Mărturii ale copiilor armeni. 1915-1922

by Sonya Orfalian

Deoarece niciun microfon și nicio cameră de filmat nu au înregistrat vreodată glasurile fragmentate ale supraviețuitorilor genocidului armean, Sonya Orfalian și-a propus să culeagă amintirile acestora și să le facă dreptate. Ea reconstituie astfel soarta unor copii rupți de familiile lor, care au trecut prin traume îngrozitoare fără să înțeleagă ce li se întâmplă și de ce. La sfârșitul războiului, cei rămași în viață au fost căutați de organizații europene și americane și adunați în centre de primire. Acestea sunt mărturiile unora dintre ei, treizeci și șase la număr, la fel ca literele alfabetului armean. Înainte să se piardă pe căile vieții, succint și cu aceeași inocență de demult, ei relatează doar esențialul: violența extremă la care au fost martori. Din poveștile lor scurte, dar cutremurătoare răzbat o suferință incredibilă și o nostalgie nemăsurată după tot ce au pierdut, după cei apropiați, după patrie. Mulți s-au stabilit în diferite colțuri ale lumii, și-au întemeiat o familie, dar se vor simți pentru totdeauna lipsiți de identitate.

„Am dorit să fac cunoscute aceste mărturii pentru ca ele să iasă din tăcerea Istoriei.” (Sonya Orfalian)

Genres: Nonfiction

224 pages, Paperback

Published January 1, 2022

Reviews

[Dorin · Rating 4 out of 5]

Genocidul armean e un subiect care nu există în spațiul public românesc. Rareori îl auzi menționat pe undeva. Nici măcar la universitate, când am studiat conceptul de genocid, nu am aflat prea multe despre genocidul armean. Ceea ce e bizar, pentru că Raphael Lemkin – cel care a inventat termenul de genocid – a devenit interesat de atrocități în masă tocmai sub impactul acestui eveniment, pe când era student.

Se estimează că până la 1.500.000 de armeni au fost exterminați.

„În ziua aceea, în învălmășeala de sânge și răni, i-am pierdut pe mama, pe tata, pe frații și surorile mele, într-un cuvânt, am pierdut tot.
Nu pot să-mi amintesc. Nu vreau să-mi amintesc.” (p. 159)

Volumul Sonyei Orfalian reprezintă o foarte mică și modestă introducere în subiect. Genocidul armean a fost recunoscut ca atare. A fost o exterminare programatică, plănuită și executată începând cu finalul anului 1914 până la sfârșitul primului război mondial. Exterminarea s-a realizat prin mai multe metode: execuții sumare ale bărbaților, marșuri forțate interminabile pentru mame, copii și bătrâni, înfometare, răpiri, islamizare forțată. Toate metodele genocidare au fost folosite.

„Însetați de sânge, ne atacă iar. Nu există salvare.
Cât putem să fugim, unde să ne ducem? Unui bătrân îi scot ochii, apoi altuia. Femeilor le taie sânii. Taie burțile femeilor însărcinate, iar sângele și părul și cordoanele ombilicale se amestecă laolaltă.
În tot iadul ăsta, m-am pierdut de ai mei.
Am rămas singur.” (p. 80)

„Când mă gândesc la ce am îndurat în timpul deportării, îmi spun că poate ar fi fost mai bine să murim pe loc...” (p. 162)

Dintr-odată, vecinii devin călăi. Comunități care trăiau în pace și înțelegere se transformă, peste noapte, în dușmani de moarte.

„Tata face cazane. Azi-dimineață, când a venit aga în sat și le-a admirat, mama i-a șoptit tatei:
— Dăruiește-i unul.
A trebuit să repete de câteva ori, pentru că tata e surd, ca toți cei care lucrează cuprul.
Așa că, după ce l-a salutat, aga a plecat cu cel mai frumos cazan ieșit din mâinile tatei.
Apoi, noaptea, a venit cu soldații și s-au năpustit asupra lucrurilor noastre.” (p. 152)

„Dimineață parcă a venit sfârșitul lumii.
Ușa casei a fost dărâmată. Nu voi uita niciodată zgomotul loviturilor.
Și azi, dacă aud un zgomot puternic, inima îmi stă în loc.
Primul pe care îl văd intrând în fugă e vecinul, urmat de soție și de fetele lui. Parcă-s posedați de diavol, se duc în bucătărie și fură farfuriile, tacâmurile, tigăile, sitele.” (p. 107)

„— Să nu vă stabiliți niciodată într-o țară în care există minarete, asta le tot repetă soțul meu copiilor noștri.” (p. 96)

O parte dintre victime au fost copii. În logica exterminării, aceștia erau priviți ca o amenințare: fiind martori ai crimelor comise împotriva familiilor lor, se considera că ar fi putut căuta răzbunare la maturitate. În același timp, pentru un regim care dorește să elimine un popor, este imperativ să distrugă orice posibilitate de perpetuare a acestuia. Unii copii, dacă nu mureau de la epuizare, foame și boli în timpul strămutărilor – adevărate marșuri ale morții –, erau răpiți, plasați pe lângă familii de turci pentru a îndeplini treburi casnice, forțați să-și uite familiile, originile și religia. Cei care au avut șansa să supraviețuiască, au fost recuperați ulterior de organizații caritabile.

