Nu sunt puţine mărturisirile lui Liviu Rebreanu despre propria-i operă, dar una dintre ele, reluată de câte ori a avut ocazia, e de natură să surprindă, în ciuda motivaţiei ce o avansează. Întrebat de reporteri despre preferinţele sale în legătură cu creaţiile-i româneşti, nu a ezitat niciodată să răspundă Adam şi Eva. Nu ştiu dacă preferinţa autorului pentru Adam şi Eva se explică prin propriile lui mărturisiri sau dacă avem şi noi dreptate prin încercarea de a identifica un mecanism mai puţin vizibil în veşnic tăinuitele miracole ale creaţiei. Sau poate să fie pur şi simplu o afecţiune aparte, ca pentru un copil ceva mai sensibil şi firav, având nevoie de o atenţie specială. Cine ştie.
Liviu Rebreanu was a Romanian novelist, playwright, short story writer, and journalist.
Born in Târlişua (currently Bistriţa-Năsăud County), Transylvania, then part of Austria-Hungary, he was the second of thirteen children born to Vasile Rebreanu, a schoolteacher, and Ludovica Diuganu, descendants of peasants. His father had been a classmate of George Coşbuc's and was an amateur folklorist. Liviu Rebreanu went to primary school in Maieru (where he was taught by his father), and then in Năsăud and Bistriţa, to military school at Sopron and then to the military academy in Budapest. He worked as an officer in Gyula but resigned in 1908, and in 1909 illegally crossed the Transylvanian Alps into Romania, and lived in Bucharest.
He joined several literary circles, and worked as a journalist for Ordinea, then for Falanga literară şi artistică. At the request of the Austro-Hungarian government, he was arrested and extradited in 1910. Rebreanu was incarcerated in Gyula, being freed in August; he returned to Bucharest. In 1911-1912 he was secretary for the National Theater in Craiova, where he worked under the direction of short story writer Emil Gârleanu. He got married to actress Fanny Rădulescu.
His first published in 1912 with a volume of novellas gathered under the title Frământări ("Troublings"). During World War I Rebreanu was a reporter for Adevărul, and he continued publishing short stories: Golanii ("The Hooligans") and Mărturisire (Confession) in 1916 and Răfuială ("Resentfullness") in 1919. After the war, he became an important collaborator at the literary society Sburătorul led by the literary critic Eugen Lovinescu.
In 1920 Rebreanu published his novel Ion, the first modern Romanian novel, in which he depicted the struggles over land ownership in rural Transylvania. For Ion, Rebreanu received a Romanian Academy award - he became a full member of the institution in 1939. Between 1928 and 1930 he was chairman of the National Theatre of Bucharest, and from 1940 to 1944 he was President of the Romanian Writers' Society.
In 1944, aged 59, he was diagnosed with throat cancer. Rebreanu shot himself in the mouth, in his country house in Valea Mare, Argeş County
Romanul "Adam şi Eva" reprezintă o scriere atipică pentru viziunea despre lume a lui Liviu Rebreanu. Aspectele sociale, pe care le-am întâlnit atât în "Ciuleandra" sau "Pădurea spânzuraților", cât şi în "Ion", lipsesc cu desăvârşire, esența operei fiind dată mai degrabă de seva cosmologică, elementul transcendenței impunându-se. *Este și motivul pentru care nu primește 5 steluțe, întrucât, în optica subsemnatului, poate una prea rigidă, o operă de artă lipsită de orice dram de realism nu poate dăinui istoriei. Reîncarnarea, filosofia teistă specifică Extremului Orient, este teza (justificată psihologic) în jurul căreia planează acțiunea romanului. Tema centrală, absolută, este iubirea erotică, în forma ei pură, legenda grecească potrivit căreia iubirea reprezintă o sferă, divizată în două emisfere aruncate pe pământ, care se caută intre ele, fiind reprezentativă. Opera are la baza aspecte autobiografice: totul a pornit de la o întâmplare, aparent banală, la care autorul fusese părtaş, şi anume întâlnirea fugară a privirilor unei doamne, la Iaşi, iar apoi regretul de a nu se fi oprit. Justificând iubirea pierdută, cu note de absolut, Rebreanu caută să clarifice ideea potrivit căreia forma pură a iubirii survine în a şaptea (şi ultima) viață, atât câte sunt necesare desăvârşirii. Deşi am afirmat că opera nu are aspecte sociale concrete, cele şapte capitole se desfăşoară cronologic: primul în preistorie, iar ultimul în perioada interbelică. Aspectul cu adevărat frapant al romanului constă în modul de redare al speranței găsirii iubirii absolute. Pasajele intermediare care redau "emigrația" sufletului, concretizat, aici, în conştiință, sunt adevărate peisaje panoramice divine. Senzația stârnita în inima cititorului este inefabilă. Dacă aş fi murit in clipele acelea, aş fi facut-o fericit, cu speranța împlinirii, într-o viață viitoare. Dacă volumul n-ar fi avut autorul scris pe coperta şi dacă n-aş fi fost in relații bune cu critica, aş fi jurat ca romanul îi aparține lui Eliade. Recomandată celor "nemuritori şi reci", pecetuiți emoțional.
O poveste genială în care Liviu Rebreanu ne arată întreaga sa capacitate stilistică și creativă: două suflete reîncarnate în 7 povești; în fiecare dintre ele dragostea le este negată.
O incursiune în istoria lumii care ne poartă, în șapte capitole, de la primele civilizații din Orientul Mijlociu până la România primei jumătăți a secolului trecut.
