What do you think?
Rate this book
Cei trei regi
Romanian
189 pages, Hardcover
Published January 1, 1997
16 people want to read
About the author
Cezar Petrescu
102 books55 followersS-a născut la Hodora-Cotnari, județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu, profesor la Școala agricolă Trifești lângă Roman, unde viitorul scriitor a și învățat între 1901-1903. Urmează liceul la Roman și apoi la Iași, unde își ia bacalaureatul în anul 1911. Obține licența în drept în anul 1915.
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care pe urmele lui Honoré de Balzac aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este unul din cei mai de seamă gazetari din prima jumătate a veacului.
Alături de Lucian Blaga, A. Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care pe urmele lui Honoré de Balzac aspira să scrie o nouă "Comedie umană", o Cronică românească a veacului XX. Este unul din cei mai de seamă gazetari din prima jumătate a veacului.
Alături de Lucian Blaga, A. Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).
Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
August 11, 2021
Ajuns în camera sa, călătorul îşi spălă funinginea drumului, rândui oarecare hârtii şi le închise răsucind de două ori cheiţa. Privi gânditor afară, pe fereastra cu sticla turbure, murdară verzuie. Cuta dintre sprâncene se săpa mai adânc. În zbaterea neogoită şi aspră a vântului, afla ceva din zbaterea sa lăuntrică, necunoscută de nimeni, şi în orice caz, cu totul străină de îngrijorările obişnuite ale particularilor care cutreeră lumea dintr-un capăt la celălalt, mânaţi numai de grija afacerilor. Îşi aminti cuvintele dascălului de la Dresda, din vremea anilor de învăţătură. Spunea acel om pătruns de semnele timpului că este nevoie de multă şi grea osteneală pentru un prinţ de sânge ca să-şi facă iertată naşterea de către ceilalţi muritori.
Spusele de atunci căpătau acum o mai arzătoare tâlcuire. Răspunsurile se arătau cu o îndoită povară. Viitorul se deschidea înainte plin de ameninţări şi primejdii. Dar tocmai aceste furtuni îi îndârjeau voinţa, căci era plăsmuit din aluatul oamenilor tari pe care orice piedică îi căleşte şi nu-şi află odihnă până ce n-au biruit. Fără voie, în singurătatea încăperii, îşi sumeţi pieptul. Ţinuta mândră a capului trăda sângele crăiesc din viţa caselor domnitoare peste mai multe regate şi împărăţii europene, tot aşa cum dovedea o încercată experienţă ostăşească. Straiul civil după portul vremii, ales înadins fără strălucire ca să se potrivească modestelor îndeletniciri ale presupusului particular Carol Hettingen din Thal, nu mai putea ascunde adevărata fiinţă a călătorului. În vreme ce firul telegrafului zbârnâia de întrebări şi răspunsuri, de la o cancelarie împărătească la alta, hotărând că Principele Carol nu are de ce asculta chemarea poporului românesc, Domnitorul ales de Principatele Unite pentru a statornici o dinastie trainică peste veac se afla în cămara hanului sărăcăcios din Baziaş.
Nu luase o hotărâre pripită. Nu-i stătea în fire. Nu-l ispitise o poftă necugetată a măririi, căci ştia că e chemat la o domnie grea cu începuturi amare. Dar socotea o datorie de neînlăturat să răspundă unui popor bântuit de vitregia timpurilor, care i-a arătat încredere neţărmurită şi i-a cerut ajutor să-l izbăvească. A avut răgaz, înainte de a hotărî, să cerceteze slova cronicilor. Şi închizând cărţile vechi, datoria i-a apărut mai apăsată. Poporul era vrednic, bun, isteţ, inimos, dar nefericit. Urgii se abătuseră de veacuri asupra pământului udat de sângele bătăliilor şi scormonit de copitele seminţiilor năvălitoare. La vitregiile din afară, răspundeau destrămări lăuntrice. Căci huma omenească e moale şi pe ea se întipăresc urât degetele soartei. Aşezate la răscrucea marilor împărăţii, cele două principate dunărene fuseseră de veacuri prada unora şi a altora. Acolo unde nu biruia fierul armelor, fiindcă poporul era viteaz şi îşi apăra moşia cu îndărătnicie, biruia ademenirea şi vicleşugul. Neamul vechilor Voievozi ai descălicătorii, Muşatinii şi Basarabi, era stins, amestecat, istovit. Domnitorii de sânge mai nou, chiar atunci când se încumetau să plănuiască înfăptuiri de laudă, n-ajungeau până la săvârşirea lor, căci îi izgonea peste noapte pofta Sultanului şi a Vizirilor nesăţioşi sau uneltirile lăuntrice al căror nărav intrase în sânge. Unirea celor două ţărişoare deschidea către viitor o zarişte nouă. Iar viitorul nu putea veni decât prin mijlocirea unei dinastii statornice, crescută în simţul înalt al datoriei şi în învăţământul îndelung al ocârmuirilor. Poporul românesc îşi spusese cuvântul.
