Dostoievski

by Henri Troyat, Marina Vazaca (translator)

Biografia lui F.M. Dostoievski scrisă de Henri Troyat îmbină strâns viața și opera marelui scriitor rus, punând în lumină legăturile subterane dintre cele două. Fascinat în egală măsură de figura complexă și controversată a lui Dostoievski și de universul romanelor sale, Troyat zugrăvește o existență care, prin zbuciumul și dramatismul ei, nu este cu nimic mai prejos de cea a eroilor dostoievskieni. Proiectate pe fundalul transformărilor prin care trecea Rusia în secolul al XIX-lea, episoadele acestei vieți își dezvăluie treptat implicațiile și semnificațiile profunde: copilăria și adolescența scriitorului, a cărui mamă este răpusă de timpuriu de ftizie și al cărui tată autoritar avea să fie ucis de propriii iobagi; anii de tinerețe, când Feodor Mihailovici este arestat împreună cu grupul Petrașevski, condamnat la moarte și iertat în fața plutonului de execuție, apoi trimis la ocnă în Siberia; maturitatea, marcată de cele două căsătorii, dar și de pasiunea pentru Apollinaria Suslova, de epilepsie și de patima jocului, cu scrierea romanelor care l-au consacrat și recunoașterea târzie a geniului său. Portretul lui Dostoievski, realizat cu minuțiozitate pe baza unui bogat material documentar, crește astfel pe nesimțite până ajunge să dobândească proporțiile unei veritabile fresce a epocii.

Genres: Nonfiction

488 pages, Paperback

First published January 1, 1940

About the author

Troyat was a French author, biographer, historian and novelist.

Troyat was born Levon Aslan Torossian in Moscow to parents of Armenian descent. His family fled Russia in anticipation of the revolution. After a long exodus taking them to the Caucasus on to Crimea and later by sea to Constantinople and then Venice, the family finally settled in Paris in 1920, where young Troyat was schooled and later earned a law degree. The stirring and tragic events of this flight across half of Europe are vividly recounted by Troyat in 'Tant que la terre durera'.

Troyat received his first literary award, Le prix du roman populaire, at the age of twenty-four, and by twenty-seven, he was awarded the Prix Goncourt.

Troyat published more than 100 books, novels and biographies, among them those of Anton Chekhov, Catherine the Great, Rasputin, Ivan the Terrible and Leo Tolstoy.

Troyat's best-known work is La neige en deuil, which was adapted as an English-language film in 1956 under the title The Mountain.

He was elected as a member of the Académie française in 1959. At the time of his death, Troyat was the longest serving member of the Academy.

From Wikipedia

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 3 out of 5]

Cînd a publicat biografia, în 1940, Henri Troyat nu mai putea cerceta arhivele rusești, care oricum erau inaccesibile unui exilat. A folosit, așadar, cărțile deja publicate, nu puține, și biografiile mai vechi (cea a lui Grossman). S-au păstrat scrisorile lui Dostoievski, o parte din manuscrise, carnetele de lucru, amintirile soției sale, Anna Grigorievna. În 1920, fiica lui, Liubov Dostoievskaia, a publicat un volum biografic (o traducere engleză poate fi consultată aici: https://archive.org/stream/fyodordost...). Henri Troyat a studiat cu atenție această literatură. A rezultat o biografie credibilă, însoțită de comentariul principalelor romane.

F.M. Dostoievski nu a avut o viață obișnuită și nici nu a fost un om foarte comod (să ne amintim de Karmazinov din romanul Demonii). Și-a făcut dușmani în mod gratuit (Turgheniev, Strahov, chiar Tolstoi) și aceștia i-au răspuns cu aceeași măsură. Cel mai odios a fost Strahov (el a lansat minciuna că Dostoievski a fost un pedofil), dar nici Turgheniev sau Tolstoi nu s-au lăsat mai prejos. Pentru Turgheniev, Dostoievski a fost marchizul de Sade al rușilor. Aprecierea e o neghiobie. Tolstoi s-a mulțumit să afirme că opera lui Dostoievski nu va supraviețui pentru că e „plin de defecte”, în deosebire de literatura lui Turgheniev care e ireproșabilă (p.481). Nu e clar dacă se referă la operă sau la om. Constatăm încă o dată că scriitorii nu se prea iubesc între ei, invidia și resentimentele nu-i ocolesc și, adeseori, se exprimă doar ca să-și țină gura deschisă ori să repare vanitatea unui prieten. Invidia e firească, mărturisirea ei - o prostie.

