What do you think?
Rate this book
Une parfaite journée parfaite
Un homme tente de se suicider avec entrain parce que son médecin vient de lui annoncer qu’un requin nage dans son corps. Partout, il essaie : dans son immeuble, dans la rue, dans sa voiture, à l’enterrement de ses amis. Heureusement, pour lui changer les idées, un quatuor de Mexicains apparaît régulièrement afin de lui interpréter une chanson.Maniant habilement l’humour noir, Martin Page nous offre un conte cruel drolatique sur les manies et les mesquineries de ses semblables, dans l’esprit de L’Écume des jours.Parution simultanée aux Éditions de l’Olivier : La Disparition de Paris et sa renaissance en Afrique.
128 pages, Broché
Published January 1, 2010
3 people are currently reading
234 people want to read
About the author
Martin Page
80 books382 followersFrench writer Martin Page is the author of the bestselling novel, How I Became Stupid, which won the Euroregional schools’ literature prize, an award given by Belgian, Dutch and German students. His novels have been translated in a dozen languages. He also writes for children (I am an earthquake, Conversation with a chocolate cake…).
He is a recipient of the Akademie Schloss Solitude Fellowship. He lives in Paris.
He is a recipient of the Akademie Schloss Solitude Fellowship. He lives in Paris.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 23 of 23 reviews
March 12, 2017
O încercare satirică eşuată asupra sumbrei societăţi contemporane. *influenţe din Camus*
January 10, 2012
Even better now than the first time I've read it (last year, I think)
“...Ce groaznic e să fii Cineva!Ce public: ca un Brotac — Să-ţi declini toată viaţa numele tău Cândte-admiră un lac!” Emily Dickinson
I must have died a thousand times, the next day I was still alive.Pulp, Death II
“Chit că pierd câteva minute desomn, prefer să mă omor înainte de ştiri.După aia e mai bine.” 9
grefa?
“Mi-ar plăcea să fiu înzestrat cu acest soi de psihologie fiziologică:fericit când e cald,nefericit când e frig. Cu siguranţă n-aş face economie la încălzire,dar aş fi mulţumit să ştiu că dispoziţia mea nu mai depinde de factori atâtde fragili precum iubirea, atenţia, soarta omenirii.” 11
“Casă fiu fericit, cred că mi-ar fi de-ajuns să mă plimb gol, sub un duş mobil.Nu doar acasă ai nevoie să te relaxezi, să-ţi alungi puricii de stres.Visez la o simpatică lume ideală cu duşuri peste tot, în sălile de curs, în metrou, în supermarketuri şi pe străzi, alături de cabinele telefonice.” 13
“Aveam un coleg care, chiar dacă nu transpira patologic, a avut partede anodine şi îngrijorătoare remarci, venite de la direcţie.Atunci, de teamă să nu fie dat afară, şi-a lipit cu bandă adezivăbucăţi de vată la subsuori. A murit până la urmă de o infecţie. Cu prilejul înmormântării, Ia care a fost poftit întreg serviciul, directorul de la resurseumane a pulverizat în groapă o doză întreagă de deodorant „briza mării" înainte de a fi acoperită cu pământ. Unii nu suportă ca morţii să transpire.” 15
“Ochelarii mai au şi altă funcţie esenţială. Ar fi trebuit să-mi iau lentile fără dioptrii, dar şmecheria a fost să-mi cumpăr lentile cu dioptrii. Ei, nu dioptrii mari, dar potrivite pentru o mică miopie. Aşa, nu văd prea clar ce e în jurul meu, la birou totul este niţel fiu. Recunosc chipurile, locurile, dar există o barieră, ca un ecran, întremine şi restul. Sunt la distanţă, protejat. Să nu-i văd clar pe colegii, pe şefii mei înseamnă să le fiu străin, să le scap.” 16
“A trebuit să schimb majoritatea pieselor din bucătărie. Cuptorul, depildă, era un model ultimul răcnet, cu un sistem de securitate perfectpână la exasperare: nu puteai coace nimic dacă uşa era cât de puţindeschisă. Prin urmare, imposibil să-mi carbonizez capul printr-o piroliză, sămă prăjesc la temperatură înaltă. Aceeaşi problemă am avut-o cucombina frigorifică. Un detector stingea automat sistemul de răcire dacădetecta respiraţia unui organism viu, de mai mult de cinci kilograme. Esteun sistem de securitate foarte ingenios, inventat după ce o mamă şi-auitat bebeluşul în congelator. Fantastic! Dar asta mă împiedica să măomor prin hipotermie. Au pus la punct un sistem de securitate şi pentruaragaze, care previne propagarea gazului neaprins, împiedicându-te astfelsă te arunci liniştit în aer în propriul apartament. Le-am schimbat pe toatecu aparate vechi, cu mai multe posibilităţi letale.” 21
“” 24
“- Vedeţi aici? mi-a zis, urmărind o formă enormă în corpul meu.
- Da. E cancer?
M-ar fi deranjat să am cancer: un coleg tocmai ne anunţase căsuferă de cancer la plămâni. E o asemenea competiţie, încât toată lumeaar fi crezut că îl copiez. Ar fi fost foarte stânjenitor, ca atunci când la balulmascat de la sfârşitul anului vezi că şi altcineva a mai avut ideea de a sedeghiza în Batman.
- Nu, e un rechin. Priviţi: aici îi puteţi vedea aripioara, aici avemcoada, aici gura, cu miile de dinţi-fierăstrău.