Spusele de atunci căpătau acum o mai arzătoare tâlcuire. Răspunsurile se arătau cu o îndoită povară. Viitorul se deschidea înainte plin de ameninţări şi primejdii. Dar tocmai aceste furtuni îi îndârjeau voinţa, căci era plăsmuit din aluatul oamenilor tari pe care orice piedică îi căleşte şi nu-şi află odihnă până ce n-au biruit. Fără voie, în singurătatea încăperii, îşi sumeţi pieptul. Ţinuta mândră a capului trăda sângele crăiesc din viţa caselor domnitoare peste mai multe regate şi împărăţii europene, tot aşa cum dovedea o încercată experienţă ostăşească. Straiul civil după portul vremii, ales înadins fără strălucire ca să se potrivească modestelor îndeletniciri ale presupusului particular Carol Hettingen din Thal, nu mai putea ascunde adevărata fiinţă a călătorului. În vreme ce firul telegrafului zbârnâia de întrebări şi răspunsuri, de la o cancelarie împărătească la alta, hotărând că Principele Carol nu are de ce asculta chemarea poporului românesc, Domnitorul ales de Principatele Unite pentru a statornici o dinastie trainică peste veac se afla în cămara hanului sărăcăcios din Baziaş.
Nu luase o hotărâre pripită. Nu-i stătea în fire. Nu-l ispitise o poftă necugetată a măririi, căci ştia că e chemat la o domnie grea cu începuturi amare. Dar socotea o datorie de neînlăturat să răspundă unui popor bântuit de vitregia timpurilor, care i-a arătat încredere neţărmurită şi i-a cerut ajutor să-l izbăvească. A avut răgaz, înainte de a hotărî, să cerceteze slova cronicilor. Şi închizând cărţile vechi, datoria i-a apărut mai apăsată. Poporul era vrednic, bun, isteţ, inimos, dar nefericit. Urgii se abătuseră de veacuri asupra pământului udat de sângele bătăliilor şi scormonit de copitele seminţiilor năvălitoare. La vitregiile din afară, răspundeau destrămări lăuntrice. Căci huma omenească e moale şi pe ea se întipăresc urât degetele soartei. Aşezate la răscrucea marilor împărăţii, cele două principate dunărene fuseseră de veacuri prada unora şi a altora. Acolo unde nu biruia fierul armelor, fiindcă poporul era viteaz şi îşi apăra moşia cu îndărătnicie, biruia ademenirea şi vicleşugul. Neamul vechilor Voievozi ai descălicătorii, Muşatinii şi Basarabi, era stins, amestecat, istovit. Domnitorii de sânge mai nou, chiar atunci când se încumetau să plănuiască înfăptuiri de laudă, n-ajungeau până la săvârşirea lor, căci îi izgonea peste noapte pofta Sultanului şi a Vizirilor nesăţioşi sau uneltirile lăuntrice al căror nărav intrase în sânge. Unirea celor două ţărişoare deschidea către viitor o zarişte nouă. Iar viitorul nu putea veni decât prin mijlocirea unei dinastii statornice, crescută în simţul înalt al datoriei şi în învăţământul îndelung al ocârmuirilor. Poporul românesc îşi spusese cuvântul.
