Calea Victoriei

by Cezar Petrescu

Romanian

Genres: Romanian Literature, Classics, Fiction

364 pages, Paperback

First published January 1, 1930

About the author

S-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman, unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Urmează liceul la Roman și apoi la Iași, unde își ia bacalaureatul în anul 1911. Obține licența în drept în anul 1915.
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care pe urmele lui Honoré de Balzac aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este unul din cei mai de seamă gazetari din prima jumătate a veacului.
Alături de Lucian Blaga, A. Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov

Reviews

[Andrei Stoian · Rating 4 out of 5]

Dacă ar fi să analizez tipologiile personajelor și tipul de poveste spus de fiecare fir narativ în parte, ar fi destul de ușor să găsesc o poveste asemănătoare, spusă de un alt autor, care să fie mai memorabilă și mai reușită. Gică Elefterescu nu este primul politician oportunist și viclean despre care am citit vreodată. Constantin Lipan nu este primul om integru și onest care este pus în fața unei alegeri imposibile. Costea Lipan nu este primul tânăr idealist cu tendințe revoluționare din istoria literaturii. Nici Sabina nu este prima fată energică, inocentă și plină de viață. Iar Ion Ozun este unul dintre numeroșii scriitori și jurnaliști care s-au zbătut la limita sărăciei și au suferit de foame înainte să se ridice.
Cu toate acestea, combinația dintre toate aceste fire narative duce la o poveste foarte distractivă. Probabil este puțin absurd să numesc distractivă o carte atât de întunecată ca aceasta, dar pentru mine, divertismentul oferit de roman a fost la cote maxime.
Revenind la acest aspect întunecat, în ,,Calea Victoriei" am întâlnit un Cezar Petrescu foarte diferit de cel care a scris ,,Fram, ursul polar". Dacă ar fi să găsesc un element comun în poveștile tuturor personajelor, acel element ar fi felul în care Bucureștiul corupe și distruge. Toată lumea sosește în București cu mintea încărcată de visuri și idealuri, dar găsește o societate coruptă până în măduva oaselor și oportunistă.
În altă ordine de idei, având în vedere câte critici aduce Petrescu societății burgheze și bogaților vremurilor respective, nu sunt surprins că regimul comunist l-a acceptat și i-a permis să-și publice cărțile.
Ce mi-a displăcut cu adevărat la ,,Calea Victoriei" este finalul. Un final care nu era anunțat de nimic. Nimic din poveste nu conducea către acel moment. Să zicem că această temă a Bucureștiului care distruge indica o astfel de direcție pentru sfârșitul unui personaj, dar senzația mea rămâne că scopul finalului a fost să șocheze. Cezar Petrescu a vrut un final tragic, cât mai șocant posibil, și i-a reușit. Dar mie nu mi-a plăcut.
Per total, chiar dacă, luat separat, niciun element al cărții nu îți indică vreo capodoperă subapreciată, împreună, ca un tot unitar, formează un roman care merită citit chiar și la aproape 100 de ani de la publicare.

[Cristina Frîncu · Rating 3 out of 5]

Tanar scriitor in fasa se milogeste pe langa smecherasul gazetar de-o slujba, intra in lumea ‘baietilor buni’ si cunoaste un print batran morfinoman-cocainoman, mare drogoman, apoi scriitorul lui preferat se induioseaza si-l introduce in viata literara, gagicile ii pica in brate si se da cu briantina pe par. Tinerii sunt fascinati de jazz si havaiane, innebuniti dupa ultimele modele de masini si avioane. Pustoaica dezghetata cu alura de leopardina, pura-casta-inocenta se imprieteneste cu fiica unui mahar, gagica asta e cumva la auto-dezintoxicare de droguri, pe care le tine in cutiute metalice. Leopardina zbarleste mustatile de curioasa, baga boticul la heroina sau cocaina, si nu se mai poate apara cand fratele scarbos al prietenei o violeaza crancen pe patul surorii sale, sora care e aceeasi cu prietena si cu drogata dezintoxicata si care ii stalceste obrazul magarului cu biciul, ceea ce-l face pe ta-su, marele mahar, sa zica “toane muieresti, ce-a avut cu baiatul?”. Baiat care in prealabil se captusise cu o venerica de la o curva. Nepoatele unei dudui din lumea buna au inclinatii spre lesbianism, imbratiseaza, pupa, admira femei, se imbraca in barbati si nu vor in ruptul capului sa se marite. Poetul sfarsit indoapa cu sampanie un catel in carciuma, actrita cu tendinta spre obezitate e sarutata cu forta pentru ca nu-si poate tine halatul strans pe corp si trezeste dorinte necurate. In general, femeile din lumea asta au o problema cu nasturii si cordoanele, mereu le ies sanii navalnici pe-afara. Pasii oamenilor sunt ‘elastici’ iar limbajul de cartier, cu “dă” si pă”. In loc de gagii sau cocalari se mai zice ‘gugustiuci’. Agitatori cu nume de cod umbla cu pistoale la ei si cunosc douasiuna de limbi. Ministrii sunt corupti iar ziaristii cumparati. Femeile isi inseala sotii, copiii isi ignora parintii, tinerele fete se sinucid din dragoste, rusine sau stenahoriseala.

