Muzici și faze

by Ovidiu Verdeş

„De n-ar fi decît ceea ce pare – un roman despre adolescenţă scris cu mentalitatea şi cuvintele unui adolescent –, Muzici şi faze tot şi-ar cîstiga un loc sigur, inconfundabil în proza românească de azi.“ - Mircea Martin (2000)

„Ovidiu Verdeş nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit. Cartea lui, Muzici şi faze, ramîne cea mai adevarată, mai vie, mai înveselitoare şi mai nostalgică proză românească pe care am citit-o eu de zece ani încoace. O astfel de carte umileşte întregul expermentalism pretenţios al anilor ’80 ca şi oralitatea, de multe ori vulgară, a ultimului deceniu.“ - Mircea Cărtărescu (2002)

Genres: Fiction, Romanian Literature, Romania

312 pages, Paperback

First published January 1, 2000

Reviews

[Elena Papadopol · Rating 4 out of 5]

Mi-a placut foarte mult - scrisa cu umor, ironie si fara artificii inutile 😊.
Perspectiva narativa te face sa vezi lumea intreaga prin ochii lui Tinut si sa ii cunosti toate trairile si dorintele.

"Nu ca avusesem o ,,copilarie fericita" si nu-s' ce, ca mare lucru nu faceam, dar fiecare zi parca o luai de la capat si nu trebuia sa te gandesti si sa-ti amintesti tot felu' de tampenii..."

[Lavinia · Rating 4 out of 5]

Prolog

Poate pentru unii cititori de proza contemporana numele lui Ovidiu Verdes suna familiar. Pentru mine nu. Asa ca atunci cind l-am gasit pe locul 4 in topul lui Marius Chivu (intr-o ancheta realizata de Adevarul Literar si Artistic in rindul criticilor, referitor la romanul deceniului ), i-am notat numele. Titlul suna deja familiar, www.muzicisifaze.com (situl nu are nici o legatura cu romanul, doar cu muzica :)). Am notat si-alte nume si titluri, si mi-am propus (din nou!) sa citesc Orbitorul, chiar daca doar la pensie.
Neajunsul e ca romanul a fost publicat in 2000 la Universul si reeditat de o editura semi-obscura in 2003. Asa ca sa-l gasesti de cumparat e o mica aventura.


Muzicile

Baietii astia din roman (cu nume de la bloc, porecle si prescurtari) asculta, la final de ani 70, niste muzici pe care ma intreb asa cu semi-naivitate, de unde si le procurau. Sigur ca vorbim de capitala, deci poate ca totusi nu era asa greu, si daca mai punem la socoteala si ca e un roman si nu autobiografie (si daca e, in ce masura?), lucrurile sint si mai clare. Bine, lista e uriasa, si trece mai ales prin rock si aici deschidem o paranteza lunga: Led Zeppelin, Rolling Stones, Pink Floyd, Yes, Genesis, Queen, Creedence Clearwater Revival, Mahavishnu Orchestra etc. trecem prin Louis Armstrong, Rod Stewart sau baiatu’ ala insuportabil cu Delilah, (imi scapa numele acum) si ajungem pina la Angela Similea si Dan Spataru. Acuma, deh, ce sa zic, aveau gusturi elevate baietii, cautau sa-si cumpere cite un Maiak fiecare, faceau schimb de benzi, auditii si stringeau banii la pusculita pentru albume originale, nu licente! In fine, tot felul de activitati care in era downloadurilor a n giga de muzica gratuita de pe net nu mai au nici o relevanta pentru pustii de clasa a 9-a, cum e Tinut, eroul romanului.

Fazele

Sint specifice virstei. Excursii cu clasa, discutii deocheate cu baietii de la bloc, fotbal, chefuri, fete, oracole. Pe linga muzica, normal. "Faza" e ca romanul a iscat un mic scandal acum citiva ani, cind intr-unul din manualele alternative s-a publicat un fragment, motiv pentru care unii elevi l-au studiat la scoala (nu stiu daca acum mai e in programa). Niste minti luminate s-au grabit sa-l numeasca roman pornografic si de acolo pina la "manualul porno" nu a fost decit un pas. Nu-mi amintesc discutiile & scandalul/scandalagiii, posibil sa nici nu fi stiut, insa e hilar si revoltator in acelasi timp. Sigur ca: 1. oralitatea fiind principala caracteristica a romanului, 2. baietii aflindu-se la virsta adolescentei, e normal sa se vorbeasca liber si direct. Ce e si mai amuzant e ca intre putinele referiri la roman pe care le-am gasit pe Google este si un referat pe tema copilariei unde intilnim si "opera Muzici si faze". Treaba asta cu "operele" ma distreaza foarte tare la tovarasele profesoare.


