzaţia pe care o am e de vag, nedefinit - poate că mă aşteptasem la ceva mai marcant, cu nişte revelaţii mai consistente.
Totuşi, cartea merită citită, mai ales pentru felul în care autorul recreează atmosfera epocii ceauşiste (în prima parte a anilor '70) din perspectiva tânărului scriitor boem, care îşi vede ambiţiile şi viitorul ameninţate de restricţiile unui regim dictatorial. Fascinat de Zoia Ceauşescu, figură neaşteptat de umană, vulnerabilă şi atrăgătoare, scriitorul e preocupat de menţinerea integrităţii sale în timpul relaţiei cu "fiica puterii" şi pe parcursul misiunii sale ca reporter ce participă la turneul sudamerican din 1973 al lui Ceauşescu. El contemplă ideea libertăţii, analizând posibilităţile pe care le are ca scriitor într-o Românie rigidă, absurdă, condusă de nişte oameni reduşi, incompetenţi şi inculţi. În ciuda gustului dulce-amărui, m-am delectat din plin cu descrierea cuplului Ceauşescu, de o acurateţe şi de un umor muşcătoare, delicioase.
Dincolo de toate acestea, "Supleantul" este o poveste despre iubire, prietenie, pierdere şi riscuri asumate.
Acum, după ce am terminat lectura, senzaţia pe care o am e de vag, nedefinit - poate că mă aşteptasem la ceva mai marcant, cu nişte revelaţii mai consistente.
Totuşi, cartea merită citită, mai ales pentru felul în care autorul recreează atmosfera epocii ceauşiste (în prima parte a anilor '70) din perspectiva tânărului scriitor boem, care îşi vede ambiţiile şi viitorul ameninţate de restricţiile unui regim dictatorial. Fascinat de Zoia Ceauşescu, figură neaşteptat de umană, vulnerabilă şi atrăgătoare, scriitorul e preocupat de menţinerea integrităţii sale în timpul relaţiei cu "fiica puterii" şi pe parcursul misiunii sale ca reporter ce participă la turneul sudamerican din 1973 al lui Ceauşescu. El contemplă ideea libertăţii, analizând posibilităţile pe care le are ca scriitor într-o Românie rigidă, absurdă, condusă de nişte oameni reduşi, incompetenţi şi inculţi. În ciuda gustului dulce-amărui, m-am delectat din plin cu descrierea cuplului Ceauşescu, de o acurateţe şi de un umor muşcătoare, delicioase.
Dincolo de toate acestea, "Supleantul" este o poveste despre iubire, prietenie, pierdere şi riscuri asumate.
March 13, 2017
E primul roman de fostul "fenomen" literar Petru Popescu pe care l-am citit si nu pot sa spun ca m-a impresionat. In afara de lectura facila si pe alocuri agreabila, acest roman n-are acea substanta necesara pentru a-l face unul de referinta. Poate dac-ar fi insistat mai mult pe conflictul dintre fiica dictatorului si puterea discretionara, care limiteaza foarte mult posibilitatile de "exprimare" ale Romaniei ca stat modern, chiar democratic, asa cum il pretindeau a fi insisi comunistii, atunci ar mai fi iesit ceva. Pana si momentele serioase, cu incarcatura dramatica, precum soarta Luminitei sau amorul esuat intre protagonisti mi se par ratate.
Asa, lectorul ramane doar cu o perspectiva puternic dramatizata si romantata a relatiei adevarate a autorului cu Zoia Ceausescu si cu anumite momente comico-ironice care-l au in centru pe dictator si adulatorii sai, cu defectele de exprimare si pronuntie ale primuluia si incercarile disperate de a-i face pe plac si canta in struna ale celor din urma.
Asa, lectorul ramane doar cu o perspectiva puternic dramatizata si romantata a relatiei adevarate a autorului cu Zoia Ceausescu si cu anumite momente comico-ironice care-l au in centru pe dictator si adulatorii sai, cu defectele de exprimare si pronuntie ale primuluia si incercarile disperate de a-i face pe plac si canta in struna ale celor din urma.
November 4, 2019
Un roman scris în stil cinematografic, de un autor învățat să scrie în capitalism. Mi-a plăcut pe alocuri, dar impresia generală a fost de lipsă de respect pentru memoria unor oameni care au trăit cu adevărat. Nu mi-a plăcut sentimentul de fals pe care mi l-a lăsat revolta eroului principal, împotriva sistemului comunist. Am avut impresia că autorul a rămas până astăzi, în multe privințe, imatur și nesincer.
