“Clopotele din Basel” sunt simbolul romanului lui Louis Aragon. Prin ele se subliniază congresul socialist de la Basel (1912) pentru pace, subliniind eșecul pacifismului si sfârșitul romanului, ce duce la începutul inevitabil a Primului Război Mondial.
Povestea romanului se află pe marginea subțire dintre cele 2 ideologii: democrație si socialism.
Problemele subliniate de Aragon sunt atât sociale cât si de principii si valori. Una dintre ele este cea a crimei in cadrul societății, asemănătoare cu cea din romanul “Crimă si Pedeapsă” de Dostoievski. Cu toate că in clopotele din basel persoana in cauză, locotenentul de Sabran ajunge sa se sinucidă din cauza datoriilor. Iar Brunel care a împrumutat este văzut ca un cămătar notoriu, fără scrupule si trebuie respins din toate cercurile bune ale Parisului. Chiar dacă multe sume împrumutate erau la rândul lor finanțate de la un afacerist influent, Wisner.
Astfel, afaceriștii, sunt cei ce adunau bani pentru a suprima Marocul si alte tari din Africa pentru resurse, erau văzuți cu adevarat eroi naționali, fiind acceptată orice acțiune in numele Patriei.
Sublinierea e clară si profund îngrijorătoare, nevoia de a dobândi mai multe resurse si de a distruge viețile altor oameni pentru asta, ascunși in spatele unui steag, fiind vazut un lucru de onoare. In timp ce, o crimă in cadrul societății, indiferent in ce circumstanțe este realizată trebuie pedepsită. Oare de ce in primul caz este diferită sau doar uneori sunt văzute ca crime de război si nu este văzut războiul de orice tip o crima in masă mereu?
Bătălia nu se da doar politic, ci si intre clasa muncitoare si burghezie, insa cele 2 sunt strans legate.
Clasa muncitoare lupta pentru dreptul la o viața mai buna in timp ce burgezia luptă prin politic la adunarea mai multor averi si sa pună monopol subjugând clasa muncitoare.
Problema femeilor pe care o introduce in roman prin Catherine, ea simbolizând femeia burgheză ce trăiește din banii trimiși lunar de tatăl ei bogat din Baku, fără activitate, ea pur si simplu se plictisește, neavând un scop precis. Ajunge chiar sa incerce sa se sinucidă fiind salvată de Victor, un muncitor ce este in mișcarea grevei muncitorilor. Ea caută sa se alature acestei mișcări. Femeia fiind o forță necesară schimbarii, devenind responsabila pentru demersul lucrurilor in societate."Forța ta e si ea necesară pentru a transforma lumea".
Cum se spune explicit în epilog, adresat direct cititorului.
Sinuciderea se regăsește de mai multe ori in roman, prima fiind din cauza banilor, a doua din cauza iubirii si a treia, încercarea lui Catherine de a se sinucide din lipsa unui scop.
Victor nu reprezintă doar muncitorii slab plătiți, extenuați de munca asiduă. Este vocea rațiunii, ce te împinge sa lupți pentru viață, nu sa renunți la ea, fiind responsabilitatea ta colectivă in a schimba ceva in bine. O lupta pentru combaterea trândăviei si pentru a fi omul privit ca atare, nu doar ca o bucată de carne necesară in sistemul de producție a banilor.
In concluzie Aragon privește lucrurile realist si in același timp privește lumea suprarealist. Este conștient de gravitatea divergentelor politice. Încercând sa transmită necesitatea echilibrului prin acțiunea radicală a tuturor, atât bărbați cat si femei, in speranță unei utopii. Acesta lume utopica in viziunea lui Aragon, o lumea lipsită de probleme sociale, unde oamenii trăiesc cu toții in liniște si bunăstare, ar putea fi atinsă prin socialism.
In contextul scrierii romanului, Aragon trage semnalul de alarmă, lumea fiind intr-un impas economic, transformari sociale ce duc inevitabil la război. Romanul fiind scris in 1934, tensiunile politice si sociale din acea perioadă semănau cu cele dinainte de Primul Război Mondial. Iar aceste probleme economice si instabilitate politica inevitabil duc la cel de al Doilea Război Mondial.
Multe tensiuni de atunci rimează cu situatia actuala din zilele noastre si “Clopotele din Basel” ar trebui sa fie si pentru noi un semnal de alarmă, de trezirea conștiinței colective si de conștientizarea unui razboi ce pare a fi iminent.