- A, da. O dată am avut pneumonie, dar niciodată rechin. Nu pare prea mulţumit. Ce fel de rechin e?” 29
“Cred că n-am nimerit-o, rechinul meu trebuie să fie budist: desăptămâni în şir nu mănânc decât chestii verzi, şi,el tot acolo e.” 31
“La fiecare schimbare a vreunui obiect utilitar, notez peurmătorul cifra generaţiei sale. Astfel, un 2 este gravat pe prăjitorul de pâine, un 8 pe periuţa de dinţi...” 37
“Sprâncenele îi sunt tot încruntate. Cred că e frumoasă, nu suntsigur, trebuie să consult catalogul universal al trăsăturilor frumoase.” 38
“Majoritatea fetelor de pe planetă nu s-au îndrăgostit totuşi de mine. (...) Cum spunea Nero: „Când vezi cum e lumea, e mai degrabă flatant să nu placi întregii lumi".” 41
“A spune că Pământul e rotund e ceva cenu reuşesc să înţeleg; ca şi cum ai citi paginile financiare unei marmote. Marmora nu va avea nimic împotrivă, pur şi simplu nu va înţelege realitatea acelor informaţii, nici sensul lor. Realitatea unei marmote este vizuina ei, hibernarea, hrana; pentru ea, Pământul nu este rotund, ci scobit.” 44
“Imi permiteţi să mă întind? Iau pernuţa asta dacă nu vă deranjează.Aşa. Fiinţele omeneşti au un schelet intern, suntem de acord dar, ca înoglindă, au de asemenea şi un schelet extern care le articulează.Dacă eşti conştient de el, te poţi juca, îl poţi folosi, şi mai aels îl poţi înveşmânta cu vene, cu carne, cu organe, cu muşchi şi cu o piele şi îl veinumi prieteni, dragoste, familie, pasiuni, gând. Şi e mai bine să ai oasesolide cu articulaţii suple. Unii nu îl văd, nu le pasă de el, pentru cărevelarea şi întruparea scheletului extern, dacă e o sursă de bogăţie,prilejuieşte şi răni. Nu prea am şanse să fiu recunoscut ca savant, totuşi,metoda mea a fost ştiinţifică.Faptul că nu există nici o dovadă a spuselor mele, mi se pare a fiprincipalul argument al adevărului lor.” 45
“Am urmat o teleterapie, petrecând ore întregi în faţa ecranului şi încercând să devin toată lumea, sau, măcar, oricine.” 46
“Nu credeam destul în societate pentru a mă implica cu-adevărat în critica ei...” 46
“N-am crezut niciodată în reclamele mele, faptul de a crede în lucruriadevărate mi se părea ca un fel de incest. Mi se pare că e prea puţincuraj, dacă nu chiar laşitate, să crezi în ceea ce există.” 49
“Cum nu cântă decât ceea ce îmi place mie, trebuie să recunosc că au gust.” 54
“Eu sunt singurul care îi vede, ceea ce trebuie să demonstreze căvederea mea e bună.” 55
“Mă intersectez cu un bătrân care-şi plimbă ulcerul în lesă. Mă împinge. O femeie îşi taie venele deasupra unui canal ca să nu păteze trotuarul. Mii de litri de cafea şi de anxiolitice plutesc în stomacuriletrecătorilor ca un ocean pe vreme de furtună. Câteva persoane se aruncă nonşalant sub roţile maşinilor careaccelerează, altele se spânzură de felinare, o cerşetoare cere de pomană o pilulă de cianură. Un copil ghemuit pe trotuar şi-a spintecat burta cu o sabie japoneză din plastic albastru fluorescent; înainte de a se prăbuşi, hrăneşteveveriţele cu firimituri de prăjitură. Un bărbat îşi înfige un cuţit în mijloculfrunţii şi îşi deschide ziarul. Femei tinere în taioare gri, elegante, pentrusezonul primăvară-vară, aleargă. Sunt atât de grăbite, încât le e greu să-şipotrivească ţeava revolverului la tâmplă. Trag toate odată. Cu o jumătatede cap smulsă, continuă să alerge; una din ele scoate o oglinjoară şi niştefond de ten cu care îşi tamponează obrazul ciopârţit.
Un poliţist îi face proces-verbal unui bărbat tăiat în două, care s-aaruncat sub un autobuz în afara trecerii de pietoni. La şapte metri distanţă în faţa mea, lângă o bancă mare, albastră cu verde, sună un telefon dintr-o cabină. Repede, la o parte!
E pentru mine.” 68
“Reclamă: pentru a nu fi invizibil în ochii pisicilor şi ai oamenilor, trebuie să te mişti, să te agiţi, să vorbeşti tare.” 69
“O colegă, pe care nu ştiu cum o cheamă, dar care se numeşte cusiguranţă nu stiu cum...” 69
“O femeie vine să se aşeze la masa mea. îmi vorbeşte. îi vorbesc. Nici unul din noi nu ştie ce spune. Nu enevoie să ne înţelegem, nici să ne auzim, la drept vorbind este chiarconsiderat o pierdre de timp şi de energie. Avem o discuţie formidabilă,plină de zâmbete, de râsete şi de încruntări de sprâncene.” 75
“Bărbaţi şi femei îşi plimbă animalele domestice. E voie să le aduci labirou, acum că se cheamă Angoasă, Ulcer, Competiţie, Teamă, Sudoare,Ambiţie, Durere de Stomac. Sunt ţinute în lesă de stăpâni.” 75
“M-am hotarât să mă las de fumat. E cu atât mai uşor cu cât nu m-am apucat niciodată. Dar cum în cadrulCompaniei e bine văzut să te laşi de fumat, pentru că e semn de voinţă puternică, de atenţie faţă de propria sănătate şi o dovadă de respect faţăde anturaj, am declarat că mă las de fumat. Direcţia m-a felicitat pentrucuraj.E mai bine să fii un fumător care s-a lăsat sau pe cale să o facă decât nefumător.Unui nefumător nimeni nu-i remarcă performanţa de nu se fi apucatniciodată de fumat, se plânge neîncetat de fum, strănută, în fine, strică înmod sistematic cheful tuturor. Fumătorul care vrea sa se lase e un erou.” 77
“Părinţii mei au murit înainte de naşterea mea. S-au sinucis la vârstade şase ani, înainte ca viaţa să te oblige să devii şi să fii cineva, să ocupiun loc, să gândeşti ceva în legătură cu ea.” 82
“Copil fiind, petreceam ceasuri întregi mergând pe bordurile de prinparcuri.Apoi, mi-au crescut picioarele. E tragedia vieţii mele. Dacă am vreoteorie politică, ea ţine în întregime de această constatare: picioarele meleau devenit prea mari ca să mai pot merge pe bordurile peluzelor.” 82
“Tăcerea este singura limbă universalăatunci când am impresia că vorbesc o limbă străină cu fiinţe care vorbescaceeaşi limbă cu mine.” 87
“Reclamă: dacă apreciaţi faptul că vi se urează la mulţi ani, faceţi ocruce mare pe calendare.” 89
“Nu-mi revin din faptul că mi şe îngăduie să primesc volume ale celui mai mare poet al Universului în schimbul unor cifre din contul meu bancar. Seamănă a furt, a escrocherie. Sper că nu îşi vor da niciodată seama de asta.” 93
“Volumele acestea sunt depozitate în garajul meu. Unele din ele îmialcătuiesc mobilierul. Masa din living, noptiera, biblioteca, taburetele,patul, etajerele, toate acestea sunt alcătuite din volume cu poeme deEmily Dickinson.” 94
“Imprăştii toate exemplarele, le semăn în culturile intensive şi înmicile livezi ale94O perfectă zi perfectălumii. Le expediez la toate şcolile şi la toate instituţiile publice şiprivate, la departamentele universităţilor, la întreprinderi. Pe unele leplasez în locuri strategice, în muzee, lipite în spatele tablourilor, prinse cuscotch pe sub scaunele din metrou, din autobuze, din sălile de concert, teatru şi cinema. Trimit personalităţilor politice, vedetelor, persoanelorinfluente; la întâmplare, unor anonimi luaţi din cartea de telefon.