Si toate astea se intampla dintotdeauna in Bucuresti, domne’ … inca de la Cezar Petrescu si-a lui “Calea Victoriei” incoace. Mostenirea pastorului Bucur, pesemne…

[Alisu' · Rating 3 out of 5]

"Necesari sint toti, indispensabil nu e nimeni."

[Razmuzeta · Rating 5 out of 5]

Calea Victoriei – simbol superb al decadentei Bucurestiului interbelic! Excelenta carte! Despre disolutia fiintei umane in lupta pentru putere, bani, faima, reusita (acel “sa te realizezi”) in tumultul marelui oras. In spatele mirajului fascinant al Caii Victoriei se ascunde un infern de neimpliniri si renuntari, o lume superficiala si frivola, indiferent ca e vorba de politic, social, familie sau profesie. Inocenta si dreptatea nu au nici o sansa in acest univers iluzoriu, sustinut de jocuri de culise, droguri, imoralitate si opulenta: te adaptezi acestei lumi sau esti distrus.(sau mori sau esti marginalizat)

"Toti oamenii urmaresc inca din copilarie, din adolescenta, un vis. Un vis dupa chipul si asemanarea lumii lor. Cand nu se implineste, inca tot e bine! Aspiri la indeplinirea lui, speri, uneori lupti - si aceasta iti intretine amagirea. Dar vai si amar cand visul acela, dupa chipul si asemanarea lumii tale, dupa chipul si asemanarea egoismului, vai si amar cand se realizeaza! Ce ramane din el? Ce ramane din toate? Ca un fluture pe care l-ai prins lacom in palma si i-ai strivit aripile cu care zbura in azur. Ramane un slut viermisor, zbatandu-se in agonie."

[Zenith · Rating 5 out of 5]

Nu straluceste prin originalitate sau prin complexitatea personajelor. Costea Lipan pare o umbra a personajului Piotr Verhovenski din Demonii lui Dostoievski, iar tema marelui oras care corupe si dezumanizeaza nu e nicidecum noua. Cu toate acestea evoca perfect decadenta Bucurestiului interbelic iar diversitatea experientelor pe care le traiesc personajele sunt atemporale : de la mizeria si deziluziile in care isi duce Ion Ozun traiul in primii ani de sedere in Bucuresti, la intrigile politice lui Gica Elefterescu, postura de pion in care se afla Constantin Lipan, stereotipul femeii superficiale ahtiata dupa moda si spectacole ("Annie Lippan"), dependenta de narcotice etc - toate acestea sunt foarte bine ilustrate si vor ramane teme de actualitate, de aceea apreciez foarte mult modul in care Cezar Petrescu le-a prezentat si a impletit soarta personajelor sale.
Pacat ca romanul e "underrated".

