Rereading

by Matei Călinescu

What motivates us to reread literary works? How is our pleasure, interpretation, involvement, and evaluation different when we read a literary work and when we reread it? This fascinating book by Matei Calinescu is the first to focus on the implications of rereading for critical understanding. Drawing on literary theory, cultural anthropology, psychology, philosophy, and previous theories of reading, Calinescu describes the dynamics of rereading and explores the sometimes complementary, sometimes sharply conflicting relationships between reading and rereading.
Calinescu analyzes fictional works by Borges, Nabokov, Proust, Robbe-Grillet, and Henry James, among others, explaining how reading texts is related both to symbolic play or make-believe and to games with rules. He reviews the history of reading in modern times, discussing, for example, how the Reformation led to rereadings of Scripture and how the proliferation of books during the Enlightenment led to a shift from "intensive reading" to "extensive reading." Calinescu looks at the distinctions between reading and rereading from the perspectives of the age, situation, and gender of the individual reader. He discusses the problems raised by secret or oblique languages and codes - devised to evade censors, communicate with a select audience of "secret sharers," or play games of hide-and-seek with the reader - and shows that they naturally lead to rereading a text. Calinescu argues persuasively that an understanding of rereading is useful in formulating both analytic strategies of practical criticism and a poetics of reading.

Genres: Nonfiction

336 pages, Hardcover

First published January 1, 1993

About the author

Matei Călinescu was a Romanian literary critic and professor of comparative literature at Indiana University, in Bloomington, Indiana.
He attended the Ion Luca Caragiale High School in Bucharest, taking his diploma in 1952. He emigrated from Romania to the United States in 1973. Emeritus Professor at Indiana University. He lived with his wife in Bloomington, Indiana.

Reviews

[Stela · Rating 4 out of 5]

Cîteva definiții și citate:

-paradoxul lizibilității literare:

Ca să capteze interesul cititorului, un text de o lungime oarecare trebuie să fie în același timp accesibil și dificil sau, cu termenii întrebuințați de formaliștii ruși, familiar și nefamiliar.

-o operă este clasică dacă e „în același timp foarte plăcută la citit si recitibilă la infinit”.

Când este vorba de literatura mare, putem pretinde, justificat, că fiecare lectură este cea dintâi.

...într-o operă de ficțiune de prima mînă adevăratul conflict nu este între personaje, ci între autor și lume.

[Vehka Kurjenmiekka · Rating 5 out of 5]

It is not often I find myself moved or delighted by a book primarily read for my studies, but this time it was the case. Definitely worth (re)reading.

[laurentiu]

0

[Laura Walin · Rating 3 out of 5]

Again an academic piece of work in the comparative literature that is difficult to rate. For sure this volume is coherent reading for the most part, and specifics grow into larger (buds of ) theories of (re)reading. Nothing spectacular is presented though, that would make this particular study/essay remarkable. The last part on "reading for the secret" jumps out form the whole and the author seems to be taken away by his Romanian, cencored past. Otherwise the book remains at a more general plane.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Decizia de a-mi incepe eseul despre recitire cu examinarea unei povestiri de Borges nu trebuie sa surprinda. Borges, care a vorbit deseori despre pasiunea sa pentru relectura, a devenit celebru ca autor de texte in acelasi timp perfect clare, citibile — desi intr-un tempo lent, dictat de intertextualitatea lor bogata, plina de jocuri asociative, adeseori oblice —, si totodata captivante: texte nu doar bantuite de alte texte, ci care obsedeaza la randul lor, chemand cititorul sa le reviziteze intr-o reinnoita cautare a sensurilor for ascunse, chinuitor de evazive. De fapt, cele doua operatii — miscarea liniara (curioasa, orientate spre final) a citirii si miscarea de du-te-vino, inainte si inapoi, in linii mari circulare (reflexive si interpretative), a (re)citirii — sunt deseori inseparabile in experienta reala a lecturii lui Borges. Parafrazandu-l pe Roland Barthes, am putea spune ca autorul lui „El Aleph" ne oblige sa-i recitim textele de la bun inceput. Sau, daca ar fi sa folosim conceptul lui Wolfgang Iser, al cititorului implicit, am putea afirma ca textul borgesian postuleaza nu un cititor, ci, paradoxal, un recititor, pe cineva care va simti nevoia de a-l citi inca o data si inca o data si care va obtine o satisfactie distincta, mai rafinata si mai surprinzatoare de fiecare data. „El Aleph" este unul dintre textele cele mai caracteristice ale lui Borges si totodata o stralucita ilustratie a cultului sau pentru concizie.