„De pe acoperișuri se revarsă turcii. Sunt în casă, au intrat din curte.
Prima victimă din familia noastră e ultimul sosit. Brutele l-au smuls din brațele mamei și l-au înjunghiat în fața noastră.
Mama leșină.
Noi piuim pe lângă ea ca niște pui de găină care au văzut vulpea.” (p. 98)

„Nu mi-am dat seama că surioara mea a murit.
O femeie se apropie și mi-o ia din brațe.
Îi dă deoparte păturica.
— Sufletul ei s-a urcat la ceruri.
Îi face semnul crucii pe frunte.
Iau fetița din brațele femeii.
Trebuie să o îngrop, așa cum am văzut că fac alte femei.
Pentru asta trebuie să mă opresc, dar nu pot.
O să aștept până la următoarea oprire. N-am s-o las să ajungă hrană pentru animalele sălbatice.
Nu privesc pe nimeni în ochi.” (p. 207)

Să culegi mărturii la un secol distanță nu este o sarcină ușoară. Rezultatele sunt discutabile. Aici nu avem, de fapt, mărturii în sensul adevărat al cuvântului, ci mai degrabă niște frânturi de amintiri. Emoționante, dar fragmentate. Valoarea lor documentară este discutabilă; cartea este utilă doar ca punct de plecare.

Capitolul care prezintă contextul istoric (de Yves Ternon) și postafața (de Gerard Chaliand) sunt foarte utile.

[Cititoare Calatoare · Rating 5 out of 5]

Pe lângă emoția pe care mi-a transmis-o, cartea mi-a lăsat și o întrebare care nu-mi dă pace: de ce despre genocidul armean se vorbește atât de puțin? De ce nu ocupă același loc în memoria colectivă precum Holocaustul? Nu pentru a compara două tragedii care au distrus milioane de vieți și nu pentru a spune că una este mai importantă decât cealaltă, ci pentru că și victimele armene merită să fie cunoscute, comemorate și să nu fie uitate.

Gasiti recenzia completa pe pagina mea de instagram @reading_on_my_way

[Iulia · Rating 4 out of 5]

"Sunt condamnat să privesc înapoi.Privesc înapoi ca să văd de unde vin.
Și nu văd nimic…

Cine m-a legănat? Cine m-a iubit?
Care e numele meu adevărat?
Condamnarea mea este eternă."

[Teodora · Rating 5 out of 5]

5/5 ⭐

Marcant şi înduioşător...nimeni nu ar trebui să trăiască ororile pe care aceşti copii au încercat să le uite.

[Diana Marinescu · Rating 4 out of 5]

O carte pe care o citești în câteva ore, cu un limbaj extrem de simplu și propoziții scurte în stilul compunerilor scrise copii. Cu toate acestea, una din cele mai apăsătoare cărți citite de mine vreodată, o mărturie cumplită despre genocidul comis de turci între 1915-1917 când peste un milion de armeni au fost uciși cu brutalitate în Anatolia și alte părți ale Imperiului Otoman. Cartea este cu atât mai dură cu cât adună mărturii ale copiilor supraviețuitori ai masacrelor. Povestea genocidului spusă prin ochii copiilor. Imaginile evocate sunt înfiorătoare - aviz persoanelor extrem de sensibile.

Redau câteva fragmente din carte (attention, spoilers below!):

"Convoiul e departe iar paznicii sunt ocupați, le violează pe fetele care merg în fața noastră. Din când în când vedem câte una la pământ. Moartă. Nemișcată. Are burta despicată și cordonul ombilical legat de copilul pe care îl purta."

"Am limba umflată de sete, buzele crăpate. Văd femei care urinează și își beau urina. Calul unui soldat a început să urineze și una din ele a alergat sa îi bea urina, dar a fost oprită dintr-un foc de armă. Femeia a căzut, iar calul a urinat pe ea."

"Fug. Trec prin fata bisericii noastre. Din ea se ridica flăcări mari. Biserica e plina de oameni care au vrut să se adăpostească în ea. Jandarmii au baricadat ușile. Grăsimea trupurilor arse se scurge pe sub ușă."