[Andra · Rating 5 out of 5]

,,E o fâlfâire nebună de eșarfe în urma automobilelor, o întrecere biciuită de echipaje , o larmă hohotitoare de glasuri, care și ele vor să fie fericite, risipindu-se până aici, în camera unde n-au fost niciodată flori și unde , pe patul cu pătura aspră , se află o moartă pentru faptul divers de mâine."
------------------------------------------------------------------------------
În primul rând, vreau să spun că niciodată , dar absolut niciodată, nu m-am gândit că mi-ar plăcea atât de mult Cezar Petrescu. Nu e foarte promovat printre tinerii cititori , abia dacă auzi undeva de el și nici nu-i prea găsești cărțile prin librării. Mi se pare, de departe, mult mai bun decât Rebreanu, spre exemplu, care e mult mai glorificat, de altfel. În orice caz și fără a mai compara scriitori între ei, cred că asta e o carte de maximă actualitate. Încă mai trăim după regulile nescrise ale bucureștilor. Și chiar dacă deseori refuzăm să recunoaștem, capitala României a rămas un oraș fără memorie, un oraș al nimănui.
,,Altul. Și altul. E neînchipuit cât de mulți trec, au sosit, se întorc și iar vor sosi". București a fost si va rămâne un oraș plin de fețe. Fețe mai mult sau mai puțin ,,de pe lumea asta", dar veșnic noi, veșnic aceleași. E greu de crezut că timpul se ofilește, oamenii trec , dar revin sub alte forme, căci în natură nimic nu se aruncă: totul se refolosește.
,,Probabil că așa îsi iubește și viermele putreziciunea în care trăiește" și pe bună dreptate.
5\5 fără resentimente. Un must-read pentru toți cei interesați de trecutul viitorului prezent.
------------------------------------------------------------------------------

[Naia Pard · Rating 5 out of 5]

Îi dau cinci stele în speranța de a mai ridica din punctajul pe care îl are. Nu de alta, dar am citit lucruri mult mai neîndemânatic scrise, iar cartea asta dacă nu merită o ridicare pe piedestal, măcar o scoatere de pe raft ar trebui să-i survină.
E bună. Nu ai un singur personaj pe care trebuie să te concentrezi, ci în tradiția romanelor cu aspirații psihologice (toți emulii preaiubitului Dostoevsky să se alinieze) sunt mai multe unghiuri de observație, care constituie bucăți, care puse cap la cap, nu dau o imagine de asamblu, dar răspund la minore curiozități. Romanul ar fi avut nevoie de niște perieri ici-colo, pentru că se vede că nu are un fir narativ clar, din care cauză ajunge să se poticnească peste propriile capcane narative (are pretenții de dramatisme, de captare a citorului prin diverse tertipuri destul de des întâlnite la scriitorii începători).
Mă voi rezuma la o astfel de recenzie, care zice, de fapt, nimic pentru că așa e în sine și romanul ăsta. Nu îți zice ceva de esență. E delicios dacă vrei o bucată din gustarea de București de început de secol douăzeci, dar dacă vrei discuții despre abandon, obsesii și suflete triste, du-te la Goethe, Schiller, Byron, asta ca să nu spun veșnicul Eminescu.
En fin.
"I want to be happy!"

[Andrei · Rating 3 out of 5]

Un autor extrem de prolific, poate usor subestimat de critica actuala, Cezar Petrescu scrie acest roman abordand aceeasi tema a decaderii sufletului uman precum in "Intunecare". Personajele lui decad intr-un mod aparent inexplicabil, contrastul intre starea lor initial prospera si cea finala, mizera fiind enorm. Aceasta carte, in opinia mea, sufera de putin romantism si de o asemanare cu "Jar' alu lui Rebreanu si de aceea primeste doar 3 stele de la mine, ceea nu inseamn nici pe departe ca e o carte proasta, dimpotriva!

[Elena Druță · Rating 1 out of 5]

Slăbuță cartea. Drame fără niciun sens și personaje sentimentale, dar șterse. Nu m-a impresionat nici povestea, nici decorul.

[Claudiu · Rating 5 out of 5]

un roman foarte, foarte actual care mi-a placut foarte mult.

Calea Victoriei este inima orasului, simbol iconic a ce inseamna Bucurestiul in perioada interbelica, dar pentru a ajunge sa te bucuri de ce ofera strada glamouroasa trebuie sa te lasi schimbat si modelat. Mai toate personajele lui Cezar Petrescu vin din provincie, pline de vise si sperante si cu ambitia reusitei, pentru a intra in malaxorul capitalei si a iesi oameni cu totul schimbati.

Un roman despre Bucurestiul interbelic si societatea interbelica, despre capitalismul nebun din anii '20, despre moravuri, despre maturizare fortata si despre pierderea iluziilor. Ultimele 20 de pagini au fost devastatoare.

