Jump to ratings and reviews
Rate this book

Îngerul a strigat

Rate this book
Materia încorporată în roman se afla la loc sigur, în inima şi sufletul meu, primită gratis de la viaţă, din amintirile părinţilor şi ale bătrânilor satului meu, iar eroul principal, Che Andrei, om vesel, îndatoritor, călare pe spinarea durerii, locuia gard în gard cu noi (a murit la vreo zece ani după apariţia romanului meu, pe care l-a purtat multă vreme în buzunar). Am simţit nevoia s-aud în urechi mugetul Dunării în zătoane şi am plecat la Brăila, apoi în sălbăticia nemuritoare a bălţilor, ducând cu mine duhul ierburilor şi zâmbetul ironic al lui Che Andrei care era şi-a rămas pentru mine simbolul visătorilor mereu în drum spre Nicăieri, frumoşi în înfrângere dar niciodată înfrânţi cu adevărat, deznădăjduiţi şi veşnic pe prag de petrecere sau de moarte. Vedeţi, cartea mea miroase a ţărani, a oameni din mahalale şi cârciumi şi deopotrivă a întâmplări regale şi princiare. Miroase şi a Dunăre, şi a Panait Istrati, şi a câini dezlegaţi din lanţ. [...] Cartea mea e, constat astăzi cu uimire, sortită să învingă timpul. Aşa socotesc unii. Înseamnă că ştiam să culeg ce e frumos în oameni şi etern în viaţa Dunării. La întoarcerea înspre Mare, unde mă aştepta Cornel Popescu, am purtat manuscrisul în sân, de teamă să n-adorm şi să mi-l fure cineva. Pe la Feteşti, am observat că pe bancheta de alături se lăfăia un pepene, singur, fără stăpân. L-am înhăţat şi l-am despicat cu briceagul, spunând în gând „Romanul se va numi Îngerul a strigat”. Când să gust din prima felie, pe uşă intră stăpânul. Un preot în sutană, măsurând vreo doi metri, care m-a privit chiorâş şi-a mârâit: „Crezi că e frumos ce-ai făcut?” „Da, părinte, i-am răspuns, tocmai am botezat o carte. Nu vreţi să-mi daţi binecuvântarea?” Preotul a zâmbit şi a făcut semnul crucii. Eram pe podul lui Saligny şi răsărea soarele. O privelişte fabuloasă se deschidea pe Dunăre spre Brăila. Fănuş Neagu

320 pages, Hardcover

First published January 1, 1968

Loading...
Loading...

About the author

Fănuș Neagu

37 books18 followers
Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
62 (18%)
4 stars
77 (22%)
3 stars
127 (37%)
2 stars
53 (15%)
1 star
18 (5%)
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
Profile Image for Monica Mangar oprina.
98 reviews2 followers
July 27, 2020
Un roman bun, dar putin cam dur pentru mine, in sensul ca nu ma gandesc ca satul romanesc e atat de desantat, violent, inuman uneori, asa cum este redat in carte. O carte despre viata stramutatilor, a celor care nu au un loc al lor, o casa... Mi-au placut foarte mult pasajele in care sunt descrise tot soiul de obiceiuri (printre altele unul inca s-a pastrat, scosul crucii din Dunare de Boboteaza), traditii, superstitii ale oamenilor de la Dunare. Este surprinzator faptul ca romanul a trecut de cenzura comunista, in conditiile in care cartea contine clar apropouri la conditiile grele in care traiau colonistii fortati din Baragan, precum si munca pe care o faceau.
Profile Image for marja.
48 reviews1 follower
December 27, 2023
trebuie prea multă răbdare ca să relaționezi cu personajele
"E regulă că nu eșecul în sine înspăimîntă, asta trece, se șterge, se uită, te zdruncină doar difuzarea lui, faptul că alții, știind de el, pot să-l țină viu și neîncărunțit."
107 reviews3 followers
October 3, 2019
Am început cartea aceasta mai demult și nu am putut trece de primele pagini, în mare parte din cauza numărului mare de personaje dar și a limbajului care mi s-a părut greoi. Am făcut un efort acum a doua oară, ajutat de articolul excelent din wikipedia unde există o listă cu personajele principale din carte alături de o scurtă caracterizare. Chiar și așa, nu cred că voi rămâne cu mare lucru după această lectură, întâmplările, genul oamenilor, locurile, modul de a vorbi, toate îmi sunt atât de străine încât nu am găsit nici un punct de reper pe parcursul lecturii.

