Exilarea din cuibul tău natal este o tragedie. Soţia, suferindă de mai mulţi ani, căzu la pat şi m-a rugat să o las să moară acasă. Nu mai exista nicio speranţă. Urma cumva să ne despărţim, dar, Doamne Sfinte, cum să-ţi iei rămas-bun de la cea care a fost jumătatea ta o lungă viaţă de om? La Petersburg, acasă, în zilele grele, сînd ne cuprindea tristeţea şi disperarea, ne citeam deseori cu glas tare ceea ce era mai interesant. Tocmai primisem Novîi mir cu romanul Biserica Albă. Soţia m-a rugat să-i citesc. Şaisprezece capitole, şaisprezece seri de neuitat. La sfîrșitul celui de-al şaisprezecelea capitol, cum am terminat lectura, a zîmbit, a închis ochii şi sufletul ei a plecat la Domnul.
M-aţi ajutat să-mi iau rămas-bun de la cel mai scump om pe care l-am avut în viaţa mea. Vă mulţumesc.
Efim Etkind, filolog, profesor la Sorbona, fost disident sovietic
Ion Panteley Drutse was born in the village of Horodishte Dondusheny district, Moldova republic in 1928. He graduated from the higher literary courses of the Institute of Literature "A.M. Gorky" of the Union of Writers of the USSR. He began his literary career in 1953 with his collection of stories In Our Village, followed by A Story of Love next year. During three decades there appeared many novels, stories, plays and books for children: The yearning for People, Ant's Story, Trofimash, The Big Sitting Room, From Green to Green, The Belfry, The White Church, The Birds of Our Youth and others. He was awarded the State Prize of Moldova as a playwright and prose writer. He is a member of Moldova's Union of writers but he lives in Moscow.
Ion Druță (n. 3 septembrie 1928, satul Horodiște, județul Soroca, în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova) este un scriitor moldovean. A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură "Maxim Capsa" al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1960 locuiește la Moscova, Rusia. Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele sale, adunate în 4 volume, "Frunze de dor", "Balade din câmpie", "Ultima lună de toamnă", "Povara bunătății noastre", "Clopotnița", "Horodiște", "Întoarcerea țărânii în pămân t", "Biserica albă", "Toiagul păstoriei" ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii naționale contemporane. Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, pentru piesa "Casa Mare", nuvela "Ultima lună de toamnă" și romanul "Balade din câmpie" (prima parte a dilogiei "Povara bunătății noastre"), Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova (la 30 decembrie 1992). A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 ("Moldova Literară" din 26 iulie 1995). Creația druțiană este apreciată de contemporani. După cum menționează Mihai Cimpoi, "Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță... este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul". În anii regimului totalitar comunist, Ion Druță a avut curajul să se ridice deasupra principiului abordării realității de pe pozițiile de clasă. La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat pe anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. [1] Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, „La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele „Frunze de dor”, „Povara bunătății noastre”. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicând și în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică și dramaturgie.
In sfarsit am terminat... "Biserica alba" e o carte mai complicata datorita duplicitatii sale de motive, dar o carte cu o bogata valoare istorica. Romanul relateaza perioada secolului al XVIII-lea din perspectiva a doua personaje antagonal opuse: Ecaterina cea Mare si Ecaterina "cea Mica". Druta surprinde naravurile inaltei societati ruse, ipocrizia si prejudecatile acelei vremi. Pe de alta parte o avem pe Ecaterina din Ocolina, o taranca focoasa si indaratnica ce are un ideal- de a inalta o biserica in satul de bastina. Citind, ai impresia ca esti spectatorul celor scrise. Empatizezi cu taranca, care luata peste picior de visul sau ireal, este femeia plina de curaj ce sfideaza lumea prin cuviosenia sa, in ciuda tuturor piedicilor. In roman se intalnesc o serie de batalii ruso-turce si personalitatile vremii. Autorul da cortina la o parte, demascand falsele valori ce sporesc nimicnicia lumii.
Prima parte a cărții e cam greu de citit... dar pun 4 steluțe pentru cea de-a doua parte, care captivează.) Nu pot spune că e preferata operă din seria Druță)
I think this book is very boring and hard to read.I could not finish it for 5 months, I had to make big pauses to read another books to calm down my head.It is the worst book I have ever read in my life. I will never touch one of Drutsa`s books again >:(
Ion Druta ramane unul dintre scriitorii mei preferati din copilarie. Fiecare opera a sa stie sa joace pe niste corzi sensibile ale sufletului. Dibacia scriitorului de a manui magia cuvintelor te face sa planezi plin prin romanul bogat in evenimente istorice si sa te regasesti in mijlocul evenimentelor descrise. O carte ce merita citita si recitita, in special de iubitorii de istorie.
“Tinereţea e o avere pe care fiecare e liber s-o irosească aşa cum îi place.”
Pros: + povestea satului autentic si a simbolurilor sale; + autenticitatea caracterului uman; + detalii d/e Ekaterina II si Potiomkin vs Tarile Romane vs regim fanariot.
Absolut superbă! Același nume – destine diferite. Ma refer la cele două personaje feminine cu numele Ecaterina din romanul „Biserica Albă” de Ion Druță. Una este o țărancă simplă din Ocolina, cealaltă – regina Rusiei. Una are parte de măreție, de faimă, de glorie și, după părerea ei, nu duce lipsă de nimic (Ecaterina cea Mare). Cealaltă nu are bani, nu are bogății, dar are suflet și tinde să renoveze biserica satului, care a rămas fără părinte din cauza războiului (Ecaterina cea Mică). Romanul este o expresie a credinței. Urmează să vedem puterea rugăciunii asupra unui creștin. Ecaterina din Ocolina este dovadă a faptului că Dumnezeu este mereu alături, dar prin comportamentul ei se accentuează că și noi, în calitate de creștini, trebuie să nu-L uităm, să-L preamărim pe Domnul. Nu trebuie să cerem lucruri lumești, banale. Necesară este bogăția spirituală, nu în zadar tindea țăranca Ecaterina să refacă biserica satului său, altfel spus, lăcașul (casa) lui Dumnezeu. Un alt personaj al romanului este cneazul Potiomkin, mîna dreaptă a reginei Ecaterina. Observăm că acesta are o rugăciune nesinceră, întrucît acțiunile sale nu corespund cu cele spuse. Moartea sa la o margine de drum demonstrează încă o dată că gloria lumească și averile nu ne creează cărarea spre Dumnezeu.