Nu poate trece neobservat efortul documentării, claritatea prozei, originalitatea istorică a ideii în literatura română.
Locul: India El: Mahavira = marele erou (ucenicul marelui intelept, fiul lui Vasishta) Ea: Navamalika (“cu ochii verzi ca pajistea spalata de roua”) - i se taie/scoate/extrage piele si apoi este biciuit *shudders*
II Isit
Locul: Egipt El: Unamonu (nomarh in Abotu) Ea: Isit (“... ochii mari, albastri ca cerul diminetii, cu genele lungi incarcate de fard, cu o stralucire misterioasa si ispititoare in care scanteiau straluciri din alte lumi”) - omorat cu o sageata
III Hamma
Locul: Sumer si Akkad (Mesopotamia) El: Gungunum (scrib?) Ea: Hamma (“ochi albastri peste care genele lungi, negre aruncau umbre, dandu-le o intunecime viorie. In lumina lor era moliciune si o vapaie ciudata.”) - injunghiat cu o sabie (prizonier)
IV Servilla
Locul: Roma El: Axius (cavaler roman) Ea: Servilla - ea ucisa cu un pumnal de sotia lui Axius - el se sinucide (isi taie venele in timp ce face baie <- profetie la nastere)
V Maria
Locul: Germania El: Hans (calugar) Ea: Fecioara Maria (!)
VI Yvonne
Locul: Franta Timp: Revolutia franceza El: Gaston Duhem (doctor) Ea: Yvonne - executati unul dupa altul (ghilotina)
VII Ileana Locul: Romania El: (Toma) Petre Novac Ea: Ileana - impuscat de sotul Ileanei, Poplinski
“Alerga dupa ea prin tari necunoscute, in epoci bizare, aci pastor indian, aci mare dregator egiptean, apoi scriitor intr-un templu babilonian, sau cavaler roman, calugar medieval, revolutionar provincial...”
Citate:
“Fericirea adevarata e totdeauna o clipa, se gandi bolnavul, cu amintirea ei proaspata in suflet. Mai multa n-ar indura firea omului care, deseori, intr-o viata de multi ani, nu are norocul sa intalneasca nici clipa aceasta, nici macar sa se apropie de ea.” 37
“A recunoscut-o inainte de a se apropia de dansa, desi n-o vazuse niciodata. De cateva zile inima lui o astepta si o cauta. Si a gasit-o printre miile de oameni indiferenti.” 37
“Naivitatea e virtute divina!” 39
“Si de-atunci moartea nu ma mai spaimanta, caci viata adevarata e una si neintrerupta, dincolo de viata si moartea pamanteasca. Viata e Dumnezeu!” 40
“metempsihoza improspatata” 41
“Sugestie! Iar o vorba! Indata ce lipseste explicatia, vine un cuvant sec s-o inlocuiasca.”
“-Cine vrea sa explice totul prin cuvinte ajunge curand sa nu poata explica nimic! Eroare incepe din clipa cand vrem sa identificam cuvantul cu spiritul. Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a intelege. Sufletul comunica direct cu lumea spirituala, cu lumea lumilor. Si doar spiritul e esenta, spiritul etern, infinit, cuprinzator a toate. Insasi lumea materiala nu poate fi decat o fata a esentei divine. Vesnica materie e implicata de esenta ei. De altfel, materia si toata lumea materiala exista numai in functie de perceptia omeneasca. Densitate, coloare, caldura, toate atributele materiei exista numai pentru om. In fond nu e nicio deosebire intre eterul sideral si corpurile ceresti: toate sunt, in ultima analiza, o forma de manifestare a spiritului. Modificarile aparente alcatuiesc si intretin atributele fara numar. Precum materia se transforma neincetat, dobandind, prin aceasta, o existenta efectiva, si spiritul are sa-si asigure echilibrul atributelor printr-o perpetua regenerare. Licaririle spirituale trebuie sa se imbine permanent cu schimbarile din planul material. Regenerarea spiritului nu se poate savarsi decat prin identificarea cu materia. Transformarile materiei sunt astfel infatisari diverse ale spiritului animator, incepand cu cele mecanice si pana la cele biologice. Deosebirea e numai de grade, incat gradul suprem ar fi omul in care spiritul se recunoaste pe sine insusi dincolo de scoarta materiala. Daca materia e aceeasi in atomii ei, spiritul cuprinde virtual toata dumnezeirea. Intreg si parte sunt identice. Ca si atomii materiali, miliardele de miliarde de atomi spirituali se afla intr-o miscare eterna intre lumea materiala si cea spirituala. Viata unui atom e insasi viata universului. Unul e totul si totul e unul. Dar atomul material e echilibrul dintre doua energii. In atomul spiritual echilibrul il formeaza doua principii. Echilibrul principiilor e spiritualitatea. Cand atomul se rupe in planul spiritual, echilibrul i se frange, principiile se diferentiaza si se prabusesc in planul material. Timpul si spatiul devin realitati pentru partile intregului. Incepe viata materiala. Cele doua principii insa raman esenta spirituala si in transformarile pe care le indura ca animatori materiali. Spiritul pur palpita in ele ca un ideal spre care ravnesc necontenit. Intoarcerea in planul spiritual totusi e imposibila pana ce nu vor redobandi, prin unire, echilibrul pierdut. Ravna lor spre idealul spiritual se concretizeaza astfel in penibila incercare de a se regasi si de a se reuni. In planul material, cele doua principii reprezinta infinitele forme ale pozitivului si negativului, care, pe treptele mai de sus ale scarii vietii, se numesc masculin si feminin. Cand principiul isi recunoaste originea, apare sufletul si omul! Iata acua un atom spiritual