[Ion · Rating 5 out of 5]

O îndrăgostire lentă - de ceea ce spune, de cum se înșiră argumentele- ce, odată cu înaintarea în carte, devine tot mai intensă. Oare editarea, procesul repetat de a șterge și de a adăuga sau reformula, nu este - pentru un autor - rezultatul unei alte forme de recitire, a propriului său text?
P.S. Notele sunt la fel de provocatoare, indicând și alte direcții de analiză, vorbind de constrângerile unei opere orale - tipul de intrigă liniară orientată spre climax fiind de neconceput - te gândești în mod firesc la strategia descrisă de Daniel Mendelsohn în Trei inele: digresiunea, cea care menține atenția cititorul/ascultătorului, nu poți sări vreun paragraf presupunând că intuiția va umple golul, pentru că poveștile se întrepătrund și se poate să nu mai știi unde a ajuns povestitorul/scriitorul, ești cumva silit să citești/asculți cu toată atenția ca să nu scapi nimic.

[Gage Hoefer]

Did not think an attempt to develop a theory of rereading literature would be so fascinating! Particularly interesting to me was the chapter tracing the history of reading as a practice, and how a shift from (re)reading as a religious/meditative act to linear reading (i.e. first time through only) coincided with the invention of the printing press and the shockwaves sent out throughout the world by the Reformation (and the Counter-Reformation). A highly enjoyable work which blends criticism, philosophy, history and sociology- anyone who loves literature could get something from this.

[Earl Pestano · Rating 3 out of 5]

Emphasis on the enriching power of rereading!

[Valeriu Gherghel · Rating 3 out of 5]

Cam toți știm ce înseamnă a reciti. E ceea ce fac profesorii după ce ies la pensie. Nu mai au chef să citească, se mulțumesc să recitească. Și eu aș proceda la fel. De ce să-mi pierd vremea cu atîtea noutăți editoriale? Mai bine mă întorc la plăcerile verificate. Adică la cărțile care mi-au plăcut cîndva. O desfătare mai intensă nu există.

Matei Călinescu nu pare interesat de această semnificație a relecturii: a citi a doua, a treia, a n-a oară. E prea simplu. Lectura nu e o contabilitate, un motiv de trufie. Lectura înseamnă a propune ipoteze cu privire la sensul unui text. Lectura înseamnă a căuta răspunsuri și a încerca să le întemeiezi așa încît să pară (și să fie) verosimile. Lectura și, mai ales, relectura înseamnă interpretare. Sigur, interpretăm de la prima propoziție pe care o citim. Și nu ne oprim din această activitate plăcută nici cînd ținem ochii larg închiși. Relectura începe, de fapt, repetă Matei Călinescu după Virginia Woolf, exact „cînd s-a depus colbul lecturii... Abia atunci cartea se reîntoarce, dar va fi alta”. A reciti presupune și această metamorfoză. Cu fiecare lectură, cartea e alta.

Dar nici cititorul nu rămîne același. Se schimbă și el. E altul cu fiecare recitire a cărții, așa cum și cartea e alta de fiecare dată. A reciti înseamnă să descoperi cărți noi sub forma celor vechi. Cărțile noi provin din ipoteze noi.

Pentru a-și ilustra teoria, Matei Călinescu recitește pe alese, Borges, Henry James, Proust, Nabokov. De fiecare dată e teribil de ingenios. I-aș reproșa că face risipă de ingeniozitate în loc să fie simplu. Poți vedea o afinitate între povestirea lui Borges Aleph și Divina comedie? Sigur că poți. În Aleph dăm peste o Beatriz, în poemul lui Dante peste Beatrice. Naratorul din povestirea lui Borges a iubit-o fără speranță pe Beatriz. Dante a iubit-o în același chip pe Beatrice. Din asta ar rezulta în chip necesar că Aleph e o parodie, o rescriere ironică a Divinei comedii. Greșit! În opinia mea, afinitatea nu e valabilă. Matei Călinescu a consumat comori de subtilitate pentru a acredita o incertitudine.

Dar există și plăcerea pură de a construi ipoteze gratuite. A reciti înseamnă și asta. Matei Călinescu are dreptate. Dar nu înseamnă doar asta. Prefer lecturile economice, li-te-ra-le. Nu-mi place risipa hermeneutică. În Breviarul sceptic n-am spus altceva.