[Ioana Hodor · Rating 5 out of 5]

Modul de construcţie al naraţiunii este cu totul aparte şi aduce aminte uşor de tehnicile lui Haruki Murakami, care porneşte în două direcţii complet diferite, depănând naraţiunea ca pe un ghem până în punctul de mijloc, unde acestea se unesc. În cazul lui Cezar Petrescu însă, personajele centrale sunt unite de la bun început de călătoria cu trenul, simbol al schimbărilor prin care urmează să treacă fiecare în parte. Ceea ce atrage la acest roman este întocmai modul în care cititorul poate juca rolul de observator avizat şi sesiza legăturile încurcate ale societăţii bucureştene şi schimbările prin care trec personajele, fără a face însă ca evoluţia lor să devină previzibilă. Calea Victoriei nu este deci doar numele faimoasei străzi dintr-un Bucureşti interbelic unde toate bogăţiile sunt evaluate în funcţie de automobil, blănuri, bijuterii şi ceaiuri dansante, ci şi drumul spre succes, încercarea de a evolua şi de a se împlini pe diferite planuri a lui Ion Ozun, Constantin Lipan şi a familiei sale, Mirel Alcaz şi Gică Elefterescu şi ceilalţi.

[A.T. · Rating 5 out of 5]

Romanul urmareste zbuciumul vietii unei familii provinciale proaspat mutate in Bucuresti. Visurile ascensiunii carieristice si a angrenarii in randurile burghezilor sunt zadarnicite de conflicte sociale, interese politice, anturaje nesanatoase si de parvenitism. Calea Victoriei reprezinta furnicarul vietii cotidiene care impune un standard de trai si eticheta; dar care la urma se dovedeste a fi, in mod simbolic, al Pierzaniei.
Romanul face parte din ciclul tematic al lui Cezar Petrescu intitulat “Capitala care ucide”.

[Bogdan · Rating 4 out of 5]

An interesting novel in my opinion. I liked it and the thing that stroked me most was the sensation that the characters were living frenzy lives. It was like they were all hearing in their minds frenetic jazz band so they were all acting accordingly.

[Alexandra · Rating 5 out of 5]

Prea bine scrisă, prea puţin cunoscută şi în continuare de actualitate: minunată radiografie a Bucureştilor interbelici!

[Eve · Rating 4 out of 5]

A fost o carte plăcută. Aș fi vrut să fie alta soarta Sabinei, totuși finalul cred că se potrivește pentru această carte. Sfârșitul m-a luat prin surprindere, mă așteptam să mai fie o continuare, dar în final "Cerul era înalt și gol"

Autorul critică lumea modernă și reușește să arate nenumăratele vicii care sunt ascunse într-un loc care inițial pare perfect, o lume unde poți avea o viață mai bună. Soarta personajelor ne demonstrează că "Viața de acolo câteodată ucide"

[Laura Gaina · Rating 4 out of 5]

Singurul motiv pentru care nu dau 5 stele e ca stilul pe alocuri greoi da impresia ca n-ai deloc spor sa o citești. În rest foarte bună - o fresca a societății interbelice românești, în care capitala nu e decât un loc nefast, de pierzanie, care seaca oamenii de ultimele fărâme de viata. Titlul e o capodopera: pe lângă scena multor evenimente principale, mai descrie și ce urmăresc personajele: calea spre victorie, înțeleasă de fiecare în mod propriu. Dacă se urmărește un erou anume, nu e cazul; romanul prezintă poveștile paralele ale mai multor personaje, intersectate în mod fatidic.
Asasinul "Spartacus" ma trimite cu gândul la Eliazar din Baletul Mecanic sau Greta Garbo, un lait motiv pe care îl tot observ la Cezar Petrescu.

