Greu (aproape imposibil) de scris fără spoilere despre un thriller. Trebuie să scrii despre el ca și cum n-ai scrie despre el, numai chestii exterioare, de mâna a doua. Îi dai târcoale de parcă ar fi un cartof fierbinte, cum pui mâna pe el, cum te frigi.
Așadar, să vă spun ce am reținut fără să fac aluzie la acțiune. Romanul nu mi-a plăcut, e neverosimil pe ici, pe colo, prin părțile esențiale. Harry Hole ba are chef de muncă, ba nu. Despre el părerile sunt împărțite.
Cei mai mulți (inclusiv șeful lui, Gunnar Hagen) îl consideră doar „un alcoolic impulsiv, arogant, certăreţ şi instabil”. În schimb, Rakel Fauke merge mai în adânc și îl caracterizează astfel: „Nu era vorba despre orele lungi de muncă, Harry. Tu erai obsedat. Tu eşti una cu munca ta, iar ceea ce te mână de la spate nu este dragostea sau vreun sentiment de răspundere. Nu te mână nici măcar ambiția personală. Te mână furia. Şi dorinţa de răzbunare”. Problema lui Harry Hole ar fi, de fapt, inflexibilitatea. Prinderea vinovatului îi dă o satisfacție secundară. Munca îl obsedează. Dacă ar trebui să muncească la nesfârșit, nu s-ar apuca de băut. În fond, nu-l interesează datoria, înfăptuirea dreptății, justiția în sine, chestii de ordin formal. Motivul lui e, mai degrabă, afectiv: îi urăște de moarte pe criminalii în serie, e mânat de o sete viscerală de a-i pedepsi (și nimici).
Nu știu dacă ați observat, dar de la tânărul chipeș și zvelt din primele volume, Hole s-a transformat într-un polițist pleșuv (a chelit vizibil), cu fața brăzdată de riduri adânci și de cicatrici respingătoare. „Nu era tocmai un bărbat arătos, poate că era chiar urât”, constată o colegă binevoitoare. Declinul lui fizic nu le sperie pe femei, dimpotrivă. Katrine Bratt e fascinată de el, Rakel îl adoră și, în unele împrejurări, devine chiar sălbatică: „ea îl împinse înapoi, trânti uşa cu piciorul, prinse capul lui Harry cu ambele mâini şi îl sărută cu lăcomie”. Și asta în pofida faptului că Rakel a primit în casă un prieten bine educat, pe medicul Mathias Lund-Helgesen.
Titlul romanului sugerează, probabil, că asasinul a rămas, psihologic, la un stadiu infantil. Ridică oameni de zăpadă ca să-și marcheze locul: „îşi dădea deja seama că toate acele crime reprezentau o tentativă de a reconstitui uciderea maică-sii...”.
Mai mult nu pot spune, spor la lectură... (9.01.26, v)