Ion Panteley Drutse was born in the village of Horodishte Dondusheny district, Moldova republic in 1928. He graduated from the higher literary courses of the Institute of Literature "A.M. Gorky" of the Union of Writers of the USSR. He began his literary career in 1953 with his collection of stories In Our Village, followed by A Story of Love next year. During three decades there appeared many novels, stories, plays and books for children: The yearning for People, Ant's Story, Trofimash, The Big Sitting Room, From Green to Green, The Belfry, The White Church, The Birds of Our Youth and others. He was awarded the State Prize of Moldova as a playwright and prose writer. He is a member of Moldova's Union of writers but he lives in Moscow.
Ion Druță (n. 3 septembrie 1928, satul Horodiște, județul Soroca, în prezent în raionul Dondușeni, Republica Moldova) este un scriitor moldovean. A absolvit școala de silvicultură și Cursurile superioare de pe lângă Institutul de Literatură "Maxim Capsa" al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1960 locuiește la Moscova, Rusia. Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la începutul anilor '50. Operele sale, adunate în 4 volume, "Frunze de dor", "Balade din câmpie", "Ultima lună de toamnă", "Povara bunătății noastre", "Clopotnița", "Horodiște", "Întoarcerea țărânii în pămân t", "Biserica albă", "Toiagul păstoriei" ș.a. fac parte din fondul de aur al literaturii naționale contemporane. Din 1987 Ion Druță este președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova, post în care a fost ales unanim la Adunarea Generală a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine și medalii, deține titlul de Scriitor al Poporului. În 1967, pentru piesa "Casa Mare", nuvela "Ultima lună de toamnă" și romanul "Balade din câmpie" (prima parte a dilogiei "Povara bunătății noastre"), Ion Druță a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldovenești. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, membru titular al Academiei de Științe a Republicii Moldova (la 30 decembrie 1992). A fost inclus în lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 ("Moldova Literară" din 26 iulie 1995). Creația druțiană este apreciată de contemporani. După cum menționează Mihai Cimpoi, "Prin caracteristicile ei esențiale, opera lui Ion Druță... este în total o expresie a rezistenței spirituale și morale în fața a tot ce subminează naționalul, umanul, sacrul". În anii regimului totalitar comunist, Ion Druță a avut curajul să se ridice deasupra principiului abordării realității de pe pozițiile de clasă. La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat pe anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea culturii și literaturii naționale și universale. [1] Ion Druță a lucrat la ziarele „Țăranul sovietic”, „Moldova socialistă” și la revista „Femeia Moldovei”. Primul volum de schițe și nuvele, „La noi în sat”, apare în anul 1953, urmat de alte lucrări de proză scurtă și de romanele „Frunze de dor”, „Povara bunătății noastre”. În anul 1969 se stabilește cu traiul la Moscova, publicând și în limba rusă mai multe volume de proză, eseistică și dramaturgie.
Nu cred ca există un alt scriitor care să descrie atît de bine oamenii care populează spațiul basarabean, decât Ion Druță. Or, ciuturenii reprezintă întocmai înfățișarea bunătății poporului moldav, care închinându-se veacuri la "stăpâni" de tot soiul, au rămas fără personalitate, fără grijă față de semeni, fără unitate, fără credință, fără...suflet. Bunătate transformată într-o povară, care a adus cu sine multe necazuri și impedimente în calea dezvoltării armonioase a petecului de pământ, numit astăzi Moldova. Un roman de excepție, care invită cititorul la o "regîndire" a vieții care ne e sortit să o ducem în spate, a scopurilor ce ne le propunem, a valorilor neamului nostru...
O operă care impresionează prin simplitatea dar și prin profunzimea ideilor, idei care pun în evidență valorile neamului nostru. Druță prezintă într-o manieră povestitoare întreaga soartă a acestui popor, cu bune și rele, cu bucurii și tristeți. Pe de-o parte avem soarta chinuită a strămoșilor noștri în timpul celor două războaie mondiale, cu foametea; iar la celălat pol găsim tot tezaurul neamului, cu toate tradițiile și obiceiurile lui. Ce melancolie am simțit citind paginile în care Druță descrie frumoasele noastre tradiții, cumetrii și nunți; în mod special am apreciat măiestria cu care sunt condeiate datinile sărbătorilor de iarnă. Am putut intrevedea acea dragoste profundă față de vatra neamului, pămînt, tradiții, valori etnice și culturale... PS Dacă încă nu ați citit opere ale scriitorilor moldavi (care conțin pe-alocuri regionalisme), începeți cu Druță🙂
"Dar, vai, frumoasele noastre vise, care ne tot țin pe pământ de azi pe mâine şi ne tot luminează la fiece pas, mai bine nu le-am vedea odată împlinite, căci atunci când se împlinesc , îți vine să-ți plângi de milă..."