Epilog

Romanul e fain, mie mi-ar fi placut sa-l am de citit pentru scoala si imi pare rau ca autorul (prof de romana la unibuc) s-a oprit la el si n-a mai publicat nimic de atunci.Un pic m-au plictisit fazele cu baietii in "Parasuta"; din fericire sint chiar la inceput, pe urma devine mai citibil.
Cartarescu spune undeva ca "Ovidiu Verdeş nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit." Poate ca e usor exagerat, dar pentru o idee, iata un fragment:

Ce faza, nene! Ramasesem singur in statie, la 88, si-mi tot venea sa duc mina la buzunar, fiindca ma facusem cu o bricheta misto, de la Hari. Nu era noua; cica fusese a lu' ta-su, din tinerete, da' parea destul de grea; cred ca era de argint, si, cind mi-a pus-o in palma, am ramas tablou, iti dai seama. Ziua mea fusese ha-haaa! - pe 13 aprilie, pe trimestru' doi, si m-am gindit ce zi o fi azi, da' nu era nici o zi. Adica era simbata, normal, da' pina la vacanta mai aveam, slava Domnului, o saptamina; deci ne vedeam in fiecare zi, si lunea cealalta, pe 16, plecam in tabara, la Piatra-Arsa. Si-atunci...? Sa mor daca-nteleg ce-o apucase cu cadou' asta.

[Cristian Sirb · Rating 4 out of 5]

Un roman tonic, logoreic, aparte. Pe tot parcursul lecturii, îmi apărea obsedant în minte sintagma tâmpită, băgată la școală cu pâlnia în capetele noastre: “oralitatea stilului” (se referea la Ion Creangă).

Dacă excelează prin ceva cartea lui O. Verdeș, tocmai despre acest lucru e vorba: oralitatea ei. Pare că o persoană hâtră i-a dictat autorului cele 425 de pagini, iar acesta a stenografiat ce a apucat din ce a auzit. Destul de mult, de altfel. Căci, la un moment dat, pare că-i de neoprit.

Intrarea, pe alocuri brutală, în adolescență a unui băiat “de cartier”, care provenea totuși dintr-o familie de medici, profesori, ofițeri. Tocmai proveniența lui contrastează izbitor cu argoul folosit de el ca să-și povestească tribulațiile. Asta poate trece ca o inadvertență aparținând lui Verdeș, dar dacă am fi mai puțin exigenți, am putea accepta că băiatul bravează, se grozăvește.

Poate că protagonistul Tinuț adoptă argoul ușor cretin “dintre blocuri”, romglezoțigăneasca aceea aproape ininteligibilă, pentru a se integra, pentru a fi acceptat în te miri ce găști.

În orice caz, pentru cineva ca mine care — cu excepția utilizării regionalismelor printre care am crescut — s-a străduit mereu să vorbească corect românește, argoul de București a fost extrem de obositor. Ceea ce, paradoxal, nu a făcut narațiunea mai puțin plăcută ochiului & minții!

Dacă făcătorii noștri de manuale școlare n-ar fi atât de pudici și încuiați, bigoți și sfertodocți, superstițioși și pupători de moaște, romanul “Muzici și faze” și-ar putea găsi ușor locul la clasele de liceu.

O să las cuvântul recenziilor reale făcute acestei lucrări pe GR. S-a spus aproape totul. N-am ce adăuga semnificativ.

[Mădălina Bejenaru · Rating 4 out of 5]

M-am bucurat foarte tare când am văzut, la Bookfest, că Polirom a scos o nouă ediție a acestui roman. Dacă frecventezi Facultatea de Litere din București, este foarte puțin probabil să nu fi auzit de el.