Comentariile lui Henri Troyat sînt convenționale și nu depășesc nivelul considerațiilor lui Berdiaev (de ordin mai degrabă ideologic și creștinesc). Crede că Dostoievski a fost, printre altele, și „un vizionar epileptic” (p.483). E mai interesat de ideile autorului decît de aspectul estetic al romanelor sale, singurul care contează cu adevărat. Nici criticii contemporani cu Dostoievski nu au fost mai subtili. Viktor Burenin găsește, pur și simplu, că Idiotul este o scriere absurdă, un eșec total, un roman incomprehensibil (p.355).

Din păcate, Troyat nu grafiază corect numele „marii păcătoase”, Nastasia Filipovna (se scrie obligatoriu cu doi de p), și nici traducătoarea nu o face (pp.349-352). Ivan Stavroghin nu poate fi decît Nikolai Stavroghin (pp.375-377). E ciudată această eroare (nimeni n-a văzut-o, nici traducătorul, nici redactorul de carte). Pentru cine a citit amintirile Annei Grigorievna, ea nu poate fi caracterizată ca o „prostuță”, care „a rămas în afara laboratorului dostoievskian” și „a iubit omul fără să înțeleagă artistul”, cum scrie Troyat într-un acces de misoginie (p.315). Prezentarea e nedreaptă (ca să vorbesc blînd). Mai sînt și alte considerații discutabile, le voi comenta altă dată...

În treacăt fie spus, Henri Troyat a redactat 34 de biografii (Tolstoi, Gogol, Goncearov, Cehov, Turgheniev, Gorki, Țvetaeva, Pasternak, Verlaine, Baudelaire etc.). În 2003, biografia consacrată metresei lui Victor Hugo, Juliette Drouet, s-a dovedit a fi un plagiat. Henri Troyat a trebuit să plătească o „amendă” de 45.000 de euro. Bătrînul academician s-a făcut de rîs...

[Liliana · Rating 4 out of 5]

Au trecut mai bine de trei decenii de cand am citit cartile cele mai importante ale lui Dostoievski, fara sa fi citit nicio biografie, nimic despre el. Am decis sa le recitesc incepand cu biografia lui Troyat.

[Irina Constantin · Rating 4 out of 5]