- modul fragmentat al narațiunii îmi amintește puțin de Cormac McCarthy
- foarte mult subtext în dialoguri, mai mult de jumătate din "înțelesul" cărții se ascunde în ceea ce nu zic personajele în mod explicit
- au loc întâmplări extrem de ciudate cărora nu le găsesc nici o explicație (scena cu pactul cu Satana se numără printre ele)

Nu reușesc să găsesc un strop de universalitate (în afara caracteristicilor umane descrise), toate întâmplările și toți oamenii sunt strâns legați de contextul istoric și de obiceiurile și felul de a fi al oamenilor din zona respectivă. O caracteristică des întâlnită în multe dintre romanele românești care mi-au picat în mână în ultima vreme.
This entire review has been hidden because of spoilers.
114 reviews
January 22, 2014
I was curious about this writer that became also popular as sports specialist. The book contains a strange story, not necessarily easy to follow, but fascinating and supernatural at times. It also gives a good image on the slum of the 20's. However, I find it somehow... unfinished. There is something missing and I feel the author could have done more. Still a solid reading.
Profile Image for Cristina.
41 reviews3 followers
January 19, 2016
I love the writing style from "Ingerul a strigat" ("Angel shouted") so vivid and full of flavor, able to evoke the places and people in the Braila area. The book is not impressive by action as by way of evocation.
Profile Image for Socrate.
6,745 reviews276 followers
April 12, 2021
În marginea Dunării se legănau ancorate douăsprezece luntri. Pe botul lor se uscau vârşii, prostovoale şi plăşi ude. Un băiat cu şapcă ponosită, cu flaneaua veche înverzită în coate – avea obiceiul să se târască prin ierburi după ouă de pasăre – şi cu pantalonii suflecaţi pe fluierul piciorului, întinsese o scândură ca un podeţ pe marginea a două luntri şi se lungise cu faţa la soare, ţinând sub braţ două păpuşi de lut, coapte în foc, pietrificate, ca nişte mici monştri. De dincolo de Dunăre, din baltă, unde se bălăceau turme de porci, luptându-se să găsească rizomul stufului în apele murdare, vântul aducea miros de nămol.
Băiatul părea adormit, dar nemişcarea lui era ca a sălbăticiunilor ieşite la pradă, toate simţurile-i şedeau la pândă. Deasupra peretelui de piatră, în faţa casei lemnarului, taică-su şi încă vreo douăzeci de oameni se certau, strigau să fie lăsaţi să intre într-o remiză de căruţe vechi. Când gălăgia creştea, acoperind plescăitul valurilor, băiatul se ridica, se frângea de trunchi, scotea din luntrea de la picioare, vârându-i două degete în urechi, un peşte şi-l arunca fulgerător în luntrea lui taică-său. Patru crapi cu burţi aurii, lungi ca pe picior, atârnau cu gurile prinse într-un covrig de sârmă din vârful catargului de la prora bărcii din care fura băiatul. Atent, cu mişcări iuţi, el desfăcu briceagul de la curea, încălecă sprinten catargul alunecos, trase peste gura unui crap şi, cu el în braţe, străbătu scândura de-a-ndaratelea, cu ochii aţintiţi spre mal, intră în luntrea lui taică-su şi-l ascunse în tureatca unei cizme de cauciuc.
Profile Image for Diana Szaiak.
338 reviews16 followers
February 10, 2023
4.5⭐️