“Muzici și faze” este diferit de tot ceea ce am citit eu până acum din literatura noastră. De o oralitate delicioasă, romanul ne permite să observăm câteva zile din viața lui Tinuț, licean în anii ‘70. Citindu-l, mi-am reamintit de cum citeam, la 15 ani, “Jurnalul secret al lui Adrian Mole”, prin autobuze și pe sub bancă.

Partea de “Muzici” mi-a plăcut îndeosebi, dat fiind că ascult cam aceleași trupe ( The Doors, Led Zeppelin, Queen, King Crimson, etc.) și mi s-a părut interesant să citesc despre pasiunea de a asculta: “Păi, dacă las și gagicile, și muzica, mie ce-mi mai rămâne pe lumea asta?”.

Comunismul se vede prea puțin, foarte rar sunt făcute referințe la sistem, tocmai pentru că lumea lui Tinuț este alcătuită din “faze” despre școală, despre femei, despre prietenii lui de la Parașută, despre familia lui. În final, experiența se apropie de oniric, iar romanul își pierde fluiditatea. Tinuț vorbește și gândește mult, este un overthinker contemporan, astfel că adesea întâlnim aceleași “faze” explicate din nou și din nou.

Las aici un paragraf care mi-a plăcut în mod special, când familia lui Tinuț își achiziționează un casetofon și probează microfonul:

Derulez înapoi, dau drumu’ și - bucurie mare! Maică-mea sare să mă pupe, și cică: “Ia mai zi ceva, dar nu mai număra; recită și tu o poezie!”. “Hai, domn’e, zic, ce, îs la grădiniță? Spune tu poezii dacă ai chef!” Începe maică-mea să recite cu voce stinsă Mai am un singur dor și, când se aude, cică nu se poate, asta-i vocea ei? “Hai, acu’ zi și tu!”“Hai, domn’e, lasă-mă; mai bine tragem ceva de la radio!” “Ăăă, de la radio!” Îi zice lui taică-miu: “Hai, zi tu: copilu’ ăsta așa-i de-ncăpățânat…!” Tușește taică-miu și-ncepe: “Liceu, cimitir al tinereții mele…”. Mă pufnește râsu’: “Zău, neică? Așa nasol e la liceu?”. Cică “Nu, băi, flețule, e din Bacovia”. “Aaa”, zic - habar n-aveam cine-i tipu’, că de-abia acum, într-a zecea, făceam Plumb și Lacustră -, “și ce, tipu’ ăsta a avut probleme în liceu?”. Cică da, că era în regimu’ burghezo-moșieresc - dar zâmbea la mișto și a trecut la alta, mai babană, cu niște cadavre care putrezeau de căldură și cu o țâță fleșcăită la sfârșit, de maică-mea dădea ochii peste cap, să termine. Și la sfârșit face la mine: “Vezi ce urât era?”.

[Vio · Rating 5 out of 5]

♥♥♥♥♥

4 1/2*

Da, gata, știu, cartea asta vreau s-o iau pe insula pustie. Atît am avut de zis. Mersi frumos, Lavinia!

”Deci, desenam sau jucam tîmpenia asta, da' între timp ascultam ce le dictează bunică-mea elevelor. Mare lucru nu înţelegeam, da' unele faze erau mişto: îmi plăcea cînd sărută Dan căpitan de plai pămîntu' patriei şi mă înnebuneam după Ursan, fiindcă era păros şi dormea cu capu' direct pe buzdugan. Altele le pricepeam total aiurea, da' mi se năzăreau diverse chestii şi tot era mişto: Vidra era un fel de hidră de apă dulce, şi Lăpuşneanu cineva care îşi spală maşina şi face clăbuci. Moțoc, tipul boierului lacom şi intrigant, era un fel de păsăroi moţat, Budulea Taichii -un căţel gras, care se gudura prin praf, şi Budai Deleanu erau doi ţipi în spaniolă: Buda y Deleanu. În loc de „Sobieski” auzeam „Sovieţchi” şi mă gândeam la ambrele cu „Sputnik” din clasoru' meu; alea pe care mi le cumpăra bunică-mea în plicuri, de la poştă, şi cele mai frumoase erau unele lunguieţe, din Dubai. Mama lui Nică din „Amintiri din copilărie” minţea de îngheţau apele, şi „Humuleşti” nu era un sat de oameni vrednici şi gospodari; mie mi se părea că-i un verb: Ce mă humuleşti atîta la cap?! Erau şi chestii absurde, la care mă ofticam: cum putea „lanţul să-ncovoaie un cap” şi ce-i aia „De eşti tu acela, nu-ţi sînt mamă eu!”? Cel mai mult îmi plăcea „O scrisoare pierdută”, fiindcă bunică-mea începea cîte un nume, aşa, cu puncte-puncte, ca să completeze elevele, şi atunci răspundeam şi eu, în cor: Zaharia Traha?… Nache! Agamiţă Danda?… NACHE! Prefectul Ştefan Ţipă?… La care, pînă să facă elevele „Tescu”, eu: NACHEEE! Şi – Uraaa! Uraaa! Victorie! – mă sculam de pe scaun şi făceam ture în juru' mesei, de nebun.”