Ion Druta a incetat din viata in 2023 si am ascultat la RRC multe emisiuni despre activitatea lui literara si analize asupra scriiturii sale. Din pacate literatura basarabeana este mai putin cunoscuta la noi, mai ales literatura din perioada sovietica. Iata cateva motive care m-au determinat sa dau atentie acestei carti. In Povara bunatatii noastre, Druta este un adevarat pictor al satului basarabean. Creioneaza foarte plastic viata unui satean, Carabus, din tinerete pana la moarte. Personajul principal traverseaza diverse etape dificile: 2 razboaie, nationalizare, moartea celor 2 baieti in razboi, instrainarea fata de familia fetei, fata de lumea satului, neintelegerea "lumii noi" sovietice. Dar nu se indeparteaza de pamant, de misiunea lui de taran (pana la final ramane legat de cultura de porumb din gradina). De remarcat este prezenta vie a SATULUI in viata personajelor, puternic personalizat, vazut chiar ca un personaj activ ("Ciutura zambea de necaz si ba-l asculta, ba nu-l mai asculta pe Onache Carabus"). Din pacate exista in carte pasaje cu ceva iz de cultura sovietica, propagandistica, dar de fiecare data cand citesc carti scrise in perioada comunista ma gandesc la faptul ca acesti autori au fost nevoiti sa introduca astfel de fragmente in lucrarile lor pentru a putea supravietui literar. Altfel nu se putea trai...
"Omul e o făptură cerească născută pentru a primi viața ca o minune, ca o sărbătoare, și în ziua când sufletul nu se va mai putea rupe de la pământ, nu va mai putea zbura peste zările albastre, viața omului va fi coborâtă la nivelul vieții unei gloabe, nedeosebindu-se prin nimic de ea." "...pământul este vatra și soarta unui popor."
"Povara Bunătății Noastre" este o carte remarcabilă care explorează complexitatea umanității și impactul bunătății în viața noastră. Cartea nu doar explorează generozitatea în sensul său obișnuit, ci și povara emoțională și morală a alegerilor pe care le facem.
Well, an amazing book...And what an amazing author! Or, as his mostly uncultured fellow countrymen would have put it themselves: ''Bravo, domnule Druță, ați fost bravo!''
Cred ca nimeni altcineva nu a putut sa scrie atat de frumos despre despre destinul poporului basarabean,despre valorile si oamenii care au locuit si locuiesc pe acest pământ, asa cum a facut-o Ion Druță. "...pământul este vatra si soarta unui popor." "Dacă, în schimbul acelei minuni, mi se cere să calc in picioare darul măsurii , unul din cele mai mari daruri cerești,eu zic anatema, rămân fără minune. Dacă,în schimbul acele minuni, mi se cere să uit povața străbunilor-nimic prea mult - eu zic iară: anatema! Mai bine fară minune. Dacă,în schimbul acele minuni, mi se cere stingerea neamului ,eu zic : lăsați-mă în pace..."
"Frica-iată unul din dușmanii de căpătâi ai existenței umane. Frica îl macină, îl stinge, îl prostește pe om, și cel care până mai nu demult le înfrunta ușor pe toate, acum, deodată, începe a se lăsa pe tânjală. Că, ziceau cei deștepți și fricoși, dacă scris îți este s-o tragi, ai s-o tragi până la urmă."
Citeva cuvinte care redau întreaga noastră existență într-o poveste fascinantă:
"O zare rotundă de horboțică albastră,întinsuri largi,fermecătoare, o soartă grea şi încurcată,un sufler blînd,împovărat de propria sa bunătate - atîta primeşte cîmpeanul în ziua naşterii sale,atîta poate porunci pe patul de moarte,caci vede sfîntul Dumnezeu - nici mai mult n-a avut,nici mai puțin n-a vrut să aibă."