Pentru ca toată lumea de pe Terra să aibă câte un exemplar dindivina mea poetă.” 94
“Nu sunt o persoană violentă, dar nu raţiunea a motivat alegereatipului meu de nitroglicerină. Sau, mai bine zis, nu numai.
Să omor zeci de necunoscuţi, nu mi-ar fi plăcut aşa ceva, nu aş fiputut, şi nu cred că este demn de respect. Dar, mai presus de orice, sunt convins că atentatul cu bombă nu este un mijloceficace pentru că, pur şi simplu, a fost prea mult folosit. A devenit banal, toată lumea pune bombe, irlandezii, corsicanii, kurzii, palestinienii,israelienii, extrema stângă, extrema dreaptă, toate serviciile secrete,toate armatele, toate guvernele democratice.” 96
“Ceva lipseşte. Ca şi cum mi s-ar amputa lucruri care nu există încă. Nu există cuvinte pentru a descrie lucrurile încă nenăscute. îmi lipsescoameni pe care nu îi cunosc. Ştiu că îi voi întâlni într-o bună zi, că ei şi ele vor deveni prietenii mei, că o voi iubi pe femeia a cărei amprentă spectrală pluteşte în preajma mea.” 102
“Amofanţii, fantomele celor ce nu sunt încă aici.” 102
“Ni se amputeaza mereu prietenii şi fiinţele iubite pe care nu le cunoaştem încă.” 102
“... antomul este o fiinta materiala care exista. Asta inseamna ca toate fiintele vii de pe Pamant sunt antomi...” 103
“... eunomii sunt spectrele tuturor vârstelor noastre trecute, alefiinţei noastre copil şi adolescent, ale tuturor acelor ocazii când a trebuitsă murim pentru a continua să îmbătrânim. Eunomii sunt portretele celorce noi am fost; la vederea lor ai impresia că te uiţi la vechi fotografii careprind viaţă. Unora le e frică de eunomii lor, pentru că i-au trădat.” 103
“Am avut prieteni, prieteni adevăraţi, amici, colege, colegi de clasă. Era plăcut. Persoane de care eram legat. Dar timpul, depărtarea, minciuna, înclinaţia pe care o au unele plante de a se crede adulte crescând,egoismul, laşitatea, orgoliul, spiritul serios, rănile tăcute, făcute şi primite, loviturile îmbrăcate în zâmbete şi în indiferenţă, din pricina tuturor acestordăunători, nu mi-a mai rămas astăzi nici unul. Şi nu e trist. Faptul că asta nu e trist este poate trist, dar, în sine, nu e trist. Nu mi-aş dori prietenii care nu rezistă presiunii timpului şi a vieţii.” 104
“ Pentru că neapărat trebuie să fi făcut ceva, nu e deajuns să fii.Cel mai bine e să fi ajuns cineva, de preferinţă altcineva. înainte nuerai aproape nimeni, doar tu însuţi.” 105
“...ne adunasem acolo pentru a convocafantomele prieteniei noastre.
Imi sunt dragi fantomele, nu mă tem de ele. Ce nu suport însă, suntcadavrele care refuză să moară.
In inima mea, ei sunt cadavre. îi iubesc pentru totdeauna, nu voiuita prietenia noastră. Dar nu ne mai vedem, nu mai împărtăşim nimic. Prietenia noastra a incetat să mai respire; şi chiar dacă a fost asasinată, e vorba de omoarte naturală.
Ca prieteni, au murit. E trist. Ca fiinţe omeneşti, sunt vii. E şi mai trist. Dar nu fiinţele omeneşti le iubeam în ei, ci prietenii.” 107
— Dar nu există nici un corp! Nu aveţi cadavrele! a protestat omul eliberându-se, şocat de lipsa mea de educaţie.
— Nu e vina mea. Le-am cerut prietenilor mei să aibă bunăvoinţa dea-şi pune capăt zilelor, dar nu au vrut. Lor trebuie să le înfăţişaţi reclamaţiile.” 107
“— Ascultaţi-mă, pentru mine sunt morţi, şi chiar dacă nu există niciun corp, nu pot să-i las fără mormânt. Trebuie să-ţi îngropi morţii. Nu potlăsa aceste cadavre afective aşa, în aer liber, abandonate...” 107
“Sunt oameni pe care nu-i uda ploaia, nu i-am inteles niciodata.” 129
“...Ce groaznic e să fii Cineva!Ce public: ca un Brotac — Să-ţi declini toată viaţa numele tău Cândte-admiră un lac!” Emily Dickinson
I must have died a thousand times, the next day I was still alive.Pulp, Death II
“Chit că pierd câteva minute desomn, prefer să mă omor înainte de ştiri.După aia e mai bine.” 9
grefa?
