Tratament Fabulatoriu

by Mircea Nedelciu

„E o spectaculoasă construcţie cu straturi multiple, cu limpezimi şi ambiguităţi care trec unele într-altele pe nesimţite, încît povestea se menţine tot timpul într-un regim bivalent, teoretic realist şi fantastic nu în succesiune, ci simultan! Romanul amestecă existenţa cotidiană concretă, documentabilă, cu ficţiunea halucinatorie, cvasi-mitică, alimentată – pe deasupra – din surse livreşti, totuşi ancorată şi ea în zona posibilului, de vreme ce autenticitatea îi este confirmată de mărturiile credibile ale localnicilor. Mircea Nedelciu patentează astfel o varietate inedită a categoriei fantasticului, rezultată dintr-un – da! – „tratament fabulatoriu” aplicat vieţii celei adevărate. Pînă la urmă, romanul se dezvăluie ca o enormă parabolă a vieţii şi a literaturii, amuzantă ici, neliniştitoare dincolo, profundă, impresionantă. Proză de mare clasă!“

Ion Bogdan Lefter

Genres: Romanian Literature

297 pages, Paperback

First published January 1, 1986

Reviews

[Naia Pard]

va trebui să o recitesc, cândva.

[Mihail Romanescu · Rating 4 out of 5]

Din nou un roman specific perioadei comuniste, care, pentru a fi publicat, spre a scăpa de cenzură, a beneficiat de o prefață, exagerat de amplă și de stupidă, scrisă chiar de autor, în ideea de a „adormi” ochiul vigilent al cenzorilor. Cum autoritățile și-au canalizat energia și interesul asupra acestei prefețe, pe care au retușat-o din greu ca să poată fi publicată, romanul a scăpat „neciopărțit” – exact ceea ce și-a dorit autorul.
Prima ediție a apărut în 1986, cu prefața respectivă, o lungă și obositoare elucubrație cu privire la rolul artei în societate și receptarea textului literar în societatea comunistă, după recomandările și în stilul comunist. A doua ediție, apărută în 1996, a fost publicată însoțită de prefața inițială, spre a demonstra lupta și efortul depus de autor spre a salva romanul și a-l putea publica integral, necenzurat. Prefața inițială e greu de citit pentru un lector contemporan, mai ales dacă nu e familiarizat cu epoca respectivă, dar e instructivă și arată din plin inepțiile unei epoci și a unui regim totalitar, căruia îi lipsea conceptul de artă ca produs estetic, totul trebuind să fie didactic, educativ, în linia și conform directivelor partidului. Prefața nu e absolut necesară înțelegerii mesajului romanului, dar favorizează aprofundarea acestuia sau trecerea lui într-un gen de plan al sensibilului, al neliniștilor și suferinței de a nu putea să te exprimi liber, de a fi, până la urmă, pe multe alte niveluri, constrâns să minți, să fugi de real, să aplici un „tratament fabulatoriu” realității, dacă vrei să supraviețuiești ca om, cu demnitatea și mândria specifice unei ființe superioare și cu adevărat inteligente.
Astfel, Luca – numele nu e întâmplător și trimite, nu o dată, la Biblie și simbolistica aferentă –, un meteorolog obișnuit, e repartizat într-o localitate de munte, în apropierea unui Fitotron, un institut unde se făceau cercetări pe plante, simulându-se, în condiții de laborator, condițiile atmosferice și de mediu specifice diferitelor perioade ale anului, fără nicio legătură cu lumea exterioară – o realitate așadar utopică, ficțională, un tratament fabulatoriu aplicat realității.
În apropiere, se află o comunitate organizată după principii utopice, totul fiind la comun și împărțit în mod egal tuturor. Nu se știe exact dacă societatea aceasta e reală sau fictivă, pentru că e extrem de izolată, iar schimburile cu exteriorul sunt pasagere și clandestine, de la produse la relații interumane, inclusiv sexuale – o altă lume intrată în sfera fabulației.
Luca ajunge în acest spațiu, despre care va povesti ulterior, dar e considerat nebun, un nebun inofensiv și simpatic – cumva, se consideră că el și-ar aplica un tratament prin fabulație, spre a se izola de lume și a supraviețuit unui trecut, care se dezvăluie treptat: din pricina lui, pentru că neglijase un mesaj, moare fosta lui iubită, care vine pe munte, înspre stația meteo, să îl întâlnească, dar e o futună cumplită și ea moare. Progresiv, din prezentul care îi e marcat de relația cu o actriță, soția psihiatrului care îl umărește îndeaproape, fără să i-o spună, se fac trimiteri înspre trecut, înclusiv în istoria locurilor, a modului în care a fost achiziționat conacul în preajma căruia se strânge comunitatea aceea izolată, condusă de un individ idealist, care, încă din copilărie, era fascinat de viața în comun, fără proprietate și perfect echitabilă.
Ițele se țes și se întrețes, romanul aducând uneori, în prim-plan, și imaginea autorului care se transpune în pielea personajului său, pasagele rezervate intertextualității fiind separate de restul textului prin paranteze și persoana I.
„Impresia că oamenii sunt mai greu de suportat de aproape e numai una din multele halucinații ale singurătății.” – p.95
„Sexualitatea adultă, spune Abraș, e ca o tiranie față de sexulitatea infantilă care-i complet democratică! (...) Indiferent dacă din mulțimea de posibilități erotice, toate cu aceeași șansă, pe care le are copilul, maturitaea a ales una zisă normală sau una zisă perversă, aceea se exercită tiranic și le supune pe toate celelalte, le folosește energia și impulsurile numai pentru ea...” – p.139
„Omul scrie pentru că nu e fericit” – teoretizează pe înțelesul agronomului doctorul Abraș. „Fericirea își ajunge sieși, pe când nefericirea poate fi transformată în orice altceva. Cel mai bine e să fie transformată în artă, dar se mai întâmplă să devină ură, dorință de răzbunare, machiavelism etc.” – p.144
„(Personajul este însă și un fel al autorului de a nu accepta că el este chiar atât de urât, redus mintal, lipsit de voință, umil și laș cum i se mai întâmplă câteodată să observe că este. Personajul este un instrument prin care omul – care scrie sau citește – refuză să accepte universul așa cum este el, un fel de a refuza lumea pentru a crea antilumi, deci a gândi viitorul, nemurirea, de ce nu, și a schimba prezentul din această perspectivă și cu ajutorul acestie poziții, o poziție de forță!)” – p.145
„ ... și mezalianța este un fel de metamorfoză, metamorfoza făcută posibilă de copulație.” – p.154
„De către spiritul „serios”, științific, filosofic, politic, economic, religios etc., literatura a fost adesea considerată o astfel de mezalinață – o metamorfoză a spiritului prin plăcerea scrisului.” – pp.154-155
Principiul care stă la baza unei societăți utopice e, de regulă, „o mare idee a omului, aceea de a fi fericit fără a determina astfel nefericirea unui semene al tău...” – p.210

[Victor :P · Rating 4 out of 5]

Cea mai interesantă premisă din literatura română. Mi s-a părut cam grăbit finalul, dar în rest foarte bine executată. Reușește să te țină captivat, cu cele mai ciudate chestii spre exemplu meteorologie sau agricultură, dar și cu personajele interesante și pe care poți să le înțelegi

[Gabriela Oprea · Rating 4 out of 5]

3.5