May 10, 2020
Capitolele din cartea "Cei trei regi", scrisa de Cezar Petrescu si aparuta in 1935, deci chiar in perioada de maxima dezvoltare economica, sociala, culturala a Romaniei, se numesc chiar asa:
Carol I- Fauritorul Regatului; Ferdinand I- Fauritorul Romaniei Mari; Maria Sa Carol al II-lea- Fauritorul Romaniei vesnice. Si chiar asa a fost. Nu stiu daca mai pot exista indoieli cu privire la aceste lucruri. Nu stiu cine ar putea sa zica, cu argumente bineinteles, ca statul roman modern nu a fost creat, intarit si dezvoltat de Carol I.Nu stiu cine ar putea sa zica ca nu Ferdinand si Maria au fost cei care au infaptuit Romania Mare, adica unirea tuturor romanilor de-un neam si de-un sange intre aceleasi granite. Si nu stiu cine ar putea sa zica, desi aici sunt mult mai multe voci, ca nu Carol al II-lea a dat Romaniei Mari o directie europeana in economie dar mai ales in cultura. Uitati-va in jur, oriunde v-ati afla in tara asta, si enumerati cladirile pe care le vedeti: in afara de blocurile gri create special pentru a ne depersonaliza, 90% din ele sunt construite in perioada acestor trei regi! Si asta e doar ceea ce se poate vedea, nu mai socotim aici realizarile in educatie, in cercetare, in arta, muzica, teatru, si continuati voi cu ce domenii vreti. In toate veti gasi o crestere, o dezvoltare, o aliniere la societatea europeana si universala, asa cum ne-o dorim si in prezent.
Cartea lui Cezar Petrescu este un omagiu la cald adus acestei dinastii, da, straine ca sange, dar mai romanesti la suflet decat multi, multi dintre noi. Descrierile episoadelor ce alcatuiesc domnia primului Rege al Romaniei, cum ar fi venirea lui in tara, primirea ce i s-a facut la Bucuresti, pregatirea armatei si a razboiului de independenta, declararea Regatului , sunt de o intensitate extraordinara si de o gradare uluitoare.
"Dar din tronul sau, de sub coroana rece de otel, Maria Sa Regele Carol I al Romaniei, privea peste oameni si capete, dincolo de timp. Isi implinise o datorie. Se deschideau altele inainte. Sarbatorile si inaltarile trec ca apa raului, grijile raman locului ca piatra." Asa se termina primul capitol, asa se termina viata lui Carol I, in 1914, dupa 48 de ani de domnie glorioasa, dupa 48 de ani in care acest Rege a stiut sa isi faca datoria mai presus de toate.
A urmat Regele Ferdinand, care si-a inteles menirea inca dinainte de a fi rege, si care a stiut ce urma sa vina pentru poporul sau: "Se stia ca Regele Ferdinand va trage sabia. Ca inima il duce alaturi cu poporul sau, nu alaturi de imparatiile Europei de mijloc, asa cum mai nadajduiau , din ce in ce mai slab, solii Kaiserului......Pricepusera in sfarsit ca tara are un Rege mare." Un rege care a marit tara, a dat pamant celor care au luptat in razboi, in timpul caruia a fost adoptata poate cea mai moderna constitutie din lume la acea data.
Si iata ca vremea Regelui Carol al II-lea a sosit. "Pribegia de mai bine de patru ani, departe de poporul in mijlocul caruia m-am nascut si am fost crescut, a fost silita de unii , care prin vorbele lor au indurerat sufletul Marelui vostru Rege si scumpul meu Parinte"."Pasesc astazi cu sufletul inaltat in mijlocul poporului Meu si cu o inima in care s-a sters cea din urma umbra de mahnire, chiar fata de aceia care au incercat prin fapta lor nechibzuita sa rupa legatura nesfaramata dintre Mine si tot ce este romanesc." Da, poate ca nu a luat intotdeauna deciziile asteptate, poate a fost prea sentimental , poate si un pic egoist pe alocuri, dar a iubit Romania din adancul cel mai adanc al sufletului sau, iar deschiderea catre cultura si educatia de care vroia sa beneficieze cat mai multe categorii de oameni si clase sociale este ilustrata prin infiintarea de camine culturale la sate, de biblioteci, de edituri, de fundatii culturale. Pentru ca fara educatie, fara cultura, orice popor poate fi manipulat usor si se poate pierde pe sine, pierzandu-si astfel traditia, limba si in cele din urma patria!
La multi ani Romanie atat de iubita de cei trei regi!