"Celor doi vecini ai noștri le scot ochii, le taie urechile și nasul, apoi îi ard de vii. Bebeluși... Iau doi bebeluși, îi smulg din brațele mamelor. Îi bat în cuie pe crengile copacilor, îi crucifică. Crengile pomilor care dădeau fructe au devenit crengi pentru tortură. Se plimbă printre noi cu crengile pe care se leagănă bebelușii crucificați".

"Prima victimă din familia noastră e bebelușul. Brutele l-au smuls din brațele noastre și l-au înjunghiat în fața noastră. Mama leșină. Noi piuim pe lângă ea ca niște pui de găină care au văzut vulpea."

"Fetița asta are doar opt ani. Mama ei țipă, dar loviturile curg potop. (...) Aprind un foc, au tăiat o bucată din brațul fetiței și o pârpălesc. Unul din ei o apucă pe femeie și o obligă să mănânce din carnea fetiței ei."

"Am zece ani și văd lucruri ce nu se pot povesti. Fluviul e plin de leșuri ce se rostogolesc duse de curent. Unele se scufundă pentru a se ridica la suprafață ceva mai departe. Cu ajutorul unor bețe lungi, kurzii îi țin pe cei încă vii cu capul și apă ca să-i înece. Mulți se aruncă în apă cu copiii mici în brațe ca să scape de cruzimea lor."

"Văd cum mamele le dau copiilor otravă înainte să ia ele restul".

"Tata s-a hotărât. Își va ucide copiii cu propriile mâini, n-o să le dea turcilor satisfacție. Ne adună în beci și dă foc la paie. Eu sunt cea mai mare, iar frățiorii și surioarele mele se agață de mine plângând. Mor cu toții."

"Măi bine muream decât să trăiesc ce am trăit".

[Claudia Șerbănescu · Rating 3 out of 5]

Înfiorător! De fapt, nici nu știu care ar fi cuvântul al cărui superlativ absolut să exprime oroarea trăită și mărturisită de supraviețuitorii genocidului executat de reprezentanții statului turc și de complicii săi asupra populației armenești în 1915.

[ZambileȘIunPICdeSOARE · Rating 3 out of 5]

3 nu e o nota, pentru aceasta carte e mai mult o stare de spirit. Eu cel putin nu i pot da o nota, nu mi se pare firesc sa fac asta avand in vedere ca sunt povestile unor oameni reali, care erau copii atunci cand a inceput genocidul impotriva armenilor și care au trecut prin atatea suferinte. O carte care iti da putin insight despre momentele grele prin care au trebuit sa treaca, si despre violentele pe care un popor poate sa le faca impotriva altuia. Cum pot dezumaniza unii oameni alte fiinte, doar din cauza unor trasaturi distincte, din cauza religiei, a dialectului. I hate it. O carte care merita citita, avand in vedere ca acum se petrece un genocid asupra poporului Palestinian, si in fata caruia multe persoane raman pasive sau chiar transmit faptul ca astfel de omoruri, de acte violente si absolut gretoase, la care noi real nici nu ne am putea gandi din, suferinte prin care ei trebuie sa treaca sunt intr un fel explicate sau intelese. Eu nu pot inteleg, nu am putut si nu o sa pot niciodata sa inteleg cum poti sa faci asa ceva altui om. Si nu exista un motiv destul de bun, vreodata pe lumea asta, care sa motiveze violentele pe care un popor sa le faca asupra altuia. Suferintele prin care au trecut persoanele, copilaria rapida, membrii familiei morti pe care au trebuit sa i paraseasca, violurile, torturile.... si prin care unele popoare inca trec si in ziua de azi. Foarte incoerent acest text, da nu pot exprima in scris indignarea pe care o simt in acest moment si neputința.

[Milchis · Rating 5 out of 5]

O carte sfâșietoare care ne aruncă în vâltoarea atrocităților Genocidului Armean prin ochii celor mai vulnerabili: copiii.

Nu sunt simple povești, ci strigăte de durere care imploră memoria și dreptatea. Cu o claritate tulburătoare, ne reamintesc de cruzimea implacabilă a omului și de fragilitatea vieții.

O lectură obligatorie, o călătorie dureroasă, dar necesară, spre înțelegerea atrocităților din trecut și a responsabilității noastre de a preveni repetarea lor.

Este o carte care te va marca profund.

[Daniel · Rating 5 out of 5]

Nu există cuvinte… nici lacrimi suficiente…

Aș spune că mă doare sufletul dacă nu m-aș îndoi de existența lui. Poate e suficient să spun că mă doare conștiința? Sau istoria? Sau poate specia?


Nu. Nu e suficient.

[Bogdan Neagu · Rating 3 out of 5]

Un eveniment istoric care merita sa fie cunoscut mai in profunzime, atat la nivel individual cat si la nivelul societatii. Contextul istoric prezentat in introducere mi s-a parut o lectura mai utila decat marturiile propriu zise.