What do you think?
Rate this book
Herman Melville: Moby Dick
95 pages, Paperback
First published January 1, 1966
5 people are currently reading
58 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
March 14, 2014
great so far.
March 2, 2022
Spune-mi Ishmael. Cu câţiva ani în urmă, nu contează câţi anume, neavând decât câţiva bănuţi în buzunar şi nimic de făcut pe uscat, mă hotărâi să colind mările şi să văd întinderile de apă ale Pământului.
Aşa fac mereu când vreau să alung plictisul şi să-mi pun sângele-n mişcare. Când zâmbetul de pe buze prinde a se schimonosi batjocoritor şi sufletul îmi îngheaţă ca într-o lună rece şi jilavă de noiembrie, când mă trezesc oprindu-mă lângă vreo casă funerară sau în coada vreunui cortegiu, dar mai ales atunci când gândurile negre mă copleşesc de-mi vine să ies în stradă şi să dobor cu bună ştiinţă pălăriile celor ce-mi ies în cale, atunci socotesc că a venit vremea să plec pe mare cât mai repede cu putinţă.
În loc să-mi pun ştreangul de gât sau, ca filosoful Cato, să mor de propria-mi sabie, eu mă îmbarc liniştit pe o corabie. De altfel, nu e lucru de mirare. Toţi oamenii, deşi poate nu-şi dau seama, nutresc la un moment dat în viaţa lor aceleaşi sentimente faţă de mare.
Priveşte oraşul-insulă Manhattan, cu cingătoarea lui de porturi ca insulele indiene împrejmuite de corali, cum e înconjurat de undele negoţului! Şi-n stânga, şi-n dreapta, străzile te duc spre apă. Docurile sunt bateria de unde-şi trage oraşul forţa. Aici, măreţul şi nobilul oraş e răcorit de briză şi spălat de valuri ce nu se văd de pe continent. Priveşte spectacolul talazurilor ce lovesc înspumate malul!
Plimbă-te prin oraş într-o după-amiază plăcută de sâmbătă. Mergi de la Corlears Hook la Coenties Slip şi de acolo mergi spre miazănoapte pe Whitehall. Ce se vede? Ca nişte santinele împrăştiate prin oraş vezi oameni înţepeniţi în visele lor marine. Unii se sprijină de stâlpi sau stau cocoţaţi pe chei, alţii privesc peste parapetul navelor chinezeşti sau din vârful catargului, aruncând ocheade orizontului oceanic. Dar aceştia sunt oameni ai uscatului, ce în restul zilelor zac în închisorile lor de cherestea şi mortar, legaţi de tejghele, ţintuiţi de scaune şi înlănţuiţi de birouri. Te întrebi atunci: cum vine asta? S-o fi uscat Pământul? Ce caută aici?
Priveşte cum se apropie mulţimi ce se îndreaptă cu pasul hotărât spre apă, de parcă toţi sunt chitiţi să se arunce, căci doar pe malul ud găsesc alinare. S-au săturat să lâncezească la adăpostul hangarelor de ici şi colo şi simt nevoia să se apropie de apă, mai-mai să cadă-n ea.
Aşa fac mereu când vreau să alung plictisul şi să-mi pun sângele-n mişcare. Când zâmbetul de pe buze prinde a se schimonosi batjocoritor şi sufletul îmi îngheaţă ca într-o lună rece şi jilavă de noiembrie, când mă trezesc oprindu-mă lângă vreo casă funerară sau în coada vreunui cortegiu, dar mai ales atunci când gândurile negre mă copleşesc de-mi vine să ies în stradă şi să dobor cu bună ştiinţă pălăriile celor ce-mi ies în cale, atunci socotesc că a venit vremea să plec pe mare cât mai repede cu putinţă.
În loc să-mi pun ştreangul de gât sau, ca filosoful Cato, să mor de propria-mi sabie, eu mă îmbarc liniştit pe o corabie. De altfel, nu e lucru de mirare. Toţi oamenii, deşi poate nu-şi dau seama, nutresc la un moment dat în viaţa lor aceleaşi sentimente faţă de mare.
Priveşte oraşul-insulă Manhattan, cu cingătoarea lui de porturi ca insulele indiene împrejmuite de corali, cum e înconjurat de undele negoţului! Şi-n stânga, şi-n dreapta, străzile te duc spre apă. Docurile sunt bateria de unde-şi trage oraşul forţa. Aici, măreţul şi nobilul oraş e răcorit de briză şi spălat de valuri ce nu se văd de pe continent. Priveşte spectacolul talazurilor ce lovesc înspumate malul!
Plimbă-te prin oraş într-o după-amiază plăcută de sâmbătă. Mergi de la Corlears Hook la Coenties Slip şi de acolo mergi spre miazănoapte pe Whitehall. Ce se vede? Ca nişte santinele împrăştiate prin oraş vezi oameni înţepeniţi în visele lor marine. Unii se sprijină de stâlpi sau stau cocoţaţi pe chei, alţii privesc peste parapetul navelor chinezeşti sau din vârful catargului, aruncând ocheade orizontului oceanic. Dar aceştia sunt oameni ai uscatului, ce în restul zilelor zac în închisorile lor de cherestea şi mortar, legaţi de tejghele, ţintuiţi de scaune şi înlănţuiţi de birouri. Te întrebi atunci: cum vine asta? S-o fi uscat Pământul? Ce caută aici?
Priveşte cum se apropie mulţimi ce se îndreaptă cu pasul hotărât spre apă, de parcă toţi sunt chitiţi să se arunce, căci doar pe malul ud găsesc alinare. S-au săturat să lâncezească la adăpostul hangarelor de ici şi colo şi simt nevoia să se apropie de apă, mai-mai să cadă-n ea.
January 31, 2023
Really sad read - all those whales killed. It is a 'classic' so I pushed through it, but it was hard work!
Read
November 1, 2014Awesome prose. Just a joy to listen to. I see why I was supposed to read it in High School. I didn't give it 5 stars because I was disappointed in the ending. Not in what happened, but with how fast it happened. After spending 10 minutes describing the various aspects of blubber, I expected the final chase and destruction of everything to take longer and be more descriptive. But I really enjoyed it in whole and feel the need to go off and join the crew of a waling ship and see the world!
Displaying 1 - 4 of 4 reviews