[Adelina · Rating 4 out of 5]

Calea Victoriei este romanul unor destine forțate să se adapteze din mers la schimbările pe care le presupune mutarea din provincie în Bucureștiul interbelic. Șezând la masa de scris chiar și 12-14 ore pe zi, Cezar Petrescu a construit în Calea Victoriei tipologii memorabile, în spatele cărora pot fi descoperite fragmente din propria existență.
Bucureștiul cu a sa stradă renumită este punctul în jurul căruia par să graviteze cele mai multe dintre personaje și evenimente; în capitolul al doilea îl cunoaștem pe Bică Tomescu, provincialul ieșit din carapacea naivității. Devenit un șmecheraș care se îmbracă după ultima modă și fumează numai “ Specialitate” , “de la debitul special, Calea Victoriei”, deși nu are niciodată bani, uns cu toate alifiile supraviețuirii, acesta îi destăinuie visătorului Ozun câteva din prețioasele taine ale “Bucureștilor”.
Pe Calea Victoriei se fâțâie în parade mașinile scumpe, se înșiră restaurante cu mâncare simandicoasă, se etalează toalete și blazoane. Se împart zâmbete și strângeri de mână de către cei populari și pe val ai momentului, sau se mustăcește răutacios și superficial la adresa celor decăzuți, cum este cazul principelui Anton Mușat.
Generoasa capitală îi primește în sânul său ca să guste din desfătările Căii Victoria pe rebelii visători – cum e Costea Lipan, pe superficialii robiți de moda vestimentară – ca Ana Lipan, pe inocenți – ca Sabina, pe drogați, pe nobili sau pe îmbogățiții peste noapte prin șmecherii politice. E loc aici și pentru năzuințe mărunte, dar și pentru ambiții grandioase.
Personajele din Calea Victoriei par marcate inevitabil de propriile destine;ele evoluează dramatic în direcția dezrădăcinării, într-un interval temporal relativ scurt – doar câțiva ani. Trezite într-un decor în care principiile de viață de până atunci nu mai au nici valabilitate, nici susținere, se sforțează în exerciții complicate și epuizante de echilibristică.

[Cris · Rating 5 out of 5]

Din același ciclu cu "Duminica orbului", acela al "Capitalei care ucide", acest roman citadin, până în cele mai ascunse idei și umbre, aduce în fața cititorului o familie provincială ce se instalează în Bucureștiul interbelic, în căutarea unor iluzii, dar care reușește doar să se destrame psihologic și fizic.
Cu un post nou promis de Ministrul Justiției, coleg din școala, umilul Constantin Lipan se mută pe Calea Victoriei împreună cu soția Elena și cei patru copii. Pentru fiecare dintre aceștia, Bucureștiul reprezintă o cetate a mirajelor, un necunoscut miraculos, dar vor descoperi o lume a constrastelor, o "umanitate uscată, ipocrită, lipsită de generozitate, o burghezie îndobitocită, egoistă şi parazitară”.
Bucureștiul își va arăta adevărata față, aceea a unui oraș al tuturor prăbușirilor, al distrugerii eticii și moralei, al corupției, al dezmățului și al dramei.
Ana, fata cea mare a familiei, devine o soție cu aventuri extraconjugale. Costea, baiatul care trebuia să-l urmeze pe tată în cariera magistraturii, devine anarhist, iar Sabina... off, Sabina cea jovială, cea pură, își alege un destin tragic, "de unde nimeni nu se mai întoarce."

Pe lângă aceste personaje, semi-principale, pentru că sunt reamintite de mai multe ori, Cezar Petrescu dă viață și altor tipologii românești: Ion Ozun - tânărul parvenit, Teofil Steriu - scriitorul introvertit, Iordan Hagi-Iordan - afaceristul meschin, Gică Eleftărescu - politicianul corupt, Anton Mușat - principele decăzut.

"Numai aşa, tinere, ai să înţelegi de ce iubesc şi urăsc acest Bucureşti! În el nimic nu e nou. Totul a mai fost! Numai faţa oamenilor e mai vulgară şi plăcerile lor mai lacome."

"Aici se îmbulzesc toţi, din toată ţara, să-şi arate o haină, obrazul bine hrănit, automobilul scump, preţul laşităţilor şi al vânzărilor."

"Blestemat București al tuturor pierzanilor, arză-l focul!"

"Bucurestii îți iau din viață totul și nu-ți dau îndărăt nimic!"

Mi-a plăcut mult, pentru atmosfera sumbră și reală pe care a creat-o scriitorul, din acest motiv notez cartea cu 5 stele și v-o recomand!