(Las asta aici, pentru cazu în care te răzgîndești băi gudridț, ca să vezi că nu mi-e frică de tine. hir coms:
LE Gudridț dragă ești prost dacă tu nu pricepi că io am citit o singură dată cartea asta și io tot dau save că o singură dată și tu tot de două ori arăți. În caz că s-a remediat, poate nu ești chiar prost. Da să nu zici că nu ți-am zis.)

[Ema · Rating 4 out of 5]

Romanul ”Muzici şi faze” a fost ca o gură de aer proaspăt. Nu știu cum a reușit un Ovidiu Verdeş de 37 de ani să intre în pielea unui adolescent de vreo 15 ani, dar a făcut-o foarte credibil. Pe parcursul întregului roman, chiar am avut senzația că îl aud vorbind pe protagonistul Tinuț - vorbind, nu scriind, pentru că limbajul lui este eminamente oral și auditiv, ca și cum aș fi stat cu băiatul ăsta la taclale pe o bancă, iar el mi-ar fi povestit pe nerăsuflate ce i s-a mai întâmplat în ultima vreme.

Nu știu cât de personal este acest roman și în ce măsură este Tinuț un alter-ego al scriitorului (într-un interviu, acesta spune că, în realitate, era foarte diferit de personajul său, fiind mai degrabă interiorizat și „livresc”), dar, una peste alta, Ovidiu Verdeş ne-a dat un roman al adolescenței în comunism extrem de savuros, veridic și amuzant.

”Muzici şi faze” nu este vreo operă literară cu substraturi și pretenții, în schimb este o mostră de viață adolescentină în Bucureștiul anilor '70, un fel de documentar deschis și plin de umor care urmărește fidel câteva zile din viața lui Tinuț, chiar înainte ca băiatul să intre în vacanța de la finalul clasei a noua. Surprinzător sau nu, nu prea există decât referiri fugare și inconsistente la regimul comunist, lucru de înțeles, căci pe Tinuț nu prea îl interesează altceva în afară de preocupările imediate - adică fete, muzică, filme și problemele inerente adolescenței.

Tinuț, un băiat cuminte în fond, încă virgin, bun la română, talentat la desen, frumușel și deștept, dar pus pe glume și cam neserios, după cum spune dirigu' Popeye. Adolescentul este foarte pasionat de muzică și visează la un Maiak (habar n-aveam cum arată chestia asta), dar sculele sunt scumpe și trebuie puși bani deoparte. M-am mirat să descopăr ce muzică se asculta prin anii '70 (Beatles, Led Zeppelin, The Doors sau Peter Gabriel), căci nici prin gând nu mi-ar fi trecut că oamenii aveau acces la astfel de artiști pe atunci.

Viața lui Tinuț se împarte între școală și cartierul Panduri, unde locuiește cu părinții medici. Adolescentului îi place de Hari, cea mai tare tipă din clasă, care îl cam enervează însă cu aerele ei și generozitatea cu care-și arată picioarele celorlalți băieți. Lumea romanului este pestriță și pitorească, cu numeroase personaje care, culmea, nu sunt greu de ținut minte.

Tinuț povestește o grămadă de faze: tipa care l-a învățat să sărute, țigările șutite de la părinți, sticlele de Pepsi pe sub tejghea, întâlnirile din Parașută (cofetăria de cartier) sau de la rondul din Parcul Romniceanu, derapajele cu bicicleta pe marmura de la Academia Militară, filmele de la cinematograful din Drumul Sării, nebuna cartierului care ascultă muzică de fanfară la tranzistor, baba de la parter poreclită Șpionu, concursul de bășini din timpul orei sau efectul lacrimogen pe care-l are piesa Angie la gagici.