“Mi-ar plăcea să fiu înzestrat cu acest soi de psihologie fiziologică:fericit când e cald,nefericit când e frig. Cu siguranţă n-aş face economie la încălzire,dar aş fi mulţumit să ştiu că dispoziţia mea nu mai depinde de factori atâtde fragili precum iubirea, atenţia, soarta omenirii.” 11
“Casă fiu fericit, cred că mi-ar fi de-ajuns să mă plimb gol, sub un duş mobil.Nu doar acasă ai nevoie să te relaxezi, să-ţi alungi puricii de stres.Visez la o simpatică lume ideală cu duşuri peste tot, în sălile de curs, în metrou, în supermarketuri şi pe străzi, alături de cabinele telefonice.” 13
“Aveam un coleg care, chiar dacă nu transpira patologic, a avut partede anodine şi îngrijorătoare remarci, venite de la direcţie.Atunci, de teamă să nu fie dat afară, şi-a lipit cu bandă adezivăbucăţi de vată la subsuori. A murit până la urmă de o infecţie. Cu prilejul înmormântării, Ia care a fost poftit întreg serviciul, directorul de la resurseumane a pulverizat în groapă o doză întreagă de deodorant „briza mării" înainte de a fi acoperită cu pământ. Unii nu suportă ca morţii să transpire.” 15
“Ochelarii mai au şi altă funcţie esenţială. Ar fi trebuit să-mi iau lentile fără dioptrii, dar şmecheria a fost să-mi cumpăr lentile cu dioptrii. Ei, nu dioptrii mari, dar potrivite pentru o mică miopie. Aşa, nu văd prea clar ce e în jurul meu, la birou totul este niţel fiu. Recunosc chipurile, locurile, dar există o barieră, ca un ecran, întremine şi restul. Sunt la distanţă, protejat. Să nu-i văd clar pe colegii, pe şefii mei înseamnă să le fiu străin, să le scap.” 16
“A trebuit să schimb majoritatea pieselor din bucătărie. Cuptorul, depildă, era un model ultimul răcnet, cu un sistem de securitate perfectpână la exasperare: nu puteai coace nimic dacă uşa era cât de puţindeschisă. Prin urmare, imposibil să-mi carbonizez capul printr-o piroliză, sămă prăjesc la temperatură înaltă. Aceeaşi problemă am avut-o cucombina frigorifică. Un detector stingea automat sistemul de răcire dacădetecta respiraţia unui organism viu, de mai mult de cinci kilograme. Esteun sistem de securitate foarte ingenios, inventat după ce o mamă şi-auitat bebeluşul în congelator. Fantastic! Dar asta mă împiedica să măomor prin hipotermie. Au pus la punct un sistem de securitate şi pentruaragaze, care previne propagarea gazului neaprins, împiedicându-te astfelsă te arunci liniştit în aer în propriul apartament. Le-am schimbat pe toatecu aparate vechi, cu mai multe posibilităţi letale.” 21
“” 24
“- Vedeţi aici? mi-a zis, urmărind o formă enormă în corpul meu.
- Da. E cancer?
M-ar fi deranjat să am cancer: un coleg tocmai ne anunţase căsuferă de cancer la plămâni. E o asemenea competiţie, încât toată lumeaar fi crezut că îl copiez. Ar fi fost foarte stânjenitor, ca atunci când la balulmascat de la sfârşitul anului vezi că şi altcineva a mai avut ideea de a sedeghiza în Batman.
- Nu, e un rechin. Priviţi: aici îi puteţi vedea aripioara, aici avemcoada, aici gura, cu miile de dinţi-fierăstrău.
- A, da. O dată am avut pneumonie, dar niciodată rechin. Nu pare prea mulţumit. Ce fel de rechin e?” 29
“Cred că n-am nimerit-o, rechinul meu trebuie să fie budist: desăptămâni în şir nu mănânc decât chestii verzi, şi,el tot acolo e.” 31
“La fiecare schimbare a vreunui obiect utilitar, notez peurmătorul cifra generaţiei sale. Astfel, un 2 este gravat pe prăjitorul de pâine, un 8 pe periuţa de dinţi...” 37
“Sprâncenele îi sunt tot încruntate. Cred că e frumoasă, nu suntsigur, trebuie să consult catalogul universal al trăsăturilor frumoase.” 38
“Majoritatea fetelor de pe planetă nu s-au îndrăgostit totuşi de mine. (...) Cum spunea Nero: „Când vezi cum e lumea, e mai degrabă flatant să nu placi întregii lumi".” 41
“A spune că Pământul e rotund e ceva cenu reuşesc să înţeleg; ca şi cum ai citi paginile financiare unei marmote. Marmora nu va avea nimic împotrivă, pur şi simplu nu va înţelege realitatea acelor informaţii, nici sensul lor. Realitatea unei marmote este vizuina ei, hibernarea, hrana; pentru ea, Pământul nu este rotund, ci scobit.” 44
“Imi permiteţi să mă întind? Iau pernuţa asta dacă nu vă deranjează.Aşa. Fiinţele omeneşti au un schelet intern, suntem de acord dar, ca înoglindă, au de asemenea şi un schelet extern care le articulează.Dacă eşti conştient de el, te poţi juca, îl poţi folosi, şi mai aels îl poţi înveşmânta cu vene, cu carne, cu organe, cu muşchi şi cu o piele şi îl veinumi prieteni, dragoste, familie, pasiuni, gând. Şi e mai bine să ai oasesolide cu articulaţii suple. Unii nu îl văd, nu le pasă de el, pentru cărevelarea şi întruparea scheletului extern, dacă e o sursă de bogăţie,prilejuieşte şi răni. Nu prea am şanse să fiu recunoscut ca savant, totuşi,metoda mea a fost ştiinţifică.Faptul că nu există nici o dovadă a spuselor mele, mi se pare a fiprincipalul argument al adevărului lor.” 45
“Am urmat o teleterapie, petrecând ore întregi în faţa ecranului şi încercând să devin toată lumea, sau, măcar, oricine.” 46
“Nu credeam destul în societate pentru a mă implica cu-adevărat în critica ei...” 46
“N-am crezut niciodată în reclamele mele, faptul de a crede în lucruriadevărate mi se părea ca un fel de incest. Mi se pare că e prea puţincuraj, dacă nu chiar laşitate, să crezi în ceea ce există.” 49
“Cum nu cântă decât ceea ce îmi place mie, trebuie să recunosc că au gust.” 54
“Eu sunt singurul care îi vede, ceea ce trebuie să demonstreze căvederea mea e bună.” 55
“Mă intersectez cu un bătrân care-şi plimbă ulcerul în lesă. Mă împinge. O femeie îşi taie venele deasupra unui canal ca să nu păteze trotuarul. Mii de litri de cafea şi de anxiolitice plutesc în stomacuriletrecătorilor ca un ocean pe vreme de furtună. Câteva persoane se aruncă nonşalant sub roţile maşinilor careaccelerează, altele se spânzură de felinare, o cerşetoare cere de pomană o pilulă de cianură. Un copil ghemuit pe trotuar şi-a spintecat burta cu o sabie japoneză din plastic albastru fluorescent; înainte de a se prăbuşi, hrăneşteveveriţele cu firimituri de prăjitură. Un bărbat îşi înfige un cuţit în mijloculfrunţii şi îşi deschide ziarul. Femei tinere în taioare gri, elegante, pentrusezonul primăvară-vară, aleargă. Sunt atât de grăbite, încât le e greu să-şipotrivească ţeava revolverului la tâmplă. Trag toate odată. Cu o jumătatede cap smulsă, continuă să alerge; una din ele scoate o oglinjoară şi niştefond de ten cu care îşi tamponează obrazul ciopârţit.