pierzandu-si echilibrul. Cele doua principii se diferentiaza indata in doua suflete, barbat si femeie, sortite de-acum vietii materiale. Urmeaza cai diferite spre aceeasi tinta. Trebuie sa treaca prin toate planurile existentei pamantesti, purtand pretutindeni dorul lor de unire si permanenta nostalgie dupa lumea spirituala. In clipa cand sufletul gol se intrupeaza, incepe viata omului. Pentru suflet e incercarea suprema. Incatusat complet in coaja materiala, trebuie sarecucereasca anevoie cunostinta de sine, sa urmeze supus legile vietii materiale. Mereu treaza staruie doar trebuinta de-a gasi perechea lui de echilibru. Barbatul si femeia se cauta in valmasagul imens al vietii omenesti. Un barbat din milioane de barbati doreste pe o singura femeie din milioane de femei. Unl singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila, e insusi rostul vietii omului. Pentru a inlesni cautarea aceasta se fac, se refac si se desfac toate legile si conventiile morale si sociale, tot ceea ce se numeste emfatic progresul omenirii. Instinctul iubirii e reminescenta originii divine. Prin iubire numai se poate uni sufletul barbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituala. Iubirea aceasta e rodul divin al sufletului omenesc. Dumnezeu sub chipul iubirii traieste in om. Iubire si Dumnezeu, constient sau inconstient, trebuie sa altcatuiasca suprema preocupare a sufletului omenesc. Fra de ele omul nici n-ar putea exista! O viata omeneasca nu ajunge insa pentru a prilejui intalnirea barbatului cu femeia. Spatiul si timpul sunt piedici pe care sufletul strans in obezile materiale numai treptat le poate invinge. Apoi, chiar cand le-a invins, intervin obstacolele conventiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decat puterile oricarui om.Avantul sufletului se sfarma in clipa prabusirii trupesti. Moartea materiala descatuseaza sufletul fara a- inlesni posibilitatea de unire cu sufletul pereche. Unirea lor numai in viata materiala poate fi mantuitoare. Asa sufletul slobozit dupa intaia incarnare va pluti in alte planuri ale lumii ca o sarmana constiinta pura, asteptand prilejul unei noi intrupari omenesti. A doua viata pe pamant incepe, si moartea o curma iar, si sufletul tot nu si-a dobandit perechea adevarata. Apoi urmeaza a treia viata, secerata de a treia moarte. Apoi alta si iar alta. Poate ca in timpul unei reincarnari celalalt suflet a ramas in vreo sfera indepartata; atunci omul simte cumplit zadarnicia vietii pamantesti si a tuturor zbuciumarilor sale, incercand sa se aproapie de Dumnezeu prin singuratate si meditatie. Cate vieti terestre alcatuiesc o viata adevarata?... Sapte!... De ce tocmai sapte? O, Doamne, Doamne, de ce sapte? Dar pentru ca sapte e numarul sfant! A fost sfant totdeauna, in toate sufletele! Fiecare moarte materiala pecetluieste regretul zadarniciei. In ochii muribundului, in lumina ultimei clipe, tremura durerea neputincioasa a sufletului. A trait in zadar. A saptea viata aduce de-abia fericirea unirii cu celalalt suflet. De aceea a saptea moarte cuprinde revelatia. Fiindca moartea a saptea inseamna sfarsitul existentei materiale si inceputul intoarcerii in lumea spirituala, sufletul retraieste intr-o strafulgerare toate vietile anterioare pentru a se putea bucura mai deplin de stralucirea vietii noi, eterne, ce-l asteapta. De-acumanu va mai rataci in sferele lumii materiale, ci, transformat in principiu pur, echilibrat iarasi in atom spirtiuat cu celalalt suflet, redevenit de asemenea principiu, isi va relua existenta divina in planul spiritual. Si iata cercul inchis! Spiritul regenerat prin materie, materia animata prin suflet! Unitatea desavarsita prin dualitate!” 42-45
This entire review has been hidden because of spoilers.
Nu am mai citit ceva de Rebreanu de peste 10 ani și mă așteptam să îl percep altfel, dar am rămas la fel de străină față de stilul lui, fie că este realist sau îmbibat cu aspecte metafizice, spirituale și religioase. Cred în ideea principală a romanului, aceea care susține că ființa noastră nu poate fi cu adevărat completă decât prin împlinirea iubirii care ne este menită, dar deseori ascunsă cu strășnicie. Însă mi-a fost imposibil să accept chiar și într-o carte această dragoste intensă și profundă pentru care ești dispus să riști tot după o singură privire. Am înțeles că se recunoșteau din viața anterioară, deși nu își dădeau seama, dar superficialitatea asta este prezentă încă din prima viață. Cu alte cuvinte, avem doi străini care se privesc, apoi ajung să se iubească și să se caute 7 vieți fără ca ei să fi vorbit mai mult de câteva minute. Maximum.
Mă întreb ce ar crede oamenii dacă povestea asta ar fi fost scrisă de Colleen Hoover sau altă autoare de romane de dragoste. Că este literatură de consum, nu? Dar când vezi ,,Rebreanu" pe copertă... Cu riscul de a părea ignorantă, nu înțeleg de ce unii oameni se agață de astfel de povești perimate și idealizate până la absurd. Încă mai sper ca strănepoții mei să nu mai studieze Ion și sistemul educațional să evolueze spre Fredrik Backman și Jón Kalman Stefánsson. Recenzia aici: https://bit.ly/3x9d5M6.
