What do you think?
Rate this book
Omul de zapădă
Romanul Omul de zapada al lui Cezar Petrescu, constituie alaturi de Fram, ursul polar, una dintre cele mai bune carti pentru copii si adolescenti din literatura romana.
Actiunea romanului se petrece intr-un orasel de provincie, in ajunul sarbatorii Craciunului, transformand visurile copiilor in realitate. Interventia miraculosului 'om de zapada' constituie in acest sens un simbol si totodata un mesager al Divinitatii.
Actiunea romanului se petrece intr-un orasel de provincie, in ajunul sarbatorii Craciunului, transformand visurile copiilor in realitate. Interventia miraculosului 'om de zapada' constituie in acest sens un simbol si totodata un mesager al Divinitatii.
- GenresRomanian Literature
247 pages, Paperback
First published January 1, 1994
2 people are currently reading
42 people want to read
About the author
Cezar Petrescu
101 books55 followersS-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman, unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Urmează liceul la Roman și apoi la Iași, unde își ia bacalaureatul în anul 1911. Obține licența în drept în anul 1915.
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care pe urmele lui Honoré de Balzac aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este unul din cei mai de seamă gazetari din prima jumătate a veacului.
Alături de Lucian Blaga, A. Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care pe urmele lui Honoré de Balzac aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este unul din cei mai de seamă gazetari din prima jumătate a veacului.
Alături de Lucian Blaga, A. Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
March 16, 2022
Toată ziua a suflat un vânt rece, tăios, fără milă. În-tâi o luase mai domol. Mai în glumă. Şuiera subţirel printre crengi. Cânta hoinar din chitară pe struna sârmelor de telegraf. Fâlfâia ca un steag afişul circului de astă-vară, cu chipul lui Fram, ursul polar, dezlipit de pe un zid. Se juca de-a prinsul cu pălăria rotundă a unui domn scurt, pântecos şi chel, după ce i-o înhăţase din cap la colţul străzii.
I-o înşfăcase pe neaşteptate şi o rostogolea ghiduş de-a dura, înainte, la dreapta, la stânga, pe sub roţile unei birji şi din nou înainte… O lăsa să se odihnească, o clipă, lăţită pe asfalt. Se făcea că a uitat de dânsa…
Cotrobăia prin ganguri, foşcăind nişte hârtii. Citea programul de la cinematograf şi ţistuia a mirare.
Poate că voia să-şi cumpere bilet la matineu.
Iar când domnul scurt şi gras sosea tropăind, zdup-zdup, pe picioarele crăcănate, gâfâind şi dând din mâini, gata să-şi apuce pălăria cu bastonul, vântul, haţ! I-o şterpelea de sub nas, o umfla val-vârtej pe sus. Chico-tea în hohote şi bătea cercul cu dânsa până în mijlocul pieţei.
De-acolo, zvâc! A săltat-o în zbor peste grilajul de fier şi a cocoţat-o drept în creştetul statuii lui Ion Vodă cel Cumplit.
Domnul pântecos a rămas fluierând a pagubă şi scărpinându-se în chelie. Grozav de minunat se mai holba la pălăria care fusese biciclistă şi s-a făcut aviatoare. Nu ştiuse el ce pălărie sportivă purtase în cap, toată vara!
— Firea-ar afurisit de vânt ticălos şi prost-crescut! Blestemă, ştergându-şi sudoarea de pe fruntea pleşuvă.
Atâta i-a trebuit vântului, nebunului! Aha!… Afurisit şi prost-crescut, care va să zică?… Deodată s-a burzuluit şi a întors-o pe foaia cealaltă, să arate dumnealui ce poate, dacă i-a ieşit faima că ar fi un vânt lipsit de educaţie.
I-o înşfăcase pe neaşteptate şi o rostogolea ghiduş de-a dura, înainte, la dreapta, la stânga, pe sub roţile unei birji şi din nou înainte… O lăsa să se odihnească, o clipă, lăţită pe asfalt. Se făcea că a uitat de dânsa…
Cotrobăia prin ganguri, foşcăind nişte hârtii. Citea programul de la cinematograf şi ţistuia a mirare.
Poate că voia să-şi cumpere bilet la matineu.
Iar când domnul scurt şi gras sosea tropăind, zdup-zdup, pe picioarele crăcănate, gâfâind şi dând din mâini, gata să-şi apuce pălăria cu bastonul, vântul, haţ! I-o şterpelea de sub nas, o umfla val-vârtej pe sus. Chico-tea în hohote şi bătea cercul cu dânsa până în mijlocul pieţei.
De-acolo, zvâc! A săltat-o în zbor peste grilajul de fier şi a cocoţat-o drept în creştetul statuii lui Ion Vodă cel Cumplit.
Domnul pântecos a rămas fluierând a pagubă şi scărpinându-se în chelie. Grozav de minunat se mai holba la pălăria care fusese biciclistă şi s-a făcut aviatoare. Nu ştiuse el ce pălărie sportivă purtase în cap, toată vara!
— Firea-ar afurisit de vânt ticălos şi prost-crescut! Blestemă, ştergându-şi sudoarea de pe fruntea pleşuvă.
Atâta i-a trebuit vântului, nebunului! Aha!… Afurisit şi prost-crescut, care va să zică?… Deodată s-a burzuluit şi a întors-o pe foaia cealaltă, să arate dumnealui ce poate, dacă i-a ieşit faima că ar fi un vânt lipsit de educaţie.
Displaying 1 of 1 review