Un poliţist îi face proces-verbal unui bărbat tăiat în două, care s-aaruncat sub un autobuz în afara trecerii de pietoni. La şapte metri distanţă în faţa mea, lângă o bancă mare, albastră cu verde, sună un telefon dintr-o cabină. Repede, la o parte!
E pentru mine.” 68
“Reclamă: pentru a nu fi invizibil în ochii pisicilor şi ai oamenilor, trebuie să te mişti, să te agiţi, să vorbeşti tare.” 69
“O colegă, pe care nu ştiu cum o cheamă, dar care se numeşte cusiguranţă nu stiu cum...” 69
“O femeie vine să se aşeze la masa mea. îmi vorbeşte. îi vorbesc. Nici unul din noi nu ştie ce spune. Nu enevoie să ne înţelegem, nici să ne auzim, la drept vorbind este chiarconsiderat o pierdre de timp şi de energie. Avem o discuţie formidabilă,plină de zâmbete, de râsete şi de încruntări de sprâncene.” 75
“Bărbaţi şi femei îşi plimbă animalele domestice. E voie să le aduci labirou, acum că se cheamă Angoasă, Ulcer, Competiţie, Teamă, Sudoare,Ambiţie, Durere de Stomac. Sunt ţinute în lesă de stăpâni.” 75
“M-am hotarât să mă las de fumat. E cu atât mai uşor cu cât nu m-am apucat niciodată. Dar cum în cadrulCompaniei e bine văzut să te laşi de fumat, pentru că e semn de voinţă puternică, de atenţie faţă de propria sănătate şi o dovadă de respect faţăde anturaj, am declarat că mă las de fumat. Direcţia m-a felicitat pentrucuraj.E mai bine să fii un fumător care s-a lăsat sau pe cale să o facă decât nefumător.Unui nefumător nimeni nu-i remarcă performanţa de nu se fi apucatniciodată de fumat, se plânge neîncetat de fum, strănută, în fine, strică înmod sistematic cheful tuturor. Fumătorul care vrea sa se lase e un erou.” 77
“Părinţii mei au murit înainte de naşterea mea. S-au sinucis la vârstade şase ani, înainte ca viaţa să te oblige să devii şi să fii cineva, să ocupiun loc, să gândeşti ceva în legătură cu ea.” 82
“Copil fiind, petreceam ceasuri întregi mergând pe bordurile de prinparcuri.Apoi, mi-au crescut picioarele. E tragedia vieţii mele. Dacă am vreoteorie politică, ea ţine în întregime de această constatare: picioarele meleau devenit prea mari ca să mai pot merge pe bordurile peluzelor.” 82
“Tăcerea este singura limbă universalăatunci când am impresia că vorbesc o limbă străină cu fiinţe care vorbescaceeaşi limbă cu mine.” 87
“Reclamă: dacă apreciaţi faptul că vi se urează la mulţi ani, faceţi ocruce mare pe calendare.” 89
“Nu-mi revin din faptul că mi şe îngăduie să primesc volume ale celui mai mare poet al Universului în schimbul unor cifre din contul meu bancar. Seamănă a furt, a escrocherie. Sper că nu îşi vor da niciodată seama de asta.” 93
“Volumele acestea sunt depozitate în garajul meu. Unele din ele îmialcătuiesc mobilierul. Masa din living, noptiera, biblioteca, taburetele,patul, etajerele, toate acestea sunt alcătuite din volume cu poeme deEmily Dickinson.” 94
“Imprăştii toate exemplarele, le semăn în culturile intensive şi înmicile livezi ale94O perfectă zi perfectălumii. Le expediez la toate şcolile şi la toate instituţiile publice şiprivate, la departamentele universităţilor, la întreprinderi. Pe unele leplasez în locuri strategice, în muzee, lipite în spatele tablourilor, prinse cuscotch pe sub scaunele din metrou, din autobuze, din sălile de concert, teatru şi cinema. Trimit personalităţilor politice, vedetelor, persoanelorinfluente; la întâmplare, unor anonimi luaţi din cartea de telefon.
Pentru ca toată lumea de pe Terra să aibă câte un exemplar dindivina mea poetă.” 94
“Nu sunt o persoană violentă, dar nu raţiunea a motivat alegereatipului meu de nitroglicerină. Sau, mai bine zis, nu numai.