Henry Troyat " Dostoievski"
500 pagini

Deși am terminat-o luna trecută cu greu m-am hotărât sa scriu despre această carte,  lectura ei a fost o călătorie unică,  totală, prin geniul operei dostoievskiene pe care o îndrăgesc atât de mult, care face parte din ființă mea spirituală ca un element primordial a lecturilor mele fundamentale care m-au format.
  De la început intram în monotonia firească și sordida a familiei Dostoievski, părinții lui Feodor Dostoievski,  o familie bine construită și axată pe regulii stricte impuse fraților Feodor și Mihail singurii școlari din familie care li se da o pregătire literară,  morală, etică și religioasă amănunțită  prin citirea zilnica a Noului și Vechiului Testament, cu un program conservator și strict al rugăciunilor de dimineața și seară la care copiii Dostoievski trebuiau să asiste stând numai în picioare fără să se sprijine de nimic,  orice încălcare a regulilor obișnuite semnaliza o lovitură de nuia...
Feodor, prin prisma mamei sale îi descoperă încă din pre-adolescența pe Voltaire,  Hugo, Dickens, Walter Hugo,  Schiller, Pușkin,.toți sunt citiți și recitiți de frații Dostoievski,  discutați la lecțiile casnice de literatura, studiați în amănunt cu interes și perspicacitate, iată de unde avea mai târziu să izvorasca noul geniul complet,  dintr-o paletă unică  creată și insuflata minuțios de familia intelectuala a scriitorului.
O biografie măreață, desăvârșită, totală prin care asistăm la crearea marilor opere literare universale semnate de titanul geniului epileptic- Feodor Dostoievski!
Cartea reprezinta o îmbinare reușită dintre viața personală a scriitorului și opera sa edificatoare,  patologică,  tragică prin "subteranele" sale  întunecate, misterioase, neștiute de nimeni,dar însușite aproape complet de personalitate marelui creator al sau, Troyat sugerează ca toate personajele protagoniste ale cărților sale sunt de fapt el, însuși Dostoievski, care posedă multiple personalități,  de la criminalul și insidiosul Raskolnikov, cu caracterul său justițiar de a-și face dreptate singură într-o societatea mutilata de premize bolnave unde sufletele cu adevărat curate zac într-o sărăcie mizera, până la bipolaritatea complet sordida dintre frății Karamazov, Dimtrii și Alioșa, ambele firi total opuse din monumentala operă "Frații Karamazov"  reprezintă de fapt însăși personalitățile multiple ale lui Feodor care se combat între,  se sfâșie, se rostogolesc sângerând abundent pe un câmp de luptă și nu câștiga nimeni la sfârșit  pentru că nu există niciun final concret al acestei intrigi devastatoare și incomplete...
Lupta din sprit și  trup, dintre senzorial și spiritual, o obsesie cu care a luptat toată viață chiar Dostoievski evocata prin cei doi frați Karamazovi: Alioșa fire smerită,  blândă,  monastica în contrast cu desfrânatul, ateul, păgânul Dimitrii.
Smerdeakov cel de-al patrulea frate nelegitim din Karamazovi,
va înfăptui cu adevărat marea crima și deci va câștiga liber procesul "abolirii" lui Dumnezeu,  o ipostază nietzscheana, de parca scriitorului l-ar prezice pe Nietzsche în avans cu câteva decenii, așa cum visa chiar Dostoievski în ce-a de-a treia carte care nu a mai apucat sa o scrie,  volumul trei al Fraților Karamazov,  unde Alioșa ar fi devenit socialist și ateu dacă i-ar s-ar fi permis impactul brut și neașteptat al desprinderii de Dumnezeul rus atât de adulat de însuși Dostoievski în întreaga operă a sa.
Dostoievski și-ar fi dorit uneori ca tatăl său să moară,  pe când era student și avariția tatălui sau bețiv îl lăsa desculț la propriu în plină iarnă siberiana, el a dorit inconștient crima asta și ea s-a înfăptuit,  tatăl lui Dostoievski este omorât de iobagi la beție,  tânărul Feodor va purta mereu cu el acest cadavru patern,  desfigurat și nevăzut niciodată de el,  o "crima" incompletă între fiu-tată care va răsuna violent în mai toate romanele notabile ale lui Dostoievski de la Crimă și pedeapsă,  Demonii, Frații Karamazov, Idiotul. Ca dovadă a pedepsii supreme, Dostoievski va avea primul episod de epilepsie chiar după moartea tatălui sau, culminând cu al doilea după sentința dată și anulată a eșafodului,  a condamnării la moarte de la care tocmai scăpase neîncrezător...
Biografia Dostoievski aduce în prim plan marele romane ale geniul rus universal și etern, profetic și nemărginit, Feodor Dostoievski o personalitate remarcantă al secolului al XIX-a sustras dintr-o Rusiei țarista,  locul în care i-a fost  dăruit tronul literar, faima și moartea, Turgheniev îl numește "Marchizul de Sade al rușilor " de fapt rivalitatea dintre cei doi s-a conturat tot mai mult pe parcurs,  cel care aduce inovația în noul roman rus occidental  prin "Părinți și copiii",  Turgheniev îl derută dese ori pe Dostoievski fățiș sau pe ascuns,  îl considera un scriitoraș de primă mână, slab de înger și de condei care nu-și poate ține crizele maladive sub control fără a le mai înșira cu atâta impudoare pe foaie...