Ce să spun?!? Puneți mâna pe-o carte de-a autorului dacă n-ați făcut-o deja pentru că este fenomenal!
Aceasta este o poveste despre strămutații din Dobrogea, oameni sărmani fără de cele trebuincioase, care-și rup oasele în speranța de mai bine. Dar cum la omu’ sărac nici boii nu trag și foamea-i întunecă mințile, se mai lasă și păcălit cu vrabia de pe gard. Și-au dat peticul de pâmânt din preajma Dunării pe multe pogoane de sărătură din Dobrogea. Și cum dreptate pe lumea asta nu este, paguba și ponoasele tot în cârca amărâților au rămas. Cum anume au reușit să facă față la ceea ce-a urmat rămâne să descoperiți singuri.
Deși este prima carte pe care o citesc, stilul și tratarea mi s-au părut tare familiare. Are abordarea dură, obiectivă și extrem de detaliată a lui Rebreanu, prezintă omul și locu’ fără nicio îndulcire, dar cât de minunat o face! Amănuntul ăsta l-am remarcat mai târziu puțin. Ce mi-a sărit însă în ochi din prima este harul de povestitor. Căci înainte de toate, Fănuș Neagu este un povestitor cum rar întâlnești și eu una de când l-am citit pe Creangă n-am mai găsit. Te farmecă, te ispitește și-ți intră-n suflet pe nesimțite. Doar de aceste aspecte să ții cont și merită citit. Dar este mult mai mult și lectura-i una memorabilă.
Profile Image for Vlad Constantin.
9 reviews
June 3, 2025
cam greu sincer nu prea știu ce să scriu că mi s-a părut o carte așa frumoasă dar cam fără miză.. adica o fi corny ce urmează să zic dar poate tocmai asta o face realistă chiar dacă nu e și nu pretinde să fie
înțeleg că unora nu le convine că nu prea are personaje de care să te poți atașa dar nu știu dacă asta era intenția autorului neapărat. eu nu pot să zic că m-am identificat în vreun fel cu ion mohreanu sau că am așteptat cu sufletul la gură să văd ce i se mai întâmplă ci mai degrabă m-am simțit ca fulga în spelunca aia din colonie ascultând povestea vieții lui. de altfel, ceva ce mi se întâmplă destul de des și în viața reală, doar că de data asta am simțit că pot să ascult poveștile cuiva de dinaintea mea. ce m-a lovit pe mine în schimb a fost să văd puțin cam cum arăta românia atunci, și sufletește dar și în sens propriu, și pe mine asta m-a emoționat foarte tare și m-a pus pe gânduri. și limbajul în sine, așa cum e el cioplit și migălit și lucrat cu multă grijă, reflectă el acolo ceva din zeitgeistul ăla la care n-am avut acces sau pe care am ales să-l ignor din dracu știe ce motive. cred că totuși mi-am adus aminte câteva din motivele alea când am deschis pagina de wikipedia a romanului după ce l-am terminat, că am ales conștient să rămân ignorant, și mi-am dat seama că eram prea edgy în liceu să înțeleg că de fapt critica literară era cancerul în tot timpul ăsta, nu literatura. și acum că am isprăvit gândul ăsta de care oricum nu sunt ferm convins, mi-am dat seama ca probabil limbajul mi s-a părut cel mai interesant personaj din carte, și că el m-a ținut cu sufletul la gură. chiar am încercat să citesc cât de încet am putut, și am amânat mult timp să citesc epilogul, de teamă că o să mă lase așa cu un gol în inima. ceea ce s-a și întâmplat
în orice caz, living is a dream when you make it seem enchanted și viețile personajelor din carte cu siguranță sunt fermecate dar asta nu știu dacă e ceva bun sau rău că cam toată lumea și-o ia și e trântită sub tăvălugul istoriei și sunt absolut sigur că cartea asta n-ar fi funcționat dacă n-ar fi existat între autor și dunăre și brăila această relație obsesivă de fascinație care se face cunoscută pe tot parcursul romanului. de fapt cred că de-asta m-a captat așa tare, cred că de-asta m-a emoționat în felul ăsta, că mi-am dat seama ca o carte ca asta, oricât de sumbră și sinistră ar fi, nu poate fi scrisă decât într-un loc de dragoste și admirație
Profile Image for CristinaACautiș.
32 reviews1 follower
February 2, 2021
„Ceea ce n-a putut face femeia de mult va face în mod sigur femeia care vine. Carnea femeii care vine are de îndeplinit exact ceea ce carnea femeii care a murit n-a apucat să facă, să frământe, să domolească, să usture, să frigă, să usuce.”

Fănuș Neagu povestește în cele mai mici amănunte tragediile țăranilor din Brăila. Urmărește evenimentele istorice, arată efectele pe care acestea le-au avut asupra țărănimii, subliniază comportamentele care se adaptau odată cu vremurile și care nu aveau linie proprie.
Profile Image for Noemi.
115 reviews
April 30, 2018
Una din cărțile alea care te transpun așa de mult în atmosfera descrisă: țărani dezrădăcinați, în căutarea unui viitor mai bun, iubiri interzise, credințe populare și păcate transmise din tată în fiu, fărădelegi la gurile Dunării...
Păcat că nu am avut timp de ea; fiind într-un du-te vino continuu, am lăsat-o baltă, fără să vreau, iar, când am vrut să o reiau, nu mai țineam minte bine personajele...
7 reviews
July 28, 2025
Un roman care descrie in detaliu lumea taranilor braileni din perioada interbelica pana in anii instalarii comunismului autohton. Amestecul de misticism, credinta, elan vital si destin implacabil transforma romanul intr-o calatorie plina de peripetii. Brutalitatea actiunilor descrise in roman subliniaza caracterul aspru si darz al taranului roman.
Profile Image for Alin PETRULE.
48 reviews
May 27, 2021
Condiția umană in viata satului românesc in perioada imediat următoare celui de al doilea război mondial e descrisă spontan si direct, într-o manieră caracteristică pentru pentru Fanuș Neagu.
8 reviews1 follower
September 3, 2014
You have to exuse my two compatriots below me. Fanus Neagu is a genius. And Ingerul a Strigat is one of, if not the greatest masterpiece of Romanian literature. A master of great phrases which creates a story based on movement of seperate images. The language of the characters is very Cargialistic in sense that it represents the balkanic mind of the Romanians with a unconsciously drunkness within the dialogues.

Great masterpiece.
Profile Image for Sabina M.
131 reviews28 followers
October 13, 2013
O carte pe gustul meu! Te tine in suspans, te face sa traiesti o data cu personajele si o poti savura pana la ultima litera!
18 reviews
March 31, 2017
Pribegie-n Bărăgan.
Densă, dificilă, haotică, anapoda, și cu atât mai interesantă.
Displaying 1 - 17 of 17 reviews