Să omor zeci de necunoscuţi, nu mi-ar fi plăcut aşa ceva, nu aş fiputut, şi nu cred că este demn de respect. Dar, mai presus de orice, sunt convins că atentatul cu bombă nu este un mijloceficace pentru că, pur şi simplu, a fost prea mult folosit. A devenit banal, toată lumea pune bombe, irlandezii, corsicanii, kurzii, palestinienii,israelienii, extrema stângă, extrema dreaptă, toate serviciile secrete,toate armatele, toate guvernele democratice.” 96
“Ceva lipseşte. Ca şi cum mi s-ar amputa lucruri care nu există încă. Nu există cuvinte pentru a descrie lucrurile încă nenăscute. îmi lipsescoameni pe care nu îi cunosc. Ştiu că îi voi întâlni într-o bună zi, că ei şi ele vor deveni prietenii mei, că o voi iubi pe femeia a cărei amprentă spectrală pluteşte în preajma mea.” 102
“Amofanţii, fantomele celor ce nu sunt încă aici.” 102
“Ni se amputeaza mereu prietenii şi fiinţele iubite pe care nu le cunoaştem încă.” 102
“... antomul este o fiinta materiala care exista. Asta inseamna ca toate fiintele vii de pe Pamant sunt antomi...” 103
“... eunomii sunt spectrele tuturor vârstelor noastre trecute, alefiinţei noastre copil şi adolescent, ale tuturor acelor ocazii când a trebuitsă murim pentru a continua să îmbătrânim. Eunomii sunt portretele celorce noi am fost; la vederea lor ai impresia că te uiţi la vechi fotografii careprind viaţă. Unora le e frică de eunomii lor, pentru că i-au trădat.” 103
“Am avut prieteni, prieteni adevăraţi, amici, colege, colegi de clasă. Era plăcut. Persoane de care eram legat. Dar timpul, depărtarea, minciuna, înclinaţia pe care o au unele plante de a se crede adulte crescând,egoismul, laşitatea, orgoliul, spiritul serios, rănile tăcute, făcute şi primite, loviturile îmbrăcate în zâmbete şi în indiferenţă, din pricina tuturor acestordăunători, nu mi-a mai rămas astăzi nici unul. Şi nu e trist. Faptul că asta nu e trist este poate trist, dar, în sine, nu e trist. Nu mi-aş dori prietenii care nu rezistă presiunii timpului şi a vieţii.” 104
“ Pentru că neapărat trebuie să fi făcut ceva, nu e deajuns să fii.Cel mai bine e să fi ajuns cineva, de preferinţă altcineva. înainte nuerai aproape nimeni, doar tu însuţi.” 105
“...ne adunasem acolo pentru a convocafantomele prieteniei noastre.
Imi sunt dragi fantomele, nu mă tem de ele. Ce nu suport însă, suntcadavrele care refuză să moară.
In inima mea, ei sunt cadavre. îi iubesc pentru totdeauna, nu voiuita prietenia noastră. Dar nu ne mai vedem, nu mai împărtăşim nimic. Prietenia noastra a incetat să mai respire; şi chiar dacă a fost asasinată, e vorba de omoarte naturală.
Ca prieteni, au murit. E trist. Ca fiinţe omeneşti, sunt vii. E şi mai trist. Dar nu fiinţele omeneşti le iubeam în ei, ci prietenii.” 107
— Dar nu există nici un corp! Nu aveţi cadavrele! a protestat omul eliberându-se, şocat de lipsa mea de educaţie.
— Nu e vina mea. Le-am cerut prietenilor mei să aibă bunăvoinţa dea-şi pune capăt zilelor, dar nu au vrut. Lor trebuie să le înfăţişaţi reclamaţiile.” 107
“— Ascultaţi-mă, pentru mine sunt morţi, şi chiar dacă nu există niciun corp, nu pot să-i las fără mormânt. Trebuie să-ţi îngropi morţii. Nu potlăsa aceste cadavre afective aşa, în aer liber, abandonate...” 107
“Sunt oameni pe care nu-i uda ploaia, nu i-am inteles niciodata.” 129
July 31, 2024
What the actual heck I just read. 😀
Nu mi-a plăcut, nu o recomand și, pur și simplu, nu.
Nu mi-a plăcut, nu o recomand și, pur și simplu, nu.
July 12, 2018
Cinico, pulito, tambureggiante
February 25, 2023
O lectură rapidă, dar nu ușoară. Este durereros de câte ori am empatizat cu personajul principal. O metaforă împachetată în nenormalitate pentru normalitate.
January 6, 2018
Quel humour! Un sens du sarcasme à couper le souffle mais des descriptions et une histoire dans laquelle beaucoup de personnes pourront se reconnaitre. Martin Page est quelqu'un que je définirais de "génie".
September 28, 2008
To be read in a sunny, perfect day, when you don’t have any black, depressive thoughts. Not as good as “How I became stupid”, I mean less funny.
***
de citit intr-o zi perfecta, insorita, cind n-ai ginduri negre si nu te bintuie depresia. pentru ca altfel risti sa iei de bune unele sfaturi :)
sub "m-am hotarit sa devin prost". adica mai putin amuzanta.
***
de citit intr-o zi perfecta, insorita, cind n-ai ginduri negre si nu te bintuie depresia. pentru ca altfel risti sa iei de bune unele sfaturi :)
sub "m-am hotarit sa devin prost". adica mai putin amuzanta.
September 5, 2015
Exista carti groase care n-ai vrea sa se termine si carti subtiri pe care de-abia astepti sa le termini.
August 23, 2016
Bon...
Il y a de jolies tournures, des choses vraies et de réelles poésies.
Mais j'ai eu du mal... trop farfelu pour ma petite tête, je ne m'attendais pas à ça.
Il y a de jolies tournures, des choses vraies et de réelles poésies.
Mais j'ai eu du mal... trop farfelu pour ma petite tête, je ne m'attendais pas à ça.
March 5, 2019
”Iată vremea crimei perfecte: nu văd decât trupuri înfometate, sinucise, bolnave, masacrate, dar nicio armă în mâna vreunui asasin“
O carte tristă plină de umor despre inadaptare, despre revolta împotriva automatismelor societății moderne și despre tentativele de evadare din constrângerile sociale, scrisă în registru accentuat auto-ironic.
Eroul nostru, angajat la o mare corporație, se răzvrătește împotriva normelor dictate de societate, fiindcă întreaga superficialitate a existenței impusa de ceilalți contravine profund dorințelor lui. De aceea, caută să-și construiască un univers haotic într-o lume sufocată de ordine, standarde și rigori letale.
”Bărbaţi şi femei îşi plimbă animalele domestice. E voie să le aduci la birou, acum că se cheamă Angoasă, Ulcer, Competiţie, Teamă, Sudoare, Ambiţie, Durere de Stomac. Sunt ţinute în lesă de stăpâni. Mai exact, sunt legaţi de o lesă de carne, sânge şi maţe băloase. (Reclamă: civilizaţie înseamnă domesticirea şi creşterea fricii). Un bărbat îl pune pe Stres să facă pipi lângă masa cu sushi. Insomnie, al unui bătrân, latră la toată lumea. Spaima-de-a-fi-Concediat, un animal imens cu păr roşcat, aparţinând unei tinere stagiare, se învârteşte în cerc dând din coadă.”.