[Cristina Gabriela · Rating 4 out of 5]

Este un roman psihologic care nu se concentreaza neaparat pe personajele si evolutia lor cat le foloseste ca pe niste piese de sah pentru a ilustra iluziile, jocurile si societatea de la momentul respectiv. Merita citit. Este foarte ingenios scris si prin prisma faptului ca fiecare capitol incepe cu o scurta introducere a unei intamplari oarecare care prezice ce se va intampla in capitol. Nu are un final fericit dar este perfect potrivit povestii. Un singur lucru m-a deranjat, Cezar s-a ingrijit de finalul tuturor mai putin al lui Ion. Probabil pentru ca e singurul personaj care poate trai un prezent si viitor cat de cat frumos. In ciuda faptului ca a devenit ce se temea.

Este genul de poveste unde nu iubesti nici un personaj dar te regasesti in toate. Da, inclusiv in Iordan Hagi-Iordan. Pentru ca cine nu ar vrea sa poata intoarce decizile politice dupa bunul ei/ lui plac?

Nu vreau nici sa sune ca si cand e dark and gloomy mereu dar nici nu este asa de light cum este Enigma Otiliei. Fiecare moment si actiune pare ca este inabusita de un val cenusiu care nu prea te lasa sa te bucuri.
Bucurestiul este tratat ca si un personaj de sine statator care schimba destine si caractere dar cu totii se pierd in anonimat si probleme marunte.

[Adrian Zamfirescu · Rating 5 out of 5]

o descriere a societatii bucurestene a anilor 1930 vazuta prin ochii personajor venite din provincie, ințelegem că din Moldova, aceea care cu doar câtiva ani mai înainte susținuse eroic lupta armatei române in Marele Război. Imagine in antiteza cu ceea ce parea o explozie de lumina si bucurie a Bucurestiului.
In primele pagini sunt aratate explicit gandurile cu care protagonistii, calatorind cu acelasi tren, dar in locuri diferite strabat drumul spre capitala.
Un accident nefericit, sinuciderea unei copile inainte de intrarea in Bucuresti poate ficonsiderat un avertisment rău prevestitor.
Paginile romanului poarta cititorul peste un răstimp de patru ani, evenimentele publice, aici incluzănd viata culturala, jurnalistica, politica, justitia si afacerile dubioase strans infășurate cu destinele protagoniștilor.
Așa cum suntem obișnuiti cu scriitura autorului, viata nu e cu final fericit, sau, poate ca uneori este o cale....

[Liviu · Rating 4 out of 5]

From my nostalgia reads, another of Cezar Petrescu works that was approved by the communist regime (the author was "on ice" for a while after the communist takeover, but was partly rehabilitated and some of his works reprinted later when he did his kow-tows and even rewritten a little here and there to please his new masters) but one I did not fully enjoy at the time I read it first in the 1980's and I had the same feeling today also. This is a truly bleak tale with few uplifting moments, and while there is nothing wrong with that, the author fails to strike the pitch perfect balance between "I want to throw the book across the room and this is awesome" that Baletul Mechanic achieved (that is another psychologically brutal book btw)

[Ella · Rating 3 out of 5]

Pentru cateva ore m-am pierdut si eu pe Calea Victoriei. Am aspirat la succes, am simtit miresmelor imbietoare, m-am lasat ghidata de pasii marunti care trebuiau parcuri pentru a descoperi firul vietii din acea perioada. Chiar daca romanul nu a fost excelent, tind sa cred ca e o pata de culoare in literatura romana, ceva foarte diferit de celelalte romane ale autorului, precum ,, Fram, ursul polar".

[Axel · Rating 4 out of 5]

It's a great book, could easily be a snapshot of daily life in the Bucharest of the years 1926-1930...
And it's not a book that you should easily grab to read unless in a good headspace. Definitely wouldn't recommend this if you want to feel inspired and like life is good.

[Iustina · Rating 5 out of 5]

O capodoperăăăăă!

[Madalina Badin · Rating 4 out of 5]

Mi-a placut cartea. Nu stiu de ce, da' mi-a placut mult :))

[Ema Lupu · Rating 4 out of 5]

Roman de reflecție asupra personajelor bucureștene ale anilor 1930.

[Bogdan Ionut · Rating 5 out of 5]

Calea Victoriei - un malaxor care pervertește până și cele mai pure suflete. Recomand cu drag!