Tinuț ne avertizează la un moment dat că vorbește prea mult și, până la finalul romanului, avem tot timpul să îi dăm dreptate, căci dă dintr-una într-alta și turuie ca o moară stricată. Uneori, tonul capătă accente isterice când se entuziasmează, suntem copleșiți de poante, limbaj colocvial și onomatopee (ca simpaticul Zboooing), care ne transmit extraordinar de bine trăirile și personalitatea adolescentului. Alteori, Tinuț devine obositor când bate apa-n piuă pe aceeași problemă sau puțin plictisitor când povestește pe larg lucruri banale - dar, una peste alta, lectura trece pe nesimțite și parcă-i duci dorul băiatului când, în sfârșit, a tăcut din gură la finalul cărții.


Dacă aveți chef de citit mai mult decât atât, varianta lungă se află pe blog:
http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...

[Maria · Rating 5 out of 5]

O cartea fantastică și interesantă. Felicitări autorului.

[Karina Padureanu · Rating 5 out of 5]

Cartea a fost o incantare pentru mine !!!
Am ras si m-am distrat "ascultandu-l" pe Tinut, adolescentul din clasa a IX a dintr-un indepartat an 1978.
Nu stiu cum a reusit Ovidiu Verdes sa reinvie limbajul si atmosfera acelor vremuri. A facut-o insa intr-un fel exceptional ! Oralitatea scrierii te transpune in mintea adolescentului de-atunci. As vrea sa insir aici expresiile, onomatopeele si prescurtarile haioase, dar sunt prea multe.
O recomand cu caldura !

[Jeje · Rating 5 out of 5]

Recitita in noua editie revizuita de la Polirom. Este revizuita destul de mult. Nu apar prea multe faze noi insa asezarea in capitole este alta. Finalul este asezat altfel, autorul alege sa mute paragraful final din editia precedenta intr-un alt capitol.
Textul este mai periat, tot ansamblul pare mai bine inchegat. Aceeasi senzatie de nostalgie dulce amara. Merita sase stele :)

[Lucreţiu Calotă · Rating 3 out of 5]

Foarte interesanta pentru cei din aceeasi generatie cu autorul. Multe chestii uitate (din comunism) sunt reamintite in carte. Nu cred ca cei mai tineri vor pricepe mare lucru.
Povestea de dragoste si fazele sunt asa si asa.

[Andrei · Rating 5 out of 5]

Un roman despre adolecenta, un roman cu multe muzici (solistici) misto, un roman prea putin cunoscut din pacate.

[Liliana · Rating 5 out of 5]

Very refreshing :)

[Ana-Maria Bujor · Rating 3 out of 5]

In primul rand chiar mi-a placut stilul cartii - chiar simt ca sta un pusti de 15-16 ani sa-mi povesteasca despre una, alta. Imi place si ca e o altfel de carte despre comunism - ocazional apar din umbra tragedii si temeri, dar in mare prezinta aventurile obisnuite ale unui adolescent, ceea ce e realist pentru majoritatea pustilor de atunci.
Dar structura e ciudata, mai mergea o tura de editat, parerea mea. Inteleg ca ar mai fi o editie mai noua unde s-a mai lucrat pe tema asta. In editia pe care am gasit-o, povestea incepe brusc, vreo 50 de pagini nu se intampla nimic, iar apoi parca incepe sa curga. Am chicotit la vreo doua faza (precum aia cu masca de gaz), dar spre sfarsit iar s-a fasait povesea. Chiar nu aveam nevoie de 10-15 pagini despre incercarile lui de a avea un vis erotic cu iubita. Acum visele in sina par realiste, dar ca majoritatea viselor, sunt plictisitoare si fara cap si fara coada. Iar apoi.. se termina. Si nu prea stiu ce sa zic. Merita incercata pentru stil, dar daca nu te prinde, nu te prinde.