,,Își dădeau seama amândoi că sufletele lor se căutau de mult, poate de mii și mii de ani.''
"Adam şi Eva" este un roman, nu o succesiune aleatorie de nuvele. Cele şapte povestiri, aparent independente, prezintă evoluţia sufletului personajului principal. Acest lucru se observă cel mai bine la trecerea dintre capitolul V şi VI, când personajul trece de la religios fanatic german, la ateu revolutionar. În final, Toma are experienţă, nu renunţă la Ileana sub nicio formă. Mulţi spun că cele 7 nuvele sunt identice, diferenţa fiind făcută doar de timp şi spaţiu. Eu, însă, cred că Rebreanu a adăugat anumite subtilităţi care fac diferenţa şi conturează evoluţia. Realismul înnăscut al domnului Rebreanu a fost benefic romanului. "Adam şi Eva" nu are nevoie de fantezismul poetic al lui Eminescu, ci de puternica obiectivitate a lui Liviu Rebreanu. Mă bucur că am reuşit să văd ceea ce a văzut şi autorul în "Adam şi Eva", numind-o fără pic de îndoială "cartea cea mai dragă".
Romanian review: ,,Adam și Eva" este o carte destul de unică în literatura română. Premisa cărții lui Rebreanu este că fiecare om trăiește șapte vieții, pe care le petrece în căutarea perechii sale. Astfel, omul moare și se reîncarnează, urmând ca în ultima viață să-și desăvârșească iubirea. Conceptul în sine este interesant, această reîncarnare, inspirată din filosofia orientală, îi permite autorului să treacă cititorul printr-o călătorie de-a lungul mileniilor- prin India Antică, Egiptul Antic, Mesopotamia, Roma Antică, Germania medievală, Franța din timpul Revoluției din 1789 și România interbelică. Însă, aici apare și un element negativ: toate capitolele se încheie la fel- cu moartea personajului principal. Cu toate că este aproape imposibil ca o carte cu o astfel de premisă să aibă vreun fel de suspans, devine clar încă după primele două-trei povestiri că cei doi îndrăgostiți nu vor reuși să-și desăvârșească iubirea în timpul vieții, în planul terestru. Împlinirea iubirii se va petrece după finalul celei de-a șaptea vieți. Rebreanu construiește foarte bine atmosfera în fiecare povestire, iar tensiunea nu lipsește. Din acest punct de vedere, aș spune că relatarea celei de-a cincea vieți, cea în care personajul masculin este un călugăr în secolele X-XI, este cea mai tensionată și mai emoționantă. Toate povestirile sunt destul de brutale și de întunecate, cele care sunt plasate în Antichitate în mod particular prezintă scene de o violență pe care nu mă așteptam să o găsesc într-o carte clasică. Nu pot spune că mă plâng. Au existat vremuri foarte crude în istoria omenirii, iar faptul că Rebreanu nu s-a sfiit din a le prezenta așa cum erau a determinat o creștere a realismului cărții. De asemenea, mi-a plăcut felul în care, deși personajele trăiesc mai multe vieți și își păstrează anumite trăsături (pentru că până la urmă sunt aceleași persoane, aceleași suflete), sunt în același timp și foarte diferite, fiind influențate de mediul în care cresc, educația primită, societatea în care trăiesc și de curentele vremii. Prin urmare, ,,Adam și Eva" a fost o carte memorabilă, cu un concept interesant și scrisă bine, iar Liviu Rebreanu a reușit să descrie într-un mod convingător epoci diferite.
English review: "Adam and Eve" is a rather unique book in Romanian literature. The premise of Rebreanu's novel is that every person lives through seven lives, during which they search for their soulmate. Thus, one dies and is reincarnated, with the final life being the one where they ultimately fulfill their love. The concept itself is intriguing, and this reincarnation, inspired by Eastern philosophy, allows the author to take the reader on a journey through millennia—from Ancient India, Ancient Egypt, Mesopotamia, Ancient Rome, medieval Germany, France during the Revolution of 1789, and interwar Romania. However, there is a downside: all the chapters end the same way—with the death of the main character. Although it is almost impossible for a book with such a premise to have any real suspense, it becomes clear after the first two or three stories that the two lovers will not succeed in completing their love during their lives, in the earthly realm. Instead, the fulfillment of their love will occur after the end of the seventh life. Rebreanu builds the atmosphere in each story very well, and tension is not lacking. In this regard, I would say that the fifth life story, where the male character is a monk in the 10th-11th centuries, is the most tense and emotionally charged. All the stories are fairly brutal and dark, particularly those set in antiquity, which feature scenes of violence I did not expect to find in a classic novel. However, I can't say I'm complaining. There have been very cruel times in human history, and the fact that Rebreanu did not shy away from presenting them as they were adds to the realism of the book. I also liked how, although the characters live multiple lives and retain certain traits (since they are the same people, the same souls), they are also very different, shaped by the environment they grow up in, the education they receive, the society they live in, and the prevailing ideas of their time. Therefore, "Adam and Eve" was a memorable book, with an interesting concept and well-written, and Liviu Rebreanu successfully portrayed different historical periods in a convincing way.