Carol I- Fauritorul Regatului; Ferdinand I- Fauritorul Romaniei Mari; Maria Sa Carol al II-lea- Fauritorul Romaniei vesnice. Si chiar asa a fost. Nu stiu daca mai pot exista indoieli cu privire la aceste lucruri. Nu stiu cine ar putea sa zica, cu argumente bineinteles, ca statul roman modern nu a fost creat, intarit si dezvoltat de Carol I.Nu stiu cine ar putea sa zica ca nu Ferdinand si Maria au fost cei care au infaptuit Romania Mare, adica unirea tuturor romanilor de-un neam si de-un sange intre aceleasi granite. Si nu stiu cine ar putea sa zica, desi aici sunt mult mai multe voci, ca nu Carol al II-lea a dat Romaniei Mari o directie europeana in economie dar mai ales in cultura. Uitati-va in jur, oriunde v-ati afla in tara asta, si enumerati cladirile pe care le vedeti: in afara de blocurile gri create special pentru a ne depersonaliza, 90% din ele sunt construite in perioada acestor trei regi! Si asta e doar ceea ce se poate vedea, nu mai socotim aici realizarile in educatie, in cercetare, in arta, muzica, teatru, si continuati voi cu ce domenii vreti. In toate veti gasi o crestere, o dezvoltare, o aliniere la societatea europeana si universala, asa cum ne-o dorim si in prezent.
Cartea lui Cezar Petrescu este un omagiu la cald adus acestei dinastii, da, straine ca sange, dar mai romanesti la suflet decat multi, multi dintre noi. Descrierile episoadelor ce alcatuiesc domnia primului Rege al Romaniei, cum ar fi venirea lui in tara, primirea ce i s-a facut la Bucuresti, pregatirea armatei si a razboiului de independenta, declararea Regatului , sunt de o intensitate extraordinara si de o gradare uluitoare.
"Dar din tronul sau, de sub coroana rece de otel, Maria Sa Regele Carol I al Romaniei, privea peste oameni si capete, dincolo de timp. Isi implinise o datorie. Se deschideau altele inainte. Sarbatorile si inaltarile trec ca apa raului, grijile raman locului ca piatra." Asa se termina primul capitol, asa se termina viata lui Carol I, in 1914, dupa 48 de ani de domnie glorioasa, dupa 48 de ani in care acest Rege a stiut sa isi faca datoria mai presus de toate.
A urmat Regele Ferdinand, care si-a inteles menirea inca dinainte de a fi rege, si care a stiut ce urma sa vina pentru poporul sau: "Se stia ca Regele Ferdinand va trage sabia. Ca inima il duce alaturi cu poporul sau, nu alaturi de imparatiile Europei de mijloc, asa cum mai nadajduiau , din ce in ce mai slab, solii Kaiserului......Pricepusera in sfarsit ca tara are un Rege mare." Un rege care a marit tara, a dat pamant celor care au luptat in razboi, in timpul caruia a fost adoptata poate cea mai moderna constitutie din lume la acea data.
Si iata ca vremea Regelui Carol al II-lea a sosit. "Pribegia de mai bine de patru ani, departe de poporul in mijlocul caruia m-am nascut si am fost crescut, a fost silita de unii , care prin vorbele lor au indurerat sufletul Marelui vostru Rege si scumpul meu Parinte"."Pasesc astazi cu sufletul inaltat in mijlocul poporului Meu si cu o inima in care s-a sters cea din urma umbra de mahnire, chiar fata de aceia care au incercat prin fapta lor nechibzuita sa rupa legatura nesfaramata dintre Mine si tot ce este romanesc." Da, poate ca nu a luat intotdeauna deciziile asteptate, poate a fost prea sentimental , poate si un pic egoist pe alocuri, dar a iubit Romania din adancul cel mai adanc al sufletului sau, iar deschiderea catre cultura si educatia de care vroia sa beneficieze cat mai multe categorii de oameni si clase sociale este ilustrata prin infiintarea de camine culturale la sate, de biblioteci, de edituri, de fundatii culturale. Pentru ca fara educatie, fara cultura, orice popor poate fi manipulat usor si se poate pierde pe sine, pierzandu-si astfel traditia, limba si in cele din urma patria!
La multi ani Romanie atat de iubita de cei trei regi!
Displaying 1 - 2 of 2 reviews