Discuții (1932) • Alte investigări (1952) • Borges oral (1979) • Nouă eseuri dantești (1982) • Biblioteca personală: prologuri (1988) Volumul al treilea al operelor lui Jorge Luis Borges cuprinde eseurile, conferintele si studiile scriitorului argentinian, adevarate capodopere ale genului. Daca proza sa este de cele mai multe ori considerata drept „eseistica”, textele sale teoretice dobindesc, prin finete, ascutimea analizei si fantezia argumentatiei, aspectul unor adevarate piese literare. Eseurile, reunite si publicate in volume (Discutii, Noua eseuri dantesti, Biblioteca personala), s-au distins printr-un glas propriu inconfundabil si o critica personala, de autor, fundamental nonconformista. O alta caracteristica proprie eseisticii lui Borges este procedura dubitativa, tratarea subiectelor cu extrema delicatete, fara a decreta un adevar unic propriu. Unele eseuri trateaza subiecte ce vor deveni adevarate obsesii ale autorului in scrierile ulterioare: paradoxul lui Zenon din Eleea, cabala sau doctrinele gnosticilor.
Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo was an Argentine short-story writer, essayist, poet and translator regarded as a key figure in Spanish-language and international literature. His best-known works, Ficciones (transl. Fictions) and El Aleph (transl. The Aleph), published in the 1940s, are collections of short stories exploring motifs such as dreams, labyrinths, chance, infinity, archives, mirrors, fictional writers and mythology. Borges's works have contributed to philosophical literature and the fantasy genre, and have had a major influence on the magic realist movement in 20th century Latin American literature. Born in Buenos Aires, Borges later moved with his family to Switzerland in 1914, where he studied at the Collège de Genève. The family travelled widely in Europe, including Spain. On his return to Argentina in 1921, Borges began publishing his poems and essays in surrealist literary journals. He also worked as a librarian and public lecturer. In 1955, he was appointed director of the National Public Library and professor of English Literature at the University of Buenos Aires. He became completely blind by the age of 55. Scholars have suggested that his progressive blindness helped him to create innovative literary symbols through imagination. By the 1960s, his work was translated and published widely in the United States and Europe. Borges himself was fluent in several languages. In 1961, he came to international attention when he received the first Formentor Prize, which he shared with Samuel Beckett. In 1971, he won the Jerusalem Prize. His international reputation was consolidated in the 1960s, aided by the growing number of English translations, the Latin American Boom, and by the success of Gabriel García Márquez's One Hundred Years of Solitude. He dedicated his final work, The Conspirators, to the city of Geneva, Switzerland. Writer and essayist J.M. Coetzee said of him: "He, more than anyone, renovated the language of fiction and thus opened the way to a remarkable generation of Spanish-American novelists."
Radu Vancu a văzut în Breviarul sceptic cartea „singurului borgesian adevărat dintre eseiștii noștri de azi”. Este un compliment care se întemeiază negreșit pe o confuzie. Dar pentru eseiști, Borges rămîne un reper.
Firește, eseurile lui Borges mi-au plăcut dintotdeauna. Am apreciat erudiția lui fabuloasă și, mai ales, pasiunea cu care întoarce pe toate fețele o opinie. Citiți, de pildă, „Durata infernului” și veți găsi acolo (ca într-un inventar) cele mai importante opinii cu privire la iad, dar, mai ales, modul în care teologii de după Origen au arătat că iadul este pur și simplu de neconceput (există și temeiuri scripturare pentru asta: „Cînd utimul dușman va fi înfrînt, toate făpturile se vor supune lui Iisus, Iisus se va supune Domnului, Iar Domnul va fi totul în toate / toate în tot: ta panta en pasin”, cf. 1 Corinteni, 15: 23-28). Dacă iadul există, atunci Dumnezeu a fost un judecător nedrept (ceea ce e absurd). Greșeala e finită. În schimb, pedeapsa infernului (iată un pleonasm!) nu are sfîrșit.
Lui Borges îi plăcea să discute o idee și multe din eseurile lui sînt dialectice (în sensul aristotelic al termenului): argumentează pro sau contra unei opinii. Cele nouă eseuri dantești, ca să le pomenesc doar pe ele (le-am comentat nu de mult), au exact această structură. De la o vreme, specia „eseului dialectic” e tot mai rară. Nu știu de ce. Ridică probabil dificultăți de înțelegere. Studenții mei au găsit că „Durata infernului” e un eseu dificil. Așa este. Ne-am aștepta ca literatul Borges să-și presare eseurile cu mici narațiuni (există și „eseu narativ”) și să tragă din ele o concluzie (morală sau nu). Niciodată nu a procedat așa.
Eseurile lui Borges au ceva din morga academică. De cele mai multe ori, modul lui de adresare e didactic, la plural (credem că, declarăm că etc.). Borges nu vorbește niciodată la singular și nu pornește de la experiențe personale. El însuși a spus că nu are decît experiențe livrești și că le-a împrumutat pe toate de la autorii pe care i-a prețuit (Cervantes, Stevenson, Kipling, Wells). Cunosc foarte puțini eseiști care merită să fie citiți și astăzi (Montaigne, William Hazlitt). Cu siguranță, Jorge Luis Borges e unul dintre ei...
După lectura primei pagini din eseul despre poezia gauchescă am avut o ezitare, nu eram convinsă că o carte de critica literară este o bună alegere ,în condițiile în care nu citisem mai nimic din acești autori. Cartea ,,Borges despre Borges" mi-a dat un mare impuls și am reluat lectura ,fără pretenția de a înțelege foarte multe detalii. Capitolul ,,Nouă eseuri dantești " a fost o altă provocare, nu-mi aminteam prea multe detalii din Divina Comedie, așa că am reluat în paralel și această lectură ; prologurile din capitolul ,, Biblioteca personala" mi-au deschis și mai mult perspectiva ,,must read" . Cred că întâlnirea cu Borges a fost cea mai complexă și concentrată experiența de lectură din ultima perioadă și se datorează recomandării d-lui Valeriu Gherghel, căruia îi mulțumesc că.... ,, m-a făcut să-l cunosc pe Borges".
Borges (mai precis opera lui, stilul care îl caracterizează) este suma tuturor cărților citite: romanele politiste, scrierile ezoterice, filosofia evului mediu, Schopenhauer etc.
Un alt Borges pe care îl ador. Scriitură profundă și un stil care te face să îl asimilezi natural. La Borges îți dorești să revii, să îl recitești, să îi dăruiești cărțile și prietenilor la care ții și cu care vrei să împărtășești ceva valoros.