"Adam și Eva" Liviu Rebreanu În lumea noastră cititorească avem atâtea titluri și sentimente diferite, încât nu găsești 2 cititori cu aceleași gusturi sau păreri, însă "Adam și Eva" este un roman care va fi mereu în topul celor mai recomandate cărți din toate timpurile. Chiar dacă suntem un popor creștin, am fost mereu și continuăm să fim fascinați de ideea unei "a doua șansă în altă viață". Idee prezentă în termenul de "reîncărcare" sau "metempsihoză" des utilizat cât în cărți, atât și în filme, însă cum a negociat cu el Rebreanu în această epopee a căutării, nu a făcut Eliade în "Nunta în cer" sau Joyce în "Ulise". Vorbim despre o credință filosofico-religioasă conform căreia spiritul supraviețuiește morții trupului pentru a reveni după un interval de timp într-un corp nou. Avizi și însetați de dragoste, de senzația împlinirii, eroii romanului sunt în stare să cutreiere 7 vieți omenești pentru a însuma una adevărată, să traverseze cele 7 perioade pentru a fi întregiți la final. 7 - nu este numărul preferat doar de Rebreanu, ci și de G.G.Marquez, fiind prezent în minunata sa operă "Un veac de singurătate". 7 vieți, 7 capitole ne deschid orizontul spre 7 perioade diferite, din punct de vedere al istoriei, locației, graiului, obiceiurilor, a religiei sau naționalității, singurul punct comun fiind dragostea sau regăsirea. Rebreanu ne spune că "Bărbatul și femeia se caută în vălmășagul imens al vieții. Un bărbat din milioanele de bărbați dorește o singură femeie din milioanele de femei. Unul singur și una singură, Adam și Eva". Orice poveste, ori acțiune are nevoie de un final, "closure" care să dea sens, avem nevoie de asta ca de aer. Ce este viața fără dragoste? Doar ea are sens sau îl oferă necondiționat, contraziceți-mă dacă nu am dreptate. #citimpentruschimbare #adamsieva #liviurebreanu
”Moartea nu poate fi sfârşitul sfârşitului. Ar fi o absurditate. Atunci pentru ce ne-am născut! Întâmplarea oarbă nu explică un necunoscut. Cel mai mult complică. Dincolo de moarte trebuie să fie ceva, precum şi înainte de naştere trebuie să fi fost ceva. Sufletul nu poate începe şi nici sfârşi într-o întâmplătoare viaţă pământească.”
Cartea asta a fost cu totul altceva. Nu stiu de ce nu se vorbeste de ea mai mult, de ce nu e recomandata mereu pentru ca merita. E o carte cu o poveste superba!❤️
Pentru un roman care se numește Adam și Eva, este de-a dreptul supărător cât de puțin pare să-i pese lui Rebreanu de cele șapte ipostaze feminine, pe care se mulțumește să le descrie șablonard, în contururi vagi, fiind lipsite de cea mai mică pâlpâire de trăire interioară (totuși, nu pregetă să menționeze de fiecare dată că toate aceste femei au sânii tari, grei, încărcați - sau alte adjective din aceeași sferă semantică –, ori că veșmintele le mlădiază negreșit șoldurile chemătoare; cam acestea sunt singurele coordonate pe care autorul le consideră relevante pentru cunoașterea femeii). În apărarea sa, nici personajele masculine nu-s mai veridic construite: toți sunt indivizi excepționali în câte-un domeniu care se poartă însă ca și cum și-ar fi pierdut mințile asemeni lui Don Quijote, numai că în loc să citească romane cavalerești, și-au irosit toată viața în mijlocul tabloidelor și al poveștilor de-un sentimentalism fad. Dacă n-aș fi citit Pădurea spânzuraților sau Ion înainte, l-aș fi bănuit pe Rebreanu incapabil să scrie despre oameni, dar așa dezamăgirea e cu atât mai mare.
În rest, ce-ar mai fi de spus? Premisa romanului ar fi trebuit, în mâinile unui romancier cu o viziune mai coerentă, să garanteze o lectură palpitantă, dar la Rebreanu rezultatul este atât de schematic și de inflexibil, că suprimă rapid orice curiozitate sau plăcere estetică. X se îndrăgostește de Y, X moare în chinuri groaznice șoptind patetic numele jumătății sale (ceea ce pentru mine a reprezentat de fiecare dată o sursă involuntară de umor), apoi decorul se schimbă și tot așa. Excepția pare a fi capitolul despre un călugăr medieval care se îndrăgostește de o icoană, însă capitolul cu pricina e atât de încărcat de situații (iarăși involuntar) rizibile, încât e greu să-l iei vreo clipă în serios. De pildă, așa își imaginează Rebreanu că diavolul i se adresează călugărului: Ești al meu! Și apoi: Eu sunt, Hans! Eu, cel mai puternic peste cei puternici, împăratul împăraților, stăpânul pământului! Bineînțeles, nu lipsește nici mențiunea râsului mefistofelic (cum lesne poate fi auzit și în orice horror de duzină), ca întregul tablou să fie scufundat în kitsch. Un kitsch e de fapt tot romanul, o bombă zaharoasă ce glorifică un ideal toxic de iubire și care, într-un univers alternativ unde cărțile ar sta la baza bolilor fizice, ar putea declanșa oricând un diabet cu evoluție galopantă.
