Pan Wołodyjowski. Vol. I

by Henryk Sienkiewicz, Stan Velea (Translator)

Pan Wołodyjowski încheie celebra trilogie din care mai fac parte romanele Prin foc şi sabie şi Potopul, dedicată de Sienkiewicz istoriei Poloniei. Eroul romanului, cavalerul Michał Wołodyjowski, care s-a călit în bătălii şi şi-a făcut un renume de luptător neînfricat, s-a retras la mănăstire după moartea neaşteptată a logodnicei sale, hotărât să se despartă de toate cele lumeşti. Dar fraţii lui de arme nu se împacă deloc cu pierderea sa şi încearcă în fel şi chip să-l convingă să se întoarcă alături de ei, mai ales că oştirile otomane devin pe zi ce trece o ameninţare tot mai reală. Presărat cu descrieri magistrale de bătălii, portrete pitoreşti de personaje, intrigi întortocheate şi poveşti de dragoste de neuitat, romanul Pan Wołodyjowski ne dezvăluie un Sienkiewicz aflat la apogeul creaţiei, care îşi delectează cititorii cu pagini de o măiestrie artistică inegalabilă.

360 pages, Mass Market Paperback

Published November 22, 2021

About the author

Henryk Adam Aleksander Pius Sienkiewicz (also known as "Litwos"; May 5, 1846–November 15, 1916) was a Polish journalist and Nobel Prize-winning novelist. He was one of the most popular Polish writers at the turn of the 19th and 20th centuries, and received the Nobel Prize in Literature in 1905 for his "outstanding merits as an epic writer."

Born into an impoverished gentry family in the Podlasie village of Wola Okrzejska, in Russian-ruled Poland, Sienkiewicz wrote historical novels set during the Rzeczpospolita (Polish Republic, or Commonwealth). His works were noted for their negative portrayal of the Teutonic Order in The Teutonic Knights (Krzyżacy), which was remarkable as a significant portion of his readership lived under German rule. Many of his novels were first serialized in newspapers, and even today are still in print. In Poland, he is best known for his historical novels "With Fire and Sword", "The Deluge", and "Fire in the Steppe" (The Trilogy) set during the 17th-century Polish-Lithuanian Commonwealth, while internationally he is best known for Quo Vadis, set in Nero's Rome. Quo Vadis has been filmed several times, most notably the 1951 version.

Sienkiewicz was meticulous in attempting to recreate the authenticity of historical language. In his Trilogy, for instance, he had his characters use the Polish language as he imagined it was spoken in the seventeenth century (in reality it was far more similar to 19th-century Polish than he imagined). In The Teutonic Knights, which relates to the Battle of Grunwald in 1410, he even had his characters speak a variety of medieval Polish which he recreated in part from archaic expressions then still common among the highlanders of Podhale.

In 1881, Sienkiewicz married Maria Szetkiewicz (1854-1885). They had two children, Henryk Józef (1882-1959) and Jadwiga Maria (1883–1969).

Reviews

[Adam]

"a potem, odpuściwszy mu wszystkie grzechy, jak na prawego chrześcijanina przystało, kazać go po prostu zastrzelić."

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Într-o preafrumoasă zi de toamnă, jupân Andrzej Kmicic stătea sub acoperişul umbros al foişorului şi, sorbindu-şi miedul de după-amiază, privea prin îngrăditura năpădită de hamei sălbatic la soţia care se preumbla prin faţa foişorului pe poteca largă, bine măturată.

      Era o femeie arătoasă, peste măsură, cu părul bălai şi chip luminos, aproape îngeresc.

      Acum păşea rar şi cu grijă, aflându-se într-o stare de plinătate blagoslovită. Jupân Andrzej Kmicic se uita la ea grozav de înduioşat. Oriîncotro se îndrepta, privirea lui se întorcea după ea cu dragostea cu care un câine îşi urmăreşte cu ochii stăpânul. Din când în când zâmbea mulţumit foarte de vederea ei şi îşi răsucea mustaţa în sus.

      Şi atunci, pe faţă i se întipărea o expresie de voioasă uşurătate. Se vede că oşteanul avea o fire poznaşă şi înainte de căsătorie trebuie să fi făcut nu puţine şotii.

      Liniştea grădinii era întreruptă doar de bufniturile fructelor zemoase care cădeau din pomi şi de bâzâitul insectelor. Vremea bună se aşezase de minune. Era pe la începutul lui septembrie. Soarele nu mai dogorea ca înainte, dar razele aurii erau încă destul de bogate. În lumina lor, merele roşii luceau atât de dese printre frunzele cenuşii, încât copacii abia se mai vedeau. Ramurile pomilor se încovoiau sub greutatea fructelor acoperite cu o pojghiţă de ceară cărunţie. Primele pânze de păianjen, vestitoare ale toamnei, agăţate prin copaci, se legănau la adierile uşoare, atât de uşoare că nu se auzea nici măcar foşnetul frunzelor.

[Szymon · Rating 3 out of 5]

Average.