Drept pentru care, alege să se sinucidă în cele mai sângeroase moduri cu putință de câteva ori pe parcursul unei zile, ca răspuns la problema fundamentală de decalaj dintre lume și sine, ca soluție de protecție imaginară în fața supliciilor sociale.
"Mă împachetez în costumul meu de lucru. Cravata este funda cadoului pe care îl ofer în fiecare zi capitalismului mondial. E foarte frustrant, pentru că sunt un cadou pe care nimeni nu-l despachetează. Se uită la ambalaj, le este de-ajuns; cine sunt eu nu le face trebuință să știe. Pesemne că sunt totuși cineva, dar cineva care nu desface funda că să-și arate adevărată fire."
Personal, găsesc acest roman mult mai apropiat stilistic de ”Porumbelul” lui Patrick Süskind decât de ”M-am hotărât să devin prost”, mult mai celebrul roman al lui Page.
Dacă ai, totuși, curiozitatea să îl încerci, ar putea fi o lectură bună de călătorie, îți va lua doar câteva ore. În cel mai rău caz, te va binedispune.
O carte tristă plină de umor despre inadaptare, despre revolta împotriva automatismelor societății moderne și despre tentativele de evadare din constrângerile sociale, scrisă în registru accentuat auto-ironic.
Eroul nostru, angajat la o mare corporație, se răzvrătește împotriva normelor dictate de societate, fiindcă întreaga superficialitate a existenței impusa de ceilalți contravine profund dorințelor lui. De aceea, caută să-și construiască un univers haotic într-o lume sufocată de ordine, standarde și rigori letale.
”Bărbaţi şi femei îşi plimbă animalele domestice. E voie să le aduci la birou, acum că se cheamă Angoasă, Ulcer, Competiţie, Teamă, Sudoare, Ambiţie, Durere de Stomac. Sunt ţinute în lesă de stăpâni. Mai exact, sunt legaţi de o lesă de carne, sânge şi maţe băloase. (Reclamă: civilizaţie înseamnă domesticirea şi creşterea fricii). Un bărbat îl pune pe Stres să facă pipi lângă masa cu sushi. Insomnie, al unui bătrân, latră la toată lumea. Spaima-de-a-fi-Concediat, un animal imens cu păr roşcat, aparţinând unei tinere stagiare, se învârteşte în cerc dând din coadă.”.
Drept pentru care, alege să se sinucidă în cele mai sângeroase moduri cu putință de câteva ori pe parcursul unei zile, ca răspuns la problema fundamentală de decalaj dintre lume și sine, ca soluție de protecție imaginară în fața supliciilor sociale.
"Mă împachetez în costumul meu de lucru. Cravata este funda cadoului pe care îl ofer în fiecare zi capitalismului mondial. E foarte frustrant, pentru că sunt un cadou pe care nimeni nu-l despachetează. Se uită la ambalaj, le este de-ajuns; cine sunt eu nu le face trebuință să știe. Pesemne că sunt totuși cineva, dar cineva care nu desface funda că să-și arate adevărată fire."
Personal, găsesc acest roman mult mai apropiat stilistic de ”Porumbelul” lui Patrick Süskind decât de ”M-am hotărât să devin prost”, mult mai celebrul roman al lui Page.
Dacă ai, totuși, curiozitatea să îl încerci, ar putea fi o lectură bună de călătorie, îți va lua doar câteva ore. În cel mai rău caz, te va binedispune.
February 24, 2024
Che fine ha fatto Martin Page???
Quello scrittore brillante e geniale capace di concepire un gioiellino d'inchiostro che ha per titolo "Come sono diventato stupido". Non lo trovo più. L'ho cercato invano tra le righe di questo libriciastro (col dovuto rispetto per la categoria) ma non l'ho trovato. A tratti m'è quasi sembrato di riconoscerlo, spiaggiato tra qualche figura retorica e nascosto tra fiumi di virgole. Ma lui, il furbino, s'è perso. Perso irrimediabilmente nelle valanghe di parole inutili e immagini fuorvianti e finte, quelle frasi arroganti che vogliono stupire a tutti i costi, e parlano di cose assurde divenendo banali. Martin, perché l'hai fatto? Dillo, ché sei tra amici. Che ti è accaduto? Avevi già finito i soldi ricavati dall'altro libro e sei stato costretto a redigere questa gargantuesca bischerata spacciandola per letteratura? Mmm... non mi torna.
Hai imperversato per 107 pagine, trovando molteplici forme stilistiche per rappresentare il vuoto di senso. A tratti eri ancora tu. Ti riconoscevo in frasi azzeccate e in immagini retoriche che mi facevano sospirare soddisfatta. Ma poi scivolavi nuovamente nella banalità. E ci hai parlato di un uomo che ogni mattina si sveglia e si suicida, senza morire mai. Si, il soggetto è affascinante. Ma come l'hai esposto male. L'hai sviluppato senza entusiasmo. Sembra la prima bozza di un racconto lungo. Alla fine, per un paio di paragrafetti, mi hai estasiato. Ma da te mi aspetto di più. Pretendo di parlare col tuo editore: sei intelligente ma non ti applichi!
AGGIORNAMENTO:
In rilettura, lontano dai fasti del clamore che ha appiccato "Come sono diventato stupido". Attendo di finirlo nuovamente e poi dirò. Ma già mi piace.
Ok, è ufficiale: avevo dato troppo poco merito a questo librino. In primis, a causa della lettura postuma rispetto a "Come sono diventato stupido", che ho trovato geniale e ottimamente mixato. In secondo luogo, è che la storia in sé non mi ha colpito. Ma la 4° stellina ora se la merita
Promozione, caro Martin Page. Daje. Ma ti tengo d'occhio!
Quello scrittore brillante e geniale capace di concepire un gioiellino d'inchiostro che ha per titolo "Come sono diventato stupido". Non lo trovo più. L'ho cercato invano tra le righe di questo libriciastro (col dovuto rispetto per la categoria) ma non l'ho trovato. A tratti m'è quasi sembrato di riconoscerlo, spiaggiato tra qualche figura retorica e nascosto tra fiumi di virgole. Ma lui, il furbino, s'è perso. Perso irrimediabilmente nelle valanghe di parole inutili e immagini fuorvianti e finte, quelle frasi arroganti che vogliono stupire a tutti i costi, e parlano di cose assurde divenendo banali. Martin, perché l'hai fatto? Dillo, ché sei tra amici. Che ti è accaduto? Avevi già finito i soldi ricavati dall'altro libro e sei stato costretto a redigere questa gargantuesca bischerata spacciandola per letteratura? Mmm... non mi torna.