Alte aspecte enervante: punctele de suspensie. Aproape nu există replică fără ca personajele să adopte o mină gravă, pansivă, și să îngâne afectat cuvintele... Sau repetiția exasperantă a adverbului „baremi”: a spune că se repetă de zeci de ori cred că e o subestimare. Baremi ar trebui o analiză cantitativă aplicată textului să vedem cifra exactă. Sau replicile din povestirea plasată în Franța revoluționară, unde personajele simt nevoia să arunce câte-o lozincă în franceză (așa, cică pentru a spori iluzia autenticității), dar fix cel mai recognoscibil slogan al revoluției, Liberté, égalité, fraternité, e tradus în română.
Why seven earthly lives, exactly seven, for a human soul? Why not less or more lives? Declaring seven a holy or mysterious number, does it solve anything?
And yet, I can't stop thinking about Mr. Aleman and his assumed naiveties piled up in a seemingly serious thinking system. And, what if he is right? Why does it have to be just a fantasy game and nothing else! Yes, why not, it could be a castle in the wind, as the whole construction of thinking is without the possibility of real verifications. And yet! There are always other objections, only objections.
Perhaps it is better to assume the possible existence of a spiritual world and another material world, two worlds with a bizarre inter-penetration, and yes, why not, the genesis of the human soul as a simple transformation of a spiritual principle for the needs of a claimed regeneration of the essence of eternity.
Mr. Aleman's solution was born from soul's pains and addresses only to the soul. Some say it is naivety, others even worse, but whoever wants to penetrate it can find comfort within its concept. Life is no longer lived in vain, because the soul is prepared to endure all the pains, as the longing and the hope of meeting its spiritual match remain forever. Death itself becomes an accident in the true life of the soul and can no longer terrify the man who has faith in rebirth and, at the end of the earthly line, in eternity in the other world!
Toma Novac, professor of philosophy, is not better off. Doubts made him, who was the son of a great businessman, a teacher concerned with mental combinations doomed to remain more or less sterile.
So, as Mr Aleman explains, the seventh earthly life is the end of the material career of the soul. In the seventh life, therefore, the man must meet the woman who embodies his soulmate and unite with her without fail or certainly. The material fruit of this union will also be animated by a soul that begins its seventh material existence. Death, which ends the last earthly life, means the great liberation of the soul. That is why, at the moment of separation from the material shell, the soul acquires the pure all-encompassing consciousness, through which, rising above time and space, it can simultaneously contemplate all its lives outside the spiritual world. Contemplation, being the prelude to eternity, manifests itself in the eyes of the dying as a flash of incomparable light. It is the culmination of earthly life in the revelation of eternal happiness…
The novel starts and ends with a symmetry scene: there is the male character Toma Novac, in the hospital bed trying to regain his feelings and consciousness of what happened to him. Besides this strongly impactful scene within the remainder of the book, there are 6 stories that makes the reader travels to faraway lands and old dead worlds, in fact to the previous 6 lives of Toma, as peasant Mahavira (ancient India), governor Unamonu (ancient Egypt), young nobleman Gungunum (Mesopotamia), philosopher Axius (Roman Empire), monk Adeodatus (medieaval Germany), revolutionary Gaston (Revolutionary France), and in each respective story he is given the fabulous moment of meeting his spiritual match, the woman that fulfills his earthly life as a divine pair, in the version of Navamalika, Isit, Hamma, Servilia , Maria, Yvonne, and last but not least, Ileana, in his 7th life
Surely, there must be an evolution of the human soul in the ascent of the seven earthly lives, but, of course, not one that conforms to human logic, but according to the divine laws that our mind can only feel in rare moments. Thus, the different lives make up a single one, with ups and downs, with joys and sufferings put at the service of the same supreme longing for the eternity essence. That's why, over the centuries or millennia that separate the earthly lives of the same human soul in time and space, sparks of memories knot threads that sometimes vibrate in the human heart. Strange reminiscences suddenly arise, vague longings, strange dreams, inexplicable hatred-- all testimonies of the old existences within us. Hard experiences in one life do not remain without effects in another. A deep deception must have repercussions regarding the general character of the future life...
By the by, this reminds me that once I was delivered an investigation into my previous life and I was told that I have been a dweller of old Japan, a piece of intelligence that didn't sound very presentable to me, in fact I seemed to feel a picture of desperation :D
Avem 7 capitole, 7 culturi, 7 limbi, 7 locații din perioade istorice distincte, 7 vieți trăite de 2 suflete ce se caută în fiecare (re)încarnare pentru a fi una. Ceea ce îi leagă este dragostea (aproape imposibilă) și iscusința de a se recunoaște și regăsi unul pe altul în fiecare viață. Interesantă ideea și abordarea, deși nu m-ar fi deranjat niște pagini în plus în care și personajele feminine să fi fost mai bine schițate și exploatate. În rest, mi-a plăcut mult. Rebreanu nu dezamăgește.
Este acel tip de carte care îți dă mai multe întrebări decât răspunsuri. Pentru că în universul iubirii lucrurile nu sunt deloc simple, pentru că „iubirea e taina tainelor”. Este cel mai neobișuit roman din literatura română, un roman filozofic, un roman al iluziilor eterne.
Cum e scrisă cartea aceasta! Fantastică! Rebreanu și Eliade sunt autorii mei preferați din literatura română, dar m-a surpris cel dintâi cu această carte care pare scrisă de cel de-al doilea! Recomand cartea tuturor ”căutătorilor” iubirii pure, absolute.
Pornind de la romanele realiste a lui Rebreanu, aici decoperim creativitatea, originalitatea și capacitatea stilistică la adevăratul său potențial.