October 13, 2021
Autorul/personajul rememoreaza neajunsurile si frustrarile traiului in regimul comunist in paralel cu beneficiile ce decurg dintr-o relatie cu Zoia Ceausescu.
Naratiunea este usor pompoasa pe alocuri, iar "supleantul" isi gaseste scuze si motivatii pentru fiecare actiune care din exterior nu ar parea tocmai morala sau onesta, insa per total este o lectura faina - pot spune ca m-a impresionat mai mult soarta personajelor secundare si naivitatea Zoiei.
Naratiunea este usor pompoasa pe alocuri, iar "supleantul" isi gaseste scuze si motivatii pentru fiecare actiune care din exterior nu ar parea tocmai morala sau onesta, insa per total este o lectura faina - pot spune ca m-a impresionat mai mult soarta personajelor secundare si naivitatea Zoiei.
April 4, 2021
"Ce frumos poate fi orice, daca nu e vazut chiar de aproape!"
Abia acum am aflat de acest autor.Mi-a placut, motiv pentru care l-am pus pe lista.Adolescenta,perioada cand deschizi ochii in lume si vrei sa stii tot, mi-am petrecut-o in perioada Ceausista!M-a impresionat povestea autorului, perceptia corecta si curajul de care a dat dovada! Citatul din carte, spune multe!
Abia acum am aflat de acest autor.Mi-a placut, motiv pentru care l-am pus pe lista.Adolescenta,perioada cand deschizi ochii in lume si vrei sa stii tot, mi-am petrecut-o in perioada Ceausista!M-a impresionat povestea autorului, perceptia corecta si curajul de care a dat dovada! Citatul din carte, spune multe!
July 19, 2020
,, Ea se-ntreabă cum să reacționeze la ce spune el. Fiindcă a fost crescută cu mult puritanism muncitoresc, și el spune niște chestii cam... șocante e puțin spus. Sunt de-a dreptul ațâțătoare... Nu vrea să pară îngustă la minte, dar nici fără demnitate... "
February 7, 2020
Cartea te captează pe întreaga lectură, te trimite în alt timp; poate și acest lucru m-a fascinat, căci am reușit să trăiesc o Românie comunistă. Însă, pentru mine, finalul este egoist.
January 7, 2025
Pros:
+ un roman despre autor si Zoe Ceausescu, cercurile puterii si restrictiile autoritarismului.
Cons:
- n/a.
+ un roman despre autor si Zoe Ceausescu, cercurile puterii si restrictiile autoritarismului.
Cons:
- n/a.
January 23, 2015
Din nou am cedat reclamei. Nu mi se intampla prea des, si totusi. Prins a fost un roman foarte bun, chiar exceptional, si dupa atatea decenii rezista surprinzator de bine. Alte carti ale epocii au imbatranit destul de repede si urat, Petru Popescu a gasit inca atunci solutia castigatoare. Atunci sunt convins ca a socat, in sens bun, si nu e de mirare ca l-a impus rapid pe autor. Din cele publicate in limba romana de Petru Popescu am mai citit doar doua – Dulce ca mierea e glontul patriei si Copiii Domnului – si nu mi-au mai spus mare lucru, ceva se pierduse, ceva lipsea, ceva nu mai era ca in Prins. Dintre “americanesti” nu am incercat pana in prezent nimic, si nici nu sunt tentat. - See more at: http://cinabru.blogspot.ro/2009/11/pe...
August 1, 2021
Am vazut ca multi cititori descriu subiectul, asa ca eu nu o s-o fac. Vreau doar sa spun ca prospetimea romanului consta in faptul ca, pentru mine ca roman, acea imagine intima din interiorul familiei fostului dictator, a fost esenta cartii. Noi romanii, nu am cunoscut mult timp lucruri concrete despre membrii familiei Ceausescu, in afara de linia oficiala, rigida si plina de superlative. Insa Petru Popescu m-a facut sa am impresia ca privesc un film interzis, axat pe o poveste de dragoste intre el si Zoia. De fapt, as zice chiar ca intreaga carte este o scuza catre Zoia si o justificare ulterioara a gestului de a fugi, nu neaparat premeditat, insa cu siguranta cantarit anterior.
March 22, 2013
Cartea a fost superba ! Iti induce sentimentul anilor 70' comunisti din Romania foarte usor si clar. Iubirea, misterul si puterea se impletesc asa de frumos prin cuvintele lui Petru Popescu, astfel ca putem recunoaste ca el este unul dintre cei mai buni scriitori care puteau expune acei ani.
January 25, 2014
Captivantă si cu un ritm năucitor; un testament al vieții boeme din perioada anilor '70.
Displaying 1 - 17 of 17 reviews