Hai imperversato per 107 pagine, trovando molteplici forme stilistiche per rappresentare il vuoto di senso. A tratti eri ancora tu. Ti riconoscevo in frasi azzeccate e in immagini retoriche che mi facevano sospirare soddisfatta. Ma poi scivolavi nuovamente nella banalità. E ci hai parlato di un uomo che ogni mattina si sveglia e si suicida, senza morire mai. Si, il soggetto è affascinante. Ma come l'hai esposto male. L'hai sviluppato senza entusiasmo. Sembra la prima bozza di un racconto lungo. Alla fine, per un paio di paragrafetti, mi hai estasiato. Ma da te mi aspetto di più. Pretendo di parlare col tuo editore: sei intelligente ma non ti applichi!
AGGIORNAMENTO:
In rilettura, lontano dai fasti del clamore che ha appiccato "Come sono diventato stupido". Attendo di finirlo nuovamente e poi dirò. Ma già mi piace.
Ok, è ufficiale: avevo dato troppo poco merito a questo librino. In primis, a causa della lettura postuma rispetto a "Come sono diventato stupido", che ho trovato geniale e ottimamente mixato. In secondo luogo, è che la storia in sé non mi ha colpito. Ma la 4° stellina ora se la merita
Promozione, caro Martin Page. Daje. Ma ti tengo d'occhio!
November 18, 2022
Cu o imaginație extraordinar de bogată, aspectele triviale ale vieții sunt prezentate de-amănuntul printr-un umor negru, acestea venind din cadrul mental caracterizat de izolare, tristețe și sentimentul de nepotrivire în această lume.. "...având impresia că mi-am greșit specia."
Poate o încercare de a sublinia ideea că cu fiecare moment pe care îl trăim, mai murim un pic. Personajul simțind acest lucru foarte puternic, îl marchează, vizualizând diferite moduri prin care se întâmplă moartea (?)
Deși sunt puține pagini, au fost greu de parcurs fiind încărcate de trăiri, imagini vizuale și treceri rapide de la ceva personal la ceva cu potențial de a avea referințe mai generale.
Poate o încercare de a sublinia ideea că cu fiecare moment pe care îl trăim, mai murim un pic. Personajul simțind acest lucru foarte puternic, îl marchează, vizualizând diferite moduri prin care se întâmplă moartea (?)
Deși sunt puține pagini, au fost greu de parcurs fiind încărcate de trăiri, imagini vizuale și treceri rapide de la ceva personal la ceva cu potențial de a avea referințe mai generale.
August 6, 2018
Just what I needed in this moment. Black humor, metaphors and another point of view for the meaning of life.
July 27, 2022
M'a beaucoup fait pensé à "l'ecume des jours" dans le genre du livre, j'ai bien aimé la note de fin de l'auteur.
February 10, 2023
"Când vezi cum e lumea, e mai degrabă flatant să nu placi întregii lumi."
August 18, 2024
drole , mais la honte de se rater autant de fois
June 22, 2009
Simply hillarious. And it's not a joke, even if you laugh out loud.
Page steps over the line a few times, as he does in La Libellule and Comme je suis devenu stupide. I mean he exaggerates. But maybe that's what a "solitaire" (and not "solidaire") does...
This book is written after Comme je suis and right before La Libellule. It's the best of the three. But i'm afraid that's all he had to say about the world, look what he made la libellule do...
I dare him to write a sequel starring the International Affairs Director! :)
Update: I just bought Cake and Ale. I didn't find The Painted Veil and Julia (the other Maugham novel i've read) quoted among his best writings.
Page steps over the line a few times, as he does in La Libellule and Comme je suis devenu stupide. I mean he exaggerates. But maybe that's what a "solitaire" (and not "solidaire") does...
This book is written after Comme je suis and right before La Libellule. It's the best of the three. But i'm afraid that's all he had to say about the world, look what he made la libellule do...
I dare him to write a sequel starring the International Affairs Director! :)
Update: I just bought Cake and Ale. I didn't find The Painted Veil and Julia (the other Maugham novel i've read) quoted among his best writings.
December 23, 2015
Un delir, într-un moment de delir, bun de citit... şi doar atunci.
Societatea de piaţă este simpla domnie a sexualităţii, diluată în produse, în reclame şi în comportamente.
Mi-ar plăcea să fiu înzestrat cu acest soi de psihologie fiziologică: fericit când e cald, nefericit când e frig. Cu siguranţă n-aş face economie la încălzire, dar aş fi mulţumit să ştiu că dispoziţia mea nu mai depinde de factori atât de fragili precum iubirea, atenţia, soarta omenirii.
Unui nefumător nimeni nu-i remarcă performanţa de a nu se fi apucat niciodată de fumat... Fumătorul care vrea să se lase e un erou.
Societatea de piaţă este simpla domnie a sexualităţii, diluată în produse, în reclame şi în comportamente.
Mi-ar plăcea să fiu înzestrat cu acest soi de psihologie fiziologică: fericit când e cald, nefericit când e frig. Cu siguranţă n-aş face economie la încălzire, dar aş fi mulţumit să ştiu că dispoziţia mea nu mai depinde de factori atât de fragili precum iubirea, atenţia, soarta omenirii.
Unui nefumător nimeni nu-i remarcă performanţa de a nu se fi apucat niciodată de fumat... Fumătorul care vrea să se lase e un erou.
July 28, 2011
Mon premier contact avec Martin Page... une histoire comme d'habitude bien barrée, où le personnage principal est poursuivi dès le matin par une fanfare qui lui joue façon latino de grands tubes contemporains. Il n'y a que Page pour inventer des histoires pareilles... et s'impose comme un des enfants de Boris Vian.
August 27, 2013
I remember reading this back in lycée, I don't remember much besides the fact that this was the first book that showed me that absurd is a genre that sits well with me.
January 13, 2016
" a volte e' confortante non trovare apprezzamento da parte del genere umano".....disse Nerone...
libro delirante, divertente
libro delirante, divertente
February 22, 2014
not funny.
Displaying 1 - 23 of 23 reviews