Călătorim prin șapte vieți diferite din timpuri și locuri diferite ale lumii. Romanul este unul metafizic, concentrat pe mitul biblic a reîncarnării primilor oameni și presărat cu referințe biblice, politice și sociale. E un roman complex, în opinia mea, ofertant, fiind altceva. Toma Novac, personajul nostru principal, trece prin mai multe vieți, este păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler în Imperiul Roman, călugăr în Germania, medic în Franța, în timpul revoluției franceze şi profesor universitar în Bucureşti, în perioada interelică. El se indrăgosteşte pe rând, de 7 personaje feminine diferite: de Navamalika, Isif, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne şi Ileana.
Da, povestea poate fi repetitivă, și eu am simțit-o greoaie, la prima mea încercare de a o parcurge, ultimele povești sunt mai interesante decât primele, dar momentele de reflexie ale lui Toma și a prietenului său Tudor, felul în care e scrisă cartea, ideea romanului, nu vă vor dezamăgi, merită încercat. Mi-ar fi plăcut să înțeleg acest roman și mai bine, în adevărata sa profunzile, personajele feminine să aibă și ele o voce, pe parcursul romanului.
”Fericirea adevărată e totdeauna o clipă (...) Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viață de mulți ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea.”
”Moartea nu poate fi sfârşitul sfârşitului. Ar fi o absurditate. Atunci pentru ce ne-am născut! Întâmplarea oarbă nu explică un necunoscut. Cel mai mult complică. Dincolo de moarte trebuie să fie ceva, precum şi înainte de naştere trebuie să fi fost ceva. Sufletul nu poate începe şi nici sfârşi într-o întâmplătoare viaţă pământească.”
“Şi a găsit-o printre miile de oameni indiferenţi. I-a zărit mai întâi ochii verzi cu luminile calde si moi. S-a cutremurat până în temeliile fiinţei lui, ca şi când i s-ar fi lămurit fulgerător toate misterele vieţii. Apoi li s-au încrucişat privirile şi din uimirea ei a înţeles că şi ea l-a recunoscut, deşi nu l-a mai văzut niciodată.”
“Cine vrea să explice totul prin cuvinte ajunge curând să nu poată explica nimic! Sufletul n-are nevoie de cuvinte pentru a înţelege.”
“Își dădeau seama amândoi că sufletele lor se căutau de mult, poate de mii și mii de ani.”
Interesant modul în care Rebreanu privește mitul reîncarnării și al sufletului-pereche, mai ales dacă ținem seama de apetența deosebita a scriitorilor ardeleni pentru tragism și destin. De fapt, tragism în destin...
Am înțeles ce vrea să facă Rebreanu de la început, când am văzut că insistă la nesfârșit cu numărul 7. Cum i se oferea ocazia, hop-țop cu șaptele! Mi-a plăcut ideea în ansamblu, mi-a plăcut și cum a suprapus povestea cu perioadele și evenimentele istorice, în schimb nu mi-a plăcut faptul că 7 capitole identice ca poveste e cam mult. După primele capitole a devenit cam plictisitor și obositor în același timp - citeai același lucru iar și iar -, apoi predictibil - la începutul fiecărui capitol, pariam cu mine însămi pe cine o să moară la final: EL sau EA, ceea ce nu e foarte distractiv, având în vedere că știi că moartea e inevitabilă, cel puțin până la capitolul 7. Nu știu dacă mi-a plăcut faptul că în fiecare capitol, EL își întâlnea perechea, pentru că afirmă chiar Toma de la bun început că se poate ca sufletul să treacă printr-o viață întreagă fără ca măcar să dea ochii cu EA. Cred că mi-ar fi plăcut să dea un exemplu de o astfel de situație și chiar și așa ar fi putut să sublinieze la fel de bine motivul "dragostei la prima vedere." Totuși, nu am înțeles ce se întâmplă după capitolul 7, ce se întâmplă cu sufletul dacă nu se reîntregește până la finalul celor 7 vieți.
Nu stiu cum sa exprim ce simt fata de aceasta capodopera. Inca sunt la stadiul de ochi in lacrimi. Daca Liviu Rebreanu ar mai fi trait, mi-ar fi placut sa-l imbratisez si sa stau la povesti cu el, macar o data. Dar, cum nu mai e posibil, sper ca de acolo de unde e, sa stie ca ceea ce a lasat in urma lui, a ramas ca un ecou in sufletele multor cititori. Pentru mine, aceasta carte este un raspuns si o intrebare continua. Iubesc cartile de acest gen, si mereu le voi iubi, iar "Adam si Eva" va ocupa intotdeauna un loc fruntas in sufletul meu!
La ce te poți gândi văzând titlul ”Adam și Eva” ? Primordial. Principiul masculin și feminin, apoi iar ajungem la iubire, așa cum facem întotdeauna, dar ne încăpățânăm să respingem ideea că ar fi, cumva, cel mai important lucru. Te simți gol și nu înțelegi de ce. Toma Novac, profesor universitar de filosofie, ajunge pe patul de spital după trăirea unei drame : este împușcat de către Ștefan Alexandrovici Poplinski, care l-a surprins în flagrant cu soția sa. Gândurile încep să se piardă, apoi întrepătrundă, viața și moartea devin mai clare iar sufletul o ia de la capăt. Romanul are șapte capitole, care sunt de fapt cele șapte vieți ale personajului, după cum spunea profesorul Tudor Aleman: ”A şaptea viaţă pămînteasca e sfîrşitul carierei materiale a sufletului. În viaţa a şaptea deci bărbatul trebuie să întîlnească pe femeia care întrupează perechea lui sufletească şi să se unească negreşit cu ea. Rodul material al acestei uniri va fi animat de asemenea de un suflet care îşi începe a şaptea existenţă materială.”. Mi-a plăcut în special motivul metempsihozei și inspirația din Platon-mitul androginului, regăsirea perechii primordiale, iubirea pură, care are nevoie de mai multe vieți pentru a se împlini. E într-adevăr impresionant, deși sunt marcată de sadismul primelor epoci, de istoria lor, de drumul lung și anevoios, însă fiind vorba de o iubire ”brutală”, am lăsat deoparte toate detaliile ce privesc modul în care trupul ajunge să moară.