[Bongobongo · Rating 4 out of 5]

Aș introduce Calea Victoriei în programa școlară în loc de o sumedenie de alte lucrări. Este poate la fel de actuală ca „O scrisoare pierdută” (ceea ce în sine este o tragedie...), dar simplul fapt că este o narațiune îi potențează impactul. Cezar Petrescu, pe care l-am asociat etern cu „Fram, ursul polar”, pătrunde adânc în mintea personajelor și le prezintă întocmai universul interior. Cred că cel mai elocvent este clișeul Elena Lipan, când aceasta convertește invariabil orice sumă în prețul perechilor de ghete pentru copii.

Familia Lipan este o adunătură de oameni inadaptați vieții artificiale a Capitalei, încercând cu greu să se strecoare (și apoi să se căpătuiască). Ana (devenită „domnișoara Annie”, adevărat monument al parvenitismului) se înfundă într-o căsnicie nefericită de care nu poate scăpa, deși soțul ei este în opinia mea al doilea cel mai onest personaj din toată cartea. Costea și Ion Ozun pornesc de la același nivel, până când norocul îi surâde lui Ozun și îl transformă (sau poate că îl îngroapă) complet, pe când Costea se afundă și mai mult în misantropia sa. Sabina, singura persoană ale cărei valori nu au fost întinate de București, își ia viața după ce inocența ei este sfărâmată în două rânduri: de droguri și de viol. Nimeni, așadar, nu câștigă nimic în Capitală, în afara canaliilor care reușesc să scape tefere și, după violenta luptă, ajung din nou buni tovarăși de pahar.

Este într-adevăr cam dură, dar nu văd de ce asta ar trebui să fie un obstacol în calea studierii ei. Poate a jignit sensibilitățile prea multor alde Gică Elefterescu și Hagi-Iordan. Unii vor spune că e slăbuță. Nu-i contrazic, partea a doua, deși plină de introspecție, a fost sforăitoare. Totuși, fir-ar să fie dacă nu e de zece ori mai relevantă și mai utilă decât prostia aia de „Ultima noapte...”!

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Un întuneric dens, materializat, de pâslă. Nicio constelaţie sus. Nici steaua polară. E de mirare din ce noapte cu duhuri vrăjmaşe a descins peste câmpuri o beznă atât de opacă şi grea. E de mirare şi parcă de teamă. Numai ferestrele trenului preling dintr-un capăt în altul un şir de lumini, ireal
şi fantast. Văzut de departe, arată ca pachebotul-fantomă cu pasagerii-strigoi. Ştiţi, vasul-nălucă din legendele mateloţilor, navigând cu lampioane de bal şi orgie spre naufragiul din fiecare miez de noapte, unde toţi vor pieri, ca toţi să învie în cealaltă seară, până la dezlegarea blestemului rău.
Dar teama e absurdă şi romantică înşelare. Locomotiva cu picuri roşii pe piept spintecă pârtie în întunericul de smoală, pe-un drum străbătut de o mie de ori. Acolo, în fund, mijeşte o geană fosforică. Şi când a ajuns, nimeni nu mai priveşte înapoi.

Domnul străin din colţul compartimentului, lângă fereastră, aţipi cu ziarul despăturit pe genunchi, cu tâmpla rezemată în speteaza de pluş vişiniu. Surâse îndată prin somn unui vis şăgalnic, care-i descruntă figura osoasă şi fină, cu profil de medalie. Sabina duse degetul la buze în semn de tăcere:
– Ssst! A adormit Caton Austerul! şi pot să vă spun ce visează de-i atâta de fericit...
– Sabina! Te rog, linişteşte-te!... Dacă domnul se deşteaptă? se alarmă în şoaptă doamna Elena Lipan. Sabina păru că nici n-a auzit admonestarea maternă.

[Anca B-G · Rating 5 out of 5]

quick note for myself: 4 stars for the writing, 3 stars for the plot, but 5 stars for the experience of reading something old and interpreting everything through the time lense; and when I say everything I mean not only the book, but the author, and the critics of those times; the narator is not objective; it judges; horrendous mistake of an author; however, a valuable ressource of looking into the author "soul"; some not so good writing in some portions, but the work put to it is outstanding, and highlights the differences in the type of the mistakes writers did across a century ( "poor" writing can mean different things in different times) .
I am curious to research if this is the original work,(has been edited during the comunism and does the current version mirrors the original or not?)

the theme is very contemporary especially today in the context of a fight between old thieves, far right extremists and "the people"