Prin Henry Troyat cu "Dostoievski" asistăm la un spectacol grandios a supremației geniul dostoievskian elogiat în amănunt, eul personal a lui Dostoievski care ni se oferă total,  liber, onest, nefalsificat în toată puritatea declamatoare a firii sale profetice,  în mania sa patologică,  angoasanta până la delir, omul cu o statura mijlocie, fruntea lată și  vocea cavernoasa aproape șoptita extrasa parcă dintr-un cerc al infernului dantian, așa este descris la chip Dostoievski , omul " subteranele " un lait-motiv denunțat dese ori în nuvelele scriitorului începând cu "Însemnări din subterană " care evoca tipologia omului apatic,  neînțeles, însingurat,  rebel, dar potolit,  nonviolent pentru că nu mă are voința de a lupta,  el s-a închis singur,  s-a autocondamnat temniței impuse, nu mai vrea nimic, nu mai cere nimic,  așa era însuși tânărul Dostoievski până la debutul său literar răsunător de la 24 de ani cu "Oameni sărmani ", un succes cu totul neașteptat, o primire parcă ireala, utopica în lumea literară cu  ajutorul lui Belinski. Dar "omul sărman " postura umilă și săracioasa la trup și suflet a omului rus de rând se transformă repede într-un cinic notoriu, plin de sine și arivist,  obsedat de propriul egou și de dubla personalitate  ce se prezintă în următoarea nuvelă publicată de Dostoievski "Dublul " sau "Omul dedublat" prin care scriitorul face o promenadă satirica prin tipologia umană ale vremii în care trăiește dar și a actualității noastre chiar și după aproape două secole de la publicare.
  Figura geniului profetic, a lui Feodor Dostoievski. se adeverește tot mai mult în textul lui Troyat,  se conturează apostolic și capătă dimensiuni apocaliptice cu o vigoare titanică,  "marchizul de Sade " al rușilor cu adevărat posedă afluențele unui nou astru apusean, depășește arta simplă a unui vizionar de rând,  a unui sim scriitor remarcat până atunci într-o Rusie habnotica care își poartă din urmă încă lumina fumeganda a opaițului...
Viața personală a lui Dostoievski e la fel de patologic definită ca și opera lui, îndrăgostit etern de ființa imposibilă,  căsătorită și foarte cultă madame Apollinaria Suslova,  Fiodor dezvoltă obsesii maladive ajungând în pragul nebuniei și a obsesii jocurilor de noroc, o perioada tumultuoasa e descrisă aici prin prisma maniei unei ruletei rusești, mai degrabă, care îl absorbe cu totul  în ea și-l  toacă psihologic și visceral ca un mecanism stricat  și demonic,  aspecte relevate substanțial în romanul "Jucătorul ".
Prin textul lui Troyat vedem deslușit portretul lui Dostoievski conturat cu minuțiozitate într-o paletă desăvârșită cu lumini și umbre întunecate,  cu averse de cenușiu din care se scurge o întreaga epopee a vieții și morții marelui scriitor și vizionar rus, sfârșitul adeverește o anarhie care stă să ne cuprindă firea,  ca după o încăierare tragică din care ai obținut doar abundența curgerii ireversibile a timpului și a damnarii proprii,  a izolării de sine și de ceilalți ca într-o subterană adâncă. Tragedia subteranele nu se încheie însă aici,  cartea asta, la încheiere, nu poate fi lăsată oricum, nu poate fi închisă și depozitata pe raft înapoi,  ca pe un obiect static,  material,  volumul ăsta simt că nu-l închei aici,  nu-l termin niciodată,  ci doar îl trec de pragul ideilor fundamentale desprinse din el și-l duc într-un repaus existențialist, așa cum am făcut cu toată opera lui F.Dostoievski citită până acum,  lectura ei a fost ca o revanșă a imposibilului pe care l-am menit încă de la prima carte citită "Crimă și pedeapsă ".

[Anna · Rating 5 out of 5]

An exceptional biography of probably the greatest writer ever. We are treated to apt commentaries on the writer's work, to all the light and darkness of his character, inevitably reflected in his oeuvre, and his intense struggle to let light have the last and infinite word.

[Ionescu Alexandru Bogdan · Rating 5 out of 5]

Superbă această biografie, o plimbare prin viața plină de întâmplări al unuia dintre scriitori mei favoriți, era foarte interesat în citirea unei opere, scurte și la obiect despre viața legendei. Deci spre surprinderea mea, Henri Troyat a țesut o narațiune simplă de a lungul poveștii de viață al lui Dostoievski. Toate detaliile m-au copleșit într-un mod bun, bineînțeles. Am învățat foarte multe despre activitatea lui literară, despre care nu am știut înainte, de exemplu articolele din jurnal de scriitor. Am citit două romane de ale sale și planific să citesc, întreaga operă a maestrului. Foarte frumoasă reprezentarea sa. Dostoievski s-a bucurat în timpul vieții sale de celebritate, în urma lucrărilor sale, în moarte a devenit cunoscut, apreciat în întreaga lume pentru valoarea lucrărilor sale în literatura universală.