Cu toate acestea, simt că Rebreanu putea face mai mult. Pe lângă faptul că toată atenția e îndreptată spre personajul masculin iar cel feminin rămâne neconturat, poveștile în sine nu au un anume farmec. Primele trei capitole mă făcuseră aproape să renunț din cauza monotoniei, dar pot spune că datorită sfârșitului romanul mi-a câștigat simpatia.
Se intampla foarte-foarte rar sa recitesc o carte - Adam si Eva este o exceptie :). Mi-a placut atat de mult cum a fost dezvoltata actiunea, constructia personajelor, stilul de scriere, totul - asta si pentru ca am fost mereu fascinata de reincarnare si de ideea de predestinare. Macar o data in viata cred ca fiecare dintre noi a simtit o apropiere inexplicabila fata de o alta persoana, un fel de deja-vu, ceva ce nu se poate explica, insa care se simte atat de intens - insa, ca si in roman, de cele mai multe ori raman doar intalniri meteorice.
Nu știu la ce vârstă și în ce viață ar fi trebuit să citesc romanul ăsta ca să îmi placă. Am citit prologul, 4 povești și ultimele 3 pagini, ceea ce e cu 4 povești și 3 pagini prea mult, fiindcă viața e prea scurtă ca să citim cărți care nu ne plac. Stilul este total diferit față de Rebreanu we know and love. Fiecare poveste este în tiparul "bla bla bla, boom, a murit și dragostea rămâne neîmplinită pentru că așa e viața, nedreaptă". Prologul e decent, mi-a plăcut discuția personajelor. Dar poveștile m-au adormit fără excepție.
Am început cartea cu mari aşteptări, în urma opiniilor celorlalţi, iar incipitul a fost oarecum demn de nivelul la care ceilalţi aduceau cartea. Primele trei capitole m-au dezamăgit profund, încât îmi pierdeam interesul şi admiraţia pentru stilul lui Rebreanu. Dar cititnd mai departe am reuşit să întrepătrund şi idei care se diferenţiază într-o oarecare măsură de tipicul fir narativ care devenise năucitor de monoton. În final, cartea prinde un contur care o defineşte şi care lămureşte toate etapele, făcând-o, per total, o lectură interesantă.
de data asta Rebreanu a reușit să mă dea pe spate. am fost prins în această poveste încă din primele pagini și, cu toate că la un moment dat repetitivitatea vieților a ajuns să mă plictisească, nu pot discredita cartea pentru subiectul ei. în afară de 2-3 capitole, am fost curios de fiecare realitate în care cei doi îndrăgostiți se avântau și de fiecare scenariu. mi-a plăcut enorm de mult ideea cu numărul 7 și ideea de suflete care se regăsesc în fiecare viață și destinul ce le leagă. a fost o lectură frumoasă în care Rebereanu m-a surprins de data asta plăcut.
Am început cartea cu așteptări mari. Început promițător și cam atât. Viziunea despre viața și dragoste este una de primată și deprimantă. Din punctul meu de vedere autorul confunda dragostea transcendentală cu “dragostea” celor două suflete. Ori nu am văzut nimic divin sau sfânt în tot parcursul cărții.
Iata o viziune originala si diferita de cea intalnita in scrierile anterioare ale lui L.Rebreanu (scrieri ce detin toate atributele imaginatiei realiste)! Aceasta opera, de o fantezie pura, bazata pe credinta reintruparii sufletului (pe care, personal, nu o impartasesc), porneste de la o intamplare nefericita, fara inceput si sfarsit, urmata apoi de o serie de sapte nuvele-tip (aparent fara legatura cu inceputul), bazate pe aceeasi tema: povestiri de iubire petrecute in epoci si regiuni diferite. Impresionanta este maiestria cu care autorul zugraveste cele sapte vieti, in contextul epocilor in care se desfasoara, marcate de legile, obiceiurile, traditiile si invataturile specifice popoarelor din care fac parte. "N-am sa mai arat acum cata truda a reclamat zugravirea celor sapte vieti...", spunea insusi Rebreanu, "...pentru fiecare a trebuit sa consult zeci si, uneori, sute de volume". Iar rezultatul este remarcabil. Povestea a doua suflete pereche ce se intrupeaza, de la inceputul timpurilor pana in vremea nu demult apusa, care se cauta si se doresc cu inversunare, socotind ca numai gasindu-se pot atinge implinirea sublima. Cu toate ca autorul doreste asezarea acestei cautari sub indemn divin, as indrazni sa spun ca felul in care ajung uneori impreuna cei doi, nu are nimic sfant. Sunt mai degraba condusi de simturi si instincte animalice decat de indemn divin, trecand peste ratiune, uitand sau negand existenta lui Dumnezeu.