[Radu Voica · Rating 5 out of 5]

"Muzici si faze" e cu adevarat o carte extraordinara, de un umor inconfundabil si de o nostalgie dulce, care te poarta lin de-a lungul unor ani pe care unii i-au trait, iar altii doar i-au citit. Asa cum i-ar sta bine oricarei carti ce evoca adolescenta cu toate ale sale, volumul impresioneaza printr-o oralitate de exceptie, neavand pretentia unor piruete stilistice atent migalite. De altfel, cred ca tocmai in asta consta maiestria lui Ovidiu Verdes - reuseste sa imbrace intr-un invelis literar intamplari pe care cei mai multi le-ar considera banale, data fiind varsta protagonistului. Tinut, cu a sa sinceritate duioasa, Hari, cu o personalitate usor cameleonica, Bodi, Mimi, Cipri si toti ceilalti descrisi in universul comunist al anilor '70-80, ajung sa ti se prinda definitiv de suflet. Am inchis cartea cu regret, intrucat mi-as fi dorit sa nu se fi terminat niciodata, regret accentuat insa si de faptul ca autorul a plecat, nu de mult timp, dintre noi.

[Joan · Rating 4 out of 5]

Pentru mine a fost o lectură (plăcută) de trecut timpul, și apreciez cum limbajul folosit de autor nu e exces de zel.

"Ne trambalam toată ziua cu rîșnițele noastre de casuri și cu discurile; le înșiram pe covor, cu toate cablurile, mufele, casetele, parcă eram la iarbă verde, și stăteam cu ochii beliți pe potențiometre până ne lua amețeala."

[Bogdan · Rating 5 out of 5]

Un snapshot de cateva zile din viata unui adolescent bucurestean la sfarsitul anilor 70. O mica capsula cu trairi si imagini dintr-o lume de demult. Bonus - am descoperit King Crimson Red prin cartea asta.

[Sarah Temme]

I really want to read this, but I can only find publications of it in Romanian. I suppose I can learn a new trick and perhaps read this in Romanian? I'm certainly not adept at learning music so maybe learning Romanian is my trick?

[Ioana Fotache · Rating 2 out of 5]

OAAAA NE-NI-CAAA cate faze.

Pacat ca-s toate rasuflate.

[Bogdan Obuf · Rating 5 out of 5]

Am citit-o acum aproximativ 10 ani, dar si acum imi amintesc diverse "muzici si faze" din ea. Geniala. Nu stiu de ce e atat de putin cunoscuta.

[Raluca N. · Rating 5 out of 5]

Delicioasă.

[Denisa · Rating 4 out of 5]

Ce a fost finalul ăla?!?

[Dio Trapese · Rating 1 out of 5]

M-a plictisit rapid. Din păcate. Bună de răsfoit. Autorul promite.
Later edit: La fel de inspirată ca titlul. Excelentă pentru diverse activități domestice: strivit gândaci, etc.

[Alex.Rosetti · Rating 3 out of 5]

... una dintre steluțe am acordat-o doar pentru "muzicile" pomenite în carte și care îmi plac atât de mult! :)

[Diana · Rating 3 out of 5]

Muzici și faze este o carte cum nu am mai citit până acum, cu un subiect ce prezintă adolescența în perioada comunismului.


Am dat de carte din întâmplare și, ca de obicei, am răsfoit-o puțin să văd ce-i cu ea căci nu o mai întâlnisem până atunci.

Și ce să vezi! Primele pagini m-au acaparat așa de tare că nici n-am realizat când am citit primele capitole.

Nu mai spun că unele faze erau așa de tari, încât am râs pe înfundate.

Vezi toată recenzia pe
https://colectionaradecarti.ro/2020/0...

[Sebastian · Rating 2 out of 5]

Dacă ai citit vreodată în viaţa ceva cărţi de-ale lui George Şovu, cartea asta te lasă rece.
Nu mă poate decît pufni rîsul cînd văd ce scrie domnul Cărtărescu: "Ovidiu Verdes nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit."
Sau poate mi-e mie deja prea lehamite de toate chestiile trăite în comunism.

[Andreea · Rating 4 out of 5]

This book presents a teenage life......It is very cool if you understand it........Sorry,I am from Romania and I do not spek pretty well the english.......;)

[Alexandru Ilie · Rating 5 out of 5]

O carte care transpira rock-ul anilor 70! Atmosfera muzicala din camera lui Tinut paradoxal, parca te trimite cu gandul la mansarda lui Eliade din "Romanul adolescentului Miop".